BusinessMagazin

Tag: deplasare

  • Orbii vor putea să „vadă” graţie unui dispozitiv revoluţionar dezvoltat de aceşti liceeni români. “Nu ne aşteptam să meargă atât de bine“

    Ce „văd“ nevăzătorii sau poate cum visează? Sunt întrebări care apar de-a lungul vieţii şi la care au răspuns unii scriitori sau cercetători de-a lungul anilor. Cum ar putea percepe nevăzătorii culorile? La această întrebare a încercat să răspundă Tudor Popa, fondator al proiectului Oculus Mitra, o pereche de ochelari ce permit nevăzătorilor să distingă şi să aprecieze distanţele şi să se deplaseze în siguranţă fără însoţitor. Cu acea întrebare în minte, Tudor Popa a găsit un răspuns, răsfrângerea culorilor, care sunt compuse din procente RGB, în procente de mirosuri. Toate bune şi frumoase, numai că în urma unei întâlniri cu un nevăzător pe nume George totul s-a schimbat.

    Este un ţel lăudabil ca persoanele nevăzătoare să poată distinge culorile, însă, mai important de atât, ei au nevoie de un dispozitiv care le poate spune distanţa faţă de un obiect, un gadget cu ajutorul căruia s-ar putea deplasa în siguranţă din punctul A în punctul B. „Am înţeles că nu distingerea culorilor este prioritatea unui nevăzător, ci deplasarea în siguranţă. Să meargă în linie dreaptă, să ştie dacă sunt pericole pe drum, cum ar fi obiecte cu temperatură ridicată, ca plita de aragaz“, spune Popa. Deocamdată au renunţat la funcţia de detectare a culorilor şi s-au axat doar pe abilitatea de a distinge distanţa şi deplasarea în siguranţă. Pentru acest proiect, Tudor Popa a adunat câţiva oameni în jurul lui, liceeni ca şi el: Alex Simion, care se ocupă de dezvoltare şi producţie, Miruna Gafencu, marketing şi dezvoltare, Adrian Conete, designer, şi Diana Canghizer, PR. Cei care vor să-i ajute pe nevăzători „să vadă“ vor da bacul anul viitor.

    Am discutat cu Tudor Popa şi Miruna Gafencu deasupra unor răcoritoare şi niciun moment nu şi-au trădat vârsta. Mi-au povestit cum vor să-i ajute pe nevăzători, cum oamenii iau de-a gata vederea şi că poate ar trebui să apreciem mai mult acest simţ; am vorbit despre business plan, producţie şi tehnologie. Totul a început în decembrie anul trecut şi în mai puţin de o lună aveau gata un prototip, „o plăcuţă cu toţi senzorii şi cu procesorul pe afară“, spune Popa; „apoi le-am montat pe o pereche de ochelari de la cinema, cu fire care atârnau pe afară“, adaugă Miruna Gafencu. „Implementarea a fost rapidă pentru că am gândit-o cu mult timp înainte“, a continuat Tudor Popa.

    Au investit primii bani câştigaţi în urma unui concurs de antreprenoriat, apoi au organizat un eveniment de fundraising unde au strâns 1.000 de dolari, care au fost investiţi în continuare în dezvoltare. Au creat primul prototip purtabil şi l-au testat la o şcoală de nevăzători din Bucureşti, unde „am avut un şoc pozitiv. Nu ne aşteptam să meargă atât de bine“.

    Cum funcţionează? Ochelarii sunt dotaţi cu mai mulţi senzori care detectează mişcarea şi distanţa, apoi aceste date sunt colectate şi procesate de software, care transformă informaţia în sunete. Practic, scăderea sau creşterea frecvenţei şi intensitatea sunetelor îl ghidează pe cel care poartă ochelarii; sunt emise sunete şi atunci când persoana se abate de la direcţie, fie dreapta, fie stânga. „În urma feedbackului primit am învăţat că produsul nostru trebuie să fie personalizabil. Unii ne-au zis că vor să se audă mai repede, alţii mai rar, alţii că vor să audă de la o distanţă mai mare. Vrem să facem o serie de setări pe care le poţi schimba. În plus, pentru variantele viitoare vrem să implementăm comunicarea şi pe alte canale senzoriale pentru că acum ar putea fi prea multă informaţie de perceput pe un singur canal. Haptic ar fi următorul canal pe care am vrea să ne concentrăm“, afirmă Popa. Tot el povesteşte că se gândesc şi să înlocuiască sunetele cu o voce care i-ar spune purtătorului exact ce se întâmplă, de pildă că se apropie o maşină sau că în faţă este un scaun.

    Drumul parcurs până acum nu a fost doar lin, iar un moment la care fac referire adolescenţii implică lucrul de cinci ore cu freza într-un material de plastic. „Cu două zile înainte de un concurs, s-a ars un senzor la ochelari şi Tudor umbla de zor cu mama lui prin oraş după un senzor în timpul weekendului când nu erau magazinele deschise“, povesteşte Miruna. „Am improvizat cu un senzor mai vechi, mai mare. Am stat ore în şir cu freza în plastic ca să reuşim să-l facem. Au fost nişte zile grele înainte de concurs. Nu mă aşteptam să avem totul gata la timp. Ne trezeam, lucram şi ne culcam, asta ne era toată ziua“, continuă el.

    Designul produsul a fost proiectat de Adrian Conete şi este realizat cu ajutorul unei imprimante 3D. Pentru eventuala producţie se uită tot către România, unde vor să creeze locuri de muncă şi locuri de practică pentru studenţii care vor să înveţe. Pentru a putea pune pe picioare operaţiunea (producerea de mai multe perechi de ochelari pentru o testare mai amplă) „am avea nevoie cam de 30.000 de euro“.

    Costul de producţie a unei perechi de ochelari se situează acum undeva la 200 de dolari, iar preţul de vânzare s-ar plasa la 400 de euro. Astfel, tinerii vor să aibă o variantă finală la sfârşitul lui 2016 şi au în plan să vândă 500 de bucăţi în primul an pe piaţa din România, apoi să se extindă către alte pieţe europene. Previzionează venituri de peste 500.000 de euro după al treilea an de funcţionare, iar piaţa le permite, având în vedere că 4% din populaţia planetei este nevăzătoare, potrivit lui Tudor Popa.

    Acum se pregătesc de următoarea etapă a concursului Junior Achievement, finala europeană ce se va desfăşura la sfârşitul acestei luni în Elveţia, unde au şi organizat un alt test pentru nevăzători şi unde speră să întâlnească oameni dornici să investească în invenţia lor. Mai departe, vor să meargă către programare. Spun că nu-i interesează foarte mult afacerile, dar Tudor Popa recunoaşte că „ai căruţa (invenţia – n.r.), dar ai nevoie şi de cai, care sunt businessul“.

  • Cursuri de împăiere a animalelor pentru angajaţi

    Multe companii le oferă angajaţilor tot felul de cursuri care să-i ajute în carieră sau doar să-i relaxeze, iar printre acestea se pot strecura şi unele mai puţin obişnuite cum ar fi unul de împăiere a animalelor.

    Un astfel de curs este ţinut de taxidermista Mickey Alice Kwapis, care se deplasează la sediul firmelor sau chiar acasă la solicitanţi pentru a le arăta cum să jupoaie, cureţe şi împăieze un animal, de regulă iepuri sau păsări.

    Elevii învaţă să redea frumuseţea naturală a unui animal pornind de la o grămăjoară de blană sau pene, susţine taxidermista, şi pot păstra ”creaţia„, care este, de regulă, gata de expus după două săptămâni.

  • O aplicaţie îţi spune care sunt şansele ca avionul tău să se prăbuşească

    “Am i going down?” este o aplicaţie care îţi poate spune cât de mari sunt şansele ca următorul tău zbor să fie şi ultimul. Introducând date precum aeroportul de decolare, compania aeriană, tipul avionul şi aeroportul de aterizare, utilizatorul va afla care este probabilitatea unui accident şi câte zile ar trebui să zboare pe aceeaşi rută pentru a fi sigur de prăbuşire, potrivit qz.com.

    Nic Johns, creatorul aplicaţiei, admite că algoritmul este unul pur matematic şi are unicul rol de a demonstra oamenilor cât de mici sunt şansele unui dezastru aviatic. “Am vrut să dezvolt o aplicaţie care să demonstreze, de fapt, cât de sigur este zborul cu avionul”, a declarat Johns celor de la Daily Mail.

    Statistic, folosirea avionului ca mijloc de deplasare este mult mai sigură decât folosirea altor mijloace, dar cu toate acestea oamenii se tem de zbor. Statistica nu alungă însă temerile oamenilor, potrivit unui studiu desfăşurat anul trecut. 43% din cei intervievaţi au spus că se tem într-o oarecare măsură de călătoriile cu avionul, în vreme ce 9% s-au declarat înspăimântaţi de idee.

