BusinessMagazin

Tag: concepere

  • Fantezie cu şemineu

    O locuinţă nu e completă fără un şemineu, cel puţin pentru unii, care apelează la diverse companii specializate să le pună roadele imaginaţiei în practică. Clienţii companiilor care produc şi instalează asemenea accesorii casnice caută şeminee care să lase o puternică impresie artistică privitorului. Unii, spre exemplu, scrie Wall Street Journal, ţin ca rama şemineului să se asorteze cu mobilierul din cameră, insistând să fie lucrate din acelaşi tip de lemn.

    Ramele de şemineu de lemn costă cel puţin 2.000 sau 3000 de dolari, pe când cele de marmură costă cel puţin 5.000. Se poartă şi rame care par să fi fost realizate cu secole în urmă sau unele foarte mari, pentru care doritorii sunt dispuşi să plătească şi până la 100.000 de dolari. Alţi clienţi vor ceva în ediţie limitată, din marmură cu modele deosebite sau din piatră, cum ar fi o ramă cu model care seamănă cu pielea de piton. Se caută şi ramele din oţel satinat, cerute pentru că reflectă frumos flăcările din cămin.

    Progresul tehnologiei le permite companiilor să-şi modernizeze metodele de lucru, existând astfel unele la care sculptorii nu mai lucrează direct pe material, ci concep un model tridimensional pe o tabletă, ceea ce le permite să facă uşor modificările dorite de clienţi, după care aceştia aleg materialul din care o maşinărie specială sculptează rama de şemineu.
     

  • Liceenii din Constanţa care au creat un oraş spaţial pentru NASA. De opt ani câştigă toate premiile date de americani

    În „laboratorul de genii“ de la Constanţa, anul acesta a adăugat la palmares noi premii obţinute la competiţiile NASA. 13 echipe sunt laureate ale concursurilor gândite de americani pentru colonizarea spaţiului. Cel mai complex proiect este cel al elevilor de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, prin care a fost conceput un oraş spaţial, scrie Adevărul

    “Oberth Space Project“, al unor elevi de clasa a XI-a de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“: Marina Cozma, Matei Popovici, Costin Dobrin, Bianca Burtoiu, Diana Andreea Catană, Andreea Stanciu, Dalia Stoian, Răzvan Ursu. Toţi au 17 ani, cu excepţia lui Răzvan, care are 15 ani.

    Proiectul „Oberth“ al elevilor constănţeni a impresionat juriul prin originalitate şi prin caracterul ştiinţific care depăşeşte nivelul unor cunoştinţe de liceu. „Oberth Space Project“ nu se axează doar pe construirea unei singure staţii, ci a unui sistem de staţii interdependente.

    În urma cu 5 ani, România Liberă scria despre elevii Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân” din Constanţa şi premiile obţinute de aceştia: “pentru al optulea an consecutiv, colegiul din Constanţa a obţinut cu cele mai multe premii dintre şcolile participante. Este vorba de 9 premii şi menţiuni (2 premii I, 4 premii II, 1 premiu III şi 2 menţiuni).”. 

    Elevii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” nu se află la prima performanţă. De mai bine de opt ani, proiectele lor ştiinţifice au adus în palmares nenumărate premii şi menţiuni. Ideile adolescenţilor sunt folosite cu brio de către inginerii NASA. 

  • Bistriţeanul de 26 de ani care a inventat în SUA cel mai bun lucru de la penicilină încoace. Câştigă un milion de dolari

    iMedicare, softul creat de Flaviu Sîmihăian, un tânăr de 26 de ani din Năsăud, este folosit de peste 1.000 de farmacii americane şi aduce venituri de un milion de dolari după doar un an de la lansare.

    “Fiecare minut petrecut pe altceva decât munca la start-up-ul vostru este asemenea unui minut în care vă uitaţi la ecranul gol al calculatorului”, este unul dintre sfaturile pe care năsăudeanul Flaviu Sîmihăian, cofondatorul companiei americane iMedicare, îl adresează pe blogul personal tinerilor antreprenori.

    Mesajul este în limba engleză şi este transmis mai ales cititorilor din Statele Unite ale Americii, unde tânărul în vârstă de 26 de ani este mai cunoscut decât în România. iMedicare, software-ul conceput de Sîmihăian împreună cu un partener american la fel de tânăr, „este cel mai bun lucru inventat de la penicilină încoace”, potrivit unui reprezentant al unei farmacii din Los Angeles.

    Concret, softul conceput de Sîmihăian îi ajută pe pacienţii farmaciilor americane să găsească planul cel mai bun de asigurare pentru medicamentele lor, iar pe farmacişti să ofere cel mai bun serviciu pacienţilor.  Creat în 2012, software-ul ajunge în peste 1.300 de farmacii partenere şi generează venituri de circa un milion de dolari.

    De ce a ales tânărul năsăudean să fondeze o astfel de companie în Statele Unite ale Americii? A fost purtat pe tărâmul făgăduinţei în urmă cu mai bine de un deceniu de o cu totul altă activitate: a aterizat în Carolina de Nord în 2001, chiar de ziua Americii, pentru a juca tenis de câmp.

    La 12 ani, se clasa între primii cinci jucători de tenis la nivel naţional pentru categoria sa de vârstă şi, după ce o familie de americani i-a vizitat familia prin intermediul fundaţiei Rotary International, a primit oportunitatea de a juca în Statele Unite. Bob şi Susan Smith din Concord, Carolina de Nord l-au primit pe Sîmihăian pentru a juca timp de câteva luni tenis cu copiii din SUA.

    Vizita de câteva luni s-a extins la un an, odată ce familia Smith s-a hotărât să îl găzduiască pentru ca Sîmihăian să studieze la Cannon School din Concord. „În primul an simţeam că am căzut de pe o altă planetă. Nici glumele care erau amuzante acasă nu erau amuzante aici„, îşi aminteşte antreprenorul despre experienţa timpurie în State.

    Treptat, s-a acomodat la viaţa americană, a continuat să meargă la şcoală, la tenis şi chiar şi la biserică împreună cu familia ce îl găzduia. După ce a încheiat perioada de studiu planificată iniţial, familia Smith i-a oferit posibilitatea de a continua şi liceul în micul oraş american. Traseul lui Sîmihăian în SUA nu a fost însă lipsit de obstacole. În vara anului 2002, când a venit acasă timp de trei luni pentru a-şi vedea familia şi a juca în turnee de tenis în ţară, viza de student i-a fost anulată şi a primit o interdicţie pentru zece ani de a reveni pe tărâmul american.

    Nenumărate intervenţii din partea familiei americane, inclusiv venirea lor la Ambasada SUA din Bucureşti, au adus într-un final ridicarea interdicţiei şi înapoierea vizei de student a tânărului Sîmihăian.

    Înapoi în SUA, a terminat liceul cu un an mai devreme şi a aplicat pentru studii în cadrul Davidson College, unde a obţinut o bursă tot datorită tenisului. A absolvit colegiul american şi s-a întors pentru o perioadă scurtă în ţară. „Am jucat un pic tenis profesionist în România, dar, nefiind îndeajuns de bun ca să fiu următorul Năstase, am ales să schimb domeniul.„
    S-a întors în SUA, unde a obţinut un post de business and technology applications analyst în cadrul University of North Carolina din oraşul Charlotte, unde a absolvit simultan şi masterul în Software Design and Engineering.

     

    vea 23 de ani când s-a hotărât să pornească o afacere pe cont propriu. Ideea iMedicare i-a venit după ce l-a cunoscut pe Matthew Johnson, care termina şcoala de farmacie şi observase că multe dintre farmaciile americane foloseau un software înve-chit. Majoritatea pacienţilor îi întrebau pe farmacişti costul asigurărilor şi, ţinând cont că în SUA există circa 50 de variante de planuri de asigurare, ei pierdeau mult timp oferindu-le răspunsurile.

