Tag: asteptare

  • Este oficial: Retailerul irlandez de modă Primark, cea mai aşteptată intrare pe piaţa locală, deschide primul magazin în România în 2022. Unde va fi prima unitate?

    Retailerul irlandez de modă Primark, cunoscut pentru magazinele sale de suprafaţă foarte mare şi pentru politica preţurilor foarte mici, va deschide primul magazin din România în mallul bucureştean ParkLake. România va fi a 15-a piaţă pentru grup, iar inaugurarea va avea loc până la finalul anului. ZF a anunţat că se pregăteşte această mutare, Primark fiind unul dintre puţinele nume mari ce lipsea din România unde piaţa de modă e puternic concurenţială.

    Noul magazin va marca intrarea Primark pe cea de-a patra piaţă central şi est europeană, după  Slovenia, Polonia şi Republica Cehă. După România va veni rândul Slovaciei.

    „Suntem încântaţi de progresul planurilor noastre de extindere şi de intrarea în premieră pe piaţa din România unde am rezervat un spaţiu într-un centru comercial popular din estul Bucureştiului. Reacţia clienţilor din regiunea ECE la marca Primark a fost extrem de favorabilă şi ne dorim foarte mult să continuăm această extindere. Sperăm ca românii să ne poată trece pragul înainte de sfârşitul acestui an”, spune Paul Marchant, CEO Primark.

    Primark este un retailer irlandez ce a fost înfiinţat în Dublin, Irlanda acum mai bine de 50 de ani. Astăzi compania deţine peste 400 de magazine pe 14 de pieţe. În cinci ani, ţinta este ca grupul să ajungă la 530 de unităţi.

     

  • Vestea aşteptată de toată omenirea. Ce se va întâmpla odată cu venirea variantei Omicron

    Răspândirea variantei Omicron a SARS-CoV-2 va transforma Covid-19 într-o boală endemică, cu care oamenirea poate învăţa să trăiască, preconizează Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP. 

    EMA îşi exprimă totodată îndoiala cu privire la administrarea unei a patra doze de vaccin anticovid populaţiei europene şi apreciază că vaccinarea repetată antcovid nu este o strategie ”durabilă”.

    ”Nimeni nu ştie exact când ne vom afla la capătul tunelului, dar vom ajunge acolo”, a declarat marţi şeful strategiei de vaccinare la EMA, cu sediul la AMsterdam, Marco Cavaleri, scrie stirileprotv.ro

  • O veste mult aşteptată în prag de iarnă: Cotă de TVA redusă pentru lemnele de foc

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat două proiecte legislative prin care se va aplica o cotă redusă de TVA de 5% şi pentru livrarea de lemn de foc către persoanele fizice şi juridice sau alte entităţi indiferent de forma juridică a acestora.

    În data de 08 decembrie 2021, preşedintele Klaus Iohannis a promultgat prin Decret nr. 1277/2021, ce devine Legea nr.287/2021 şi prin Decret nr. 1276/2021, ce devine Legea nr.286/2021

    Mai exact, este vorba despre:

    • Decret privind promulgarea Legii pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 8/01.02.2018);
    • Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 291 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 439/11.10.2021);

    Concret, acestea aduc modificări Codului fiscal astfel încât lemnele de foc să fie livrate cu o cotă redusă de TVA.

    “La articolul 291 alineatul (3) din Legea nr. 227 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, după litera l) se introduce o nouă literă, lit. m), cu următorul cuprins: „m) livrarea de lemn de foc către persoanele fizice, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00”, aşa cum scrie în legea promulgată.

    “La articolul 291 alineatul (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, după litera m) se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins: „n) livrările de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00, realizate către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială”, aşa cum scrie în legea promulgată.

    De noile prevederi vor beneficia numeroase categorii.

    Noile prevederi trebuiau să se aplice de la 1 decembrie 2021, dar aceasta va fi aplicată cu întârziere având în vedere că preşedintele Kaluss Iohannis a promulgat, abia miercuri, proiectele de lege.

     

     

     

  • Românii ar putea primi două facturi la curent în decembrie. Care este cauza şi la ce trebuie să se aştepte consumatorii? Explicaţiile vicepreşedintelui ANRE

    În lipsa unei proceduri în vigoare privind compensarea şi plafornarea preţurilor la energie, unii furnizori au decis să amâne emiterea facturilor în luna noiembrie, prima dintre cele cinci luni pentru care se aplică pachetul gândit de autorităţi, astfel că românii trebuie să se aştepte să primească două facturi în decembrie.

    Consumatorii care nu au primit facturi la energie pentru luna aceasta este posibil să aibă două facturi de plată în luna decembrie, din cauză că ordinul comun care reglementează procedura este încă în stadiul de proiect, deşi, conform legii, ar fi trebuit să fie publicat deja.

    „La sfârşitul lui octombrie s-a aprobat în Parlament acea OUG 118 care s-a dat de către guvern pentru compensarea facturilor la energie electrica şi gaze. S-a completat în Parlament şi s-a dispus şi plafonarea. Deşi legea prevedea termen de 15 zile în care trebuia să se elaboreze normele de aplicare a acestei legi, acest lucru încă nu s-a întâmplat. N-avem încă norme, suntem în 24 noiembrie, şi în lipsa normelor furnizorii nu ştiu cum să factureze şi cum să aplice această lege şi unii au preferat în loc să factureze la valoarea normală prevăzută din contract încălcând legea au preferat să amâne emiterea facturilor” a exolicat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), la Digi24.

    Cititi mai multe pe www.gnadul.ro

  • Uber a început: Tarifele au fost majorate cu 10% în unul dintre cele mai populate oraşe

    Uber Technologies Inc. îşi majorează tarifele de bază din Londra cu 10% pentru a atrage mai mulţi şoferi pe platformă, conform Bloomberg.

    Clienţii s-au plâns în ultimele luni pe reţelele sociale pentru timpul de aşteptare, anulările frecvente şi tarifele mai mari în orele de vârf, deoarece lucrătorii au evitat transportul public în timpul pandemiei. Uber are nevoie de încă 20.000 de şoferi pentru a readuce serviciul la normal, după creşterea cu 20% a cererii din ultima perioadă.

    „Dorim să angajăm mai mulţi şoferi pentru a face faţă cererii în creştere şi a oferi o mai bună calitate serviciilor noastre”, a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt ai Uber, potrivit sursei menţionate. „Această mică creştere a tarifului va ajuta, printre altele, şi la reducerea timpului de aşteptare”.

    Creşterea tarifelor Uber a condus la utilizarea tradiţionalelor taxiuri negre din Londra ca alternativă. Gett, o platformă care permite navetiştilor să rezerve taxiuri negre şi alte vehicule private de închiriat, înregistrează o creştere cu 40% a utilizării zilnice comparativ cu primul trimestru din 2020, a informat luna trecută ziarul The Guardian.

    O călătorie de la Gara Paddington la Piaţa Berkeley din Mayfair a fost estimată de către Uber la mai mult de 11 lire sterline (15 USD). Un taxi negru a fost cotat la 11 până la 14 lire pentru aceeaşi călătorie pe Free Now, o aplicaţie concurentă.

    Clienţii Uber care călătoresc de pe aeroporturile Heathrow, Gatwick, Luton şi Stansted se vor confrunta cu o creştere suplimentară de 15% a tarifelor la orele de vârf. Creşterile au fost raportate pentru prima dată miercuri de ziarul Evening Standard.

     

  • eJobs: O treime dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani se aşteaptă să câştige între 2.100 şi 2.500 de lei pe lună la primul job

    Odată cu declanşarea pandemiei, segmentul de vârstă 18-24 a urcat de pe ultimul loc pe locul al doilea în topul celor mai activi candidaţi, aplicările lunare ale acestora depăşind 330.000. Cu toate acestea, procentul celor care îşi şi transformă intenţia în fapt este foarte mic, astfel că doar 17,7% dintre ei spun că s-au şi angajat în ultimele 6 luni, arată datele celui mai recent sondaj realizat de platforma de recrutare eJobs România.

    „Una dintre puţinele şi cele mai îmbucurătoare surprize ale pandemiei a fost să vedem că tinerii au devenit foarte harnici când vine vorba de aplicări. Intenţia lor de angajare e, cu siguranţă, mult peste perioada prepandemică şi chiar la un nivel istoric: avem cu 123% mai multe aplicări din partea lor în luna septembrie a acestui an versus 2019. Oferta de joburi pentru acest segment e şi ea una extrem de generoasă – peste 27.000 de noi joburi lunare. Cu toate acestea, realitatea din piaţă ne arată că procentul celor care îşi şi transformă intenţia în fapt este foarte mic”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România.

    Principalele motive care i-au determinat pe tineri să aplice mai mult în această perioadă e dorinţa de stabilitate financiară, nevoia de a acumula experienţă într-un timp cât mai scurt, faptul că au avut mai mult timp liber ca urmare a mutării cursurilor în mediul online, creşterea numărului de joburi remote, dar şi de nevoia de a-şi putea acoperi cheltuielile pentru a nu se întoarce să locuiască cu părinţii, odată cu trecerea în online.

    O treime dintre cei cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani se aşteaptă să câştige între 2.100 şi 2.500 de lei pe lună la primul job. 18% caută salarii cuprinse între 1.700 şi 2.000 de lei, 16% între 2.600 şi 3.000 de lei şi 13% s-ar mulţumi cu un venit cuprins între 1.500 şi 1.700 de lei, indică cel mai recent studiu realizat de eJobs România, liderul pieţei de recrutare din România.

    Analiza mai arată că 32% dintre tinerii care în acest moment nu lucrează au avut totuşi o primă experienţă profesională deja, dar au renunţat la job pentru că au vrut să se concentreze pe studii (49%), salariul era nesatisfăcător (26%), nu mai aveau suficient timp liber (19%), nu au vrut să se streseze (4%) sau stau cu părinţii şi nu au, de fapt, nevoie să lucreze (2%).

    Fiind întrebaţi care sunt principalele provocări cu care se confruntă la angajare, 90% menţionează lipsa de experienţă ca impediment, 69% spun că sunt prea puţine joburi pentru candidaţii cu profilul lor, 34% spun că nu ştiu cum să se comporte la un interviu, iar 29% cred că salariile sunt prea mici pentru acest segment de vârstă.

    Deşi aceştia susţin că nu au suficiente oportunităţi de angajare, potrivit datelor eJobs România, doar în luna septembrie a acestui an, au fost scoase la bătaie peste 14.000 de locuri de muncă dedicate celor fără experienţă de lucru.

    Salariul rămâne un criteriu important la angajare pentru 56% dintre ei, dar nu cel mai important, căci 59% pun pe primul loc un plan de dezvoltare profesională bine pus la punct. Celelalte criterii care contează pentru segmentul de vârstă 18-25 sunt o atmosferă de lucru plăcută (37%), să poată lucra part time (33%), flexibilitatea angajatorului (24%), stabilitatea domeniului (24%), dar şi posibilitatea de a lucra remote (21%).

    „Ultima perioadă a calibrat aşteptările tinerilor aflaţi la început de carieră la realitatea din piaţa muncii. Înainte de pandemie, angajatorii se plângeau frecvent că tinerii îşi doresc salarii peste bugetele pe care le aveau la dispoziţie, dar şi beneficii pe măsură. Din fericire, această categorie de candidaţi a înţeles cât de importantă este acumularea experienţei de lucru încă de pe băncile facultăţii şi sunt acum mult mai conectaţi la piaţă”, mai spune Raluca Dumitra.

    Studiul a fost derulat în luna octombrie a acestui an, pe un eşantion de peste 1.217 de respondenţi cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.

  • Alina Culcea, preşedinte ARPIM: România se află pe ultimul loc la accesul de medicamente inovative

    “România se află pe ultimul loc la accesul de medicamente inovative. În 2016-2019 s-au aprobat 152 medicamente inovatoare la nivel european şi doar 39 de medicamente până în ianuarie 2021 la noi. Nu sunt suficiente pentru nevoile pe care le avem. România a suferit în ultimii ani întârzieri dramatice, s-au pierdut investiţii majore, am putea atinge 800 milioane de euro potenţial dacă am aproba studiile clinice ce îşi aşteaptă derularea pe teritoriul României. Piaţa studiilor clinice din România se ridică la 70 milioane de euro, pierdem milioane de euro din simpla birocraţie, ni se blochează accesul la molecule de ultimă generaţie”, a spus Alina Culcea, preşedinte ARPIM, în cadrul ZF Health&Pharma Summit.

