Tag: circuit

  • Cum a devenit Ferrari un nume cunoscut peste tot în lume

    Enzo Anselmo Ferrari este pilotul de curse italian care a dezvoltat marca de automobile Ferrari şi echipa Scuderia Ferrari Grand Prix, cunoscut şi drept „Il Commendatore“. Ferrari s-a născut pe 18 februarie 1898 în Modena, Italia. Certificatul de naştere consemnează naşterea sa pe 20 februarie, dat fiind faptul că o puternică furtună de zăpadă l-a împiedicat pe tatăl său să înregistreze naşterea sa în registrul local.

    A fost cel mai tânăr din cei doi fii ai lui Alfredo şi Adalgisa Ferrari. Tatăl său era fiul unui băcan şi fondase un atelier în care realiza componente metalice. Când avea 10 ani, Enzo Ferrari a fost martorul câştigului lui Felice Nazzaro în 1908 la Circuitul din Bologna, un eveniment care l-a inspirat să devină pilot de curse. Tatăl şi fratele său au murit în 1908 ca urmare a pandemiei mortale de gripă de după Primul Război Mondial. Ferrari a fost şi el foarte  bolnav, iar în 1918 a fost eliberat de datoria de a servi în război. Afacerea familiei s-a prăbuşit, iar Ferrari a început să îşi caute un loc de muncă în industria auto. Nu a fost acceptat în cadrul reprezentanţei Fiat din Torino şi s-a mulţumit cu munca de şofer de test pentru C.M.N. (Costruzioni Meccaniche Nazionali), un producător auto din Milano.

    A fost mai târziu promovat ca şofer de curse şi şi-a făcut debutul în 1919, în cadrul circuitului Parma-Poggio di Bercete, unde a terminat al patrulea la categoria la care participa. În acelaşi an, a participat şi la Targa Floria, dar a fost nevoit să se retragă după o defecţiune la maşină. În 1920 a părăsit C.M.M. pentru Alfa Romeo. În 1923 a primit insigna Prancing Horse, care decora fuselajul avionului prietenului său din armată, Francesco Baracca, de la mama acestuia. Insigna a fost luată din rămăşiţele avionului în care a murit misterios Baracca în 1918. Ferrari va folosi ulterior insigna pe maşinile sale după ce îşi va alcătui propria echipă.

    Şocat de moartea lui Antonio Ascari în 1925, a refuzat oportunitatea de a participa la curse mai prestigioase oferită de Alfa Romeo şi s-a concentrat pe management şi dezvoltatea echipei Alfa Cars. Ferrari a participat cu aceasta la curse până în 1932, când a părăsit Alfa Romeo şi a pus bazele echipei sale, Scuderia Ferrari. În 1937, Alfa Romeo a decis să recâştige controlul asupra diviziei de curse şi l-au reangajat pe Ferrari ca sporting director. Nemulţumit de acest aranjament, a părăsit compania şi a fondat Auto-Avio Costruzioni, o companie ce oferea componente echipelor participante la curse. Deşi o clauză din contract îl restricţiona să participe la curse şi la designul maşinilor pentru patru ani, a reuşit să producă două maşini. Odată cu începerea Celui de Al Doilea Război Mondial, fabrica lui Ferrari a început să producă pentru guvernul fascist al lui Mussolini.

    După ce Aliaţii au bombardat fabrica, Ferrari a relocat-o din Modena în Maranello. La sfârşitul războiului, a început să producă maşini folosind propriul nume şi a fondat Ferrari S.p.A. în 1947. Echipa sa a debutat în Torino, în 1948, iar prima victorie a venit un an mai târziu, la Lago di Garda. Prima victorie majoră a fost în 1949, la cele 24 de ore din Le Mans, cu un Ferrari 166M condus de Luigi Chinetti şi Peter Mitchell-Thomson. În 1950, echipa lui Ferrari a participat la proaspăt înfiinţatul campionat Formula 1 şi a fost singura echipă ce a rămas de la introducere. Ferrari a câştigat primul Grand Prix în 1951.

