Tag: contribuabili

  • Inspectorii ANAF au desfăşurat controale la peste 4.200 de contribuabili în luna iunie şi au dat amenzi de 83,63 milioane lei

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă că inspectorii instituţiei au desfăşurat controale la peste 4.200 de contribuabili în luna iunie şi au dat amenzi de 83,63 milioane lei, conform celui mai recent comunicat al instituţiei.

    Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubeşte bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfăşurări a statului. În acest sens, Agenţia desfăşoară acţiuni de control menite să îndrepte sau să sancţioneze neregulile comise de contribuabili, îmbunătăţind astfel gradul de conformare şi colectare.

    Astfel, acţiunile de control desfăşurate de inspectorii antifraudă în luna iunie a.c. au vizat peste 2.000 de contribuabili, fiind cuantificate/estimate implicaţii fiscale (reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte impozite) şi aplicate sancţiuni contravenţionale (amenzi şi confiscări) în sumă totală de 83.631.345 lei, respectiv:

    – 76.893.512 lei implicaţii fiscale (estimate în cadrul a 292 de procese-verbale de control),

    – 6.737.833 lei sancţiuni contravenţionale (amenzi şi confiscări), respectiv:

    – 5.791.470 lei amenzi contravenţionale aferente unui număr de 733 amenzi, au fost aplicate şi 22 avertismente;

    – 946.363 lei confiscări de numerar, venituri din activităţi ilicite şi bunuri.

    Totodată, au fost înaintate organelor de urmărire penală 20 acte de sesizare, valoarea prejudiciilor însumând 115.609.494 lei.

    Suspendări de activitate au fost dispuse la un număr de 28 contribuabili, din care la 25 de contribuabili pentru abateri de la prevederile legale privind dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale (21 suspendări pentru nedotare AMEF, 4 suspendări pentru neutilizare AMEF) şi la 3 contribuabili pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 227/2015.

    Ca urmare a controalelor antifraudă efectuate, structurile DGAF au propus pentru declarare în inactivitate fiscală un număr de 5 contribuabili, fiind emise avize în acest sens, comunicate organelor fiscale competente.

    De asemenea, ca urmare a 2.223 de controale efectuate de structurile de inspecţie fiscală la contribuabili persoane juridice şi fizice în luna iunie au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de peste 213 milioane lei, fiind instituite 31 de măsuri asigurătorii ce depăşesc 36 milioane lei. Organelor de urmărire penală le-au fost înaintate 18 sesizări, pentru prejudicii în cuantum de 16,12 milioane lei.

  • ANAF a scos tunurile grele: Verificări masive au început şi vor continua. Vedeţi aici primele rezultate şi dacă sunteţi pe lista fiscului

    Structurile cu atribuţii de inspecţie fiscală, din cadrul ANAF, au în derulare 555 de acţiuni de inspecţie fiscală şi control inopinat la Marii Contribuabili, dintre acestea, 128 sunt la contribuabilii care înregistrează pierderi fiscale recurente. Inspectorii ANAF verifică modalitatea de înregistrare a veniturilor în contabilitate şi analizează cheltuielile înregistrate cu scopul de a diminua profitul, conform unui comunicat recent de pe site-ul instituţiei.

    Totodată, sunt efectuate verificări privind rambursările de TVA, dacă e cazul.

    “ANAF îşi canalizează resursele către zonele cu risc ridicat de încălcare a legii. Evaziunea fiscală nu va fi ignorată la niciun nivel, începând acolo unde riscurile sunt mai mari. În acelaşi timp, dorim să le demonstrăm companiilor corecte şi responsabile fiscal, care plătesc taxele la timp, că ANAF este un partener de încredere. Este în beneficiul întregii societăţi ca mediul de afaceri să îşi desfăşoare activitatea fără sincope majore, astfel încât, în urma colectării, să fie asigurate venituri sigure la bugetul consolidat”, a declarat preşedintele ANAF, Lucian Heiuş.

    Aceste operaţiuni au fost declanşate ca urmare a analizelor de risc, iar pentru derularea acestora conducerea ANAF a suplimentat numărul inspectorilor şi a delegat competenţe inspectorilor fiscali de la Direcţiile Generale Regionale ale Finaţelor Publice.

  • ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt primii vizaţi

    Numeroase persoane fizice, care îşi desfăşoară activitatea în domenii diferite, au primit, în ultimele luni, avize de verificare a situaţiei fiscale personale, scriu Alex Slujitoru, Director, Băncilă Diaconu şi Asociaţii şi Stela Andrei, Partener Asociat, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY.

