AKTA, un business de peste 50 mil. euro pe an, este al treilea jucător de pe piaţa locală de cablu TV, după giganţii RCS&RDS şi UPC.
Fondul de investiţii americano-asiatic Pinebridge, care deţine pachetul majoritar de acţiuni al AKTA – cel mai mare jucător independent de pe piaţa locală de cablu TV – îşi pregăteşte exitul, aceasta urmând a fi una dintre cele mai importante tranzacţii ale anului, cu o valoare de peste 100 de milioane de euro, au declarat pentru ZF surse din piaţă.
Compania de cablu Akta lansează, începând cu data de 30 martie 2017, canalul Cinemaraton, o televizune dedicată în exclusivitate cinematografiei româneşti.
Akta va începe emisia acestui post în jurul orei 16.00, iar de la 20.00 va fi difuzat primul film: Declaraţie de dragoste.
Potrivit unui comunicat pe site-ul companiei, Akta va transmite filme, emisiuni şi producţii proprii, dar şi ”interviuri – medalion cu regizori, actori, critici de film şi de teatru; scurte prezentări şi contextualizarea programului/filmului care va urma”.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat încă de anul trecut, la solicitarea operatorului Digital Cable Systems, o licenţă cu difuzare prin cablu televiziunii CineMaraton cu format tematic (film) care va emite la nivel naţional prin reţeaua proprie, DCS, şi prin platforma Akta Telekom.
Principalul acţionar al RCS&RDS, antreprenorul Zoltan Teszari, şi-a majorat în ultimii trei ani participaţia în cadrul companiei de cablu, ajungând la finele lunii noiembrie a anului trecut să deţină 47,03% din acţiuni, urmat de Everest Trust, fond controlat de miliardarul Wayne Quasha, cu 14,61%.
În urmă cu trei ani, în octombrie 2013, Teszari controla un pachet de 45,29%, iar Everest Trust avea 13,7% din capitalul operatorului, arată prospectele emisiunilor de obligaţini emise de operator în 2013 şi 2016.
ADEVĂRUL a ieşit la iveală: Cine sunt acţionarii din umbră ai RCS&RDS
Compania de cablu UPC România a înregistrat în anul 2016 venituri de 689 mil. lei, în creştere cu 8,8% faţă de anul anterior, a declarat Robert Redeleanu, CEO al UPC România şi Ungaria în cadrul unei conferinţe de presă.
„La finele trimestrului trei aveam o creştere de 8,5% a veniturilor, iar în trimestrul patru am accelerat. 2016 a fost un an foarte bun dacă este să ne uităm la evoluţia indicatorilor principali”, a spus Redeleanu. „Am avut rezultate foarte bune în România anul trecut. Pe toate segmentele am avut creşteri susţinute şi de bunul mers al economiei”, a continuat el.
Reţeaua UPC s-a extins cu 10% faţă de anul 2015, baza de clienţi a crescut cu 4,4%, iar abonamentele la internet cu 9,5%
În 2015 compania a raportat venituri de 633 mil. lei şi 580 mil. lei în 2014. Compania estimează că şi-ar putea menţine în acest an rata de creştere obţinută anul trecut şi are un buget de investiţii de 50 mil. euro, aproximativ egal cu cel din anul anterior.
Pentru 2017 Redeleanu se aşteaptă ca această creştere să se menţină, mai ales în condiţiile în care toată piaţa telecom se află pe un val de creştere.
Agitaţia din redacţie şi toate vocile s-au topit. De „vină” era tehnologia noise-canceling a căştilor Sony MDR-1000x. Îmi place muzica (cui nu-i place?) şi sunt dependent de căşti pentru naveta zilnică, dar niciodată nu am căutat să investesc prea mult în echipament pentru muzică, însă MDR-1000x m-a făcut să-mi urăsc căştile actuale.
Sony MDR-1000x este un produs premium cu care japonezii vor să atace segmentul de căşti high-end wireless şi implicit produsele Bose, concurentul numărul unu. Căştile wireless nu mai sunt doar un moft, având în vedere faptul că Apple, unul dintre cei mai mari producători de produse tech, renunţă la portul audio de 3,5 mm în favoarea unor căşti wireless. Pe casca din stânga se află trei butoane şi jackul pentru cablu, iar în dreapta un port pentru încărcare. Glisarea degetelor pe casca din dreapta, în sus sau în jos, este suficientă pentru controlul volumului, iar pentru a pune melodia pe pauză trebuie apăsat de două ori. Controlul este intuitiv, dar necesită puţin exerciţiu.
MDR-1000x oferă posibilitatea de a controla muzica sau volumul melodiei prin intermediul unor atingeri pe casca din dreapta. Faptul că nu este nevoie de fir şi, în plus, că poţi controla melodiile fără să scoţi din buzunar smartphone-ul îţi dă un sentiment de libertate extraordinar. Sentiment de care te poţi bucura o perioadă îndelungată (producătorul susţine peste 20 de ore de funcţionare). Eu le-am putut folosi o săptămână fără încărcare.
Nici după ce bateria „moare”, căştile nu devin inutile deoarece pot fi utilizate prin conectarea cablului (dacă nu cumva ai iPhone 7).
Marele atu al MDR-1000x este tehnologia de anulare a zgomotului ambiental. Chiar şi fără muzică, căştile „îneacă” zgomotele destul de bine, iar odată ce ai şi pornit melodia, sunetele din jur dispar şi mai poţi auzi doar muzica aleasă. Totuşi, dacă nu doreşti o asemenea izolare, există alternative ce permit pătrunderea sunetelor ambientale.
Pe oriunde am purtat căştile, nu am avut probleme cu zgomotul din jur şi în nicio situaţie nu mi-a fost întreruptă imersiunea în lumea muzicii (indiferent că a fost la metrou, în Piaţa Unirii sau la Universitate). Trebuie menţionat că atunci când MDR-1000X sunt legate prin cablu, anularea zgomotului de fundal nu este la fel de bună.
O altă caracteristică impresionantă este Personal NC Optimizer, adică un mod prin care căştile calibrează sunetul în funcţie de purtător şi, potrivit Sony, ar lua în considerare forma capului, dacă porţi ochelari (se măreşte spaţiu dintre ureche şi cască) sau dacă ai părul mare. Apeşi pe buton, apoi se aud nişte sunete prin care căştile analizează datele şi ajustează sunetul în mod corespunzător.
După cum spuneam, controlul prin intermediul gesturilor este binevenit, mai ales faptul că poţi atinge casca cu două degete, apoi muzica este estompată şi poţi vorbi cu cel de lângă tine fără să fii nevoit să-ţi dai jos căştile. Desprinzi mâna de pe cască şi muzica revine. Tot cu ajutorul gesturilor poţi răspunde la telefon, deoarece MDR-1000x are microfoane încorporate atât la interiror, cât şi la exterior. Conversaţiile sunt clare, iar microfonul detectează cu uşurinţă vocea. În general, experienţa utilizării căştilor prin intermediul gesturilor este una satisfăcătoare, având în vedere că uneori produsul interpretează greşit mişcările.
După cum era de aşteptat, Sony a lucrat din greu la redarea sunetului şi a făcut o treabă excelentă: basul este destul de puternic, dar nu înăbuşă linia melodică. Calitatea sunetului este superbă, sunetul fiind precis, agil şi foarte detaliat, iar atunci când am ascultat melodia „Fantasy” de la The XX cu aceste căşti pe urechi am avut impresia că basul a pătruns în tot corpul, de la degetele de la picioare până-n creştetul capului.
Designul este premium şi cupele sunt învelite cu o piele sintetică fină ce învăluie urechile. Le-am purtat ore în şir, atât în interior, cât şi afară, şi nu am simţit niciun disconfort. Deşi în construcţia produsului se află în principal plasticul, căştile nu se simt ieftine.
Acest produs este perfect pentru cei care fac naveta des sau poate călătoresc mult cu avionul şi nu vor să fie deranjaţi. Ce-i drept, căştile nu sunt ieftine, însă dacă aş găsi 400 de dolari uitaţi în buzunarul unor pantaloni mai vechi, m-aş gândi serios la Sony MDR-1000x.
+noise-canceling excelent
+calitate foarte bună a sunetului
+autonomie îndelungată a bateriei
+design premium; confortabile la purtat
– controlul prin intermediul gesturilor nu este foarte precis
CARACTERISTICI:
Wireless
Autonomie 20 de ore (NC activat) şi 22 de ore (NC dezactivat)
Contact cu urechea – over ear
Impedanţă nominală – 46 ohmi (1kHz) (când se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea pornită), 16 ohmi (1 kHz) (c`nd se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea oprită)
Lungime cablu – 1,5 m
Răspuns În frecvenţă – 4 şi 40.000 Hz
Sensibilitate – 103 dB/mW (1 kHz) (când se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea pornită), 98 dB/mW (1 kHz) (când se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea oprită)
Greutate – 275 g (fără cablu)
UPC România, al doilea jucător de pe piaţa de cablu TV, va lansa anul viitor serviciul avansat de televiziune digitală Horizon. Acesta le oferă clienţilor acces la noi funcţii precum înregistrarea emisiunilor TV sau instalarea unor aplicaţii care oferă acces la conţinut video, ca parte a strategiei companiei de a-şi extinde portofoliul de produse de divertisment.
Experienţa video este adusă în casele clienţilor UPC prin intermediul mediabox-ului cu acelaşi nume. Serviciul Horizon este o inovaţie a Liberty Global ce are deja 2 milioane de abonaţi la nivel global.
Pe plan local, compania a avut anul acesta un buget de investiţii de 50 de milioane de euro, axate atât pe extinderea şi creşterea reţelei UPC, cât şi pe lansarea de noi servicii digitale, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii companiei.
Reprezentanţii Liberty Global a anunţat lansarea seriviciilor de televiziune Horizon de anul acesta într-un interviu acordat anterior Business Magazin. Tot atunci, ei au spus că în primul trimestru al anului viitor compania va lansa pe toate pieţele, inclusiv în România, două noi dispozitive, care vor completa ecosistemul routerului Connect Box, prin care clienţii au acces la servicii de internet. Noile echipamente au rolul de a mări acoperirea reţelelor Wi-Fi în interiorul locuinţelor. Unul dintre echipamente foloseşte reţeaua electrică pentru a extinde acoperirea reţelei Wi-Fi în încăperi care sunt la o distanţă ridicată faţă de router, iar celălalt echipament se conectează la router printr-un cablu de reţea pentru a îmbunătăţi acoperirea.
UPC este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de comunicaţii de pe piaţa locală, ocupând locul doi, după RCS‑RDS, care a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 2,6 miliarde. UPC a înregistrat anul trecut venituri de 633 de milioane de lei în România, iar în cel de-al doilea trimestru al anului compania a raportat venituri de 170,8 de milioane de lei, în creştere cu circa 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Google şi Facebook îşi unesc forţele pentru a pune în funcţiune primul cablu care conctează Los Angeles de Hong Kong, alături de Pacific Light Data Communication şi TE SubCom. Cablul care va fi operaţional în luna mai a anului 2018 va purta numele de Pacific Light Cable Network (PLCN).
Reţeaua de cabluri de internet subacvatice din lume este vastă, iar giganţii tehnologiei moderne sunt gata să o exploateze. Cablul care va contecta Los Angeles de Hong Kong va avea 12,800 km (7,953 mile) de fibră optică şi capacitatea uriaşă de 120 terabiţi pe secundă. Acesta va fi cablul cu cea mai mare capacitate din lume, recordul actual fiind deţinut de cablul Google Faster. Google Faster leagă Statele Unite ale Americii de Japonia, având 9,000 de km şi capacitatea de 60 terabiţi pe secundă şi un cost de 300 de milioane de dolari, potrivit wired.co.uk.
O ştire ignorată de marele public, şi pe bună dreptate, pentru că pare a-i pasiona doar pe bancheri şi finanţişti: vineri dimineaţă lira sterlină a căzut pe pieţele valutare la minimul ultimilor 31 de ani, după două minute de haos provocate de o serie de ordine de vânzare generate de computere.
Lira s-a prăbuşit cu 6,1%, cea mai mare scădere de când Marea Britanie a ales să părăsească Uniunea Europeană, la 1,1841 dolari/liră. Cel puţin o platformă electronică de tranzacţionare a înregistrat o tranzacţie la 1,1378 dolari.
În ianuarie, într-o mişcare asemănătoare, randul sud-african s-a prăbuşit cu peste 9% în 15 minute. Amploarea şi viteza scăderii de acum semnalează volatilitatea extremă din piaţă şi devine o regulă, în condiţiile în care volumele de tranzacţioare variază puternic, iar traderii care folosesc algoritmi încep să câştige cotă de piaţă. “Într-un cuvânt: înfricoşător”, a spus Karl Schamotta, director de schimb valutar la Cambridge Global Payments din Toronto. “Încrederea în pieţele valutare a fost afectată puternic din nou, iar orice trader care a lucrat în seara aceasta va pune puternic la îndoială calitatea lichidităţii”, a adăugat el.
Pentru a înţelege ce se întâmplă, să trecem de la lira sterlină la un proiect de infrastructură: recent, un tunel a fost terminat în zona munţilor Allegheny din Statele Unite. Tunelul nu este pentru maşini sau oameni, ci pentru un cablu de fibră optică care leagă bursa din New York de piaţa futures din Chicago.Cablul acela salva 100 de mile şi trei milisecunde din timpii de comunicare dintre cele două entităţi financiare.
Trei milisecunde sunt pentru insul obişnuit o nimica toată, aşa că te poţi întreba: o merita oare? Se pare că da, pentru căulterior cel puţin alte două companii şi-au croit propriile reţele de date în zonă, legând cele două oraşe americane, iar timpii au scăzut de la 14,5 milisecunde la doar (acest “doar” e cumva ironic) 8,5 milisecunde. Nu mult mai târziu au venit alţii care au renunţat la cablu şi au pus la punct o reţea de comunicaţii bazată pe microunde şi care au redus timpul de comunicare cu alte 3,2 milisecunde. De ce toată această nebunie?
Este vorba de tranzacţiile rapide care sunt făcute de computere, fără intervenţie umană, în miimi de secundă. Este vorba de cumpărări şi vânzări de active financiare făcute în milisecunde, o uluitoare lume a ultratranzacţiilor, cu sume importante care îşi schimbă stăpânii în câtimi minuscule de timp şi în care apare câte o „criză” la câteva secunde. Unele dintre aceste crize evoluează în cascadă şi apar efecte de genul căderii lirei sterline sau a randului sud-african.
Pentru a da o dimensiune tranzacţiilor realizate de maşini, trebuie să spun că acest gen de operaţiuniînsumează zilnic 200 de miliarde de dolari. Poate că nu pare atât de mult dacă facem comparaţie cu cele 5.100 de miliarde de dolari pe zi, cât este piaţa valutară mondială, dar, pe de altă parte, este mai mult decât PIB-ul României dintr-un an.
Iar maşinile şi tranzacţiile efectuate de acestea nu sunt responsabile doar pentru cădera lirei sterline sau a randului. În mai 2010 maşinile au determinat căderea indicelui Dow Jones cu peste 9% şi au şters din piaţă 1.000 de miliarde de dolari. În octombrie 2014 au provocat o cădere majoră a titlurilor de stat americane, iar în august 2015 au mai ras 1.200 de miliarde de dolari de pe bursa americană. Tot în august 2015 maşinile au dărâmat dolarul din Noua Zeelandă, iar în mai 2016 un investitor şi algoritmii săi au îngenunchiat piaţa futures chineză.
Cum zicea omul acela mai sus: “Înfricoşător!” Ringul acela cu inşi care ţipă unii la alţii “Buy!” şi “Sell!” a rămas doar pentru filme, pentru spectacol, pentru că maşinile sunt responsabile de trei sferturi din tranzacţiile bursiere americane.
Omenirea traversează o perioadă în care pare că mizează din ce în ce mai mult pe tehnologie: telefoanele au devenit nişte asistenţi personali indispensabili, automobilele aspiră la autonomie, casele sau eletrocasnicele, ca să nu mai vorbesc de computere, au propria viaţă, care se intersectează, eufemistic vorbind, din ce în ce mai rar cu cea a stăpânului. Multe dintre aceste mişcări sunt folositoare, dacă nu vom uita ierarhia şi rostul unei maşinării, fie ea şi inteligentă, pe lumea asta.
Aceasta nu este musai o gândire de luddit, sau, cel puţin, aşa sper (pentru mai tinerii cititori, luddiţii sunt muncitorii din ţesătoriile britanice care, în secolul XIX, în timpul Revoluţiei Industriale, distrugeau războaiele de ţesut, temându-se pentru locurile lor de muncă). Sau, mai degrabă, gândirea celui care se teme de apariţia echivalentului supercomputerului din ciclul de filme Terminator care să joace la bursă şi pe pieţele valutare, a unui Skynet financiar.
Maşinile, spun cumva generalizând, au învins oamenii la şah şi la poker. La şah veţi fi ştiind, este vorba de Deep Blue, care în 1997 l-a învins pe Garry Kasparov. Oamenii de ştiinţă spun că pokerul a devenit un soi de benchmark pentru studiile privind inteligenţa artificială, „ceea ce a fost odată şahul”, zice unul dintre ei şi asta e o afirmaţie cu multe înţelesuri, care ar trebui să dea de gândit.
Cercetătorii de la Carnegie Mellon University au pus la punct un program numit Claudico, iar acesta a jucat anul trecut 80.000 de mâini cu patru jucători profesionişti de poker. Premiul pentru oameni a fost de 100.000 de dolari; pentru maşină, nu ştiu. Întrecerea a durat cam două săptămâni; oamenii, trebuie să spun din capul locului, au câştigat, înregistrând un plus de 730.000 de dolari. Pare o sumă importantă, dar în timpul celor 80.000 de mâini jucate valoarea totală a mizelor a ajuns la 170 de milioane de dolari, bani virtuali, desigur, aşa că valoarea premiului se înscrie, dacă e să gândim omeneşte, mai degrabă în marja de eroare. De fapt se poate spune că victoria este a maşinii: computerul a blufat şi a jucat în aşa fel încât cei patru profesionişti nu au putut descoperi în strategia sa vreo slăbiciune pe care să o exploateze.
Ceea ce înseamnă, iarăşi spun, o victorie a computerului. Şi este acesta semnalul că se dezvoltă ceea ce economistul şi profesorul universitar Alex Tabarrok numeşte “inteligenţa opacă”, cu algoritmi care devin atât de sofisticaţi încât oamenii nu pot înţelege ce fac aceştia de fapt şi unde diferenţa dintre logică şi imbecilitate nici nu mai poate fi deosebită. În jocul de poker au fost mâini pe care unul dintre jucători spunea că nu le-a înţeles: “să mizezi 19.000 de dolari ca să câştigi 700 este ceva ce niciun om nu ar face”. Dar asta este gândire tipic umană.
Şi mă gândesc că oamenii au ratat ţinta reală, o maşină care să joace şah sau poker nu ca o maşină, ci ca un mare maestru sau ca un profesionist.
Între 1997, anul în care computerul a încercat pentru prima oară să compună muzică(Google!) şi 2016, anul în care computerul a încercat să picteze(Google, din nou!), a avut loc un alt experiment care are şi nu are legătură cu cele pomenite până acum. Un grup de studenţi de la universitatea din Playmouth a primit un grant de 2.000 de lire sterline; cu banii aceştia tinerii au luat un PC pe care l-au pus în cuşca maimuţelor din grădina zoologică Paington. Scopul lor a fost de a teste teoria care spune că o maimuţă care bate la nesfârşit, aiurea, la un computer, va sfârşi prin a emite, la un moment dat, un text coerent, ba va putea rescrie o operă a lui Shakespeare. Studenţii de la Playmouth n-au avut un timp infinit, dar şi după numai o lună de zile teoria s-a dovedit a fi potenţial falsă: maimuţele, cinci macaci negri cu creastă, au distrus computerul, au făcut pipi pe tastatură şi nu au emis nici măcar un singur cuvânt coerent şi întreg; au bătut cinci pagini de text în care predomina litera “S”.
În multitudinea de aparate şi de gadgeturi şi de aplicaţii şi de programe de care ne folosim, creatorii lor şi evangheliştii tehnologiei ne induc ideea că toate acestea vor rezolva majoritatea problemelor omenirii, de la încălzirea globală la spaţiile de locuit în oraşele supraaglomerate.
Nu cred că este aşa; fac parte din categoria celor care spun că nu armele omoară oameni, ci oamenii omoară oameni. La fel, nu tehnologia ne va rezolva problemele, ci noi singuri, dacă o să avem suficientă materie cenuşie în ţeste încât să se declanşeze o reacţie în lanţ a inteligenţei planetare; dacă nu, o să fim nişte maimuţoi care fac pipi pe tastaturi şi bat pagini de text, în speranţa că o să scrie sonete de Shakespeare sau o să compună ca Beethoven sau o să picteze ca Rembrandt.
Şi da, cred că următoarea criză economică nu va fi declanşată de Deutsche Bank, de Donald Trump sau de economia chineză, ci de maşini şi de ultratranzacţii.