Tag: design

  • Cum poţi să îţi faci o afacere cu bijuterii online – VIDEO

    “Brandul Iona este rezultatul muncii unei echipe de bijutieri, designeri de produs şi oameni de marketing şi comunicare. Am pornit acest business de la o nevoie identificată pe piaţa bijuteriilor din aur din România, şi anume aceea de a oferi piese fine, cu design şi în bugetul clientelor”, spune Simona Telteu, fondatoare şi managing partner Iona.

    Investiţia iniţială, realizată din capitaluri proprii, a fost de circa 60.000-70.000 de euro, pe care reprezentanta businessului estimează că o va amortiza în următorii trei ani.

    Bijuteriile Iona sunt produse în atelierele din România, preţul mediu al unei bijuterii situându-se între 400 şi 500 de lei, însă poate creşte şi până la câteva mii de euro în cazul celor cu diamante, vândute exclusiv în showroomul care se va deschide luna aceasta în Bucureşti. În primul an de activitate, reprezentanţii businessului estimează o vânzare de circa 600 de piese. În ceea ce priveşte veniturile pentru aceasta perioadă, Simona Telteu spune că sunt moderaţi în legătură cu rezultatele financiare şi că se focusează pe creşterea brandului, pe care o consideră ca fiind „cea mai importantă în primii ani de funcţionare pentru a asigura premisa unui business de succes”. Abia după consolidarea brandului în plan local reprezentanţii Iona iau în calcul şi extinderea în afara graniţelor, după circa 1-2 ani de activitate.

    Experienţa anterioară a Simonei Telteu ţine de domeniul marketingului: în ultimii cinci ani a făcut parte din echipa Henkel Adezivi, unde a avut ocazia să coordoneze echipe interne şi externe. „După aproape 15 ani de corporate, am ales să las în urmă mediul cunoscut şi sigur de acolo şi să mă dedic antreprenoriatului în industria bijuteriilor din aur, fabricate cu măiestrie în România”, descrie ea reorientarea spre domeniul antreprenoriatului. 

    Anul trecut a absolvit cursurile de bijuterie contemporană la Assemblage, despre care spune că este „singura şcoală de bijuterie de autor din Bucureşti şi una dintre cele mai bune din zona aceasta a Europei”. Cursurile urmate acolo au ajutat-o să înţeleagă mai bine limbajul designerilor şi al bijutierilor; totuşi, spune că implicarea ei în crearea brandului Iona este în primul rând ca om de business şi apoi de marketing, în industria de fine jewelry.

    Momentan, bijuteriile Iona sunt comercializate în magazinul online al companiei, iar în offline vor intra luna aceasta, odată cu deschiderea showroomului. Pe viitor, produsele se vor vinde şi „în concept store-uri alese în ton cu personalitatea brandului”, spune Simona Telteu. Printre partenerii brandului se numără concept store-ul AlbAlb din Bucureşti, dedicat exclusiv creaţiilor româneşti, şi platforma dedicată infrastructurii de comerţ online Blugento.

    Pentru creşterea brandului, reprezentanţii Iona mizează pe tehnologiile moderne care permit printarea 3D şi personalizarea bijuteriilor şi inscripţionarea acestora cu mesaje cu semnificaţie pentru cliente. „În colecţiile noastre folosim simboluri din cultura românească şi cea universală. Businessul nostru are o componentă locală pronunţată, deoarece atât conceptul, cât şi producţia bijuteriilor se realizează exclusiv în România”, spune antreprenoarea.

    De asemenea, se bazează „pe o creştere accelerată a online-ului în zona bijuteriilor din aur, ca expunere în social media, dar mai ales ca vânzare pe platformele de e-commerce. Cifrele arată o dublare a coşului de cumpărături pe segmentul fashion, în comerţul online din România, iar previziunile sunt şi mai încurajatoare pentru 2019”.

    Planurile companiei vizează şi extinderea colaborării cu designerii de produs şi extinderea reţelei de concept store-uri partenere, precum şi realizarea unei linii pentru companii, dedicată proiectelor speciale şi cadourilor premium.

    Printre tendinţele pieţei, Simona Telteu spune că a remarcat, pe de o parte, asocierea tradiţională a bijuteriei din aur cu vânzarea aurului la gram, iar pe de altă parte, concentrarea aproape exclusivă pe pietrele preţioase (diamant, rubin, safir), fără a conta atât de mult lucrătura şi designul, ceea ce îi ştirbeşte din frumuseţe. „De aceea noi am considerat că bijuteria din aur poate fi adusă în secolul nostru, să fie contemporană, să fie cool, cu design.”

    Potrivit reprezentantei Iona, principala provocare în dezvoltarea businessului este mediul legislativ din România, care dezavantajează producţia locală de bijuterii din aur, a atelierelor locale specializate în producţia de bijuterii din aur şi în ţintuirea pietrelor preţioase, în schimbul importurilor: „OUG 10/2018 privind regimul metalelor şi pietrelor preţioase din România a adus schimbări legislative cu posibil impact pe termen mediu şi lung”. 

