Tag: dezbateri

  • Glonţul de argint pentru turul l doilea: glumiţa

    Klaus Iohannis şi echipa sa au manifestat exact aceeaşi lipsă de tragere de inimă pentru lupta politică pe care “băsiştii” le-au reproşat-o constant celor de la PDL după preluarea partidului de către echipa Blaga şi apoi celor de la PNL după ruperea USL. Iohannis s-a mărginit să aplice pur şi simplu glumiţele sugerate de fanii de pe net, între care şi aceea de a sosi nepregătit şi în ultima clipă la una dintre dezbaterile televizate cu contracandidatul său, în ideea de a-l pune pe acesta în încurcătură prin efectul surprizei, numai că rezultatul a fost doar evidenţierea dispreţului lui Iohannis faţă de jurnaliştii postului tv, faţă de public şi chiar faţă de propria sa echipă de campanie.

    De partea cealaltă, fanii lui Victor Ponta n-au găsit nimic mai amuzant decât să arunce cu găini vii şi moarte în curtea ACL, anume ca să acuze lipsa de curaj lui Iohannis de a veni la o dezbatere cu Ponta, iar candidatul însuşi s-a prezentat la televizor drept mare apărător al independenţei justiţiei, doar pentru ca la o întâlnire cu alegătorii să le confirme acestora speranţa că “Băsescu va ajunge unde e Gică Popescu”. Acelaşi Ponta s-a prezentat drept un viitor preşedinte care îi va reconcilia şi uni pe toţi cei dezbinaţi timp de 10 ani de “regim băsist”, dar şi-a încheiat discursul cu promisiunea unei Românii “fără Băsescu şi fără Iohannis”.

    Pe cât de mult şi de inutil s-au cheltuit energie şi vorbe despre dezbaterile televizate înainte şi după consumarea acestora, pe atât de puţin vor fi influenţat acestea opţiunile de vot ale celor deja decişi. Pe unii dintre cei nehotărâţi poate îi va fi surprins neplăcut lipsa de pregătire şi de dorinţă a lui Iohannis de a se lupta pentru şansa lui sau îi va fi excedat zelul lui Ponta de a-şi combate adversarul tocmai prin metodele lui Traian Băsescu – exploatarea a diverse date statistice alese pe sprânceană şi dezvăluirile despre cât de “pisicuţ” ar fi fost Iohannis pe când voia să devină vicepremier în guvernul USL.

    Pe ansamblu însă, dezbaterile în sine n-au făcut decât să întărească aceeaşi concluzie, stimulată cu succes de propagandişti şi recunoscută de analişti încă dinaintea primului tur de scrutin, că alegerile prezidenţiale din 2014 nu sunt atât despre candidaţii înşişi şi capacităţile lor personale de a onora funcţia de la Cotroceni, cât despre spaime şi uri colective, respectiv despre mobilizarea electoratului la vot cu unicul motiv al blocării accesului la putere al echipei unuia sau altuia dintre candidaţi.

  • TVR îi invită pe Ponta şi Iohannis să participe la una sau mai multe dezbateri electorale. Care este soluţia propusă pentru moderare

    TVR a transmis celor doi candidaţi, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, invitaţia de a participa luni, de la ora 14.00, la sediul Televiziunii Române, la o primă întâlnire în vederea discutării propunerii lansate, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

    În invitaţiile adresate lui Victor Ponta şi Klaus Iohannis, Stelian Tănase, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), le supune atenţiei celor doi candidaţi rămaşi în cursa prezidenţială posibilitatea organizării uneia sau mai multor dezbateri între aceştia, pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

    Stelian Tănase spune în invitaţiile adresate lui Ponta şi Iohannis că “televiziunea publică este singura televiziune care acoperă tot teritoriul României, conform datelor de la SNR (Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, n.r.), precum şi zonele în care se află comunităţi de români din afara graniţelor”. “Audienţele programelor noastre electorale au fost ridicate, potrivit informaţiilor Kantar Media. Televiziunea Română nu a fost sancţionată de CNA în această campanie, dovadă a corectitudinii şi neutralităţii TVR faţă de toţi candidaţii”, mai spune Stelian Tănase.

    Potrivit lui Tănase, acestea sunt doar câteva dintre argumentele pentru care “televiziunea publică este cea mai potrivită instituţie media pentru a organiza o dezbatere de importanţă majoră”.

    De asemenea, Stelian Tănase propune ca bază de discuţie, pentru o primă întâlnire a celor doi candidaţi, mai multe elemente.