    Decizia de a continua cursele a adus noii companii victorii şi recunoaştere publică. Totuşi, vitezele în creştere, infrastructura slabă şi lipsa măsurilor de siguranţă au făcut ca, în 1957, în cadrul Mille Miglia, să se întâmple un accident grav: unui Ferrari condus de Alfonso de Portago ce ajunsese la o viteză de 250 km/oră i-a explodat un cauciuc şi a ieşit în mulţime, omorându-i atât pe pilot şi copilot, cât şi nouă spectatori. Enzo Ferrari şi producătorul de anvelope au fost acuzaţi de omor într-un proces ce a fost încheiat în 1961.

    Până la sfârşitul anilor 1960, dificultăţile financiare, precum şi necesitatea de a satisface noi măsuri de siguranţă şi de reducere a emisiilor de gaze în producţia de maşini l-au determinat pe Ferrari să caute un partener de afaceri. Şi-a vândut în 1969 jumătate din companie către Fiat, cu înţelegerea că va rămâne la controlul a 100% din activităţile de curse ale companiei. În 1971 a părăsit postul de managing director al diviziei de automobile, iar în 1974 l-a numit pe Luca Corderi di Montezemolo ca manager al echipei de Formula 1. Niki Lauda a câştigat campionatul în 1975 şi 1977.

    Enzo Ferrari a murit la data de 14 august 1988 în Maranello, la 90 de ani. Moartea sa nu a fost făcută publică decât două zile mai târziu, la cererea sa, pentru a compensa înregistrarea târzie de la naştere. Grand Prix-ul italian a fost ţinut la câteva săptămâni după moartea lui Ferrari, iar rezultatul a fost câştigarea cursei de Ferrari, aceasta fiind singura cursă din sezonul respectiv ce nu a fost câştigată de McLaren.

  • BNR lansează o nouă monedă în circuit numismatic

    Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală de 10 lei, din argint, formă rotundă, diametru de 37 de milimetri şi greutate de 31 de grame, potrivit site-ului BNR.

    Aversul monedei prezintă sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, o reprezentare parţială a unui laborator din universitate, valoarea nominală „10 LEI”, stema României, anul de emisiune „2015” şi inscripţia „ROMANIA”.

    Reversul monedei redă holul intrării principale în sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, siluetele unor absolvenţi, o reprezentare simbolică a ştiinţei medicale, inscripţiile „70 ANI”, „UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE TARGU-MURES” şi „1945” – anul evenimentului aniversat.

    Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

    Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

    Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede iar preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 320,00 lei, potrivit BNR.

    Monedele din argint dedicate împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş au putere circulatorie pe teritoriul României.

    Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

  • Vedetele au salutat prin adrenalină lansarea filmului ,,Mad Max: Drumul Furiei”

    Freeman Entertainment, alături de Top Cross TCS, Suzuki România, Titan Machinery şi clubul de off-road CORBB 44 le-au oferit celor prezenţi la eveniment o aventură pe cinste, provocându-i să conducă sau să fie copiloţi atât pe circuitul profesionist de motocross, cât şi pe cel de off road, unde i-au aşteptat cele mai spectaculoase maşini de competiţie.

    Dorian Popa, Matteo, Vladimir Drăghia, Ilinca Vandici, Roxana Ciuhulescu, Cosmin Seleşi, Adina Galupa, Dan Cruceru şi Răzvan Simion şi-au luat inima în dinţi şi au participat la probe de motocross, au experimentat condusul maşinilor de off-road pe un circuit profesionist.
    Invitaţii prezenţi la evenimentul de pre-lansare al filmului ,,Mad Max: Drumul Furiei” au avut ocazia să testeze calităţile modelului Suzuki Vitara în off-road. Încă de la lansarea pe piaţă în 1988, modelul Suzuki Vitara şi-a câştigat aprecierea prin designul stilat, prin dimensiunile compacte şi performanţe bune atât on-road cât şi în off-road. Acum, la peste 25 de ani de la debutul acestui model legendar, noul Vitara vine cu o abordare proaspătă a segmentului SUV compact şi cu numeroase îmbunătăţiri în toate domeniile. Disponibil în România de la 1 aprilie 2015, noul Suzuki Vitara are dimensiuni mai compacte, un design puternic şi dispune, în opţiuni, de sistemul inovator de tracţiune integrală ALLGRIP.

    La acţiune au mai luat parte Vali Duţu şi Nicu Stancu de la CORB 44 (Club Off-Road Bucureşti). Fondat în 2008, CORB44 îşi împarte activităţile în două ramuri cea sportivă şi cea în care intră acţiunile umanitare şi de ecologizare. O parte dintre membri concurează în Campionatul Naţional de Off-Road, iar în acest an clubul din Bucureşti va organiza şi o etapa de campionat, CORB 44 Adventure Days (3-6 septembrie în Târgovişte).

    De asemenea, invitaţii au putut testa în acest weekend un spectaculos tractor articulat pe roţi cu tracţiune integrală, Case IH Steiger 600 HD, pus la dispoziţie de Titan Machinery, unic importator şi distribuitor al mărcii de utilaje agricole Case IH în România. Lansat pe piaţă în anii ’50, dintr-o necesitate a fraţilor Steiger în cadrul fermei pe care o deţineau, modelul Steiger a stabilit noi standarde de productivitate, fiind în prezent alternativa optimă pentru tractoarele clasice din gama mare. Construite în spiritul strategiei companiei Case IH denumită „Efficient Power”, tractoarele Steiger impun noi standarde de productivitate, fiabilitate şi confort, depăşind aşteptările, chiar şi a celor mai exigenţi fermieri, fiind capabile să lucreze la randament maxim cele mai vaste câmpuri. Din 2009 se comercializează sub denumirea STX Steiger, fiind produse în diverse versiuni, inclusiv cu şenile sub denumirea de Quadtrac (tractor articulat pe şenile cu tracţiune integrală). Noua gamă de tractoare XXL a constructorului american cuprinde 7 modele de tractoare cu puteri cuprinse între 370 şi 620 CP.

    Cu aproape o săptămână înainte de lansarea filmului ,,Mad Max: Drumul Furiei” atât presa cât şi vedetele au avut ocazia să se transforme în staruri demne de filme de acţiune, executându-şi singuri cascadoriile în cadrul evenimentului ,,Mad Max Day Out”.
    Filmul „Mad Max: Drumul Furiei” este semnat de George Miller, creatorul legendarei francize şi oferă o nouă incursiune în universul exploziv al lui Max Rockatansky.

    Urmărit de un trecut turbulent, Mad Max prefera să călătorescă de unul singur şi să nu işi facă prieteni. În ciuda convingerilor sale, se alătură unui grup de supravieţuitori ai deşertului, conduşi de implacabila luptătoare Imperator Furiosa. Aceştia sunt vânaţi permanent şi atacaţi de tiranul Immortan Joe care îi suspectează că i-au furat cele mai de preţ posesii.  

    În „Mad Max: Drumul Furiei”, cel de-al patrulea film din istoria francizei, Tom Hardy interpretează rolul principal, iar din distribuţie mai fac parte Charlize Theron, Nicholas Houllt, Hugh Keays-Byrne, Nathan Jones, Josh Helman şi Rosie Huntington-Whiteley. 
    Un film Warner Bros. Pictures, acţiunea post-apocaliptică „Mad Max: Drumul Furiei” ajunge pe marile ecrane din ţară începând cu 15 mai, în 2D, 3D, 4Dx şi IMAX 3D.
     

  • Circuitul minat 
al petrolului

    Yemenul contribuie cu mai puţin de 0,2% din producţia globală de petrol, însă localizarea sa în vecinătatea strâmtorii Bab el-Mandeb îi oferă un rol important în transportul ţiţeiului. Investitorii sunt îngrijoraţi că o posibilă închidere a strâmtorii ar duce la creşterea costurilor cu transportul, precum şi a timpului necesar de livrare – vasele care transportă petrol din Europa şi Africa de Nord nu vor mai putea urma cea mai directă rută către Asia, ci va trebui să ocolească Africa.

    Lucrurile sunt complicate de faptul că atât autorităţile din Yemen, cât şi şi Arabia Saudită acuză Iranul că sprijină rebelii şiiţi de pe teritoriul yem-enit, în contextul în care cea mai delicată problemă a administraţiei americane (ţinând cont de ostilitatea puternică faţă de Iran a Israelului, a Arabiei Saudite şi a republicanilor din Congres) este încercarea de a încheia un acord asupra programului nuclear iranian, în cadrul negocierilor multina-ţionale (SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Rusia, China, Iran) desfăşurate în aceste zile în Elveţia.

    Atât secretarul de stat american John Kerry, cât şi ministrul de externe iranian Mohamed Javad Zarif (foto) s-au declarat încrezători în şansa unei schiţe de acord până la 31 martie şi apoi în posibilitatea încheierii acordului până la 30 iunie. Pe măsură ce perspectivele unui acord în chestiunea nucleară s-au ameliorat, pariul pe ridicarea sancţiunilor economice internaţionale contra Teheranului a trezit interesul potenţialilor cumpărători de petrol iranian (China, Coreea de Sud, India, Japonia), care ar profita în mod evident de pe urma majorării estimate a producţiei iraniene cu cca 
1 mil. barili pe zi.

    După discursul din Congresul SUA susţinut la invitaţia republicanilor de premierul israelian Netanyahu, care a acuzat din nou ameninţarea nu-cleară iraniană, republicanii i-au atras atenţia preşedintelui Barack Obama că nu vor ratifica un acord nuclear şi ridicarea sancţiunilor economice contra regimului de la Teheran. Cât priveşte Arabia Saudită, ministrul de externe Saud al-Faisal s-a pronunţat contra oricărui acord cu Iranul, folos-ind aceleaşi argumente cu ale Israelului, respectiv „politicile agresive regionale şi intenţia de a obţine o armă nucleară care să ameninţe securitatea internaţională“.

  • Un cuplu din România a cheltuit 31.000 de euro pentru o vacanţă în SUA

    Agenţia de turism specializată în destinaţii exotice Eturia a ajuns anul trecut la venituri de 5,3 milioane de euro pe seama vacanţelor în cele mai îndepărtate locuri din lume vândute clienţilor din România.

    Cele mai scumpe vacanţe vândute în cadrul agenţiei anul trecut au fost în zone precum America, Maldive sau Ecuador şi au depăşit 25.000 euro. Pachetele au inclus vacanţe personalizate, create la cerere pentru clienţii agenţiei. Astfel,  un circuit în Statele Unite ale Americii care a combinat Coasta de Vest şi Coasta de Est (o familie cu 2 adulţi şi 2 copii, zboruri de linie la clasa business cu toate taxele incluse, hoteluri de 5 stele) a costat  31.000 euro, un circuit de o lună în Africa pentru doi adulţi ce a inclus Namibia, Africa de Sud, Botswana, Zambia, Kenya, Tanzania şi Ugana, a costat 28.000 de euro, un circuit de 20 de zile în Ecuador&Galapagos şi Columbia pentru trei adulţi a costat 25.000 de euro, potrivit unui comunicat trimis de reprezentanţii companiei.

    Turiştii români care aleg destinaţiile exotice au vârsta cuprinsă între 30 şi 50 de ani şi fac parte din middle şi top management sau sunt antreprenori, cele mai întâlnite profesii fiind de avocat sau medic. Aceştia au un venit mediu spre high, între 1.000 şi 3.000 de euro pe luna, şi preferă să meargă în concedii de două ori pe an, în sezonul de vară şi de iarnă. De cele mai multe ori astfel de excursii se fac în cuplu sau în familie.

    Înfiinţată în 2007, agenţia de turism Eturia dezvoltă trei direcţii principale de business: vacanţe personalizate pentru turiştii cu bugete medii de vacanţă, vacanţe cu plecări predefinite create pe principiul celui mai bun tarif şi vacanţe de lux pentru clienţii care doresc destinaţii mai puţin accesibile. În anul 2014, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 5,3 milioane de euro.  

     

  • Ecclestone: Două noi echipe vor fi acceptate în “marele circ”

    Anunţul a fost făcut de Bernie Ecclestone duminică, înainte de startul cursei de la Bahrain, relatează Eurosport. Ecclestone nu a precizat însă care sunt echipele în discuţie.
     
    Ultimele rundă de acceptări a venit în 2010, atunci când Caterham şi Marussia au început să concureze. Cele două echipe nu au reuşit, până acum, să obţină vreun punct în clasamentul constructorilor.
     
    Sauber şi Lotus au avut probleme financiare sezonul trecut şi există riscul ca echipele să se retragă la finalul sezonului 2014.
  • Cât costă o excursie cu trenul în jurul lumii?

    Călătoria durează 53 de zile şi are preţul de 36.500 de dolari. De-a lungul excursiei, turiştii au ocazia de a experimenta cele mai luxoase trenuri din istorie, precum trenul privat de aur al Ţarului (Mongolia), Orient Expres Veneţia Simplon sau Orient Expres Pullman, relatează CNN.

    Pasagerii vor zbura mai întâi către New York unde vor petrece 20 de zile călătorind cu trenul de-a lungul continentului nord-american. Din San Francisco, excursia continuă cu avionul către China; acolo, turiştii vor urca din nou în tren către Rusia, trecând prin Mongolia.

    Data de plecare este 18 mai 2015, iar reprezentanţii companiei afirmă că cele mai multe locuri au fost deja rezervate.

  • Circuitul de Formula 1 Nürburgring, cumpărat de un producător de piese auto pentru 100 mil. euro

     Tranzacţia a fost anunţată miercuri de către firma de avocactură care administrează compania Nürburgring GmbH, aflată în insolvenţă, potrivit Bloomberg.

    Proprietatea, cu o suprafaţă de 379 de hectare, a fost scoasă la vânzare anul trecut, după ce proprietarii nu au mai reuşit să plătească împrumuturile contractate pentru construcţia unor hoteluri şi a unui montagne-russe.

    Comitetul creditorilor a primit două oferte foarte atractive şi în final a selectat investitorul care a oferit cel mai mare preţ şi cele mai bune perspective de dezvoltare a regiunii, potrivit administratorului special.

    Nürburgring, cel mai cunoscut circuit de sporturi cu motor din Germania, a fost construit în 1927 şi a găzduit peste 30 de Mari Premii de Formula 1, printre care şi cursa din 1976, când monopostul pilotat de austriacul Niki Lauda a luat foc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grapini: Din Coreea până în SUA, toată lumea m-a întrebat de Dracula. Nu putem renunţa la acest mit. Construim şi un circuit al castelelor Dracula

     “Nu abandonăm mitul Dracula. Oriunde m-am dus, din Coreea şi până în SUA, toată lumea m-a întrebat de Dracula. Nu putem să renunţăm la acest mit”, a spus Grapini, prezentă la târgul de turism World Travel Market, care se desfăşoară între 4 şi 7 noiembrie la Londra.

    Ea a adăugat că turismul istoric va fi promovat în străinătate având ca personaj central mitul Dracula.

    “Construim şi un circuit al castelelor Dracula, pe unde a fost Vlad Ţepeş”, a afirmat ministrul.

    Turoperatorii români prezenţi la târgul de turism de la Londra cred că Dracula este mai cunoscut decât Bucureştiul în Marea Britanie şi ar trebui exploatat mai mult.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro