BusinessMagazin

Tag: capitalistul saptamanii

  • Cine sunt oamenii din spatele unuia dintre cele mai influente branduri de modă din lume şi cum au creat aceştia un gigant mondial cu afaceri de miliarde

    Yves Saint Laurent este unul dintre cele mai influente branduri de modă din lume, redefinind eleganţa şi inovaţia încă din 1961. Fondat de designerul cu acelaşi nume şi de partenerul său, Pierre Bergé, brandul a revoluţionat industria prin crearea smokingului feminin şi lansarea liniei de prêt-à-porter „Rive Gauche”. 

    Astăzi, YSL rămâne un simbol al luxului modern, cu o performanţă financiară solidă şi o influenţă globală în lumea modei. Renumitul creator de modă s-a născut la 1 august 1936 în Oran, Algeria, pe atunci teritoriu francez. Provenind dintr-o familie înstărită, tatăl său fiind preşedintele unei companii de asigurări şi proprietarul mai multor cinematografe, tânărul Yves a manifestat încă din copilărie o pasiune pentru modă şi design. Îşi petrecea timpul creând haine pentru mama şi surorile sale şi confecţionând păpuşi de hârtie. La vârsta de 17 ani, Saint Laurent a participat la un concurs organizat de Secretariado Internacional de la Lana, unde a obţinut locul al treilea.

    Acest succes l-a determinat să se mute la Paris, unde s-a înscris la Chambre Syndicale de la Haute Couture. În 1954, a câştigat acelaşi concurs, devansându-l pe Karl Lagerfeld, ceea ce i-a adus recunoaştere în lumea modei. Talentul său a fost remarcat de Michel de Brunhoff, redactorul-şef al revistei Vogue, care l-a prezentat lui Christian Dior. Dior l-a angajat imediat, iar după moartea acestuia în 1957, Saint Laurent, la doar 21 de ani, a preluat conducerea casei Dior, devenind astfel cel mai tânăr director artistic al unei case de modă de renume.

    În 1960, Saint Laurent a fost recrutat în armata franceză în contextul războiului din Algeria. Experienţa militară a fost traumatizantă, suferind un colaps nervos care a necesitat spitalizare şi tratamente psihiatrice, inclusiv electroşocuri. În timpul absenţei sale, casa Dior l-a înlocuit, ceea ce a dus la o ruptură definitivă între designer şi companie. Alături de partenerul său de viaţă şi de afaceri, Pierre Bergé, Saint Laurent a fondat în 1961 propria casă de modă, Yves Saint Laurent (YSL). Prima sa colecţie, prezentată în 1962, a fost un succes răsunător, consolidându-i reputaţia de inovator în modă. În 1966, a lansat linia de prêt-à-porter „Rive Gauche”, democratizând moda de lux şi făcând-o accesibilă unui public mai larg. De asemenea, a introdus elemente revoluţionare în garderoba feminină, precum smokingul pentru femei, jacheta safari şi salopeta, redefinind astfel standardele vestimentare ale vremii. În anii ‘70 şi ‘80, Saint Laurent a continuat să inoveze, inspirându-se din diverse culturi şi mişcări artistice. A fost primul designer care a folosit modele de culoare în prezentările sale şi a colaborat cu artişti renumiţi, integrând arta în modă. Cu toate acestea, succesul său profesional a fost umbrit de probleme personale, inclusiv dependenţa de alcool şi droguri, precum şi luptele cu depresia. În 2002, Yves Saint Laurent s-a retras din lumea modei, organizând un ultim show la Centrul Pompidou din Paris, unde şi-a prezentat cele mai emblematice creaţii. A decedat la 1 iunie 2008, la vârsta de 71 de ani, lăsând în urmă o moştenire impresionantă care continuă să influenţeze moda contemporană. Astăzi, casa Yves Saint Laurent rămâne un simbol al eleganţei şi inovaţiei, continuând să inspire şi să redefinească standardele modei sub conducerea actualului director de creaţie, Anthony Vaccarello. În 2024, brandul a înregistrat venituri de aproximativ 2,9 miliarde de euro. Această performanţă financiară subliniază poziţia solidă a YSL pe piaţa globală a modei de lux. În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, în 2023, YSL avea aproximativ 5.112 angajaţi la nivel global. Sub conducerea actualului director de creaţie, Anthony Vaccarello, şi a CEO-ului Cédric Charbit, YSL continuă să îmbine tradiţia cu inovaţia, consolidându-şi poziţia de lider în industria modei. 



    Traducere şi adaptare: Ioana Matei

  • Povestea antreprenorului care a sfidat sărăcia şi a construit o afacere ce a devenit un imperiu al luxului extravagant

    Antreprenorul italian a sfidat sărăcia şi a construit o afacere care a ajuns un imperiu al luxului extravagant. Născut la finalul secolului XiX, el şi-a deschis un mic magazin de pielărie la Florenţa, s-a confruntat cu probleme financiare în repetate rânduri, dar a reuşit să salveze afacerea de fiecare dată.

    Falimentul părinţilor săi, comercianţi umili care confecţionau pălării de paie, ar fi putut să-i topească orice elan antreprenorial lui Guccio Gucci, născut pe 26 martie 1881 la Florenţa. În urma acestui eveniment a fost forţat, la 17 ani, să plece de acasă pentru a-şi câştiga existenţa şi a reuşit să se angajeze la Savoy, în Londra, unul dintre cele mai extravagante hoteluri ale vremii. Timp de câţiva ani, a lucrat ca spălător de vase, chelner, hamal şi liftier – această slujbă fiind o meserie importantă, dat fiind că pe atunci lifturile erau extrem de rare, iar clienţii hotelului erau oameni bogaţi. 

    Astfel, a avut prilejul să observe că aceştia aveau genţi de călătorie şi că erau mai preocupaţi de calitate decât de preţ. După câţiva ani de muncă în Londra, tânărul Gucci s-a întors la Florenţa, s-a căsătorit şi s-a angajat. A supravieţuit Primului Război Mondial şi s-a angajat în cadrul unei companii care producea obiecte de pielărie. A fost avansat, i s-a oferit un loc de muncă la Roma, dar pentru că soţia sa nu a dorit să părăsească Florenţa, o perioadă a făcut naveta între cele două oraşe. Încurajat de soţia sa şi invenstind toate economiile familiei, şi-a deschis propriul magazin de pielărie în Florenţa, sub numele Gucci. Iniţial, vindea genţi şi produse de piele fabricate de alte firme, dar apoi a decis să facă pasul spre producerea propriilor obiecte. În această etapă, mulţi dintre clienţi nu plăteau la timp, iar antreprenorul italian se confrunta cu dificultăţi, fiind chiar la un pas să îşi abandoneze visul. Salvarea a venit din partea viitorului său ginere, care i-a împrumutat bani, în loc să plătească nunta programată.

    La scurt timp, Guccio Gucci a echilibrat afacerea, dar un nou moment dificil a intervenit odată cu al Doilea Război Mondial, când accesul la materii prime era dificil. Cum nu avea suficientă piele la dispoziţie pentru a produce obiectele artizanale cu care devenise deja cunoscut, artizanii din echipa sa au inclus în producţie alte tipuri de materiale, ca pânza (aplicată în cele mai expuse zone ale genţilor – curele, încuietori sau colţuri). Acest moment este unul de referinţă pentru industria de pielărie, fiind prima dată când pentru producţia de genţi de piele au fost folosite materiale complementare.

    Un pas important în istoria brandului a fost extinderea în afara Florenţei, la insistenţele unuia dintre cei trei fii ai săi. Deşi în primă fază nu a fost de acord cu această idee, Guccio a fost convins în cele din urmă să accepte deschiderea unui magazin la Roma, o decizie care s-a dovedit a fi inspirată. După terminarea războiului, firma s-a confruntat din nou cu probleme financiare, care au fost depăşite prin împrumuturi bancare. Un alt moment definitoriu pentru evoluţia firmei a fost cel în care, tot la insistenţele fiilor săi, afacerea a deschis un magazin la New York. Din acel moment, dezvoltarea afacerii a accelerat, ajungând unul dintre cele mai cunoscute branduri la nivel mondial.

    Marca Gucci, care s-a extins şi în domenii ca bijuterii, ceasuri, fashion şi încălţăminte, se află acum în portofoliul conglomeratului Kering. În 2024, veniturile Gucci la nivel mondial au scăzut cu 23%, până la nivelul de 7,7 mld. euro.

    În România, Gucci a operat un magazin timp de aproape zece ani, la parterul hotelului Athenee Palace Hilton, din Bucureşti. Spaţiul, operat în sistem franciză de antreprenori români, a fost închis în 2022, în condiţiile în care în 2021 a avut afaceri de 21 de milioane de lei.  

     

    DECIZII 

    Cele mai importante decizii ale lui Guccio Gucci au inclus deschiderea primului magazin în Florenţa în 1921, dedicat produselor din piele. În anii ‘30, a introdus valizele şi genţile din piele. Decizia de a crea logo-ul iconic cu dublul G a consolidat identitatea brandului. În plus, extinderea internaţională, în special în America în anii ‘50, a fost esenţială pentru transformarea Gucci într-o afacere globală.

  • Povestea omului care datorită viziunii sale îndrăzneţe a reuşit să creeze un imperiu în domeniul artistic şi hotelier, într-o perioadă în care aceste tipuri de afaceri abia prindeau contur?

    Richard D’Oyly Carte a fost un om de afaceri ambiţios, care a revoluţionat atât industria teatrului, cât şi cea a ospitalităţii. Cu o viziune îndrăzneaţă, el a reuşit să creeze un imperiu artistic şi hotelier, punând bazele unor instituţii legendare precum Savoy Theatre şi Hotel Savoy. 

    Richard D’Oyly Carte (3 mai 1844 – 3 aprilie 1901) a fost un agent de talente, impresar teatral, compozitor şi hotelier englez în a doua jumătate a epocii victoriene. Născut în Greek Street, Soho, Londra, el a fost fiul lui Richard Carte, un flautist renumit şi producător de instrumente muzicale. Familia sa avea origini galeze şi normande. De mic, Richard a fost expus la muzică şi arte, studiind vioara şi flautul şi participând la spectacole de teatru amator. În anii 1860, după ce a lucrat în afacerea tatălui său, Carte şi-a deschis propria agenţie de impresariat, reprezentând artişti precum Adelina Patti, Oscar Wilde şi Charles Gounod. El a crezut în potenţialul operei comice englezeşti şi a dorit să creeze o alternativă la operetele franceze populare în Londra. În 1875, în calitate de manager al Royalty Theatre, i-a adus împreună pe dramaturgul W.S. Gilbert şi compozitorul Arthur Sullivan pentru a crea „Trial by Jury”, un succes care a marcat începutul unei colaborări prolifice. 

    Pentru a produce şi promova operele lui Gilbert şi Sullivan, Carte a fondat D’Oyly Carte Opera Company şi a construit Savoy Theatre în 1881, primul teatru din lume iluminat electric. Ulterior, în 1889, a deschis Savoy Hotel, un hotel de lux care a devenit rapid popular. Primul manager general celebru al Hotelului Savoy a fost legendarul hotelier César Ritz, scrie platforma dedicată istoriei hotelului, thesavoylondon.com. Ritz a ajuns la Savoy în 1890, plin de idei pe care le testase deja în hotelurile de lux continentale, acolo unde învăţase ce anume atrăgea cel mai mult aristocraţia britanică ce îşi petrecea verile în străinătate. Una dintre primele sale decizii a fost introducerea muzicii în zonele publice ale hotelului. „Muzica”, spunea el, „acoperă pauzele stânjenitoare în conversaţie”.

    Astfel, au fost angajaţi muzicieni, iar hotelul Savoy a fost umplut cu muzică ambientală, asigurată în principal de mici trupe militare care interpretau hiturile epocii. Într-o seară din 1912, orchestra hotelului a început să cânte un cântec foarte popular, iar un cuplu îndrăzneţ s-a ridicat şi a început să danseze în spaţiul dintre mese. Curând, a devenit clar că dansul în timpul cinei era o completare dorită a divertismentului serii, iar hotelul a instalat o podea de dans în centrul sălii Thames Foyer. Această inovaţie a venit exact la timp pentru entuziasmul enorm faţă de tango din 1913. Odată cu întreaga Londră la modă, oaspeţii de la Savoy au dansat tango între felurile de mâncare, până în Primul Război Mondial şi chiar şi în timpul acestuia, ca o evadare temporară din realitatea dură de peste Canalul Mânecii. În 1922 a fost înfiinţată noua companie de radio, British Broadcasting Company (BBC), care şi-a deschis primele studiouri de înregistrare pe Savoy Hill, chiar vizavi de hotel. BBC avea nevoie de conţinut, iar Savoy avea potenţial de a furniza exact acest lucru. Astfel, în octombrie 1923, trupele de la Savoy au început să fie transmise la radio, devenind rapid celebre în toată ţara, oriunde ajungea semnalul BBC. Între timp, departamentul de divertisment s-a extins şi a început să angajeze spectacole de cabaret pentru a completa programul serii.

    Este Savoy un lanţ hotelier?

    Numele „Savoy” este asociat astăzi cu mai multe entităţi independente din industria ospitalităţii, fiecare operând sub propria administraţie:

    1. Hotelul Savoy din Londra – Fondat în 1889 de Richard D’Oyly Carte, este acum administrat de Fairmont Hotels and Resorts, parte a grupului Accor.

    2. Savoy Signature – O colecţie de hoteluri şi staţiuni de lux în Madeira, Portugalia.

    3. Savoy Group din Sharm El Sheikh – Un operator de hoteluri şi resorturi de lux în Egipt, specializat în ospitalitate premium şi divertisment.

    4. Hotelul Savoy din Roma – Achiziţionat de grupul hotelier Aluma, parte a lanţului Isrotel.

    În 1924, un tânăr pianist american, Carroll Gibbons, a ajuns la Savoy în speranţa de a se alătura trupei Savoy Orpheans. În cele din urmă, avea să devină cel mai faimos dirijor de orchestră pe care hotelul l-a avut vreodată. Faimos şi datorită anilor săi de emisiuni radio pentru BBC, Gibbons a compus chiar şi propria sa melodie tematică, „Garden in the Rain” (1928), cu versuri scrise de James Dyrenforth. În 1962, Frank Sinatra, un oaspete regulat al Savoy-ului de-a lungul vieţii sale, a venit la Londra pentru a înregistra un album cu zece melodii intitulat „Sinatra Sings Great Songs From Great Britain”. Piesa cu numărul 7 de pe acest album este „Garden in the Rain”, un omagiu adus legendarului dirijor de orchestră de la hotelul preferat al lui Sinatra din Londra. Odată cu apariţia noilor cluburi şi discoteci în anii 1970, tradiţia Savoy de a combina cina, dansul şi cabaretul a ajuns la sfârşit în 1980. Cu toate acestea, tradiţia muzicii live în spaţiile publice a continuat atunci şi continuă şi în prezent, deoarece pauzele stânjenitoare din conversaţie nu au dispărut odată cu trecerea timpului!

    Surse: savoylondon.com, ft.com, newyorktimes.com, wikipedia.org

    În viaţa personală, Carte s-a căsătorit cu Blanche Julia Prowse în 1870, având doi fii, Lucas şi Rupert. După moartea lui Blanche în 1885, s-a recăsătorit în 1888 cu Helen Lenoir, asistenta sa, care a preluat multe dintre responsabilităţile companiei pe măsură ce sănătatea lui Carte s-a deteriorat. Richard D’Oyly Carte a murit în 1901, lăsând în urmă un imperiu în domeniul teatrului şi al ospitalităţii, continuat de soţia sa şi, ulterior, de fiul său, Rupert.  În 2025, Hotelul Savoy din Londra continuă să fie un simbol al luxului şi inovaţie, chiar dacă piaţa hotelurilor de lux din Londra devine din ce în ce mai competitivă. Între 2023 şi 2025, capitala britanică a înregistrat deschiderea a 15 noi hoteluri de lux, adăugând 2.677 de camere. Această creştere a concurenţei a făcut ca atragerea clienţilor să fie mai dificilă pentru hoteluri consacrate precum Savoy. Deşi profitul operaţional al Savoy a crescut de la 5,7 milioane de lire sterline la 10,3 milioane de lire sterline, hotelul a înregistrat o pierdere de 17,6 milioane de lire sterline din cauza costurilor financiare mai mari. Veniturile au crescut de la 52,9 milioane de lire sterline la 63,3 milioane de lire sterline, iar rata de ocupare a crescut de la 50% la 59%, deşi tariful mediu pe cameră a scăzut uşor. În ciuda acestor provocări, Savoy rămâne dedicat excelenţei în servicii şi experienţe culinare. Restaurantul 1890 din incinta hotelului a obţinut prima sa stea Michelin, consolidând reputaţia Savoy în domeniul gastronomiei de înaltă clasă. În prezent, mai multe hoteluri şi grupuri hoteliere poartă numele „Savoy”, dar operează independent, fiecare cu identitate şi management unice.   

    Traducere şi adaptare: Ioana Matei

  • Povestea femeii care după ce rămas văduvă la 27 de ani, cu un copil mic, a depăşit toate problemele şi chiar a reuşit să construiască un imperiu, într-o perioadă în care acest lucru părea imposibil pentru o femeie

    Într-o epocă în care femeile rareori aveau dreptul să conducă afaceri, Barbe-Nicole Ponsardin, cunoscută mai târziu ca Madame Clicquot, a devenit una dintre cele mai influente figuri din industria şampaniei. Ea a transformat o afacere aflată în dificultate într-un imperiu al eleganţei şi rafinamentului, iar moştenirea sa dăinuie până astăzi, Veuve Clicquot fiind unul dintre cele mai renumite branduri de şampanie din lume – mai exact, al doilea CA vânzări. 

    Născută pe 16 decembrie 1777 în Reims, Franţa, Barbe-Nicole Ponsardin provenea dintr-o familie prosperă. Tatăl său, Ponce Jean Nicolas Philippe Ponsardin, era un negustor de textile de succes şi un influent politician, ceea ce i-a oferit tinerei Barbe-Nicole acces la o educaţie solidă şi la o reţea de contacte de înaltă clasă. Pentru a consolida influenţa economică a familiei, părinţii ei au aranjat căsătoria cu François Clicquot, fiul unui producător de vinuri din Reims. Astfel, în 1798, la vârsta de 21 de ani, Barbe-Nicole a devenit parte a Maison Clicquot, o casă de vinuri cu ambiţii mari, dar încă departe de a fi o forţă dominantă pe piaţa şampaniei. François Clicquot avea o viziune îndrăzneaţă: voia să transforme compania sa într-un nume recunoscut internaţional.

    A început să exploreze pieţele externe şi a crescut producţia de şampanie de la 8.000 la 60.000 de sticle pe an între 1796 şi 1804, potrivit Smithsonian Magazine. Cu toate acestea, în 1805, la doar 30 de ani, François a murit subit, lăsând-o pe soţia sa văduvă la 27 de ani, cu un copil mic şi un viitor incert. În Franţa începutului de secol XIX, Codul civil napoleonian restricţiona drepturile femeilor, interzicându-le să administreze afaceri fără consimţământul unui tutore masculin. Singura excepţie? Văduvele. Barbe-Nicole a luat una dintre cele mai îndrăzneţe decizii ale timpului ei: a refuzat să se retragă şi l-a convins pe socrul său să-i permită să conducă afacerea familiei. În 1810, şi-a înregistrat oficial compania sub numele Veuve Clicquot-Ponsardin („Văduva Clicquot-Ponsardin”).

    Madame Clicquot nu s-a mulţumit doar să administreze afacerea – ea a transformat fundamental modul în care era produsă şampania. În 1810, a creat prima şampanie vintage din lume, selecţionând doar strugurii dintr-un singur an excepţional, în loc să amestece recolte din mai mulţi ani. Iar dacă până la începutul secolului XIX şampania era tulbure, conţinând sedimente de drojdie care afectau claritatea băuturii, Madame Clicquot a inventat metoda remuage (riddling), care permitea îndepărtarea acestor impurităţi prin rotirea şi înclinarea sticlelor într-o poziţie controlată.

    Această tehnică, care este încă utilizată în producţia modernă de şampanie, a transformat băutura într-un produs limpede, elegant şi apreciat la nivel mondial, potrivit history.com. În 1818, Madame Clicquot a creat prima şampanie rosé blended, amestecând vin roşu cu vin alb – o tehnică revoluţionară care este utilizată de majoritatea producătorilor de şampanie şi astăzi. Madame Clicquot nu doar că a îmbunătăţit calitatea şampaniei, dar a înţeles şi importanţa brandingului şi a pieţelor internaţionale. În 1814, pe măsură ce războaiele napoleoniene se apropiau de sfârşit, ea a reuşit să trimită un transport clandestin de 10.550 de sticle de şampanie în Rusia, unde consumatorii erau mari amatori ai vinurilor efervescente. Odată ce blocadele comerciale s-au ridicat, şampania sa a devenit un simbol al luxului la curtea ţarului Alexandru I, consolidând poziţia Veuve Clicquot pe piaţa globală, scrie Smithsonian Magazine.  

     

    Madame Clicquot a condus afacerea timp de 61 de ani, până la moartea sa, în 1866, la vârsta de 89 de ani.

    Madame Cliquot nu s-a mulţumit să salveze un business, ci a revoluţionat o întreagă industrie. Ea a creat:

    1.Œ Prima şampanie vintage din lume (1810)

    2. Procesul de remuage (1816) – clarificarea revoluţionară a şampaniei

    Ž3 Prima şampanie rosé blended (1818)

     

    Traducere şi adaptare: Ioana Matei

  • A rămas văduvă la doar 27 de ani, dar ce a făcut cu businessul soţului ei a uimit pe toată lumea

    Într-o epocă în care femeile rareori aveau dreptul să conducă afaceri, Barbe-Nicole Ponsardin, cunoscută mai târziu ca Madame Clicquot, a devenit una dintre cele mai influente figuri din industria şampaniei. Ea a transformat o afacere aflată în dificultate într-un imperiu al eleganţei şi rafinamentului, iar moştenirea sa dăinuie până astăzi, Veuve Clicquot fiind unul dintre cele mai renumite branduri de şampanie din lume – mai exact, al doilea CA vânzări. 

     

    Născută pe 16 decembrie 1777 în Reims, Franţa, Barbe-Nicole Ponsardin provenea dintr-o familie prosperă. Tatăl său, Ponce Jean Nicolas Philippe Ponsardin, era un negustor de textile de succes şi un influent politician, ceea ce i-a oferit tinerei Barbe-Nicole acces la o educaţie solidă şi la o reţea de contacte de înaltă clasă. Pentru a consolida influenţa economică a familiei, părinţii ei au aranjat căsătoria cu François Clicquot, fiul unui producător de vinuri din Reims. Astfel, în 1798, la vârsta de 21 de ani, Barbe-Nicole a devenit parte a Maison Clicquot, o casă de vinuri cu ambiţii mari, dar încă departe de a fi o forţă dominantă pe piaţa şampaniei. François Clicquot avea o viziune îndrăzneaţă: voia să transforme compania sa într-un nume recunoscut internaţional. A început să exploreze pieţele externe şi a crescut producţia de şampanie de la 8.000 la 60.000 de sticle pe an între 1796 şi 1804, potrivit Smithsonian Magazine. Cu toate acestea, în 1805, la doar 30 de ani, François a murit subit, lăsând-o pe soţia sa văduvă la 27 de ani, cu un copil mic şi un viitor incert. În Franţa începutului de secol XIX, Codul civil napoleonian restricţiona drepturile femeilor, interzicându-le să administreze afaceri fără consimţământul unui tutore masculin. Singura excepţie? Văduvele. Barbe-Nicole a luat una dintre cele mai îndrăzneţe decizii ale timpului ei: a refuzat să se retragă şi l-a convins pe socrul său să-i permită să conducă afacerea familiei. În 1810, şi-a înregistrat oficial compania sub numele Veuve Clicquot-Ponsardin („Văduva Clicquot-Ponsardin”). Madame Clicquot nu s-a mulţumit doar să administreze afacerea – ea a transformat fundamental modul în care era produsă şampania. În 1810, a creat prima şampanie vintage din lume, selecţionând doar strugurii dintr-un singur an excepţional, în loc să amestece recolte din mai mulţi ani. Iar dacă până la începutul secolului XIX şampania era tulbure, conţinând sedimente de drojdie care afectau claritatea băuturii, Madame Clicquot a inventat metoda remuage (riddling), care permitea îndepărtarea acestor impurităţi prin rotirea şi înclinarea sticlelor într-o poziţie controlată. Această tehnică, care este încă utilizată în producţia modernă de şampanie, a transformat băutura într-un produs limpede, elegant şi apreciat la nivel mondial, potrivit history.com. În 1818, Madame Clicquot a creat prima şampanie rosé blended, amestecând vin roşu cu vin alb – o tehnică revoluţionară care este utilizată de majoritatea producătorilor de şampanie şi astăzi. Madame Clicquot nu doar că a îmbunătăţit calitatea şampaniei, dar a înţeles şi importanţa brandingului şi a pieţelor internaţionale. În 1814, pe măsură ce războaiele napoleoniene se apropiau de sfârşit, ea a reuşit să trimită un transport clandestin de 10.550 de sticle de şampanie în Rusia, unde consumatorii erau mari amatori ai vinurilor efervescente. Odată ce blocadele comerciale s-au ridicat, şampania sa a devenit un simbol al luxului la curtea ţarului Alexandru I, consolidând poziţia Veuve Clicquot pe piaţa globală, scrie Smithsonian Magazine.  

     

    Madame Clicquot a condus afacerea timp de 61 de ani, până la moartea sa, în 1866, la vârsta de 89 de ani.

    Madame Cliquot nu s-a mulţumit să salveze un business, ci a revoluţionat o întreagă industrie. Ea a creat:

    1.Œ Prima şampanie vintage din lume (1810)

    2. Procesul de remuage (1816) – clarificarea revoluţionară a şampaniei

    Ž3 Prima şampanie rosé blended (1818)

     

    Traducere şi adaptare: Ioana Matei

  • Povestea omului care a este considerat Warren Buffett al ţării lui şi cum a reuşit el să construiască un imperiu de miliarde de dolari cu o investiţie care a constat în mai puţini bani decât dau alţii pe un tricou

    Rakesh Radheyshyam Jhunjhunwala, cunoscut sub numele de „Big Bull of India” sau „Warren Buffett al Indiei”, datorită previziunilor sale optimiste despre piaţa bursieră, a început să investească în 1985 cu un capital modest de ₹5.000 (aproximativ 60 de dolari americani la acea vreme). Şi nu s-a oprit acolo.

    Prima sa mare realizare financiară a venit în 1986, când a obţinut un profit de ₹5 lakh (aproximativ 6.000 de dolari). La momentul decesului său, averea sa netă era estimată la 5,8 miliarde de dolari, ceea ce îl plasa pe locul 438 în topul celor mai bogaţi oameni din lume. A fost partener în propria sa firmă de administrare a activelor, Rare Enterprises, şi a ocupat funcţii de conducere în mai multe companii.

    Printre realizările sale notabile, a fost cofondatorul Akasa Air, o companie aeriană low-cost din India, şi a fost implicat şi în controverse legate de tranzacţii insider, reglementate ulterior de autorităţile de supraveghere financiară din India. Rakesh Jhunjhunwala s-a născut pe 5 iulie 1960, într-o familie Marwari Agarwal, cu origini în Jhunjhunu, Rajasthan. Tatăl său, funcţionar guvernamental, obişnuia să discute despre pieţele financiare, ceea ce i-a stârnit interesul pentru investiţii. 

    Rakesh a studiat la Sydenham College şi ulterior s-a înscris la Institutul de Experţi Contabili din India. Primele sale investiţii au fost realizate în perioada facultăţii, folosind economiile proprii. Începând cu ₹5.000 (aproximativ 60 de dolari), a obţinut un profit de ₹20-25 lakh (aproximativ 25.000-30.000 de dolari) între 1986 şi 1989. În 2022, portofoliul său de investiţii valora peste ₹11.000 de crore (aproximativ 1,4 miliarde de dolari).

    Cea mai mare parte a averii sale era reprezentată de investiţii în Titan Company, care valorau ₹7.294,8 crore (aproximativ 910 mil. dolari) în 2021. Rakesh a fost o figură centrală în multe companii importante din India. A fost preşedintele Aptech şi Hungama Digital Media Entertainment şi membru în consiliul de administraţie al mai multor firme, precum Prime Focus Limited, Geojit Financial Services şi Concord Biotech. De asemenea, a făcut parte din consiliul consultativ al organizaţiei India’s International Movement to Unite Nations (I.I.M.U.N.). În 2021, Jhunjhunwala a lansat Akasa Air, investind 400 de milioane de dolari pentru o participaţie de 40%. Până în 2024, compania avea o flotă de 24 de aeronave şi opera în 19 oraşe din India. 

    Cea mai mare parte a averii sale era reprezentată de investiţii în Titan Company, care valorau ₹7.294,8 crore (aproximativ 910 mil. dolari) în 2021. Rakesh a fost o figură centrală în multe companii importante din India.

    Cu puţin timp înainte de moartea sa, Jhunjhunwala şi-a mărit participaţia în companie la 46%, devenind cel mai mare acţionar. Pe lângă investiţiile financiare, Jhunjhunwala a achiziţionat proprietăţi de lux, inclusiv apartamente Ridgeway în Malabar Hill, Mumbai, pentru care a plătit ₹176 crore (aproximativ 22 de milioane de dolari) şi ulterior ₹195 crore (aproximativ 24 mil. dolari). În 2021, a început construcţia unei case impresionante de 13 etaje, de 70.000 de metri pătraţi. În acelaşi an, a fost investigat de SEBI (autoritatea de reglementare a pieţei bursiere din India) pentru tranzacţii insider în cazul Aptech Computers.

    În urma unei înţelegeri, el a plătit ₹18,5 crore (aproximativ 2,3 milioane de dolari), iar soţia sa ₹3,2 crore (aproximativ 400.000 de dolari) pentru a închide cazul. Deşi a avut o avere impresionantă, Jhunjhunwala a fost şi un filantrop activ, planificând să doneze un sfert din averea sa în scopuri caritabile. A sprijinit iniţiative din domeniul sănătăţii şi educaţiei, cum ar fi Fundaţia Agastya International, Ashoka University, Friends of Tribals Society şi Olympic Gold Quest. A fost implicat în construcţia spitalului oftalmologic R J Sankara din New Panvel. După moartea sa, soţia sa, Rekha Jhunjhunwala, a continuat să fie o forţă economică, ocupând locul 28 în lista Forbes a celor mai bogaţi oameni din India în 2024, cu o avere de 9,3 mld. de dolari. 

     

    Traducere şi adaptare: Ioana Matei

  • Cine este omul care vinde unele dintre cele mai scumpe parfurmuri din lume? El este creatorul aşa numitelor parfumurilor rare, ce se vând cu mii de dolari sticluţa

    Roja Dove a inventat conceptul de Haute Parfumerie, fiind unul dintre cei care crează unele dintre cele mai scumpe parfumuri. Nu este nimic ieşit din comun pentru casa Roja Parfums să pună pe piaţă doar 500 de sticluţe de parfumuri, din care 250 sunt rezervate vânzărilor din Marea Britanie. Sunt aşa – numitele „parfumuri rare”, după cum sunt prezentate chiar pe site-ul companiei, care reuneşte produse cu preţuri de mii de euro fiecare stiluţă, dar gama reuneşte şi produse mai accesibile, la câteva sute de euro bucata.

     

    Mă gândeam cum se aliniază moda şi parfumeria. Dacă pe rafturi nesfârşite din magazine se vând aceleaşi parfumuri, acestea erau ca echivalentul olfactiv al prêt-à-porter. Mi-am dorit ca boutique-ul meu să fie echivalentul haute couture, iar de acolo, Haute Parfumerie a intrat în vorbire”, declara Roja Dove pentru revista CEO Magazine.

    Roja Dove (născut Roger Bird pe 25 septembrie 1956) este un parfumier britanic ale cărui parfumuri sunt vândute în magazine în întreaga lume, dar şi în online. Născut şi crescut în Sussex, sud-estul Angliei, cariera sa în parfumerie a început în 1981, când s-a alăturat casei de parfumuri franceze Guerlain, conform Wikipedia. 

    Interesul lui Dove pentru parfumuri a fost stârnit de la o vârstă fragedă, el povestind că a remarcat mirosul mamei sale când îl săruta de noapte bună. Când ea îşi apleca capul pentru a-l săruta, simţea mai intens parfumul ei, care persista în camera sa mult timp după ce ea pleca, şi îl ajutau să păstreze vie în memorie imaginea ei, poate dichisită cu o rochie cocktail. Acest interes a evoluat pe măsură ce Dove a crescut, iar în adolescenţă îşi cheltuia banii cumpărând sticluţe mici de parfum şi era impresionat de faptul că aceste recipiente minuscule puteau conţine o esenţă cu un efect atât de copleşitor.

    După terminarea şcolii, Dove s-a îndreptat către Universitatea din Cambridge pentru a studia medicină. În timp ce studia acolo, şi-a sărbătorit a 21-a aniversare cu o vizită la magazinul Guerlain de pe Champs-Élysées. A început să lucreze în cadrul magazinului de modă masculină Joshua Taylor’s, din Cambridge, dar în scurt timp a fost atât de puternic atras de universul parfumeriei încât a abandonat universitatea pentru a-şi urma cariera în cadrul Guerlain. 

    În entuziasmul său de a învăţa mai multe după vizita la buticul Guerlain, Dove a scris frecvent parfumierilor francezi solicitând informaţii şi experienţă. În cele din urmă, deranjat dar impresionat de interesul lui Dove, Robert Guerlain i-a oferit o poziţie: în 1981, a fost angajat în Departamentul de Formare şi Relaţii Publice. După câţiva ani, i s-a acordat poziţia de ambasador global, devenind astfel primul membru non-Guerlain al familiei care a primit acest rol şi a primit titul „Professeur de Parfum”. În cadrul casei Guerlain a lucrat timp de 20 de ani înainte de a miza pe antreprenoriat, Roja Parfums fiind cea care i-a adus faima. „Sistemul corporatist nu mi se potriveşte, am decis să merg pe cont propriu”, argumenta el această decizie.

    Reputaţia lui a crescut pe măsură ce a atras tot mai mulţi clienţi. În ciuda faptului că serviciile personalizate costă de la 30.000 de dolari americani în sus, el şi-a creat un loc al său într-o piaţă în expansiune, folosind doar cele mai bune ingrediente din lume. „Mă ghidez după mottoul «Numai ce e mai bun este suficient» şi, prin urmare, folosesc doar materiale de cea mai înaltă calitate. Odată ce ai mirosit ce e mai fin, cum ai putea vreodată să te întorci la ceva mai puţin?” spune el. „Pentru a pune lucrurile în context, un kilogram de tinctură de ambra costă aproape 100.000 de lire sterline şi este una dintre notele mele preferate. Când vine vorba de parfum, nu precupeţesc niciun efort. spre supărarea echipei mele financiare. Dar acea parte a afacerii este problema lor!”  

     

  • Povestea omului ce a transformat un mic magazin într-un adevărat imperiu de miliarde de euro, cunoscut în toată lumea.

    Povestea lui Mario Prada şi a casei de modă pe care a fondat-o reflectă o călătorie fascinantă de la un mic magazin de articole din piele în Milano până la un brand de lux reconoscut la nivel global. Brandul şi-a câştigat renumele în sfera modei de lux pentru bărbaţi şi femei, inclusiv încălţăminte, genţi de mână, bagaje, articole din piele şi, mai nou, bijuterii.

    Spiritul antreprenorial al lui Mario şi preocuparea sa permanentă pentru calitate au stat la baza unei afaceri care avea să depăşească propriile sale aşteptări. Unul dintre pilonii principali pe care a construit afacerea se leagă de materiale fine şi meşteşug precis, iar această abordare a transformat produsele sale în obiecte dorite nu naumai de elita din Milano, ci din întreaga lume. Născut în Milano la sfârşitul secolului al XIX-lea, Mario Prada a pus bazele ca-sei Fratelli Prada în 1913, împreună cu fratele său, Martino.

    Primul magazin, deschis în Milano, în Galleria Vittorio Emanuele, vindea articole din piele, genţi de mână, accesorii de călătorie, truse de toaletă, bijuterii, articole de lux şi obiecte rare. Locul ales pentru deschiderea magazinului, Galleria Vittorio Emanuele, simboliza eleganţa şi exclu-sivitatea, oferind fundalul perfect pentru ofertele de lux ale Prada. Arhitectura sa neoclasică şi interiorul opulent se aliniau perfect cu imaginea Prada de furnizor de produse sofisticate şi atemporale. Alegerea Galleriei ca primă locaţie pentru Prada a evidenţiat simţul pentru marketing al lui Mario Prada, care a valorificat reputaţia pe care Mila-no o avea deja – capitală a modei în Italia – pentru a atrage atenţia aristocraţiei din ţară şi a vizitatorilor de rang înalt. Această decizie a demonstrat abilităţile sale de afaceri, întrucât înţelegea importanţa vizibilităţii într-o piaţă competitivă.

    Boutique-ul era ieşit din tipare, la acea vreme, combinând designul de ultimă oră cu tradiţia italiană. Fiecare obiect era realizat manual, Mario Prada insistând să pună calitatea produselor mai presus de orice altceva, conform dsfantijewelry.com. Fraţii au importat, de asemenea, şi valize englezeşti luxoase, extrem de apreciate de elita Italiei şi de aristocraţii călători din întreaga lume.

    Accentul pus de Mario Prada pe precizie şi artizanat a făcut ca lucrările sale să iasă rapid în evidenţă. El supraveghea personal fiecare detaliu al procesului de producţie, asigurându-se că fiecare obiect reflecta standardele sale. „Calitatea rămâne chiar şi după ce preţul este uitat”, spunea antreprenorul italian. De fapt, tocmai această atenţie meticuloasă la detalii a pus brandul în atenţia unui grup loial de clienţi din înalta societate milaneză, de la bun început.

    În 1919, Prada a primit titlul de Furnizor Oficial al Familiei Regale Italiene. Acest lucru a permis companiei să încor-poreze în logo-ul său stema Casei de Savoia şi designul cu frânghie înnodată.

    În timp ce Mario Prada excela în crearea unui brand care rezonează cu aristocraţia şi demnitarii, convingerile sale personale despre afaceri şi rolurile de familie erau adânc înrădăcinate în valori tradiţionale. El credea că femeile nu ar trebui să lucreze în afacerea de familie şi nu le-a permis să se implice în companie. Această credinţă reflecta atitudinile conservatoare predominante în Italia începutului de secol XX, unde tradiţiile patriarhale dominau frecvent afacerile de familie. 

    Ironia a făcut ca, după moartea lui Mario în 1958, conducerea companiei să treacă la fiica sa, Luisa Prada, întrucât fiul său nu avea niciun interes pentru afacere. Numirea acesteia a marcat o schimbare semnificativă, întrucât Luisa nu doar că a păstrat viziunea tatălui său asupra excelenţei, dar a reuşit să depăşească şi provocările economiei Italiei postbelice. Luisa a condus compania timp de aproape douăzeci de ani, conform Wikipedia, iar fiica acesteia, Miuccia Prada, s-a alăturat companiei în 1970, preluând în cele din urmă conducerea de la mama sa în 1978; în prezent, ea este head designer, iar funcţia de CEO este deţinută de Andrea Guerra. Compania a avut în 2023 venituri de 4,7 mld. euro, şi venit operaţional de peste 1 mld. euro, şi 14.876 angajaţi.  

  • Cum a reuşit fiul unui poştaş să schimbe piaţa bijuteriilor venind cu un nou concept? El a intrat şi pe piaţa de parfumerie, cu unele dintre cele mai scumpe parfumuri din lume

    Bijutierul american trăieşte la Paris, unde a pus bazele afacerii JAR, în domeniul bijuteriilor high-end, dar brandul a păşit şi în sfera parfumeriei de lux. JAR Bolt of Lightning a fost desemnat unul dintre cele mai scumpe parfumuri în 2023, având un preţ de peste 700 de euro pentru 30 ml.

    Născut în Bronx (New York), în 1944, ca singur copil al unei familiei în care tătăl era poştaş şi mama profesoară de biologie, Joseph Arthur Rosenthal a studiat la Harvard, universitate pe care a absolvit-o în 1966, cu o diplomă în istoria artei şi filosofie. S-a mutat la Paris unde a tatonat mai multe domenii, dar cariera sa a luat avânt în momentul în care a fost întrebat dacă poate realiza un desing pentru o montură a unei pietre preţioas

    După ce a petrecut o scurtă perioadă ca vânzător într-un magazin Bulgari în New York, s-a întors la Paris în 1977 şi a început să proiecteze acolo piese din materiale accesibile, precum coral, piatră de lună şi diamant colorat. Succesul rapid l-a determinat pe autodidactul Rosenthal să deschidă un salon pentru bijuteriile pe care le crează pe celebra stradă pariziană Place Vendôme. Compania lui, JAR, nu are vitrină sau panou pe stradă şi are un model de funcţionare exclusivist.

    Clienţi pot deveni doar persoanele care au fost recomandate de alţi clienţi. Fiecare piesă este unică, creată pentru un anumit client şi face anual 70-80 de bijuterii. Artistul se inspiră din faună şi floră pentru creaţiile sale, amestecând referinţe din trecut cu tehnicile actuale de bijuterii. Ceea ce face Rosenthal neobişnuit faţă de alţi artişti bijutieri este că pune pietre preţioase în aranjamente pavé la fel de fine ca broderiile, amplificând frecvent culorile pietrelor prin montarea lor într-un aliaj înnegrit.

    Bijutierul a realizat în urmă cu trei decenii o brăţară (Parrot Tulip) din aur, cu accente de diamant şi granat, care s-a vândut la licitaţie în 2014 pentru 3,25 milioane de franci elveţieni (3,44 mil. euro). În 2002, la Londra a avut loc prima expoziţie publică dedicată JAR, iar cele 400 de piese prezentate, în mare parte împrumutate de proprietarii lor, au fost aranjate într-un cadru expoziţional total negru, vizitatorii fiind nevoiţi să folosească o lanternă pentru a le observa.

    Cu această ocazie, bijutierul a publicat singurul catalog despre lucrările sale, JAR Paris, care are 720 de pagini şi a fost tipărit într-un număr limitat de exemplare. Singura sa expoziţie publică a fost la New York Metropolitan Museum of Art în 2013., iar Rosenthal este singurul „artist al pietrelor preţioase” în viaţă care a avut o expoziţie personală în cadrul acestui muzeu.

    În 2017, bijutierul a creat prima sa piesă din Judaica pentru expoziţia „Menorah: Worship, History, Legend”, cosponsorizată de Vatican şi Muzeul Evreiesc din Roma. Aceasta a fost singura lucrare comandată pentru o expoziţie şi prima sa lucrare nu era destinată unui colecţionar, „ci să fie văzută acolo.” „A fost neaşteptat”, a spus el despre participarea sa la expoziţie. „Am făcut tot ce am putut pentru a mă proteja de ceea ce se întâmplă în lume, iar acest spectacol, cu mesajul său de unitate, a fost o declaraţie clară (chiar dacă blândă) despre ceea ce se întâmplă în lume. Dar am fost încrezător din cauza a ceea ce este şi încotro se duce”, a completat artistul.

    În anii 1980, Joel Arthur Rosenthal şi-a extins afacerea, căruia i-a adăugat parfumeria. La o aruncătură de băţ de spaţiul destinat bijuteriilor, a deschis un showroom, reţeta pe care o aplică şi în acest domeniu fiind controlul total asupra creaţiilor sale. El este nasul din spatele parfumurilor, dar nu apelează la publicitate şi nicidecum la vânzări online – esenţele fiind vândute exclusiv în magazinul său din Paris şi în spaţiul Bergdorf Goodman din New York. În opinia sa, creaţiile sale – fie bijuterii sau parfumuri – nu ar trebui să fie accesibile tuturor. Ideea de exclusivism face parte din imaginea şi strategia JAR.

  • Cum a reuşit fiul unui poştaş să schimbe piaţa bijuteriilor venind cu un nou concept? El a intrat şi pe piaţa de parfumerie, cu unele dintre cele mai scumpe parfumuri din lume

    Bijutierul american trăieşte la Paris, unde a pus bazele afacerii JAR, în domeniul bijuteriilor high-end, dar brandul a păşit şi în sfera parfumeriei de lux. JAR Bolt of Lightning a fost desemnat unul dintre cele mai scumpe parfumuri în 2023, având un preţ de peste 700 de euro pentru 30 ml.

    Născut în Bronx (New York), în 1944, ca singur copil al unei familiei în care tătăl era poştaş şi mama profesoară de biologie, Joseph Arthur Rosenthal a studiat la Harvard, universitate pe care a absolvit-o în 1966, cu o diplomă în istoria artei şi filosofie. S-a mutat la Paris unde a tatonat mai multe domenii, dar cariera sa a luat avânt în momentul în care a fost întrebat dacă poate realiza un desing pentru o montură a unei pietre preţioas

    După ce a petrecut o scurtă perioadă ca vânzător într-un magazin Bulgari în New York, s-a întors la Paris în 1977 şi a început să proiecteze acolo piese din materiale accesibile, precum coral, piatră de lună şi diamant colorat. Succesul rapid l-a determinat pe autodidactul Rosenthal să deschidă un salon pentru bijuteriile pe care le crează pe celebra stradă pariziană Place Vendôme. Compania lui, JAR, nu are vitrină sau panou pe stradă şi are un model de funcţionare exclusivist.

    Clienţi pot deveni doar persoanele care au fost recomandate de alţi clienţi. Fiecare piesă este unică, creată pentru un anumit client şi face anual 70-80 de bijuterii. Artistul se inspiră din faună şi floră pentru creaţiile sale, amestecând referinţe din trecut cu tehnicile actuale de bijuterii. Ceea ce face Rosenthal neobişnuit faţă de alţi artişti bijutieri este că pune pietre preţioase în aranjamente pavé la fel de fine ca broderiile, amplificând frecvent culorile pietrelor prin montarea lor într-un aliaj înnegrit.

    Bijutierul a realizat în urmă cu trei decenii o brăţară (Parrot Tulip) din aur, cu accente de diamant şi granat, care s-a vândut la licitaţie în 2014 pentru 3,25 milioane de franci elveţieni (3,44 mil. euro). În 2002, la Londra a avut loc prima expoziţie publică dedicată JAR, iar cele 400 de piese prezentate, în mare parte împrumutate de proprietarii lor, au fost aranjate într-un cadru expoziţional total negru, vizitatorii fiind nevoiţi să folosească o lanternă pentru a le observa.

    Cu această ocazie, bijutierul a publicat singurul catalog despre lucrările sale, JAR Paris, care are 720 de pagini şi a fost tipărit într-un număr limitat de exemplare. Singura sa expoziţie publică a fost la New York Metropolitan Museum of Art în 2013., iar Rosenthal este singurul „artist al pietrelor preţioase” în viaţă care a avut o expoziţie personală în cadrul acestui muzeu.

    În 2017, bijutierul a creat prima sa piesă din Judaica pentru expoziţia „Menorah: Worship, History, Legend”, cosponsorizată de Vatican şi Muzeul Evreiesc din Roma. Aceasta a fost singura lucrare comandată pentru o expoziţie şi prima sa lucrare nu era destinată unui colecţionar, „ci să fie văzută acolo.” „A fost neaşteptat”, a spus el despre participarea sa la expoziţie. „Am făcut tot ce am putut pentru a mă proteja de ceea ce se întâmplă în lume, iar acest spectacol, cu mesajul său de unitate, a fost o declaraţie clară (chiar dacă blândă) despre ceea ce se întâmplă în lume. Dar am fost încrezător din cauza a ceea ce este şi încotro se duce”, a completat artistul.

    În anii 1980, Joel Arthur Rosenthal şi-a extins afacerea, căruia i-a adăugat parfumeria. La o aruncătură de băţ de spaţiul destinat bijuteriilor, a deschis un showroom, reţeta pe care o aplică şi în acest domeniu fiind controlul total asupra creaţiilor sale. El este nasul din spatele parfumurilor, dar nu apelează la publicitate şi nicidecum la vânzări online – esenţele fiind vândute exclusiv în magazinul său din Paris şi în spaţiul Bergdorf Goodman din New York. În opinia sa, creaţiile sale – fie bijuterii sau parfumuri – nu ar trebui să fie accesibile tuturor. Ideea de exclusivism face parte din imaginea şi strategia JAR.