Tag: castigatori

  • Premiul Nobel pentru fizică a fost câştigat de trei oameni de ştiinţă pentru contribuţiile aduse la studiul undelor gravitaţionale

    Cu o zi în urmă, Premiului Nobel pentru Medicină a fost atribuit cercetătorilor americani Jeffrey C. Hall, Michael Roshbash şi Michael W. Young, pentru contribuţia acestora la studiul mecanismului “ceasului biologic”.

    Miercuri va fi anunţat câştigătorul Premiului Nobel pentru Chimie, iar joi va fi anunţat câştigătorul premiului Nobel pentru Pace.

    Premiul Nobel pentru Economie va fi anunţat luni, 9 octombrie, iar data anunţării celui mai comentat premiu, cel pentru Literatură, a fost stabilită pentru joi, 5 octombrie.

    Primele Premii Nobel au fost decernate în anul 1901, la scurt timp după moartea creatorului lor, Alfred Nobel (1833-1896).

    Recompensa financiară pentru fiecare categorie de premii Nobel din 2017 va fi de 9 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari), cu 1 milion de coronae mai mult decât la ediţia de anul trecut.

    Decernarea Premiilor Nobel va avea loc, conform tradiţiei, în cadrul unui banchet ţinut la data de 10 decembrie, data încetării din viaţă a lui Alfred Nobel.

  • Jurnalistul român Florin Caşotă a câştigat trofeul Siemens CEE Press Award 2017

    Câştigătorii din acest an ai competiţiei Siemens CEE Press Award sunt, în ordine alfabetică:

    • Alfred Bankhamer, Austria: „Lumea 4.0“, publicat în revista trend
    • Florin Caşotă, România: „Între carul cu boi şi agricultura 4.0“, publicat în revista Business Magazin
    • Ora Coren şi Amitai Ziv, Israel: “Vin roboţii!”, publicat în The Marker.

    Siemens CEE Press Award 2017 s-a derulat în Austria, Bulgaria, Croaţia, Israel, Muntenegru, R. Moldova, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, tema competiţiei fiind Digitalizare/ Industria 4.0.

     “Prin această competiţie ne dorim să răsplătim expunerea jurnalistică de calitate pe subiecte cheie pentru societatea contemporană şi să încurajăm schimbul de experienţă între jurnaliştii din regiune”, explică Michael Braun, Head of Internal and External Communication, Siemens Austria.

    “Lumea devine din ce în ce mai conectată. Miliarde de dispozitive inteligente şi maşini generează cantităţi uriaşe de date, creând o punte între lumea reală şi cea virtuală. Transformarea acestor date în valoare este factorul cheie pentru succes. Ne dorim să încurajăm jurnaliştii să investigheze toate problematicile specifice acestor subiecte şi să le promoveze mai departe către publicul lor”, a adăugat Braun.

    Competiţia Siemens CEE Press Award se află la a doua ediţie. Juriul din România a fost format anul acesta din Ionuţ Bonoiu, Forbes România, Roxana Popescu-Anghel, Siemens România, Ioan Salomie, profesor universitar Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi Marc Ulieriu, Stiinţă şi Tehnică.

    România câştigă pentru al doilea an consecutiv trofeul Siemens CEE Press Award. Printre cei trei câştigători ai ediţiei din 2016 a competiţiei s-a numărat şi Oraan Mărculescu, jurnalist Ştiinţă şi Tehnică, cu un articol despre maşinile autonome.

  • Acestea sunt cele mai bune fotografii făcute în sălbăticie în 2017 – VIDEO

    Natural History Museum din Londra desemnează, anual, autorii celor mai bune fotografii având ca temă centrală natura.

    Ajuns la cea de-a 53-a ediţie, concursul Wildlife Photographer of the Year a evidenţiat 13 fotografii din peste 50.000 trimise.

    Câştigătorii vor primi câte un bilet pentru a participa la ceremonia de premiere de la Londra şi premii de până la 10.000 de lire sterline.

  • Gala 100 Tineri Manageri de Top premiază din nou excelenţa în carieră – GALERIE FOTO

    Gala Business Magazin a adus pe scenă, pentru al doisprezecelea an consecutiv, o nouă serie de tineri care au avut o evoluţie spectaculoasă şi au adus în prim-plan viziunea noii generaţii din business-ul românesc, cea care ar putea dicta creşterea economică în următorii ani.

    Deşi toţi cei 100 de tineri manageri, fie executivi din companii multinaţionale sau antreprenori sunt câştigători, în cadrul evenimentului, Business Magazin a acordat zece premii, pentru:

    Tal Lavah, CEO, New Kopel Group

    Affan Yildirim, director general, Anchor Group

    Luciana Giurea, leasing manager, AFI Europe Romania

    Daciana Siderache, director general, Calipso  

    Andreaa Uceanu, general manager, Floria

    Adela Guedon, CFO, Orange Romania

    Alina Predescu, şef departament Cutii Viteze, Uzina mecanică şi şasiuri, Dacia, Automobile Dacia 

    Mihai Purcărea, director general şi preşedinte al BRD Asset Management

    Mircea Vlah, CEO, Dumagas Transport

    Adrian Simionescu, director general, Estée Lauder România

    Gazdele evenimentului au fost Cristian Hostiuc, Ioana Matei şi Bogdan Angheluţă, care au prezentat poveştile de succes ale celor care au schimbat în bine cursul afacerilor pe care le conduc în vremuri dificile.

    Business Magazin premiază în fiecare an managerii şi antreprenorii cu vârsta de până în 40 de ani care au atins performanţa în afaceri şi s-au remarcat în domeniul în care activează. 1.200 de tineri manageri de succes au fost prezentaţi de-a lungul a 12 ani în cataloagele 100 de Tineri Manageri de Top.

    Prin această iniţiativă echipa de profesionişti Business Magazin selectează şi promovează tinerii managerii care conduc astăzi unele dintre cele mai importante afaceri din România şi care vor reprezenta cel mai bine mediul de business în următorii zece ani.

    Anul acesta punem spune cu siguranţă că „Vin Milenialii!”. Noua generaţie tehnologizată, generaţia de tineri născută în 1989 vine puternic din spate. Tinerii care reprezintă schimbarea reală a societăţii şi a economiei în bine! 12 generaţii de tineri care reprezinta deja prezentul României. Şi mai au multe de făcut şi demonstrat.

    Catalogul 100 Tineri Manageri de Top este unul dintre cele mai longevive produse de pe piaţa presei de business şi reprezintă miza redacţiei că tinerii lideri pot schimba economia în bine. Şi – de ce nu? – întreaga ţară.

  • Pentest-Tools.com, Visage Cloud, YardLabs, iOLA şi Werit sunt câştigătorii premiilor „Grand Prize”, „Best Business”, „Best Product” şi „Best Pitch” în cadrul Innovation Labs 2017

    În cadrul semi-finalelor Demo Day 2017 au urcat pe scenă 40 de echipe dintre cele 63 care au fost selectate în programul de mentorat de trei luni în luna martie 2017, ca urmare a Hackathoanelor Innovation Labs din cele 6 centre universitare. După o primă rundă de demonstraţii tehnice şi prezentări de produs, 16 echipe au intrat în competiţia finală Demo Day.

    Innovation Labs Grand Prize, decernat de Roxana Vitan, Preşedinte al Romanian American Foundation, a fost câştigat de echipa Pentest-Tools.com, ce oferă un serviciu online care permite utilizatorilor cu un nivel mediu sau ridicat de competenţe tehnice să îşi testeze singuri securitatea unui site. Utilizatorii pot solicita rularea tuturor testelor disponibile pentru un URL specificat, obţinând o diagnoză a vulnerabilităţilor şi recomandări privind optimizarea site-ului. Pentest Tools este deja o soluţie activă, aflată în plină dezvoltare privind elaborarea unor noi teste şi funcţionalităţi. Valoarea adăugată a produsului constă în testele proprii dezvoltate de echipa Pentest Tools, pornind de la experienţa de peste 10 ani în domeniul de ethical hacking şi penetration testing

    Premiul „Best Business”, decernat de Jean Baptiste Dernoncourt, General Manager Carrefour Romania, a revenit echipelor VisageCloud şi YardLabs. VisageCloud este un API pentru detectarea şi identificarea facială, bazat pe o reţea neurală. Produsul poate fi încorporat în diferite alte soluţii ce urmăresc personalizarea serviciilor – precum în zona de retail, pentru hoteluri ce pot identifica uşor oaspeţii înregistraţi, precum şi pentru detectarea persoanelor urmărite de poliţie, în zona smart surveillance.

    YardLabs este o soluţie dedicată viticultorilor, care colectează informaţii din mediul ambiant şi trimite notificări privind evoluţia viţei de vie. YardLabs porneşte de la înregistrarea a cinci parametri de mediu: temperatura şi umiditatea din sol, temperatura şi umiditatea din aer, şi intensitatea luminoasă. Produsul exprimă grafic evoluţia parametrilor relevanţi şi notifică viticultorii atunci când sunt necesare intervenţii, conducând astfel la reducerea costurilor şi sporirea calităţii recoltei.
    Premiul „Best Product” a fost înmânat de către Claudiu Cercel, Director General adjunct la BRD – Groupe Société Générale, revenind echipei iOLA. Aceasta combină tehnologiile WiFi, BLE, Lora/LoraWAN, SigFox, LTE-M1, NB-IoT şi multipli sensori calibraţi OOB într-o soluţie plug&play disruptivă, oferind implementări IoT de dimensiuni variate destinate unor domenii diverse: agricultură, smart cities, mediu sau intervenţia în situaţii de urgenţă.

    Echipa Werit a câştigat premiul „Best Pitch”, decernat de către Marius Chiriac, Director de Marketing şi Inovaţie la Enel Energie. Werit propune un consilier vestimentar digital ce sugerează clienţilor combinaţii între articole de îmbrăcăminte selectate dintr-o varietate de magazine online. Utilizatorii îşi creează un profil care este continuu nuanţat prin algoritmi de machine-learning, permiţând Werit să genereze combinaţii inteligente pe gustul cumpărătorilor, eficientizând selecţia şi cumpărarea online şi lărgind spectrul opţiunilor vestimentare.

    Echipele Sunee, oferind o şapcă ce monitorizează radiaţiile ultraviolete şi EnerGO, o soluţie ce permite evaluarea costurilor şi oportunităţilor restructurării companiilor cu servicii complexe de logistică, au câştigat menţiunile speciale ale programului.
    Innovation Labs este un accelerator ancorat în universităţi româneşti de prestigiu din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Sibiu, Timişoara şi Alba Iulia, adăugând dimensiunea dezvoltării de produs educaţiei tehnice IT&C pentru care absolvenţii din România se bucură de o recunoaştere globală.

    În martie 2017, peste 450 de tineri s-au înscris în Hackathoanele Innovation Labs, propunând idei de produse digitale. În Hackathoane au intrat efectiv 117 echipe, dezvoltându-şi ideile în prototipuri cu ajutorul mentorilor, pe parcursul a 24 de ore de foc. Cele mai convingătoare echipe au trecut în a doua etapă a programului Innovation Labs – perioada de mentorat şi dezvoltare a prototipului iniţial, evoluând spre un produs care să combine excelenţa tehnică şi orientarea către nevoile reale ale utilizatorilor. Timp de trei luni, până la Demo Day, echipele au participat săptămânal la workshop-uri şi întâlniri cu mentorii, specialişti în domeniul tehnologiei şi antreprenori, lucrând la dezvoltarea şi rafinarea produselor lor.

  • Ce a primit fiecare persoană nominalizată la Oscar – VIDEO

    Anul trecut, nominalizaţii la Oscar au primit o pungă de cadouri ce conţine hârtie igienică de lux şi excursii în Japonia sau Israel, plus încă câteva obiecte controversate precum un articol pentru lift mamar sau un vibrator. Anul acesta punga conţine lucruri mai puţin controversate. 

    Mai jos puteţi vedea ce conţin pungile de cadouri din acest an. 