BusinessMagazin

Tag: bijuterii

  • Cum să faci sute de mii de euro în România din tradiţia altor ţări

    “Întotdeauna am fost atrasă de bijuterii, în special de cele din argint, şi le-am căutat mereu, pe oriunde am călătorit. În 1998 am ajuns în Cairo cu o bursă postuniversitară şi acolo, timp de un an, am descoperit bijuteriile Africii de Nord, ale nomazilor Saharei, tuaregii, dar şi ale grupurilor etnice din Egipt, Libia, Algeria, Tunisia, Maroc, care au o tradiţie extraordinară de sute de ani în lucrul bijuteriilor din argint. A fost perioada în care m-am îndrăgostit iremediabil de aceste bijuterii, iubire care avea să-mi schimbe viaţa la un moment dat”, povesteşte Maria Mănoiu despre modul în care a luat primul contact cu bijuteriile etnice autentice, care i-au „furat inima”.

    Pe drumurile nesfârşite din Maroc, Mali, Burkina Faso şi Ghana ideea de business s-a legat, astfel că a devenit logic pentru antreprenoare ca la întoarcerea în ţară să îmbine două pasiuni de-o viaţă – bijuteriile şi călătoriile – şi să pornească în aventura pe care a numit-o Metaphora.
    „Am început businessul în toamna lui 2010, în toiul crizei. Însă Metaphora este dovada că atunci când crezi în visul tău, nimic nu te poate opri. Şi, cum zicea scriitoarea americană Anais Nin, «Life shrinks or expands in proportion to your courage» (Viaţa se micşorează sau se extinde proporţional cu curajul tău).”

    Maria Mănoiu este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, secţia limbi străine – arabă şi franceză. După un an petrecut în Egipt s-a întors în România şi s-a angajat în publicitate, în departamentul de creaţie, fiind copywriter timp de 10 ani în mai multe agenţii.

    Astfel, cu ajutorul cunoştinţelor în advertising ea a reuşit să dezvolte brandul Metaphora, chiar dacă antreprenoriatul îi era străin. „Nu am avut nicio tangenţă cu mediul de business, sunt o fire artistică, o idealistă cu picioarele pe pământ, dacă pot să spun aşa. Ideea businessului a venit într-un moment în care simţeam că trebuie să fac ceva cu mai mult sens, ceva în care să cred. Din fericire, experienţa din advertising mi-a fost foarte utilă în crearea şi apoi în creşterea brandului care este astăzi Metaphora. Business am învăţat în primul rând făcând greşeli. Încă mai fac greşeli, pentru că îmi asum mereu riscuri, însă reuşesc să învăţ tot mai mult din ele, ceea ce e esenţial, până la urmă.”

    Maria Mănoiu a pornit businessul cu o investiţie de 28.000 de euro în primul import de bijuterii din Maroc. Metaphora înregistrează anual creşteri de 30-40%, iar la final de 2018 a ajuns la afaceri de peste 250.000 de euro. „Metaphora s-a născut din pasiune, dar un business nu supravieţuieşte din pasiune, ci din vânzări.

    Creştem constant cu 30%-40% pe an şi am încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de peste 250.000 euro. Pe măsură ce businessul creşte, ne cresc şi costurile operaţionale şi cele de stoc, iar provocarea este să creştem constant şi să aducem în continuare bijuterii de calitate pe piaţa românească, fără să facem compromisuri”, spune ea.

    Cum ajunge la bijuteriile pe care le comercializează în România? Călătorind în fiecare an în cel puţin patru ţări din care importă bijuterii – Thailanda, India, Nepal, Maroc şi alte ţări –, iar în fiecare ţară petrece între două şi trei săptămâni în căutarea unor modele autentice, cât mai puţin atinse de moda zilei de astăzi.

    „Caut modele esenţiale, vechi, care sunt deja clasice în cultura respectivă, încărcate de simboluri locale, lucrate în tehnicile specifice zonei. Mă ajută să decopăr şi să identific bijuterii experienţa de peste 20 de ani de colecţionat bijuterii din toată lumea, de strâns o bibliotecă întreagă de cărţi şi albume de bijuterii din ţările care mă interesează.