    De asemenea, ea subliniază că „este foarte greu să găseşti designeri de produs specializaţi în bijuterie fină la noi în ţară, iar acest lucru este în strânsă legătură cu dezvoltarea precară a acestei industrii. Lipsa locurilor de muncă şi atenţia la cele mai mici detalii fac ca designul de bijuterie din aur să nu fie abordat cu interes de absolvenţii de la facultăţile de arte. Ne-am propus ca în viitor să venim în sprijinul lor şi să-i promovăm. Avem tineri talentaţi şi acesta poate fi factorul diferenţiator care să ajute la creşterea industriei noastre.”

    Care este profilul ţintă al clienţilor Iona? „Ne adresăm femeilor de carieră şi femeilor independente financiar, cu educaţie şi aspiraţii pentru o Românie mai bună. Celor care preţuiesc o bijuterie din aur, cu semnificaţie şi design.”

    Antreprenoarea crede că piaţa locală de bijuterii din aur cu design este mult sub cea din vest atât în privinţa valorii medii de achiziţii, cât şi în privinţa obiceiurilor de consum. „În Europa de Vest, urmând trendul iniţiat de bijutierii din SUA, există linii de bijuterii din aur, pe care case de renume le vând exclusiv în online, pe platforme dedicate de e-commerce.” De asemenea, observă ea, există un trend puternic în promovarea colecţiilor de bijuterii care poartă amprenta unor designeri independenţi; de exemplu, iconery.com din SUA, care oferă clientelor piese din aur în serie limitată, la preţuri mai accesibile decât clasicele magazine stradale, cu vitrine impunătoare. „Chiar şi Tiffany & co, emblemă a magazinelor tradiţionale, speculează acest trend al comerţului electronic”, încheie ea.

    Principalii competitori ai brandului Iona sunt: „Malvensky, prin designul care reproduce un simbol românesc atemporal, Coloana Infinitului, şi Minionette, prin tehnologiile moderne de producţie pe care le folosesc”.

    Antreprenoarea spune că piaţa bijuteriilor fantezie sau a gablonzurilor este mult mai dezvoltată în ceea ce priveşte potenţialul de design şi de forme care se pot obţine pentru bijuterii realizate din metale nepreţioase, spre deosebire de bijuteriile din aur, „mai limitate în funcţie de modul în care se poate lucra acest metal şi de tehnicile existente la momentul actual pe piaţă”.

    Ea explică diferenţa dintre ele prin faptul că „o bijuterie fantezie îşi pierde din aspect şi luciu în câteva luni sau câţiva ani, cea din aur e preţuită datorită metalului, a pietrei, a monturii şi a faptului că este de lungă durată şi este pentru totdeauna. E genul de piesă pe care o laşi moştenire”.

    În ceea ce priveşte bijuteriile fantezie, produse din materiale nepreţioase, reprezentanta Iona consideră că avântul pe care l-au luat acestea în ultimii zece, chiar 20 de ani, în cazul unor branduri cunoscute de pe piaţă sau chiar în retailul modern al brandurilor de îmbrăcăminte a deschis mai mult apetitul româncelor pentru accesorizare, „ceea ce este un lucru bun, pentru că se modifică obiceiurile de consum şi se modifică în bine”. Ea remarcă totuşi că „pentru bijuteria din aur decizia de cumpărare se ia altfel şi se ţine cont de mai mulţi parametri. În timp ce în cazul bijuteriilor fantezie este o cumpărătură de impuls, la bijuteria din aur lucrurile stau diferit”, încheie antreprenoarea.
    Momentan, echipa Iona este formată din cinci angajaţi şi colaboratori externi şi urmează să fie mărită odată cu deschiderea showroomului.

  • Cum arată primul telefon Huawei cu ecran perforat. Lansarea, programată în 17 decembrie | FOTO

    Oferit într-o carcasă cu design unibody complet îmbrăcată în sticlă, Huawei nova 4 se face remarcat prin culori care-şi schimbă nuanţa după ontensitatea luminii.

    Privit din faţă, noul smartphone este şi mai impresionant, ecranul modelat după conturul carcasei fiind întrerupt doar de o mică perforaţie aplicată în dreptul camerei frontale. Compensând pentru perforaţia aplicată în colţul stânga-sus, bara de notificări a fost mutată spre dreapta, cu consecinţe minime în utilizarea de zi cu zi, relatează Go4it.ro

    Foarte asemănător cu modelul P20 Pro, Huawei nova 4 elimină aproape complet rama de sub ecran şi face uitat bretonul decupat la partea de sus, deliciul vizual fiind pe măsură. Telefonul nu include cititor de amprente sub ecran, Huawei optând pentru soluţia clasică a unui senzor biometric de formă circulară, plasat central pe capacul din spate.

    De pe lista dotărilor lipseşte şi sistemul triple camera, înlocuit cu un modul dual camera ale cărui caracteristici tehnice nu sunt cunoscute, deocamdată.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

  • Cum poţi să îţi faci o afacere cu bijuterii online

    “Brandul Iona este rezultatul muncii unei echipe de bijutieri, designeri de produs şi oameni de marketing şi comunicare. Am pornit acest business de la o nevoie identificată pe piaţa bijuteriilor din aur din România, şi anume aceea de a oferi piese fine, cu design şi în bugetul clientelor”, spune Simona Telteu, fondatoare şi managing partner Iona.

    Investiţia iniţială, realizată din capitaluri proprii, a fost de circa 60.000-70.000 de euro, pe care reprezentanta businessului estimează că o va amortiza în următorii trei ani.

    Bijuteriile Iona sunt produse în atelierele din România, preţul mediu al unei bijuterii situându-se între 400 şi 500 de lei, însă poate creşte şi până la câteva mii de euro în cazul celor cu diamante, vândute exclusiv în showroomul care se va deschide luna aceasta în Bucureşti. În primul an de activitate, reprezentanţii businessului estimează o vânzare de circa 600 de piese. În ceea ce priveşte veniturile pentru aceasta perioadă, Simona Telteu spune că sunt moderaţi în legătură cu rezultatele financiare şi că se focusează pe creşterea brandului, pe care o consideră ca fiind „cea mai importantă în primii ani de funcţionare pentru a asigura premisa unui business de succes”. Abia după consolidarea brandului în plan local reprezentanţii Iona iau în calcul şi extinderea în afara graniţelor, după circa 1-2 ani de activitate.

    Experienţa anterioară a Simonei Telteu ţine de domeniul marketingului: în ultimii cinci ani a făcut parte din echipa Henkel Adezivi, unde a avut ocazia să coordoneze echipe interne şi externe. „După aproape 15 ani de corporate, am ales să las în urmă mediul cunoscut şi sigur de acolo şi să mă dedic antreprenoriatului în industria bijuteriilor din aur, fabricate cu măiestrie în România”, descrie ea reorientarea spre domeniul antreprenoriatului. 

    Anul trecut a absolvit cursurile de bijuterie contemporană la Assemblage, despre care spune că este „singura şcoală de bijuterie de autor din Bucureşti şi una dintre cele mai bune din zona aceasta a Europei”. Cursurile urmate acolo au ajutat-o să înţeleagă mai bine limbajul designerilor şi al bijutierilor; totuşi, spune că implicarea ei în crearea brandului Iona este în primul rând ca om de business şi apoi de marketing, în industria de fine jewelry.

    Momentan, bijuteriile Iona sunt comercializate în magazinul online al companiei, iar în offline vor intra luna aceasta, odată cu deschiderea showroomului. Pe viitor, produsele se vor vinde şi „în concept store-uri alese în ton cu personalitatea brandului”, spune Simona Telteu. Printre partenerii brandului se numără concept store-ul AlbAlb din Bucureşti, dedicat exclusiv creaţiilor româneşti, şi platforma dedicată infrastructurii de comerţ online Blugento.

    Pentru creşterea brandului, reprezentanţii Iona mizează pe tehnologiile moderne care permit printarea 3D şi personalizarea bijuteriilor şi inscripţionarea acestora cu mesaje cu semnificaţie pentru cliente. „În colecţiile noastre folosim simboluri din cultura românească şi cea universală. Businessul nostru are o componentă locală pronunţată, deoarece atât conceptul, cât şi producţia bijuteriilor se realizează exclusiv în România”, spune antreprenoarea.

    De asemenea, se bazează „pe o creştere accelerată a online-ului în zona bijuteriilor din aur, ca expunere în social media, dar mai ales ca vânzare pe platformele de e-commerce. Cifrele arată o dublare a coşului de cumpărături pe segmentul fashion, în comerţul online din România, iar previziunile sunt şi mai încurajatoare pentru 2019”.

    Planurile companiei vizează şi extinderea colaborării cu designerii de produs şi extinderea reţelei de concept store-uri partenere, precum şi realizarea unei linii pentru companii, dedicată proiectelor speciale şi cadourilor premium.

    Printre tendinţele pieţei, Simona Telteu spune că a remarcat, pe de o parte, asocierea tradiţională a bijuteriei din aur cu vânzarea aurului la gram, iar pe de altă parte, concentrarea aproape exclusivă pe pietrele preţioase (diamant, rubin, safir), fără a conta atât de mult lucrătura şi designul, ceea ce îi ştirbeşte din frumuseţe. „De aceea noi am considerat că bijuteria din aur poate fi adusă în secolul nostru, să fie contemporană, să fie cool, cu design.”

    Potrivit reprezentantei Iona, principala provocare în dezvoltarea businessului este mediul legislativ din România, care dezavantajează producţia locală de bijuterii din aur, a atelierelor locale specializate în producţia de bijuterii din aur şi în ţintuirea pietrelor preţioase, în schimbul importurilor: „OUG 10/2018 privind regimul metalelor şi pietrelor preţioase din România a adus schimbări legislative cu posibil impact pe termen mediu şi lung”. 

