Tag: arestare

  • Autorităţile din Franţa au dejucat un nou complot terorist

    “Doi tineri de origine egipteană pregăteau comiterea unui atentat, cu explozibil ori cu ricină, o substanţă toxică foarte puternică”, a declarat Gérard Collomb, ministrul francez de Interne.

    “Urmărim îndeaproape un anumit număr de persoane din cadrul unei celule islamiste. Comunicau prin serviciul de mesagerie Telegram. Am dejucat planul unui atentat şi am arestat doi suspecţi”, a precizat Collomb.

  • Primăriţa de 25 de ani care a furat 4 milioane de dolari şi îşi conducea satul pe WhatsApp

    Lidiane Leite, cunoscută drept primarul WhatsApp, a devenit o emblemă a corupţiei din Brazilia, scrie BBC.

    Tânăra de 25 de ani conducea micul sat Turi do Augusto, din municipiul Bom Jarim, ce se află în inima celei mai sărace regiuni a Braziliei, înainte de a fi arestată de autorităţi.

    “Înainte să devin primar eram săracă. Aveam un Land Rover, acum conduc o Toyota SW4. Poate ar trebui să-mi cumpăr o maşină mai luxoasă pentru că, mulţumesc lui Dumnezeu, am destui bani să fac asta”, scria ea pe Instagram. “Pot să-mi cumpăr tot ce vreau. O să-mi cheltuiesc banii pe ce vreau şi nu mă interesează ce zic oamenii”, se mai lăuda tânăra.

    Dar nu aceste declaraţii au atras atenţia autorităţilor asupra activităţii sale, ci faptul că şcolarilor nu li se oferea mâncare în timpul petrecut la şcoală, fapt reclamat de părinţii copiilor. Acum autorităţile cred că Leite ar fi furat, în perioada 2012-2014, 4 milioane de dolari din banii publici.

    Lidiane Leite vindea lapte din uşă-n uşă când s-a hotărât să candideze la primărie după ce iubitul acesteia a fost împiedicat să candideze deoarece se afla sub investigaţie de către autorităţi. Leite a câştigat şi l-a numit pe Beto Rocha, iubitul ei, într-o funcţie de conducere. Se pare că în timp ce iubitul ei se ocupa de afaceri, Leite petrecea majoritatea timpului în capitala statului Maranhao, aflat la 4 ore distanţă de Bom Jardim, unde dădea petreceri, mergea la shopping şi trimitea instrucţiuni pe WhatsApp.

    Autorităţile au început să investigheze afacerile primăriţei şi, exact ca într-o telenovelă, când mandatul de arestare a fost emis pe numele ei, Leite a fugit. Chiar şi aşa ea continua să trimită mesaje pe WhatsApp şi îşi avertiza subalternii să nu coopereze cu autorităţile. După 39 de zile, Lidiane Leite s-a predat.

    “Am blocat toate conturile bancare ale acuzaţiilor, dar nu am găsit niciun ban. Totuşi le-am confiscat bunurile”, a spus procurorul Fabio Santos de Oliviera.

  • Poliţia germană a arestat un oficial al Porsche în legătură cu scandalul emisiilor poluante

    În urmă cu două zile, procurorii au descins la zece adrese din sudul Germaniei în cadrul unei anchetei ce vizează mai mulţi foşti sau actuali lideri ai Porsche suspectaţi de implicare în scandalul privind manipularea emisiilor poluante.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poliţia din Italia a arestat un lider al mafiei care se ascundea în sudul ţării din anul 2016

    Acesta era fiul lui Antonio Pelle, decedat în anul 2009, care pentru o perioadă era considerat drept cel mai important lider al

    Pelle, 57 de ani, care a fost condamnat la doi ani jumătate de închisoare pentru apartenenţă la o grupare mafiotă şi tentativă de extorcare, era căutat de autorităţile italiene din anul 2016.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procurorii DNA au cerut ca şeful CJ Neamţ, Ionel Arsene, să fie arestat din nou. Răspunsul magistraţilor

    Judecătorii au decis ca şeful CJ Neamţ să fie cercetat în stare de libertate, chiar dacă reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut rearestarea lui Ionel Arsene.

    “Instanţa respinge ca nefondată cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău, de înlocuire cu măsura arestării preventive a măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul Arsene Ionel, trimis în judecată pentru trafic de influenţă”, au decis iniţial magistraţii Tribunalului Neamţ. Ulterior, procurorii au contestat decizia, dar judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bacău au respins şi această contestaţie a anchetatorilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procurorii DNA au cerut ca şeful CJ Neamţ, Ionel Arsene, să fie arestat din nou. Răspunsul magistraţilor

    Judecătorii au decis ca şeful CJ Neamţ să fie cercetat în stare de libertate, chiar dacă reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut rearestarea lui Ionel Arsene.

    “Instanţa respinge ca nefondată cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău, de înlocuire cu măsura arestării preventive a măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul Arsene Ionel, trimis în judecată pentru trafic de influenţă”, au decis iniţial magistraţii Tribunalului Neamţ. Ulterior, procurorii au contestat decizia, dar judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bacău au respins şi această contestaţie a anchetatorilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CCR a admis parţial sesizarea privind superimunitatea judecătorilor Curţii

    „Am admis parţial excepţia de neconstituţionalitate, declarând următoarele texte neconstituţionale: în primul rând, sintagma <<urmărirea penală>>, ceea ce înseamnă că nu vom beneficia de acea imunitate. Asemenea parlamentarilor, urmărirea penală se va putea face. Au rămas reţinerea, arestarea, percheziţia. În al doilea rând, am declarat neconstituţională sintagma <<la cererea ministrului Justiţiei>>, în sensul că cererea de ridicare a imunităţii să nu fie făcută de ministrul Justiţiei, care provine dintr-o componentă politică, ci să fie făcută direct de procurorul general”, a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

    Acesta a adăugat că s-a mai decis admiterea contestaţiei şi sub aspectul excluderii posibilităţii unui judecător care mai are un rest de mandat să dobândească unul tot de nouă ani.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fotbalist din Craiova, arestat dupa ce a jefuit o casa de pariuri cu un pistol de jucarie! Suma pe care reusise sa o fure

    În urmă cu câteva zile, un eveniment neprevăzut a tulburat liniştea locuitorilor Craiovei: un tânăr de 24 de ani a jefuit o casă de pariuri aflată pe Calea Bucureştilor, de unde a plecat cu 7.000 de lei, după ce a ameninţat-o pe casieriţă cu un pistol. Acum, detaliile jafului au ieşit la iveală, iar site-ul gds.ro anunţă că autorul faptei este un fotbalist din Liga 5, pe numele său Mădălin Bucurică. În vârstă de 24 de ani, tânărul a avut ideea de a se “înarma” cu un pistol de jucărie, iar planul i-a funcţionat până poliţiştii i-au bătut la uşă.

    Marţi, Judecătoria Craiova a decis arestarea lui Boerică, fotbalist a cărui carieră nu se leagă doar de meciurile jucate în Liga 5 Dolj. Potrivit sursei mai sus citate, apogeul carierei lui Boerică a fost în 2013, când a reuşit performanţa de a juca 24 de minute într-un meci din Bundesliga Nord, liga de amatori a Germaniei, pentru FC Schweinfurt 05. Nu a avut nici atunci prea mult noroc, echipa sa pierzând cu 3-0.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Dezvăluiri ŞOCANTE: prizonieri chinezi ar fi realizat produse pentru H&M şi C&A

    Închisoarea în care a stat “era o afacere. Deţinuţii lucrau pentru companii producătoare de haine”. Printre brandurile pe care le-a recunoscut se numără giganţii H&M şi C&A.

    “Prizionerii munceau în sala comună. Aceştia făceau părţi din ambalaje. Am cunoscut branduri precum 3M, C&A sau H&M. Asta este responsabilitate socială a companiilor? Sau poate firmele nu cunoşteau faptul că produsele sale erau realizate într-o închisoare din China?. Străinii care munceau erau fie africani, fie asiatici fără bani de la familie şi nicio altă metodă de strânge bani pentru a cumpăra produse igienice sau snacks-uri. Se lucra la bucată – 100 din asta, 1000 din altceva. Toată ziua lucrau şi câştigau în jur de 13,5 lire pe lună”, a scris Humphrey în FT.