    La finalul acestor câteva săptămâni în fiecare ţară, care în total sunt câteva luni pe an petrecute în alte lumi, pe alte continente, unde viaţa are alt ritm, oamenii zâmbesc mai mult, dar sunt şi mai puţin punctuali, când am strâns suficiente mostre le dau în lucru oamenilor cu care colaborez în fiecare ţară şi care coordonează zeci de artizani bijutieri locali, fiecare specializat în alt stil şi alte tehnici, iar aceştia, la rândul lor, vor lucra modelele care peste câteva luni bune vor ajunge pe site-ul Metaphora.”

    Procesul de producţie este unul îndelungat şi complex, care cere multă flexibilitate şi adaptare la neprevăzut, adaugă Maria Mănoiu. Motivaţia pentru tot acest efort vine în primul rând din pasiune şi din dorinţa de a aduce pe piaţa locală obiecte unice şi de calitate din alte culturi. „Dacă aş înceta să fiu exigentă cu calitatea mi-aş pierde, cu siguranţă, motivaţia să continuu. Acesta este, probabil, şi motivul principal pentru care Metaphora este unică pe piaţa bijuteriilor din România.”

    Astfel, având în vedere că timpul de execuţie a bijuteriilor este mare, brandul are constant pe stoc mii de bijuterii, ceea ce înseamnă mai multe zeci de mii de euro blocate, spune antrepenoarea. Deşi investiţia permanentă şi constantă în stoc poate crea probleme de cash-flow, ea a reuşit să treacă peste acest obstacol şi „am reuşit să scăpăm de sincope”. „Pentru un business de acest gen stocul este crucial, iar bijuteriile pe care le vindem noi sunt lucrate integral manual, ceea ce ia foarte mult timp – în general durează între una şi sase luni ca o comandă să fie gata de export din ţara de origine către noi. Şi trebuie ţinut cont de toţi timpii de lucru, plus durata importului şi a celorlalte formalităţi legale cronofage, ca să nu rămânem niciodată fără suficient stoc.”

    Ea mai spune că brandul Metaphora se diferenţiază de celelalte companii care comercializează bijuterii online prin produsele unicate lucrate manual în ţările de origine. „În ultimii cinci ani piaţa de e-commerce a crescut spectaculos în România şi astăzi sunt probabil sute de magazine online care vând bijuterii din argint, însă oferta lor este similară pentru că marea majoritate îşi comandă stocurile de pe site-uri mamut de vânzări en-gros din China. De aceea nu reuşesc să se diferenţieze, iar bătălia se dă pe preţ. Or atunci când preţul este cel mai important criteriu, calitatea este întotdeauna invers proporţională. Procesul nostru de achiziţie este unul mult mai complex, mai costisitor şi mai de durată, însă ştim cu toţii că lucrurile de calitate nu se fac peste noapte şi nici nu se vând cu 70% reducere. Iar clientele noastre apreciază că pot purta bijuterii unice pe piaţa din România.”

    Pentru afacerea Metaphora lucrează trei persoane, dar anumite departamente, precum marketing, strategie, analytics şi partea de social media, sunt externalizate. Planurile pentru anul în curs includ majorarea cifrei de afaceri şi dezvoltarea şi implementarea unor funcţii noi pe site-ul Metaphora, care este singurul loc în care brandul îşi vinde produsele.
    „Anul acesta vrem să dezvoltăm şi să implementăm funcţii noi pe site, să investim în tool-uri noi, deci să punem accent pe partea tehnică a site-ului, cea care nu se vede, dar care îmbunătăţeşte experienţa online a clienţilor. În următorii cinci ani ne propunem să ne mărim echipa, să triplăm cifra de afaceri, să aducem bijuterii din ţări încă neexplorate şi să lansăm Metaphora pe pieţele internaţionale. E mult de muncă, dar şi motivaţia şi entuziasmul nostru sunt pe măsură.”

