BusinessMagazin

Tag: capital

  • Scenariul economic de coşmar care se conturează în faţa Turcia va arunca ţara într-o criză de nivelul Venezuelei

    Preşedintele Recep Tayyip Erdogan riscă să împingă Turcia spre un colaps economic iminent, similar cu cel din ţările latine conduse autoritar de populişti, potrivit gigantului britanic de investiţii Ashmore Group, citat de Bloomberg.

    În timp ce Turcia are o economie mai diversificată decât Venezuela, care depinde de petrol, ţara condusă de Erdogan urmează aceeaşi reţetă de politici economice riscante care o vor ruina, notează managerul britanic de active cu un portofoliu de 85 miliarde dolari.

    Controlul capitalului, naţionalizarea şi alte politici care împiedică sectorul privat să îşi apere dreptul la proprietate în contextul în care condiţiile macroeconomice se deteriorează par a fi următorii paşi spre care se îndreaptă Turcia dacă va continua în direcţia actuală, consideră Jan Dehn, şeful cercetării în cadrul Ashmore.

    Raportul a venit după ce preşedintele turc Erdogan a răvăşit pieţele săptămâna aceasta, îndepărtându-ş pe guverntorul Murat Cetinkaya de la banca centrală.

    „Problema este că revenirea la politici bune va avea din start cu cost politic ridicat. Cu cât amână mai mult, cu atât mai mare costul, de aceea politicienii care pornesc pe această cale îşi schimbă doar foarte rar cursul şi ajung aproape întotdeauna în criză”, adaugă Dehn.

    Oficialii din Turcia au spus de mai multe ori că nu au planuri de a impune controlul capitalului şi spun că aderă la principiile pieţei libere.

    În continuare, Dehn crede că politicile economie proaste vor începe să îşi ceară costul politic. În locul unor decizii pentru a repara problemele structurale din economie, guvernul va decide să atace simptomele problemei, precum inflaţia, încetinirea creşterii economice, o monedă slabă şi încetinirea investiţilor. Între timp, adevăratele probleme rămân ignorate şi se înrăutăţesc.

    Printre problemele care se vor înrăutăţi se numără politici monetare proaste, intervenţionism ridicat, dobânzi scăzute şi relaţii externe gestionate slab. Guvernul va încerca să învinovăţească alte grupuri în loc să îşi asume greşelile, pentru că funcţionează din punct de vedere politic, însă această abordare îi îngrijorează şi mai mult mai investitori şi pe oamenii de afaceri, consideră şeful echipei de cercetare.

    În contextul în care perspectivele continuă să se deterioreze, Dehn crede că investitorii şi businessurile vor începe să ia măsuri pentru a-şi proteja averile, ceea ce va rezulta în exituri de capital şi scăderea investiţiilor. Apoi, guvernul va începe să învinovăţească sectorul privat pentru performanţa economică slabă a ţării, luând măsuri pentru a-i împiedica să-şi scoată banii din ţară, urmând controlul de capital şi naţionalizarea. Pentru a încheia caracterizarea drumului pe care a intrat Turcia, Ashmore conchide că astfel se ajunge la lipsa de finanţare, lipsa creşterii economice, lipsa perspectivelor pozitive şi începutul crizei.

     

  • Povestea antreprenorului care a făcut milioane transformând biserici în cluburi

    Andrew Pervis Scott s-a născut pe 13 ianuarie 1979 în Portsmouth, pe coasta de sud a Angliei.  El a urmat cursurile colegiului St. John din Southsea. Pasionat de rugby şi boxeor amator, el a avut primul job la vârsta de 16 ani, în 1995, ca bodyguard la un club de noapte din Portsmouth.

    Pe când avea 18 ani el a moştenit 5.000 de lire sterline (aprox. 5.500 de euro) de la bunica sa, aşa că a decis să cumpere o casă aflată într-un stadiu avansat de degradare, pe care a recondiţionat-o şi a revândut-o pentru un preţ mai bun. Curând, el a început să cumpere mai multe case pe care le renova şi le vindea din nou, investind ulterior şi în hoteluri, baruri şi saloane de coafură. Ambiţia antreprenorului de a câştiga bani a preluat-o de la unchiul său, care deţinea mai multe magazine de dulciuri. Până la 25 de ani vânduse deja 250 de proprietăţi şi făcuse primul million, deţinând şapte hoteluri pe Coasta de Sud a Marii Britanii.

    Totul părea să meargă perfect, însă în 2008 viaţa fără griji a lui Scott s-a transformat într-un coşmar. Odată cu instalarea crizei financiare mondiale, businessul său a intrat în declin. Cu toate că, în urmă cu doar câţiva ani, băncile nu conteneau cu oferte pentru împrumuturi, în acel moment nimeni nu mai era dispus să îi amâne creditele, aşa că antreprenorul, refuzând să declare falimentul, a pierdut peste 6 milioane de euro. Dar cum de obicei niciun necaz nu vine singur, asta nu a fost tot. În timpul unei vizite în SUA, unde ajunsese navigând propriul iaht peste Atlantic, el a fost lovit de un taxi, în urma accidentului ambele picioare şi toate degetele de la mâini fiindu-i rupte. Accidentul s-a produs în Wahington, într-o dimineaţă, dar Scott şi-a asumat toată vina deoarece, potrivit lui, în loc să fie atent la trafic, mergea cu privirea în telefon, verificându-şi mailurile. Cu toate acestea, în drum spre spital, cea mai mare grijă a sa nu erau leziunile suferite, ci businessul aflat în pragul colapsului, lăsat în urmă în Marea Britanie.

    Iniţial, Scott a intrat într-o depresie cruntă, însă curând a găsit curajul de a-şi lua viaţa şi afacerile de la capăt. Obişnuia să se încurajeze pe sine, spunându-şi că aşa cum a clădit un business în trecut, de la zero, o putea face din nou. Aşa a şi făcut. Imobilizat la pat timp de trei luni, el a fost nevoit în cele din urmă să se întoarcă însă la lucru, nemaiavând niciun venit. Cu toate că a încercat să reia activitatea în imobiliare, nu a găsit pe nimeni dispus să îi acorde un împrumut, aşa că s-a angajat ca portar, lucrând în paralele şi în construcţii. În cele din urmă, un prieten i-a împrumutat nişte bani, care l-au ajutat să transforme o biserică şi un fost cinema în cluburi de noapte. Ambele locaţii au avut succes, ceea ce i-a permis antreprenorului să îşi reia vechiul business, urmărind în permanenţă noi oportunităţi de afaceri. Aşa a apărut, în cele din urmă, compania REL Capital

    Astăzi, compania sa cu sediul în Londra deţine un portofoliu larg de proprietăţi, de la pub-uri şi lanţuri de baruri la firme de transport, companii de recrutare, precum şi un business care aprovizionează festivalurile de muzică cu consumabile, înregistrând venituri anuale de circa de 33 de milioane de euro. Averea antreprenorului se ridică la peste 27 de milioane de euro. În ciuda averii uriaşe şi a faptului că, în prezent, businessul său este mult mai mare decât în 2008, Andy a ales acum un stil de viaţă mult mai modest, renunţând la automobilele de lux şi preferând, de pildă, să conducă un scuter sau să meargă pe jos.

     

  • Câţi angajaţi există în România. În Capitală, mai mult de 50% dintre locuitori sunt salariaţi

    În total la nivelul ţării la finele lui 2018 existau 5,138 milioane angajaţi, care reprezintă 26,3% dintre locuitori.
     
    Deşi toate judeţele au înregistrat creşteri ale numărului de salariaţi în 2018, din punct de vedere geografic, decalajele se menţin sau chiar cresc, judeţe cu puţini salariaţi precum Vaslui, Caraş-Severin, Botoşani, Vâlcea sau Gorj înregistrând rate de creştere a numărului de salariaţi sub media naţională de 3,9%, notează autorii studiului.
     
    Diferenţele dintre judeţele din Sud, Sud-Est, Sud-Vest şi Nord-Est pe de o parte şi restul ţării pe de altă parte rămân foarte pronunţate, în multe dintre primele salariaţii reprezentând sub 20% din totalul populaţiei, în timp ce în capitală numărul salariaţilor depăşeşte 50% din numărul de locuitori. Desigur, navetismul distorsionează aceste cifre într-o oarecare măsură — spre exemplu, mulţi locuitori din Giurgiu lucrează în Ilfov sau Bucureşti — însă diferenţele sunt enorme şi situaţia rămâne foarte proastă în multe părţi ale ţării.
     

  • Care sunt cele mai mari companii antreprenoriale din România

    Viitorul României va avea înfăţişarea pe care noi o gândim şi o creionăm astăzi. Nu trebuie să-l privim ca pe o necunoscută, ci ca pe un rod al viziunii şi faptelor noastre de azi”, spunea Dragoş Pavăl, fondator al Dedeman Bacău, cea mai mare companie antreprenorială din România, într-un mesaj transmis României la 1 decembrie 2018.

    Viziunea şi investiţiile fraţilor Adrian şi Dragoş Pavăl au transformat reţeaua de magazine Dedeman din Bacău în cel mai mare business antreprenorial din România după cifra de afaceri, într-un angajator care a creat peste 10.000 de locuri de muncă într-una dintre cele mai profitabile zece afaceri din economia românească.

    Dedeman Bacău, reţeaua de magazine de bricolaj controlată de Adrian şi Dragoş Pavăl, este cel mai mare business antreprenorial din România, cu afaceri de 7,2 mld. lei în 2018, în creştere cu 14% faţă de anul precedent, cu un profit net de peste 1 mld. lei şi 10.000 de angajaţi. Dedeman conduce detaşat de mai mulţi ani în topul celor mai mari afaceri dezvoltate de antreprenori, iar în 2018 a devenit şi primul business antreprenorial care raportează un câştig net de 1 mld. lei. Pe locul secund în topul companiilor antreprenoriale a urcat în 2018 Fildas Trading, compania de distribuţie de medicamente a grupului Fildas-Catena, dezvoltat de Anca Vlad. Fildas, cu afaceri de 3,6 mld. lei în 2018 (creştere de 36%) ia faţă retailerului electro-IT Altex (Dan Ostahie) şi a companiei telecom RCS&RDS (Zoltan Teszari).

    Mai mult, farmaciile Catena, al căror business nu este însă consolidat pe o singură entitate fiscală, au trecut în 2018 de pragul de 4 mld. lei cifră de afaceri, potrivit datelor din anuarul Cei mai mari jucători din economie, realizat de Ziarul Financiar. Clasamentul nu include însă businessul Catena, care pe o singură firmă nu intră în top 20 afaceri antreprenoriale.

    Iulian Stanciu este singurul antreprenor cu două companii în top 20, ambele cu afaceri de peste un miliard de lei. Network One Distribution, din distribuţia IT&C, a avut în 2018 o cifră de afaceri de 1,2 mld. lei, iar reţeaua de magazine Flanco a spart şi ea pragul cu vânzări de 1 mld. lei, în creştere cu 9% faţă de 2017.

    Oltchim cu activele bune din industria chimică preluate de Ştefan Vuza, producătorul de mobilă Aramis Invest din Baia Mare (Vladimir Iacob şi Marius Şelescu) şi producătorul de băuturi răcoritoare şi bere Romaqua (Octavian Creţu, Nicolae Palfi) sunt singurele trei companii cu activităţi de producţie prezente în topul celor mai mari firme antreprenoriale din România.

    Treisprezece companii din top 20 au activităţi de comerţ.

    Cel mai mare salt realizat de o companie antreprenorială de top îi aparţine constructorului Bog’Art, controlat de Raul Doicescu. Compania de construcţii a raportat în 2018 o cifră de afaceri de 926 mil. lei, în creştere cu 90% faţă de 2017, rezultat cu care intră pentru prima dată între cele mai mari 20 de firme deţinute de antreprenori. Sunt trei companii nou intrate în 2018, respectiv Bog’Art, Romaqua Group şi Macromex.

    Clasamentul celor mai mari afaceri antreprenoriale include pentru prima dată în 2018 15 entităţi fiscale cu vânzări de cel puţin un miliard de lei, faţă de numai 12 în urmă cu un an, iar în 2019 numărul companiilor care ajung la acest nivel s-ar putea apropia de 20.

    Anca Vlad, proprietara distribuitorului de medicamente Fildas şi a reţelei de farmacii Catena, a creat firma cu numărul 800 în primii ani de capitalism din România, iar astăzi grupul pe care îl controlează rulează afaceri cumulate de 7,7 miliarde de lei.
    Munca a început-o încă din timpul liceului, când lucra într-un laborator de chimie, înlocuindu-i pe laboranţii care plecau în concediu, iar apoi „ca orice ASE-ist care vrea un bănuţ, a lucrat ca şi ghid la mare. Tot în timpul facultăţii a început să facă şi traduceri pentru Camera de Comerţ, specializându-se pe prospecte medicale şi medicamente. Acela a fost primul contact cu industria de medicamente, domeniu în care avea să-şi dezvolte mai târziu afacerile. După ce a terminat facultatea a primit repartiţia în Bucureşti, la actualul producător de mobilă Silvarom. A lucrat apoi ca reprezentant naţional pentru compania Beecham (ulterior GSK), iar apoi a trecut la businessul propriu. În 1993 a pus bazele Fildas Trading, în 1999 a apărut şi Catena, astăzi lider detaşat pe piaţa de retail farmaceutic din România. „Eu am ţinut foarte mult să avem sediul în România, să fim firmă românească”, povestea Anca Vlad într-un interviu acordat ZF în numărul aniversar – „20 de ani de capitalism.”

    Matematica bricolajului. Dragoş Pavăl, acţionar al Dedeman Bacău alături de fratele său Adrian Pavăl

    Adrian şi Dragoş Pavăl sunt doi matematicieni care au intrat în afaceri în 1992 cu un magazin de 16 metri pătraţi, iar în prezent deţin cea mai mare companie antreprenorială din România după cifra de afaceri. Au pornit de la zero în primii ani după revoluţie şi au avut nevoie de zece ani pentru a ajunge la formatul actual al reţelei Dedeman – magazine cu o suprafaţă medie de vânzare de peste 8.000 de metri pătraţi şi zeci de mii de articole listate.

    „În Austria am văzut primul magazin mare de bricolaj, în anul 1995, şi mi-am spus că într-o zi vom ajunge şi noi acolo”, povestea Dragoş Pavăl pentru ZF. Trecerea la un format mare de magazine s-a realizat abia în 2002, când fraţii Pavăl au accesat pentru prima dată un credit de peste un milion de euro de la o bancă străină, ABN Amro.

    De atunci au mers doar înainte, chiar şi în anii de criză, când marii investitori puneau pe hold proiectele din România, când piaţa pe care activau se contracta cu 25%. Iar pariul lor este câştigător.

    Dedeman Bacău este lider pe piaţa de bricolaj, are o reţea de 49 de magazine, peste 10.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 7,2 mld. lei (peste 1,5 mld. euro) în 2018, cu un profit net de un miliard de lei. Fraţii Pavăl nu s-au oprit însă aici, iar în ultimii ani şi-au extins aria de activitate, în producţie, energie, şi în sectorul imobiliar. Dedeman este acţionar în Cemacon (materiale de construcţie), Conpet (transportator de ţiţei prin conducte), Electrica, Transelectri-ca (energie) şi Alro (producţie de aluminiu).

    În 2018 acţionarii Dedeman au cumpărat proiectul de birouri The Bridge din Bucureşti, iar în mai 2019 şi-a extins portofoliul imobiliar prin achiziţia proiectului The Office din Cluj-Napoca. În primăvara acestui an au intrat pe piaţa de logistică cu un parteneriat într-un proiect în Chitila.

    Tot în această primăvară, Adrian şi Dragoş Pavăl au creat fondul de investiţii Equiliant Capital, orientat spre investiţii în firme mici şi mijlocii (IMM-uri), care îşi propune ca într-un interval de 3-5 ani să investească aproximativ 60 de milioane de euro în circa 8-10 firme.

    Un televizor. Milioane de televizoare. Dan Ostahie, fondator al Altex

    Dan Ostahie şi-a început cariera de antreprenor în 1991, după terminarea facultăţii, importând televizoare second-hand din Elveţia, o activitate despre care spunea anterior că era „sport naţional pentru că televizoarele color nu existau, iar cele de la noi erau foarte scumpe.” A început cu 10.000 de dolari, împrumutaţi de la bancă şi pentru care a pus gaj casa părinţilor, şi de acolo a construit o companie cu afaceri de 3,5 mld. lei şi peste 3.000 de angajaţi. Etapele cruciale în dezvoltarea Altex au avut loc în 1996 şi 2009. Primul hop a fost marcat de inflaţia galopantă şi de creşterea dobânzilor la 140%, iar al doilea a fost provocat de criza financiară care a lovit puternic în piaţa de electro-IT, un sector care abia în 2016 a reuşit să revină la valoarea de 2,5 mld. euro atinsă înainte de criză.

    În ciuda crizei şi a unei pieţe în suferinţă, Dan Ostahie a fost o prezenţă constantă în ultimii ani în topul celor mai mari companii antreprenoriale raportat la cifra de afaceri, iar brandurile create de el în zona de retail – Altex şi Media Galaxy – rămân printre cele mai puternice mărci construite în capitalism.

    Un top de 40 de miliarde de lei

    Notă: topul include doar entităţi fiscale aşa cum sunt ele înregistrate la Registrul Comerţului şi nu ia în calcul grupuri de firme dacă bilanţul lor nu este consolidat pe o singură companie. Clasamentul ia în calcul doar companiile şi nu include bănci sau companii de asigurări
    Sursa: Registrul Comerţului. Topul include companiile al căror bilanţ a ajuns la Registrul Comerţului până În
    15 iunie 2019 în baza unui acord cu Ministerul Finanţelor
    *nu era în top 20

    Cele mai mari 20 de companii antreprenoriale din România au avut în 2018 o cifră de afaceri cumulată de 40 de miliarde de lei, în creştere cu 15% faţă de 2017. Top 20 numără 50.000 de salariaţi şi un profit net de 1,6 mld. lei. Clasamentul ia în calcul doar entităţile fiscale aşa cum apar la Registrul Comerţului, şi nu grupuri de firme sau rezultate consolidate anunţate de companiile listate.

    Top 20 cele mai mari companii antreprenoriale în 2018 (clasament realizat după cifra de afaceri pe entităţi fiscale)
    Care sunt cele mai mari firme controlate de antreprenori români după cifra de afaceri din 2018 şi cum arată bilanţurile lor financiare în ultimii trei ani.
     

  • Care sunt provocările din noua eră a bankingului european

    Wim Mijs, CEO al Federaţiei Bancare Europene, atenţionează că una dintre provocările sistemului bancar european este legată de aplicarea noilor reguli suplimentare Basel IV, care ar putea determina creşterea cerinţelor de capital cu circa 20% în cazul băncilor europene, ceea ce poate duce la o reducere semnificativă a finanţărilor disponibile pentru economiile europene.
    În condiţiile în care Europa a decis să implementeze aceste standarde pentru toate băncile din toate ţările, unul dintre subiectele discutate este ca ultima versiune a noilor reguli să nu aibă un impact semnificativ asupra băncilor, ceea ce este adevărat în cazul SUA, în timp ce în Europa se estimează o creştere a cerinţelor de capital cu până la 20% pentru băncile europene, a explicat şeful Federaţiei Bancare Europene.
    Wim Mijs a fost prezent la Bucureşti în luna mai, cu ocazia derulării în capitala României a şedinţelor consiliului director şi comitetului executiv ale Federaţiei Bancare Europene, organizate de Asociaţia Română a Băncilor (ARB), în contextul deţinerii de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.
    El a amintit că una dintre marile diferenţe dintre SUA şi Europa este că în Europa economiile sunt finanţate în proporţie majoritară de bănci, în timp ce în SUA pieţele de capital sunt principalul finanţator.


    „Orice efect semnificativ al cerinţelor de capital are un impact direct asupra economiilor şi, de asemenea, asupra nivelului de trai al cetăţenilor europeni”, a spus Wim Mijs, susţinând că se analizează variante tehnice pentru a minimiza impactul regulilor Basel IV asupra economiei europene, păstrând în acelaşi timp un sistem bancar stabil.
    De o resetare ar avea nevoie şi Uniunea Pieţelor de Capital, care ar trebui să integreze pieţele de capital din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Referindu-se la piaţa de capital europeană, şeful Federaţiei Bancare Europene a arătat că este încă fragmentată, iar până acum uniunea pieţelor de capital nu a adus ceea ce era de aşteptat, Europa având nevoie de pieţe de capital mai integrate şi mai lichide.
    „Încă vedem o piaţă de capital fragmentată. Suntem o federaţie europeană a băncilor, deci suntem un susţinător al integrării europene, dar vedem că, de exemplu, uniunea pieţelor de capital nu ne-a adus încă ceea ce trebuia. În Europa avem nevoie de pieţe de capital mai integrate şi mai lichide. Acest lucru nu este numai în beneficiul companiilor, ci şi pentru bănci – pentru a avea lichiditatea potrivită şi capitalul adecvat pentru a îndeplini obligaţiile pe care băncile le au, trebuie accesate şi pieţele de capital.”
    Tot legat de fragmentare la nivelul Uniunii Europene, Wim Mijs a adus în discuţie tendinţa unor guverne europene de a taxa suplimentar sistemele bancare, tendinţă îngrijorătoare, având în vedere că proiectarea unor taxe specifice asupra sectorului financiar duce la distorsiuni între ţările europene şi reprezintă o soluţie pe termen scurt care duce la fragmentare şi la scăderea competitivităţii sectorului bancar în România şi în Europa.
    „Un lucru care ne îngrijorează este tendinţa unor guverne naţionale de a proiecta taxe care vizează sistemele bancare şi, în principiu, propriile economii. Acest lucru este foarte îngrijorător în special pentru că duce la distorsiuni între ţările europene. Cred că băncile ar trebui să plătească taxe obişnuite, ca toate companiile. Dar, a proiecta taxe specifice care vizează sectorul financiar în sine este o soluţie pe termen scurt. Aceasta duce la fragmentare şi la scăderea competitivităţii sectorului bancar în România, în Europa. În calitate de Federaţie Bancară Europeană am scris Guvernului României exact pentru aceste motive. Am înţeles că au existat modificări ale legii pentru a limita efectele acesteia. Dar, în principiu, suntem interesaţi de problema fragmentării şi de oprirea folosirii capitalului.“
    Federaţia Bancară Europeană a avertizat într-o scrisoare transmisă guvernului asupra riscurilor majore pe care le implică Ordonanţa 114/2018 pentru sistemul bancar din România.
    Taxa bancară, puternic contestată de bancheri, a fost modificată în România la trei luni după apariţia proiectului iniţial, iar conform noii OUG 19/2019 care modifică OUG 114/2018, băncile mari, cu o cotă de piaţă de peste 1%, urmează să plătească o taxă pe active anuală de 0,4%, nivel de trei ori mai scăzut faţă de procentul iniţial, estimat la 1,2%/an. Iar în cazul băncilor mai mici cota de taxare a fost ajustată la 0,2%. Taxa bancară a fost decuplată de indicele pieţei interbancare ROBOR. Impactul anual al noii taxe bancare coboară la circa 870 mil. lei, faţă de estimarea pe varianta iniţială, de peste 5 mld. lei.


    Uniunea bancară, încotro?
    Dacă în privinţa uniunii pieţelor de capital la nivel european evoluţia nu este conform aşteptărilor, în ceea ce priveşte uniunea bancară şeful Federaţiei Bancare Europene se declară optimist şi spune că el crede în acest proiect. „Sunt optimist şi cred foarte mult în uniunea bancară. De la bun început, Federaţia Bancară Europeană a sprijinit toţi pilonii uniunii bancare. Dacă vă uitaţi la supraveghere, există o uniune monetară în zona euro. Dacă există o uniune monetară, trebuie să existe şi un supraveghetor. Trebuie să spun că sunt un puternic susţinător al Mecanismului Unic de Supraveghere şi al modului în care a fost creat. Nu cred că în altă parte a lumii sunt capabili să creeze un supervizor credibil în patru ani şi jumătate. Aşa cum este normal,  între bănci şi supraveghetori, uneori avem dezacorduri, dar există respect reciproc şi cred că ceea ce s-a realizat la Frankfurt este un supraveghetor serios. Pe de altă parte, există Mecanismul Unic de Rezoluţie – o parte importantă care trebuie susţinută, de asemenea, şi de guvernele locale. Şi apoi, cel de-al treilea pilon este schema de garantare colectivă europeană, pentru care mai este nevoie de timp. Există dezbateri între ţări – când este reducerea riscurilor suficientă pentru a împărţi povara şi când este suficientă împărţirea poverii pentru a ajuta la reducerea riscurilor. Este un proces politic.”
    Şeful Federaţiei Bancare Europene a arătat că încă mai există politicieni locali care spun că băncile sunt în cele din urmă salvate de guvernele locale, dar a explicat că acest lucru nu este adevărat deoarece Mecanismul Unic de Rezoluţie, împreună cu adecvarea capitalului, ar trebui să fie una dintre garanţii.
    În ceea ce priveşte cetăţenii europeni, aceştia au garanţia de siguranţă, pentru că este vorba despre modul în care este organizată finanţarea. „Ceea ce trebuie să ştie un cetăţean este cât de mare este garanţia mea şi cât timp ar dura dacă s-ar întâmpla ceva până să-mi recuperez banii depozitaţi la bancă. Şi limita de sumă este de 100.000 de euro, cu o limită de timp de 30 de zile. Cred că uniunea bancară este foarte importantă şi cred că trebuie să se dezvolte în continuare şi o susţin foarte mult.”
    Referindu-se la implicaţiile uniunii bancare asupra unei ţări ca România, care nu este în zona euro, şeful Federaţiei Bancare Europene a arătat că deciziile luate la nivelul zonei euro au efecte şi asupra politicii de supraveghere în România.
    „Ei bine, dacă sunteţi în afara zonei euro, şi mă întrebaţi ca pe un bancher cu experienţă, atunci în condiţiile în care sunteţi în Uniunea Europeană şi aveţi un supraveghetor mare aproape, atunci există, desigur, un efect. Nu există nicio îndoială că deciziile luate în zona euro au un efect şi asupra politicii de supraveghere din ţara dumneavoastră.”
    Wim Mijs apreciază că ar fi bine ca autorităţile bancare locale să înveţe din bunele practici aplicate la nivelul zonei euro, dar să nu transpună şi cerinţele de raportare aduse de uniunea bancară, care sunt exagerat de mari.
    „Despre ceea ce îmi fac griji – şi cred că pentru o ţară ca România este important – este că volumul de cerinţe de raportare pe care le aduce noua uniune bancară este exagerat de mare. Şi Mecanismul Unic de Supraveghere recunoaşte acest lucru şi se încearcă soluţionarea. Vă pot spune că pentru un sector bancar mai mic, cerinţele de raportare sunt prea multe. Deci, este bine să învăţaţi din bunele practici, dar să nu copiaţi cerinţele de raportare, pentru că veţi avea nevoie de proporţionalitate, deoarece una dintre problemele cu care ne confruntăm este că sistemul a fost conceput pentru băncile mai mari, iar băncile mai mici nu se pot ocupa de toate cerinţele de raportare. Din nou, acest lucru este recunoscut de Mecanismul Unic de Supraveghere şi încercăm să rezolvăm. Dar, aş spune că dacă vă întrebaţi ce ar trebui să facă România şi care ar fi efectul asupra României, aş spune să copiaţi bunele practici, însă să lăsaţi cerinţele de raportare acolo unde sunt până când va fi soluţionată problema.”
    Mecanismul Unic de Supraveghere (MUS) se referă la sistemul de supraveghere bancară din Europa şi este format din Banca Centrală Europeană şi autorităţile naţionale de supraveghere din ţările participante. MUS este unul dintre cei doi piloni ai uniunii bancare din cadrul UE, alături de Mecanismul Unic de Rezoluţie.
    În ceea ce priveşte consolidarea sistemului bancar european, Wim Mijs a amintit că supraveghetorii europeni cer o consolidare a bankingului, însă uneori chiar ei sunt obstacolele în calea acestui proces, existând trei motive.
    Un prim motiv este reducerea costului capitalului, deci motivul de a fuziona transfrontalier ar fi costul capitalului. Însă, după criză, dar şi în contextul apariţiei uniunii bancare există reguli care imobilizează capitalul, astfel că fuziunea nu devine o operaţiune atractivă.
    În al doilea rând, industria bancară trece printr-o transformare uriaşă, mutându-se dinspre modelul orientat spre sucursale către o bancă mai digitală, după dorinţa clienţilor, pentru că nimeni nu mai vrea să meargă la bancă, ci clienţii vor să aibă banca pe telefonul lor”.
    „Astfel, în acest cadru uriaş de schimbări, în care trebuie să implementeze noi reguli de capital pe de o parte şi să-şi schimbe complet modelul de afaceri, într-un mediu de dobânzi scăzute, nu doriţi să fuzionaţi deoarece orice fuziune a două mari bănci europene înseamnă că te concentrezi pe proces mulţi ani. Acest lucru este inevitabil. Este ca o căsătorie şi tu eşti complet concentrat. Şi nimeni nu îşi poate permite timpul să analizeze în interior timp de trei ani.”
    În al treilea rând, procesul de consolidare a bankingului european revine tot la supraveghetori şi la autorităţile de reglementare, susţine şeful Federaţiei Bancare Europene. Astfel, dacă există două bănci europene mari care fuzionează, dintr-odată intră într-o altă ligă, putând deveni o instituţie bancară de importanţă sistemică, ceea ce duce imediat la schimbarea cerinţei de capital, în concordanţă cu noua ligă în care joacă. În aceste condiţii, Wim Mijs revine la primul argument, susţinând că va creşte costul capitalului, astfel că motivaţia pentru fuziune dispare.
    În aceste condiţii, concluzia şefului Federaţiei Bancare Europene este că procesul de consolidare în banking (respectiv fuziunile şi preluările) se va produce, dar la nivel local, în pieţele fragmentate, înaintea fuziunilor transfrontaliere, la nivel european.

    Fintech-urile – competitori sau stimulent pentru inovare în banking?
    În ultimii ani, băncile au început să fie concurate şi de entităţi nonbancare, respectiv fintech-uri.
    Şeful Federaţiei Bancare Europene se declară „relaxat” în privinţa fintech-urilor, susţinând că nu le vede ca pe un pericol pentru bănci, ci ca pe un stimulent pentru inovare.
    „Sunt atât de relaxat în privinţa fintech-urilor. Există aceste start-up-uri tinere. Ele sunt geniale, analizează lanţul valoric al unei bănci şi selectează  o parte şi o optimizează, vin cu o soluţie genială la care o bancă probabil că nu se va putea gândi. Deci, aceste start-up-uri fintech sunt fantastice şi au ajutat foarte mult industria bancară. Provocarea lor a creat pentru sistemul bancar un nou impuls pentru inovare, chiar dacă băncile sunt întotdeauna ancorate în inovaţie, nu în ultimul rând pentru că aşa cer clienţii. Clienţii sunt obişnuiţi să obţină totul, ori de câte ori doresc, ceea ce înseamnă că totul trebuie să le fie oferit ACUM. Nu numai în industria noastră, ci în fiecare industrie. Acelaşi lucru este valabil şi pentru plăţi. Deci, aceste start-up-uri fintech nu sunt niciun pericol, deoarece ele au nevoie de ceva ce băncile au: în primul rând bani de investiţii şi în al doilea rând scala, dimensiunea – angajaţi, clienţi. Deci, ceea ce am văzut în ultimii doi ani, după provocările iniţiale, este că în prezent toate băncile cooperează cu fintech-uri. Ele au succes destul de mare în această cooperare, aşa că trebuie să spun că iubesc foarte mult aceste fintech-uri. Îmi place stilul lor şi ceea ce au făcut.”
    Însă, Wim Mijs aminteşte că nu există doar start-up-uri fintech, ci şi corporaţii mari gen Google sau Facebook care au mulţi bani şi au multe date ale clienţilor, au ca afacere “date despre clienţi” şi s-ar impune să respecte şi ele anumite reguli de supraveghere, să opereze în condiţii de concurenţă echitabile cu băncile. Au atât de mulţi bani, sunt incredibil de bogate, încât, dacă vor, ar putea să cumpere mâine o bancă cu banii lor.”
    Marile platforme online gen Google şi Facebook sau în România operatorii de telefonie mobilă au intrat în zona serviciilor bancare, a serviciilor de plăţi.
    Modelul de afaceri al unor companii gen Google sau Facebook se bazează pe date, nu urmăreşte doar să faciliteze simple operaţiuni de plăţi; astfel de corporaţii vor să ştie aspecte legate de preferinţele clientului, de comportamentul lui, a explicat Wim Mijs. „Legat de aceşti competitori, solicităm condiţii de concurenţă echitabile, solicităm aceleaşi reguli, aceeaşi supraveghere. Cu GDPR. Solicităm să fie clar ceea ce fac astfel de companii cu datele despre clienţi. Deci fintech-urile sunt corporaţii fantastice, care au ca model de afaceri «data mining», dar dacă clientul ştie ce semnează. Când aţi citit ultima oară condiţiile generale ale Apple când aţi actualizat iPhone-ul? Acelaşi lucru se întâmplă şi cu Google Play – atunci când spui da în Google Play, oferi multe date. Eu fac acelaşi lucru. Dar, dacă folosiţi o aplicaţie prietenoasă de plată, atunci trebuie să citiţi condiţiile.”

    Ce este Federaţia Bancară Europeană

    • Federaţia Bancară Europeană reprezintă interesele sectorului bancar european, reunind asociaţii bancare naţionale din 32 de ţări din Europa, inclusiv România, care reprezintă împreună circa 3.500 de bănci, inclusiv cele mai mari bănci comerciale.
    • În luna mai din acest an s-au derulat la Bucureşti şedinţele consiliului director şi ale comitetului executiv ale Federaţiei Bancare Europene, organizate de Asociaţia Română a Băncilor (ARB), în contextul deţinerii de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.
    • Boardul Federaţiei Bancare Europene l-a ales pe Jean-Pierre Mustier, CEO al grupului UniCredit, ca preşedinte, el urmând să-şi preia mandatul de la 1 iulie, pentru o perioadă de doi ani. Mustier îl înlocuieşte la conducerea organizaţiei pe Frédéric Oudéa, CEO al Société Générale, al cărui mandat expiră la sfârşitul lunii iunie.
    • Federaţia Bancară Europeană susţine finalizarea uniunii bancare şi resetarea proiectului uniunii pieţelor de capital, continuarea transformării digitale în sectorul bancar, precum şi un cadru legislativ mai eficient şi coerent în lupta împotriva spălării banilor şi criminalităţii financiare.
    • Boardul Federaţiei Bancare Europene a atras atenţia asupra potenţialelor efecte negative ale noilor reguli Basel IV care vor determina creşterea semnificativă a cerinţelor de capital pentru băncile europene, ceea ce poate duce la reducerea drastică a fondurilor disponibile pentru creditarea economiei.

  • O nouă tranzacţie pe piaţa românească: Unul dintre cele mai puternice branduri a fost vândut

    Fondul de investiţii Abris Capital, unul dintre cei mai activi investitori financiari de pe plan local, a cumpărat distribuitorul de produse stomatologice Dentotal în schimbul sumei de 15 milioane de euro, potrivit surselor ZF.

    Vânzătorul este familia de antreprenori locali Dogariu care au fodat businessul în 1991 şi care mai deţine hotelul de patru stele Mercure din centrul Capitalei, aflat în apropiere de piaţa Amzei.

    O nouă tranzacţie pe piaţa românească: Unul dintre cele mai puternice branduri a fost vândut 

     

  • Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Abia când Dedeman investeşte sute de milioane de euro în proiecte locale se vede câţi bani ar rămâne în România dacă nu ar fi doar 6 companii cu capital privat românesc în top 100

    Prin înfiinţarea unui fond de investiţii dedicat companiilor cu capital privat local în valoare de 50 mil. euro, compania Dedeman, cel mai mare jucător cu capital privat românesc, marchează intrarea capitalului românesc într-o nouă fază, de maturitate.

    În ultimii cinci ani, Dedeman investeşte pe bursă, în imobiliare, marcând tranzacţie după tranzacţie de zeci de milioane de euro, iar ieri a anunţat un parteneriat pentru un parc logistic în nordul Bucureştiului. La afaceri de 1,5 – 2 miliarde de euro pe an, Dedeman are un disponibil de investiţii şi plasamente de 100-200 de milioane de euro pe an.

    Accelerarea ritmului de plasare a investiţiilor pentru cea mai mare companie privată românească arată practic ce şuvoi de capital ar inunda România dacă măcar 20 din primele 100 de companii din România după cifra de afaceri ar fi cu capital privat românesc, generând fiecare profituri de 50-100 de milioane de euro pe an care să fie investite în România.

    Unii spun: capitalul nu are naţionalitate. Însă criza din 2009, când statele naţionale au salvat companii şi bănci strategice, precum şi războiul comercial actual declanşat între Statele Unite şi China arată că este importantă şi originea capitalului.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman, lansează oficial fondul de private equity Equiliant Capital, orientat spre investiţii în firme mici şi mijlocii

    Fondul va fi finanţat integral de Pavăl Holding, o companie cu un capital social de un miliard de euro, cea mai mare deţinere directă a unor antreprenori români. Pavăl Holding este cea mai mare companie înfiinţată în 2018 după valoarea capitalului social şi este deţinută de Dragoş Pavăl în proporţie de 60% şi de Adrian Pavăl de 40%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Care sunt paşii prin care un start-up poate să obţină o primă rundă de finanţare

    Fondul românesc de investiţii cu capital de risc (venture capital) Early Game Ventures (EGV) a fost lansat anul trecut în luna decembrie, având în spate trei parteneri: Cristian Munteanu, managing partner, cu o carieră de 15 ani în marketing şi o serie de start-up-uri la a căror fondare a contribuit în SUA; Dan Călugăreanu, fost preşedinte al TechAngels, cea mai mare asociaţie de business angels din ţară; şi Radu Stoicoviciu, cu o experienţă de 25 de ani în consultanţă, care a condus în ultimii zece ani divizia de fuziuni şi achiziţii a PwC în România şi Europa de Sud-Est. Cu o dimensiune ţintă de 28 de milioane de euro, finanţat în majoritate prin Programul Operaţional de Competitivitate şi cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Early Game Ventures a realizat o primă tranzacţie în acest an, investiţia în SymphoPay, un start-up care a dezvoltat o platformă de integrare a plăţilor cu cardul la POS.

    Reprezentanţii Early Game Ventures au lansat recent şi un accelerator prin intermediul căruia se vor face anual investiţii de 50.000-200.000 de euro în câte 5-6 start-up-uri locale de tehnologie, pentru un procent de 7%-10% din acţiuni. În prezent, ei se află deja în discuţii avansate cu cinci start-up-uri. „Discutăm cu încă cinci companii, iar în patru din cele cinci cazuri probabil vom finaliza investiţia. Ajungem astfel la cinci investiţii de peste o jumătate de milion de euro în prima jumătate a acestui an. Sunt mai entuziasmat acum decât la momentul lansării fondului“, a declarat Cristian Munteanu, managing partner la EGV, fără să ofere însă detalii despre identitatea respectivelor businessuri.

    Ca model de funcţionare, reprezentanţii EGV spun că programul de accelerare este unul foarte selectiv, deoarece, prin prisma faptului că vor accepta anual doar cinci sau şase echipe, nu vor funcţiona „în sistemul de cohorte folosit de celelalte programe de accelerare din România, ci vom fi deschişi către start-up-uri pe tot parcursul anului. Practic, de câte ori vom găsi o echipă în care credem, vom face investiţia pe loc şi vom începe imediat să lucrăm cu antreprenorii. Acesta este un alt lucru foarte important: în programul nostru, echipele de antreprenori lucrează direct cu partenerii EGV“, a spus Munteanu. El susţine că programul de accelerare constă în „tot ceea ce antreprenorii au nevoie şi nimic din ceea ce nu îi interesează, îi face să îşi piardă timpul sau focusul“, oferind, de pildă, acces la alţi investitori, atât din Europa cât şi din SUA, la servicii de recrutare, business development, marketing, legal sau operaţiuni.

    Când este momentul oportun ca antreprenorii români să pornească un start-up?

    „Istoric vorbind, în acest moment avem cele mai bune condiţii pentru ca un start-up să apară pe lume, să ia finanţare, să crească şi cineva să facă şi exit”, spune Dan Călugăreanu, partener al Early Game Ventures. Potrivit lui, acest lucru înseamnă că pe piaţa locală există măcar un hub de tehnologie şi un mind space, precum şi alte spaţii de coworking, huburi, apoi o mulţime de evenimente „how to web” în care să se regăsească împreună atât fondatorii start-up-ului, cât şi finanţatorii, oamenii tehnici, de marketing, de vânzări care pot fi parte a ecosistemului, precum şi incubatoare – cel mai reprezentativ, în opinia lui, rămânând Innovation Labs –, dar şi destul de multe acceleratoare. „Cine îşi doreşte are posibilităţi multiple în acest moment, atât în Bucureşti, cât şi în Cluj sau Iaşi. Sunt destul de multe locuri unde oamenii pot învăţa că nu e de ajuns să cunoşti programare, ci trebuie să ştii o mulţime de alte lucruri adiacente.”

    Un prim moment în care un start-up poate atrage atenţia unui angel investor este atunci când fondatorul acestuia aplică online pe diverse platforme sau participă la un demo day, unde poate fi văzut de o mulţime de angeli, spune Călugăreanu. Ulterior, dacă fondatorul ştie să îşi prezinte produsul suficient de bine, după acel moment în care se pot regla întrebările şi neclarităţile legate de start-up, se încearcă evident, încă de la prima întâlnire, o evaluare a companiei. „Acela este un moment foarte delicat, în care fondatorul crede că are o idee atât de frumoasă care valorează milioane, fără a se gândi obligatoriu la partea de execuţie, care va dura destul de mult şi care va aduce poate întârzieri sau pivotări legate de evoluţia businessului respectiv.” După o primă evaluare a start-up-ului, între angel investors are loc o sindicalizare. „Astfel, dacă start-up-ul prezintă interes, există discuţii între aceştia, care au încredere unii în ceilalţi şi înţeleg că trebuie să participe împreună la riscurile şi beneficiile respective, dacă acelea vor exista.”

    În principiu apare o a doua întâlnire, la care vor participa mai mulţi angeli şi unde se pot stabili nişte KPI (indicatori de performanţă – n.red.), astfel încât respectivul start-up să poată fi într-o formă sau alta cuantificat. O a treia întâlnire este cea în care se stabilesc condiţiile contractuale, „pentru că în principiu pe masă apare un term sheet (document cu termenii şi condiţiile agreate în contract – n.red.). De multe ori condiţiile contractuale sunt doar pe o singură pagină, în care se aşază, printre altele, condiţiile de bază.” În acest interval, potenţialii investitori supun start-up-ul unui process de due diligence, „legat evident de fondatorii start-up-ului, ce au făcut aceştia înainte – ce background au, cum arată compania, dacă există, dacă a avut alte aplicaţii către diverse surse de bani înainte sau nu. Şi în principiu apare investiţia”, explică reprezentantul Early Game Venture. Cu toate acestea, lucrurile nu se opresc în momentul în care este realizată investiţia, deoarece, susţine Călugăreanu, cel mai căutat lucru care poate veni de la un angel este suportul permanent pe care îl oferă fondatorului, fără acel suport permanent investiţia nejustificându-se cu adevărat.

    Investesc sau nu şi de ce să investesc

    Înainte ca un angel investor să ia decizia de a investi într-un start-up, va analiza o serie de factori. În primul rând, acel value proposition (elementul care aduce valoare adăugată), care trebuie să fie „cu adevărat marcant, definitoriu, diferenţiator”. La fel de important este ca fondatorul start-up-ului să-şi poată explica simplu activitatea, un lucru pe care nu doar fondatorii de start-up-uri de tehnologie, ci majoritatea oamenilor nu ştiu în general să-l facă, susţine Călugăreanu. „Dacă nu poţi să defineşti lucrul pe care vrei să-l faci într-o propoziţie, maximum două, înseamnă că ţie nu îţi e foarte clar şi atunci trebuie să vezi ce se întâmplă, unde e neînţelegerea personală pe care o ai.”

    Echipa este următorul factor extrem de important care îşi spune cuvântul în luarea unei astfel de decizii, şi mai ales „chimia pe care angelul o are cu echipa respectivă”. „A lucra în echipă este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le poţi cere unui fondator de start-up. În principiu, oamenii sunt obişnuiţi să lucreze fie pe cont propriu, fie să îşi suprapună sarcinile astfel încât nimic nu este foarte clar. De aceea spun că echipa e foarte importantă”, adaugă el.

    Viziunea reprezintă un alt element cheie care va contribui la obţinerea finanţării. „Trebuie să înţeleg că acel start-up are din prima secundă valenţe internaţionale, prin care vrea să scaleze pe alte pieţe decât cea mică pe care porneşte.”

    Tehnologia este, la rândul său, un factor decisiv, deoarece faptul că un start-up foloseşte o tehnologie cât mai apropiată de momentul pe care îl trăim, dar are totodată şi deschiderea spre tehnologia viitorului, de a vedea mai departe cum poate fi adaptat businessul la lucrurile noi care vor apărea, reprezintă cu siguranţă un plus.

    Nu în ultimul rând, „şi tare important în România, este modelul de business. Pentru că avem o moştenire legată de competenţe matematice sau de tehnologie, de dezvoltare soft, dar, din păcate, în România în continuare nu avem educaţie în zona de business, de lucru în echipă, de model de business, cum să intri în piaţă, ce să faci mai departe. Şi atunci modelul de business e foarte important pentru că ne arată dacă respectivii fondatori au înţelegerea acestui lucru”, conchide Călugăreanu.

    Banii nu sunt totuşi singurul lucru cu care un angel investor vine la masa start-up-ului în care investeşte. „Pentru că în momentul în care fondatorii îşi dau o parte din companie – îşi rup practic din sufletul lor, din bucăţica pe care o deţineau atât de fericiţi – trebuie să primească totuşi ceva la schimb. Şi aş spune că mijlocirea între el şi el, între fondator şi fondator, între ideea despre cum este el nativ şi cum va trebui să devină pentru a creşte cu adevărat este cel mai important dintre lucrurile pe care un investitor le aduce la masă.”

    Un alt lucru de care start-up-ul beneficiază prin prisma unui angel investor este zona de networking, pentru că „din momentul în care un angel intră în companie, îi arată fondatorului că nu doar dezvoltarea de produs este importantă, ci sunt o mulţime de alte elemente care ajută şi trebuie să existe în dezvoltarea respectivei companii. Şi atunci relaţiile pe care le are în piaţă respectivul angel ajută foarte mult ca fondatorii să aibă întâlnirile corecte cu cei care îi pot ajuta mai bine în domeniul respectiv.”

    Partea de finanţare este, de asemenea, o zonă în care start-up-ul va primi sprijin pentru a doua oară după investiţia propriu-zisă, din partea unui angel investor – prin încercarea de relaţionare a acestuia cu investitorii din runda viitoare. „Orice investitor într-o companie ar trebui să pândească nu numai runda în care intră el, ci neapărat să gândească relaţionarea cu runda viitoare.” „Acesta e un punct foarte delicat pentru că există aceste etape de finanţare. Mai întâi iei bani de la «friends, family, fools» (familie, prieteni, fraieri – n.red.), apoi iei bani de la angel investors, următoarea etapă fiind fondurile de investiţii, iar la final private equity, care te cumpără. Ori tranziţia asta de la angels către fonduri are un moment extrem de delicat”, spune Cristian Munteanu, managing partner al Early Game Ventures.

    De ce? Explicaţia pe care el o oferă este că un angel investor care intră într-un start-up contribuie cu 50.000 – 100.000 de euro, o sumă care nu este neapărat foarte importantă. În schimb, acesta ia 30% din compania respectivă, 30% din acţiuni. „În momentul în care un angel ia 30% din companie, compania este aproape neinvestibilă de către un fond, pentru că investitorul instituţional vine, se uită la structura de acţionariat a companiei şi vede că 30% din acele acţiuni sunt moarte. Aparţin unui investitor care da, a contribuit cu nişte bani într-o etapă foarte incipientă în dezvoltarea companiei, dar care în momentul de faţă nu mai poate să contribuie.”

    Şi asta, adaugă el, pentru că un angel investor, la fel ca şi un mentor, are o agendă de telefon, îi organizează fondatorului nişte întâlniri, îl ajută cu nişte relaţii, dar valoarea pe care o adaugă el scade foarte repede în timp. „Eu ca fondator iau 50.000 de euro de la un angel investor, trei luni mai târziu el nu prea mai are cu ce să mă mai ajute. Între timp eu m-am întâlnit cu toată lumea cu care el mă putea pune în contact, am discutat cu el cam tot ce puteam discuta, poate între timp am pivotat, m-am dus cu start-up-ul în altă direcţie, în care omul ăla iniţial nu are cu ce să mă mai ajute, dar rămâne cu 30% din companie.” Chiar dacă execuţia şi echipa sunt foarte bune, tehnologia extraordinară, start-up-ul e foarte atractiv pentru investitor, totuşi felul în care arată acţionariatul poate să facă start-up-ul neinvestibil, completează Munteanu. „Şi atunci vine un fond de investiţii şi pune pe masă documentul cu termeni şi condiţii în care spune că vrea să investească, de pildă, o jumătate de milion de euro, dar numai în condiţiile în care angel investorul, care avea până ieri 30% din acţiuni, coboară la 5%, altfel investiţia nu are loc.”

    El spune că, în ciuda faptului că acest lucru, văzut din perspectiva angelului, pare abuziv, această percepţie ţine de lipsa de educaţie, „nu e doar la nivelul antreprenorului ci şi la nivelul investitorilor din ţară”. Astfel, dacă angel investorul nu este dispus să cedeze o parte din acţiuni, start-up-ul, cu fiecare propunere venită pe care o va refuza, îşi va pierde treptat din valoare, riscând în cele din urmă să moară, în lipsa unei investiţii din partea unui fond de investiţii. În opinia lui Munteanu, pentru ca un start-up să rămână un business sănătos, nu ar trebui să cedeze mai mult de 10-15% din acţiuni la fiecare rundă de finanţare.

  • Nu capitalul veros distruge România, ci lipsa de educaţie a maselor

    Mama majorărilor salariale, Olguţa Vasilescu, spune că din cauza salariilor mici patru milioane de români au plecat din ţară. Parţial adevărat. Prin urmare, dna Vasilescu s-a pus, în acord cu şefii ei, pe majorări de salarii şi pensii, pe când era ministru al muncii. Cu ce bani? Nu mai este treaba Domniţei sale. Obligaţia ei este să “avertizeze” că liberalii, odată ajunşi la putere, vor tăia salariile şi vor da afară 500.000 de oameni. Că distinsul coleg al Domniţei, dl Teodorovici, chiar el, a anunţat că trebuie făcute restructurări semnificative în aparatul de stat unde salariile înghit o treime din veniturile bugetului consolidat, nu are importanţă pentru ea.

    Dar hai să vedem şi o altă perspectivă în afara cei oficiali, îmbrăţişată de PSD, anume că patronii, mai ales cei străini, jupoaie pielea de pe oameni, determinând exodul masiv al poporului român.

    Sunt de acord că mulţi angajatori nu împart din marja de profit, uneori cu două cifre, şi salariaţilor şi, unde se întâmplă asta, este trist pentru că aceştia nu au înţeles că, pentru pacea socială, profitul trebuie împărţit cu salariaţii, desigur nu în sistem socialist. Dar este asta singura explicaţie pentru care 2,1 milioane de contracte de muncă din cele sase milioane existente în România sunt pe salariu minim şi, iată, că de asta ne pleacă oamenii din ţară?

    Cititi mai multe pe www.zf.ro