Tag: ciudat

  • Cele mai impresionante 10 hoteluri subacvatice

    10. Atlantis, Dubai, EAU

    9. Jules Undersea Lodge, Statele Unite

    8. The Manta Resort, Zanzibar

    7. The Utter Inn, Suedia

    6. Conrad Maldives Rangali Island, Maldive

    5. Hidropolis, Dubai, EAU

    4. Subsix at Niyama, Maldive

    3. Poseidon Undersea Resort, Fiji

    2. Lime Spa. Maldive

    1. Lovers Deep, zona Caraibe (submarin)

  • Fotografiile din tinereţe l-au costat nominalizarea pe Andrei Baciu; ciudat, americanii nu au astfel de probleme, chiar dacă este vorba de un oficial de rang înalt – GALERIE FOTO

    Sfânta ipocrizie românească a făcut ca numele lui Andrei Baciu să fie scos de pe lista cabinetului Cioloş, pentru fotografiile făcute în perioada în care a fost model. Ciudat, americanii nu au nicio problemă cu fotografiile pe care ambasadorul lor în Finlanda le face; este vorba de Bruce Oreck, un domn lipsit de inhibiţii şi mându de felul în care se menţine din punct de vedere fizic, pentru că ambasadorul are 60 de ani. Felicitările sale de Crăciun sunt vestite pentru nonconformismul lor. Oreck este ambasador în Finlanda din 2009.

  • Acesta e cel mai BIZAR hotel din lume. Care e MOTIVUL – GALERIE FOTO

    Acest hotel ar putea primi uşor eticheta de “cel mai ciudat hotel din lume”, datorită modului în care a fost conceput. Potrivit descrierii oferite de site-ul oficial, fiecare dintre cele 15 camere este “o operă de artă”

    Cum arată cel mai BIZAR hotel din lume – GALERIE FOTO

  • Insula care adăposteşte o rasă de oi cu patru coarne, pisici fără coadă şi vrea să devină un hub Bitcoin

    The Lady Chauffeurs este numai una dintre afacerile de pe insulă care acceptă plăţile în moneda virtuală. Start-up-urile legate de bitcoin au tendinţa să apară acolo unde sunt bani disponibili pentru investiţii, în Londra, New York sau San Francisco. O astfel de concurenţă poate părea prea mare pentru un protectorat britanic minuscul care seamănă mai mult cu o capsulă a timpului decât cu tărâmul viitorului. Totuşi, guvernul Insulei Man are ambiţia să o transforme într-unul dintre cele mai importante hub-uri ale tehnologiei la nivel mondial. Circa 25 de start-up-uri lucrează cu monede virtuale, iar numărul lor este în continuă creştere.

    Proprietara The Lady Chauffeurs, Nula Perren, explică faptul că serviciul de transport pe care îl oferă este adresat chiar antreprenorilor din domeniul monedelor virtuale şi entuziaştilor bitcoin. Mulţi dintre aceşti nou-veniţi pe insulă sunt programatori şi profesionişti din sectorul IT din Canada, Statele Unite şi Brazilia, care iniţial au lucrat în industria jocurilor de noroc online.

    În ultimul deceniu, unele dintre cele mai mari companii din această industrie şi-au transferat activităţile pe insulă, inclusiv Rational Group, care deţine site-urile PokerStars şi Full Tilt Poker, insula devenind la fel de importantă precum cazinourile tradiţionale din Las Vegas şi Macao. Poate fără intenţie, aceste companii de jocuri de noroc au jucat rolul de moaşe pentru comunitatea monedelor virtuale de pe insulă.

    Cu toate că majoritatea companiilor de jocuri de noroc online nu acceptă bitcoin, moneda digitală este populară în comunitatea IT a insulei, iar unii devotaţi şi-au schimbat locurile de muncă pentru start-up-uri dedicate banilor virtuali.

    Americanul Nick Williamson, care a renunţat la Institute of Technology din Illinois pentru a deveni jucător de poker profesionist, este unul dintre aceştia. În 2011, PokerStars l-a atras pe Williamson cu un post de administrare a jocurilor. „Dacă poţi pleca din când în când de pe insulă pentru a nu te simţi claustrat, este grozav“, explică Williamson, în vârstă de 29 de ani, pentru Bloomberg. Williamson a devenit interesat de bitcoin pentru potenţialul de a elimina la un moment dat necesitatea unui administrator neutru al jocurilor, care să verifice mizele jucătorilor. După ce s-a mutat pe insulă şi a studiat codul sursă al bitcoin în timpul liber, Williamson a început să scrie propriul său protocol pentru un registru virtual de evidenţă a tranzacţiilor cu moneda virtuală (blockchain protocol). În noiembrie 2014, Williamson a părăsit PokerStars pentru a se concentra pe Pythia, un start-up pe care l-a fondat pentru a oferi clienţilor softul necesar creării propriilor registre ale tranzacţiilor.

    Pentru a dovedi fezabilitatea protocolului Pythia, Williamson a găsit un partener neobişnuit, guvernul Insulei Man, care înfiinţează, ca proiect pilot, un registru al companiilor din domeniul monedelor virtuale, care va fi stocat folosind protocolul Pythia. Astfel, guvernul Insulei Man va deveni primul guvern care va folosi un blockchain pentru a stoca date oficiale.

    “Acest fapt demonstrează buna noastră credinţă. Demonstrează că păstrăm un echilibru între importanţa reglementărilor şi deschiderea către afaceri“, a arătat Brian Donegan, care răspunde de dezvoltarea afacerilor cu monede virtuale în Departamentul pentru Dezvoltare Economică.

    În mai puţin de un an, cadrul de reglementare a operaţiunilor cu bitcoin a fost aprobat de Parlamentul Insulei Man, cunoscut sub numele de Tynwald, care are o istorie de peste 1.000 de ani şi susţine că ar fi legislativul cu cea mai îndelungată activitate din lume.

    Platformele de tranzacţionare a monedelor virtuale trebuie să respecte legislaţia în domeniul spălării banilor, pentru prevenirea activităţilor infracţionale şi protejarea clienţilor, a explicat Donegan.

    Eric Hollreiser, director de comunicare la Rational Group, spune că vede o paralelă între crearea de către guvern a reglementărilor pentru jocurile de noroc online, care au contribuit la legitimizarea întregului sector, şi ceea ce se întâmplă în prezent cu bitcoin, care are reputaţia vestului sălbatic.

    Antreprenorii din sectorul financiar online sunt atraşi de Insula Man nu doar pentru regimul de reglementări. Inelele de fibră optică care conectează insula de Irlanda şi Marea Britanie oferă servicii de Internet în bandă largă neobişnuit de puternice. Electricitatea este suficientă şi sigură, ca şi centrele de date ale insulei. În afara acestor servicii, este vorba despre sistemul fiscal, în care nu există impozite pe profit, pe câştigurile de capital sau pe dividende. Nivelul impozitelor personale este scăzut, de maximum 20%, respectiv mai puţin de jumătate din cel mai ridicat nivel din Marea Britanie.

  • Programatori la păscut caprele

    Lucrul ciudat de care vorbesc este următorul: un copil din România are drumul în viaţă stabilit nu numai de părinţi, preferinţe, talente sau abilităţi, ci şi de liceul pe care îl urmează. Concret, studiile efectuate de o organizaţie nonguvernamentală care lucrează în fiecare an cu mii de adolescenţi arată că elevii din liceele tehnice sunt, cumva, marcaţi şi au un cu totul alt sistem de valori şi alte aşteptări de la viaţă, în comparaţie cu colegii lor din liceele umaniste.

    „Studiile noastre comparative vorbesc de două universuri paralele, cei tehnici şi cei umanişti. Dacă la 16 ani eşti într-un liceu teoretic sau un liceu tehnologic, în mare parte traiectoria vieţii este definită, nu prea mai ai cum să schimbi lucrurile. Totul începând de la modul cum îşi fac prieteni cei din liceul tehnologic şi cei din liceul teoretic. La teoretic găseai criterii de genul admiraţie, disciplină, performanţe, o tipologie de valori. La zona tehnologică criteriile erau altele – cei care îmi oferă respect, un pic de afectivitate. Cumva discutăm de o realitate cu carenţe destul de mari, din familie, lucruri de bază, respect, iar în partea cealaltă erau elemente aspiraţionale, de tip disciplină, muncă, performanţă, pasiune. Legat de joburi aspiraţionale, cei din liceele tehnologice spun că nici nu-şi pun problema absolvirii bacalaureatului, îşi pun problema de elemente de subzistenţă, de tipul «poate reuşesc să mă angajez» sau «poate reuşesc  să am un loc de muncă». Din păcate mi-ar fi greu să recomand părinţilor să îşi îndrume copilul spre un liceu tehnologic”, mi-a spus interlocutorul meu într-o discuţie pentru materialul de copertă al acestui număr al revistei.

    La doar câteva zile după întâlnirea cu Ştefan Pălărie, au venit rezultatele de la bacalaureat, iar liceele tehnice par a conduce în nefericitul top al celor care au căzut la examen; unele cu 100% nepromovabilitate. Din cei 63 de copii care au terminat cu 10 examenul de bacalaureat, doar trei sunt din licee tehnice. Specializarea Matematică – Informatică este campioana absolvenţilor cu 10, un alt fapt cât se poate de relevant. Însuşi numărul celor de nota 10, adică 63 de elevi din sutele de mii care au dat examenul, mi se pare a fi măcar îngrijorător. 

    Mă întreb dacă ministerul de resort a făcut vreodată o evaluare a ceea ce se întâmplă cu acele licee tehnice şi dacă a remarcat cineva aceste discrepanţe; n-aş vrea să incriminez la grămadă, dar dacă studiile indică o atare situaţie, şi şansele unor tineri de a reuşi în viaţă sunt reduse sau eliminate doar pentru că au mers la o anume şcoală, poate că ar fi lucruri de îndreptat. Există consultanţi în carieră care, sunt sigur, ar accepta bucuroşi să facă ceva muncă voluntară pentru a le reda copiilor încrederea de care au nevoie şi mentalitatea de învingători – iar astea nu sunt vorbe goale, ci lucruri de care elevii chiar au nevoie. Pentru că bănuiesc că ei sunt acolo victimele unui sistem care aplică şanse în funcţie de valori străine şcolii, de exemplu cea a conturilor bancare, şi sunt maculaţi de mediul în care trăiesc.

    Este minunat că avem programatori buni şi că aceştia devin o emblemă naţională, dar pentru fiecare programator bun avem zeci de elevi care dintr-un motiv sau altul, motive care nu le sunt imputabile, sunt excluşi din sistem şi societate. Trebuie să facem planuri concrete pentru eliminarea multiplelor segregări sociale. Egalitatea şanselor ar trebui să devină mai mult decât o vorbă, pentru că altfel cine ştie dacă nu cumva un potenţial Bill Gates paşte chiar acum caprele pe cine ştie ce maidan.

    „Tinerii spartani” ai lui Degas ilustrează, cred, bine, povestea.

  • Heroina s-a vândut ca tratament pentru tuse. Este doar unul dintre câteva fapte ciudate care par false dar sunt adevărate

    Un copac din India, aflat în apropiere de Kolkata, este mai mare decât un hipermarket. Copacul are circa 250 de ani şi rădăcinile sale se întind pe o suprafaţă de 14.400 mp. Spre comparaţie, cele mai multe hipermarketuri din România au suprafeţe cuprinse între 5000 şi 8000 mp.

    Bangladeş are mai mulţi locuitori decât Rusia. Rusia este cea mai întinsă ţară din lume şi are o populaţie de 143,5 milioane de locuitori, în vreme ce Bangladeş este mai mică decât România şi are circa 156,6 milioane de locuitori.

    Turnul Eiffel a fost vândut. Victor Lustig a convins şase companii care se ocupă de reciclarea fierului vechi să liciteze pentru a-l cumpăra. Lui Lustig i-a venit ideea de a vinde turnul după ce a aflat că acesta rugineşte şi întreţinerea este foarte costisitoare. La acea vreme se presupunea că turnul nu va putea sta în picioare mai mult de 20 de ani. Unul dintre cei care a licitat i-a plătit câteva zeci de mii de franci cash lui Lustig, însă acesta a fugit în Austria, deşi nu a fost niciodată acuzat de nimic.

    Numărul sinapselor din creierul uman este mai mare decât al stelelor din galaxia noastră. Astronomii estimează că sunt peste 200 de miliarde de stele în Calea Lactee. Iar specialiştii în neurologie estimează că numărul sinapselor din creierul unui copil de 3 ani este de aproape un catralion. Un adult are în medie 500 de trilioane de sinapse.

    O bombă nucleară a fost pierdută în zona statului Georgia, din SUA. Pe 5 februarie 1958 un avion care avea la bord o bombă nucleară s-a prăbuşit iar pilotul a preferat să lanseze încărcătura în ocean. Marina a căutat bomba luni în şir dar nu a reuşit să o recupereze. Deşi armata americană şi pilotul au negat oficial că bomba ar fi conţinut plutoniu, un angajat al departamentului de apărare al SUA a declarat în 1966 ca bomba era o ”armă completă”.

    Perioada în care a trăit Cleopatra (69-30 îen) este mai apropiată în timp de prezent decât cea în care au fost construite piramidele egiptene din Giza (2550-2490 îen).

    În plus, la vremea când erau construite aceste piramide nu dispăruseră de pe Terra mamuţii cu blană, care se presupune că au dispărut în jurul datei de 1650 îen.

    Corea de Nord şi Finlanda sunt despărţite doar de o singură ţară, Rusia.

    Heroina a fost folosită în trecut pentru a trata tusea la copii. În 1890, producătorul german de medicamente Bayer comercializa heroina ca tratament pentru tuse, iar vânzarea acesteia a fost interzisă abia în 1912.

    În timpul Celui de-al Doilea Război mondial un om a primit decoraţii deopotrivă din partea Aliaţilor dar şi a Axei.

    Un parc din Austria este complet inundat în fiecare primăvară. Pe perioada iernii are alei, bănci pe care vizitatorii se pot aşeza şi un lac de mic dimensiuni. În momentul în care zăpezile se topesc este complet inundat.

  • REPORTAJ AFP: Soldaţii ucraineni şi forţele ruse, protagonişti într-un “război ciudat” în Crimeea

     Baza A4519 de la Eupatoria se află în mijlocul caselor şi blocurilor din oraşul situat la 75 de kilometri de capitala Simferopol şi a fost cuprinsă de agitaţie în utimele zile, potrivit relatărilor de la faţa locului.

    Punctul culminant a ceea ce ar putea inspira o piesă de comedie a avut loc marţi, când tensiunile au luat amploare, după ce militanţii proruşi au luat cu asalt baza, nerăbdători să-i vadă plecaţi pe militarii ucraineni de la Eupatoria.

    Povestea privind “cucerirea” bazei militare ucrainene a început însă înainte de tensionarea situaţiei şi scoate la iveală partea neobişnuită a crizei din Crimeea, unde două armate se tatonează în tăcere, dar fără să acţioneze.

    La 23 februarie, în timp ce protestatarii de la Kiev îl îndepărtau de la putere pe preşedintele Viktor Ianukovici, forţele ruse, prezente de cinci zile în oraşul Eupatoria, se îndreptau spre baza A4519.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Vechime şi performanţă

    IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

    De obicei, când se vorbeşte despre colegii noi, este amuzant că nu e vorba despre colegii angajaţi acum o săptămână, ci despre cei care totuşi au făcut o probă minimală a timpului, de doi-trei ani. Acum avem şi în România organizaţii care se pot lăuda cu peste 10-15 ani de existenţă, aşa că şansa să întâlnim mulţi angajaţi vechi, care au fost acolo încă de la început, este mare.

    Colegii angajaţi luna trecută nu sunt foarte interesanţi deocamdată, chiar dacă au primit beneficii egale cu unii dintre cei vechi, pentru că ochiul vechi este ocupat în această etapă cu a fi circumspect – „hai să îl vedem şi pe ăsta ce o să facă„. Există o stare a angajaţilor care au descuiat încă de la început uşile organizaţiilor în care au devenit, îşi zic ei, loiali, care îi îndreptăţeşte să aibă opinii despre tot ce se întâmplă şi să judece mersul lucrurilor, ba chiar să protejeze organizaţia (de nou-veniţi, care nu sunt competenţi sau aliniaţi pe cât sunt ei, cei vechi). Deşi nu le cere nimeni asta, se aşteaptă să primească recunoaştere pentru acest act voluntar şi frustrarea tocmai de aici apare şi se generează o astfel de preocupare complet nerelevantă şi ostilă pe deasupra: meritul vechimii.

    Problema apare însă după proba timpului, când oamenii noi au acumulat deja doi-trei ani în companie, au performat şi şi-au aliniat competenţele cu cele ale altor colegi. Timpul care a trecut este singurul care mai face diferenţa între două persoane egal competente, egal productive. Valoarea acestui timp poate fi cel mult ceva drăguţ şi înduioşător, nicidecum vreun merit şi în niciun caz ceva ce ar trebui recompensat diferit. Mai mult, anii mulţi trecuţi şi consumaţi în slujba unei singure competenţe îmi pot da indicii de stagnare. Or, ecuaţia dă fix pe dos pentru că stagnarea ar trebui descurajată.
    Este adevărat că timpul clădeşte profesionalismul şi face loc performanţei, însă nu am auzit niciodată vreun om vechi şi foarte bun în profesia lui plângându-se că este văzut la fel ca şi cei noi şi că ar merita mai mult.

    Profesionalismul există cu sau fără vechime, iar salariul şi beneficiile nu plătesc trecerea timpului, contemplativă sau nu, ci ce faci în timpul care trece, atunci când trece. Vechimea este apreciată atunci când oamenii cresc în roluri diverse sau când performează cu maximă virtuozitate rolul în care sunt, în aşa fel încât sunt greu de egalat sau fac diferenţa prin contribuţiile lor, ajungând să fie de neînlocuit. Atunci când prin vechime şi competenţă cineva devine de neînlocuit, vorbim într-adevăr de performanţă şi de loialitate la un loc. Altminteri ecuaţia este plătită la zi: salariu pentru muncă.

    Culmea, cei care se plâng şi care îşi doresc ca vechimea să le fie subliniată sunt chiar acei oameni care nu mai reuşesc să ţină ritmul organizaţiei şi atunci tot ce le rămâne de făcut este această dreptate imaginară pe singurul teren unde au ceva în avans: vechimea. Deşi este dureros, este până la urmă lămuritor pentru ei să afle că vechime nu înseamnă nici loialitate, nici performanţă. Vechimea îţi poate da, dar îţi poate şi lua din performanţă, depinde doar de ce face fiecare om în timpul care trece. Este ca un duş rece această discuţie, dar este o discuţie care, cu cei care îşi revendică vechimea, este inevitabilă pentru a restabili definiţia performanţei care este plătită cu salariul, iar performanţă egală înseamnă salariu egal, indiferent de felul cum trece timpul. Cei vechi, dar performanţi, se bucură de infuziile de oameni noi, pe când cei vechi şi în stagnare simt ameninţare.

    Vechimea este despre cantitate, performanţa este despre calitate. Cantitatea este despre ceea ce se produce sau se consumă, calitatea este despre ceea ce se creează sau se dezvoltă. Una este despre numere, cealaltă este despre valoare adăugată.