    Astfel, locul dezbaterii ar putea fi sediul SRTv sau Palatul Parlamentului, iar formatul emisiunii ar putea fi cu mai mulţi moderatori, agreaţi de ambele părţi, reprezentând SRTv, Antena 3, B1 TV, România TV şi Realitatea TV. În acest caz, TVR va oferi semnalul TV tuturor televiziunilor.

    Temele de dezbatere ar putea fi atribuţiile preşedintelui şi probleme de politică externă şi de politică internă. Detaliile pot fi stabilite de comun acord cu staff-urile de campanie, începând cu prima rundă de negocieri, se mai spune în invitaţiile adresate lui Victor Ponta şi lui Klaus Iohannis de TVR.

    În aceleaşi invitaţii se spune că orice alte formule pot fi discutate la prima întâlnire dintre reprezentanţii celor doi candidaţi şi cei ai SRTv.

    “Demersul nostru este în acord cu misiunea publică a Televiziunii Române de a oferi informaţie relevantă, astfel încât cetăţenii români, din ţară şi străinătate, să-şi poată forma propriile opinii şi să voteze în cunoştinţă de cauză”, mai spune Stelian Tănase în invitaţiile adresate celor doi candidaţi.

     

  • „În urmă cu 20 de ani îi aveam pe Johnny Cash, pe Bob Hope şi pe Steve Jobs. Acum nu avem nici Cash, nici Hope şi nici Jobs“

    “DACĂ ROMÂNIA VA AVEA CREŞTERE ECONOMICĂ DE 3,3% ANUL VIITOR, EU MĂ VOI ÎNTOARCE ÎN FAŢA DUMNEAVOASTRĂ ÎN ECHIPAMENT DE FOTBALIST. Pentru asta probabil că va trebui să slăbesc câteva kilograme şi să mă antrenez„, a spus, în cadrul Business Club, Steen Jakobsen, economistul-şef al băncii daneze Saxo Bank, instituţie fondată în 1992.

    Finanţistul a avut un discurs relaxat, presărat cu glume, dar o notă de pesimism s-a simţit la tot pasul, prin prisma previziunilor prezentate. ”Pentru cetăţeanul de rând situaţia este gravă, chiar dacă noi stăm confortabil şi discutăm despre tendinţe„, argumentează Steen Jakobsen, care de 25 de ani lucrează în cadrul băncii daneze şi călătoreşte în toate cele 26 de ţări unde are filiale banca. ”Situaţia este atât de rea încât nu poate fi decât mai rău„, spune finanţistul, care completează că şeful său, CEO şi cofondator al Saxo Bank, îl prezintă pe Steen Jakobsen ca fiind economistul care a prezis cinci din ultimele două crize mondiale. Prezentarea finanţistului începe cu o glumă. ”În urmă cu 20 de ani, îi aveam pe Johnny Cash, Bob Hope şi Steve Jobs. Acum nu avem Cash, nici Hope (speranţă) şi nici Jobs (slujbe).„

    ELEFANTUL DESPRE CARE NIMENI NU VORBEŞTE
    Motivul pentru care Jakobsen a creionat previziuni pesimiste pentru următorii ani este legat de gradul mare de îndatorare a ţărilor. ”Poate că datoriile sunt elefantul din cameră despre care nu vorbeşte nimeni, dar a crescut atât de mult încât fundaţia a început să crape. Îl ignorăm în detrimentul nostru.„ De pildă, datoria externă a Asiei a crescut la 2,5 trilioane de dolari de la 300 de miliarde de dolari în numai un deceniu, iar China cheltuie o avere doar pentru a administra o datorie care reprezintă 39% din PIB. Nici SUA nu sunt prea departe, având în vedere că în 2013 costul de întreţinere a datoriei s-a plasat la 6% din PIB, iar încărcarea datoriei s-a dublat în zece ani, ajungând la 80% din PIB. ”Şi lumea vestică ignoră în continuare nevoia de acea reformă structurală fundamentală care va permite antreprenoriatului privat să înflorească şi să crească.„ Or în contextul datoriilor actuale, nu se pune întrebarea ”dacă„, ci doar ”când„ ţările vor intra în default, este de părere Jakobsen. În opinia sa, în 2015 zona euro (inclusiv România) vor intra în recesiune, iar SUA se vor afla la limită de a intra în recesiune. În rândul predicţiilor Saxo Bank se află şi faptul că în primul trimestru al anului viitor inflaţia va fi redusă, moneda Statelor Unite va fi mai slabă ca în 2014, iar ţările din BRIC vor intra în colaps ca urmare a lipsei de reforme.

    NU CONTEAZĂ CINE VA FI ALES ÎN ROMÂNIA
    ”Singurul fel în care putem progresa este prin experienţa eşecului. Văd aceeaşi situaţie şi în România, iar în opinia mea alegerile prezidenţiale sunt o pierdere de vreme. Nimic nu se va întâmpla nici înainte şi nici după alegeri.„ În opinia finanţistului, nu numai în România, ci şi în lume politicul nu se află în poziţia de a influenţa mersul lucrurilor în economie. ”Nici măcar nu contează cine va fi ales în România, nu va conta nici din punct de vedere politic, nici economic. Inabilitatea mediului politic de a schimba lucrurile este de fapt motivul pentru care avem elefantul în cameră.„ Singurul mod prin care ţările vor evolua, nu numai România, ci întreaga lume, este prin eşec, pentru că, spune Jakobsen, niciun politician nu va recunoaşte că a greşit, ci cu toţii vor continua prin a nu face nimic şi joacă un joc numit ”pretinde şi extinde„. Vor pretinde că sunt credibili şi că au un plan şi îşi vor extinde cât pot de mult mandatele. Ultimul politician care a fost ales în Europa anunţând schimbări a fost Margaret Thatcher, în 1979. ”Nu spun că a avut dreptate sau nu, ci că de 35 de ani niciun alt politician nu a mai fost ales pentru că voia să schimbe ceva.„

    UITAŢI DE COMPANIILE CONTROLATE DE STAT
    ”Sunt un simplu economist, dar văd la nivel global că dobânzile sunt din ce în ce mai mici„, îşi continuă prezentarea Jakobsen, care spune că la începutul anului 2014 predicţiile sale erau mai puţin credibile, dar scăderile din ultima perioadă au confirmat aşteptările sale. ”Şi este doar începutul. Cred că vom ajunge la cel mai scăzut nivel al dobânzilor, cel din 2008, în primul trimestru al anului viitor. Cred că nivelul dobânzilor din România se va plasa între 1,5 şi 1,75%.„ Cu toate acestea, economistul-şef al Saxo Bank spune că de-a lungul carierei sale de 25 de ani nu a fost niciodată atât de optimist, pentru că odată ce va fi atins punctul cel mai de jos, în primul sau al doilea trimestru, va urma o creştere rapidă. În opinia lui, orice economie mică, aşa cum este a României, este un bun studiu de caz al principiului Pareto, care spune că în multe evenimente 80% dintre efecte sunt produse de 20% din cauze. De pildă, 80% din volumul creditelor este atras de 20% dintre companii şi instituţii financiare; 20% din populaţie deţine 80% din bogăţie; 80% din numărul locurilor de muncă este generat de companiile mici şi mijlocii. În plus, în acest moment sunt 20 de milioane de şomeri în Europa; 80% din economia mondială trebuie să crească pentru a susţine restul de 20%. Mai mult, ”«pariind» pe numai 20% va ridica riscul de japonizare la 80%. Dar deja ne aflăm, în Europa, în procesul de japonizare, pentru că nu am făcut absolut nimic pentru a evita acest lucru„. Pentru a evita colapsul, fiecare ţară ar trebui să uite de cele mai mari 20% dintre companii şi să se concentreze pe întreprinderile mici şi mijlocii. ”În cazul României, uitaţi de companiile controlate de stat, de corporaţii.„

  • Dezbaterile în dosarul ICA, reluate la ora 10.00. Procurorii au cerut 10 ani de închisoare pentru Dan Voiculescu

     Procurorul a cerut, luni seară, pedepse mai mari pentru toţi inculpaţii şi aplicarea legii mai favorabile în acest caz, şi anume a noului Cod penal. În cazul lui Dan Voiculescu pedeapsa maximă prevăzută de noua lege penală este de 10 ani de închisoare.

    Dan Voiculescu a cerut, la termenul de luni în dosarul ICA, recuzarea completului de judecată, pe motiv că aceeaşi judecători care au pus sechestru pe bunurile fiicelor lui au decis şi în cazul contestaţiei referitoare la această măsură, şi această solicitare fiind respinsă.

    Preşedintele completului de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) care judecă dosarul ICA, Camelia Bogdan, a arătat că instanţa a decis, pe 1 iulie, impunerea măsurilor asiguratorii, iar contestaţia nu putea fi făcută decât cu privire la modul de aplicare a sechestrului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Companiile aeriene europene vor o revizuire a reglementărilor pentru survolarea zonelor de conflict

     Asociaţia Europeană a Companiilor Aeriene (AEA), împreună cu Asociaţia Internaţională pentru Transport Aerian (IATA) a cerut, joi, într-un comunicat, “o dezbatere la nivel internaţional cu privire la normele de securitate în spaţiul aerian pentru companiile aeriene (…) organizat de Organizaţia pentru Aviaţia Civilă Internaţională (ICAO)”.

    “Prăbuşirea avionului MH17 al companiei Malaysia Airlines (…) şi recentele anulări ale zborurilor spre Tel Aviv arată necesitatea unei dezbateri cu privire la modul în care riscurile sunt evaluate de autorităţile naţionale”, subliniază AEA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea lui Ted Turner, omul care a creat CNN

    Din cauza unor probleme disciplinare, lui Turner nu i s-a permis să termine studiile, însă i-a fost acordată o diplomă onorifică în 1989, când a ţinut un discurs în faţa studenţilor.

    În 1960, Ted Turner a preluat conducerea filialei din Georgia a companiei pe care tatăl său o fondase. Trei ani mai târziu, după ce tatăl său s-a sinucis, Turner a devenit preşedinte al Turner Advertising Company. Avea doar 24 de ani când a preluat controlul companiei, reuşind să o transforme într-una din primele firme de publicitate outdoor din Statele Unite. La sfârşitul anilor ‘80, Turner a folosit profitul companiei pentru a cumpăra mai multe posturi de radio. În 1969, el a realizat prima investiţie majoră, cumpărând un post de televiziune din Atlanta.

    A fost începutul imperiului media al lui Ted Turner, care a continuat să cumpere televiziuni şi staţii radio. În 1980, la inaugurarea CNN, Turner a declarat: „Nu vom întrerupe emisia nici la sfârşitul lumii. Vom fi acolo, vom transmite în direct sfârşitul lumii şi aceea va fi ultima noastră emisie„. După doar cinci ani, televiziunea de ştiri crescuse atât de mult încât a fost nevoie ca Turner să o mute într-un alt sediu, mult mai spaţios. Birourile au fost mutate într-o clădire din Atlanta care a ajuns să îi poarte numele: CNN Center.

    Ted Turner este cunoscut şi pentru rivalitatea cu un alt mogul media, Rupert Murdoch. Neînţelegerile dintre cei doi au început în 1983, în cadrul cursei Sydney-Hobart, atunci când iahtul lui Murdoch l-a acroşat pe cel al lui Turner, iar cel din urmă s-a scufundat cu doar 10 km înainte de linia de finiş.

    În 1998, Turner a promis să doneze un miliard de dolari Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a creat Fundaţia Naţiunilor Unite pentru a administra banii. Pe lângă alte acte de caritate, omul de afaceri a creat şi „Jocurile bunăvoinţei„, o serie de evenimente sportive desfăşurate anual până în 2001 cu un format similar Olimpiadelor, care aveau menirea de a îmbunătăţi relaţiile dintre state.

    Turner a fost numit „omul anului 1991„ de către revista Time, fiind prima persoană din media care a primit această distincţie.

  • Şapte tendinţe critice emergente în infrastructură în 2014


    Daniela Nemoianu (Partener Executiv, KPMG în România)


    Există un consens emergent din partea publicului general că trebuie cheltuiţi mai mulţi bani pentru infrastructură, deşi lumea este încă reticentă să bage mâna în propriul buzunar pentru a plăti asemenea proiecte. Cu toate acestea, cea mai serioasă provocare pentru anul 2014 este aceea de a face pasul critic necesar şi a eficientiza calea parcursă de proiecte, de la etapa robustă de planificare si dezvoltare la achiziţie, construcţie şi în cele din urmă operare, când se vor simţi beneficiile proiectului. 

    uvernul României a parcurs paşi importanţi de deblocare a obstacolelor acumulate în ultimii 10 ani, de conturare a strategiei şi conţinutului master-planului naţional de infrastructură, de modernizare a cadrului legislativ prin noua lege PPP şi reintroducerea standardelor FIDIC şi de optimizare a alocărilor de fonduri bugetare şi europene către priorităţile pe termen mediu şi lung. România va trebui să ţină cont că propriile proiecte de infrastructură sunt supuse unor presiuni competitive enorme în contextul european şi global, în privinţa accesului la finanţare, interesului marilor contractori şi disponibilităţii resurselor specializate.

    INVESTIŢIILE STIMULEAZĂ CREŞTEREA
    La nivel mondial se consideră că infrastructura este calea spre dezvoltarea economică. Suntem sub semnul „Revoluţiei Infrastructurii„. Conform calculelor realizate de Banca Mondială, o creştere de 10% în sumele alocate sectorului infrastructurii poate conduce la o creştere de 1% în producţia unei ţări.

    Nevoile sunt mari. Asia va avea probabil nevoie de investiţii în valoare de 11 trilioane USD în infrastructura de bază până în anul 2030. În Africa Subsahariană numărul proiectelor bancabile a crescut în mod constant şi este în prezent cea mai mare regiune care beneficiază de credite pentru infrastructură acordate de International Finance Corporation.

    Companiile internaţionale din domeniul infrastructurii continuă să se concentreze pe noi pieţe din afara Europei şi Americii de Nord pentru a-şi dezvolta afacerile. Concurenţa, stimulată de credite interne pentru export, dezvoltare regională şi instituţii de finanţare multilaterală, se intensifică în Asia, Africa şi America Latină, pe măsură ce companiile trec de graniţele pieţelor lor tradiţionale pentru a dezvolta proiecte şi a vinde materiale în regiuni cu dezvoltare rapidă. Am putut vedea o creştere a ieşirilor de capital de la investitori din Japonia, Coreea de Sud şi China, care şi-au făcut o intrare agresivă pe pieţele globale profitabile, şi ne aşteptăm ca această tendinţă să continue după 2014.

    Una dintre tendinţele identificate de noi pentru 2013 care încă nu s-a materializat este emergenţa unor noi modele de infrastructură care să recunoască mai bine obiectivele pe termen lung şi valoarea ciclului de viaţă. În timp ce structura de proprietate asupra activelor se diversifică şi a fost inclusă în tendinţele subliniate de noi, încă mai trebuie să aşteptăm apariţia unor noi mecanisme de finanţare care să diversifice sursele de venituri pentru proiecte.
     

  • Schema de ajutor de stat pentru înfiinţarea a 20 locuri de muncă, dezbătută în 2 săptămâni

     “Schema privind investiţiile companiilor româneşti în Republica Moldova se află într-un stadiu al dezbaterilor mai puţin avansat decât cel pentru schema privind ajutorul de stat pentru companiile care înfiinţează cel puţin 20 de locuri de muncă, însă ambele urmează să intre în vigoare de la 1 iulie şi probabil cea cu crearea de locuri de muncă va fi supusă dezbaterii publice în următoarele două săptămâni”, a afirmat Voinea la la conferinţa internaţională organizată de Aspen Institute la Banca Naţională a României, pe tema finanţării economiilor din zona non-euro.

    El a arătat că vor beneficia de această schemă circa 1.000 de companii pe an, Guvernul având un buget de 500 milioane de lei pentru acest an, nivel care s-ar putea păstra şi anii viitori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ucraina ar putea renunţa la alfabetul chirilic

     “Unii dintre membrii comisiei folosesc anumite subtrefugii în vederea adăugării unei clauze care să prevadă abandonarea treptată a alfabetului chirilic în Ucraina şi înlocuirea cu alfabetul latin”, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.

    Parlamentul de la Kiev a abrogat la 23 februarie legea privind folosirea limbilor minorităţilor din Ucraina, adoptată în 2012 de fostul preşedinte Viktor Ianukovici. Această lege a permis minorităţilor din Ucraina să-şi folosească limba maternă în regiunile în care reprezentau cel puţin 10 la sută din populaţie. Legea a conferit limbii ruse statut de limbă regională în 13 din cele 27 de regiuni administrative ale Ucrainei, inclusiv la Kiev.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul ar putea reduce comisioanele interbancare la plăţile cu cardul în două trepte

     “Propunerea de azi (joi, n.r.) a fost de a exista un pas intermediar al reducerii (comisioanelor interbancare – n.r.). Până când regulamentul UE se aprobă o să existe o plafonare intermediară, aşteptăm propuneri din partea celor care au participat astăzi la discuţii care ar fi acest nivel şi care ar fi perioada de implementare în paşi”, a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Dan Manolescu, la finalul unei dezbateri publice organizată de Finanţe despre proiectul privind limitarea plăţilor în numerar şi a comisioanelor interbancare.

    Investitorii străini au solicitat autorităţilor la dezbatere să amâne proiectul privind limitarea comisioanelor interbancare până la momentul adoptării regulamentului la nivelul Uniunii Europene, considerându-l prematur şi în lipsa unui studiu de impact.

    “Pe un proiect european, noi aparent ieşim cu o lege înainte ca acest proiect să fie finalizat, fără să fi făcut un calcul al impactului asupra categoriilor implicate şi cu o perioadă de tranziţie de şase luni în loc de doi ani. Considerăm că este prematur şi am prefera să fie amânat până va fi implementat regulamentul european”, a declarat joi Mihai Bogza, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (CIS).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro