Tag: cgmb

  • Primăria Capitalei propune ajutoare sociale de până la 1.200 de lei pentru familiile monoparentale

    Potrivit proiectului, semnat de primarul general Gabriela Firea, pentru familia monoparentală al cărei venit mediu lunar pe membru de familie se situează până la 200 de lei inclusiv, ajutorul ar putea fi în cuantum de: 300 de lei pentru familia cu un copil, 600 de lei pentru familia cu doi copii, 900 de lei pentru familia cu trei copii şi 1.200 de lei pentru familia cu patru copii sau mai mulţi.

    Totodată, proiectul mai prevede acordarea unui ajutor social comunitar lunar pentru familia monoparentală al cărei venit mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 201-530 lei, după cum urmează: 200 de lei pentru familia cu un copil, 400 de lei pentru familia cu doi copii, 600 de lei pentru familia cu trei copii şi 800 de lei pentru familia cu patru copii sau mai mulţi.

    „Sumele vor fi acordate de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, (…) Beneficiarii prezentului proiect sunt familiile cu domiciliul sau reşedinţa pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Bucureşti, formate din persoană singură şi copii în vârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta. Prin persoană singură se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: este necăsătorită, este văduvă, este divorţată, al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească; al cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor”, se arată în proiectul de pe ordinea de zi a CGMB.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Simona Halep ar putea deveni cetăţean de onoare al Capitalei

    Iniţiativa aparţine unui grup de consilieri generali PNL din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

    Consilierii transmit, în expunerea de motive a proiectului, că, în ultima perioadă, performanţele sportivilor români sunt din ce în ce mai rare pe plan internaţional, iar lipsa de implicare şi susţinere a autorităţilor în dezvoltarea şi întreţinerea bazelor sportive, în finanţarea şi funcţionarea cluburilor sportive pentru copii şi juniori şi în atragerea tinerei generaţii către sport, a condus la reducerea masivă a practicării sportului de către copii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Terenurile din cartierul Henri Coandă ar putea fi administrate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti

    Trecerea prevăzută se realizează strict în vederea derulării obiectivului de investiţii “Realizarea reţelelor publice de alimentare cu apă, canalizare precum şi a drumurilor aferente ansamblului «Henri Coandă Lot II» şi pe durată determinată, respectiv până la recepţia la terminarea lucrărilor, dar nu mai târziu de cinci ani de zile de la aprobarea prezentei hotărâri, urmând ca într-un termen de 30 de zile după data procesului verbal de recepţie, suprafeţele de teren respective să revină în parimoniul Judeţului Ilfov, iar investiţiile edificate sub acestea de către Municipiul Bucureşti, constând în sistemul de alimentare cu apă, canalizare menajeră şi canalizare pluvială să rămână în patrimoniul Municipiului Bucureşti“, se arată în proiectul de hotărâre.

    Consilierii din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) au votat, în şedinţa din 30 iunie, ca să treacă din domeniul public al judeţului Ilfov în domeniul public al Capitalei şi străzile din ansamblul de locuinţe Henri Coandă.

     

  • Câţi bani a “înghiţit” până acum Catedrala Mântuirii Neamului

    Propunerile de rectificare bugetară au fost aprobate cu 32 de voturi pentru, o abţinere şi 13 împotrivă, în cadrul şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de luni.

    Până în prezent, pentru lucrările de ridicare ale lăcaşului de cult s-au cheltuit, potrivit Patriarhiei Române, peste 40 de milioane de euro, scrie Gândul. La această sumă au contribuit, de-a lungul timpului, atât Guvernul, cât şi alte administraţii centrale şi locale. Costul lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului până la stadiul roşu-gri, adică pentru finalizarea construcţiei, fără tencuială, dar cu geamuri şi uşi, este de aproximativ 80 de milioane de euro, potrivit estimărilor Patriarhiei.

    Citiţi articolul integral pe www.mediafax.ro

  • Care este suma pe care vrea să o dea Gabriela Firea din bugetul Capitalei pentru Catedrala Neamului

    Edilul a prezentat mai multe propuneri de rectificare a bugetului Primăriei Capitalei.

    Astfel, Firea a vorbit, în deschiderea şedinţei de CGMB, despre domeniile care vor primi bani în plus, în urma rectificării.