    Sîmihăian şi Johnson au creat aplicaţia pentru iPad numită iMedicare, care îi ajută pe vârstnici să identifice cel mai bun plan de asigurare de sănătate din multitudinea existentă pe piaţa farmaceutică americană. Vârstnicii găsesc astfel mai uşor un fond de asigurare care să le ofere medicamentele necesare şi să îi ajute să economisească bani. Suma economisită prin platformă poate ajunge, potrivit lui Sîmihăian, până la 800 de dolari. Planul este avantajos şi pentru farmacii, care pot vedea care dintre planurile de asigurare sunt cele mai profitabile; astfel, farmaciile mai mici pot deveni competitive.

  • O nouă atracţie pentru bucureşteni se deschide mâine

    Spaţiile de joacă cu bile (ballpit) sunt populare în rândul copiilor. Acum este vremea ca şi adulţi să se bucure şi să se joace într-o piscină cu bile. Potrivit site-ului lipa-lipa.ro, Piscina Urbană este prima de acest fel în Bucureşti şi al treilea loc din lume de acest gen. Prima piscină cu bile pentru adulţii se află la Londra şi are 81.000 de bile, cea din Bucureşti are 100.000.

    Piscina este conceputa ca un spatiu de joaca, un loc unde adultii se pot relaxa si se pot simti din nou copii.

    Evenimentul de deschidere are loc mâine, 16 ianuarie, şi o sesiune de joacă costă 30 de lei. Piscina Urbană se află pe Str. Train nr 42.

  • Opinie Nawaf Salameh: Povara cazanelor anonime

    NAWAF SALAMEH, fondator şi preşedinte Alexandrion Grup România

    Nu mă înţelegeţi greşit – îndeletnicirile casnice de acest tip sunt mai mult decât lăudabile, iar eu, ca producător local, respect şi susţin fără preget strădania de a produce şi a consuma tot ce poartă eticheta made in Romania.

    Dar acest lucru este valabil până în punctul în care made in Romania începe să însemne periculos pentru sănătate, neloial faţă principiile economice şi legislative din această ţară, incorect faţă de cei care se supun rigorilor infinite ale unei pieţe cu permisivitate limitată sau necinstit faţă de cei care îşi pun încrederea într-un produs doar pentru că este „fabricat în România”. Urmăresc îndeaproape, de mulţi ani, ce se întâmplă cu producătorii domestici de băuturi spirtoase distilate din fructe şi încerc să înţeleg unde s-a produs fisura care a permis o asemenea degenerare a situaţiei. Ce se întâmplă acum, din acest punct de vedere, este o haiducie de nedescris. Practic, oricine vrea şi are fructe devine un mic şi incorect producător de alcool.

    Un mic şi incorect producător de alcool produce şi vinde o băutură pe care nicio autoritate sau organism de control şi reglementare nu ar accepta-o pe piaţa liberă. Pentru că nu întruneşte standardele de calitate, pentru că nu respectă norme foarte clare de igienă şi pentru că nu există niciun mecanism care să îl oblige să producă şi să vândă aşa cum trebuie. Deşi în aproape orice gospodărie din mediul rural există un bărbat specializat în ţuica de casă, puţini sunt cei care o fac ca la carte.

    Este şi aceasta o îndeletnicire care are în spate multe-multe reguli şi raţiuni care îmbină chimia alimentară cu agronomia şi ingineria. Este aproape imposibil ca un om să distileze corect în spatele curţii, în cazane cumpărate de la hipermarket, cu câteva sute de lei. Pentru că acele cazane nu sunt mereu din cupru alimentar, pentru că procedura de distilare nu este întotdeauna respectată (unii poate nici măcar nu o cunosc), pentru că fructele nu sunt mereu în starea în care ar trebui să fie atunci când sunt introduse în tot acest proces, oamenii ajung, de multe ori, să bea mai degrabă metanol decât ţuică sau palincă sau rachiu.

    Un mic şi incorect producător de alcool este un mare, dar la fel de incorect, evazionist fiscal. Ei sunt o bună parte din acea pătură uriaşă care reprezintă piaţa neagră. Adică 90% din consumul total de spirtoase din România. Adică sute de milioane de litri de alcool în fiecare an. Înţelegeţi dimensiunea fenomenului? Începe să nu mai aibă margini…
    Fiecare litru în plus peste cei 50 de litri/an pentru care legea permite o acciză preferenţială înseamnă mai mult alcool ieftin în paharele celor care oricum abuzează şi consumă necontrolat orice le pică în mână şi mai înseamnă mai puţini bani la buget, atât la cel central, cât şi la cel local. Statul pierde, anual, aproxatimativ două miliarde de euro din piaţa neagră. Adică aproximativ 1,3% din PIB.

    Primăriile ar trebui să fie primele care să se sesizeze şi să ia măsuri. O astfel de măsură ar putea fi înfiinţarea unui cazan comunal, unde să poată fi distilate fructele oricui doreşte să producă băuturi alcoolice. Acest cazan comunal ar urma să fie gestionat de primărie, sub forma unui antrepozit, iar băutura să beneficieze de toate caracteristicile pieţei albe: să fie timbrată, autorizată, controlată şi, bineînţeles, accizată. Toată lumea iese în câştig – primăria îşi păstrează o cotă parte din acciză, statul creşte nivelul colectărilor, producătorii câştigă credibilitate pentru că vând băuturi conforme cu toate normele de producţie, iar consumatorii pot sta liniştiţi că beau ce trebuie, nu metanol.

    La fel de indicată, însă destul de greu implementabilă ar fi introducerea unor modalităţi practice de supraveghere efectivă a producţiei micilor producători, atât la nivelul cantităţii produse, cât şi la nivelul calităţii acestora. Această supraveghere ar impune şi obligaţia de banderolare a producţiei micilor distilerii şi a producătorilor casnici ce depăşesc acea cantitate limită, de 50 de litri anual. Aşa cum stau lucrurile acum, în contextul reglementării actuale, în care fiecare gospodărie poate opera un cazan individual, se poate ajunge la situaţia în care în România ar exista un număr de aproximativ şapte milioane de producători individuali neautorizaţi, nefiscalizaţi şi cu o producţie total necontrolată.

    Este un drum lung până vom ajunge în punctul în care nu vom mai vorbi de dimensiuni aberante ale pieţei negre şi în care nu vom mai privi cu atât de multă toleranţă producţia necontrolată, neautorizată, nereglementată şi nefiscalizată. Însă la capătul acestui drum se află un munte de bani despre care nimeni nu ştie de unde vin şi unde se duc (dar care ar trebui să ajungă la bugetul de stat) şi mulţi oameni care ar trebui să iasă la lumină şi să se transforme din evazionişti în oameni de afaceri cinstiţi.

  • Cum arată yacht-ul viitorului: costă 500 de milioane de dolari şi are forma unei stele – GALERIE FOTO

    Star a fost conceput pentru a nu semăna cu niciun yacht care pluteşte în prezent pe mările lumii, având 132 de metri lungime si o înălţime de 61 de metri. Creatorul vasului este designerul Igor Lobanov, iar conceptul a fost dezvoltat în colaborare cu BMT Group şi Alex Malybaev. Cu aproape 11.500 metri pătraţi de spaţiu interior de lux, acesta poate fi considerat cel mai exclusivist hotel plutitor din lume.

    Nava este dotată cu un heliport, o punte de vizionare subacvatică şi patru lifturi care oferă acces la cele opt punţi;  poate găzdui la bord până la 200 de persoane. Igor Lobanov este de părere că un astfel de concept nu este deloc ieftin şi aproximeză că va costa 400 de milioane de euro sau 500 de milioane de dolari.

    O abatere radicală de la formele şi mărimile standard, alimentat de opt generatoare, yachtul ca o piramidă albă ce pluteşte pe apă se poate roti încet pentru a creşte expunerea la soare. Şi alţi designeri au încercat să redefinească conceptual de yacht de lux, cum ar fi proiectele Admiral X Force 145 şi Federico Fiorentino Belafonte.
    Conceput de grupul Italian “Sea”, Admiral X Force 145 este echipat cu spa şi pe două niveluri are plajă, piscine interioare şi exterioare, două cinematografe, mai multe săli de sport şi apartamente VIP.

    Yachtul Federico Fiorentino Belafonte are forma unui glonţ şi va atinge viteze de până la 24 de noduri. Frederico Fiorentino a avut ca inspiraţie pentru designul yachtului maşinile sport. Preţul unui astfel de yacht va fi de aproximativ 26 de milioane de dolari.
     

  • Alcatel-Lucent investeşte 200.000 de euro într-un laborator LTE în cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara

    Acest proiect este parte a unei colaborări de peste 20 de ani între Alcatel-Lucent şi Universităţile din Timişoara, prin intermediul cărora studenţilor li se oferă acces la cursuri şi tehnologii aliniate tendinţelor actuale.

     „Odată cu deschiderea Laboratorului LTE din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara şi având acces la cele mai noi echipamente şi tehnologii, studenţilor şi profesorilor li se oferă oportunităţi de dezvoltare în linie cu cerinţele pieţei de telecomunicaţii”, declară Eugen Şerbănescu, Director General Alcatel-Lucent România.  

     Laboratorul LTE din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara a fost conceput ca un spaţiu educaţional ce va fi folosit de către cei care studiază principiile de comunicaţii mobile cu accent pe principiile generale de funcţionare a standardului LTE 4G, precum şi studenţii care urmează cursul de Reţele Metropolitane LTE. Laboratorul este dotat cu o platformă completă ce le va oferi studenţilor ocazia să experimenteze toate principiile de funcţionare reale ale standardului.
     

  • Softurile ERP trec 
din zona „aşa spune 
manualul“ în „aşa spune 
clientul“

    “1.0 este managementul anilor ’60, 1.1 este managementul anilor ’90, iar 2.0 este managementul apărut în jurul anului 2000. În anii ’60, fără computere, dacă făceai o greşeală dădeai totul peste cap, iar la contabilitate se lucra cu mânecuţe, cu rigla de calcul şi cu abacul. 1.1 înseamnă apariţia calculatoarelor de birou, cu taste mari şi bandă de hârtie, management 2.0 înseamnă manager, calculator şi consultant, iar 2.1 înseamnă ce facem noi acum“, îmi explică Alin Ivan, consultant la Integrated Consulting Group, companie austriaco-finlandeză, teoria sa despre evoluţia managementului.

    Născut la Câmpina şi absolvent de ASE, Alin Ivan s-a mutat de trei sau patru ani la Cluj, timp destul pentru a împrumuta ticuri verbale ardeleneşti; aşa că strecoară la sfârşitul frazelor, nu prea des totuşi, câte un „no“, menit să-i întărească afirmaţiile. Spune despre sine că este consultant de management şi că face chestii care ţin de matematica economică. „De multe ori celui ce are în mână un ciocan i se pare că tot ce are în jur sunt cuie. Mie mi se pare că soluţia stă în matematică: vinzi prea ieftin, produci prea scump, produci prea puţin la preţul acesta şi nu-ţi acoperi costurile… Evident că pot fi soluţii şi din alte parţi, din inovare, de exemplu. Îi  spun că vinde prea puţin şi costă mult ceea ce produce, dar vin colegii mei care spun că ar putea face o schimbare undeva, ar putea vinde mai mult; vezi explozia vânzărilor unei companii de lactate care a schimbat forma ambalajului.“

    Pentru a-şi ajuta clienţii, Alin Ivan a conceput, împreună cu unul dintre clienţii săi, manager la o firmă de lactate, o afacere de familie începută de tată şi continuată acum de fiu, o aplicaţie menită să ofere imaginea companiei în orice moment. Aplicaţia se muneşte „Management 2.1“ şi oferă, faţă de aplicaţiile ERP uzuale, o serie de indicatori specifici, precum şi funcţii de predicţie.