    De asemenea, ea subliniază că „este foarte greu să găseşti designeri de produs specializaţi în bijuterie fină la noi în ţară, iar acest lucru este în strânsă legătură cu dezvoltarea precară a acestei industrii. Lipsa locurilor de muncă şi atenţia la cele mai mici detalii fac ca designul de bijuterie din aur să nu fie abordat cu interes de absolvenţii de la facultăţile de arte. Ne-am propus ca în viitor să venim în sprijinul lor şi să-i promovăm. Avem tineri talentaţi şi acesta poate fi factorul diferenţiator care să ajute la creşterea industriei noastre.”

    Care este profilul ţintă al clienţilor Iona? „Ne adresăm femeilor de carieră şi femeilor independente financiar, cu educaţie şi aspiraţii pentru o Românie mai bună. Celor care preţuiesc o bijuterie din aur, cu semnificaţie şi design.”

    Antreprenoarea crede că piaţa locală de bijuterii din aur cu design este mult sub cea din vest atât în privinţa valorii medii de achiziţii, cât şi în privinţa obiceiurilor de consum. „În Europa de Vest, urmând trendul iniţiat de bijutierii din SUA, există linii de bijuterii din aur, pe care case de renume le vând exclusiv în online, pe platforme dedicate de e-commerce.” De asemenea, observă ea, există un trend puternic în promovarea colecţiilor de bijuterii care poartă amprenta unor designeri independenţi; de exemplu, iconery.com din SUA, care oferă clientelor piese din aur în serie limitată, la preţuri mai accesibile decât clasicele magazine stradale, cu vitrine impunătoare. „Chiar şi Tiffany & co, emblemă a magazinelor tradiţionale, speculează acest trend al comerţului electronic”, încheie ea.

    Principalii competitori ai brandului Iona sunt: „Malvensky, prin designul care reproduce un simbol românesc atemporal, Coloana Infinitului, şi Minionette, prin tehnologiile moderne de producţie pe care le folosesc”.

    Antreprenoarea spune că piaţa bijuteriilor fantezie sau a gablonzurilor este mult mai dezvoltată în ceea ce priveşte potenţialul de design şi de forme care se pot obţine pentru bijuterii realizate din metale nepreţioase, spre deosebire de bijuteriile din aur, „mai limitate în funcţie de modul în care se poate lucra acest metal şi de tehnicile existente la momentul actual pe piaţă”.

    Ea explică diferenţa dintre ele prin faptul că „o bijuterie fantezie îşi pierde din aspect şi luciu în câteva luni sau câţiva ani, cea din aur e preţuită datorită metalului, a pietrei, a monturii şi a faptului că este de lungă durată şi este pentru totdeauna. E genul de piesă pe care o laşi moştenire”.

    În ceea ce priveşte bijuteriile fantezie, produse din materiale nepreţioase, reprezentanta Iona consideră că avântul pe care l-au luat acestea în ultimii zece, chiar 20 de ani, în cazul unor branduri cunoscute de pe piaţă sau chiar în retailul modern al brandurilor de îmbrăcăminte a deschis mai mult apetitul româncelor pentru accesorizare, „ceea ce este un lucru bun, pentru că se modifică obiceiurile de consum şi se modifică în bine”. Ea remarcă totuşi că „pentru bijuteria din aur decizia de cumpărare se ia altfel şi se ţine cont de mai mulţi parametri. În timp ce în cazul bijuteriilor fantezie este o cumpărătură de impuls, la bijuteria din aur lucrurile stau diferit”, încheie antreprenoarea.
    Momentan, echipa Iona este formată din cinci angajaţi şi colaboratori externi şi urmează să fie mărită odată cu deschiderea showroomului.

  • Perfuzie pentru plante


    Pentru evitarea situaţiilor în care plantele se ofilesc din cauza prietenilor uituci sau a proprietarilor prea ocupaţi să aibă grijă de ele, o absolventă a Şcolii de Design şi Artă din Riga, Keita Augstkalne, a gândit un sistem de udat pe modelul celui de perfuzare din spitale. Sistemul său constă, scrie Dezeen, dintr-un suport care să ţină punga cu apă la înălţime, trei pungi de doi litri cu apă şi un tub prevăzut cu regulator de debit al cărui capăt se introduce în pământul din ghiveci. Plantele primesc apă prin perfuzie vreme de maximum zece zile, în funcţie de nevoi. 

