BusinessMagazin

Tag: copii

  • Experţii OMS revizuiesc sfaturile privind vaccinul Covid-19. Cine sunt oamenii care nu o sa mai fie fie nevoiţi să se vaccineze

    Experţii OMS revizuiesc sfaturile privind vaccinul Covid-19. Copiii şi adolescenţii sănătoşi prezintă un risc scăzut şi ar putea să nu fie nevoiţi să se vaccineze.

    Experţii în vaccinuri ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi-au revizuit recomandările globale de vaccinare împotriva Covid-19, iar copiii sănătoşi şi adolescenţii consideraţi cu „prioritate scăzută” ar putea să nu fie nevoiţi să se vaccineze.

    Ghidul actualizat este conceput să prioritizeze vaccinurile Covid-19 pentru cei care prezintă cel mai mare risc de deces şi boli grave, notează CNN.

    OMS recomandă doze suplimentare de rapel de vaccin Covid-19 pentru grupurile cu prioritate ridicată, cum ar fi persoanele în vârstă, persoanele imunocompromise de toate vârstele, angajaţii din prima linie din sănătate şi persoanele însărcinate, la şase sau 12 luni de la ultima doză de rapel.

    Pentru cei cu risc mediu, grupul recomandă vaccinarea primară şi primele doze de rapel, dar nu recomandă rapeluri suplimentare de rutină. Acest grup include copii şi adolescenţi cu riscuri de sănătate şi adulţi sănătoşi cu vârsta sub 60 de ani.

    Pentru copiii sănătoşi cu vârste cuprinse între şase luni şi 17 ani, grupul a declarat că ţările ar trebui să ia în considerare vaccinarea pe baza unor factori precum povara bolii şi raportul cost-eficienţă.

    Grupul a precizat că recomandările sale privind vaccinurile se bazează pe condiţiile epidemiologice actuale şi s-ar putea schimba dacă pandemia evoluează.

    De asemenea, aceasta vine în contextul în care ţările fac propriile alegeri cu privire la recomandările de vaccinare, în funcţie de aprovizionarea cu vaccinuri şi de progresele înregistrate.

    Oficialii americani, de exemplu, analizează dacă să ofere persoanelor care prezintă un risc ridicat de Covid-19 severă şansa de a primi un alt rapel bivalent. Regatul Unit şi Canada au început deja să permită anumitor persoane să primească un alt rapel bivalent.

    Experţii au recunoscut, de asemenea, că există priorităţi în materie de sănătate atunci când vine vorba de vaccinări.

    “După cum ştim cu toţii, pandemia de Covid a avut un impact puternic asupra programelor de imunizare”, a declarat marţi preşedintele SAGE, Dr. Hanna Nohynek.

    “A fost un efort extraordinar, iar multe ţări s-au descurcat foarte bine atingând acoperiri ridicate, dar este încă nevoie de eforturi pentru a reduce inegalităţile şi trebuie să ajungem la grupurile cu prioritate ridicată şi trebuie să reducem lacunele de acoperire.”

    În plus, copiii trebuie să recupereze vaccinurile de rutină pe care le-au ratat în timpul pandemiei Covid-19.

    Ea a subliniat creşterea numărului de cazuri de rujeolă în toate regiunile OMS, spunând că programele de imunizare din întreaga lume trebuie să fie consolidate şi restabilite.

    Poliomielita circulă, de asemenea, în mai multe ţări, astfel încât consilierii OMS în domeniul vaccinurilor recomandă îmbunătăţirea acoperirii cu vaccin imunitar şi suplimentarea cu o doză de vaccin antipoliomielitic injectabil atunci când există o “circulaţie persistentă a poliovirusului”.

  • Salvaţi Copiii: România pe locul 2 în UE la capitolul mortalitate infantilă

    România se află pe locul 2 în UE la capitolul mortalitate infantilă, arată o statistică Eurostat. România a ocupat prima poziţie în acest clasament, dar recent a fost depăşită de Bulgaria, anunţă organizaţia Salvaţi Copiii.

    În 2021 Bulgaria a avut o rată a mortalităţii infantile de 5,6 la mia de copii născuţi vii, urmată de România, cu o rată de 5,2 la mie şi Slovacia, unde rata mortalităţii infantile a fost de 4,9 la mia de copii născuţi vii. La polul opus, cea mai mica rată a mortalităţii infantile este înregistrată în Suedia, Finlanda şi Slovenia cu 1,8 la mia de copii născuţi vii.

    În plus, statistica arată că 1 din 10 nou-nӑscuţi din România provine din mame adolescente. De altfel, în România sunt mai bine de un sfert dintre mamele sub 18 ani (30%) din toată Uniunea Europeană şi 45% dintre mamele cu vârsta sub 15 ani.

    Potrivit reprezentanţilor organizaţiei Salvaţi Copiii, România a coborât o poziţie în clasamentul european şi datorită programului de dotare cu aparatură medicală performantă a tuturor maternităţilor şi secţiilor de Terapie Intensivă neonatală din ţară. Organizaţia a dotat 107 unităţi medicale (secţii de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secţii de pediatrie şi Obstetrică-Ginecologie) din toate judeţele ţării, cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro.

  • Cum arată singurul parc de aventură subteran unic în Europa, deschis in România

    Club Aventura Praid este unicul parc subteran de aventură din Europa, deschis în 2012 în salina Praid, cu o investiţie iniţială de circa 100.000 de euro, la care s-au adăugat ulterior încă 150.000 de euro.

    Doi ani mai târziu, Marian Petrescu, proprietarul parcului, a investit încă 30.000 în deschiderea unui nou parc de aventură la Băile Tuşnad. În 2014, alături de un asociat, Petrescu a decis să îşi extindă businessul şi în zona Moldovei deschizând parcul de aventură Hamak din judeţul Iaşi, cu o investiţie de 50.000 de euro, care a ajuns, în urma unor modificări ulterioare, la 120.000 de euro.

    Anul trecut, cifra de afaceri a celor trei businessuri s-a ridicat la aproape 250.000 de euro. Cea mai mare parte a veniturilor (150.000 de euro) a fost generată de Club Aventura Praid, urmată de Hamak (circa 80.000 de euro). Parcul de la Băile Tuşnad a avut venituri de 16.000 de euro.

    Investiţiile anuale se ridică la 10-15.000 de euro şi sunt direcţionate în general pe partea de mentenanţă. Pentru anul acesta, Petrescu plănuieşte să investească circa 30.000 de euro în parcul de aventură Praid, pentru modificarea traseelor existente, înlocuirea elementelor şi realizarea a trei trasee noi, unul pentru adulţi şi două pentru copii; pentru parcurile de aventură Băile Tuşnad şi Hamak nu sunt planificate investiţii de extindere.

    Iarna, parcurile Băile Tuşnad şi Hamak sunt închise şi generează doar cheltuieli, spune proprietarul. Salina Praid este însă deschisă tot timpul anului. În cadrul celor trei parcuri de aventură lucrează, în sezon, 25 de angajaţi.

     

  • O nouă problemă mondială afectează pe toată lumea. De data asta, tinerii sunt cei afectaţi şi ei suferă tot mai mult. Statul nu face nimic ca să-i ajute, iar părinţii sunt tot mai disperaţi

    În Europa şi America de Nord depresia, anxietatea şi alte forme de tulburări mintale sunt în creştere în rândul  tinerilor. În unele ţări este în creştere şi numărul sinuciderilor sau al încercărilor de sinucidere în rândul persoanelor tinere şi, mai îngrijorător, al copiilor. Unii dau vina pe pandemie, pe brutalitatea lockdownurilor impuse de autorităţi şi pe economie. Alţii pe dependenţa de online, de telefon şi de platformele de socializare. Oricare ar fi explicaţia, tendinţa ar trebui să-i îngrijoreze pe guvernanţi, pe oamenii de afaceri şi întreaga societate deoarece un tânăr cu probleme va fi un adult disfuncţional.

    Era în primăvara anului trecut când poliţia localităţii Świętochłowice din sudul Poloniei a primit un apel telefonic despre o fată care se comporta ciudat în apropierea şinelor de tren. Ofiţerii au ştiut ce se întâmplă şi s-au grăbit spre locul indicat, unde n-au mai avut timp decât să tragă copilul de pe şine. Trenul a trecut imediat. Fetiţa avea 11 ani.

    Weronika are 13 ani. Părinţii n-au nicio idee cum a ajuns copilul lor să înveţe de pe TikTok că a te juca cu moartea este „cool”. „Fata mea s-a transformat dintr-un copil vesel într-un personaj de desene animate întunecat. Vorbeşte despre moarte, despre automutilare. Mi-e teamă. Vorbesc cu ea, dar nu se schimbă nimic”, se plânge mama la o discuţie cu reporterii revistei Familia. Părintele nu mai poate funcţiona normal. Îi este teamă că ceva rău se va întâmpla. Soţul îşi petrece cea mai mare parte a timpului muncind pentru că familia are venituri destul de mici, astfel că mama trebuie să se ocupe de problemă mai mult singură. Şi-a convins fata să meargă la psiholog doar ameninţând-o că îi ia telefonul. Părinţii Jolei sunt şi mai disperaţi. În ianuarie anul trecut au aflat că fata lor de 15 ani se automutilează. Îşi pierduse dorinţa de a trăi. Au reacţionat rapid, dar s-au lovit de neputinţa sistemului. A găsi un psihiatru într-o clinică de stat este o corvoadă. Prima programare a fost pentru 2025. Li s-a sugerat să găsească ajutor la privat. Au găsit la stat totuşi, dar între timp un diagnostic şi medicaţia greşită au agravat problema copilei.

    Acestea nu sunt poveşti rare, ci devin parte din realitatea de zi cu zi a Poloniei. Că tineri de peste 18 ani se sinucid sau încearcă să-şi ia viaţa nu mai uimeşte pe nimeni. Polonia are o reţea feroviară extinsă şi o metodă preferată este aruncarea în faţa trenului. Totuşi, aceste probleme la copii şochează. Anul trecut 85 de copii mai mici de 13 ani au decis că nu mai vor să trăiască. Din fericire, cei mai mulţi au fost opriţi la timp. Polonia ocupă unul din ultimele locuri în Uniunea Europeană la numărul de psihologi raportat la populaţie.

    Acest lucru se vede în statisticile poliţiei, care arată că anul trecut numărul de încercări de sinucidere în rândul copiilor şi adolescenţilor a crescut cu aproape 40%. În consecinţă, a crescut şi numărul sinuciderilor, cu 20%. Problema a devenit o chestiune politică, opoziţia acuzând puterea că nu face nimic să oprească fenomenul. 2021 a fost, de asemenea, un an rău, cu statistici alarmante. Au fost 2031 de încercări de sinucidere la tineri, cu 150% mai mult decât în 2020, anul pandemiei şi al lockdownurilor.

    A fost stabilit recordul de până atunci la încercări în grupul de vârstă 7-12 ani. Acestea sunt doar cazurile raportate. Polonia este una dintre cele mai populate ţări europene, prin urmare amploarea fenomenului s-ar putea să fie mult mai mare. Paulina Piechna-Więckiewicz, unul din liderii partidului social-democrat Nowej Lewicy (Noua Stângă), spune că în spitalele poloneze sunt doar 1.200 de paturi pentru copii la secţiile de psihiatrie şi că  toate sunt ocupate. În unele spitale, rata de ocupare este de 150%.

    Copiii dorm pe jos. ONG-urile care se ocupă de tinerii cu probleme au tras de multe ori semnale de alarmă că numărul de cazuri de depresie şi anxietate la copii şi adolescenţi a crescut cu 30% în trei ani. Polonia are probleme mai mari decât majoritatea ţărilor europene nu doar cu numărul de psihiatri şi psihologi din spitale, ci şi cu numărul prea mic în general de medici. Anchete ale unor parlamentari au găsit că doctorii înşişi au nevoie  de ajutorul psihologului. Unii se lasă de meserie doar pentru a nu înnebuni.

    Şi însorita Spanie are probleme. Din 2008, sinuciderile sunt principala cauză de moarte nenaturală. În 2021 s-a ajuns la un ritm de 11 sinucideri pe zi. Numărul real poate fi mai mare. Spre comparaţie, victimele traficului rutier sunt de trei ori mai puţine. Pentru ziarul El País, tendinţele pe care le întrevede sunt cumplite. Comportamentul sinucigaş la tineri este într-o creştere prea mare. Numărul de sinucideri reuşite la copii sub 15 ani a urcat de la şapte în 2019 la 14 în 2020 şi la 22 în 2021. La acestea se adaugă încercările şi actele de autovătămare – un semn clar de probleme emoţionale puternice. Un sondaj al Fundaţiei FAD a găsit că 16% din tineri descriu cu privire la ei înşişi ceea ce ar putea fi probleme mintale. În 2017 procentul era de 6%.

    La Vanguardia, un ziar popular, scrie că unu din trei adolescenţi catalani are sau a avut gânduri sinucigaşe, tendinţă în creştere după venirea pandemiei.  Unu din patru tineri s-a autovătămat. Datele sunt dintr-un studiu la care au participat 270.000 de elevi de şcoală şi liceu. Aproape jumătate din participanţi au spus că au probleme cu somnul, iar 44% că se simt deprimaţi. Situaţia i-a alarmat pe guvernanţi, care au publicat un ghid de abordare a comportamentelor sinucigaşe şi de autovătămare care este distribuit elevilor, studenţilor şi profesorilor. Dar ca şi în cazul Poloniei, problemele Spaniei sunt sistemice. Potrivit Eurostat, Spania are 11,8 psihologi angajaţi în spitale la 100.000 de locuitori. Mai puţini au doar Polonia, Bulgaria depopulată şi Malta, o ţară foarte mică. Unii specialişti spun că datele referitoare la problemele mintale pot fi înşelătoare. Creşterea numărului de persoane afectate în studii şi statistici poate reflecta faptul că tot mai multă lume prinde curaj şi îşi recunoaşte problemele. Oamenilor nu le mai este teamă că vor fi trataţi ca nişte “ciudaţi”. Pentru că tot mai mulţi se duc la tratament, fenomenul devine mai vizibil. Poate fi, de asemena, un efect de contagiune socială sau de supradiagnosticare. O modă. În statisticile unor state, problema a căpătat proporţii după izbucnirea pandemiei. Dar, cel mai probabil, pandemia în sine nu este o cauză, ci catalizator, spune într-o conversaţie cu EUobserver Alejandro de la Torre, autor al studiului “Evoluţia sinuciderilor în Spania în acest mileniu”.

    Este adevărat că nivelurile de singurătate nedorită au crescut, dar nici stresul legat de răspândirea virusului, presiunea asupra personalului cum ar fi cel din domeniul sănătăţii, îngrijirea la distanţă – sau chiar întreruperea unei astfel de îngrijiri – nu au fost tocmai motive de îmbunătăţire a unor condiţii preexistente la populaţie. Nu s-au redus nici presiunile economice: inflaţie, incertitudine financiară, creşterea ratelor dobânzilor, şomaj etc. Deşi deocamdată speculaţii – deoarece cercetările suplimentare şi colectarea datelor lipsesc – motivele par să depăşească aceste sfere şi au şi o dimensiune structurală, potrivit lui De la Torre. Javier Jiménez, preşedintele Asociaţiei pentru Cercetare, Prevenire a Sinucideri şi Intervenţie, subliniază că nu există o metodă sistematică pentru a colecta cu acurateţe date şi de aceea crede că fenomenul sinuciderilor şi al comportamentelor asociate are o amploare mai mare decât o arată statistica. Situaţia pare critică, întrucât strategia urmată de Spania până acum pentru reducerea acestor cifre nu a funcţionat. La sfârşitul lunii ianuarie, psihologul Belén Hernández i-a scris directorului ziarului El País. Cuvintele ei au reverberat rapid atât în mass-media, cât şi în reţelele sociale. Scurtul paragraf arăta cum un tânăr de 23 de ani, fără resurse financiare şi cu un risc ridicat de sinucidere, tocmai părăsese sala de consultaţii cu o reţetă de anxiolitice şi o programare de control abia peste un an. „Dacă nu ai suficienţi bani pentru a plăti un psiholog privat, sinuciderea devine o alternativă acceptabilă”, a scris ea. Cu deficitul de personal şi cererea pentru acest tip de îngrijire în creştere, timpii de aşteptare pot ajunge la câteva luni în multe comunităţi. Prea mult.

    P.I.R. este acronimul testului care dă acces în Spania la funcţia de psiholog intern rezident în sistemul public de sănătate. Aici se află o parte a problemei. Anul trecut, au fost oferite doar 231 de locuri prin P.I.R. pentru mii de absolvenţi. „Locurile vacante sunt foarte limitate”, spune Jiménez, care explică că, odată cu pensionările din următorii câţiva ani, deficitul de personal se va agrava şi mai mult.

    Mai rău, subliniază psihologul, există şi o lipsă de pregătire adecvată. În nicio programă de psihologie universitară nu există o materie care să se ocupe în mod specific de sinucidere. La Universitatea Complutense din Madrid au doar câteva seminarii, atât, adaugă De la Torre.

    Renew Europe tocmai a publicat rezultatele unui sondaj efectut în rândul tinerilor europeni cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. Timpul lung de aşteptare a fost principalul motiv invocat ca barieră în calea accesului la asistenţă medicală adecvată. Aceasta a fost urmată de preţ şi de frica de stigmatizare.

    În cadrul UE, nu toate ţările includ îngrijirea psihologică în asistenţa medicală publică, în ciuda faptului că în 2019 aproape 60.000 de persoane s-au sinucis. Cu alte cuvinte, există o barieră financiară în calea accesului la acest tip de îngrijire. Mai mult de jumătate dintre cei afectaţi sunt adulţi cu vârsta cuprinsă între 40 şi 64 de ani, la care e o probabilitate mai mare de a fi în fruntea unei familii. În UE există doar 10 planuri naţionale de prevenire a sinuciderilor. Spania nu are unul. Grecia are, oarecum, al ONG-ului KLIMAKA. Dar şi acolo datele arată o poveste tot mai tristă. Din 2020 şi până în 2022, numărul sinuciderilor a crescut cu 25% pe an, pentru a ajunge la 600 în 2022. Şi acolo îngrijorătoare este tendinţa de creştere a fenomenului în rândul tinerilor. În Franţa, sinuciderile reprezintă a doua cauză de mortalitate la persoanele cu vârstă de 15-29 de ani, după accidentele în trafic. Sună a clişeu, dar tinerii sunt viitorul societăţii. Ar trebui să fie angajaţii cu cel mai mare entuziasm şi cea mai mare putere de muncă. Din munca lor trebuie plătit un număr în creştere de pensii.  

  • Sfaturi de top pentru părinţi pentru a-i face pe copii să doarmă noaptea

    Un consultant în domeniul somnului a împărtăşit sfaturile sale de top pentru părinţii care se străduiesc să îşi facă copiii să doarmă noaptea.

    Leanne Palmerston, în vârstă de 51 de ani, spune că există “lucruri simple” pe care părinţii le pot face pentru a se asigura că atât ei, cât şi copiii lor au parte de un somn complet, chiar şi atunci când au un nou-născut.

    Sfatul ei când vine vorba de nou-născuţi este să se asigure că “încep să facă acest lucru din prima zi”.

    Ea sugerează să respecte o oră de culcare şi de trezire constantă, să iasă afară şi să se culce când sunt obosiţi pentru a dormi, nu pentru a se relaxa.

    Consultantul în somn, din Hamilton, Toronto, Canada, descrie bebeluşii ca fiind “creaturi ale obişnuinţei”.

    „Dacă există o mişcare pe care [părinţii] o fac şi care este greşită, aceasta este să se teamă de fiecare dată când un bebeluş plânge. Şi se angajează să facă tot ce pot pentru a opri plânsul bebeluşilor”.

    Palmerston spune că atunci când acest lucru devine un obicei, bebeluşii vor începe “să se trezească aproximativ la fiecare oră”, potrivit Independent.

    Ea avertizează că părinţii care continuă să se ducă la copilul lor atunci când acesta plânge noaptea îl expun riscului de a avea un “somn hiper-fracţionat”, care se referă la un somn întrerupt în mod constant.

    Faptul că nu beneficiază de un somn solid ar putea exacerba orice probleme de sănătate mintală existente sau noi care fuzionează, spune ea, iar părinţii care sunt profund obosiţi ar putea să nu fie capabili să acorde la fel de multă atenţie copiilor lor în timpul zilei.

    „Ştim că oboseala are un efect similar şi, uneori, mai rău asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, ca şi ingerarea de alcool sau fumatul de canabis. Corpul are nevoie de somn, pur şi simplu. Corpul are nevoie de somn pentru a se regenera pentru a funcţiona în mod optim. Dacă ne gândim la corp ca la o maşină, somnul este unsoarea care menţine angrenajele în bună stare de funcţionare. Dacă nu avem suficient somn, atunci angrenajele încep să se tocească şi să deterioreze maşina însăşi”.

    Ea a subliniat condiţiile de sănătate exacerbate de lipsa somnului, cum ar fi bolile metabolice (hipertensiune arterială, rezistenţă la insulină, probleme de greutate), diabetul şi bolile de inimă.

    O modalitate de a preveni oboseala este de a stabili un program de somn regulat, mergând la culcare şi trezindu-vă la aceeaşi oră în fiecare zi, spune Palmerston.

    „La fel ca în cazul bebeluşilor, consecvenţa este cheia, ore de culcare constante, ore de trezire constante, chiar şi în zilele libere”, spune ea.

    Alte sfaturi ale lui Palmerston pentru a face copiii să doarmă este de a da sunetul mai încet la orice monitor pentru copii, astfel încât părinţii să nu continue să se agite cu copiii la orice sunet, şi de a se ţine de o rutină.

  • 20 de copii au fost lăsaţi singuri într-o casă pentru un experiment controversat. Ce s-a întâmplat cu aceştia

    Un prim moment de tensiune pentru fete a venit atunci când pisica unui vecin a intrat în casă şi au încercat cu toţii să aibă grijă de ea.
    Copiii au fost filmaţi tot timpul, iar imaginile au fost difuzate într-un documentar.
    Băieţii s-au separat după câteva zile în două grupuri.
    În perioada de apogeu a reality show-urilor care nu se axau pe etică, un reality show din Marea Britanie a plasat 20 de copii, 10 băieţi şi 10 fete în case separate pentru a avea grijă de ei înşişi, fără supravegherea unui adult.

    Copiii, toţi în vârstă de 11 sau 12 ani, au primit mâncare, bani, jucării şi echipament de curăţenie pentru „experiment”, dar, în afară de asta, au fost lăsaţi să se descurce singuri, cu condiţia ca echipa să intervină în cazul în care existau probleme de siguranţă. Copiii au fost filmaţi tot timpul, iar imaginile au fost difuzate în documentarul britanic Boys and Girls Alone.

    A existat o diferenţă netă între copii, între modul în care s-au comportat băieţii şi fetele. În timp ce fetele găteau, făceau curăţenie şi organizau o prezentare de modă în scop de divertisment, băieţii se apucau imediat să distrugă casa şi să scrie pe pereţi.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

  • Ministrul german al agriculturii şi alimentaţiei vrea interzicerea reclamelor la junk food pentru copii

    Publicitatea pentru alimente cu un conţinut prea mare de grăsimi, zahăr sau sare având drept ţintă copiii ar putea fi interzisă în scurt timp în Germania, în linie cu planurile prezentate de ministrul german al agriculturii verzi şi alimentaţiei, Cem Ozdemir, relatează Euractiv.

     

  • Firea: În 2023 ne propunem să aducem în taberele din România 5.000 de copii români din afara ţării

    Ministrul Gabriela Firea a anunţat că este vorba de o continuare a programului Taberelor ARC, dedicat copiilor români din comunităţile istorice şi diaspora.

    „În primul rând, în 2023, ne propunem să aducem în taberele din România minimum 5.000 de copii români din afara ţării. Ne întoarcem, practic, la numărul de copii care ajungeau în aceste excursii înaintea pandemiei. Pentru unii dintre ei este o ocazie unică pentru a afla lucruri noi despre ţara unde s-au născut şi au copilărit părinţii lor”, susţine Gabriela Firea.

    Ea spune că prima serie de copii va ajunge în România la începutul lunii iulie, iar ultimul grup la finalul lunii august.

    „Vrem să avem tabere pline de copii toată vara şi fiecare să petreacă o săptămână plină de activităţi în România. Ne asigurăm că au parte de condiţii bune, că mâncarea este adecvată vârstei lor, iar cazarea este fără probleme”, a adăugat ministrul Familiei.

    La ediţia de anul trecut, peste 1.200 de copii, tineri şi cadre didactice din 18 ţări au participat în taberele de la Sângeorz Băi, judeţul Bistriţa Năsăud, şi Oglinzi, judeţul Neamţ.

    Proiectul Taberelor „ARC” ajunge, astfel, la a XIV-a ediţie, cu aproape 28.000 de elevi, tineri şi cadre didactice.

  • Guvernul „nu ştiu“, educaţia nimănui. Nici Inspectoratul Şcolar Bucureşti, nici Ministerul Educaţiei nu ştiu câţi copii încep şcoala în fiecare an

    ♦ Când începi să faci o strategie în educaţie sau schimbi legile educaţiei fără să ai răspunsul la întrebarea câţi copii sunt înscrişi în clasa zero în fiecare din ultimii zece ani, la ce şanse de reuşită poţi să speri? Cum să construieşti şcoli, săli de clase, să ştii unde ai nevoie de infrastructură şcolară când nu ştii câţi copii încep şcoala în fiecare an? ♦ Ligia Deca, ministrul educaţiei, a organizat ieri o conferinţă de presă ca să anunţe modificările aduse Legii educaţiei: se schimbă admiterea la liceu, se schimbă bacalaureatul, profesorii care merg să predea la sat primesc bani în plus, dar câţi copii merg la şcoală? Nimic despre acest subiect.

    Ministrul educaţiei Ligia Deca a prezentat luni proiectul noilor legi ale educaţiei, lansate în dezbatere publică în vara anului trecut de fostul ministru Sorin Cîmpeanu. Modificările aduse de proiectul legislativ vizează, printre altele, organizarea examenului de admitere la liceu, examenului de bacalaureat, salarizarea profesorilor, bursele elevilor, decontarea transpor­tului elevilor, mandatele rectorilor şi încurajarea atragerii cadrelor didactice în şcolile din mediul rural.

    Ministrul Deca nu vorbit însă şi despre câţi copii încep şcoala în fiecare an, adică câţi elevi se înscriu în clasa zero. Ziarul Financiar a încercat să afle cum a evoluat numărul elevilor care s-au înscris în clasa zero în ultimii zece ani şi cum se împart ei în funcţie de sectoarele din Bucureşti iniţial de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB). Răspunsul semnat de inspectorul şcolar general Vlad Florentin Drinceanu spune că nu deţine astfel de date. Repre­zentanţii Ministerului Educaţiei, între­baţi despre aceleaşi date, au spus că au transmis solicitarea ZF înapoi la IŞMB pentru că ministerul nu are numărul elevilor din clasa zero pe sectoarele din Bucureşti.

    Datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că numărul elevilor cu vârsta de şase ani, vârsta necesară pentru înscrierea în clasa zero, a scăzut cu 15.470 de copii în ultimii 10 ani, de la 197.908 în 2012 la 182.438.

    Mai mult, primele date ale Recensământului realizat în 2022 arată că România are doar 956.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 4 ani, cu 90.000 mai puţini faţă de 2011 şi cu 143.000 mai puţin faţă de 2002. O adevărată dramă demografică. Nu doar satele sunt goale, şi oraşele mici au şcoli unde în gimnaziu, în clasa a VI-a mai sunt 12-15 copii într-o clasă. Depopularea unor zone şi dezvoltarea accelerată a altora pune presiune pe un sistem în care strategia ar trebui să plece de la „Câţi copii sunt”.

    Răspunsul oficial al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti la întrebarea despre evoluţia numărului de elevi înscrişi în clasa zero în ultimii 10 ani şi cum se împart ei pe sectoarele din Bucureşti. „Nu deţinem date centralizate despre numărul de copii înscrişi în fiecare an în clasa zero.“

     

  • Patru din cinci sesizări având ca obiect infracţiuni împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale comise asupra minorilor s-au soluţionat cu clasarea faptelor sau cu renunţarea la urmărirea penală, arată Salvaţi Copiii România.

    Patru din cinci sesizări având ca obiect infracţiuni împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale comise asupra minorilor s-au soluţionat cu clasarea faptelor sau cu renunţarea la urmărirea penală, ponderea cea mai redusă fiind înregistrată în cazul violului (74%) şi agresiunilor sexuale (73%), iar ponderea cea mai ridicată în cazul racolării minorului în scopuri sexuale 92%, arată datele statistice din Raportul Inspecţiei Judiciare (2021).

    Mai mult, ancheta este îngreunată de procedura de intervievare a copilului-victimă, forţat să treacă prin prea multe mărturisiri care îl retraumatizează (minim şase), iar filtrarea sesizărilor de către personalul care nu beneficiază de suficientă pregătire în domeniul comunicării cu copii în situaţii de traumă reprezintă principala problemă a sistemului public de intervenţie în astfel de situaţii, potrivit anchetei de conţinut realizate de Salvaţi Copiii România, cu specialişti în domeniu, în perioada iulie – septembrie 2022.

    Datele statistice puse la dispoziţie în cadrul Raportului Inspecţiei Judiciare arată că:

    • În medie, 80% dintre cele 18.549 de sesizări din perioada 2014-2020 cu privire la faptele prevăzute de Art. 218-222 cu victime minori s-au soluţionat cu clasarea faptelor sau cu renunţarea la urmărirea penală

    • Majoritatea sesizărilor – 57% – privitoare la faptele care au în vedere infracţiuni împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale comise asupra minorilor sunt asumate sub Art. 220 – Act sexual cu un minor, 83,4% dintre acestea finalizându-se cu clasare sau neînceperea urmăririi penale

    • Pe locul următor ca pondere din total sesizări sunt faptele sub incidenţa Art. 218 – Viol (28,1% din total sesizări), 26% din totalul acestor sesizări fiind finalizate cu rechizitorii sau acorduri de recunoaştere a faptei

    • Au o pondere scăzută faptele incriminate de Art. 219 – Agresiuni sexuale (7,1%) din total, Art. 221 – Corupere sexuală a minorilor (6,9%) din total şi Art. 222 – Racolarea minorilor în scopuri sexuale – 0,7% din total

    • În aproximativ 3% din totalul dosarelor referitoare la faptele care au în vedere infracţiuni împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale comise asupra minorilor soluţia a pus în discuţie valabilitatea consimţământului victimei, distribuţia acestor dosare la nivel de Parchete fiind relativ similară.

    Analiza de către Inspecţia Judiciară a cazuisticii din perioada 2014-2020 a arătat că sunt încă prezente cazuri în care practica este neunitară sau insuficient argumentată în ceea ce priveşte:

    • persoanele care însoţesc copilul victimă la audiere – au existat şi cazuri în care copilul a fost audiat în lipsa unui apărător, cazuri în care nu a fost făcută o suficientă evaluare a oportunităţii prezenţei părintelui sau a ambilor părinţi (în condiţiile în care aceştia au putut facilita starea de fapt)

    • locul unde se realizează audierea şi înregistrarea audio-video a declaraţiei victimei minore. Frecvent este reclamată lipsa unui spaţiu adecvat şi lipsa tehnicii de înregistrare la nivelul organelor de cercetare penală (poliţie). De altfel, crearea de spaţiu de audiere specific pentru cazurile cu victime copii este una dintre principalele propuneri formulate de către instanţe

    • lipsa de pregătire specifică a celor mai mulţi dintre funcţionarii din serviciile judiciare pentru abordarea adecvată a victimelor minore

    • reaudierea succesivă a victimei de către organele de cercetare penală (poliţişti, procurori) cu sau fără o pregătire a acestora, cu sau fără prezenţa unui avocat, psiholog, reprezentant DGASPC.

    Evaluarea făcută de Salvaţi Copiii România în cadrul anchetei realizate prin efectuarea de interviuri cu specialişti arată că interacţiunea copilului victimă a abuzului sexual cu instituţiile statului, în traseul procedural al acestuia, presupune reamintirea de către copil a agresiunilor la care a fost supus de minim şase ori până la finalizarea procesului, însă de cele mai multe ori se ajunge şi se depăşeşte numărul de zece reamintiri, fără ca în acestea să fie incluse şi reamintirile în cadrul discuţiilor copilului în afara instituţiilor statului: mama/sau persoana de suport, rude, prieteni, asistent maternal sau personal al centrului de plasament etc.

    Cei şase actori care iniţiază rememorările minim necesare sunt:

    – persoana care primeşte plângerea iniţială (serviciul 119, poliţist de serviciu, asistent social de serviciu), 2) poliţistul de caz, 3) managerul de caz din partea DGASPC, 4) psihologul judiciar, 5) procurorul, 6) judecătorul. În cele mai multe cazuri li se adaugă cel puţin un al doilea expert (psiholog, psihiatru, medic legist), avocatul agresorului prin intermediul procurorului, psihologul din DGASPC care participă la evaluarea preliminară şi instanţa pe parcursul derulării procesului pentru o reaudiere.

    – filtrarea de către personal care nu beneficiază de suficientă pregătire în domeniul comunicării cu copii în situaţii de traumă a sesizărilor cu privire la abuzurile sexuale împotriva copiilor adresate organelor competente (Poliţie, DGASPC, SAS) reprezintă principala problemă a sistemului public de intervenţie în astfel de situaţii.

    Estimările Salvaţi Copiii România sunt următoarele:

    50% (cel puţin) dintre cazurile sesizate iniţial sunt evaluate ca fiind nevalide de către poliţie şi asistenţii sociali (gatekeeperii sistemului) şi se finalizează cu neînceperea urmăririi penale (NUP)

    25% (cel puţin) dintre cazurile sesizate intră în urmărire penală şi se finalizează cu clasarea dosarului de urmărire penală din cauza lipsei de probe suficiente

    5% dintre cazuri intră în instanţă şi se finalizează cu achitarea persoanei acuzate

    12% dintre cazuri se finalizează cu recunoaşterea faptei de către acuzat şi condamnarea acestuia

    8% se finalizează cu condamnarea agresorului care nu şi-a recunoscut fapta.

    Conform Salvaţi Copiii România, preocuparea instituţiilor statului privind recuperarea copilului este cea mai puţin vizibilă pe întregul parcurs. Dacă preocuparea pentru sancţionarea agresorului este semnificativă pentru majoritatea instituţiilor implicate practic în cazurile de abuz sexual împotriva copiilor, recuperarea din punct de vedere emoţional, psihologic este foarte slabă şi constă în acordarea, doar în unele localităţi, a unor servicii de consiliere minimală. Restul efortului de reabilitare trebuie suportat de către aparţinător, uneori prin apelul la ONG-uri, fără ca agresorul să fie obligat să suporte costurile acestui efort.

    De asemenea, comunicarea inter-instituţională are multiple aspecte deficitare. Deşi au fost semnalate colaborări de succes, mai ales între Procuratură şi Poliţie (între care există o colaborare reglementată juridic), colaborarea între Poliţie/ Procuratură şi DGASPC, IML, Cabinetele de psihologie judiciară a fost descrisă ca fiind deseori încărcată de asperităţi şi lacune procedurale care pot aduce prejudicii siguranţei copilului şi modului de desfăşurare a anchetei.