Tag: descoperire

  • Cum e să lucrezi pentru inventatorul care a dat greş de 5.000 de ori cu primul său produs.Chiar şi metoda de angajare este inedită

    James Dyson este creatorul aspiratoarelor fără sac, care se vând în peste 50 de ţări. Trebuie ştiut însă că până la un aspirator funcţional, a creat 5.127 de prototipuri care au eşuat.

    Brandul Dyson vine dintr-o ţară a “cultului majordomilor”, iar un număr de 5.000 de patente aplicate pentru dezvoltarea de noi produse – la fel de multe cât cele ale unui Rolls-Royce – nu este ceva ieşit din comun când vorbim despre revoluţii industriale, cum îşi doreşte britanicul James Dyson. Cercetătorul cu titlu de “Sir” a fondat compania responsabilă pentru primul aspirator fără sac din lume, iar numele acesteia s-a făcut cunoscut în SUA, Japonia, Germania, Australia sau China.

    James Dyson a început să lucreeze la această idee în 1978 pentru că era frustrat de aspiratorul său care-şi pierduse puterea de aspirare. După 5 ani de încercări, Dyson a lansat în 1983 aspiratorul G-Force, însă niciun producător sau distribuitor din Marea Britanie nu a vrut să-i vândă produsul, deoarece piaţa sacilor de aspiratoare era prea importantă.

    Inventatorul s-a reorientat spre Japonia, unde a reuşit să vândă mai multe aspiratoare, în valoare de 2.000 de lire sterline, iar în 1991 a câştigat premiul târgului de Design Internaţional din Japonia.
    Pentru că niciun producător nu voia să producă aspiratorul lui Dyson, acesta şi-a înfiinţat propria firmă de producţie, Dyson Ltd. Într-un final, la 10 ani distanţă, aspiratorul fără sac a intrat pe piaţa din Marea Britanie. La acel moment, piaţa sacilor de aspirator era evaluată la 100 de milioane de lire. Aspiratorul Dyson Dual Cyclone a devenit aspiratorul cel mai bine vândut în Marea Britanie şi market leader în Statele Unite (în funcţie de valoare, nu volum).

    De asemenea, James Dyson a inventat o maşină de spălat vase, dar care nu s-a dovedit a fi un succes comercial şi a fost retras de pe piaţă. Iar în 2006 a lansat Dyson Airblade, uscătorul de mâini, care în loc să folosească un jet de aer cald, utilizează un strat de aer care este suflat de maşinărie cu 640 km pe oră, astfel Dyson Airblade îndepărtează apa de pe mâini, nu o evaporă.

    “50% din deciziile pe care le vei lua sunt greşite. Învaţă din acest greşeli”, este sfatul lui Dyson pentru viitorii antreprenori.

    James Dyson are o avere estimată la 4.9 miliarde de dolari.

     

     

  • Un inamic pe care lumea credea că l-a învins se întoarce : Cele mai puternice economii se pregătesc de revenirea virusului care a făcut zeci de mii de victime şi a lăsat mii de oameni paralizaţi

    Autorităţile care gestionează sănătatea publică din interiorul marilor economii fac eforturi pentru a împiedica revenirea virusului poliomielitei în mai multe ţări unde acesta a fost eradicate aproape complet, scrie Finacial Times.

    În anii ’50, după o explozie a virusului şi apariţia unui vaccin împotriva bolii, s-a crezut că patogenul a fost eliminate complet. Din 1988, cazurile de infectare au scăzut cu 99%, de la peste 300.000 cazuri raportate pe an, la doar şase în 2021, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Virusul poliomielitei este considerat foarte contagios, afectând sistemul nervos şi putând ucide sau paraliza complet un om în doar câteva ore.

    Autorităţile sanitare din New York au declarat recent că virusul a fost din nou detectat în probe prevalate din sistemul de canalizare al metropolei. Luna trecută, un bărbat din suburbiile New Yorkului a fost primul american diagnosticat cu polio din ultimii 10 ani.

    În Marea Britanie oficialii din domeniul sănătăţii au declarat că sunt gata să distribuie doze de rapel împotriva virusului pentru sute de mii de copii, după ce patogenul a fost descoperit în apele reziduale din Londra.

    Situaţia stârneşte îngrijorare privind ezitarea în privinţa vaccinurilor dar şi pentru că conflictele globale ar putea permite revenirea unei boli despre care s-a crezut că a dispărut.

    În cea mai mare parte a secolului XX, poliomielita a fost una dintre cele mai temute boli ale perioadei, ucigând sau lăsând paralizaţi mii de oameni în fiecare an.  Reapariţia sa în SUA şi Europa, coroborată cu întreruperea programelor globale de imunizare pe fondul războiului, i-au determinat pe oficialii din domeniul sănătăţii să sune alarma.

    „La nivel global s-a înregistrat o scădere uriaşă a vaccinării de rutină, deoarece ţările s-au concentrate mai mult pe a răspunde pandemiei de COVID-19. La o primă privire putem spune că acest lucru evidenţiază vulnerabilitatea sistemelor de imunizare naţionale”, a declarat  Siddhartha Datta, consilier regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

    Luna trecută, OMS şi Unicef au publicat date care arată cel mai mare declin susţinut al vaccinărilor pentru bolile copilăriei din ultimele trei decenii. Cel puţin 25 de milioane de sugari nu au primit vaccinurile de bază.

    Oficialii din domeniul sănătăţii din New York au avertizat vineri că sute de persoane ar putea fi deja purtătoarele temutului virus.

    Studiile făcute pe baza cazului de polio detectat în New York au demonstrat o legătură între virusul care a fost descoperit atât în Londra cât şi în Israel, sugerând apariţia unei răspândiri.

    Experţii din sănătate susţin cu tărie că ultimele cazuri demonstrează necesitatea păstrării unei stări de vigilenţă în privinţa vaccinării, totodată fiind nevoie şi de mai multe eforturi la nivel global pentru eradicarea crizei.

     

  • Regele diamantelor a fost scos la lumină. Piatra preţioasă, cea mai mare descoperită în ultimele trei secole, are 170 de carate şi este evaluată la cel puţin 50 de milioane de dolari

    Compania minieră australiană Lucapa Diamond a scos de sub pământ cel mai mare diamant descoperit în ultimii 300 de ani. Piatra preţioasă a fost denumită Lulo Rose, are 170 de carate şi este evaluată la cel puţin 50 de milioane de dolari, scrie Bloomberg.

    Diamantul va fi vândut în cadrul unei licitaţii internaţionale, desfăşurată de Angola Sodiam, companie specializată în tranzacţii de pietre preţioase.

    Potrivit experţilor, diamantele colorate sunt mult mai rare decât versiunea simplă a pietrelor preţioase, atingând preţuri record în ultimii ani.

    Diamantul alabstru Cullinan a fost licitat în trecut pentru 57,5 milioane de dolari la Hong Kong în cadrul licitaţiei organizate de Sotheby.

    Valoarea lui Lulo Rose ar putea fi stabilită în raport cu diamantul Cullinan, aşadar preţul pietrei preţioase ar putea ajunge la cel puţin 50 de milioane de dolari.

  • Vânătoarea după cele mai adânci mistere ale Universului a luat-o de la capăt: Cercetătorii de la CERN vor reporni cel mai mare accelerator de particule din lume. Descoperirile lor ar da peste cap toate regulile lumii noastre

    Cel mai mare accelerator de particule din lume va fi repornit începând de sâmbăta viitoare, pentru ca cercetătorii să poată continua vânătoarea după cele mai mari mistere ale lumii noastre. Acceleratorul a intrat într-o perioada de inactivitate pentru ultimii trei ani pentru a fi îmbunătăţit în materie de precizie si putere, scrie Financial Times.

    Repornirea Large Haldron Collider de la Geneva coincide cu a 10 a aniversare a descoperirii „particulei lui Dumnezeu”, care oferă masă elementelor şi componentelor subatomice ale Universului.

    Oamenii de ştiinţă speră ca upgradeul adus acceleratroului, unde protonii se ciocnesc la viteza lumnii, va oferi noi dovezi pentru construirea unei „noi fizici” şi va demonstra existenţa unor forţe şi particule care sfidează legile fizicii actuale.

    Fizicienii din întreaga lume care lucrează în cadrul CERN speră să descopere inclusiv motivul pentru care materia şi nu anti-materia domină universul, dar şi natura „materiei intunecate”, un element invizibil tuturor instrumentelor ştiinţifice dar despre care se ştie că este mult mai abundent decât materia convenţională.

    Unii fizicieni şi-au exprimat îndoiala privind experimentele care se desfăşoară prin intermediul acceleratorului de particule, subliniind că singurul succes notabil a fost descoperirea „particulei lui Dumnezeu” cunoscută şi ca bosonul Higgs în 2012.

    „Desigur că ar fi incredibil să avem dovezi, dar s-ar putea ca noua fizică se se arate în mod indirect, creând un tipar de diferenţe în comportamentul particulelor, fapt pentru care am avea nevoie de mai mult timp pentru a aduna informaţiile şi înţelege fenomenul pe deplin”, a declarat Tara Shears, cercetător CERN şi profesor de fizică în cadrul Universităţii Liverpool din Marea Britanie.

    Experimentele în cadrul LHC au demonstrat că bosonul Higgs este responsabil pentru masa a tot mai multe particule.

    Una dintre întrebările fundamentale la care specialiştii speră să găsească răspund utilizând varianta îmbunătăţită a acceleratorului de particule este dacă particula lui Dumnezeu este o particulă fundamentală indivizibilă sau este produsul unor alte particule încă necunoscute.

  • EXPERIMENT. Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „elixirul tinereţii”

    În laboratorul biologului David Sinclair de la Facultatea de Medicină de la Harvard, şoarecii bătrâni devin din nou tineri.
    În prezent, se poate realiza reîntinerirea muşchilor şi a creierelui la şoareci şi se lucrează la posibilitatea de a o face asupra întregului corp.

    Între timp, pentru a încetini cât mai mult procesul de îmbătrânire, biologul ne sfătuieşte să mâncăm cât mai multe plante, să dormim suficient şi să ne stresăm mai puţin, să facem sport şi să ne petrecem timpul cu prietenii.

    După douăzeci de ani de cercetări, la Facultatea de Medicină Harvard, biologul molecular David Sinclair şi echipa sa au descoperit o modalitate de a inversa procesul de îmbătrânire la şoareci.

    Folosind proteine care pot transforma o celulă adultă într-o celulă stem, Sinclair şi echipa sa au readus celulele îmbătrânite ale şoarecilor la versiuni anterioare ale lor.

    „Este o resetare permanentă, din câte ne putem da seama şi credem că ar putea fi un proces universal care ar putea fi aplicat în tot corpul pentru a ne reseta vârsta”, a declarat Sinclair, care şi-a petrecut ultimii 20 de ani studiind modalităţi de a inversa trecerea timpului.

    „Dacă inversăm îmbătrânirea, aceste boli nu ar trebui să apară. Avem astăzi tehnologia necesară pentru a putea ajunge la sute de ani fără să ne facem griji că vom avea cancer la 70 de ani, boli de inimă la 80 de ani şi Alzheimer la 90 de ani.” a declarat Sinclair în faţa audienţei la „Life Itself”, un eveniment dedicat sănătăţii şi bunăstării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A fost descoperit un organism care explică originea întregii vieţi complexe de pe Pământ

    Oamenii de ştiinţă japonezi observă pentru prima dată archaea Asgard, microbii ai căror strămoşi au fost pionierii apariţiei animalelor şi plantelor în urmă cu 2 miliarde de ani.

    Toate fiinţele vii pe care le putem vedea cu ochiul liber sunt alcătuite din aceleaşi elemente constitutive: celule complexe cu organite interne numite eucariote.

    O persoană este o colecţie de 30 de trilioane de celule eucariote care cooperează între ele pentru un scop comun. Toate plantele, animalele şi ciupercile sunt eucariote.

    Oamenii de ştiinţă japonezi observă pentru prima dată archaea Asgard, microbii ai căror strămoşi au fost pionierii apariţiei animalelor şi plantelor în urmă cu 2 miliarde de ani, relatează El Pais.

    După aproape 15 ani de muncă, oamenii de ştiinţă japonezi au reuşit pentru prima dată să găsească archaea Asgard, organismul misterios care ar putea explica originea tuturor formelor de viaţă complexe de pe Pământ, inclusiv a oamenilor.

    Toate fiinţele vii pe care le putem vedea cu ochiul liber sunt alcătuite din aceleaşi elemente constitutive: celule complexe cu organite interne numite eucariote. O persoană este o colecţie de 30 de trilioane de celule eucariote care cooperează între ele pentru un scop comun. Toate plantele, animalele şi ciupercile sunt eucariote.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

  • Surse ucrainene: zeci de cadavre, unele cu urme de tortură, descoperite în nord-estul Ucrainei

    Autorităţile ucrainene anunţă că au fost descoperite numeroase cadavre, unele cu urme de tortură, după ce ruşii s-au retras din nord-estul Ucrainei.

    Autorităţile ucrainene susţin că a fost descoperit un număr tot mai mare de cadavre în ultimele zile, de când forţele ruseşti au părăsit regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei.

    „Sunt peste 100 de morţi printre civilii din regiunea Sumî. Din nefericire, acest număr creşte în fiecare zi… O mulţime de oameni au fost găsiţi morţi cu mâinile legate cu semne de tortură, împuşcaţi în cap”, a declarat miercuri, în cadrul unui briefing, Dmytro Zhyvytskyi, şeful administraţiei militare regionale din Sumî, potrivit CNN.

    Zhyvytskyi a mai afirmat că „există persoane care sunt ţinute captive şi zilnic se poartă negocieri pentru ca acestea să fie schimbate sau eliberate. O mulţime de oameni a căror soartă rămâne necunoscută până în prezent”.

    Sumî a înregistrat pagube uriaşe în primele zile ale invaziei ruseşti. Săptămâna aceasta, cabinetul ucrainean a alocat aproximativ 8 milioane de dolari regiunii Sumî pentru a începe repararea locuinţelor, drumurilor şi utilităţilor.

  • Surse ucrainene: zeci de cadavre, unele cu urme de tortură, descoperite în nord-estul Ucrainei

    Autorităţile ucrainene anunţă că au fost descoperite numeroase cadavre, unele cu urme de tortură, după ce ruşii s-au retras din nord-estul Ucrainei.

    Autorităţile ucrainene susţin că a fost descoperit un număr tot mai mare de cadavre în ultimele zile, de când forţele ruseşti au părăsit regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei.

    „Sunt peste 100 de morţi printre civilii din regiunea Sumî. Din nefericire, acest număr creşte în fiecare zi… O mulţime de oameni au fost găsiţi morţi cu mâinile legate cu semne de tortură, împuşcaţi în cap”, a declarat miercuri, în cadrul unui briefing, Dmytro Zhyvytskyi, şeful administraţiei militare regionale din Sumî, potrivit CNN.

    Zhyvytskyi a mai afirmat că „există persoane care sunt ţinute captive şi zilnic se poartă negocieri pentru ca acestea să fie schimbate sau eliberate. O mulţime de oameni a căror soartă rămâne necunoscută până în prezent”.

    Sumî a înregistrat pagube uriaşe în primele zile ale invaziei ruseşti. Săptămâna aceasta, cabinetul ucrainean a alocat aproximativ 8 milioane de dolari regiunii Sumî pentru a începe repararea locuinţelor, drumurilor şi utilităţilor.

  • Veşti proaste. O nouă variantă COVID a fost descoperită în Regatul Unit. Primele indicii sugerează că ar putea fi şi mai contagioasă

    O nouă variantă COVID a fost descoperită în Regatul Unit. Primele indicii sugerează că ar putea fi cu 10% mai contagioasă decât alte mutaţii ale Omicron.

    Autorităţile sanitare britanice studiază XE – o mutaţie a tulpinilor BA.1 şi BA.2 Omicron.

    Până pe 22 martie, în Anglia au fost detectate 637 de cazuri de XE.

    Profesorul Susan Hopkins spune că astfel de variante dispar de obicei „relativ repede”.

    „Până în prezent nu există suficiente dovezi pentru a trage concluzii cu privire la transmisibilitate, gravitate sau eficienţa vaccinului”, a declarat Hopkins pentru „The Sun”.

    Varianta a fost detectată, de asemenea, în Thailanda şi Noua Zeelandă.

    Un raport al OMS arată, conform Sky News, că estimările din primele zile indică faptul că noua variantă ar putea fi cu 10% mai contagioasă decât BA.2.

    „Cu toate acestea, concluzia necesită o confirmare suplimentară. XE aparţine variantei Omicron până când pot fi raportate diferenţe semnificative în ceea ce priveşte transmiterea şi caracteristicile bolii, inclusiv gravitatea”, au spus autorităţile sanitare britanice.

  • Veşti proaste. O nouă variantă COVID a fost descoperită în Regatul Unit. Primele indicii sugerează că ar putea fi şi mai contagioasă

    O nouă variantă COVID a fost descoperită în Regatul Unit. Primele indicii sugerează că ar putea fi cu 10% mai contagioasă decât alte mutaţii ale Omicron.

    Autorităţile sanitare britanice studiază XE – o mutaţie a tulpinilor BA.1 şi BA.2 Omicron.

    Până pe 22 martie, în Anglia au fost detectate 637 de cazuri de XE.

    Profesorul Susan Hopkins spune că astfel de variante dispar de obicei „relativ repede”.

    „Până în prezent nu există suficiente dovezi pentru a trage concluzii cu privire la transmisibilitate, gravitate sau eficienţa vaccinului”, a declarat Hopkins pentru „The Sun”.

    Varianta a fost detectată, de asemenea, în Thailanda şi Noua Zeelandă.

    Un raport al OMS arată, conform Sky News, că estimările din primele zile indică faptul că noua variantă ar putea fi cu 10% mai contagioasă decât BA.2.

    „Cu toate acestea, concluzia necesită o confirmare suplimentară. XE aparţine variantei Omicron până când pot fi raportate diferenţe semnificative în ceea ce priveşte transmiterea şi caracteristicile bolii, inclusiv gravitatea”, au spus autorităţile sanitare britanice.