  • Cum a ajuns o piatră găsită de un puşti de 12 ani pe care a folosit-o 9 ani ca opritor de usă valoreze azi 80 de milioane de euro

    Când Roy Spencer, un băieţel de 12 ani, a găsit în 1938, în Queensland, Australia, o piatră neagră, tatăl său, miner într-un centru de exploatare minieră a bijuteriilor, nu şi-a dat seama că ceea ce părea un simplu cristal negru era de fapt un safir de 1, 156 carate. 

    Tratat timp de nouă ani ca răţuşca cea urâtă din povestea lui Hans Christian Andersen, safirul stea a fost folosit ca opritor pentru uşă în casa familiei Spencer. Abia când Harry Spencer, tatăl copilului, a aflat că safirele pot fi găsite în toate culorile curcubeului (mai puţin cele roşii, acelea fiind rubine), şi-a dat seama că poate obţine o avere, găsind cumpărătorul potrivit. Acesta nu a întârziat să apară.

    Aflând de safirul scos la vânzare, bijutierul armean Harry Kazanjian a călătorit din Los Angeles în Queensland, oferindu-i minerului 18,000 de dolari (aproape 185,000 de dolari în valoarea actuală).

    Convins că sub forma brută a pietrei se află ceva mai preţios, după doua luni de gândire, Kazanjian s-a decis să taie safirul, în urma acestei operaţii găsind înăuntru modelul unei stele cu şase colţuri, care poate fi văzut privind safirul cu o singură sursă de lumină deasupra capului. 

    Chiar daca a trebuit să sacrifice 423 de carate tăind piatra, valoarea de după a safirului stea era de 1 milion de dolari în 1949.

    “The Black Star of Queensland” (Steaua neagră a Queensland-ului n-red.), cum a fost numit preţiosul safir, a fost transformat într-un pandativ încadrat de 35 de diamante şi este unul dintre cele mai faimoase din lume, valoarea lui actuală fiind de aproape 80 de milioane de dolari.
     

  • Un cosmos în bijuterii

    Acest din urmă lucru îl realizează şi casa Cartier prin intermediul unei colecţii de bijuterii recent lansate şi intitulate Les Galaxies de Cartier. Printre piese se numără Meteoritul Fractal, care se prezintă sub forma unei brăţări decorate cu ţepi din metale şi pietre preţioase şi cuarţ, precum şi sub formă de cercei, pandantiv şi inel, menite să amintească de asteroizi, meteoriţi şi comete, ori inelul, brăţara sau pandantivul Luminile Pământului, care evocă multitudinea de lumini care se văd pe planeta noastră din spaţiu. Tot sub formă de inel şi brăţară este reprezentată şi Mişcarea Astrelor, cu mici diamante care se tremură uşor la mişcare. 

  • A părăsit o carieră în lumina reflectoarelor şi a pornit pe drumul antreprenoriatului mai mult în joacă, dar pas cu pas a construit unul dintre cele mai populare branduri autohtone de bijuterii.

    „Afacerea a pornit tipic pentru cei care au o pasiune şi încep să se joace cu ea, iar treptat joaca devine un adevărat proiect“, povesteşte Malvina Cservenschi despre începuturile Malvensky. Practic, a început cu o brăţară pe şnur, făcută pentru o prietenă, cu altă brăţară pentru o cunoştinţă, iar apoi vorba s-a împrăştiat şi oamenii au fost atraşi de ideea sa originală. Investiţia iniţială a fost infimă, fiind vorba de o cutie cu aţe, câteva accesorii şi cristale, spune antreprenoarea, iar afacerea a crescut organic în cei cinci ani de la lansare. Nu a folosit surse de finanţare externe şi a reinvestit mereu profitul obţinut.
     
    80% dintre produsele Malvensky sunt bijuterii, diferenţa de 20% fiind accesorii, precum eşarfe, stilouri etc. Dintre bijuterii, fiecare colecţie în parte are un traseu cu suişuri şi coborâşuri, spune antreprenoarea, însă toate se vând foarte bine, în funcţie de intenţia clientului, nevoia de moment, eveniment, buget şi dorinţe speciale. ”Produsele personalizate rămân, însă, cele mai solicitate, alături de brăţara Infinity şi derivatele acesteia“, precizează Cservenschi.
     
