Tag: deces

  • Trump anunţă încetarea negocierilor cu talibanii după atacurile de la Kabul, în care au murit şi doi români

    Preşedintele american a scris pe Twitter că a decis să renunţe la această întâlnire după ce talibanii au revendicat atacurile din ultimele zile de la Kabul, care au dus inclusiv la moartea unui militar american.

    „Necunoscut pentru aproape nimeni, eu şi principalii lideri talibani şi, separat, preşedintele Afganistanului, urmam să ne întâlnim în mod secret la Camp David duminică”, a scris Trump pe Twitter. „Din păcate, pentru a-şi crea un avantaj, au decis să organizeze un atac la Kabul, care a dus la moartea unuia dintre soldaţii noştri, dar şi a altor 11 persoane”, a adăugat liderul de la Washington.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • A murit unul dintre cei mai cunoscuţi miliardari din Europa cu afaceri şi în România

    Ferdinand Piech, urmaşul familiei Porsche care a transformat gigantul Volkswagen într-un mamut care vinde în toată lumea – şi care a ieşit abrupt din business când a început scandalul Dieselgate în urmă cu patru ani – a murit. El avea 82 de ani, potrivit Bloomberg.
     
    Publicaţia germană Bild rapotează că Piech a murit după ce a luat cina cu nevasta lui într-un restaurant din Rosenheim, în sudul Germaniei şi a fost transportat de urgenţă la spital, unde s-a stins din viaţă.

    „Volkswagen nu ar fi unde este fără Ferdinand Pierch. Îi datorăm mulţumiri şi recunoştinţă”, spune Bernd Osterloh, liderul puternicului sindicat al angajaţilor Volkswagen, şi membru al consilului de supraveghere.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Lars Larsen, fondatorul retailerului Jysk, a murit la vârsta de 71 de ani

    Lars Larsen, fondatorul lanţului gigant de retail Jysk şi unul dintre cei mai puternici oameni din Danemarca a murit la 71 de ani, potrivit Bloomberg.

    Larsen a murit în casa lui din Silkeborg, Danemarca, luni, potrivit unui anunţ al companiei.

    El a părăsit funcţia de preşedinte al companiei cu două luni în urmă după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fiul său, Jacob Brunsborg, 47 ani, l-a înlocuit ca preşedinte.

    Larsen a fondat compania în 1979. A strâns între timp o avere de 4,5 miliarde dolari, ceea ce l-a transformat într-unul dintre cei mai bogaţi patru oameni din Danemarca.

     

     

     

  • Avocatul familiei Luizei, Tonel Pop: Există probe pentru a treia victimă omorâtă de Dincă

    „Din punctul meu de vedere există probe pentru a treia victima omorâtă de Gheorghe Dinică. Din datele şi indiciile pe care le am se încearcă să nu se dea posibilitatea existenţei unei a treia victime decedată. Sunt indicii că anchetatorii se învârt că sa nu izbucnească un alt scandal. Se vede că INML nu face testul pentru a se confirmă posibilitatea existenţei unei alte crime. Sunt multe elemente în plus care duc la o alta posibilă persoana decedată, cum ar fi obiecte vestimentare şi bijuterii”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Tonel Pop, avocatul familiei Luizei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • Actorul Peter Fonda a murit la 79 de ani

    Decesul vedetei a fost confirmat de managerul acestuia, Alan Somers.

    Actorul a încetat din viaţă la Los Angeles în urma unor probleme respiratorii cauzate de cancerul la plămân.

    “Cu adâncă tristeţe anunţăm că Peter Fonda s-a stins”, a arătat familia într-o declaraţie de presă, “… Într-unul dintre cele mai triste momente ale vieţii noastre, nu suntem în stare să găsim cuvintele potrivite ca să explimăm durerea din inimile noastre”.

    Peter Fonda a fost unul dintre membrii familiei celebre la Hollywood de două generaţii. A fost fiul actorului legendar Henry Fonda şi fratele actriţei şi activistei Jane Fonda. Într-un interviu a afirmat că avea 38 de ani atunci când a auzit pentru prima dată de la tatăl său cuvintele ”te iubesc, fiule”.

    Jane Fonda a declarat despre moartea fratelui său: ”Sunt foarte tristă. Era frăţiorul meu bun la suflet. Vorbăreţul familiei. Am petrecut momente foarte frumoase cu el în aceste ultime zile. S-a dus râzând”, a povestit actriţa.

    Peter Fonda a ajuns celebru acum fix 50 de ani, când a fost lansată pelicula ”Easy Rider” în care juca alături de Jack Nicholson şi Dennis Hopper. De altfel ultimul mesaj pe care l-a publicat pe Tweeter, pe 9 august vorbea despre acest film şi despre aniversarea unei jumătăţi de secol marcată prin reamintirea modului în care a fost alcătuită una dintre cele mai influente coloane sonore ale unui film american. S-a născut în 1940, pe 23 februarie şi a debutat ca actor pe Broadway. În 1971 a regizat primul său film, ”The Hired Hand/ Argatul” în care a şi jucat rolul principal. A fost nominalizat la premiile Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul din pelicula ”Ulee’s Gold/ Aurul lui Ulee”, în 1998.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • Mesajul unui poliţist, tată de fată, după crimele de la Caracal: Credinţa şi mândria mi-au murit odată cu moartea unui înger

    „Sunt tată de fată şi…poliţist! Simţeam odată că pot face ceva care să conteze, diferit, ieşit din tipare, corect, că pot face ce trebuie! Am înţeles cât mă înşelam!”, spune poliţistul Flavian Săvescu, în scrisoarea de pe Facebok, în care precizează că e prima dată când îşi „raporteză” meseria copilului său!

    „Cum să îi spun că nu trebuie să aibă încredere în meseria în care am crezut de când mă ştiu?! Cum sa îl învăţ ce este responsabilitatea când eu lucrez într-un sistem care îi demotivează până şi pe cei mai motivaţi colegi ai mei?! Ce caracterizează meseria asta? Sau ce ar trebui? Un singur lucru: responsabilitatea! Responsabilitatea că dincolo de consecinţe, faci un lucru în primul rând drept şi apoi legal! Dar cum credeţi dvs. că poate acţiona un poliţist când are în faţă spectrul consecinţelor, indiferent care ar fi ele?! Şi aici intervine asumarea responsabilităţii!
    Nu vreau să judec dar sunt poliţist şi ştiu cum gândesc şi simt poliţiştii pentru că sistemul tinde să te transforme într-o unealtă fără creier, una ce poate şi trebuie să fie uşor de condus sau manipulat, una care să se teama de consecinţele lipsei de obedienţă!!!”, scrie Săvescu pe Facebook.

    Ofiţerul de poliţie spune că ceea ce scrie are scopul de a conştientiza faptul că decizia pe care trebuie să o ia un poliţist în orice moment, ţine doar de asumarea responsabilităţii! „Iar asumarea responsabilităţii ţine de amintirea jurământului depus în faţa cetăţeanului, în faţa copilei care a murit!”.

    „Am în faţa ochilor spectrul unui suflet ce a avut încredere dincolo de orice în normalitatea care ar trebui să existe în lumea în care trăim! Ea şi-a îndreptat încrederea în politie, în MINE, ca reprezentant al ei şi EU am dezamăgit-o! Sunt la fel de vinovat ca oricare dintre colegii mei care nu au putut-o salva! De ce? Pentru că văd zilnic mizeria de sub covoare! Pentru că atunci când mi se spune ca nu voi putea să schimb sistemul, ar trebui să continui să cred în mine! Am învăţat că meseria asta nu are nevoie de idealişti!”, mai scrie poliţistul.

    Mesajul poliţistului este sfâşietor atunci când spune că pe lângă sentimentul care îl încearcă pe fiecare dintre cei care se întreabă ce s-a întâmplat între primul apel la 112 şi momentul în care Gheorghe Dincă ar fi ucis-o, să alăture groazei gândul la propriul copil.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viaţa într-o operă de artă: cine este femeia care trăieşte în una dintre cele mai cunoscute case construite de Gaudi

    În fiecare an, mai mult de 1 milion de turişti vizitează casa Anei Viladomiu din Barcelona. Potrivit unui articol publicat de The Independent, ea locuieşte în La Pedrera, ultima casă construită de arhitectul catalan Antoni Gaudi, care a murit ucis de tramvai în 1926.
    Lucrările sale din oraş au ajutat la transformarea Barcelonei în unul dintre cele mai cunoscute hub-uri turistice europene.
    Pentru Viladomiu, să trăiască în La Pedrera ridică însă câteva probleme practice, începând cu „lupta” ei zilnică de a ajunge la apartamentul aflat la etajul 4: „M-am aflat de multe ori în postura în care a trebuit să îmi fac loc cu coatele spre casă, în timp ce turiştii ţipau la mine că treceam de coada de la intrare. Nu este o situaţie minunată, în special atunci când îţi cari pungile cu cumpărături spre casă.”

    Ana Viladomiu are 63 de ani, este scriitoare şi s-a mutat în clădire la scurt timp după ce l-a cunoscut pe soţul ei, care a închiriat unul dintre apartamentele din La Pedrera înainte ca aceasta să fie declarată ca parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
    De altfel, Gaudi a făcut designul clădirii ce urma să aiba rolul de rezidenţă privată, locuită ulterior de mai mulţi chiriaşi.
    În 1906, el fusese angajat de un cuplu bogat (Roser Segimon şi soţul ei, Pere Mila) să construiască o casă pe artera principală de cumpărături a oraşului – Passeig de Gracia.
    Lui Gaudi i-au luat aproape şase ani să construiască clădirea, iar apoi cuplul a păstrat etajul principal pentru ei şi a închiriat spaţiul suplimentar, care a fost subidivizat în 20 de apartamente.
    Iniţial casa se numea Casa Mila şi a atras atenţia tuturor chiar înainte să fie finalizată; ulterior a fost denumită La Pedrera sau cariera de piatră, datorită faţadei şi formei asimetrice.


    Segimon, care a murit în 1964, a vândut La Pedrera unei companii imobiliare. Un alt arhitect a transformat etajul superior, unde se afla iniţial o spălătorie, în mai multe apartamente de închiriat.
    Viladimoiu este printre puţinii chiriaşi care au rămas să locuiască în clădire. Ea a publicat recent cartea „Ultimul vecin”, în care descrie istoria clădirii, precum şi experienţa sa de a locui în una dintre bijuteriile create de Gaudi.
    Un bonus suplimentar, spune ea, este faptul că preţul chiriei nu a crescut semnificativ în ultimele trei decenii, chiar dacă valoarea turistică a La Pedrera a urcat enorm.
    „Să plătesc cât plătesc pentru a locui într-un asemenea loc, în inima Barcelonei, este extraordinar, aş fi naivă să mă mut oriunde altundeva” a spus ea, fără să dezvăluie valoarea chiriei plătite.

    Turiştii plătesc 22 de euro ca să viziteze La Pedrera, dar aceasta include accesul doar la o parte din clădire, inclusiv în unul dintre apartamentele al cărui design l-a făcut.
    „Poţi să uiţi de instalarea unui raft fiindcă nu există niciun perete drept aici. Gaudi a avut idei foarte clare şi o personalitate foarte puternică, pe care trebuie să le respecţi pentru a trăi aici”, concluzionează el.

  • Un fost preşedinte al PSD Arad a suferit un infarct şi a murit la vârsta de 43 de ani

    Laurenţiu Hălmăgean a condus timp de un an organizaţia municipală a PSD Arad. În noaptea de luni spre marţi, bărbatul a murit, în urma unui infarct.

    „Din păcate, a murit, Dumnezeu să-l ierte, a făcut infarct azi-noapte, avea 43 de ani”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, deputatul PSD Florin Tripa.

    Laurenţiu Hălmăgean avea 43 de ani, iar în perioada 2011 – 2012 a fost preşedinte al organizaţiei municipale PSD Arad. De asemenea, acesta a ocupat, în trecut, şi funcţia de director adjunct al Casei de Pensii Arad.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ţara unde mallurile dispar tot mai des iar cele care au rămas se transformă. Ce le-a luat locul

    Unele dispar, într-adevăr, altele însă se transformă, graţie posibilităţii de a oferi oamenilor experienţe pe care aceştia nu le pot comanda online, cum ar fi participarea la tot felul de exerciţii fizice alături de alte persoane.

    Aşa se face că, pe alocuri prin SUA, magazinele dispărute din centrele comerciale sunt înlocuite de săli de yoga, Pilates, fitness, de box sau unde se poate lucra numai la câte un tip de aparat, cum ar fi cel de vâslit sau bicicleta, scrie New York Times.

    Aceste săli înlocuiesc chiar şi magazine din spaţii stradale, cei care le deschid preferând să meargă acolo unde mai sunt şi altele, pe modelul aplicat de restaurante care funcţionează unul lângă altul în ideea că o persoană care a luat masa la un local din zonă va dori la un moment dat să încerce şi alte oferte.

    Atunci când se alege locul deschiderii unei săli de fitness ori de yoga sau Pilates, un element important în luarea deciziei îl constituie preţurile pe şedinţă cerute de celelalte săli din zonă, pentru a evita comparaţia de preţuri pe care o fac consumatorii. Adeseori, pe lângă grupurile de săli în care se poate face mişcare sau yoga apar şi centre de wellness în care clienţii celor dintâi se pot recupera.

  • A murit unul dintre ce mai puternici oameni de afaceri. Ce imperiu impresionant a lăsat în urmă

    Miliardarul filantrop Ross Perot, fost candidat independent la preşedinţia SUA, a murit la vârsta de 89 de ani, potrivit CNBC.

    Perot, care a candidat pentru preşedinţia Statelor Unite de două ori, în 1992, respectiv 1996, a murit după o bătălie cruntă de cinci luni cu leucemia, potrivit publicaţiei Dallas News.

    Miliardarul a fost unul dintre pionierii industriei de servicii IT şi a fondat în Electronic Data Systems în 1962, pentru ca 26 de ani mai târziu să pună bazele companiei Perot Systems Corp.

    Perot a fost angel investor pentru compania NeXT, o entitate fondată de Steve Jobs după ce a părăsit compania Apple, fiind astfel omul care a crezut în creatorul iPhone-urilor. 

    Miliardarul şi-a conturat o imagine de patriot în momentul în care a început să se implice public în subiectul Războiului din Vietnam, susţinând în public că sute de americani au fost lăsaţi în urmă în sud-estul Asiei după ce s-a terminat războiul.