Tag: chirie

  • Tânăra care a ales să locuiască în tren decât să plătească chirie

    Tânăra studentă de 23 de ani din Germania a renunţat la apartament în primavara anului curent. “Totul a pornit de la o ceartă cu proprietarul apartamentului. Am decis că nu mai vreau să locuiesc acolo, de fapt mi-am dat seama că nu mai vreau să locuiesc într-un loc fix”, a declarat ea.

    În schimb, Muller a cumpărat un abonament care îi permite să se urce în orice tren din ţară. Un asemenea abonament o costă 380 de dolari, pe când chiria apartamentului o costa 450 de dolari. Călătoreşte peste tot în ţară cu o viteză de peste 190 de kilometri pe ora şi îşi face temele pentru facultate în tren. “Mă simt ca acasă pe tren, pot să vizitez un oraş nou în fiecare zi şi-mi văd prieteni din ţară. Mă simt ca într-o vacanţă tot timpul”, a spus Muller.

    Leonie Muller călătoreşte frecvent noaptea şi încearcă să doarmă în apartamentele rudelor, prietenilor. De multe ori, petrece nopţile în apartamentului prietenului ei, la mama sau la bunica ei.

    Această experienţă are şi un scop academic. Muller documentează experimentul neobişnuit pe blogul ei, iar lucrarea sa de licenţă va avea la bază stilul de viaţă nomad. 

  • Chiriile, mai mari decât ratele lunare pentru locuinţe prin programul Prima Casă

    Costurile chiriilor sunt semnificativ mai mari decât cel al ratelor lunare în cazul achiziţiei locuinţelor prin programul Prima Casă, cu un credit pe o durată de 30 de ani, potrivit unei cercetări cercetări realizate de platforma de imobiliare Storia.ro.

    Astfel, un angajat din România  care  vrea să-şi închirieze o casă trebuie să plătească o chirie lunară echivalentă cu 33% din salariul net lunar în cazul închirierii unei garsoniere, faţă de o rată de 20% din salariul net în cazul programului Prima Casă. Pentru un apartament cu două camere, chiria ajunge la 48% din salariul lunar şi 64% dacă îşi închiriază o locuinţă cu trei camere, faţă de o rată cu o pondere lunară de 34%, respectiv 46% prin programul Prima Casă.

    La nivel de oraş, angajaţii din judeţul Cluj-Napoca resimt cel mai mult povara financiară a ratelor lunare plătite pentru închirierea unei locuinţe, fie că vorbim de o garsonieră sau un apartament cu două şi trei camere. Aşadar, deşi clujenii se află pe locul trei în topul angajaţilor cu cele mai mari salarii din România după salariaţii din Bucureşti şi cei din Ilfov, costul chiriei pentru un apartament cu trei camere în Capitală este cu o treime mai mic decât în Cluj-Napoca.

    În judeţele în care nu au fost prea multe investiţii noi în ultimii ani, preţurile pentru închirierea locuinţelor au o pondere mai mică în veniturile medii ale salariaţilor. Astfel, creşterea salariului minim şi a salariilor din companiile private au făcut ca în judeţe precum Olt sau Gorj chiria unei garsoniere să reprezinte numai un sfert din salariul mediu net (faţă de media naţională de 45%).

    În medie, la nivel naţional închirierea unei garsoniere porneşte de la 130 euro pe lună, reprezentând o trieme din salariul mediu net al unui angajat din România. Cele mai mari preţuri sunt în Cluj, unde chiria medie pentru o garsonieră este de 230 de euro pe lună, Bucureşti (230 de euro/ lună), jud. Ilfov (200 de euro pe lună), Braşov (180 de euro pe lună) şi Iaşi (178 de euro/ lună). Cele mai mici costuri cu închirierea unei camere sunt în judeţele Suceava, Covasna, Vrancea, Vaslui, Botoşani, Caraş-Severin, Sălaj, Vâlcea, Mehedinţi şi Olt, unde preţul închirierii este de 100 de euro/lună.

    Cele mai mici costuri cu închirierea unei camere sunt în judeţele Suceava, Covasna, Vrancea, Vaslui, Botoşani, Caraş-Severin, Sălaj, Vâlcea, Mehedinţi şi Olt, unde preţul închirierii este de 100 de euro/lună.

    În Harghita, judeţul cu cele mai mici salarii medii (de 326 de euro pe lună), costul închirierii unei garsoniere este de  122 de euro pe lună (cu 6% sub media naţională), dar are o pondere de 38% în venitul salarial mediu (cu 6% peste media naţională).

    Costul închirierii unui apartament cu două camere reprezintă la nivel naţional aproape jumătate (48%) din salariul mediu net al unui angajat din România.

    Şi în cazul apartamentelor cu două camere, angajaţii din Cluj-Napoca resimt cel mai mult povara financiară a chiriei, în raport cu salariul mediu. Astfel, închirierea unei locuinţe cu două camere reprezintă 72% din salariul mediu net al unui angajat din Cluj, cu 50% peste media înregistrată la nivel naţional, unde închirierea unei astfel de locuinţe consumă aproape jumătate din venitul net lunar.

    În medie, închirierea unui apartament cu două camere costă 190 de euro pe lună la nivel naţional. Cele mai mari costuri pentru închirierea unui apartament cu două camere sunt în Cluj-Napoca (370 de euro pe lună), Bucureşti (330 de euro pe lună), Ilfov (290 de euro pe lună), Braşov (251 de euro pe lună), Iaşi (250 de euro pe lună) şi Timiş (250 de euro pe lună). Cele mai mici costuri cu închirierea a două camere sunt în judeţele  Harghita (125 de euro pe lună), Sălaj (130 de euro pe lună), Hunedoara (133 de euro pe lună) şi Botoşani (137 de euro pe lună).

    Costul închirierii unui apartament cu trei camere reprezintă la nivel naţional aproape două treimi (64%) din salariul mediu net al unui angajat din România. Un angajat din Cluj-Napoca plătit cu salariul mediu pe economie nu-şi permite să plătească preţul pentru chiria unui apartament cu trei camere, întrucât închirierea unei locuinţe cu 3 camere reprezintă 107% din salariul mediu net din judeţ.  Închirierea unei astfel de locuinţe  are o pondere  semnificativ mai mare în veniturile angajaţilor clujeni prin comparaţie cu media la nivel naţional, unde un angajat plăteşte, în medie, 64% din salariu pentru chiria unui apartament cu trei camere.

    În medie, închirierea unui apartament cu trei camere costă 250 de euro pe lună la nivel naţional. Cele mai mari costuri pentru închirierea unui apartament cu 3 camere sunt în Cluj (549 de euro/lună), Bucureşti (420 de euro/lună),  Ilfov (378 de euro/lună), Braşov (350 de euro/lună) şi  Timiş (310 euro/lună). Cele mai mici costuri cu închirierea a trei camere sunt în Teleorman (131 de euro/lună), Vâlcea (155 de euro/lună), Dâmboviţa (178 de euro/lună) şi Harghita (185 de euro/lună).

    În clasamentul realizat la nivel naţional pentru închirierea unei garsoniere, Capitala se află pe poziţia a 12-a, cu o medie de 12% din salariul mediu net. Astfel, în Bucureşti preţul mediu lunar plătit pentru închirierea unei garsoniere este de 230 de euro, la egalitate cu cel din oraşul Cluj-Napoca, deşi salariile bucureştenilor sunt cu 18% mai mari decât ale acestora.

    Pentru un apartament cu două camere, locuitorii Capitalei plătesc în medie 330 euro, costul chiriei reprezentând 53% din salariul mediu net al unui angajat bucureştean. În clasamentul general, oraşul Bucureşti se clasează pe poziţia a 11-a, rata lunară pentru închirierea unui apartament cu două camere fiind cu 12% mai mică decât cea din Cluj-Napoca.

    Tot pentru Bucureşti, închirierea unui apartament cu trei camere porneşte de la 420 de euro pe lună, chiria lunară reprezentând 67% din salariul mediul net lunar. La fel, faţă de ocupanţii primului loc, bucureştenii plătesc aproape cu aproape o treime (31%) mai puţin decât clujenii.

    Cercetarea a fost realizată prin metoda analizei cantitative, folosind ca surse de informare baza de date a Storia.ro pentru preţurie medii ale chiriilor şi datele Institutului Naţional de Statistică pentru centralizarea veniturilor salariale medii pe judeţe în 2016. Salariul mediu net a fost calculat pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică pentru intervalul ianuarie – noiembrie 2016 (cele mai recente date disponibile la data realsizării cercetării).

  • Românii se grăbesc să plătească rata la casă, dar uită de împrumuturile luate de la prieteni şi familie

    Rezultatele studiului implementat de Grupul Kruk în şapte ţări unde compania desfăşoară operaţiuni: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, România, Germania, Italia şi Spania, arată care sunt cele mai des întâlnite servicii financiare unde respondenţii participanţi la studiu prezintă facturi restante.

    În cele mai multe cazuri, respondenţii au spus că înregistrează întârzieri la plata ratelor bancare şi a sumelor împrumutate de la familie şi prieteni. În acelaşi timp, românii şi germanii, într-o proporţie asemănătoare de 34%, respectiv 33%, înregistrează întârzieri la plata ratelor bancare, se arată într-un comunicat al companiei Kruk.

    Atunci când vine vorba de întârzieri la plata chiriilor, polonezii înregistrează cel mai ridicat procentaj: 29%, în timp ce doar 6% dintre români au întârzieri la plata chiriilor. În ceea ce priveşte creditele ipotecare, spaniolii se află pe primul loc cu un procentaj de 29%, în timp ce respondenţii din celelalte şase ţări participante la studiu, înregistrează întârzieri cu un procentaj între 10% pentru România şi 17% pentru Germania. Pentru aceste tipuri de plăţi, polonezii înregistrează cel mai scăzut procentaj, doar 2% dintre respondenţi.

    Dacă luăm în calcul întârzierile la plata utilităţilor: gaz şi electricitate, 35% dintre români au răspuns că au întârzieri la plata acestor utilităţi, comparabil cu rezultatele înregistrate de către respondenţii italieni (38%). Opusul acestor rezultate este prezentat de către Republica Cehă (8%) şi Germania, cu 14%.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Oraşul unde chiria e atât de mare, încât un bărbat care trăieşte într-o cutie plăteşte 508 de dolari pe lună

    Peter Berkowitz a construit o cutie în apartamentul unui prieten unde trăieşte în fiecare zi şi pentru care plăteşte chirie 508 de dolari pe lună. Aşa arată piaţa de imobiliare din San Francisco, scrie Entrepreneur.com

    “Da, să trăieşti într-o cutie într-un apartament este cam nebunesc, dar la fel de absurdă este şi piaţa de imobiliare din San Francisco. Este o soluţie potrivită pentru mine. Oamenii sunt surprinşi când le spun că trăiesc într-o cutie, dar cred că subestimează cât de plăcut poate fi. Este unul dintre cele mai confortabile dormitoare în care am stat”, mărturiseşte Berkowitz

    “Câştig destul de bine să-mi permit o garsonieră, dar nu vreau să plătesc atât de mult”, a mai spus el

    Chiriile din San Francisco sunt cele mai mari din SUA. În medie, o persoană din San Francisco plăteşte pe lună 3590 de dolari pentru o garsonieră, cu 300 de dolari mai mult decât în New York.

  • De ce se mută angajaţii de la un job la altul

    Tinerii care vor să se angajeze pe o poziţie precum cea de recepţioner au aşteptări salariale care ajung şi până la 3.000 de lei net pe lună, în timp ce nivelul salarial oferit de angajatori pentru această poziţie variază între 1.800 şi 2.400 de lei net pe lună, în func­ţie de experienţă, a spus pentru ZF Victoria Brulea, consultant permanent pla­cement al frunizorului de soluţii privind forţa de muncă temporară Adecco Ro­mânia.
     
    „Am întâlnit foarte multe cazuri în care un candidat care vrea să se angajeze pe o poziţie de entry-level cere un salariu prea mare în raport cu competenţele pe care le deţine. Aceste aşteptări vin din faptul că ei se informează de pe diverse forumuri, nu fac diferenţa între nivelul de experienţă în câmpul muncii şi abilitatea de a cunoaşte doar o limbă străină, îşi justifică aşteptările salariale cu faptul că au costul vieţii ridicat, plătesc chirie, transport sau rată la casă“, a explicat Victoria Brulea.
     