    Cum ANAF are în plan mai multe proiecte de digitalizare şi îmbunătăţire a conformării, inclusiv în domeniul schimbului de informaţii sau folosirea informaţiilor de la terţi, noua tendinţă nu este decât o acţiune firească. Aşadar, ce ar trebui să ştie cei ce au primit sau vor primi avizul?
    În primul rând, nu te speria dacă nu te afli în situaţia de a fi ascuns veniturile obţinute şi de a nu-ţi fi plătit obligaţiile fiscale, arată articolul.. Dacă primeşti un asemenea aviz de verificare, nu înseamnă automat că Fiscul te consideră necinstit sau că te suspectează de vreun prejudiciu adus statului. Avizul este semnul că analiza de risc efectuată de organul fiscal (procedură netransparentă şi care nu poate fi contestată) a identificat diferenţe între veniturile estimate şi cele declarate. Diferenţa trebuie să fie de minim 10%, dar nu mai puţin de 50.000 lei între veniturile estimate de ANAF şi veniturile declarate de tine în perioada impozabilă.
    În al doilea rând, verificarea situaţiei fiscale personale poate viza orice persoană fizică, nu numai persoanele ce deţin o avere considerabilă, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu ceva timp. Atunci, ANAF a întocmit o listă cu câteva mii de nume, a selectat câteva sute şi a verificat câteva zeci.
    În al treilea rând, trebuie înţeles că scopul verificării nu este acela de a pedepsi contribuabilul pentru orice neconcordanţă sau greşeală (care bineînţeles că poate exista, nemaivorbind că, spre exemplu, mulţi contribuabili nu ştiu că trebuie să declare la ANAF inclusiv veniturile obţinute din şi în străinătate), ci de a creşte gradul de conformare, de a colecta sumele datorate de contribuabili bugetului de stat şi de a avea o imagine corectă asupra ponderii impozitului pe venit în buget şi a categoriilor de contribuabili care îl achită.
    Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că procedura verificării situaţiei fiscale personale nu este una facilă, dimpotrivă – mai ales din cauza dificultăţii completării în detaliu a declaraţiei de patrimoniu şi de venituri şi, mai ales, de a proba cu documente justificative informaţiile din cadrul acesteia (de exemplu, cu extrase de cont conţinând tranzacţiile zilnice atât din România, cât şi din străinătate / achiziţii cu o valoare mai mare de 15.000 lei etc). Însă, odată ce informaţiile sunt adunate, ordonate şi coroborate de documente-suport, contribuabilul va şti dacă datorează sau nu impozit suplimentar pe veniturile obţinute sau va afla dacă Fiscul a avut şi alte informaţii primite de la terţi, care au fost potenţial omise în procesul de declarare.
    În final, reamintim tuturor contribuabililor că amnistia fiscală cu privire la debitele cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 este încă aplicabilă, ea presupunând achitarea debitelor principale în scopul anulării accesoriilor aferente. Astfel, de amnistie pot beneficia atât contribuabilii care, până la 30 iunie 2022, vor declara şi plăti impozit pe venit suplimentar de plată (dacă au sub-declarat anterior), cât şi cei pentru care va începe o verificare a situaţiei fiscale personale până la 30 iunie 2022, indiferent de momentul finalizării ei.
     
  • Tot ce trebuie să ştie contribuabilii: ANAF a actualizat ghidul pentru contribuabilii care obţin venituri din închirierea imobilelor şi a camerelor în scop turistic

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent pe site-ul instituţiei “Ghidul fiscal al contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din închirierea si subînchirierea bunurilor mobile si imobile si din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinte proprietate personală” actualizat în anul 2022.

    Prezentul ghid, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) este o actualizare a Ghidului fiscal al contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din închirierea şi subînchirierea bunurilor mobile şi imobile şi din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală.

    Prin prezentul ghid, ANAF oferă informaţii privind declararea şi taxarea veniturilor din chirii obţinute de persoanele fizice din România.

    Persoanele fizice care realizează venituri din aceste activităţi sunt obligate să depună Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212), până la data de 25 mai.

    Ghidul actual reprezintă o actualizare a ghidului anterior şi a fost publicat în data de 17.05.2022

    În cuprinsul documentului se regăsesc următoarele informaţii:

    • Definirea veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor
    • Inchirieri si subînchirieri de bunuri mobile şi/sau imobile din patrimoniul personal
    • Definirea veniturilor din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţa proprietate personală
    • Cine datorează contribuţia pe de asigurări sociale de sănătate (CASS)
    • Depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit si contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice
    • Dreptul de a dispune asupra destinaţiei unei sume în cotă de până la 3,5% din impozit
    • Termenul de plată a impozitului pe venit si a contribuţiilor sociale
    • Modalităţi de plată a impozitului
    • TVA
    • Sancţiuni
    • Informaţii suplimentare
    • Legislaţia fiscală si materiale informative.

    Contribuabilii pot obţine informaţii detaliate şi telefonic, apelândServiciulcentral de asistenţă telefonică a contribuabililor – Call-center, lanumăruldetelefon 031.403.91.60.

    Totodată, pe canalul de Youtube ANAF – Agenţia NaţionalădeAdministrareFiscală, sunt disponibile materiale video referitoare la modalitateadecompletare a declaraţiei unice pentru persoanele fizicecarerealizeazăvenituri din chirii.

    Mai multe informaţii puteţi găsi AICI în ghidul oficial

  • Revoluţie la ANAF: Anunţul făcut de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pe care trebuie să-l ştie toată lumea. Vezi aici toate detaliile

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a dezvoltat un nou serviciu electronic, SEMINARII WEB, care va fi pus la dispoziţia contribuabililor începând cu luna mai 2022, conform unui comunicat recent publicat pe pagina oficială a instituţiei.

    Prin intermediul acestui serviciu unităţile fiscale vor susţine sesiuni online de informare a contribuabililor pe diferite teme de interes.

    În luna mai temele seminariilor vor viza, în mod exclusiv, completarea şi depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice – formular 212.

    Calendarul pentru seminariile din luna mai este următorul:

    • 11.05.2022 (10:00) – Completarea şi depunerea declaraţiei unice pentru venituri din activităţi agricole;
    • 13.05.2022 (12:00) – Completarea şi depunerea declaraţiei unice pentru veniturile din profesii liberale;
    • 16.05.2022 (14:00) – Completarea şi depunerea declaraţiei unice pentru venituri din prestarea activităţilor de înfrumuseţare/întreţinere corporală;
    • 17.05.2022 (14:00) – Completarea şi depunerea declaraţiei unice pentru venituri din activităţi independente;
    • 18.05.2022 (14:00) – Completarea şi depunerea declaraţiei unice pentru veniturile obţinute din meditaţii particulare;
    • 19.05.2022 (10:00) – Completarea şi depunerea declaraţiei unice pentru veniturile din activităţi comerciale;
    • 20.05.2022 (11:00) – Completarea şi depunerea declaraţiei unice pentru veniturile din investiţii.

    Instituţia le reaminteşte contribuabililor că pentru completarea şi depunerea declaraţiei unice, contribuabilii pot obţine informaţii şi astfel:

    · apelând Serviciul central de asistenţă telefonică a contribuabililor-Call–center, la numărul de telefon 031.403.91.60;

    · prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibilpe portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul SpaţiulPrivatVirtual

    · urmărind canalul de Youtbe al ANAF, unde vor fi publicatematerialevideo/modele de completare a Declaraţiei unice.

    Lista seminariilor ce se vor susţine lunar şi link-ul pentru înscrierea participanţilor se vor publica pe site-ul ANAF în secţiunea Asistenţă contribuabili–Servicii oferite contribuabililor.

  • ATENŢIE. ANAF anunţă noi categorii de români care vor fi impozitaţi, precum profesorii care dau meditaţii

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală derulează trei Proiecte pilot prin care se urmăreşte stimularea conformării voluntare, dedicat persoanelor fizice,care se vor concentra pe educarea şi informarea contribuabililor despre obligaţiile fiscal.

    Astfel, trei categorii de contribuabili vor trebui să-şi impoziteze câştigurile: cadrele didactice şi alte persoane ce pot obţine venituri din meditaţii, persoanele care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi persoanele fizice care realizează venituri din prestarea unor activităţi de înfrumuseţare şi întreţinere corporală.

    Aici regăsiţi comunicatul oficial ANAF.

  • Calendarul obligaţiilor fiscale pentru luna aprilie 2022: Care sunt obligaţiile fiscale pe care le au contribuabilii în această lună

    Mai jos vă prezentăm calendarul obligaţiilor fiscale pentru a patra lună din 2022 cu scopul de a veni în ajutorul contribuabililor cu privire la lista principalelor obligaţii de plată şi de declarare aferente lunii aprilie a acestui an, conform documentului de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

    Agenda fiscală a lunii aprilie 2022, aşa cum este publicată de ANAF, poate fi consultată gratuit pe site-ul instituţiei

    Data de 26 aprilie este cea mai aglomerată zi a lunii ca urmare a faptului că este data de depunere a formularelor 100/112/224/300/301/307/311/390.

  • ANAF scoate tunurile grele: Verificări masive pentru cine a obţinut venituri din aceste surse. Ce trebuie să ştie milioane de români pentru a nu plăti amenzi usturătoare

    Mai jos vă prezentăm calendarul obligaţiilor fiscale pentru a doua lună din 2022 cu scopul de a veni în ajutorul contribuabililor cu privire la lista principalelor obligaţii de plată şi de declarare aferente lunii februarie a acestui an, conform documentului de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

    Agenda fiscală a lunii februarie 2022, aşa cum este publicată de ANAF, poate fi consultată gratuit pe site-ul instituţiei

    Data de 25 februarie (vineri) este cea mai aglomerată zi a lunii ca urmare a faptului că este data de depunere a formularelor 100/107/112/224/300/301/306/307/311/390.

    Primul termen fiscal din această lună a anului 2022 este 07 februarie(luni) când ale loc depunerea declaraţiei de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România. După caz, contribuabilii depun:

    – Formularul 010 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică.

    – Formularul 013 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru contribuabilii nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente.

    – Formularul 015 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru contribuabilii nerezidenţi care nu au sediu permanent în România.

    – Formularul 020 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice române şi străine care deţin cod numeric personal.

    – Formularul 030 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal.

    – Formularul 040 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru instituţiile publice.

    – Formularul 070 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere. sau

    Formularul 700 – Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a menţiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum şi pentru radierea înregistrării fiscale.

    Ultimul termen de depunere a declaraţiilor din această lună va fi luni, pe 28 februarie 2022.