     

  • O estimare BCE nepublicată despre inflaţie ridică posibilitatea majorării dobânzilor mai devreme

    Banca Centrală Europeană se aşteaptă să-şi atingă ţinta de inflaţie de 2% până în 2025, potrivit unor modele interne nepublicate ce sugerează că aceasta ar putea majora dobânzile peste doar doi ani, cu cel puţin un an mai devreme decât se aşteaptă majoritatea economiştilor, relatează Financial Times.

     

  • Majoritatea angajaţilor nu se aşteaptă se revină la birou cu normă întreagă. Devine munca de acasă o soluţie de viitor?

    Majoritatea oamenilor nu cred că lucrătorii se vor întoarce la birou cu normă întreagă, sugerează un sondaj realizat de BBC News.

    Un total de 70% din 1.684 de persoane chestionate au prezis că lucrătorii „nu se vor mai întoarce nicidoată la birou în acelaşi număr”.

    Majoritatea lucrătorilor au declarat că preferă să lucreze de acasă, full-time sau part-time.

    În acest context, managerii devin îngrijoraţi de scăderea creativităţii angajaţilor la locul de muncă.

    În cadrul sondajului, jumătate dintre cei 530 de lideri chestionaţi au fost de părere că lucrul de acasă ar putea afecta atât creativitatea angajaţilor, cât şi colaborarea dintre aceştia.

    Şefii marilor firme, cum ar fi banca de investiţii Goldman Sachs şi gigantul technologic Apple, au dat dovadă de ceva mai puţină flexibilitate, numind lucrul de acasă „o aberaţie”.

    Cu toate acestea, atât managerii cât şi angajaţii chestionaţi pentru BBC au fost de acord că nici productivitatea, nici economia nu vor fi afectate de continuarea lucrului la domiciliu.

    Directorul executiv al BT, Philip Jansen, a declarant pentru BBC că intenţionează să-şi lase angajaţii, pe viitor, să lucreze de acasă trei sau patru zile pe săptămână – deşi mii de ingineri nu vor beneficia de aceeaşi flexibilitate.

    Potrivit sondajului, mai mult de trei sferturi dintre angajaţi sunt de părere că, pe viitor, superiorii lor le vor permite să lucreze o parte din timp de acasă.

    Conform celor mai recentre cifre oficiale, proporţia angajaţilor care au lucrat de acasă în 2020 a crescut la 37%, o creştere semnificativă faţă de 27% în anul precedent.

    Aproximativ 60% dintre persoanele chestionate au considerat că tinerii vor avea dificultăţi în a se adapta fără contactul direct cu colegii lor de muncă.

    De asemenea, jumătate dintre lucrătorii chestionaţi au declarat că randamentul femeilor poate fi sporit de munca la domiciliu, sarcinile de îngrijire a copiilor fiind mai puţin un obstacol.

    În Anglia, prim-ministrul Boris Johnson a recomandat o „revenire traptată la muncă” în timpul verii, deoarece măsurile legate de coronavirus s-au mai relaxat. În restul Regatului Unit, oamenii sunt încă sfătuiţi să continue lucru la distanţă, acolo unde este posibil.

     

  • Criza politică aruncă în aer leul mai rapid decât se aşteptau analiştii: Dacă nu depăşim criza, săptămâna viitoare putem atinge şi depăşi pragul de 5 lei VIDEO

    Leul s-ar putea deprecia dacă criza politică nu se va încheia, moneda naţională ar putea atinge pragul de 5 lei pentru un euro începând cu următoare săpămână, mult mai rapid decât estimările anterioare.

    „Aş spune că e destul de clar că evenimentele recente au devansat puternic orizontul de timp în care ne aşteptam să atingem pragul de 5 lei şi considerăm că este cumva posibil ca luna ca până în octombrie să depăşim acest nivel chiar la dublu sau mai scurt. Foarte posibil. Banca centrală este prezentă în această perioadă în piaţă şi din păcate noi ştim că perioada de toamnă nu este statistic începutul toamnei nu este statistic benefică leului şi atunci aş spune că săptămâna următoare ar fi spus atinge sau chiar să depăşim dacă criza nu se încheie devine foarte probabil să depăşim 5 lei” a declarat Claudiu Cazacu, Consulting Strategist, XTB România, la ZF Live.