  • Un bărbat a venit la interviul de angajare. Când a început să-şi spună pretenţiile, HR-ista a înlemnit: ”Vreau maşină, chirie, 2.500 de euro în MÂNĂ pe lună şi BONUSURI!” Răspunsul pe care l-a primit a făcut înconjurul Internetului

    „Nu sunt suficient de mulţi candidaţi cu o astfel de pregătire, iar cei cu care am discutat ne-au refuzat, nu am reuşit deloc să ajungem la un consens cu ei. Am lucrat chiar şi cu firme de recrutare în încercarea de a acoperi poziţia. Unii dintre candidaţii existenţi au şi pretenţii extrem de mari, vor şi maşină, şi chirie, şi cazare şi cheltuieli, bonus garantat de final de an, dar şi un salariu de peste 2.500 de euro net. Sunt cerinţe fabuloase“.
     
  • În cât timp îţi recuperezi investiţia într-un apartament din Bucureşti. Unde se fac cele mai profitabile investiţii în imobiliare

     Aşadar potrivit cercetării realizate de Nested, Bucureştiul se află pe locul 10 în topul celor mai rentabile investiţii, exemplificând faptul că o locuinţă cu trei camere se vinde in medie cu 157,966 de euro, iar chiria lunară, în medie, ar fi de 601 euro, ceea ce ar însemna că investitorul şi-ar recupera suma în 263 de luni (aproape 22 de ani). Totuşi, proprietarul ar putea să-şi recupereze suma mai rapid prin închirierea locuinţei pe Airbnb. Potrivit Nested, chiria lunară pentru o locuinţă cu 3-4 camere pe Airbnb este de 3,441 de euro, ceea ce ar însemna o recuperare a investiţiei în 46 de luni (aproape 4 ani).

    Cel mai rentabil oraş pentru investiţie în imobiliare ar fi, potrivit sursei citate, Durban (Africa de Sud), unde o locuinţă cu trei camere costă în medie 88,400 de dolari, iar suma ar fi recuperată în 167 de luni (în regim de chirie normală) şi în doar 18 luni prin Airbnb, unde chiria pentru un apartament cu 3-4 camere ar fi de 4,967 de dolari.

    Următoarele oraşe în clasament sunt Lagos (Nigeria), Cairo (Egipt), Reykjavik (Islanda) şi Johannesburg (Africa de Sud), în timp ce Beijing, Hong Kong şi Taipei se află la coada clasamentului.

    Cele mai scumpe locuinţe de 3 camere se află în Hong Kong, cu un preţ mediu de 2,2 milioane de euro, urmat de Londra cu un preţ mediu de 2 milioane de euro, apoi New York cu 1,5 milioane de euro, iar cele mai ieftine apartamente se află în Cairo (56,495 euro), apoi Durban (88,400 de euro) şi Bangalore cu 106,553 de euro.

    Cele mai mari chirii pe Airbnb pentru locuinţe cu 3-4 camere sunt în Dubai (14,891 euro pe lună), Reykjavik (12,024 euro pe lună), Sydney (11,849 euro pe lună) sau Geneva (11,732 euro pe lună). În mod normal, cele mai mari chirii se regăsesc în San Francisco (5,095 euro), Londra (5,024 euro) sau New York (4,883 euro).

    Dacă în Durban îţi recuperezi banii cel mai repede prin Airbnb, în Lagos îţi recuperezi cel mai rapid banii prin intermediul închirierii clasice, în 132 de luni (11 ani). 

    Nested a analizat piaţa din 75 de oraşe de pe tot globul.

  • 900 de lei ajutor de chirie în România. Vezi cum poţi primi banii

    Şomerii înregistraţi care se încadrează în muncă într-o altă localitate, la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu, primesc ajutor de chirie până la 900 de lei lunar, a decis ieri guvernul.

    Prima de relocare este acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi este egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (plata chiriei şi a utilităţilor) în noul domiciliu sau noua reşedinţă, dar nu mai mult de 900 de lei.

    Prima de relocare se acordă lunar, pe o perioadă de 36 de luni. O altă prevedere adoptată de guvern se referă la majorarea la 650 de lei a cuantumului stimulentului de inserţie, drept acordat părinţilor care se întorc la activitatea profesională înainte de finalizarea concediului pentru creşterea copilului. Măsura urmează a fi aplicată începând cu drepturile lunii aprilie 2017.