     
    De asemenea, colecţia Cei 7 Arhangheli conţine produsele alese cel mai frecvent pentru a fi oferite cadou, datorită semnificaţiei şi încărcăturii spirituale, iar în acest sezon colecţia The Heart of Orient este protagonista; produsele se vând deopotrivă online şi offline. ”Online este o cale rapidă şi comodă de achiziţionare, însă magazinul Malvensky, deschis recent, este o experienţă în sine“, povesteşte antreprenoarea. Pe lângă unitatea fizică din Capitală, Malvensky mai are expunere şi în magazinul de bijuterii şi accesorii din hotelul
    St Regis din New York.
     
    Preţurile bijuteriilor pleacă de la 150 de lei pentru o brăţară cu şnur şi accesoriu din argint, circa 500 de lei pentru lănţişoarele din argint, 1.000 de lei pentru cele de aur, dar pot depăşi 3.000 de lei pentru cele speciale, din anumite colecţii, conform site-ului companiei; pentru luna septembrie bonul mediu a fost de 550 de lei, spune Cservenschi.
     
    Malvensky nu are un public ţintă, mai spune fondatoarea. Astfel, printre clientele sale se pot regăsi tinere în pas cu moda, dar şi persoane cu gusturi clasice, care lucrează în instituţii diplomatice sau corporaţii. ”Explicaţia este simplă: misiunea Malvensky este de a traduce simboluri, tradiţii şi folclor în aur şi diamante. Iar aceste simboluri, tradiţii şi folclor nu au nici vârstă şi nici public ţintă, dar se pot regăsi cu uşurinţă în viaţa oricui.“
     
    Întrebată cum vede supravieţuirea în piaţa în care activează, Malvina Cservesnchi spune: ”întrebarea este prima ocazie care mă invită să mă gândesc la supravieţuire. Am altă stare de gândire“. Din perspectiva sa, piaţa este extrem de fertilă pentru Malvensky. Se declară foarte atentă la cifre, la investiţii, la randamentul afacerii, deci pericole nu există, doar riscuri. ”Iar printr-un management al afacerii atent poţi să lucrezi sănătos şi echilibrat, fără să îţi pui în pericol siguranţa afacerii“, adaugă ea. Pe de altă parte, în privinţa concurenţei, spune că priveşte, învaţă şi urmăreşte marile case de creaţie de bijuterii ale lumii, ”dar la sfârşitul zilei contează ADN-ul, pasiunea şi chemarea personală“.
     
     
     
     
     

  • Cum a ajuns o ţară care era de 12 ori mai bogată decât China să fie MĂCINATĂ de SĂRĂCIE şi CONFLICTE

    Istoria unei prăbuşiri

    Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe seama aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili. În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult.

    Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării sunt reprezentate de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%.

    În 1998, Hugo Chávez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chávez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol. Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

    Chávez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

    Metroul, construit de francezi, un proiect de miliarde de dolari, dar şi restaurantele, galeriile de artă şi muzeele au stârnit odinioară invidia întregii lumi.
    „Caracas era un oraş vibrant… Chiar te simţeai – aşa cum spunem noi aici – în lumea întâi”, spune Ana Terese Torres, o scriitoare din Caraqueña, care a surprins în una dintre cărţile sale decăderea Caracasului.

    Cititi aici articolul integral

  • Caracas, fantoma unei bijuterii globale

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

     

    Metroul, construit de francezi, un proiect de miliarde de dolari, dar şi restaurantele, galeriile de artă şi muzeele au stârnit odinioară invidia întregii lumi.
    „Caracas era un oraş vibrant… Chiar te simţeai – aşa cum spunem noi aici – în lumea întâi”, spune Ana Terese Torres, o scriitoare din Caraqueña, care a surprins în una dintre cărţile sale decăderea Caracasului.

    În 1998, odată cu celebrarea reuşitei la alegerile din perioada respectivă, Chávez a ales balconul centrului cultural Teresa Carreño. Construit în perioada boomului din industria petrolieră din anii ’70, a găzduit vedete precum cântăreţii Dizzy Gillespie, George Benson, Ray Charles şi Luciano Pavarotti, trasând noua ambiţie a ţării: „Venezuela a renăscut”, a declarat atunci Chavez.

    La două decenii după, un cataclism economic pe care experţii îl atribuie unor politici sociale prost concepute, corupţiei şi scăderii preţului petrolului după 2014 dă acum Caracasului aerul unei epave. Serviciile publice se prăbuşesc, afacerile se închid, iar locuitorii sunt evacuaţi în autobuze către un număr redus de avioane care mai conectează capitala venezueleană de restul lumii.

    „Este un sentiment de frustrare economică”, spune Lugo jurnaliştilor de la The Guardian oftând, pe măsură ce se plimbă pe străzile goale, numărând apartamentele care au încă luminile aprinse. „O ţară care a fost rezultatul unui miracol inversat.”

    Luis Saavedra, un fost consultant din industria petrolieră, spune că blocul de apartamente în care locuieşte, care are 13 etaje, şi-a pierdut jumătate din rezidenţi ca urmare a faptului că Venezuela a intrat într-un picaj economic după ce Nicolás Maduro a preluat preşedinţia, la moartea lui Chávez, în 2013. 14 din cele 26 de apartamente ale clădirii sunt acum goale, iar proprietarii lor sunt exilaţi în Spania, Portugalia, Germania, Argentina şi Statele Unite. Preţul unei locuinţe de 180 de metri pătraţi a scăzut de la 320.000 de dolari la 100.000 de dolari, dar cumpărătorii sunt greu de găsit. În noiembrie, clădirea a rămas fără curent electric timp de 16 zile. „Acest populism – aşa-numitul socialism – ne-a terminat ţara. Nu este pe punctul de a pune capătul acestei ţări, ci chiar l-a pus”, spune Saavedra, care are 65 de ani.

    „Nu au putut să-şi continue viaţa aici. Sunt în Porto. Ce păcat”, a oftat Saavedra, în timp ce prezenta jurnaliştilor britanici casele rămase goale.

    Organizaţia Naţiunilor Unite spune că exodul din ultimii ani a înghiţit 3 milioane de persoane, reprezentând aproape 10% din populaţia Venezuelei. Creşterea ratei criminalităţii şi decăderea oraşului fac ca după 6 seara maşinile să dispară de pe străzile Caracasului, iar după 8, întreg oraşul să fie pustiu.

    Când a preluat puterea, în 1998, Chávez a declarat război „sărăciei imense” care umbrise oraşul, în ciuda averii vaste construite din petrol. Între timp, locuitorii mahalalelor au luat şi ei drumul mărilor, forţaţi de lipsa hranei, medicamentelor şi a locurilor de muncă, precum şi a sistemului public de transport aflat în prăbuşire şi hiperinflaţia despre care Fondul Monetar Internaţional se teme că va ajunge la 10.000.000% în 2019.

    Criza prin care trece ţara nu i-a ocolit pe vârstnici: „Îmi pare foarte rău să văd prin ce trece ţara, fiindcă am trăit vremurile bune din Venezuela… Banii veneau de peste tot”, a spus Rosemarie Newton, o pensionară în vârstă de 73 de ani, întâlnită de jurnaliştii britanici când îşi lua singura masă zilnică la o bancă de alimente.

    Grădina botanică a oraşului este un alt exemplu al decăderii acestuia: palmieri uscaţi şi o lagună secată se află chiar la intrare, potrivit unui articol publicat de Reuters anul trecut. Un fost sit al Rezervaţiei Naturale UNESCO şi cândva una dintre cele mai frumoase atracţii turistice ale oraşului, se afla anul trecut pe punctul de a fi abandonată.

    Agenţia  culturală a Naţiunilor Unite a denumit-o în anul 2000 „o minune a planificărilor urbanistice”. „Până şi cactuşii au nevoie de apă, chiar dacă oamenii nu cred acest lucru”, spunea Jan Tillett, unul dintre cei care au îngrijit grădina timp de 15 ani, în interviul acordat Reuters.

    Lipsa investiţiilor a lovit rezervele de apă ale Venezuelei timp de mai mulţi ani; însă mai multe perioade de secetă de anul trecut au exacerbat situaţia. În Caracas, localnicii stăteau în aceste perioade la coadă pentru a umple sticle, iar pacienţii din spitale trebuia să îşi aducă propria apă.

    Grădina botanică ar trebui să beneficieze de un buget anual de 200 de milioane de bolivari, adică aproximativ 66 de dolari, spun angajaţii citaţi de Reuters.
    Chiar şi Teresa Carreño, teatrul cândva strălucitor unde Chávez şi-a lansat revoluţia bolivariană, şi-a oprit activitatea. Fostul director al teatrului, Eva Ivanyi, îşi aminteşte că acesta a fost construit în anii ‘70 ca răspunsul Americii de Sud la Scala din Milano. „Simboliza viitorul. Simboliza civilizaţia. Simboliza Europa. Simboliza succesul. Era ca o scară către modernitate – viitorul la care aspira ţara”, spune Ivanyi în interviul acordat The Guardian.

    În prezent, edificiul cultural este lăsat în paragină şi e folosit doar pentru gale politice dedicate laudelor partidului socialist sub ochii căruia Venezuela s-a prăbuşit.

    Într-o clădire înghesuită aflată în apropierea teatrului, care a fost cândva sediul central al operatorului de zbor venezuelean de stat Viasa, forţele de ordine au împuşcat opt oameni.

    „Sunt câteva lucruri pe care nu le poţi distruge”, spune Ivanyi, care crede totuşi că vremurile bune se vor întoarce cândva.

    Istoria unei prăbuşiri

    Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe seama aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili. În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult.

    Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării sunt reprezentate de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%.

    În 1998, Hugo Chávez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chávez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol. Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

    Chávez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.

  • Cum să vă împodobiţi cu un curcubeu

    Ultima colecţie apărută se intitulează Rainbow, scrie The Telegraph, şi îşi propune să aducă culorile curcubeului la gâtul ori pe mâinile şi urechile purtătoarelor. Piesele colecţiei au fost create cu o combinaţie de pietre preţioase şi semipreţioase cu tot felul de tăieturi, ca diamante, safire, ametiste, topaze, turmaline, peridote, beriluri ori cuarţ, astfel dispuse încât să creeze mici curcubeie în forme mai mult sau mai puţin ordonate.

  • Cum poţi să îţi faci o afacere cu bijuterii online – VIDEO

    “Brandul Iona este rezultatul muncii unei echipe de bijutieri, designeri de produs şi oameni de marketing şi comunicare. Am pornit acest business de la o nevoie identificată pe piaţa bijuteriilor din aur din România, şi anume aceea de a oferi piese fine, cu design şi în bugetul clientelor”, spune Simona Telteu, fondatoare şi managing partner Iona.

    Investiţia iniţială, realizată din capitaluri proprii, a fost de circa 60.000-70.000 de euro, pe care reprezentanta businessului estimează că o va amortiza în următorii trei ani.

    Bijuteriile Iona sunt produse în atelierele din România, preţul mediu al unei bijuterii situându-se între 400 şi 500 de lei, însă poate creşte şi până la câteva mii de euro în cazul celor cu diamante, vândute exclusiv în showroomul care se va deschide luna aceasta în Bucureşti. În primul an de activitate, reprezentanţii businessului estimează o vânzare de circa 600 de piese. În ceea ce priveşte veniturile pentru aceasta perioadă, Simona Telteu spune că sunt moderaţi în legătură cu rezultatele financiare şi că se focusează pe creşterea brandului, pe care o consideră ca fiind „cea mai importantă în primii ani de funcţionare pentru a asigura premisa unui business de succes”. Abia după consolidarea brandului în plan local reprezentanţii Iona iau în calcul şi extinderea în afara graniţelor, după circa 1-2 ani de activitate.

    Experienţa anterioară a Simonei Telteu ţine de domeniul marketingului: în ultimii cinci ani a făcut parte din echipa Henkel Adezivi, unde a avut ocazia să coordoneze echipe interne şi externe. „După aproape 15 ani de corporate, am ales să las în urmă mediul cunoscut şi sigur de acolo şi să mă dedic antreprenoriatului în industria bijuteriilor din aur, fabricate cu măiestrie în România”, descrie ea reorientarea spre domeniul antreprenoriatului. 

    Anul trecut a absolvit cursurile de bijuterie contemporană la Assemblage, despre care spune că este „singura şcoală de bijuterie de autor din Bucureşti şi una dintre cele mai bune din zona aceasta a Europei”. Cursurile urmate acolo au ajutat-o să înţeleagă mai bine limbajul designerilor şi al bijutierilor; totuşi, spune că implicarea ei în crearea brandului Iona este în primul rând ca om de business şi apoi de marketing, în industria de fine jewelry.

    Momentan, bijuteriile Iona sunt comercializate în magazinul online al companiei, iar în offline vor intra luna aceasta, odată cu deschiderea showroomului. Pe viitor, produsele se vor vinde şi „în concept store-uri alese în ton cu personalitatea brandului”, spune Simona Telteu. Printre partenerii brandului se numără concept store-ul AlbAlb din Bucureşti, dedicat exclusiv creaţiilor româneşti, şi platforma dedicată infrastructurii de comerţ online Blugento.

    Pentru creşterea brandului, reprezentanţii Iona mizează pe tehnologiile moderne care permit printarea 3D şi personalizarea bijuteriilor şi inscripţionarea acestora cu mesaje cu semnificaţie pentru cliente. „În colecţiile noastre folosim simboluri din cultura românească şi cea universală. Businessul nostru are o componentă locală pronunţată, deoarece atât conceptul, cât şi producţia bijuteriilor se realizează exclusiv în România”, spune antreprenoarea.

    De asemenea, se bazează „pe o creştere accelerată a online-ului în zona bijuteriilor din aur, ca expunere în social media, dar mai ales ca vânzare pe platformele de e-commerce. Cifrele arată o dublare a coşului de cumpărături pe segmentul fashion, în comerţul online din România, iar previziunile sunt şi mai încurajatoare pentru 2019”.

    Planurile companiei vizează şi extinderea colaborării cu designerii de produs şi extinderea reţelei de concept store-uri partenere, precum şi realizarea unei linii pentru companii, dedicată proiectelor speciale şi cadourilor premium.

    Printre tendinţele pieţei, Simona Telteu spune că a remarcat, pe de o parte, asocierea tradiţională a bijuteriei din aur cu vânzarea aurului la gram, iar pe de altă parte, concentrarea aproape exclusivă pe pietrele preţioase (diamant, rubin, safir), fără a conta atât de mult lucrătura şi designul, ceea ce îi ştirbeşte din frumuseţe. „De aceea noi am considerat că bijuteria din aur poate fi adusă în secolul nostru, să fie contemporană, să fie cool, cu design.”

    Potrivit reprezentantei Iona, principala provocare în dezvoltarea businessului este mediul legislativ din România, care dezavantajează producţia locală de bijuterii din aur, a atelierelor locale specializate în producţia de bijuterii din aur şi în ţintuirea pietrelor preţioase, în schimbul importurilor: „OUG 10/2018 privind regimul metalelor şi pietrelor preţioase din România a adus schimbări legislative cu posibil impact pe termen mediu şi lung”. 

    De asemenea, ea subliniază că „este foarte greu să găseşti designeri de produs specializaţi în bijuterie fină la noi în ţară, iar acest lucru este în strânsă legătură cu dezvoltarea precară a acestei industrii. Lipsa locurilor de muncă şi atenţia la cele mai mici detalii fac ca designul de bijuterie din aur să nu fie abordat cu interes de absolvenţii de la facultăţile de arte. Ne-am propus ca în viitor să venim în sprijinul lor şi să-i promovăm. Avem tineri talentaţi şi acesta poate fi factorul diferenţiator care să ajute la creşterea industriei noastre.”

    Care este profilul ţintă al clienţilor Iona? „Ne adresăm femeilor de carieră şi femeilor independente financiar, cu educaţie şi aspiraţii pentru o Românie mai bună. Celor care preţuiesc o bijuterie din aur, cu semnificaţie şi design.”

    Antreprenoarea crede că piaţa locală de bijuterii din aur cu design este mult sub cea din vest atât în privinţa valorii medii de achiziţii, cât şi în privinţa obiceiurilor de consum. „În Europa de Vest, urmând trendul iniţiat de bijutierii din SUA, există linii de bijuterii din aur, pe care case de renume le vând exclusiv în online, pe platforme dedicate de e-commerce.” De asemenea, observă ea, există un trend puternic în promovarea colecţiilor de bijuterii care poartă amprenta unor designeri independenţi; de exemplu, iconery.com din SUA, care oferă clientelor piese din aur în serie limitată, la preţuri mai accesibile decât clasicele magazine stradale, cu vitrine impunătoare. „Chiar şi Tiffany & co, emblemă a magazinelor tradiţionale, speculează acest trend al comerţului electronic”, încheie ea.

    Principalii competitori ai brandului Iona sunt: „Malvensky, prin designul care reproduce un simbol românesc atemporal, Coloana Infinitului, şi Minionette, prin tehnologiile moderne de producţie pe care le folosesc”.

    Antreprenoarea spune că piaţa bijuteriilor fantezie sau a gablonzurilor este mult mai dezvoltată în ceea ce priveşte potenţialul de design şi de forme care se pot obţine pentru bijuterii realizate din metale nepreţioase, spre deosebire de bijuteriile din aur, „mai limitate în funcţie de modul în care se poate lucra acest metal şi de tehnicile existente la momentul actual pe piaţă”.

    Ea explică diferenţa dintre ele prin faptul că „o bijuterie fantezie îşi pierde din aspect şi luciu în câteva luni sau câţiva ani, cea din aur e preţuită datorită metalului, a pietrei, a monturii şi a faptului că este de lungă durată şi este pentru totdeauna. E genul de piesă pe care o laşi moştenire”.

    În ceea ce priveşte bijuteriile fantezie, produse din materiale nepreţioase, reprezentanta Iona consideră că avântul pe care l-au luat acestea în ultimii zece, chiar 20 de ani, în cazul unor branduri cunoscute de pe piaţă sau chiar în retailul modern al brandurilor de îmbrăcăminte a deschis mai mult apetitul româncelor pentru accesorizare, „ceea ce este un lucru bun, pentru că se modifică obiceiurile de consum şi se modifică în bine”. Ea remarcă totuşi că „pentru bijuteria din aur decizia de cumpărare se ia altfel şi se ţine cont de mai mulţi parametri. În timp ce în cazul bijuteriilor fantezie este o cumpărătură de impuls, la bijuteria din aur lucrurile stau diferit”, încheie antreprenoarea.
    Momentan, echipa Iona este formată din cinci angajaţi şi colaboratori externi şi urmează să fie mărită odată cu deschiderea showroomului.

  • Porţelan de cursă lungă

    Noua sa invenţie este de fapt un material la care lucrează de câţiva ani, un tip de porţelan despre care afirmă că este incasabil şi de cinci ori mai dur decât oţelul şi care poate fi folosit la crearea de bijuterii. Unul din motivele creării acestui material este dorinţa de a confecţiona obiecte care să reziste cât mai mult în timp, susţine Wallace Chan, şi, de asemenea, să nu-şi piardă strălucirea prin purtarea de către posesor, ceea ce nu se întâmplă în cazul metalelor folosite la confecţionarea de bijuterii.

  • Sculpturi gata de purtat

    Un exemplu în acest sens este creatoarea Harumi Klossowska de Rola, care, în colaborare cu casa pariziană Goossens,  propune o gamă de 12 piese, gândite ca obiecte decorative, dintre care mare parte pot fi purtate atât ca bijuterii, cât şi aşezate pe piese de mobilier pentru a înfrumuseţa casa. Micile sculpturi cu aur şi pietre preţioase sunt grupate în trei categorii: rodie – simbol al fertilităţii, smochină – simbol al generozităţii – şi vâsc, care reprezintă nemurirea şi prosperitatea, scrie The Telegraph.