Tag: cutremur

  • MIRACOL în Indonezia: Echipele de salvare se luptă să scoată din ruine un supravieţuitor, la o săptămână după seism

    Philip Besson, un membru al organizaţiei franceze Pompieri de Urgenţă (Pompiers de l’urgence), a declarat că echipa “a detectat prezenţa unei victime” sub ruinele Hotelului Mercure din Palu.

    Echipa de salvare depune eforturi pentru a ajunge la victimă.

    Peste 1.400 de persoane au murit în urma cutremurului şi tsunamiului produse acum o săptămână pe Insula indoneziană Sulawesi.

  • TRAGEDIA din Indonezia: Bilanţul victimelor a ajuns la cel puţin 832 de oameni/ Unul din controlorii de trafic a murit în timp ce asigura decolarea în siguranţă a unui avion | FOTO, VIDEO

    Replici puternice au continuat să lovească insula Sulawesi din Indonezia, după cutremurul major urmat de tsunami, şi cel puţin 832 de persoane şi-au pierdut viaţa, informează BBC. 
     
    Bilanţul anterior anunţat de autorităţi era de 408 morţi şi 500 de răniţi.

    În oraşul Palu, zeci de oameni sunt în continuare daţi dispăruţi, mulţi fiind prinşi sub dărâmăturile clădirilor prăbuşite după cutremur.

    Pe străzi se pot vedea trupurile neînsufleţite ale celor ucişi de tragedia care a lovit insula Sulawesi, iar cei răniţi sunt trataţi în corturi, deoarece spitalele au fost afectate serios de cutremur.

    Mulţi oameni au fost prinşi sub dărâmăturile clădirilor care s-au prăbuşit în cutremurul cu magnitudinea de 7.5, de vineri, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Sutopo Purwo Nugroho, la o conferinţă de presă.

    Cutremurul a declanşat valuri de tsunami de până la şase metri, iar zona afectată a fost mai mare decât s-a crezut iniţial, a adăugat acesta.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CUTREMUR cu magnitudinea de 6,3 grade, produs pe insula Lombok din Indonezia

    Cutremurul s-a produs la adâncimea de 7,9 de kilometri. Epicentrul a fost la 6 kilometri vest-sud-vest de localitatea Belanting, la 21 de kilometri nord-nord-vest de Labuan Lombok şi la 58 de kilometri nord de oraşul Mataram.

    În urma seismului nu au fost semnalate victime ori daune materiale semnificative, a declarat Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor din Indonezia, citat de agenţia de ştiri Reuters.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CUTREMUR cu magnitudinea de 6,1 grade, în Costa Rica, în apropierea frontierei cu Panama

    Cutremurul a avut loc vineri după-amiază, la ora locală 17:22 (02.22, sâmbătă, ora României), în apropiere de localitatea Golfito din Costa Rica, la adâncimea de 15,9 kilometri, anunţă Institutul american de geofizizică (USGS).

    Epicentrul a fost la 17 kilometri nord de localitatea Golfito din Costa Rica, la 54 de kilometri vest de localitatea Volcán din Panama şi la 87 de kilometri vest-nord-vest de oraşul David din Panama.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Insula indoneziană Lombok s-a ridicat cu 25 de centimetri din cauza cutremurului

    Potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de Agenţia indoneziană pentru Gestionarea dezastrelor, 387 de oameni au murit în urma cutremurului de suprafaţă cu magnitudinea de 7,0 grade produs pe 5 august.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • CUTREMUR puternic în Indonezia | Seismul cu magnitudinea de 6,4 grade a lovit insula turistică Lombok: Cel puţin 10 oameni au murit

    Cutremurul cu magnitudinea de 6,4 grade a avut loc în insula indoneziană Lombok,  duminică, la ora locală 7.00 (00:00 GMT). Insula atrage turişti din întreaga lume şi se află la aproximativ 40 km la est de Bali, relatează BBC.

    Multe clădiri au fost distruse şi zeci de persoane au fost rănite, spun oficialii.

    Potrivit Institutului Geologic American (USGS), epicentrul cutremurului a fost înregistrat la 50 km  nord-est de oraşul Mataram, în nordul insulei Lombok.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade, produs în largul coastelor de sud-vest al Greciei

    Cutremurul a avut loc joi la ora locală 08:14, la adâncimea de 30,4 kilometri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cutremur total în lumea de business: Companiile de succes ale viitorului vor fi cele care nu doar adoptă noile tehnologii, ci care generează ele însele schimbarea

    Chatbotul, dronele şi blockchainurile se numără printre ultimele tendinţe tehnologice la nivel global. Cum se adaptează companiile de pe piaţa locală LA aceste schimbări şi la ce pericol se expun în cazul unei transformări prea lente? 

    „Companiile de succes ale viitorului vor fi cele care nu doar adoptă noile tehnologii, ci care generează ele însele schimbarea”, declară Aurelia Costache, partener al EY România şi lider al departamentului de asistenţă în afaceri.

    Un studiu realizat de Constellation Research arată că, începând cu anii 2000, 52% din companiile care au apărut în Forbes 500 au fost afectate semnificativ ca urmare a impactului tehnologiei.

    Potrivit reprezentanţilor EY, tehnologia disruptivă este tehnologia care poate provoca un cutremur în zona de aplicabilitate, prin scăderea interesului pentru produse, servicii şi scoaterea de pe piaţă a unor companii foarte mari şi crearea de produse, servicii şi industrii noi. Pe plan local, pe lângă exemplele clasice de tehnologii disruptive cu impact major asupra pieţei, cum ar fi Uber în domeniul transportului public şi Airbnb în industria hotelieră, Răzvan Popescu, innovation & intelligent automation lead la EY, susţine că dronele reprezintă ultimul trend în mai multe sectoare, precum cel al asigurărilor. „Am fost plăcut surprins când am văzut companii din domeniul asigurărilor din România care au folosit drone pentru emiterea poliţelor pentru locuinţe sau pentru verificări în cazul daunelor din sectorul agricol“, a spus el, cu ocazia prezentării studiului Cum răspund companiile din România schimbărilor disruptive?, realizat de firma de audit şi consultanţă EY pe un eşantion de 310 de lideri ai organizaţiilor locale, în perioada ianuarie – februarie 2018.

    Un exemplu vine şi din piaţa internaţională. Compania britanică Graham Construction a reuşit, cu ajutorul dronelor, să reducă timpul de colectare a datelor de şase ori, de la trei zile la jumătate de zi, şi să economisească 5.000 de euro într-un singur proiect cu un randament al investiţiei de câteva luni.

    De altfel, reprezentantul EY crede că „există trei tehnologii care vor avea un impact semnificativ în business în următorii ani: chatbot – aplicaţii care comunică cu clienţii, dronele – care pot reduce timpul de intervenţie în unele industrii, şi blockchain – unde folosirea criptomonedelor va avea un impact semnificativ în multe industrii”. Popescu exemplifică beneficiile utilizării tehnologiei chatbot (inteligenţă artificială creată pentru a interacţiona cu clienţii unei companii) cu o companie de pe piaţa internaţională, Amtrak, o companie din SUA cu peste 20.000 de angajaţi, care activează în domeniul transportului public feroviar. Compania a realizat, într-un singur an, folosindu-se de tehnologia chatbot, prin intermediul robotului Julie, reduceri de costuri de peste un milion de dolari şi o creştere cu 25% a numărului de rezervări.

    Cu toate acestea, folosirea tehnologiilor disruptive implică şi anumite riscuri. Conform aceluiaşi studiu realizat de Constellation Reaserch, costurile anuale ale criminalităţii digitale şi ale furtului de proprietate intelectuală se ridică la 350-540 miliarde de euro.

    Pe baza chestionarului aplicat, EY distinge trei niveluri ale pregătirii companiilor pentru schimbările aduse de cea de a patra revoluţie industrială. Majoritatea companiilor (263) se află în primul stadiu, în care exploatează produsele şi serviciile existente deja în modelul de business actual, fără să investească în pregătirea pentru schimbarea disruptivă. În cel de-al doilea stadiu se regăseşte un grup mai mic, de 42 de companii care şi-au asumat transformarea digitală şi care formează o cultură a inovaţiei în interiorul companiei. Ultimul stadiu cuprinde doar cinci companii, cele care s-au transformat deja şi care şi-au asumat misiunea de a fi disruptive, mai degrabă decât de a fi doar inovatoare. Conform studiului EY, atât la nivel global, cât şi pe plan local, proporţia dintre companiile care se consideră bine şi foarte bine pregătite şi cele care nu se cred pregătite sau prea puţin pregătite pentru schimbările disruptive este aproximativ egală. În România, în jur de 48% dintre companiile respondente consideră că sunt pregătite pentru a face faţă schimbărilor disruptive, însă reprezentanţii EY consideră că nivelul de pregătire pentru schimbare este, de fapt, mult mai scăzut decât cel care rezultă din autoevaluarea iniţială, atunci când se iau în calcul iniţiativele specifice de leadership, cultură, inovaţie şi deschidere la ce se întâmplă în exterior.

    Atât în România, cât şi la nivel global, doar 36% dintre companii identifică şi evaluează semnele care pot indica tendinţe în stadiu incipient. 54% dintre companiile respondente declară că dezvoltă iniţiative privind stimularea angajaţilor pentru a gândi inovator, iar în cazul a doar 18% dintre companii angajaţii îşi pot aloca timp pentru a inova.