  • Povestea liceenilor care au creat un dispozitiv ce le permite nevăzătorilor să se deplaseze în siguranţă

    Ce „văd“ nevăzătorii sau poate cum visează? Sunt întrebări care apar de-a lungul vieţii şi la care au răspuns unii scriitori sau cercetători de-a lungul anilor. Cum ar putea percepe nevăzătorii culorile? La această întrebare a încercat să răspundă Tudor Popa, fondator al proiectului Oculus Mitra, o pereche de ochelari ce permit nevăzătorilor să distingă şi să aprecieze distanţele şi să se deplaseze în siguranţă fără însoţitor. Cu acea întrebare în minte, Tudor Popa a găsit un răspuns, răsfrângerea culorilor, care sunt compuse din procente RGB, în procente de mirosuri. Toate bune şi frumoase, numai că în urma unei întâlniri cu un nevăzător pe nume George totul s-a schimbat.

    Este un ţel lăudabil ca persoanele nevăzătoare să poată distinge culorile, însă, mai important de atât, ei au nevoie de un dispozitiv care le poate spune distanţa faţă de un obiect, un gadget cu ajutorul căruia s-ar putea deplasa în siguranţă din punctul A în punctul B. „Am înţeles că nu distingerea culorilor este prioritatea unui nevăzător, ci deplasarea în siguranţă. Să meargă în linie dreaptă, să ştie dacă sunt pericole pe drum, cum ar fi obiecte cu temperatură ridicată, ca plita de aragaz“, spune Popa. Deocamdată au renunţat la funcţia de detectare a culorilor şi s-au axat doar pe abilitatea de a distinge distanţa şi deplasarea în siguranţă. Pentru acest proiect, Tudor Popa a adunat câţiva oameni în jurul lui, liceeni ca şi el: Alex Simion, care se ocupă de dezvoltare şi producţie, Miruna Gafencu, marketing şi dezvoltare, Adrian Conete, designer, şi Diana Canghizer, PR. Cei care vor să-i ajute pe nevăzători „să vadă“ vor da bacul anul viitor.

    Am discutat cu Tudor Popa şi Miruna Gafencu deasupra unor răcoritoare şi niciun moment nu şi-au trădat vârsta. Mi-au povestit cum vor să-i ajute pe nevăzători, cum oamenii iau de-a gata vederea şi că poate ar trebui să apreciem mai mult acest simţ; am vorbit despre business plan, producţie şi tehnologie. Totul a început în decembrie anul trecut şi în mai puţin de o lună aveau gata un prototip, „o plăcuţă cu toţi senzorii şi cu procesorul pe afară“, spune Popa; „apoi le-am montat pe o pereche de ochelari de la cinema, cu fire care atârnau pe afară“, adaugă Miruna Gafencu. „Implementarea a fost rapidă pentru că am gândit-o cu mult timp înainte“, a continuat Tudor Popa.

    Au investit primii bani câştigaţi în urma unui concurs de antreprenoriat, apoi au organizat un eveniment de fundraising unde au strâns 1.000 de dolari, care au fost investiţi în continuare în dezvoltare. Au creat primul prototip purtabil şi l-au testat la o şcoală de nevăzători din Bucureşti, unde „am avut un şoc pozitiv. Nu ne aşteptam să meargă atât de bine“.

    Cum funcţionează? Ochelarii sunt dotaţi cu mai mulţi senzori care detectează mişcarea şi distanţa, apoi aceste date sunt colectate şi procesate de software, care transformă informaţia în sunete. Practic, scăderea sau creşterea frecvenţei şi intensitatea sunetelor îl ghidează pe cel care poartă ochelarii; sunt emise sunete şi atunci când persoana se abate de la direcţie, fie dreapta, fie stânga. „În urma feedbackului primit am învăţat că produsul nostru trebuie să fie personalizabil. Unii ne-au zis că vor să se audă mai repede, alţii mai rar, alţii că vor să audă de la o distanţă mai mare. Vrem să facem o serie de setări pe care le poţi schimba. În plus, pentru variantele viitoare vrem să implementăm comunicarea şi pe alte canale senzoriale pentru că acum ar putea fi prea multă informaţie de perceput pe un singur canal. Haptic ar fi următorul canal pe care am vrea să ne concentrăm“, afirmă Popa. Tot el povesteşte că se gândesc şi să înlocuiască sunetele cu o voce care i-ar spune purtătorului exact ce se întâmplă, de pildă că se apropie o maşină sau că în faţă este un scaun.

