BusinessMagazin

Tag: computer

  • Povestea rachetei Juno, a drumului său spre Jupiter şi a oamenilor care au lucrat la proiectul de 1 miliard de dolari

    „Arderea în propulsor completă şi orbita obţinută. Sunt gata să-ţi aflu secretele, Jupiter. Obişnuieşte-te cu ideea.“ Aşa sună invitaţia la dans făcută de Juno misteriosului Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar.

    O ardere în motor de 35 de minute a încetinit Juno la 1.950 km/h, suficient pentru ca nava spaţială să poată fi capturată de câmpul gravitaţional al lui Jupiter. Ca să ajungă acolo, Juno a călătorit cu 210.000 km/h într-o cursă nebunească şi periculoasă pentru un dans la fel de nebunesc şi de periculos. Coregrafia a fost pregătită acum 10 ani, pe Pământ.

    Susan G. Finley, o aventurieră a spaţiului în vârstă de 79 de ani, a urmărit pentru NASA dansul lui Juno (în mitologia romană, Juno este zeiţa căsătoriei şi regina zeilor). Susan G. Finley este o deschizătoare de drumuri. A lucrat cu rachete încă dinainte ca NASA să existe, scrie The New York Times.

    Pe 4 iulie, când lumea sărbătorea independenţa Americii şi admira spectacolul de artificii, inginerul Finley aştepta la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena confirmarea succesului celei mai recente aventuri spaţiale.

    Doamna Finley, specialist al reţelei Deep Space de radiotelescoape, a avut misiunea de a identifica un semnal radio important trimis de nava spaţială – acela care ar fi arătat că exploratorul planetar a ajuns pe orbita lui Jupiter după o călătorie de cinci ani. Din cauza latenţei cu care semnalele de pe Pământ ajung la Jupiter şi invers, Juno s-a bazat pe pilotul ei automat pentru a executa manevra îndrăzneaţă. „Este un semnal greu de urmărit“, spune doamna Finley. Iar semnalul a venit, sub forma unor tonuri primitive, traduse apoi de computere puternice în mesaje liniştitoare. O fază importantă a misiunii de un miliard de dolari s-a încheiat cu succes. Tonurile sunt folositoare când antena principală a navei spaţiale nu este îndreptată înspre Pământ, aşa cum a fost cazul lui Juno în timpul etapei în care şi-a pornit motoarele pentru a putea fi prinsă de câmpul gravitaţional al lui Jupiter. O antenă mai mică, mai slabă, transmite doar tonuri simple pentru comunicare.

    Ce face acum doamna Finley diferă mult de ce făcea în ianuarie 1958, când a păşit pentru prima dată în Jet Propulsion Laboratory. Inclusă pe lista pionierelor spaţiului în cartea „Ascensiunea rachetistelor“ a Nathaliei Holt, doamna Finley a început cu puţin înainte de lasarea Explorer I, primul satelit pe care SUA l-au trimis cu succes în spaţiu. Şase luni mai târziu, Congresul a adoptat legea prin care a fost creată NASA şi la sfârşitul anului laboratorul, care lucra până atunci pentru armată, a fost transferat la agenţia spaţială pentru a se concentra pe explorarea planetelor cu sonde robotice.

    Doamna Finley nu era pe atunci inginer. La facultate visa să devină arhitect, dar a renunţat după trei ani. „Arta pur şi simplu nu se lipea de mine“, povesteşte ea. A urmat cursuri de matematică şi, având o afinitate pentru numere, a devenit la propriu un computer uman. Computerele electronice erau încă rare şi scumpe, aşa că inginerii – în acele vremuri cei mai mulţi erau bărbaţi – dădeau spre rezolvare ecuaţiile de care aveau nevoie unui computer uman – aproape întotdeauna o femeie. Doamna Finley calcula, la început la Convair, o companie de aeronautică din Pomona, din California, apoi la Jet Propulsion Laboratory.

    Chiar dacă munca părea anostă, „dacă-ţi plăceau puzzle-urile şi chestii din astea, era distractiv“. „Şi întotdeauna obţineai un răspuns, spre deosebire de multe probleme din această lume pentru care nu există răspunsuri.“ Şi-a lăsat munca deoparte timp de şase ani pentru a-şi creşte copiii, doi băieţi, până când cel mai tânăr a putut fi dat la grădiniţă. S-a întors în 1969, a învăţat programare şi a devenit inginer. „Să fii programator este mai distractiv decât să fii un computer“, spune ea.

    De-a lungul anilor a lucrat şi ca inginer de teste şi ulterior ca inginer la reţeaua Deep Space. NASA a folosit tehnica tonurilor simple în aterizarea sondei Mars Pathfinder în 1997. Le-a exclus însă din alte două misiuni marţiene ulterioare, Climate Orbiter şi Polar Lander. Ambele sonde au fost pierdute în 1999. Investigaţiile privind cauzele eşecurilor au fost îngreunate de lipsa informaţiilor care puteau fi furnizate de tonurile transmise.

  • Gadget review Acer Chromebook R11: Mai multe plusuri decât minusuri

    Acer Chromebook R11 este un laptop 2 în 1, mic, de 11 inchi, ce poate fi folosit deopotrivă ca tabletă; acest produs ar putea fi dat drept exemplu pentru categoria sa: mic, robust, ecran touchscreen, viaţa bateriei de lungă durată, ieftin (Acer recomandă un preţ de 329 de dolari, iar în România fratele lui mai mic cu 2GB RAM şi procesor Intel dual-core se vinde cu 1.200 de lei la retaileri), uşor de utilizat şi face bine ceea ce face. Chromebook-urile sunt laptopuri care nu funcţionează cu Windows, Linux sau Mac OS, ci rulează Chrome OS, sistemul lui Google. Imaginaţi-vă browserul Chrome transformat în sistem de operare, dar asta nu înseamnă că funcţionează doar online, ci şi fără să fie contectat la internet, dar atunci utilitatea îi scade. Chromebookurile au apărut în urmă cu câţiva ani pe meleagurile americane şi câştigat popularitate cu fiecare an scurs, mai ales în domeniu educaţiei; recent au intrat şi pe piaţa din România. În 2014 s-au livrat 5,7 milioane astfel de dispozitive, din care 84% către piaţa nord-americană, iar 60% dintre ele s-au dus către şcoli şi facultăţi, potrivit Statista. Creşterea estimată pentru 2015 s-a plasat la 27%, până la 7,3 milioane, iar în 2016 se preconizează că numărul produselor livrate va ajunge la 7,9, dintre care 1,2 în EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa). Mai mult, compania de cercetare Global Market Insights estimează că în 2023 se vor vinde 17 milioane de astfel de unităţi. De fapt, în primul trimestru din 2016, vânzările de Chromebookuri au depăşit pentru prima dată vânzările de Macuri, potrivit lui Linn Huang, analist în cadrul firmei de cercetare IDC. Şi nu este greu de imaginat, mai ales după ce am testat Acer Chromebook R11.

    Back to basics

    Un chromebook bun trebuie să fie destul de uşor, să aibă o viaţă a bateriei îndelungată pentru a putea fi cărat peste tot cu tine. Trebuie să aibă un ecran bun pentru că vei lucra ore bune în fiecare zi şi mai trebuie să fie ieftin. Iar Acer Chromebook R11 le nimereşte pe toate.

    Fiind atât de ieftin, te gândeşti că materialele de construcţie nu sunt atât de bune. Da, este din plastic, însă nu-ţi dă impresia de ieftin, iar capacul este acoperit cu o folie de aluminiu ce-i dă o textură plăcută la atingere. Vorbind de design, R11 este alb, iar faptul că arată ca un sandviş îi dă un aspect mai degrabă de jucărie decât de laptop de business.

    La interiorul variantei testate de mine se regăseşte un procesor quad-core Intel Celeron 1,6 GHZ, 4GB RAM DDR3, un spaţiu de stocare eMMC de 32 GB (ce poate fi extins printr-un card de memorie), are webcam şi un ecran IPS LCD HD multitouch. R11 este îndeajuns de puternic pentru a avea deschise peste 20 de taburi de Chome, fără a se bloca, lucrând concomitent într-un fişier doc. Iar într-o zi liberă am stat şi mi-am editat pozele, ce aşteptau de câteva săptămâni, cu Polarr, un fel de Adobe Lightroom, în timp ce ascultam muzică pe YouTube, fără a simţi vreo poticnire. De fapt, pe toată perioada testării nu am întâmpinat probleme la acest capitol.

    Menirea unui asemenea produs nu este să proceseze acţiuni complexe; este un produs care se deschide imediat (2-3 secunde), s-a conectat la Wi-Fi şi poţi începe treaba: fie că scrii, fie că editezi poze sau navighezi pe internet. După cum ziceam la început, întreg sistemul este un browser gigant, iar asta înseamnă că nu consumă foarte multe resurse, ceea ce face ca bateria să ţină cam zece ore în cazul R11 (o zi de muncă) şi se încarcă destul de repede (o oră şi jumătate pentru o încărcare completă).

    Ecranul este unul IPS, lucios (din cauza touchscreenului) pe care culorile sunt vii şi constrastante, dar pe care mi l-aş fi dorit puţin mai luminos (utilizarea în lumina directă a soarelui nu este ideală) şi ale cărui unghiuri de vizualizare ar putea fi îmbunătăţite (imaginea se întunecă destul de mult atunci când priveşti dintr-o parte). Şi mi-ar fi plăcut ca ecranul să fi fost până în margini (acum el este mărginit de o dungă neagră).

    Tastatura este foarte bună, tastele sunt destul de mari şi există destul de mult spaţiu între litere pentru a putea scrie confortabil. Trackpadul în schimb este nu este ideal, cam zgomotos şi se simte ieftin, dar măcar este precis, astfel încât nu vei fi nevoit să apelezi la un mouse. Ecranul este touch şi îl poţi utiliza pentru a parcurge un document sau pentru a naviga, însă R11 este puţin cam greu (1,2 kg) pentru a putea fi folosit confortabil ca tabletă. Totuşi în modul laptop sau display (cu tastatura la spate) ecranul poate fi utilizat cu uşurinţă pentru navigare.

    Un alt element care m-a impresionat a fost sunetul redat de boxe. Se aude foarte tare, având în vedere dimensiunea produsului şi nici calitatea nu este rea, deşi n-ar fi stricat mai mult bas. Un contraexemplu la acest capitol este laptopul personal (Odys Trendbook 14) pe care-l folosesc pentru scris şi navigare pe internet şi care are un sunet pur şi simplu oribil. Nici măcar un serial sau un film nu pot urmări din cauza sunetului strident şi ascuţit.

    În concluzie, eu am fost încântat de acest produs, ce are lipsuri, dar pe care-l consider perfect pentru stundeţii în căutare de un laptop pentru facultate, dar şi pentru oamenii în vârstă mai puţini tehnici, pentru jurnalişti sau pentru cei caută mobilitate la un laptop, dar care nu vor să cheltuiască prea mulţi bani.

    Casetă tehnică:

    Procesor Intel Celeron Quad-Core 1,6 Ghz

    4 GB RAM DDR 3

    32 GB stocare eMMC

    Greutate: 1,2 kg

    Baterie: 9-10 ore

    1 x port USB 2.0

    1 x port USB 3.0

    1 x port HDMI

  • Microsoft ironizează Apple în cea mai nouă reclamă la Surface Pro

    În urmă cu câteva săptămâni, Apple a lansat reclama „What’s a computer?” în care promovează tableta iPad Pro ca fiind un dispozitiv care poate înlocui fără probleme un laptop.

    Microsoft a răspuns acum printr-o reclamă la dispozitivul său hibrid Surface Pro. Aceasta se numeşte „What’s a computer? Just ask Cortana” şi arată o conversaţie între asistenţii digitali Cortana (Microsoft) şi Siri (Apple).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hackerii pot intra în creierul nostru. Fenomenul a devenit deja o ameninţare

    Hoţii cibernetici există, chiar în acest moment ar putea să fure datele personale ale unui individ.

    Experţii de la Universitatea din Washington au dezvăluit cum hackerii inserează imagini în aplicaţiile suspecte care pot înregistra reacţiile inconştiente ale creierului folosind interfeţe creier-computer.

    Interfeţele creier-computer sunt utilizate cel mai des în medicină şi alte industrii precum marketing, gaming şi enterteinment.

    Deşi tehnologia a fost inventată pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor,  în mâinile persoanei greşite efectele sale ar putea fi devastatoare. Cercetătorii de la Universitatea din Washington au declarat că oficialităţile trebuie, urgent, să implementeze un cadru de securitate şi intimitate pentru ai putea opri pe cei care ne utilizează creierul împotriva noastră.

    ,,Nu mai este mult timp,” a declarat inginerul electrician Howard Chizeck.

    Chizeck şi colega sa, inginerul Tamara Bonaci, demarează cercetări despre hacking care  includ utilizarea interfeţelor creier-computer combinată cu mesajele subliminale inserate în jocurile video, pentru a colecta informaţii private despre utilizator.

    De exemplu, atunci când o persoană joacă un joc video acesta va vedea logo-ul unor brand-uri familiare care îi apar pe ecran şi apoi dispar. Hackerii pun aceste imagini în jocuri, pentru a înregistra răspunsul neintenţionat al creierului la ele, folosind o interfaţă creier-calculator.

    Aceşti hoţi cibernetici pot afla cu ce partid politic simpatizezi, ce credinţe religioase are o persoană sau ce orientare sexuală îşi asumă.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Povestea rachetei Juno, a drumului său spre Jupiter şi a oamenilor care au lucrat la proiectul de 1 miliard de dolari

    „Arderea în propulsor completă şi orbita obţinută. Sunt gata să-ţi aflu secretele, Jupiter. Obişnuieşte-te cu ideea.“ Aşa sună invitaţia la dans făcută de Juno misteriosului Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar.

    O ardere în motor de 35 de minute a încetinit Juno la 1.950 km/h, suficient pentru ca nava spaţială să poată fi capturată de câmpul gravitaţional al lui Jupiter. Ca să ajungă acolo, Juno a călătorit cu 210.000 km/h într-o cursă nebunească şi periculoasă pentru un dans la fel de nebunesc şi de periculos. Coregrafia a fost pregătită acum 10 ani, pe Pământ.

    Susan G. Finley, o aventurieră a spaţiului în vârstă de 79 de ani, a urmărit pentru NASA dansul lui Juno (în mitologia romană, Juno este zeiţa căsătoriei şi regina zeilor). Susan G. Finley este o deschizătoare de drumuri. A lucrat cu rachete încă dinainte ca NASA să existe, scrie The New York Times.

    Pe 4 iulie, când lumea sărbătorea independenţa Americii şi admira spectacolul de artificii, inginerul Finley aştepta la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena confirmarea succesului celei mai recente aventuri spaţiale.

    Doamna Finley, specialist al reţelei Deep Space de radiotelescoape, a avut misiunea de a identifica un semnal radio important trimis de nava spaţială – acela care ar fi arătat că exploratorul planetar a ajuns pe orbita lui Jupiter după o călătorie de cinci ani. Din cauza latenţei cu care semnalele de pe Pământ ajung la Jupiter şi invers, Juno s-a bazat pe pilotul ei automat pentru a executa manevra îndrăzneaţă. „Este un semnal greu de urmărit“, spune doamna Finley. Iar semnalul a venit, sub forma unor tonuri primitive, traduse apoi de computere puternice în mesaje liniştitoare. O fază importantă a misiunii de un miliard de dolari s-a încheiat cu succes. Tonurile sunt folositoare când antena principală a navei spaţiale nu este îndreptată înspre Pământ, aşa cum a fost cazul lui Juno în timpul etapei în care şi-a pornit motoarele pentru a putea fi prinsă de câmpul gravitaţional al lui Jupiter. O antenă mai mică, mai slabă, transmite doar tonuri simple pentru comunicare.

    Ce face acum doamna Finley diferă mult de ce făcea în ianuarie 1958, când a păşit pentru prima dată în Jet Propulsion Laboratory. Inclusă pe lista pionierelor spaţiului în cartea „Ascensiunea rachetistelor“ a Nathaliei Holt, doamna Finley a început cu puţin înainte de lasarea Explorer I, primul satelit pe care SUA l-au trimis cu succes în spaţiu. Şase luni mai târziu, Congresul a adoptat legea prin care a fost creată NASA şi la sfârşitul anului laboratorul, care lucra până atunci pentru armată, a fost transferat la agenţia spaţială pentru a se concentra pe explorarea planetelor cu sonde robotice.

    Doamna Finley nu era pe atunci inginer. La facultate visa să devină arhitect, dar a renunţat după trei ani. „Arta pur şi simplu nu se lipea de mine“, povesteşte ea. A urmat cursuri de matematică şi, având o afinitate pentru numere, a devenit la propriu un computer uman. Computerele electronice erau încă rare şi scumpe, aşa că inginerii – în acele vremuri cei mai mulţi erau bărbaţi – dădeau spre rezolvare ecuaţiile de care aveau nevoie unui computer uman – aproape întotdeauna o femeie. Doamna Finley calcula, la început la Convair, o companie de aeronautică din Pomona, din California, apoi la Jet Propulsion Laboratory.

    Chiar dacă munca părea anostă, „dacă-ţi plăceau puzzle-urile şi chestii din astea, era distractiv“. „Şi întotdeauna obţineai un răspuns, spre deosebire de multe probleme din această lume pentru care nu există răspunsuri.“ Şi-a lăsat munca deoparte timp de şase ani pentru a-şi creşte copiii, doi băieţi, până când cel mai tânăr a putut fi dat la grădiniţă. S-a întors în 1969, a învăţat programare şi a devenit inginer. „Să fii programator este mai distractiv decât să fii un computer“, spune ea.

    De-a lungul anilor a lucrat şi ca inginer de teste şi ulterior ca inginer la reţeaua Deep Space. NASA a folosit tehnica tonurilor simple în aterizarea sondei Mars Pathfinder în 1997. Le-a exclus însă din alte două misiuni marţiene ulterioare, Climate Orbiter şi Polar Lander. Ambele sonde au fost pierdute în 1999. Investigaţiile privind cauzele eşecurilor au fost îngreunate de lipsa informaţiilor care puteau fi furnizate de tonurile transmise.

  • Pe ce lucruri ridicole cu preţuri absurde dau banii bogaţii lumii -GALERIE FOTO

    Când ai mai mulţi bani decât ştii ce să faci cu ei îţi permiţi să fii excentric. Poţi cumpără ce vrei, chiar şi lucruri ridicole cu un preţ absurd. Câteva elemente comune se află în această listă (maşini sau case), însă aici apar şi lucruri mai bizare precum un porumbel care costă 200.000 de dolari sau şase litri de vin cumpăraţi cu peste 300.000 de dolari.

    1. Pereche de blugi Levi – 27.000 de dolari

    Doar 8 asemenea perechi au fost create de artistul Damien Hirst pentru o galerie de artă.

    2. Apartamentul Royal Penthouse al Hotelului President Wilson din Geneva – 65.000 de dolari

    Apartamentul Royal Penthouse Suite de la Hotelul President Wilson din Geneva este format din 12 camere şi şapte băi, o sală de sport şi jacuzzi. Aici au stat personalităţi precum Bill Clinton, Mihail Gorbaciov sau Michael Jackson.

    3. Un porumbel de curse – 200.000 de dolari

    Blue Prince este porumbelul de curse care s-a vândut cu 200.000 de dolari la o licitaţie. Tot acolo s-a vândut o colonie de porumbei cu 1,8 milion de dolari.

    4. Primul computer Apple – 219.249 de dolari

    Omul de afaceri Marco Boglione a achiziţionat primul computer Apple la o licitaţie Christie în noiembrie 2010 cu peste 200.000 de dolari. În prezent este cel mai scump PC vândut vreodată la licitaţie. Când a fost lansat în 1976 computerul costa 666 de dolari.

    5. Şase litri de vin – 304.375 de dolari

    Un pachet de şase sticle de vin de Cheval Blanc din 1947 a fost vândut la licitaţie în 2010 pentru 304.375 de dolari.

     

     

  • Un japonez a găsit o soluţie ingenioasă pentru a scăpa de încălzirea excesivă a computerului

    Majoritatea deţinătorilor de calculatoare se confruntă cu problema încălzirii excesive a dispozitivului, dar acum un japonez susţine că a găsit soluţia pentru a trece peste această dificultate, aşezând monede de cupru pe carcasa computerului său, scrie Mediafax

    În anul 2012, o companie IT din Japonia a scanat un laptop Macbook Pro, pentru a demonstra cât de mult se poate încălzi acesta în timp ce capacitatea sa este utilizată la maximum. Folosind o cameră cu termoviziune, specialiştii au putut observa cum căldura este concentrată în spatele computerului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai ştim ce mâncăm şi de unde ne vine mâncarea?

    Uneori frauda este atât de bine mascată încât pentru a o descoperi este nevoie de tehnici demne de investigaţiile criminalistice. Diferite ţări europene încearcă să contreze acest val infracţional, unele cu ajutorul tehnologiei şi prin înfiinţarea unor forţe speciale. Financial Times a făcut o incursiune în lumea celor care se luptă cu mafia alimentelor.

    Dincolo de uşile ca de buncăr ale laboratorului se aude o alarmă cu un sunet sec şi monoton. Este un semnal că Rachel Hill îşi va activa cuţitul cu laser. Tensiunea va fi uriaşă în sistem. Hill îşi foloseşte cuţitul pentru a tăia un file de peşte cu o ştampilă ciudată pe el. Alarma se aude din nou, iar Hill face o nouă incizie. 

    Lângă ea, un computer de mărimea unui frigider de apartament analizează fumul produs când laserul a atins ţesutul. Datorită unui proces care implică analize extrem de complexe, dezvoltat la Colegiul Imperial Londonez, computerul poate identifica „amprenta moleculară” unică a fumului. Acest aparat de 500.000 de lire sterline şi alte echipamente în valoare de 5 milioane de lire i-au adus laboratorului Institutului pentru Securitatea Alimentară Globală al Universităţii Reginei din Belfast renumele de „Star Trek”. Laboratorul împinge cu îndrăzneală limitele frontierelor tehnologice în lupta cu criminalitatea alimentară.

    Cealaltă maşinărie Reims din Marea Britanie este folosită la spitalul Charing Cross din Londra în departamentul de oncologie pentru a face diferenţa între ţesuturile maligne şi cele sănătoase.

    La Belfast, aparatului i se cere să identifice din ce specie de peşte este fileul: este cod sau altceva? La Queen’s University, unde institutul a fost înfiinţat în martie 2013, analiza alimentelor se apropie tot mai mult de investigaţiile criminalistice. Aproape orice aliment poate fi alterat, contaminat sau falsificat. S-ar putea ca sucul de fructe să nu fie ceea ce pare. La fel şi carnea de peşte şi condimentele. Carnea tocată de vită cu adaos de carne de cal este deja ceva clasic. După ce a comparat „amprenta” ţesutului de peşte cu o colecţie de profile de specii, computerul îşi prezintă verdictul. De această dată „suspectul nu este vinovat”: cod, scrie pe ecran. Însă adesea astfel de teste descoperă fraude – cod amestecat cu ceva mai ieftin sau se poate să nu fie cod deloc.

  • Un japonez a găsit o soluţie ingenioasă pentru a scăpa de problema încălzirii excesive a computerului

    Cu toţii ne-am confruntat cu problema încălzirii excesive a computerului, fie că a fost vorba de un desktop sau un laptop.

    În anul 2012, o companie IT din Japonia a scanat un laptop Macbook Pro, pentru a demonstra cât de mult se poate încălzi acesta în timp ce capacitatea sa este utilizată la maximum.

    Un utilizator de Twitter din Japonia a trecut peste această dificultate, printr-o metodă ingenioasă.

    Vezi aici ce  soluţie ingenioasă a găsit japonezul pentru a scăpa de problema încălzirii excesive a computerului!

  • Cum administrezi eficient peste 800.000 de produse?

    Am menţionat această experienţă pentru a arăta modul în care eMAG încearcă să îşi determine vizitatorii să devină clienţi. Poate pentru mulţi eMAG înseamnă doar un site cu produse şi curierul care le livrează, însă acesta ar fi doar vârful aisbergului, iar partea nevăzută, mult mai mare, este constituită de tehnologie. „Mai mult de jumătate din efortul nostru de dezvoltare se îndreaptă către sistemele din spate, nevăzute pentru client“, spune Bogdan Axinia, VP platforms & technology la eMAG, responsabil pentru dezvoltarea şi întreţinerea platformei tehnologice a companiei.

    Axinia m-a primit la sediul companiei din Voluntari şi am făcut un tur al biroului, unde oameni tineri împărţiţi pe echipe şi departamente lucrează la fiecare aspect al produselor tehnologice ale eMAG. „Tot ce se gândeşte pentru dezvoltarea eMAG de aici pleacă. Ne gândim ce vrem să dezvoltăm, apoi ne uităm la date, schiţăm ideea, o dăm la implementare, apoi facem rollout către utilizatori interni sau către clienţi“, spune el.

    Bogdan Axinia şi-a început cariera ca software developer, iar în ultimii 10 ani a făcut trecerea către zona managerială, mai întâi în Netbridge Development, unde a ocupat funcţiile de business development manager, respectiv general manager, apoi în cadrul eMAG, unde coordonează o echipă de 500 de persoane (dezvoltatori web şi mobile, project manageri).

    Un aspect al vârfului aisbergului de care vorbeam, şi unul dintre proiectele cele mai apreciate consumatorilor, potrivit lui Axinia, este aplicaţia de smartphone, care până în prezent a fost descărcată de peste 1,3 milioane de ori. Peste 50% din traficul eMAG vine din mobile (aplicaţie + browser), iar rata de conversie din aplicaţie este aceeaşi ca de pe desktop. „Am îmbunătăţit aplicaţia încontinuu de la lansare până în prezent. Experienţa de utilizare este una mai personală, iar feedbackul clienţilor este foarte bun. Iar atunci când ceva nu este în regulă, semnalează imediat“, afirmă Bogdan Axinia.

    Printre îmbunătăţirile aduse aplicaţiei acesta menţionează plata printr-un singur „swipe“, salvarea datelor de pe card, adresa prestabilită, abilitatea de a compara două produse, monitorizarea comenzii sau categoria de produse favorite. „Trimitem notificări dacă produsul introdus la categoria favorite a revenit pe stoc, dacă preţul a scăzut sau dacă se află în stoc limitat.“ Iar un bonus pentru companie, pe lângă faptul că se află mai aproape de client, este că cei care utilizează aplicaţia se întorc mai des. În 2016, investiţiile în aplicaţie în partea de front end (mobile & web) vor ajunge la 4 milioane de euro. Aplicaţia este utilizată cel mai intens în România, urmată de Ungaria şi Bulgaria. Bogdan Axinia a spus că românii şi bulgarii se aseamănă la comportament când vine vorba de shopping, însă maghiarii compară mai mult înainte de a cumpăra.

    În momentul de faţă în magazinul eMAG se află peste 800.000 de produse în peste 1.100 de categorii, ceea ce înseamnă un efort în administrarea unui asemenea stoc. „Este un efort de a organiza produsele şi de a-l aduce pe client mai aproape. În acest sens am îmbunătăţit search-ul, clienţii pot efectua căutări avansate, utilizând diferite filtre. Am lucrat la modul cum organizăm informaţia, să facem navigarea pas cu pas mai uşoară. Vrem ca utilizatorul să găsească produsele mai repede folosind un limbaj natural, iar pentru asta investim timp şi resurse“, povesteşte Axinia. Eforturi nu s-au făcut doar cu privire la felul în care un client găseşte produsele pe care le doreşte, ci şi la procesul de check-out. „Vrem să eliminăm cât mai multe dintre barierele pe care clientul le-ar putea întâlni în procesul de check-out. Să-i trimitem mesajele potrivite în contextul potrivit, să-l ajutăm unde este cazul“, mai spune el.

    Magazinul online creşte constant, iar gama de produse se diversifică cu fiecare partener adăugat platformei de marketplace, în care s-au investit 4 milioane de euro în 2011, când a fost lansată. Această platformă deschisă altor comercianţi este importantă pentru eMAG şi a ajutat compania să crească mai repede decât ar fi putut să o facă pe cont propriu, spunea Iulian Stanciu, CEO al retailerului online, pentru Ziarul Financiar. În prezent în marketplace numărul de magazine partenere a ajuns la aproape 1.500 şi anul trecut a generat 21% din numărul total de comenzi. Pentru 2016 Stanciu estimează că marketplace-ul va genera 27% din comenzi, iar în 2017 va aduce companiei aproape 40% din numărul total de comenzi. „E un win-win-win pentru toată lumea. Pentru clienţi este bine pentru că au o gamă mare de produse la preţuri competitive, pentru magazine este un canal foarte bun de vânzare şi facil de utilizat. Şi pentru eMAG, evident“, afirmă Axinia.