    Munca în închisoare nu încalcă regulile Organizaţiei Internaţionale a Muncii. După cum indică Humphrey, deţinuţii străini au fost plătiţi pentru munca lor, însă nu este clar dacă şi deţinuţii chinezi erau plătiţi pentru aceeaşi muncă.

    Multe branduri internaţionale nu permit ca produsele lor să fie realizate în penitenciare. H&M le cere furnizorilor să semneze un contract care le spune explicit că “munca forţată, munca în închisoare sau cea ilegală nu este acceptată”. În aceeaşi situaţie se află şi C&A.

    Un reprezentant al H&M a spus că “din ceea ce ştim noi nu există nereguli. Oricum luăm foarte în serios informaţia publicată de Financial Times”. Acelaşi reprezentant al firmei a spus că a auzit zvonuri în trecut legate de munca în închisori, iar compania le-a readus aminte furnizorilor chinezi că termenii din contract sunt non-negociabili.

    Chiar dacă deţinuţii realizau produse pentru cele trei branduri, firmele s-ar putea să nu ştie asta din cauza faptului că acestea contractează firme din China care la rândul lor subcontractează alte firme ce ar putea avea practici neortodoxe.

    Humphrey a fost arestat în China pentru că a obţinut ilegal informaţii despre cetăţenii chinezi, au stabilit autorităţile. La vremea respectivă el lucra pentru GlaxoSmithKline.

  • Lucruri pe care puţini oameni le ştiu despre cel mai bogat om din lume

    1. Gates a creat primul program pe calculator la vârsta de 13 ani. 
     
    Gates a urmat cursurile şcolii private Lakeside School din Seattle, iar acolo l-a întâlnit pe prietenul său şi viitorul partener de afaceri, Paul Allen. La şcoală a scris primul program, un joc de X şi 0
     
    2. Bill Gates a manipulat programul de ore al şcolii pentru a fi în clasă doar cu fete
     
    Şcoala l-a rugat pe Gates să programeze programul şcolar, iar Bill a profitat de asta şi s-a pus la toate orele numai cu fete. “Paul m-a ajutat să programez programul şcoalar, dar numai eu am beneficiat de el pentru că pleca la facultate”, a spus el.
     
    3. Are un scor SAT (echivalentul bacalaureatului) aproape perfect. A obţinut 1590 de puncte din 1600.
     
    4. A fost arestat de două ori. În 1975, în maşina sa Porsche 911, Bill Gates a fost arestat pentru că a condus cu viteză şi fără numere de înmatriculare. Nu şi-a învăţat lecţia şi doi ani mai târziu, la 21 de ani, a fost arestat din nou pentru acelaşi motiv.Se spune că iconiţa de la Microsoft Outlook 10 este realizată chiar după poza de la arestare a lui Gates.
     
    5. Melinda Gates a lucrat pentru Bill Gates. După ce a absolvit facultatea în 1986, Melinda a început să lucreze la un startup numit Microsoft. Se pare că nu doar a făcut o treabă bună, ci l-a şi impresionat pe Gates.
     
    6. În 1987 a devenit cel mai tânăr miliardar din lume, la doar 31 de ani.
     
    7. În ziua nunţii a închiriat toate camerele (250) de la Hotelul Manele Bay din Hawaii şi toate elicopterele de pe insulă pentru a se asigura că nu vor fi deranjaţi de paparaţii.
     
    8. Memora numerele de înmatriculare ale maşinilor angajaţiilor săi de la Microsoft pentru a vedea cine vine şi cine pleacă târziu de la birou.
     
    9. La 39 de ani, în 1995, a devenit cel mai bogat om de pe planetă cu o avere de 12,9 miliarde de dolari. De atunci a mai pierdut şi recuperat acest titlu. Acum are 86,7 miliarde de dolari.
     
    10. Bill şi Melinda Gates le-au dat 10 milioane de dolari copiilor.
     
    Fiecare dintre cei trei copii ai lor au primit 10 milioane de dolari. Sunt foarte mulţi bani, dar pentru copii de miliardari nu e o sumă foarte mare.