    Drumul parcurs până acum nu a fost doar lin, iar un moment la care fac referire adolescenţii implică lucrul de cinci ore cu freza într-un material de plastic. „Cu două zile înainte de un concurs, s-a ars un senzor la ochelari şi Tudor umbla de zor cu mama lui prin oraş după un senzor în timpul weekendului când nu erau magazinele deschise“, povesteşte Miruna. „Am improvizat cu un senzor mai vechi, mai mare. Am stat ore în şir cu freza în plastic ca să reuşim să-l facem. Au fost nişte zile grele înainte de concurs. Nu mă aşteptam să avem totul gata la timp. Ne trezeam, lucram şi ne culcam, asta ne era toată ziua“, continuă el.

    Designul produsul a fost proiectat de Adrian Conete şi este realizat cu ajutorul unei imprimante 3D. Pentru eventuala producţie se uită tot către România, unde vor să creeze locuri de muncă şi locuri de practică pentru studenţii care vor să înveţe. Pentru a putea pune pe picioare operaţiunea (producerea de mai multe perechi de ochelari pentru o testare mai amplă) „am avea nevoie cam de 30.000 de euro“.

    Costul de producţie a unei perechi de ochelari se situează acum undeva la 200 de dolari, iar preţul de vânzare s-ar plasa la 400 de euro. Astfel, tinerii vor să aibă o variantă finală la sfârşitul lui 2016 şi au în plan să vândă 500 de bucăţi în primul an pe piaţa din România, apoi să se extindă către alte pieţe europene. Previzionează venituri de peste 500.000 de euro după al treilea an de funcţionare, iar piaţa le permite, având în vedere că 4% din populaţia planetei este nevăzătoare, potrivit lui Tudor Popa.

    Acum se pregătesc de următoarea etapă a concursului Junior Achievement, finala europeană ce se va desfăşura la sfârşitul acestei luni în Elveţia, unde au şi organizat un alt test pentru nevăzători şi unde speră să întâlnească oameni dornici să investească în invenţia lor. Mai departe, vor să meargă către programare. Spun că nu-i interesează foarte mult afacerile, dar Tudor Popa recunoaşte că „ai căruţa (invenţia – n.r.), dar ai nevoie şi de cai, care sunt businessul“.

  • Prefectul de Maramureş a emis ordinul de suspendare din funcţie a primarului Cătălin Cherecheş

    Prefectul judeţului Maramureş, Sebastian Mihai Lupuţ, a emis, luni, ordinul de suspendare din funcţie a primarului Cătălin Cherecheş, ca urmare a menţinerii măsurii arestării preventive, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Maramureş, suspendarea durează până la încetarea măsurii arestării preventive.

    Conform sursei citate, unii susţinători ai lui Cătălin Cherecheş, prezenţi în faţa Primăriei Baia Mare pentru a-l întâmpina, s-au deplasat mai târziu la Prefectura Maramureş, cerând să fie primiţi de prefect.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea liceenilor care au creat un dispozitiv ce le permite nevăzătorilor să se deplaseze în siguranţă

    Ce „văd“ nevăzătorii sau poate cum visează? Sunt întrebări care apar de-a lungul vieţii şi la care au răspuns unii scriitori sau cercetători de-a lungul anilor. Cum ar putea percepe nevăzătorii culorile? La această întrebare a încercat să răspundă Tudor Popa, fondator al proiectului Oculus Mitra, o pereche de ochelari ce permit nevăzătorilor să distingă şi să aprecieze distanţele şi să se deplaseze în siguranţă fără însoţitor. Cu acea întrebare în minte, Tudor Popa a găsit un răspuns, răsfrângerea culorilor, care sunt compuse din procente RGB, în procente de mirosuri. Toate bune şi frumoase, numai că în urma unei întâlniri cu un nevăzător pe nume George totul s-a schimbat.

    Este un ţel lăudabil ca persoanele nevăzătoare să poată distinge culorile, însă, mai important de atât, ei au nevoie de un dispozitiv care le poate spune distanţa faţă de un obiect, un gadget cu ajutorul căruia s-ar putea deplasa în siguranţă din punctul A în punctul B. „Am înţeles că nu distingerea culorilor este prioritatea unui nevăzător, ci deplasarea în siguranţă. Să meargă în linie dreaptă, să ştie dacă sunt pericole pe drum, cum ar fi obiecte cu temperatură ridicată, ca plita de aragaz“, spune Popa. Deocamdată au renunţat la funcţia de detectare a culorilor şi s-au axat doar pe abilitatea de a distinge distanţa şi deplasarea în siguranţă. Pentru acest proiect, Tudor Popa a adunat câţiva oameni în jurul lui, liceeni ca şi el: Alex Simion, care se ocupă de dezvoltare şi producţie, Miruna Gafencu, marketing şi dezvoltare, Adrian Conete, designer, şi Diana Canghizer, PR. Cei care vor să-i ajute pe nevăzători „să vadă“ vor da bacul anul viitor.

    Am discutat cu Tudor Popa şi Miruna Gafencu deasupra unor răcoritoare şi niciun moment nu şi-au trădat vârsta. Mi-au povestit cum vor să-i ajute pe nevăzători, cum oamenii iau de-a gata vederea şi că poate ar trebui să apreciem mai mult acest simţ; am vorbit despre business plan, producţie şi tehnologie. Totul a început în decembrie anul trecut şi în mai puţin de o lună aveau gata un prototip, „o plăcuţă cu toţi senzorii şi cu procesorul pe afară“, spune Popa; „apoi le-am montat pe o pereche de ochelari de la cinema, cu fire care atârnau pe afară“, adaugă Miruna Gafencu. „Implementarea a fost rapidă pentru că am gândit-o cu mult timp înainte“, a continuat Tudor Popa.

    Au investit primii bani câştigaţi în urma unui concurs de antreprenoriat, apoi au organizat un eveniment de fundraising unde au strâns 1.000 de dolari, care au fost investiţi în continuare în dezvoltare. Au creat primul prototip purtabil şi l-au testat la o şcoală de nevăzători din Bucureşti, unde „am avut un şoc pozitiv. Nu ne aşteptam să meargă atât de bine“.

    Cum funcţionează? Ochelarii sunt dotaţi cu mai mulţi senzori care detectează mişcarea şi distanţa, apoi aceste date sunt colectate şi procesate de software, care transformă informaţia în sunete. Practic, scăderea sau creşterea frecvenţei şi intensitatea sunetelor îl ghidează pe cel care poartă ochelarii; sunt emise sunete şi atunci când persoana se abate de la direcţie, fie dreapta, fie stânga. „În urma feedbackului primit am învăţat că produsul nostru trebuie să fie personalizabil. Unii ne-au zis că vor să se audă mai repede, alţii mai rar, alţii că vor să audă de la o distanţă mai mare. Vrem să facem o serie de setări pe care le poţi schimba. În plus, pentru variantele viitoare vrem să implementăm comunicarea şi pe alte canale senzoriale pentru că acum ar putea fi prea multă informaţie de perceput pe un singur canal. Haptic ar fi următorul canal pe care am vrea să ne concentrăm“, afirmă Popa. Tot el povesteşte că se gândesc şi să înlocuiască sunetele cu o voce care i-ar spune purtătorului exact ce se întâmplă, de pildă că se apropie o maşină sau că în faţă este un scaun.

    Drumul parcurs până acum nu a fost doar lin, iar un moment la care fac referire adolescenţii implică lucrul de cinci ore cu freza într-un material de plastic. „Cu două zile înainte de un concurs, s-a ars un senzor la ochelari şi Tudor umbla de zor cu mama lui prin oraş după un senzor în timpul weekendului când nu erau magazinele deschise“, povesteşte Miruna. „Am improvizat cu un senzor mai vechi, mai mare. Am stat ore în şir cu freza în plastic ca să reuşim să-l facem. Au fost nişte zile grele înainte de concurs. Nu mă aşteptam să avem totul gata la timp. Ne trezeam, lucram şi ne culcam, asta ne era toată ziua“, continuă el.

    Designul produsul a fost proiectat de Adrian Conete şi este realizat cu ajutorul unei imprimante 3D. Pentru eventuala producţie se uită tot către România, unde vor să creeze locuri de muncă şi locuri de practică pentru studenţii care vor să înveţe. Pentru a putea pune pe picioare operaţiunea (producerea de mai multe perechi de ochelari pentru o testare mai amplă) „am avea nevoie cam de 30.000 de euro“.

    Costul de producţie a unei perechi de ochelari se situează acum undeva la 200 de dolari, iar preţul de vânzare s-ar plasa la 400 de euro. Astfel, tinerii vor să aibă o variantă finală la sfârşitul lui 2016 şi au în plan să vândă 500 de bucăţi în primul an pe piaţa din România, apoi să se extindă către alte pieţe europene. Previzionează venituri de peste 500.000 de euro după al treilea an de funcţionare, iar piaţa le permite, având în vedere că 4% din populaţia planetei este nevăzătoare, potrivit lui Tudor Popa.

    Acum se pregătesc de următoarea etapă a concursului Junior Achievement, finala europeană ce se va desfăşura la sfârşitul acestei luni în Elveţia, unde au şi organizat un alt test pentru nevăzători şi unde speră să întâlnească oameni dornici să investească în invenţia lor. Mai departe, vor să meargă către programare. Spun că nu-i interesează foarte mult afacerile, dar Tudor Popa recunoaşte că „ai căruţa (invenţia – n.r.), dar ai nevoie şi de cai, care sunt businessul“.

  • O echipă de liceeni români a inventat ochelarii care ajută nevăzătorii să se deplaseze

    Cinci elevi de liceu din Bucureşti au creat un prototip de ochelari – care poartă numele Mitra – bazaţi pe o tehnologie ce îi ajută pe nevăzători să se deplaseze în siguranţă în orice mediu, atenţionându-i asupra obstacolelor de tot felul. Proiectul a câştigat marele premiu la cel mai apreciat concurs de antreprenoriat pentru tineri – Junior Achievement – şi cei cinci se pregătesc să reprezinte ţara noastră la finala europeană din Elveţia, între 25-28 iulie. Din păcate, premiul acoperă costurile de participare, transport şi cazare doar pentru trei dintre ei. Ca să meargă şi ceilalţi doi, e nevoie de 1.690 de euro, bani pe care adolescenţii încearcă să îi adune până la începutul lunii iulie.

    Tudor Popa, Alex Simion, Miruna Gafencu, Diana Canghizer şi Adrian Conete au creat un prototip de ochelari care, prin intermediul unei tehnologii bazate pe un ansamblu de senzori poate ajuta o persoană nevăzătoare să se deplaseze în siguranţă.

    S-a întâmplat aşa: Tudor, în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul I.L. Caragiale din Bucureşti, discuta, de 1 Decembrie anul trecut, cu Adrian, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Arhitectură “I.N. Socolescu”, despre sinestezie. Nu vă miraţi să aflaţi asta! Aceşti liceeni au adesea discuţii pe astfel de teme, îi preocupă subiecte complicate ca infinitul. Atunci şi-au pus întrebarea cum simt nevăzătorii culorile şi s-au gândit să creeze o soluţie tehnică prin care să îi ajute să perceapă culorile.

    În ideea iniţială, era vorba de o mască de faţă şi de o altă echipă de lucru. După ce l-a cunoscut pe George, unul dintre adolescenţii de la Şcoala de Nevăzători, Tudor a înţeles că nu culorile sunt principala prioritate pentru cei cu probleme de vedere, ci deplasarea în siguranţă. Aşa că ideea s-a transformat şi Tudor şi-a strâns o altă echipă de lucru: Adrian, care e grafician şi se pricepe la 3D, Alex Simion, zis Simi, coleg de şcoală cu Tudor, pasionat de robotică, Miruna, care învaţă la Colegiul “George Coşbuc” şi excelează deopotrivă la germană şi informatică şi Diana, elevă la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, care are experienţă în comunicare şi PR dobândită prin voluntariat şi activităţi în organizaţia Interact Cişmigiu, parte din Clubul Rotary.

    Viitorulromaniei.ro s-a întâlnit cu trei dintre cei cinci membri ai echipei: Tudor, Diana şi Simi. Tudor a venit pregătit să ne explice cum, prin dezvoltarea tehnologiei folosite, ochelarii Mitra rezolvă cele mai importante probleme ale nevăzătorilor, adică deplasarea în locuri noi, aprecierea distanţelor, menţinerea unei traiectorii în linie dreaptă.

    Cititi mai multe pe www.viitorulromaniei.ro

  • O echipă de liceeni români a inventat ochelarii care ajută nevăzătorii să se deplaseze

    Cinci elevi de liceu din Bucureşti au creat un prototip de ochelari – care poartă numele Mitra – bazaţi pe o tehnologie ce îi ajută pe nevăzători să se deplaseze în siguranţă în orice mediu, atenţionându-i asupra obstacolelor de tot felul. Proiectul a câştigat marele premiu la cel mai apreciat concurs de antreprenoriat pentru tineri – Junior Achievement – şi cei cinci se pregătesc să reprezinte ţara noastră la finala europeană din Elveţia, între 25-28 iulie. Din păcate, premiul acoperă costurile de participare, transport şi cazare doar pentru trei dintre ei. Ca să meargă şi ceilalţi doi, e nevoie de 1.690 de euro, bani pe care adolescenţii încearcă să îi adune până la începutul lunii iulie.

    Tudor Popa, Alex Simion, Miruna Gafencu, Diana Canghizer şi Adrian Conete au creat un prototip de ochelari care, prin intermediul unei tehnologii bazate pe un ansamblu de senzori poate ajuta o persoană nevăzătoare să se deplaseze în siguranţă.

    S-a întâmplat aşa: Tudor, în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul I.L. Caragiale din Bucureşti, discuta, de 1 Decembrie anul trecut, cu Adrian, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Arhitectură “I.N. Socolescu”, despre sinestezie. Nu vă miraţi să aflaţi asta! Aceşti liceeni au adesea discuţii pe astfel de teme, îi preocupă subiecte complicate ca infinitul. Atunci şi-au pus întrebarea cum simt nevăzătorii culorile şi s-au gândit să creeze o soluţie tehnică prin care să îi ajute să perceapă culorile.

    În ideea iniţială, era vorba de o mască de faţă şi de o altă echipă de lucru. După ce l-a cunoscut pe George, unul dintre adolescenţii de la Şcoala de Nevăzători, Tudor a înţeles că nu culorile sunt principala prioritate pentru cei cu probleme de vedere, ci deplasarea în siguranţă. Aşa că ideea s-a transformat şi Tudor şi-a strâns o altă echipă de lucru: Adrian, care e grafician şi se pricepe la 3D, Alex Simion, zis Simi, coleg de şcoală cu Tudor, pasionat de robotică, Miruna, care învaţă la Colegiul “George Coşbuc” şi excelează deopotrivă la germană şi informatică şi Diana, elevă la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, care are experienţă în comunicare şi PR dobândită prin voluntariat şi activităţi în organizaţia Interact Cişmigiu, parte din Clubul Rotary.

    Viitorulromaniei.ro s-a întâlnit cu trei dintre cei cinci membri ai echipei: Tudor, Diana şi Simi. Tudor a venit pregătit să ne explice cum, prin dezvoltarea tehnologiei folosite, ochelarii Mitra rezolvă cele mai importante probleme ale nevăzătorilor, adică deplasarea în locuri noi, aprecierea distanţelor, menţinerea unei traiectorii în linie dreaptă.

    Cititi mai multe pe www.viitorulromaniei.ro

  • Ţara care vrea să interzică circulaţia cu maşinile personale în oraş

    Helsinki vrea să elimine nevoia oamenilor de a deţine automobile personale până în anul 2025. De ce şi cum vor autorităţile să facă asta?

    Idea este să combine transportul public cu furnizorii privaţi de transport (ex Uber) astfel încât cetăţenii să găsească cea mai rapidă rută sau cea mai ieftină, potrivit site-ului fastcoexist.com

    Rutele autobuzelor se vor transforma devenind dinamice, schimbându-se în funcţie de cererea de la acel moment. Cetăţenii şi-ar utiliza telefoane să aranjeze transport (maşină, autobuz la cerere sau transport public clasic). De asemenea, ar putea achiziţiona “pachete de mobilitate” pe care unii operatori le-ar putea oferi mai multe opţiuni ţinând cont de vreme, timpul zilei şi cerere.

    Practic, finlandezii vor să transforme sistemul de transport care în prezent este creat în jurul vehiculelor, şoselelor, podurilor, autobuzelor etc şi să-l facă să se învârtă în jurul individului, să-l deplaseze dintr-un punct A într-un punct B cât mai rapid şi cât mai eficient. Acum transportul se referă la fel de mult la biţi şi tehnologie precum se referă la drumuri sau poduri.

    Deja, încet-încet, ne îndreptăm spre un astfel de sistem: navetişti nu mai au nevoie de vehicule personale pentru a se deplasa la serviciu.  Modele de transport precum Uber sau BlaBlaCar ajută să decongestioneze traficul.Recent, am anunţat şi că primul autobuz autonom, realizat cu ajutorul unei imprimante 3D, este gata de lansare. Automobilul lui Google a mers peste 1 milion de mile, iar sistemul de pilot automat al Tesla se dovedeşte a fi un succes (rămâne de văzut şi de analizat ce s-a întâmplat în cazul şoferului care conducea un Tesla cu pilotul automat activat când a suferit un accident şi a decedat).

    Toate aceste schimbări care au loc în sistemul de transport urban vin cu oportunităţi, dar şi provocări pentru departamentele responsabile de transportul persoanelor.

  • Bucureştiul, în top 5 al oraşelor cu probleme de trafic rutier

    Capitala României se află pe locul cinci în într-un top mondial al oraşelor cu cele mai mari probleme de trafic rutier. La o călătorie medie de 30 de minute cu maşina prin oraş, Bucureştiul a înregistrat 103 ore de întârziere într-un an, fiind devansat doar de Instanbul (110 ore),a Mexico City (110 ore), Moscova (109 ore) şi St. Petersburg (104 ore), se arată într-un studiu realizat de TomTom, citat de Statista.com.

    Specialiştii în psihologia transportului de la Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ” consideră că ambuteiajele duc implicit la nervozitate şi la creşterea accidentelor cauzate de reacţiile impulsive. În acelaşi timp, blocajele se petrec din cauza numărului foarte mare de maşini care circulă în Bucureşti, raportat la cel al populaţiei, iar soluţia principală pentru decongestionarea traficului ar fi optarea oamenilor pentru mijloacele alternative de transport. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în anul 2014, sunt înmatriculate 924.213 autoturisme, la o populaţie de 1.883.425 de locuitori, adică o maşină la 2 locuitori.

    “Infrastructura este, desigur, o mare problemă care generează aceste ambuteiaje în traficul bucureştean, însă nu este singura. Nu putem neglija, totuşi, statisticile INS care spun că există o maşină la 2 locuitori, iar tendinţa populaţiei este de a folosi, într-o proporţie covârşitoare, numai acest mijloc de transport. Cogniţiile pe care merg majoritatea bucureştenilor, sunt acelea că pot câştiga timp dacă se deplasează cu automobilul propriu, dar aceste cogniţii sunt eronate, deoarece timpul de staţionare în trafic este mai mare decât dacă s-ar deplasa cu alte mijloace de transport. Atunci când facem analiza unui accident, luăm în considerare 3 factori: infrastructura, autovehiculul şi factorul uman”, declară prof. univ. dr. Mihaela Rus, preşedintele PsihoTrafiQ.

    “Românii au tendinţa de a epata cumpărând şi etalând valoarea maşinii, iar acest lucru este produsul tot a unei contaminări sociale. În Europa de Vest, oamenii aleg echilibrul, au înţeles că dacă toată populaţia ar folosi autoturismele ca singură soluţie de transport rutier, practic marile oraşe ar paraliza. Vesticii au înţeles, se pare că mai bine decât noi, că autoturismul nu este cel mai rapid mijloc de transport într-un oraş mare, chiar din contră. În cele mai multe cazuri, mai repede te deplasezi cu motocicleta sau bicicleta. De asemenea, folosirea metroului este o soluţie foarte bună pentru a evita aglomeraţia urbană. Datorită faptului că la noi funcţionează foarte bine mimetismul, alegem să ne deplasăm cu toţii, încolonaţi, cu autoturismul, într-un oraş cu o infrastructură rutieră precară, iar statisticile nu mint: 103 ore pe an înseamnă foarte mult. În acelaşi timp, nu trebuie să neglijăm deloc faptul că ambuteiajele sporesc nervozitatea şi agresivitatea şoferilor, iar acestea pot reprezenta un factor semnificativ pentru producerea accidentelor. Totodată, nu trebuie să minimalizăm nici costurile plătite cu sănătatea, ca urmare a poluării accentuate, mai ales în intersecţii”, declară psihologul principal Ionel Simionca, vicepreşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ”.

    Pentru fluidizarea traficului, specialiştii de la PsihoTrafiQ recomandă şoferilor să respecte regulile de circulaţie, să nu intre în intersecţii supraglomerate, să evite utilizarea automobilului propriu în zilele şi orele de vârf (în special, începutul şi sfârşitul săptămânii, dimineaţa între orele 7 şi 9, când majoritatea populaţiei se deplasează spre locul de muncă şi între 16 şi 18, atunci când oamenii se întorc de la serviciu) şi să opteze pentru mijloace alternative de transport, cum ar fi: autobuzul, microbuzul, metroul, bicicleta, motocicleta etc.

    Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ” a derulat, în ultimii ani, campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic, coordonate de prof. univ. dr. Mihaela Rus şi psihologul principal Ionel Simionca – vicepreşedintele Asociaţiei, în vederea reducerii acestor comportamente disfuncţionale, care tind să contamineze comportamental din ce în ce mai mulţi şoferi. Printre acestea, amintim campaniile naţionale “(Micro)Somnul la volan – un pericol real!” şi “Alcoolul la volan este un accident”. Totodată, Asociaţia organizează cursuri de formare, adresate psihologilor, menite să formeze din ce în ce mai mulţi experţi în psihologia transportului, care să promoveze educaţia rutieră şi atitudinile responsabile în trafic.