    Astfel, şase milioane de euro ar putea fi alocaţi pentru sprijinul copiilor cu handicap, 4,4 milioane de euro pentru Spitalul „Carol Davila”, 3,8 milioane de euro ar urma să fie daţi RADET, pentru eficientizarea şi modernizarea centralelor termice.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Care este suma pe care vrea să o dea Gabriela Firea din bugetul Capitalei pentru Catedrala Neamului

    Edilul a prezentat mai multe propuneri de rectificare a bugetului Primăriei Capitalei.

    Astfel, Firea a vorbit, în deschiderea şedinţei de CGMB, despre domeniile care vor primi bani în plus, în urma rectificării.

    Astfel, şase milioane de euro ar putea fi alocaţi pentru sprijinul copiilor cu handicap, 4,4 milioane de euro pentru Spitalul „Carol Davila”, 3,8 milioane de euro ar urma să fie daţi RADET, pentru eficientizarea şi modernizarea centralelor termice.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Suplimentarea voucherelor pentru biciclişti, din nou pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de luni

    „Consilierii generali din majoritatea PSD-ALDE susţin fără rezerve acest proiect ambiţios şi am convingerea că la următoarea şedinţă, când vom avea o prezenţă de 100%, proiectul va trece la vot, chiar dacă partidele din opoziţie îşi vor uni din nou forţele, aşa cum au făcut-o azi. Regret că cei 25.000 de bucureşteni care au solicitat aceste vouchere vor mai avea de aşteptat, dar probabil că doamnele şi domnii consilieri de la USR, PNL şi PMP le vor oferi explicaţii convingătoare pentru faptul că au blocat pe moment acest proiect”, declara primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, la finalul lunii august.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primăria Capitalei începe procedurile pentru crearea „Centurii Verzi” din jurul Bucureştiului

    „Obiectivul nostru este să ajungem la 30 de hectare de pădure la 1.000 de locuitori. S-a mai încercat demararea acestui proiect, Centura Verde a Capitalei, din nefericire nu s-a putut stabili o colaborare inter-instituţională eficientă cu unităţile administrativ-teritoriale din zona metropolitană din judeţul Ilfov. Acum nu se mai pune această problemă. Am fost Senator de Ilfov, am vorbit deja cu administratorii şi primarii şi consilierii primăriilor la care ne referim, nu vom mai avea de această dată niciun obstacol. Am discutat şi formal şi informal cu reprezentanţii Ministerului Apelor şi Pădurilor, cu care vom semna un parteneriat prin care să să punem bazele acestei colaborări. Voi anunţa, în cel mai scurt timp, primele acţiuni de împădurire. Acest start nu îl mai putem rata, vă garantez”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

    În expunerea de motive a proiectului aprobat de CGMB se precizează că realizarea Centurii Verzi a Municipiului Bucureşti este un obiectiv strategic pentru Capitală, fiind o resursă naturală importantă cu rol în combaterea efectelor schimbărilor climatice, reducerii poluării aerului, mărirea suprafeţelor spaţiului verde şi o oportunitate de stimulare a dezvoltării ariei metropoitane a Capitalei prin amenajarea unor poli de interes turistic şi agrement.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primăria Capitalei vrea acordarea unui ajutor de 1.000 de lei pe lună pentru copiii cu handicap

    Ajutorul de 1.000 de lei pe lună se va acorda copiilor cu handicap în vârstă de până la 18 ani, care au cel puţin un părinte cu domiciliul stabil în Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La ce sumă se ridică AMENDA pentru ocuparea fără drept a unui loc de parcare public legal atribuit

    Potrivit proiectului de hotărâre, “Articolul II Litera a) a paragrafului 1 al articolului 22 din Anexa nr. 3 a Anexei H.C.G.M.B nr. 124/2008 privind aprobarea strategiei de parcare pe teritoriul Municipului Bucureşti se completează şi va avea următorul cuprins: nerespectarea prevederilor art. 10 lit. a), art 11 lit. b), art. 16 lit. a) şi b), art. 19 lit a)-c), art. 20 lit a)-c) şi art. 21 lit. e), cu amendă de la 500 la 1.000 de lei”.

    Consilierii îşi motivează iniţiativa, în raportul de specialitate, prin faptul că, în prezent, s-au înmulţit cazurile în care locurile publice legal atribuite sunt ocupate abuziv şi astfel cei care au dreptul de a le folosi sunt practic împiedicaţi să o facă.

    “Având în vedere că dispoziţiile legale locale referitoare la organizarea, utilizarea şi exploatarea parcărilor publice nu stabilesc explicit că fiind contravenţie şi a putea fi sancţionată această faptă, este necesară completarea acestora în acest sens”, se mai arată în raport.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro