Tag: deputat

  • Proiect: Şoferii aleg când să le fie suspendat permisul, într-un an de la săvârşirea contravenţiei

    „În cazul suspendării provizoriu permisul auto, conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o. Conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârşirii faptei contravenţionale”, arată deputatul ALDE în proiectul de lege depus, în procedură de urgenţă, la Senat.

    Excepţiile de la prevederile menţionate o fac faptele deosebit de grave, „care prezintă un pericol social, fiind săvârşite cu vinovăţie şi care sunt prezentate de legea penală şi sunt pedepsite de aceasta – infracţiuni”, potrivit sursei citate.
     
    În expunerea de motive, deputatul ALDE notează că de această lege ar beneficia şoferii care „pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulaţie nu mai pot lucra şi rămân «fără pâine»”.
     
    „Sunt de părere că la nivel naţional avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale şoferilor. Îmi exprim speranţa că această iniţiativă legislativă va găsi susţinători indiferent de doctrina politic, drept pentru care vă spun această propunere legislativă spre dezbatere şi adoptare”, susţine Alexandru Băişanu, în expunerea de motive a proiectului.
     
    Iniţiativa deputatului ALDE Ştefan-Alexandru Băişanu a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.
     
    Potrivit Codului Rutier, şoferii pot fi sanctionaţi prin suspendarea permisului pentru o perioadă de 30, 60 sau 90 de zile.
     
  • Deputatul PSD Florin Iordache preia atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor în perioada 16-24 martie

    „În temeiul art. 34 şi 35 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Camerei Deputaţilor emite prezenta decizie. Articol unic – În perioada 16-24 martie, atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor vor fi exercitate de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor”, prevede hotărârea publicată în Monitorul Oficial.
     
    Liviu Dragnea este internat de duminică în spital, după ce a acuzat durerii de spate. Doctorii urmează să decidă, luni, dacă îl vor opera pe liderul PSD, a anunţat secretarul general al partidului Codrin Ştefănescu, precizând că acesta are o dublă hernie şi probleme cervicale. Social-democratul a mai spus că va fi amânată pentru o săptămână validarea în CEx a listei candidaţilor PSD la europarlamentare.
     
  • Deputat ALDE, implicat într-un accident pe o trecere de pietoni din Buzău

    Poliţia Buzău a transmis că accidentul s-a produs în jurul orei 12, pe bulevardul Unirii, din oraş.
     
    „Un buzoian de 36 de ani a surprins şi accidentat o femeie de 27 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal semaforizat”, au arătat reprezentanţii Poliţiei Buzău.
     
    Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că şoferul de 36 de ani este deputatul ALDE, Adrian Mocanu.
     
    În prezent se fac cercetări pentru a stabili cu exactitate dacă femeia rănită a traversat sau nu strada pe culoarea verde a semaforului electric.
     
  • Încă o demisie de răsunete în PSD. Deputatul denunţă interesele personale şi trădările din partid. „O politică dominată de jocuri la două capete”

    ”Astăzi (luni – n.r.), 11 februarie, am anunţat oficial conducerii Camerei Deputaţilor decizia de a părăsi grupul parlamentar PSD, devenind, astfel, deputat neafiliat. Nu a fost deloc o decizie uşoară, însă a fost o decizie necesară, dictată de cursul pe care l-a luat, în ultimii doi ani, politica dusă de PSD Giurgiu.

    O politică dominată de interese personale şi de grup – în detrimentul celor ale alegătorilor -, de trădări şi jocuri <la două capete>, de marginalizare a celor care nu erau de acord cu direcţia în care se îndrepta PSD Giurgiu… În aceste condiţii, am decis că este timpul să mă ”rup” de acest tip de politică, pe care nu o voi accepta niciodată şi să rămân deputat neafiliat, urmărind, în toată activitatea mea de parlamentar, să apăr interesele alegătorilor giurgiuveni”, a scris pe Facebook deputatul Alexandru Andrei.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Atac la adresa Uniunii Europene din partea unui deputat PSD: Stăpâni care ne călăresc

    Nicolae Bacalbaşa a vorbit la o televiziune locală din Galaţi despre locul României în Uniunea Europeană şi despre cancelarul german, Angela Merkel, pe care îl acuză că transformă România într-o „colonie”, cu sprijinul unor persoane „infiltrate”.

    „Problema este noi şi ei. Preşedintele Iohannis este, pentru mine în afara României. Suntem într-o uniune, aşa cum spunea Bismarck, în orice uniune există un călăreţ şi un cal. Noi nu suntem nici măcar calul, ci măgarul de povară al unei structuri pe care din motive demagogice, nu o să o putem influenţa niciodată. Practic, suntem intoxicaţi de către stăpânii noştri care ne călăresc, n-aş vrea să spun stăpânii noştri coloniali din cadrul Germano – Franţei şi coloniile ei actuale sau pe care şi doreşte să le subordoneze în întregime. Stăpânii noştri au reuşit să creeze un aparat de represiune controlat, culmea, de autohtoni, de românaşi de-ai noştri pe care, iarăşi, eu nu-i consider, ca şi pe domnul preşedinte, a fi români şi a ne ţine ca pe nişte căţei care trebuie subordonaţi, cu nasul în rahat”, a declarat Nicolae Bacalbaşa, la televiziunea locală din Galaţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • După plecarea lui Tudose, încă un deputat cu vechime în PSD demisionează şi i se alătură lui Victor Ponta

    „Sunt membră a Partidului Social Democrat de peste 20 de ani. Am aderat la un grup politic cu care m-am simţit compatibilă din punct de vedere al valorilor şi principiilor declarate. Mi le-am asumat, la rândul meu, le-am respectat şi promovat cu fidelitate. În atâţia ani, nu de puţine ori, viaţa mea personală s-a confundat cu munca în acest partid. Nu mă plâng. Aici am cunoscut oameni de foarte mare valoare, aici mi-am făcut prieteni adevăraţi şi trainici, am lucrat cu lideri de la care am putut învăţa enorm. Munca mea a fost răsplătită şi le mulţumesc tuturor.
     
    Din păcate, foarte multe dintre valorile pentru care am aderat la PSD acum două decenii şi-au încetat valabilitatea de când partidul a intrat în zodia nefastă a unui lider nefast. În atare condiţii, am avut de cumpănit cu privire la parcursul de urmat şi am hotărât să mă alătur lui Victor Ponta şi Pro România! Nu e deloc uşor să o iau de la capăt, dar sunt puternică şi nu mă feresc de muncă. Aşa am crescut de mică şi aşa am înaintat în viaţă”, a scris Oana Silvia Vlăducă, vineri pe Facebook.
     
  • Un consilier acuză greşeli în broşura „O sută de personalităţi bucureştene”: Năstase apare numărul 2/ Deputat PSD, printre simboluri

    „Primăria Capitalei, prin Administraţia Monumentelor a plătit 130.000 de lei unei firme din Galaţi pentru a tipări o broşură, în care apare o greşeală impardonabilă în ceea ce priveşte performanţa lui Ilie Năstase, în care se specifică faptul că a fost de două ori numărul doi Mondial, iar în realitate a fost numărul unu. 
     
    Iar trecerea lui Bacalbaşa în această broşură a personalităţilor bucureştene iar este o greşeală, pentru că Bacalbaşa doar a studiat în Bucureşti, însă el a activat la Galaţi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălin Deaconescu, consilier PNL.
     
    Este vorba despre broşura “O sută de personalităţi bucureştene”, tipărită de Administraţia Monumentelor, pentru turişti.
     
    În această publicaţie, medicul şi politicianul Nicolae Bacalbaşa (deputat PSD) este notat drept bucureştean, deşi el provine din Galaţi. Totodată, fostul tenisman Ilie Năstase este trecut în broşură drept „un fost jucător profesionist de tenis de câmp. A fost numărul doi mondial de două ori”.
     
  • Tinerii care împlinesc 18 ani ar putea primi un voucher pentru cultură de până la 2.000 de lei

    ”Ştiţi că în campania electorală am promis că voi introduce vouchere pentru cultură. În această sesiune parlamentară, împreună cu o parte din colegi, vom redacta proiectul de lege pe care îl voi depune în Parlament până în luna martie. Voucherul de cultură presupune ca tinerii, la împlinirea vârstei de 18 ani, să beneficieze de un voucher valoric prin care să poată să intre la teatre, opere, muzee, pentru a-şi dezvolta latura culturală, să aibă acces şi la alte lucruri decât cluburi sau alte chestiuni care pot fi mult mai tentante pentru tineret. Vreau să fie un proiect de suflet pentru a dezvolta cultura, spiritul cultural în rândul tinerilor, mai ales că Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană”, a afirmat Marian Cucşa.
     
    Potrivit deputatului ALDE de Timiş, acest voucher pentru cultură ar putea avea o valoare cuprinsă între 1.000 şi 2.000 de lei, urmând să poată fi utilizat cel mult doi ani.
     
  • Deputat USR: Părinţi, nu pierdeţi banii copiilor la hoţia numită Contul Junior

    „Guvernul socialist este atât de disperat să atragă bani suplimentari cât mai urgent pentru a-şi putea face bugetul pe 2019 încât a ajuns să viseze şi la banii pe care părinţii îi pun deoparte pentru copiii lor”, a declarat, potrivit unui comunicat de presă, deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu.
     
    El susţine că prin programul „Contul Junior” Guvernul vrea să se împrumute ”cu forţa” de la români.
     
    „Schema prezentantă de Guvern reprezintă însă o minciună, căci aceştia nu urmăresc în realitate nici politicile de economisire şi nici binele copiilor ci doar să se împrumute cu forţa de la români. Dacă Guvernul ar urmări cu adevărat să susţină politicile de economisire nu ar lega acest proiect de Trezorerie ci ar gândi politici pentru ca părinţii să păstreze banii copiilor în bănci comerciale. Pentru banii depuşi în bănci statul poate de exemplu să elimine impozitele sau să acorde o bonificaţie. Diferenţa ar fi însă că părinţii ar avea acces oricând la banii pe care îi depun şi nu doar atunci când copilul va împlini 18 ani”, explică liderul USR.
     
  • Un deputat liberal vrea ca dezvoltatorii imobiliari să fie obligaţi să nu permită locuirea unui imobil înainte de recepţie

    Iniţiativa legislativă propune modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.

    Astfel, la articolul 5 care prevede că „pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor” este introdusă cerinţa să existe „branşamente adecvate şi definitive la reţelele de utilităţi: apă, canalizare, energie electrică, gaze naturale, energie termică, după caz”, conform proiectului de lege.

    Citiţi mai multe pe mediafax.ro.