Din discuţii, din conferinţe, poate din studii de cercetare, părerea generală este că românii au în ADN un spirit antreprenorial. Dacă ne uităm în realitatea din teren, probabil că vrem să fim antreprenenori. Vrem să fim antreprenori, să numărăm milioanele, dar fără să riscăm, fără să pierdem.
Dacă s-ar putea ca ideea noastră, care este unică şi pe care nu vrem s-o împărtăşim cu nimeni, să nu ne-o fure, să fie transpusă în practică de alţii, fără transpiraţie şi doar din indicaţii, ar fi perfect. Ne-am da un premiu pentru antreprenoriat.
Dacă vă uitaţi puţin în piaţă, în jurul vostru, noua generaţie vrea să fie antreprenoare, dar să şi lucreze în corporaţii sau la stat pentru a avea un salariu din care să trăiască. De fapt este o extensie a primilor oameni de afaceri care nu şi-au bazat începutul pe afacerile cu statul, pentru că acelea puteau fi făcute primele în anii ’90.
Nu este nicio ruşine să faci afaceri cu statul, aşa cum este percepţia în România la ora actuală. Dacă ne uităm la marile corporaţii din lume, fie că sunt americane, fie că sunt europene, poate jumătate din businessul lor se bazează pe afaceri cu statele.
În ultimii zece ani, s-a format în România o generaţie de corporatişti care au început să lucreze în multinaţionale la începutul anilor 2000 şi care acum, acumulând ceva experienţă, ar vrea să treacă de cealaltă parte a baricadei. Vreme de cel puţin 2-3 ani jonglează între corporaţie şi mica afacere pentru a vedea cum se descurcă. O parte dintre ei nu renunţă la jobul din multinaţională pentru businessul propriu, mai ales cei care sunt CEO, CFO, COO, director de vânzări, director de marketing sau director de IT.
Realitatea actuală din economie este extrem de dură, iar salariul de câteva mii de euro care intră în cont lunar nu poate fi înlocuit atât de repede de facturile emise de propria companie. Există un decalaj de 180-270 de zile, timp în care şi ei au nevoie de bani. Când văd că nu vând nimic o lună, două, trei, mulţi se dezumflă şi îşi iau gândul de la a avea propria afacere.
Toţi românii ar vrea să înceapă un business, dar să aibă contractele de vânzare gata semnate şi, dacă se poate, cu banii înainte. Cei mai mulţi se gândesc la importuri, să aducă marfă de afară şi să o vândă în România, mai puţin să facă producţie aici, pentru că acest lucru înseamnă echipamente, hale, credite, logistică, oameni – deci cheltuieli mari.
Oricine spune că ar vrea să devină antreprenor nu îşi pune problema investiţiilor din bani proprii, ci din banii băncilor. Dacă aceştia nu sunt, băncile sunt de vină că nu susţin oamenii de afaceri, că nu susţin investiţiile etc.
Nimeni nu vrea să piardă şi de aceea toţi se gândesc că afacerile trebuie făcute cu banii altora, pentru că aşa au auzit că fac Ţiriac şi ceilalţi oameni de afaceri care sunt milionari. Mai există categoria consultanţilor, care a câştigat teren, în special în timp de criză. Toată lumea are sfaturi, idei, Power-point-uri pentru cei care sunt în business. Dar nimeni nu vrea să treacă şi pe partea de execuţie, să pună în aplicare ceea ce predică. Asta nu înseamnă că firmele din România nu au nevoie de consultanţi, de o privire din afară a businessului, dar sunt prea mulţi consultanţi faţă de câte afaceri sunt pe piaţă.
Există un deficit foarte mare de antreprenori în România, de aceea piaţa începe să se polarizeze. Sunt multe afaceri mici, făcute lucrând în corporaţii sau la stat, pe de o parte, iar la polul opus sunt afacerile mari şi multinaţionalele. Nu există mijlocul, ca în Italia, Spania sau Germania.
Conform datelor BNR, foarte puţine companii din cele mici reuşesc să treacă în timp în categoria firmelor mijlocii sau mari, cu cifre de afaceri de peste un milion de euro.
Băncile resimt din plin acest lucru, pentru că nu au cui să dea credite. Multinaţionalele şi companiile româneşti mari care au trecut prin criză nu prea mai vor să investească şi să se extindă, preferând să-şi consolideze poziţia. Din spate nu vine nimeni, iar economia românească se confruntă cu acest lucru.
A ne descurca, a avea creativitate, a găsi soluţii „on the spot“ nu înseamnă a fi şi antreprenor, a lăsa totul pentru un business care nu ştii cum va merge, de unde vei plăti banii pentru angajaţi sau pentru echipamente sau pentru plata impozitelor şi taxelor la stat.
Toată lumea vrea să găsească o idee genială, care să se transforme în bani instantaneu. Toţi se uită la milionarii americani care ies pe bandă rulantă, fără să analizeze cum au ajuns ei acolo.
Până să ajungă la iPod, iPhone, iPad, Steve Jobs s-a confruntat cu falimentul unor alte idei. Cel care este acum în spatele Uber, Travis Kalanick, chiar are la activ vreo două falimente. Donald Trump, cel care a câştigat alegerile prezidenţiale din Statele Unite, are în carnet câteva eşecuri şi câteva găuri lăsate băncilor şi creditorilor.
Câţi dintre voi, care spuneţi că aţi vrea să fiţi antreprenori şi că simţiţi acest lucru, aţi fi dispuşi să pierdeţi şi să o luaţi de la capăt a doua zi, fără să aveţi nicio idee de unde vă veţi plăti angajaţii sau furnizorii? Este un coşmar acest lucru.
Când laşi tot ce ai fără să ştii ce va fi mâine, atunci ai un spirit antreprenorial, despre care numai tu ştii sigur că va învinge, când toţi ceilalţi din jur văd în tine numai un „loser“. Nu mulţi români sunt pregătiţi de acest lucru.