  • Drumul invers în design – VIDEO

    Am cliente care vin la mine, iar când le întreb de unde mă ştiu îmi spun: «Eram în facultate/liceu când mă uitam pe site-ul tău». Îmi descriu şi rochiile care le-au impresionat”, spune Elena Perseil, care a intrat în domeniul designului vestimentar în urmă cu aproximativ două decenii.
    Ea a absolvit în anii 2000 Universitatea Esmod din Paris, iar apoi a început să lucreze la câteva case de modă de acolo. Designerul a acumulat cunoştinţe în domeniu călătorind în India, unde a învăţat să lucreze cu mătasea şi a studiat broderia realizată manual. „De la vârsta de 14 ani mi-am dat seama de această pasiune. Cred că este genul de meserie pe care dacă nu o cauţi, te caută ea pe tine, nu prea poţi să scapi”, spune ea.
    Timp de cinci ani, şi-a concentrat activitatea în Paris şi pe alte pieţe internaţionale; în urmă cu 15 ani, a pus bazele brandului Elena Perseil, atunci când a hotărât că trebuie să se stabilească într-un loc, doarece stilul de viaţă plin de călătorii nu se mai mula cu viitorul ei şi cu faptul că era însărcinată.
    „Lucram la Paris, pentru mai mulţi designeri, şi când am aflat că urmează să am un copil am hotărât să mă stabilesc în România, am hotărât că nu mai pot călători la fel de mult şi am zis că trebuie să mă opresc cumva şi să fac ceva mai stabil. Iar acest lucru mai stabil s-a materializat în brandul Elena Perseil.”
    Fiindcă clienţii o ştiau din facultate, spune că i-a fost uşor să înfiinţeze şi să dezvolte pe piaţa locală brandul propriu de design: „Aveam piaţă şi cunoştinţe. Eram deja cunoscută şi în România, drept urmare avem anual o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, iar anul acesta sperăm să ne ducem spre 500.000 de euro”.
    În prezent, designerul se concentrează asupra showroomurilor din România şi din Paris, în cadrul cărora pune accent pe rochiile de seară de lux.
    Cele mai multe dintre creaţiile sale iau drumul exportului, ajungând mai ales în magazine din Italia, Franţa, Japonia, Qatar, Dubai, care, potrivit ei, sunt mari consumatori de rochii de lux.
    „Dar îmi doresc să fiu puţin mai prezentă pe piaţa europeană şi pe piaţa din România”, îşi descrie Perseil obiectivul pentru următoarea etapă a afacerii ei de design. Spune că numărul articolelor create într-un an se apropie de 8.000 – rochii de seară (3.000 pe an), rochii de mireasă (30 pe an), rochii casual şi ţinute casual (5.000 pe an).
    „Numărul acestora este influenţat de mai mulţi factori, pentru că facem şi rochii la comandă şi multe cliente vin şi îmi spun evenimentul la care urmează să meargă şi lasă totul în grija mea apoi, eu trebuie să concep rochia perfectă pentru ele”, explică designerul.
    Preţurile articolelor produse sub brandul Elena Perseil pleacă de la 300 de euro şi ajung la 2.000 de euro, pentru rochiile de seară. Rochiile de mireasă sunt făcute de obicei la comandă, iar preţul lor se încadrează între 1.000 şi 2.000 de euro, a spus designerul.
    „În general, am investit mult în produs şi mai puţin în marketing, m-au interesat mai puţin umeraşele şi husele şi mai mult materialele. Am considerat tot timpul că rochia trebuie să vorbească de la sine şi dacă vrei să faci un business stabil atunci trebuie să ai un produs bun.”
    Materia primă folosită pentru crearea produselor este adusă din China şi din Italia. Astfel, designerul a spus că în China toate mătăsurile şi materialele sunt mai speciale şi mai fumoase, iar la Italia îi place creativitatea materialelor şi faptul că au designeri buni de material.
    Elena Perseil lucrează cu o echipă permanentă care este alcătuită din 10-12 persoane, care au grijă ca noile colecţii prezentate la Paris Fashion Week să fie perfecte, iar rochiile la comandă să fie ireproşabile.
    „Nu suntem toţi «in house» şi nu se face toată producţia «in house», dar lucrez pe social media cu o firmă, pentru site cu o altă firmă, pentru promovare cu o firmă. Echipa mea permanentă este alcătuită din 10–12 persoane.”
    Ea sesizează că criza de pe piaţa forţei de muncă nu a ocolit domeniul în care activează, lipsa croitorilor cu experienţă fiind un dezavantaj.
    „În România este foarte greu să găseşti forţă de muncă, faţă de acum 5-10 ani. Este foarte greu şi oamenii nu prea mai vor «să-şi bată capul», mai ales că genul acesta de muncă poate părea complicată.”
    Din punctul ei de vedere, o astfel de meserie poate oferi numeroase satisfacţii, inclusiv materiale. „Sunt meserii care pot fi foarte bine plătite, liniştite şi satisfăcătoare, mai ales dacă lucrezi cu un designer, pentru că ai oportunitatea de a lucra cu materiale noi, cu un design nou. Nu este nimic plictisitor dacă lucrezi cu un designer; problema este că nu avem cultura muncii, vrem să obţinem lucruri dar nu vrem să facem nimic pentru ele.”
    Referitor la dezvoltarea afacerii, Elena Perseil nu are de gând să deschidă şi un magazin fizic, comenzile fiind făcute în prezent doar prin intermediul site-ului propriu.
    „Nu vrem magazin fizic pentru că suntem destul de ocupaţi cu producţia şi ar însemna să fim concentraţi în două părţi. Noi lucrăm mai ales cu comenzi în avans, nu sunt închisă la nimic, dar momentan nu m-am gândit să deschid un magazin fizic”, spune ea.

  • Povestea designerului vestimentar care a lăsat Parisul pentru Bucureşti

    “Am cliente care vin la mine, iar când le întreb de unde mă ştiu îmi spun: «Eram în facultate/liceu când mă uitam pe site-ul tău». Îmi descriu şi rochiile care le-au impresionat”, spune Elena Perseil, care a intrat în domeniul designului vestimentar în urmă cu aproximativ două decenii.


    Ea a absolvit în anii 2000 Universitatea Esmod din Paris, iar apoi a început să lucreze la câteva case de modă de acolo.

    Designerul a acumulat cunoştinţe în domeniu călătorind în India, unde a învăţat să lucreze cu mătasea şi a studiat broderia realizată manual. „De la vârsta de 14 ani mi-am dat seama de această pasiune. Cred că este genul de meserie pe care dacă nu o cauţi, te caută ea pe tine, nu prea poţi să scapi”, spune ea.

    Timp de cinci ani, şi-a concentrat activitatea în Paris şi pe alte pieţe internaţionale; în urmă cu 15 ani, a pus bazele brandului Elena Perseil, atunci când a hotărât că trebuie să se stabilească într-un loc, doarece stilul de viaţă plin de călătorii nu se mai mula cu viitorul ei şi cu faptul că era însărcinată.

    „Lucram la Paris, pentru mai mulţi designeri, şi când am aflat că urmează să am un copil am hotărât să mă stabilesc în România, am hotărât că nu mai pot călători la fel de mult şi am zis că trebuie să mă opresc cumva şi să fac ceva mai stabil. Iar acest lucru mai stabil s-a materializat în brandul Elena Perseil.”

    Fiindcă clienţii o ştiau din facultate, spune că i-a fost uşor să înfiinţeze şi să dezvolte pe piaţa locală brandul propriu de design: „Aveam piaţă şi cunoştinţe. Eram deja cunoscută şi în România, drept urmare avem anual o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, iar anul acesta sperăm să ne ducem spre 500.000 de euro”.

    În prezent, designerul se concentrează asupra showroomurilor din România şi din Paris, în cadrul cărora pune accent pe rochiile de seară de lux.Cele mai multe dintre creaţiile sale iau drumul exportului, ajungând mai ales în magazine din Italia, Franţa, Japonia, Qatar, Dubai, care, potrivit ei, sunt mari consumatori de rochii de lux.

    „Dar îmi doresc să fiu puţin mai prezentă pe piaţa europeană şi pe piaţa din România”, îşi descrie Perseil obiectivul pentru următoarea etapă a afacerii ei de design. Spune că numărul articolelor create într-un an se apropie de 8.000 – rochii de seară (3.000 pe an), rochii de mireasă (30 pe an), rochii casual şi ţinute casual (5.000 pe an).„Numărul acestora este influenţat de mai mulţi factori, pentru că facem şi rochii la comandă şi multe cliente vin şi îmi spun evenimentul la care urmează să meargă şi lasă totul în grija mea apoi, eu trebuie să concep rochia perfectă pentru ele”, explică designerul.

    Preţurile articolelor produse sub brandul Elena Perseil pleacă de la 300 de euro şi ajung la 2.000 de euro, pentru rochiile de seară. Rochiile de mireasă sunt făcute de obicei la comandă, iar preţul lor se încadrează între 1.000 şi 2.000 de euro, a spus designerul.
    „În general, am investit mult în produs şi mai puţin în marketing, m-au interesat mai puţin umeraşele şi husele şi mai mult materialele. Am considerat tot timpul că rochia trebuie să vorbească de la sine şi dacă vrei să faci un business stabil atunci trebuie să ai un produs bun.”
    Materia primă folosită pentru crearea produselor este adusă din China şi din Italia. Astfel, designerul a spus că în China toate mătăsurile şi materialele sunt mai speciale şi mai fumoase, iar la Italia îi place creativitatea materialelor şi faptul că au designeri buni de material.
    Elena Perseil lucrează cu o echipă permanentă care este alcătuită din 10-12 persoane, care au grijă ca noile colecţii prezentate la Paris Fashion Week să fie perfecte, iar rochiile la comandă să fie ireproşabile.
    „Nu suntem toţi «in house» şi nu se face toată producţia «in house», dar lucrez pe social media cu o firmă, pentru site cu o altă firmă, pentru promovare cu o firmă. Echipa mea permanentă este alcătuită din 10–12 persoane.”
    Ea sesizează că criza de pe piaţa forţei de muncă nu a ocolit domeniul în care activează, lipsa croitorilor cu experienţă fiind un dezavantaj.
    „În România este foarte greu să găseşti forţă de muncă, faţă de acum 5-10 ani. Este foarte greu şi oamenii nu prea mai vor «să-şi bată capul», mai ales că genul acesta de muncă poate părea complicată.”
    Din punctul ei de vedere, o astfel de meserie poate oferi numeroase satisfacţii, inclusiv materiale. „Sunt meserii care pot fi foarte bine plătite, liniştite şi satisfăcătoare, mai ales dacă lucrezi cu un designer, pentru că ai oportunitatea de a lucra cu materiale noi, cu un design nou. Nu este nimic plictisitor dacă lucrezi cu un designer; problema este că nu avem cultura muncii, vrem să obţinem lucruri dar nu vrem să facem nimic pentru ele.”
    Referitor la dezvoltarea afacerii, Elena Perseil nu are de gând să deschidă şi un magazin fizic, comenzile fiind făcute în prezent doar prin intermediul site-ului propriu.
    „Nu vrem magazin fizic pentru că suntem destul de ocupaţi cu producţia şi ar însemna să fim concentraţi în două părţi. Noi lucrăm mai ales cu comenzi în avans, nu sunt închisă la nimic, dar momentan nu m-am gândit să deschid un magazin fizic”, spune ea. 


