BusinessMagazin

Tag: colectii

  • Cum a reuşit o tânără româncă să dezvolte un business profitabil în plină criza. ”Domeniul nu a fost atât de lovit sau afectat de criză precum altele“

    Pe vremea când designerii ”păreau inabordabili, inaccesibili“ şi puteau fi găsiţi doar în showroomuri, online, la televizor sau pe catwalk, Laurei Călin, fondatoarea V for Vintage, i-a venit ideea acestei afaceri. ”Am vrut să creăm o apropiere, să-i împrietenim cu posibilii clienţi. Aşa am pus bazele unui spaţiu prietenos în care pe parcursul a două zile publicul să îi poată cunoaşte personal pe designeri, nu neapărat să le vadă colecţiile, pe care le putea vedea online sau în alte locuri“, explică Laura Călin.

    Pe de altă parte, povesteşte ea, a luat în calcul şi nevoia designerilor de a deveni cunoscuţi. Practic, proiectul a fost un răspuns la o nevoie existentă pe piaţă, consideră fondatoarea. Primul eveniment a avut loc în urmă cu nouă ani, iar antreprenoarea a investit circa 5.000 de euro. Nu ştia pe atunci dacă va fi o singură ediţie sau o va repeta, dar a avut rezultate mai bune decât se aştepta; în anul care a urmat a organizat două ediţii – toamna şi primăvara, ritm pe care l-a păstrat. Mai nou, organizează şi ediţia de Crăciun. La început se înscriau la târg circa 50 de designeri, însă numărul lor a ajuns în prezent la 100; ei plătesc o taxă de participare de 350 de euro pentru un stand.

    Totuşi, nu poate participa chiar oricine, iar selecţia se face în funcţie de anumite punctaje stabilite de un juriu specializat pe baza aplicaţiilor trimise de designeri. Mai întâi V for Vintage stabileşte o temă pentru ediţia respectivă; spre exemplu, pentru ediţia ce a avut loc în al doilea weekend din noiembrie tema aleasă este ”Venus and the boy“, cu trimitere la ideea de unisex, de fluidizare a genurilor. Ulterior, designerii creează o colecţie capsulă, de zece piese, cu care se înscriu la târg pe baza unui formular, ce ajunge la juriu. Dacă aplicaţia respectivă trece de un anumit punctaj, designerul este admis la târg. O mare parte dintre cei care vin pentru prima dată se întorc la ediţiile următoare, iar alţii s-au consacrat de-a lungul timpului şi au ajuns nume cunoscute în domeniu, precum Andreea Bădală, fondatoarea Murmur, care s-a aflat şi în juriu la cea mai recentă ediţie.

    ”Sunt alţii la început de drum care vor să vadă cum este, târgul fiindpentru ei un test, să vadă cum îi primeşte publicul. Mai întâi vin ca studenţi, apoi au nevoie de continuitate, de expunere repetată. Mergi o dată, de două ori, publicul te învaţă, chiar dacă noi ne adresăm clientului final“, spune Laura Călin. Iar studenţii sunt scutiţi de plata taxei de înscriere. V for Vintage colaborează cu facultăţile de profil din Bucureşti, Timişoara şi Cluj, unde profesorii universitari încurajează şi trimit studenţii în urma unei trieri interne. ”E un test al lor pentru a vedea dacă produsele lor pot fi vandabile, că reuşesc să ajungă în piaţă, să se întreţină din ceea ce fac. Este primul lor contact cu publicul“, adaugă ea. La fiecare ediţie participă în jur de 100 de studenţi, iar portofoliile lor sunt trimise de profesori către V for Vintage înainte de lansarea evenimentului.

    Proiectul V for Vintage a fost lansat chiar când criza economică începea să-şi facă simţită prezenţa în România, însă proiectul a evoluat nestingherit. Motivele sunt simple, spune Laura Călin: ”Domeniul acesta nu a fost atât de lovit sau afectat de criză precum altele“. Pur şi simplu, povesteşte ea, i-a venit ideea acestui târg, ”era o nevoie în piaţă, m-am bazat pe curiozitatea comunităţii şi a funcţionat“. Pe de altă parte, un atu este şi faptul că V for Vintage nu este doar despre shopping, ci este mai mult un eveniment social. ”Cumperi, nu cumperi, mergi acolo cu prietenii, stai la o cafea, socializezi, îţi faci poze, fără nicio presiune“, spune antreprenoarea.

    Iar cifrele demonstează interesul oamenilor pentru eveniment: câteva mii de vizitatori în două zile. Biletele de intrare la târg reprezintă, de altfel, o sursă de venituri, pe lângă taxele de participare ale designerilor şi sponsorizări. Cel mai mare cost, de la început şi până în prezent, este cu spaţiul de desfăşurare a târgului, care s-a schimbat de-a lungul timpului datorită creşterii numărului de participanţi. De asemenea, creşterea numărului de colaboratori a generat un avans al costurilor, în condiţiile în care echipa permanentă este formată din trei oameni, iar în jurul târgului lucrează pentru eveniment circa 20 de persoane. ”Îmi place să lucrez în echipă. Sunt un iniţiator de proiect, dar pe de altă parte cred că nu am lucrat singură niciodată. Două creiere lucrează mai bine decât unul, trei mai bine decât două“, consideră Laura Călin. În general, investiţiile au crescut de la an la an, ajungând acum la 25.000 de euro, adică de cinci ori mai mari decât în 2008. Şi cifra de afaceri creşte de la an la an, în medie cu 20%, iar anul trecut a ajuns la aproximativ 200.000 de euro.

    Antreprenoarea a pus recent bazele unei platforme online ce uneşte designerii cu publicul în online, ”exact ceea ce am făcut cu târgul, platfoma face în online“. Prin intermediul Design FEED, publicul poate vedea colecţiile şi poate lua legătura cu creatorii acestora, deoarece se găsesc şi datele de contact ale designerilor. 50 de designeri sunt deja înscrişi pe platformă, taxa fiind de 50 de euro. ”Anul acesta promovăm platforma doar în România, însă de anul viitor sau peste doi ani vrem să trecem la nivel internaţional“, spune antreprenoarea.

  • Primul brand de modă din România inclus în calendarul oficial al Săptămânei Modei de la Milano

    Rhea Costa prezintă colecţia Primăvară/Vară 2018 în cadrul unei expoziţii speciale, joi 21 septembrie, începând cu ora 14:00, în Sala Cavallerizze (Museo Nazionale della Scienza e della Tecnologia). 

    “Includerea de către Camera Nazionale della Moda Italiana în calendarul oficial al Săptămânei Modei de la Milano este un pas firesc în parcursul Rhea Costa, după doar 5 ani în care colecţiile noastre au fost o prezenţă constantă, sezon de sezon, în magazine selecţionate din Italia. Prezentarea colecţiei în Milan Fashion Week mă bucură enorm, în aceeaşi măsură în care o face feedback-ul primit de la femei din întreaga lume care aleg creaţiile mele pentru felul în care se simt atunci când le poartă: feminine şi puternice.”, spune Andreea Constantin, designerul şi fondatorul Rhea Costa.  

    Lansat în 2009, Rhea Costa este astăzi un brand internaţional, colecţiile Rhea Costa Day to Night, Ready to Wear, Evening şi Bridal, precum şi colecţia pentru copii lansată anul acesta, Mini Rhea regăsindu-se în fiecare sezon în selecţia a peste 50 de magazine multibrand şi department stores din Europa Centrală, Rusia, Asia, Orientul Mijlociu.

    Printre vedetele internaţionale  care au ales să poarte creaţiile designerului Andreea Constantin pe covorul roşu şi în alte apariţii publice se numără Kate Beckinsale, Ciara, Gigi Hadid, Emily Ratajkowski, Demi Lovato, Kelly Rowland sau Catherine Zeta-Jones.

     

  • In vino veritas

    În ultimii ani, tot mai mulţi antreprenori români s-au lăsat şi ei cuceriţi de dealurile domoale din zona Dealu Mare şi Drăgăşani şi readuc în prim-plan povestea uitată a vinurilor româneşti. Cum? De regulă, cu banii câştigaţi în alte businessuri, fie ele în energie, finanţe, producţie sau auto.

    Într-o perioadă în care preţul petrolului îşi continuă declinul, bursele nu mai par nici ele la fel de atrăgătoare ca până acum şi nici măcar aurul nu mai e ce a fost, vinul devine o opţiune din ce în ce mai căutată. Nu, nu este un fenomen nou, ba din contră, connaisseurii şi pasionaţii de vinuri au în pivniţe licori în valoare de sute de mii şi chiar milioane de euro, provenind din Bordeaux, Champagne, Piemont sau alte regiuni cu tradiţie.

    Domeniul atrage deopotrivă interesul producătorilor şi colecţionarilor, iar afacerea este susţinută de cele mai multe ori financiar de alte businessuri, dar şi de pasiunea pentru o licoare considerată a avea nu doar o componentă istorică puternică, ci şi una spirituală.

    „Noi am intrat în această industrie aşa cum alţi oameni îmbrăţişează religia. Din toată inima“, sumariza recent Florence Cathiard ultimii 26 de ani din viaţă, pe care ea şi soţul său i-au dedicat vinului. Mai exact, producătorului francez de vin Smith Haut Lafitte. Povestea familiei Cathiard nu este extrem de lungă, însă cea a podgoriei şi a castelului pe care le-a cumpărat în regiunea Bordeaux se întinde pe parcursul a şase secole şi jumătate. O istorie mai lungă decât a multor state din lume.

    Florence Cathiard l-a cunoscut pe soţul său Daniel când amândoi erau adolescenţi şi membri ai echipei naţionale de schi a Franţei. S-au îndrăgostit încă de atunci unul de altul şi abia mai târziu de vin. După ce s-au retras din sport, s-au dedicat afacerilor în retail, dezvoltând două lanţuri de magazine – unul alimentar, iar un altul de echipamente sportive sub brandul Go Sport. Când cele două ajunseseră la un total de 1.000 de unităţi, familia Cathiard le-a vândut către gigantul francez Casino, unul dintre cei mai importanţi jucători din retailul mondial. Iar cei doi au decis să investească banii obţinuţi din această tranzacţie în vin, o pasiune latentă a amândurora.

    Exemplul familiei Cathiard este doar unul dintre multele de această natură. Bancherii de Rothschild, unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume, sunt poate cel mai elocvent caz în domeniu. Philippe, baron de Rothschild, a fost pilot de curse, scenarist, producător de teatru şi film, poet şi unul dintre cei mai cunoscuţi producători de vin din lume. Şi, nu în ultimul rând, membru al dinastiei de bancheri Rothschild. A preluat operaţiunile de la Chateau Mouton Rothschild când avea doar 20 de ani şi a transformat afacerea într-un imperiu. Puţini sunt cei care nu au auzit despre brand.

    Alte nume sonore pe lista proprietarilor de crame sunt acţionarii caselor de modă Chanel, Ferragamo sau Bulgari, care şi-au dat seama că un vin bun nu se demodează niciodată, pe când în fashion totul este efemer. Nici oamenii de la Hollywood nu au rămas indiferenţi în faţa unui astfel de business, iar în rândul investitorilor se găsesc nume precum Brad Pitt şi Angelina Jolie, Francis Ford Coppola şi Drew Barrymore.

    O să încheiem lista cu Madonna, Gianluigi Buffon şi David Beckham (ambii fotbalişti, dacă mai era nevoie de vreo prezentare). Şi, cred că nu mai e nevoie de niciun argument pentru a spune că, indiferent de vârstă, sex sau formare, vinul naşte pasiuni.

    Cei mai mulţi aleg să îşi dezvolte businessul în zone cu „ştaif” şi renume precum Bordeaux sau Toscana. Sunt şi cei care preferă să meargă în lumea nouă, în Chile, Australia sau Africa de Sud, în căutarea licorii perfecte. Puţini sunt cei care aleg lumea foarte veche, adică România. De fapt, puţini sunt cei care ştiu că România face parte din lumea foarte veche a vinului, după cum spunea chiar antreprenorul Cristian Preotu, cu mai multe afaceri în domeniul gastronomiei de lux.

    Există însă şi curajoşi care s-au lăsat cuceriţi de dealurile molatice din zona Dealu Mare sau de colinele rotunjite din Drăgăşani şi Dobrogea. Familia de marchizi Antinori este o legendă în lumea vinului, cu o istorie de peste 600 de ani în domeniu. Local, italienii controlează în zona Dealu Mare producătorul Vitis Metamorfosis. Şi miliardarul austriac Alfred Beck a pariat peste 5 milioane de euro pe producţia locală de vin în inima ţării, în Transilvania, el deţinând astăzi Crama Liliac (cu brandurile Liliac şi Crepuscul).

    Ei nu sunt însă singurii care au simţit potenţialul pieţei locale. Viaţa lui Karl Hauptmann pare la prima vedere un joc de noroc. La o privire mai atentă însă, înţelegi că este un joc de şah, unde fiecare mutare este gândită în avans, pentru ca în final să poată striga: „Mat. Şah mat“. Doctor în economie, germanul Karl Hauptmann pariază pe pieţele financiare de aproape 30 de ani.

    După ce şi-a finalizat studiile, omul de afaceri a început să lucreze în domeniul financiar, în special ca bancher de investiţii, un job unde riscul este „felul de mâncare principal“ al fiecărei zile. Fost director al operaţiunilor internaţionale ale băncii de investiţii Merrill Lynch (divizia de wealth management a Bank of America) şi vicepreşedinte al Bankers Trust International, Karl Hauptmann a fondat la începutul anilor ’90 Telor Capital Management, propriul fond de investiţii, cu sediul la Praga. În România a mizat iniţial pe domeniul imobiliarelor, însă apoi a ales un segment pe care l-a descoperit în 1987 şi care continuă să îl fascineze şi astăzi – vinul. El este unul dintre acţionarii producătorului Alira din zona Dobrogei.

    De la astfel de pasiuni mistuitoare nu fac excepţie nici antreprenorii români, care după ce şi-au dezvoltat businessuri în auto, energie sau finanţe se lasă mânaţi de pasiunea pentru vin. Unii recunosc că este pură pasiune şi sunt convinşi că businessul cu vin are nevoie de răbdare şi timp pentru a îşi arăta roadele. Chiar şi zece ani de răbdare. Tocmai de aceea, ei nu renunţă la businessul lor iniţial.

    Un antreprenor chiar m-a întrebat odată: „Ştii cum se face o avere mică din vin? Porneşti de la o avere mare!” Fiecare poveste este însă diferită, mai ales atunci când este narată de fiecare antreprenor în parte.

  • Coşul transformat geantă de lux

    Iniţial impuse în modă în anii ’70 graţie actriţei şi cântăreţei Jane Birkin, aceste genţi revin în atenţie. Fie simple, mai apropiate de coşuri, fie modele bordate cu piele de şarpe ori cu baiere sub formă de lanţ, genţile-coş se potrivesc la o gamă variată de ţinute, putând fi purtate atât la o plimbare pe stradă în sezonul acesta de primăvară-vară, cât şi la o cină într-un restaurant elegant.

  • Cum a reuşit Calvin Klein să transforme un magazin într-un business mondial, vânzând 500.000 de jeanşi pe săptămână

    Calvin Klein s-a născut în toamna lui 1942 în cartierul newyorkez Bronx, într-o familie de evrei cu venituri medii; ei deţineau un magazin alimentar. Din afacerea familiei, Klein a învăţat pentru prima oară că mai scump nu înseamnă mai bun, dar preţurile ridicate sunt o politică funcţională în cazul clienţilor pretenţioşi. „L-am întrebat odată pe tatăl meu care e diferenţa dintre un grapefrut de 29 de cenţi şi unul de 49, iar el mi-a răspuns: unora le place să plătească mai mult”, povestea designerul într‑un interviu. A moştenit pasiunea pentru modă de la mama şi bunica sa, cărora le plăcea să croiască şi să-şi accesorizeze ţinutele, iar mama sa a devenit o muză pentru creaţiile sale. Mulţi ani, colecţiile cK au fost construite în jurul unor culori predominante precum bej, crem, alb şi maro, nuanţele preferate ale acesteia. „De fiecare dată când mi se pare că sunt prea obsedat de haine, îmi amintesc că mama cheltuia toţi banii tatălui meu pe rochii, iar asta se întâmpla în perioada celui de-al doilea război mondial”, spunea acesta. 

    Calvin Klein şi-a arătat interesul pentru design încă de la vârsta de 10 ani; în timp ce alţi copii se jucau, el îşi realiza propriile schiţe de haine. Susţinut în pasiunea sa de familie, mai târziu a studiat la New York High School of Industrial Arts în Manhattan, a urmat cursuri suplimentare la Art Students League şi a absolvit în 1963 Fashion Institute of Technology. Klein a fost la un pas de a renunţa la cariera visată pentru a-şi asigura veniturile prin continuarea afacerii familiei (magazinul alimentar), mai ales că la acel moment se născuse şi fiica sa. Însă la sfatul tatălui său, a abandonat confortul şi a făcut primul pas în acest domeniu. Împreună cu prietenul său din copilărie Charles Schwartz, care l-a împrumutat cu 10.000 de dolari, a deschis în 1968 Room 613, un spaţiu mic la hotelul York de pe Seventh Avenue, unde erau expuse colecţii ale designerilor începători.

    Schwartz a devenit asociatul său până când Klein a ieşit din lumea afacerilor. O întâmplare fericită a făcut ca managerul de produse de la Bonwitt Teller, unul dintre furnizorii newyorkezi ai magazinelor de lux de pe Fifth Avenue, să coboare din întâmplare la un etaj greşit şi să remarce colecţia tânărului designer, aflată la atelierul improvizat din hotel.  Teller a fost surprins de stilul avangardist, l-a chemat pe Klein la o întâlnire şi a vrut să vadă mai multe din produsele sale. Designerul şi-a aranjat hainele pe umeraşe şi, în loc să ia taxiul, pentru ca hainele să nu se şifoneze, a împins singur suportul pentru haine pe o distanţă de aproape doi kilometri. Rezultatul? A părăsit biroul preşedintelui cu o comandă pentru haine în valoare de 50.000 de dolari.

    Ulterior, partea dificilă a fost realizarea întregii colecţii pe care o comandase Bonwitt Teller, de la crearea fizică a hainelor până la împachetare şi distribuire. Cu ajutorul propriilor familii, care i-au ajutat până şi la coaserea etichetelor Calvin Klein pe piesele vestimentare, cei doi parteneri au reuşit să finalizeze proiectul până la termenul-limită. Din acel moment, brandul cK a crescut şi s-a extins constant, ajungând în 1977 o emblemă a modei şi un business de circa 30 de milioane de dolari. Aproape de anii ’80, designerul a primit propunerea de a lansa o colecţie de jeanşi în colaborare cu alt brand de haine, în perioada când acest obiect vestimentar se afla la începuturi. Negocierea presupunea ca pentru fiecare pereche de jeanşi vândută cu semnătura sa să primească 1 dolar; la scurt timp compania vindea 500.000 de perechi pe săptămână.

    În 1992, compania a trecut printr-o perioadă dificilă, cei doi asociaţi se aflau în pragul falimentului, iar pentru prima oară  Klein a pus problema vânzării brandului. David Geffen, un miliardar din domeniul entertainmentului, i-a împrumutat cu 62 mil. dolari. La sfârşitul anilor ’90, Klein şi Schwartz au reluat discuţiile pentru vânzarea companiei, iar zvonurile spuneau că preţul pretins ajungea la un miliard de dolari, ceea ce a îndepărtat pretendenţi precum Tommy Hilfiger sau LVMH. În 2003 pasul a fost făcut, iar compania a fost vândută corporaţiei Phillips Van Heusen (PVH) pentru 400 mil. dolari cash, 30 mil. dolari în acţiuni şi alte drepturi în valoare de 300 mil. dolari, iar Klein a rămas şi pe postul de consultant creativ până în 2007.
     

  • Cum arată românca Rodica Paléologue, care a devenit manechin parizian la peste 60 de ani

    Aceasta are vârsta de 60 de ani şi provine dintr-o aşezare improvizată din mijlocul Bărăganului. Este vorbitoare de 9 limbi străine, printre care sanscrita şi greaca veche, iar de 24 de ani este responsabilă de colecţiile de carte în limba română la Biblioteca Naţională a Franţei.

    Citeşte mai multe şi vezi imagini pe www.one.ro

  • Cele mai bune cărţi din toate timpurile votate de 125 de autori

    n cartea menţionată anterior 125 dintre cei mai mari scriitori britanici şi americani moderni, printre care Norman Mailer, Ann Patchett, Jonathan Franzen, Claire Messud şi Joyce Carol Oates sunt rugaţi să ofere  un clasament al cărţilor pe care le consideră cele mai bune opere de ficţiune ale tuturor timpurilor, romane, colecţii de poveşti, piese de teatru sau poezii, informează Mediafax.

    Top 10 Cărţi ale Secolului 20

    “Lolita” de Vladimir Nabokov

    “Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald

    “În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust

    “Ulise” de James Joyce

    “Oamenii din Dublin” de James Joyce

    “Un veac de singurătate” de Gabriel Garcia Marquez

    “Zgomotul şi furia” de William Faulkner

    “Spre far” de Virginia Woolf

    “Integrala prozei scurte” de Flannery O’Connor

    “Foc palid” de Vladimir Nabokov

    Top 10 cărţi Secolul 19

    “Anna Karenina” de Lev Tolstoi

    “Madame Bovary” de Gustave Flaubert

    “Război şi pace” de Lev Tolstoi

    “Aventurile lui Huckleberry Finn” de Mark Twain

    “Povestiri” de Anton Cehov

    “Middlemarch” de George Eliot

    “Moby Dick” de Herman Melville

    “Marile Speranţe” de Charles Dickens

    “Crimă şi pedeapsă” de Feodor Dostoievski

    “Emma” de Jane Austen

    Top 10 autori după numărul de cărţi selectate

    William Shakespeare — 11
    William Faulkner — 6
    Henry James — 6
    Jane Austen — 5
    Charles Dickens — 5
    Feodor Dostoievski — 5
    Ernest Hemingway — 5
    Franz Kafka — 5
    James Joyce, Thomas Mann, Vladimir Nabokov, Mark Twain, Virginia Woolf — 4

    Top 10 autori după numărul de puncte câştigate

    Lev Tolstoi — 327
    William Shakespeare — 293
    James Joyce — 194
    Vladimir Nabokov — 190
    Feodor Dostoievski — 177
    William Faulkner — 173
    Charles Dickens — 168
    Anton Cehov — 165
    Gustave Flaubert — 163
    Jane Austen — 161

  • Cele mai bune cărţi din toate timpurile votate de 125 de autori

    n cartea menţionată anterior 125 dintre cei mai mari scriitori britanici şi americani moderni, printre care Norman Mailer, Ann Patchett, Jonathan Franzen, Claire Messud şi Joyce Carol Oates sunt rugaţi să ofere  un clasament al cărţilor pe care le consideră cele mai bune opere de ficţiune ale tuturor timpurilor, romane, colecţii de poveşti, piese de teatru sau poezii, informează Mediafax.

    Top 10 Cărţi ale Secolului 20

    “Lolita” de Vladimir Nabokov

    “Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald

    “În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust

    “Ulise” de James Joyce

    “Oamenii din Dublin” de James Joyce

    “Un veac de singurătate” de Gabriel Garcia Marquez

    “Zgomotul şi furia” de William Faulkner

    “Spre far” de Virginia Woolf

    “Integrala prozei scurte” de Flannery O’Connor

    “Foc palid” de Vladimir Nabokov

    Top 10 cărţi Secolul 19

    “Anna Karenina” de Lev Tolstoi

    “Madame Bovary” de Gustave Flaubert

    “Război şi pace” de Lev Tolstoi

    “Aventurile lui Huckleberry Finn” de Mark Twain

    “Povestiri” de Anton Cehov

    “Middlemarch” de George Eliot

    “Moby Dick” de Herman Melville

    “Marile Speranţe” de Charles Dickens

    “Crimă şi pedeapsă” de Feodor Dostoievski

    “Emma” de Jane Austen

    Top 10 autori după numărul de cărţi selectate

    William Shakespeare — 11
    William Faulkner — 6
    Henry James — 6
    Jane Austen — 5
    Charles Dickens — 5
    Feodor Dostoievski — 5
    Ernest Hemingway — 5
    Franz Kafka — 5
    James Joyce, Thomas Mann, Vladimir Nabokov, Mark Twain, Virginia Woolf — 4

    Top 10 autori după numărul de puncte câştigate

    Lev Tolstoi — 327
    William Shakespeare — 293
    James Joyce — 194
    Vladimir Nabokov — 190
    Feodor Dostoievski — 177
    William Faulkner — 173
    Charles Dickens — 168
    Anton Cehov — 165
    Gustave Flaubert — 163
    Jane Austen — 161

  • Cronică de film: Nocturnal Animals

    Principala problemă pe care filmele de azi o au este incapacitatea de a crea o legătură între cei de pe marele ecran şi cei din sală; personajele sunt rareori suficient de bine conturate pentru a trezi orice fel de sentiment. Nocturnal Animals trece cu bine de acest obstacol, şi cred că asta se datorează mai ales modului în care este spusă povestea.

    E oarecum dificil să vorbeşti despre film fără a dezvălui prea multe detalii, dar sunt câteva elemente ce trebuie discutate. În primul rând, interpretarea foarte bună a actriţei Amy Adams, care se găseşte în postura de a fi cap de afiş pentru două filme cu pretenţii la Oscar: Arrival şi Nocturnal Animals. Cu toate acestea, în mod bizar, Academia a ignorat-o în ceea ce priveşte nominalizările.

    Este de lăudat şi interpretarea lui Jake Gylenhaal, deşi asta nu ar mai trebui să surprindă pe nimeni; rolurile lui au fost dintre cele mai diverse, iar faptul că are la activ o singură nominalizare la Oscar este o altă nedreptate. Michael Shannon face unul dintre cele mai bune roluri ale sale şi este favorit, din punctul meu de vedere, la câştigarea Oscarului pentru rol secundar – este şi singura nominalizare primită de Nocturnal Animals.

    Vedeta peliculei este însă Tom Ford: creatorul de modă devenit regizor semnează cel de-al doilea film al său, confirmând astfel recenziile bune primite de pelicula A Single Man. Ford, care a semnat şi scenariul, reuşeşte să ducă spectatorul într-o zonă ambiguă, în care lucrurile nu sunt de multe ori ceea ce par. De remarcat una dintre scenele de început, o confruntare metaforică între viaţa liniştită de familie şi evenimentele neprevăzute ce o pot transforma într-o experienţă de coşmar. Bine regizat, şi insist pe acest aspect, momentul creează o tensiune pe care rareori am întâlnit-o într-un film.

    Separarea celor două planuri de acţiune, unul real şi unul fictiv, îl ajută pe Ford să exploreze ideea de răzbunare fără a produce efecte ireversibile. În acelaşi timp, el sugerează spectatorului cât de departe poate duce o alegere greşită luată într‑un anumit moment al vieţii. În fine, şi poate acesta este cel mai important aspect, regizorul lansează ideea că procesul creativ este mult mai incisiv atunci când vine ca urmare a unei experienţe negative.

    Poate veţi crede, citind cele de mai sus, că Nocturnal Animals e un film ce invită la contemplare şi unul lipsit de dinamism; nimic mai fals. Alternarea dintre realitate şi ficţiune este exact cea care creează suspansul.

    Nu înţeleg de ce Nocturnal Animals a primit o singură nominalizare la Oscar, pentru că montajul video şi cel de sunet sunt printre cele mai bune pe care le-am văzut în ultimul an. Nu cred că montajul din Hell or High Water a fost mai bun sau că sunetul a fost mai bine pus în valoare în cazul filmului Sully; sigur, am învăţat de-a lungul anilor că gusturile Academiei nu se discută.

    În concluzie, Nocturnal Animals e un film peste medie, care îmi dă speranţe mai ales în ceea ce priveşte noua carieră aleasă de Tom Ford.

    Nota: 8/10

     

  • Garajul de lux al magnatului român din topul miliardarilor

    Problema este că de cele mai multe ori accesul la astfel de „galerii“ nu este la fel de facil ca în cazul unui muzeu. Puţine colecţii private au o „casă de bilete“, dar spre marele nostru noroc unul dintre cele mai impresionante muzee auto este în Bucureşti. Şi este deschis. Poţi să mergi să vezi maşini din filme sau maşini ale starurilor mondiale.

    IATĂ AICI COLECŢIA DE LUX A ROMÂNULUI ŞI UNDE VEDEŢI MAŞINILE LUI