    Alin Ivan şi Marius Bîcu, managerul companiei Unilact, au lucrat împreună din 2006 până în 2014, când clientul a recunoscut că nu se mai descurcă cu multele Exceluri pe care le primea. „Clientul a cerut «o curăţenie generală», un plan pe cinci ani şi încă «ceva», fără a defini acel ceva.“ Alin Ivan a făcut acel plan pe cinci ani, a făcut calcule despre ce va putea face compania şi ce nu va putea face, ba şi-a dat chiar seama că va avea nevoie de o investiţie în 2016. „Am gândit pentru el un sistem şi l-am pus într-un software, integrat cu o companie de specialitate, care îi arată starea companiei în aproape orice moment. Poate vedea starea, sănătatea companiei, dar şi stadii, anumite elemente din sănătatea companiei“, explică Alin Ivan. De exemplu, un indicator introdus în „Management 2.1“, indicator conceptual, se numeşte „contribuţia de acoperire“; îi permite managerului să  afle cât câştigă dacă îşi vinde marfa prin intermediul unei companii de retail sau al alteia, în condiţiile în care preţurile diferă de la un comerciant la altul sau de la o zonă la alta. Managerul mai poate afla ce cheltuieli are de făcut, dacă are bani, ce încasări are într-o săptămână, ce s-a produs săptămâna trecută şi ce se va produce în săptămâna în curs, ce s-a vândut, ce nu s-a vândut, care sunt abaterile faţă de planul pe cinci ani conceput; „plastic vorbind, managerul se aşază cu faţa la volan şi ştie tot traseul pe care îl va urma, cu ce viteză va merge, dacă îi ajunge benzina sau la ce oră va ajunge“.

    Interesant este că Management 2.1 nu este produsul unei companii de software, ci al unei companii de consultanţă care a colaborat cu o companie software, iar faptul că respectiva companie a răspuns cu „se poate“ la orice solicitare a consultantului sau a managerului a stârnit ceva mirare. În toată istoria s-a implicat şi BERD, care a oferit o finanţare nerambursabilă de 75% din valoarea proiectului.

  • Marea Britanie este pe cale să revoluţioneze genetica

    Parlamentarii au dat un vor favorabil unui astfel de experiment ce va folosi ADN de la două femei şi un bărbat. 328 de reprezentanţi au votat pentru, iar 128 împotriva acestui proiect, considerat unul istoric.

    În timpul dezbaterii, parlamentarii au numit ideea “lumina de la capătul tunelului” pentru familii. Un al doilea vor este necesar în al doilea for legislativ, Camera Superioară (Camera Lorzilor), iar în cazul unui rezultat pozitiv primul copil conceput prin această metodă s-ar putea naşte în 2016.

    Susţinătorii proiectului spun că acesta “reprezintă o veste bună pentru progresul medical” în vreme ce oponenţii se tem de numeroasele probleme etice şi de siguranţă care ar putea apărea. Potrivit celor de la BBC, 150 de copii cu ADN din trei surse ar putea fi născuţi anual. Prim-ministrul David Cameron a declarat că “nu încercăm să îl înlocuim pe Dumnezeu, încercăm doar să ne asigurăm că doi părinţi care vor un copil sănătos vor putea avea unul”.

    Metoda, dezvoltată la Newcastle, presupune modificarea a 0,1% din ADN-ul copilului prin preluarea informaţiilor genetice de la a doua femeie.

  • Opinie Dragoş Damian: Personalitatea anului 2014 în sănătate: HTA

    Dragoş Damian este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

    HTA-ul a apărut în Europa ca o necesitate de frânare a creşterii costurilor din sistemele sanitare şi a presiunilor diferiţilor furnizori, care cereau ca absolut orice medicament sau serviciu de sănătate să fie decontat din bani publici. HTA-ul poate fi descris drept un compromis ştiinţific între cei care plătesc pentru serviciile medicale aşteptând ca totul să fie gratuit şi cei care concep politicile publice de sănătate, care atunci când nu folosesc sănătatea drept capital electoral realizează că nu vor avea niciodată bani suficienţi să finanţeze nevoile din domeniu.