    Cum şi cât durează să pregăteşti o colecţie pentru Paris Fashion Week
    În colecţia de vară 2019 care a avut loc la Paris Fashion Week, Elena Perseil a prezentat aproape 40 de articole – mai ales rochii. Potrivit ei, durează aproximativ şase luni să pregăteşti o colecţie nouă fiindcă durează primirea materialelor comandate; coaserea lor propriu-zisă poate să se întindă pe parcursul a trei săptămâni – o lună. Conceperea aticolelor durează aproximativ şase luni.

  • Afaceri de 2,35 milioane euro pentru Workspace Studio în primele 6 luni ale acestui an

    Anul trecut compania a înregistrat o cifră de afaceri de 4 milioane de euro, cu 60% mai mare faţă de 2016, pe fondul evoluţiei pozitive a segmentului IT şi orientarea companiilor din acest sector către soluţii ergonomice de înaltă calitate (scaune, birouri electrice, soluţii acustice).Pentru acest an, Workspaces Studio prognozează o cifra de afaceri de peste 4.5 milioane de euro, în creştere cu minimum 15% faţă de 2017.

    În timp ce în Bucureşti se dezvoltă în continuare peste 90% dintre proiectele de amenajare cu mobilier ergonomic de la Workspaces Studio, Timişoara este oraşul cu cea mai dinamică evoluţie în acest an.

    Principalii factorii care au determinat dinamica pozitivă sunt creşterea interesului companiilor pentru ergonomie şi soluţii acustice de calitate, alături de intensificarea competiţiei pe piaţa muncii, care determină tot mai mulţi angajatori să investească în birouri cu design atractiv.

    Ergonomia şi sustenabilitatea mobilierului de birou sunt printre cele mai căutate caracteristici la produsele de mobilier. Mai mult ca oricând, clienţii noştri sunt interesaţi de beneficii precum wellbeing, sănătate şi creşterea productivităţii printr-un design al birourilor integrat, la cheie, centrat pe activitatea umană. Este o tendinţă remarcată la nivel internaţional încă de acum câtiva ani, însă adopţia acesteia în România se simte puternic începând cu 2017, în special în segmentul IT, de unde provin 80% dintre clienţii noştri”, declară Horaţiu–Alexandru Didea, managing partner al Workspace Studio.

     

     

  • Cum vă puteţi mobila de vis apartamentul cu mai puţini bani decât aţi da pe un concediu

    „Designul îmbină partea estetică şi partea funcţională, iar noi le arătăm oamenilor că pot opta pentru un design bun care se încadrează între 6.000 şi 8.000 de euro pentru un apar­ta­­ment de trei camere în Bucureşti“, a spus Vlad Ungureanu.
     
    Suma de 8.000 de euro acoperă achiziţionarea finisajelor ne­cesare precum gresie şi faianţă – dar nu şi mâna de lucru -, mo­bilă şi costurile designerului. „Dacă adunăm şi costurile cu persoana care vine şi pune gresia, suma finală se ridică la 9.000-10.000 de euro.“
     
    StartCasa este o platformă care, cu ajutorul designerilor, oferă soluţii de amenajare interioară. Compania s-a înfiinţat în urmă cu trei luni, iar până în prezent înregistrează peste 50 de designeri colaboratori şi peste 100 de proiecte realizate.
     
    „Lucrăm în parteneriat cu peste 50 de designeri. Clientul intră pe platformă şi încarcă planul său de proiect şi unul dintre de­sig­nerii cu care lucrăm preia pro­iectul. Durează aproxi­ma­tiv o săptămână până când se finalizează schiţa pro­iectu­lui, pentru că tre­bu­ie să pri­mim şi un feedback de la client şi abia apoi se fina­lizează schiţa.“
     
    În momentul în care con­ceptul final ajunge la cli­ent, acesta primeşte şi o listă de cumpărături cu link-uri şi po­ze cu articolele pe care tre­buie să le achiziţioneze.
     
  • Cluj: Peste 50 de firme interesate să îşi deschidă afaceri în Parcul industrial Innovation Park

    Directorul Cluj Innovation Park, Alexandru Coroian, a declarat, miercuri, la şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca, în care s-a aprobat regulamentul de organizare şi funcţionare a parcului, că joi va începe procedura de selecţie a firmelor.

    „Începând de joi vom trece la procedura de selecţie a firmelor care sunt interesate să îşi deschidă afaceri în Cluj Innovation Park, în Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative (CREIC). Este un interes mare din partea investitorilor, din zona de film, design industrial, proiectare şi traducere. Mizăm pe faptul că într-un an de zile vom ocupa toate spaţiile disponibile şi vom găzdui peste 50 de firme, din ţară şi străinătate, care vor crea aproape 300 de noi locuri de muncă”, a spus Coroian.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coffee 2 Go a ajuns la 30 de cafenele şi o cifră de afaceri cu 60% mai mare

    Anul trecut, Coffee 2 Go a investitit peste 100.000 euro în utilarea tuturor locaţiilor cu maşini de cafea de ultimă generaţie, LaSpaziale, recunoscute pentru fiabilitate şi calitatea preparării cafelei, şi râşniţe profesionale menite să asigure o măcinare şi extracţie optimă pentru a evidenţia calitatea superioară a cafelei espresso.

    Pentru anul în curs, grupul Coffee 2 Go România estimează o cifră de afaceri de 1.3 milioane de euro şi deschiderea a încă cinci unităţi, mojoritatea de tip mini cafenea Inside. Din totalul cifrei de afaceri, jumătate provine din vânzările înregistrate de locaţiile administrate în regim de franciză.

    Cele mai consumate produse au fost cafeaua latte şi cappuccino, care s-au vândut în proporţie de 75% în sezonul rece, şi frappe-ul, produsul vedetă Coffee 2 Go, consumat în sezonul cald de mai mult de jumătate dintre clienţi. În 2017, grupul a investit atât în aparatură de top, cât şi în rafinarea conceptului care aduce în prim plan inovaţia, pentru o oferi clientului o experienţă completă la nivel de produs şi de ambient. Începând cu anul trecut, Coffee 2 Go promovează arta contemporană românească pe paharele şi în locaţiile sale, iar design-ul interior al noilor locaţii este inpirat din natură, prin coloristica şi materialele folosite. 

    2018 – şi mai multă inovaţie

    Suport creativ pentru un singur pahar

    Coffee 2 Go a introdus la începutul verii în premieră pe piaţă din România un nou ambalaj inovator prin design-ul şi utilitatea lui, destinat transportului cu uşurinţă a unui singur pahar de cafea la pachet.  Design-ul ambalajului este înregistrat la OSIM, fiind al doilea model brevetat de către Coffee 2 Go, după modelul industrial al kiosk-ului în formă de pahar de cafea lansat la începutul afacerii. 


    Cafea de origine la preţ românesc

    Pe lângă cafeaua care are la bază mixul de Arabica şi Robusta, realizat de furnizorul Casei Regale de Mihai Florescu, în 2018, lanţul Coffee 2 Go va oferi clienţilor săi alternativa unei cafele de origine provenind din locuri exotice precum Tanzania, Kilimanjarto sau Santos.  Până la sfârşitul anului, Coffee 2 Go va utila toate unităţile cu râşniţe speciale, destinate exclusiv cafelei de origine singulară. 
     
    “Ne dorim să convingem consumatorii că şi România poate oferi cafea de origine de calitate, la un preţ românesc. Costul suplimentar la o cafea de origine va fi la noi de doar 1 leu, eficienţa de cost venind din folosirea de produse româneşti cel puţin la fel de bune ca cele de import, dar la preţuri mai accesibile. De când am deschis primul coffee spot, focusul nostru a fost pe preţ, fără să facem rabat de la calitate. Astăzi ne lăudăm cu produse de calitate superioară, fiind recunoscuţi spre exemplu pentru calitatea de neegalat, conform studiilor noastre in rândul consumatorilor, a frappe-ului nostru.”

    Despre Coffee 2 Go

    Grupul Coffee 2 Go a fost înfiinţat în 2013 şi a deschis până e1  regim propriu sau franciză, cu un design unic, în formă de pahar de cafea sau amenajate ca un mini coffee shop. Coffee 2 Go se adresează iubitorilor de cafea pentru care timpul este preţios şi care îşi doresc un produs intens, cu personalitate şi aromat. Cifra de afaceri a grupului Coffee 2 Go a crescut de la înfiinţare de 2 sau 3 ori de la an la an, iar în 2016 a fost inaugurat primul STAY by Coffee 2 Go, într-o locaţie de aproximativ 400mp.