BusinessMagazin

Tag: cartier

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • Oraşul în care poţi închiria un apartament cu 1 euro pe an. Nimeni nu are voie să mărească suma

    Pare o glumă, dar există un oraş în care poţi închiria un apartament cu mai puţin de un euro pe an. Chiriile nu s-au mai schimbat aici de sute de ani.

    Fuggerei este un cartier din Augsburg, în sudul Germaniei, construit în urmă cu aproape 500 de ani de Jakob Fugger “cel bogat”, unul dintre cei mai influenţi bancheri ai vremii. Scopul său a fost să le ofere o casă celor care nu îşi permiteau acest lucru, iar chiria impusă de el în 1520, echivalentul de astăzi a 88 de euro cenţi pe an, nu a fost niciodată modificată.

    Una din condiţiile puse celor 142 de locuitori din Fuggerei este să se roage, de trei ori pe zi, pentru sufletul şi bunăstarea bancherilor. Porţile cartierului se închid la 10 seara, iar cine întârzie trebuie să plătească o amendă cuprinsă între 50 de euro cenţi şi un euro.

    Jakob Fugger a pus bazele unui fond caritabil care să finanţeze cheltuielile acestui complex rezidenţial; 500 de ani mai târziu, cea mai mare sursă de venituri este reprezentată de biletele de 4 euro achiziţionate de turiştii care vor să vadă cu ochii lor Fuggerei.

    Jakob “cel bogat” a fost, din multe puncte de vedere, varianta medievală a bancherului de succes de pe Wall Street. El a bătut monede pentru Vatican, a condus comerţul cu mai multe condimente şi a finanţat campania prin care regele spaniol Carlos al V-lea a devenit împăratul Imperiului Roman în 1519.

    La mijlocul secolului al XIV-lea, Jakob Fugger era unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa. El a lăsat moştenire familiei peste 7 tone de aur şi mai multe afaceri, unele dintre acestea existând şi astăzi.

  • Povestea oraşului care fierbe. Aici temperatura apei din lacuri ajunge şi la 98 de grade Celsius – GALERIE FOTO

    Insula japoneza Kyushu este una dintre cele mai active zone geotermale din lume datorită vulcanului Mt’Aso. Beppu, cel mai important oraş al insulei, a fost fondat în 1924, iar numele este dat de cele opt izvoare geotermale, dintre care 6 sunt situate în cartierul Kannawa, iar alte două în cartierul Shibaseki. Micuţul oraş are în total 2.900 guri de aerisire, pe unde, zilnic,130.000 de tone de apă fierbinte şi aburii se ridică, ceea ce fac ca întreaga aşezare să pară cuprinsă de un imens fum.

    La aceste izvoare termale temperaturile medii sunt cuprinse între 50-99.5°Celsius, iar în afară de turism, acestea joacă un rol extrem de important în viaţa de zi cu zi a locuitorilor oraşului. Aburul degajat fiind utilizat pentru a încălzi apa care este mai apoi livrată prin conducte către locuinţe şi întreprinderi.

    Cel mai spectaculos izvor termal din Beppu este Chinoike Jigoku sau „iazul de sânge „. Culoarea sa portocalie provine din prezenţa oxidului de fier şi a celui de magneziu iar temperatura apei este de 80° Celsius. Un alt loc cu adevărat magnific este şi Umi Jigoku sau „iadul de mare”. Aici, izvorul termal are o culoare asemănătoare mărilor, asta datorită cobaltului prezent în cantităţi extrem de însemnate, şi deşi ar putea părea prielnic pentru o baie fierbinte, nu este deloc aşa; peisajul este într-adevăr minunat, însă temperatura apei este de 98° Celsius.

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • De ce la Timişoara se poate şi la Bucureşti nu? Încep lucrările la o parcare supraetajată de 9 etaje

    În următoarele zile vor demara lucrările la una din cele mai înalte parcări supraetajate din ţară, desfăşurată pe 9 etaje şi cu o capacitate de peste 700 de locuri. Parcarea va deservi noua clădire de birouri din proiectul multifuncţional ISHO,  dar va putea fi folosită şi de şoferii care au nevoie să acceseze zona centrală a oraşului. Lucrările vor fi finalizate la mijlocul anului viitor şi noua facilitate va putea fi dată în folosinţă, contribuind la îmbunătăţirea condiţiilor de trafic din zona Take Ionescu – Punctele Cardinale.

    Celor 700 de locuri de parcare disponibile odată cu darea în folosinţă a noii facilităţi, li se vor adăuga alte 1.300 în zona subterană a clădirilor de locuinţe şi birouri care vor constitui proiectul multifuncţional ISHO, astfel încât în noul cartier să fie disponibile peste 2.000 de locuri de parcare. ISHO va deveni astfel cel mai bine deservit cartier din Timişoara din punct de vedere a spaţiilor de parcare.

    Organizarea parcajului în cartierul ISHO, în subteranul clădirilor de locuinţe şi în parcarea supraetajată, este gândită pentru a putea crea o zonă rezidenţială complet pietonală la nivelul solului. Spaţiul care rezultă este utilizat pentru amenajarea unui parc generos, pentru piste de biciclete, precum şi pentru crearea unui frumos parcurs pietonal care va fi animat de magazine, restaurante şi cafenele. ISHO va asigura astfel cel mai plăcut mediu de locuire din oraş, lipsei autovehiculelor adăugându-se şi poziţionarea ideală pe malul Begăi şi posibilitatea de a ajunge în Piaţa Unirii în 10 minute de mers pe jos.

    Mulberry Development este o companie specializată în dezvoltarea proiectelor imobiliare, fondată de antreprenorul Ovidiu Şandor. Compania este cunoscută pentru realizarea a două proiecte majore în cele mai importante oraşe secundare din România: City Business Centre, Timişoara şi The Office, Cluj-Napoca. În prezent, Mulberry Development dezvoltă ISHO, un proiect major în Timişoara. La final celor trei etape de dezvoltare,ISHO va forma un cartier nou cu peste 1.000 de apartamente, 50.000 mp de birouri de nouă generaţie, 2.000 de locuri de parcare, spaţii verzi de peste 7.500 mp,locuri de joacă, after-school, supermarket, un centru medical, farmacie, bănci şi alte funcţiuni comerciale complementare. Zona pietonală a ansamblului va oferi restaurante, cafenele, terase şi alte spaţii de socializare şi relaxare.

  • Cum arată casa celui mai bogat om din România. Locuinţa este absolut impresionantă – FOTO

    Ion Ţiriac se află şi în acest an, pentru a patra oară consecutiv, pe prima poziţie a Top 300 cei mai bogaţi oameni din România, cu o avere estimată la 1,7-1,8 miliarde de euro, în creştere cu 7,6% faţă de anul anterior.
     
    Doar patul în care doarme Ţiriac are 16 metri pătraţi şi este tapiţat în totalitate cu piele de elefant.
     
    Este cunoscută pasiunea acestuia pentru vânătoare. În plus, una din băile din apartament este colosală, fiind mai mare ca un apartament de două camere dintr-un cartier muncitoresc din Bucureşti
     

  • Cum arată casa celui mai bogat om din România. Locuinţa este absolut impresionantă – FOTO

    Ion Ţiriac se află şi în acest an, pentru a patra oară consecutiv, pe prima poziţie a Top 300 cei mai bogaţi oameni din România, cu o avere estimată la 1,7-1,8 miliarde de euro, în creştere cu 7,6% faţă de anul anterior.
     
    Doar patul în care doarme Ţiriac are 16 metri pătraţi şi este tapiţat în totalitate cu piele de elefant.
     
    Este cunoscută pasiunea acestuia pentru vânătoare. În plus, una din băile din apartament este colosală, fiind mai mare ca un apartament de două camere dintr-un cartier muncitoresc din Bucureşti
     

  • A pornit afacerea la doar 28 de ani, iar azi compania a devenit un gigant cu active de peste 20 de miliarde de euro

    Louis-François Cartier s-a născut în 1819, în Paris şi a murit în 1904. El a pus bazele Cartier în 1847, la doar 28 de ani, după ce a a preluat atelierul lui Adolphe Picard, unde şi-a făcut ucenicia. A început să creeze bijuterii elegante, ce aveau ca particularitate folosirea platinei.

    Aristocraţia franceză a fost în scurt timp cucerită de bijuteriile realizate de el, iar prinţesa Mathilde, nepoata lui Napoleon I, a făcut prima achiziţie în 1856. Trei ani mai târziu, împărăteasa Eugenia s-a alăturat listei de admiratori ai lui Cartier, iar în 1859 el a deschis un butic pe Bulevardul Italienilor din Paris. În 1899, fiul lui Louis-François Cartier, Alfred Cartier, împreună cu fiul său, Louis (Alfred a mai avut doi fii, Pierre şi Jacques, implicaţi ulterior în afacere), au creat primul ceas de mână cu diamante. Piesa a avut un succes imens, iar în acelaşi an, un nou butic Cartier a fost deschis în Paris, pe Rue de la Paix, ce avea să devină hubul casei de bijuterii.

    În 1900, Cartier a lansat o colecţie de bijuterii cu design neoclasic, cu diamante montate în platină. Colecţia a devenit un must-have pentru clientela artistocrată a brandului. în 1904, pionierul în domeniul aviaţiei Alberto Santos-Dumont s-a plâns prietenului său Louis Cartier în legătură cu lipsa de fiabilitate şi comoditate a folosirii ceasurilor de buzunar în timpul zborului. Cartier a creat designul unui ceas plat, de mână, care a fost plăcut nu doar de Santos-Dumont, ci şi de mulţi alţi clienţi. Astfel s-a născut Santos, primul ceas de mână pentru bărbaţi lansat de Cartier.

    Tot în 1904, casa a devenit furnizorul oficial pentru regele Edward al VII-lea al Angliei şi pentru regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei, iar trei ani mai târziu, al ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei. în 1907, Cartier a semnat un contract cu Edmond Jaeger, care a agreat să furnizeze mecanismele pentru ceasurile lui Cartier. Până în acest punct, Cartier avea deja subsidiare în Londra, New York şi St. Petersburg; devenea rapid una dintre cele mai de succes companii din lume. Modelele Baignoire şi Tortue (ambele produse şi în prezent) au fost lansate în 1912, urmate de modelul Tank în 1917. Designul acestuia a fost făcut de Louis Cartier, inspirat de noile tancuri de pe frontul de vest. Şi această linie a supravieţuit, cu peste 30 de variante lansate de atunci.

    În 1910, Pierre Cartier a vândut Diamantul Speranţei, cunoscut şi ca Diamantul Blestemului, clientului american Evalyn Walsh McLean.

    În 1917, bijutierul a creat primul ceas de mână pentru femei care scotea în evidenţă ceea ce avea să devină simbolul casei, o panteră. La începutul anilor’20, Cartier a format un joint venture cu Edward Jaeger (sau Jaeger-LeCoultre) pentru a produce mecanisme exclusiv pentru Cartier. în ceasurile Cartier pot fi găsite şi mecanisme de la producători de ceasuri precum Vacheron Constantin, Audemars Piguet, Movado şi LeCoultre. în această perioadă, Alfred Cartier a început să adauge propria amprentă asupra pieselor, de obicei prin ştampilarea unui cod de patru cifre.

    Jacques a preluat conducerea operaţiunilor din Londra; Pierre Cartier a pus bazele subsidiarei din New York în 1909, mutându-se în 1917 pe Fifth Avenue, nr. 653, în vila neorenascentistă a lui Morton Freeman Plant, fiul miliardarului din industria căilor ferate Henry B. Plant. El a cumpărat vila de la Plant în schimbul a 100 de dolari, cash, şi a unui colier cu perle evaluat la vremea aceea la 1 milion de dolari. După moartea lui Pierre, în 1964, fiii Jean-Jacques Cartier (fiul lui Jacques), Claude Cartier (fiul lui Louis) şi Marionne Claudelle (fiica lui Pierre) – care au condus afacerile companiei în Londra, New York şi Paris – au vândut afacerea. în 1972, un grup de investitori conduşi de Joseph Kanoui au cumpărat Cartier Paris.

    În 1974, respectiv 1976, grupul a cumpărat Cartier Londra şi Cartier New York. în 1979, afacerile Cartier s-au unit, Cartier Monde controlând subsidiarele din Paris, Londra şi New York. În prezent, brandul este deţinut de compania elveţiană de bunuri de lux Compagnie Financière Richemont, cu active evaluate la peste 20 de miliarde de euro.

  • Anunţ, pe Facebook, făcut de Ministrul Justiţiei. Ce se va construi în locul în care Ceauşescu se apucase de “Centrul de Creaţie şi Cultură – Cântarea României”

    “Guvernul României – 29. XI.2019. Memorandum – vizând situaţia amplasamentului “Esplanada”, în vederea dezvoltării Cartierului Justiţiei, în cadrul unui program de reconversie funcţională. În vederea realizării acestui obiectiv: 1. Ministerul justiţiei va prelua, în condiţiile legii, terenul aflat în administrarea Ministerului Dezvoltării precum şi partea de teren din proprietatea Municipiului Bucureşti. 2. Ministerul Justiţiei va face demersurile necesare în vederea clarificării situaţiei juridice a suprafeţelor revendicate. 3. Ministerul Justiţiei va realiza demersurile necesare în vederea schimbării denumirii amplasamentului, din “Esplanada” în “Cartierul Justiţiei”, se arată într-o postare a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, pe pagina sa de Facebook.

    În octombrie 2015, ministerul Justiţiei (MJ) a lansat în dezbatere publică proiectul Hotărâre pentru aprobarea schimbării denumirii amplasamentului obiectivului de investiţii, situat în municipiul Bucureşti, Bd. Unirii, sectorul 3, din „Esplanada” în „Cartierul Justiţiei”, precum şi a programului prioritar de reconversie funcţională a acestuia.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Totul a început cu un magazin în cartierul bucureştean Militari. Anul acesta afacerea se îndreaptă spre venituri de 200 de milioane de euro

    „Credem în potenţialul acestei pieţe – când ai câţiva oameni care practică sporturi şi puţini oameni care îşi permit să cumpere articole sportive, acestea se traduc printr-o oportunitate uriaşă“, descrie francezul Jean-François Mace, CEO-ul Decathlon Romania, perspectiva sa asupra pieţei locale, la aproximativ patru luni de la preluarea mandatului de conducere a retailerului de echipamente sportive. Francezul a venit la cârma unei afaceri formate dintr-un lanţ de retail de 20 de magazine, un depozit de logistică lângă Bucureşti recent inagurat, precum şi colaborări cu producători locali de articole sportive. Per total, afacerea francezilor, ce au intrat pe piaţa locală în 2009 cu un magazin în cartierul bucureştean Militari, se îndreaptă anul acesta spre un prag de 200 de milioane de euro.

    François Mace a ajuns să conducă afacerea din România după o perioadă de aproape aproape 10 ani în China, cu rolul de zone manager vice-CEO pe zona de sud a Chinei. Şi-a început cariera în companie în 1991, ca asistent de vânzări, încă din perioada studiilor de international business la CERAM Business School Sophia Antipolis din Franţa (1990-1993).

    După finalizarea studiilor s-a întors la Decathlon în 1996, unde a avut mai multe roluri, în ţara natală, apoi în China, unde a evoluat până în funcţia de director zonal. în ceea ce priveşte decizia venirii sale aici, în locul lui Eric Mazillier, care a preluat din iulie rolul de CEO al Decathlon Africa de Sud, spune că a avut mai multe opţiuni – printre care preluarea conducerii unor afaceri în Kazahstan, Suedia sau Ucraina; a preferat însă România, prin prisma oportunităţilor dezvoltării businessului de aici, dar şi a lucrurilor auzite despre ţară de la cunoscuţi. ”Să fiu sincer, înainte de a veni aici nu ştiam foarte multe despre România; în primul rând pentru că am fost în Asia timp de zece ani. România nu este o ţară foarte bine cunoscută, nici măcar pentru francezi. Am contactat nişte cunoscuţi despre care ştiam că lucrează cu români sau că au vizitat ţara şi de fiecare dată feedbackul a fost foarte pozitiv, în special în ceea ce priveşte peisajul şi oamenii.“

    În acelaşi timp, spune că nu îşi dorea să lucreze într-o piaţă a articolelor sportive saturată. ”Nu eram interesat să lucrez într-o ţară unde oamenii sunt foarte bogaţi şi piaţa articolelor sportive este foarte dezvoltată, cred că am avea mai puţine lucruri de adus în Suedia, de exemplu, decât în România“, îşi motivează el alegerea. La finalul anului trecut, businessul de care era  responsabil ajunsese la în jur de 55 de magazine şi trei depozite (dintr-un total de 260 de magazine în China). Prima impresie, pe lângă diferenţa evidentă a nivelului de dezvoltare dintre ţara asiatică şi România, a fost că există şi câteva asemănări între cele două pieţe: ”Problema infrastructurii, a transportului public, care cauzează multe ambuteiaje de trafic în Bucureşti şi în alte oraşe mari din România, este comună. Dar este o ţară foarte sigură, oamenii sunt prietenoşi şi cred că are un potenţial imens pentru multe; oamenii sunt bine educaţi, condiţiile naturale sunt foarte bune pentru sporturi, ai totul ca să practici sporturi şi în termeni de turism există un potenţial imens în această ţară“.

    Mace descrie şi asemănările pe care le observă între afacerea de aici şi cea de pe continentul asiatic: ”La fel cu ce facem în România, există încă o mare parte a populaţiei chineze care nu îşi permite să cumpere produse sportive, şi acolo, şi aici; strategia noastră s-a axat pe a face sportul accesibil pentru cât mai mulţi“. Cel mai recent inaugurat spaţiu al Decathlon este un depozit logistic aflat în Ştefăneştii de Jos (Ilfov); acesta va aproviziona trei ţări din Europa de Sud-Est: România, Bulgaria şi Grecia. Depozitul se întinde pe o suprafaţă de 29.000 mp şi va avea în stoc peste 1,5 milioane de articole sportive, iar zilnic vor fi livrate între 50.000 şi 180.000 produse, în funcţie de sezon şi comenzi. Potrivit reprezentanţilor companiei, discuţiile referitoare la alegerea spaţiului pe care a fost construit depozitul au început în luna iunie a anului trecut, iar construcţia propriu-zisă a durat şapte luni; spaţiul este dezvoltat şi închiriat de la belgienii de la Warehouses de Pauw. ”Piaţa este mai mare, modelul nostru de business funcţionează bine aici şi populaţia este mai mare decât în Grecia sau Bulgaria.

    ”Suntem aici din 2009, chiar înaintea acestui termen cu producţia, astfel că ştim că funcţionează bine modelul de afacere de aici. Investiţia în acest depozit este cu siguranţă bună, iar amortizarea acesteia va fi foarte rapidă„, descrie şeful Decathlon câteva dintre motivele deciziei deschiderii spaţiului logistic din România, fără să specifice cu exactitate orizontul de timp destinat amortizării investiţiei de aici. în cadrul depozitului lucrează deja 110 angajaţi, iar planul companiei este ca numărul lor să ajungă la 150 până în ianuarie şi la 200 până anul viitor. Angajaţii sunt recrutaţi din Bucureşti, Ploieşti şi din satele învecinate depozitului. Mace spune că şi-a propus ca în viitor să extindă suprafaţa depozitului cu 10.000 mp, iar pasul următor va fi deschiderea unui al doilea depozit, mai mic, în nordul ţării.

    ”Avem posibilitatea şi cred că vom face acest lucru în următorii trei ani, depinzând de evoluţia afacerii. Acum putem acoperi Bucureştiul, oraşele din apropiere, dar, pentru nordul României credem că în viitor vom avea nevoie de un depozit mai mic ce ar putea fi în Cluj sau în Iaşi – astfel încât să putem să livrăm produsele foarte repede.„ Acest pas este condiţionat de evoluţia afacerii pe pieţe noi precum Bulgaria, Grecia sau Israel, cea de-a patra piaţă unde plănuiesc să livreze din depozitul din Bucureşti.

    În ceea ce priveşte retailul, de la începutul anului 2017, reţeaua a fost dezvoltată cu un nou magazin – centrul comercial din Botoşani, cel de-al cincilea din zona Moldovei. De asemenea, în acest an a fost extins şi magazinul Decathlon Pallady, care din luna august dispune de o suprafaţă dublă: 4.200 mp.

    Printre planurile pe termen scurt ale retailerului se află şi deschiderea a încă două magazine până la finalul anului – în Piatra Neamţ, printr-o investiţie de 650.000 de euro, şi în Buzău, unde francezii plănuiesc să investească 800.000 de euro.
    Planurile de viitor ale retailerului sportiv sunt extinderea într-un ritm de 3-4 noi magazine anual – ”nu vom ajunge la 200 de magazine, dar vom menţine ritmul deschiderilor deocamdată“.

    CEO-ul Decathlon spune că oportunitatea pe piaţa locală este adusă şi de faptul că şi-au propus să continue să scadă preţurile produselor; în ultimii trei ani, preţurile s-au redus, în medie, cu 10% pe an. ”Pentru aceasta avem nevoie de logistică şi de producţie, fiindcă dacă producem local – bicicletele, de pildă – aceasta este o modalitate de a reduce preţul de vânzare a acestora.“

    Nu a precizat numărul de furnizori din România, însă subliniază că parteneriatele cu ei sunt pe termen lung. ”Nu avem mulţi, pentru cycling avem doi – dar producem mult. De fiecare dată când semnăm un parteneriat cu furnizorii, este pe termen lung. Filosofia este că ne «căsătorim» pe viaţă, astfel încât să avem un parteneriat foarte puternic, în trei ani vrem să ajungem la 1,5 milioane de biciclete produse în România. Nu vom creşte numărul de parteneri, dar cei care lucrează pentru noi vor creşte producţia.“

    CEO-ul Decathlon subliniază că planurile pentru piaţa locală sunt pe termen lung. ”Investim mult, în producţie, logistică, retail; costurile cresc, salariile de asemenea, ceea ce nu este rău fiindcă oamenii vor avea mai mulţi bani pentru consum, aşadar credem în scopul nostru şi avem încredere din partea acţionarilor noştri să continuăm să investim în România. Nu am planificat deloc să reducem investiţiile până acum.“ El nu precizează care este cota de piaţă a companiei, devenită lider pe piaţa echipamentelor sportive din România, însă spune că obiectivul fixat este ca 80% din populaţie să facă sporturi pe care şi le permit – ”în loc de cotă de piaţă, ar fi foarte bine pentru oameni dacă mai mulţi şi-ar permite să facă sport“.

    Legat de sporturile pe care el însuşi le joacă, spune că este pasionat de tenis şi a făcut chiar performanţă în domeniu anterior, până să se accidenteze, iar acum joacă de 1-3 ori pe săptămână. Iar despre filosofia sa de afaceri, noul CEO al companiei din România spune: ”Cred cu tărie că deciziile trebuie să fie luate de oamenii care vor fi cel mai afectaţi de o anumită decizie; acest lucru înseamnă că oamenii trebuie să aibă o autonomie puternică, oricare ar fi poziţiile lor. Desigur că atunci când oamenii iau decizii, fac câteodată şi greşeli, dar în ce priveşte responsabilitatea, învaţă mult, subsidiaritatea este un cuvânt cheie în Decathlon“, explică el principiile prin care se ghidează în conducerea echipei de aproximativ 1.000 de angajaţi de pe piaţa locală.

    Decathlon este liderul unei pieţe de peste jumătate de miliard de euro anual, potrivit ZF, şi este văzut ca un discounter datorită politicii sale de preţ; printre companiile cu care concurează se află atât magazine specializate precum Hervis sau Intersport, cât şi cu magazine monobrand ca Nike sau Adidas, cu lanţurile de hipermarketuri şi supermarketuri şi cu jucătorii online.