    Acolo unde este funcţional, HTA-ul este „science based“, adică există institute de referinţă în Marea Britanie, Franţa şi Germania în care lucrează experţi medicali şi economici. Ei stabiliesc criterii de includere şi excludere medicale şi financiare în şi din aşa-zisele „liste pozitive“, adică liste de medicamente, bunuri şi servicii care pot fi decontate din banii contribuabililor. Pentru că a lua o decizie asupra acestui subiect nu este tocmai uşor, dacă te gândeşti că tratamentul de ultimă generaţie în hepatită costă 50.000 de euro pe an pentru un pacient, echivalentul a circa 100 de intervenţii SMURD care pot să salveze probabil mai bine de 100 de pacienţi.

    Aşa că a venit momentul să apară şi în România o astfel de procedură de evaluare şi aşa cum era de aşteptat a întârziat circa doi ani pentru că: 1. puterea şi opoziţia erau invariabil în dezacord asupra a cum trebuie să arate şi 2. cei care nu voiau ca ea să existe, pentru că poate deveni un instrument eficient, au combătut-o cu tot arsenalul din dotare.

    Apariţia unui HTA în România este într-adevăr un pas înainte, dacă facem un inventar asupra modului cum au fost concepute celelalte trei liste pozitive de medicamente. Bunăoară, lista de medicamente din 2002 conţinea şi medicamente care încă nu fuseseră înregistrate în România. Lista din 2004 s-a modificat între momentul în care a fost aprobată de guvern şi cel în care a fost publicată în Monitorul Oficial, ducând la demiterea unui ministru al sănătăţii. Iar lista apărută în 2008 a fost cauza principală a haosului financiar din sănătate din perioada 2009-2013, ducând cheltuielile cu medicamentele de la circa 300 milioane de euro pe an la mai bine de 1,3 miliarde. Cu ce rezultat?, s-ar întreba pe bună dreptate unii.

    Dar ca mai toată legislaţia transpusă din import, HTA-ul românesc este din păcate scos din context. În primul rând, apare mult prea târziu, după ce actualizarea listei din 2008 a zdruncinat întregul sistem. În al doilea rând, paradoxal, apare mult prea devreme – ţările în care a fost introdus cheltuiau la introducere deja peste 250 de euro/capita pentru medicamente, în vreme ce România se zbate la sub 70 de euro. În al treilea rând, pare a nu mai fi necesar. Faptul că orice deficit de finanţare peste nivelul din 2012 este imputat producătorilor prin infama taxă „claw-back“, care se estimează a trece de 25% în 2015, face ca producătorii să dea practic gratis medicamentele. Şi, nu în ultimul rând, pentru că nu este însoţit de protocoale terapeutice: cine are interes să producă un protocol când poţi utiliza cel mai scump medicament, iar dacă terapia nu dă rezultate este de vină tocmai medicamentul?

    Şi totuşi, în ciuda limitărilor, cred că HTA-ul merită titlul de personalitatea anului în sănătate, asta pentru că a suscitat cea mai amplă dezbatere publică din sistem, dar şi pentru că a existat curaj pentru a-l pune în aplicare. Îmi place să spun că personalitatea ultimilor cinci ani în sănătate este curajul autorităţilor de a pune în aplicare măsuri de sustenabilizare a sistemului.

    Atât statisticile, cât şi bunul simţ ne cer să facem din sănătate un subiect public mult mai amplu dezbătut. Provocările următorilor cinci ani sunt enorme peste tot în lume. Nu degeaba revista „Time“, inventatoarea conceptului, a decretat personalitatea anului 2014 „Luptătorul contra Ebola“.