Tag: Arafat

  • Florin Roman: Invitarea lui Raed Arafat la şedinţa conducerii PNL, o eroare politică majoră

    Secretarul de stat Raed Arafat a fost invitat la şedinţa Biroului Executiv Central al PNL, iar lideri din partid, între care Florin Roman, au reacţionat ferm.

    „Invitarea lui Raed Arafat la şedinţa Biroului Executiv Central al PNL reprezintă o eroare politică majoră! Nu ştiu cine a avut măreaţa idee, dar greşeli de genul acesta costă politic întregul PNL! Practic, se induce ideea că PNL este partidul care se asociază cu măsurile restrictive luate de Raed Arafat, unele necesare, fără îndoială, dar altele ce ridică mari semne de întrebare”, scrie pe Facebooc Florin Roman.

    El critică faptul că membrii conducerii PNL nu sunt consultaţi.

    „Vă spun direct: Niciodată, în calitate de vicepreşedinte al partidului de guvernământ, nu am fost consultaţi în legătură cu aceste măsuri. Şi nu e treaba noastră, a politicienilor, să ne băgăm peste deciziile specialiştilor. Dar, cu toţii, avem dreptul să fim informaţi corect şi lămuriţi…acolo unde avem îndoieli sau unde există semne de întrebare. Genul acesta de greşeli politice nu fac altceva decât să îngroape munca liberalilor de rând, care trudesc zilnic pentru PNL! Poate azi, mâine ne vom trezi şi cu anti-vaccinişti…ca invitaţi în forul de conducere al PNL…”, conchide Roman.

  • Nica îl atacă pe Arafat: consideră că deţine adevărul absolut asupra intereselor oamenilor

    Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, spune despre şeful DSU Raed Arafat că se consideră deţinătorul adevărului absolut asupra intereselor oamenilor: „scuzele ar fi primul gest firesc”.

    Alin Nica a răspuns sâmbătă la un comentariu pe Facebook, în care un utilizator îi propune să îl tragă la răspundere pe Raed Arafat, în baza sentinţei Curţii de Apel Bucureşti.

    „Raed Arafat a anunţat de ieri că va ataca decizia Curţii de Apel Bucureşti deoarece nu înţelege cum ne-am permis să discutăm în CJSU în afara, citez, <recomandărilor autorităţii sanitare> şi consideră că el deţine adevărul absolut asupra intereselor oamenilor. E nevoie de o decizie definitivă înainte de orice alt pas. Acesta a fost motivul pentru care am zis că scuzele ar fi primul gest firesc, dar Raed Arafat refuză să prezinte măcar atât timişorenilor şi spune că dacă ar da timpul înapoi ar face la fel. În ceea ce priveşte prejudiciile create, eu sau Consiliul Judeţean nu putem da în judecată însă acest lucru poate fi făcut de către HoReCa, centre de sport sau alţi antreprenori afectaţi”, este răspunsul lui Alin Nica.

    Curtea de Apel Bucureşti a anulat ordinul prin care şeful DSU, Raed Arafat, a decis să prelungească restricţiile în Timişoara, în perioada 22- 24 martie, peste hotărârea luată de CJSU Timiş, anunţa vineri Alin Nica.

    Acesta susţinea că timişorenii aşteaptă şi merită scuzele lui Raed Arafat şi a celor care i-au susţinut la nivel local „decizia nedreaptă şi ilegală”.

  • Arafat, despre noile restricţii: în ce condiţii se închis sălile de fitness şi magazinele

    Magazinele se închid la ora 18.00 şi intră în vigoare restricţii de deplasare de la ora 20.00 acolo unde incidenţa este de peste 7,5 la mie toată săptămâna, iar acolo unde incidenţa este de peste 4 la mie, restricţiile sunt doar pentru weekend, a anunţat, joi seara, Raed Arafat.

    „În primul rând, referitor la intervalul orar în care este permisă circulaţia. Acolo unde incidenţa va fi peste 4 la mie în ultimele 14 zile urmează ca în timpul weekendului şi anume în timpul zilelor de vineri, sâmbătă şi duminică circulaţia să fie permisă doar până la ora 20:00 şi nu până la 22:00, cum este acum, iar la operatorii economici activitatea să fie permisă numai până la ora 18:00. Revenirea asupra acestei măsuri pe timpul weekendului se face când incidenţa scade sub 3,5 la mie”, a spus Arafat.

    Şeful DSU a mai spus că o a doua măsură vizează zonele unde incidenţa depăşeşte 7,5 la mie. Aici, circulaţia va fi permisă până la ora 20:00 pe toată durata săptămânii, iar la operatorii economici pot desfăşura activitate până la ora 18:00 pe toată durata săptămânii. Revenirea asupra acestei măsuri va fi dacă scade incidenţa sub 7 la mie.

    „Sunt abilitaţi în această hotărâre Ministerul Sănătăţii şi ministerele de resort să emită sau să modifice ordinele existente astfel încât să fie foarte clar la operatorii economici, gen magazine, hipermarketuri, supermarketuri când se intră care va fi numărul de persoane permis înăuntru şi cum va fi controlată această măsură. Acest lucru se aşteaptă să fie clarificat la nivel de ordine de ministru”, a spus Arafat.

    ŞI sălile de fitness se închid unde incidenţa cazurilor de COVID-19 este mare.

    „Operatorii economici care au activitate de fitness ca şi profil vor avea activitate suspendată acolo unde incidenţa depăşeşte 4 la mie”, a spus Arafat.

    Activitatea sălilor de fitness se va relua când incidenţa scade sub 3,5 la mie.

  • Cum vor merge credincioşii la slujbele de Paşti. Explicaţiile lui Raed Arafat

    Raed Arafat a spus că se ridică restricţiile de circulaţie pentru ca Paştele ebraic, ce va avea loc în noaptea de 27 spre 28 martie, adică sâmbătă spre duminică.

    „Măsura va fi limitată sau mai bine extinsă până la limita 22.00 pentru persoane care vor participa şi se vor deplasa ca să participe la serviciile religioase pentru sărbătoarea Pesah (Paştele ebraic – n.r.). Circulaţia va fi permisă până la ora 22:00 doar pentru persoanele îndeplinesc excepţiile prevăzute în hotărârea de guvern sau care merg la sărbătoarea Pesah şi participă la această sărbătoare”, a spus Raed Arafat.

    Pentru noaptea de 3 aprilie spre 4 aprilie, când credincioşii catolici au Paştele, se va permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei sau a gospodăriei în intervalul orar 20.00 până la 02.00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.

    Arafat a explicat că Paştele ordtodix nu este inclus în această hotărâre de prelungire a stării de alertă.

    „S-a discutat şi de perioada Paştelui ortodox, deci 1 mai – 2 mai. Şi atunci vor fi stabilite ore de permisiune de participare la sărbătoare şi nu vor fi limitări, însă nu vor apărea în actuala hotărâre de guvern pentru că actuala hotărâre de guvern este valabilă până în data de 14 aprilie, pe când Paştele ortodox este în 1 spre 2 mai şi reglementarea va apărea în următoarea hotărâre de prelungire a stării de alertă”, a explicat şeful DSU.

  • Raed Arafat, de acord cu o carantină prelungită de noapte

    „Da. În anumite momente şi poate pentru a reduce activităţile neesenţiale, da. Vedem ţări care au aceste carantine de noapte care au aceste carantine de noapte, care încep de la 18 în Franţa, de la 21 în alte ţări, iar la noi la 22. Da, este o măsură importantă care poate să reducă contactul şi mobilitatea care duc la răspândirea virusului”, spune la Digi24 Raed Arafat, întrebat dacă ar fi de acord cu o carantină prelungită pe timp de noapte”, spune la Digi24 raed Arafat.

    Secretarul de stat din MAI spune că astfel de măsuri au demonstrat că au avut succes în alte ţări.

    Totodată, Raed Arafat a respins ideea unei cantine totale de week-end.

    „Astea sunt discuţii pe care nu vreau să le speculăm. Între carantină totală, adică să intri în casă, să te închizi şi să nu ieşi deloc nu cred că aşa ceva va fi , dar vor fi, poate, unele măsuri în care anumite activităţi vor fi reduse. Să te duci în oraş, să te plimbi departe de acasă după o anunnmită oră, poate în loc să fie ora 22, să fie o anumită oră mai devreme. Azi am avut o discuţie la nivelul Comitetului tehnico-ştiinţific. Urmează să se facă o propunere CNSU”, adaugă Arafat.

    Raed Arafat spune că noi măsuri vor fi aprobate în cursul acestei săptămâni.

    „Nu înseamnă asta mâine, dar în cursul acestei săptămâni urmează să se vină cu anumite aspecte care să fie aplicate probabil în timpul weekendului”, conchide Arafat.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.149 de cazuri noi de COVID-19, iar 174 de români au murit, după ce s-au infectat cu SARS-COV-2.

  • Arafat, în ziua cu record de cazuri grave COVID: În prezent sunt 1.408 paturi de ATI

    În şedinţa de sâmbătă, condusă de premierul Florin Cîţu, la care au participat şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, vicepremierul Dan Barna, precum şi experţi în sănătate, s-au discutat aspectele ce ţin de domeniul medical în noua situaţie epidemiologică, a spus Raed Arafat, după şedinţa care a avut loc la Ministerul de Interne.

    „S-a discutat ce măsuri s-au luat până acum, ce măsuri se propun. În această şedinţă nu s-au luat decizii. Doar s-au făcut analize. În 2 – 3 zile avem nişte concluzii finale”, a spus Arafat.

    Întrebat despre recordul înregistrat sâmbătă la Terapie Intensivă, Arafat a spus că se lucrează în continuare pentru suplimentarea capacităţii în ATI pentru bolnavii cu coronavirus.

    „La Malaxa avem 5 paturi suplimentare, la Matei Balş am crescut capacitatea la 40 de paturi, la Pantelimon vrem să ajungem la 40 de paturi. Când am făcut ultima analiză erau 1.408 paturi (paturi ATI în ţară – n.r.)”, a spus Raed Arafat.

    Sâmbătă a fost înregistrat un record absolut în secţiile de Terapie Intensivă, fiind internaţi 1.324 de pacienţi în stare gravă cu COVID-19, cel mai mare număr de la declararea pandemiei. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 6.096 de cazuri noi, iar 112 au murit.

    Premierul Florin Cîţu a solicitat ca numărul de paturi în ATI să crească la 1.600: „Am cerut foarte clar şi urgent să crească numărul de paturi la 1.600, noua ţintă pentru CNCCI. E nevoie să creştem urgent numărul de paturi în ATI la 1.600 cel puţin ca să ne asigurăm că nu vom avea probleme”, a spus premierul.

     

  • Arafat, despre momentul pandemiei în care se află România: Ne aşteptăm să existe o presiune

    Întrebat, luni seară, la Digi24, despre experienţa israeliană, care arată că răspândirea virusului poate fi încetinită mai devreme de vaccinarea a 70% din populaţie, iar după vaccinarea a 50% din populaţie au scăzut internările, Raed Arafat a spus că la 30-40% din populaţie vaccinată începe să scadă impactul: „Sunt lucrurile logice pe care le aşteptăm. Dacă vom continua vaccinarea, nevorbind de un tip de vaccin sau altul, poate că vom reuşi până la toamnă să limităm răspândirea”.

    Întrebat, de asemenea, în ce moment al epidemiei suntem, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a răspuns: „Suntem într-o creştere, într-un nou val. Dezavantajul este că la terapie intensivă sunt 900 de bolnavi comparativ cu valul trecut, când erau vreo 500 în momentul în care a trebuit să creştem capacitatea”.

    În privinţa aşteptărilor, Raed Arafat a spus: „Ne aşteptăm să existe o presiune. (…) Riscul este să avem impactul mai mare pe internări şi pe terapie intensivă. Revin la necesitatea respectării regulilor şi a înţelegerii situaţiei. Unii nu înţeleg situaţia în care suntem. Să găsească Poliţia 100 de persoane într-un apartament e mult. Apelăm la populaţie să înţeleagă: dacă nu vrem măsuri mai stricte, trebuie să respectăm regulile”.

    Întrebat, de asemenea, despre păreri exprimate în spaţiul public, care susţin posibilitatea scoaterii măştii afară, când e cald, Raed Arafat a răspuns că este devreme pentru acest gest: „Masca nu era pentru frig. Prezenţa unei tulpini agresive justifică purtarea măştii în zone publice”.

  • Cei care au certificat de vaccinare mai au nevoie de test Covid? Răspunsul lui Arafat

    Raed Arafat a fost întrebat, luni seară, la Digi24, dacă, tehnic, mai este nevoie de un test Covid pentru cei care au certificat de vaccinare.

    „Se poate cere testul pentru că s-a dovedit că poţi fi purtător asimptomatic. Vaccinul limitează şansa de a te infecta, dar nu o anulează. Uneori se cere în comun”, a spus şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

    Arafat a precizat că, din câte ştie, la urcarea în avion cei care au certificat de vaccinare sau au avut Covid sunt scutiţi de teste Covid, adăugând că va verifica informaţia pentru a nu fi greşită.

  • Secretarul de stat din MAI Raed Arafat nu exclude că România va ajunge la 10.000 de infectări pe zi

    Secretarul de stat din MAI Raed Arafat nu exclude că România va ajunge la 10.000 de infectări pe zi. În ce priveşte Paştele, Arafat a precizat că nimeni nu doreşte limitarea drepturilor la activitatea religioasă, însă e devreme pentru a vedea cum vor fi sărbătorile. 

    Întrebat, vineri seara, la Digi24, cum arată predicţiile experţilor pentru următoarea perioadă, Arafat a spus că incidenţele arată o creştere clară: „Sunt zone cu creşteri mai mari decât altele, dar măsurile, oricât de exagerate par, sunt menite să încerce să oprească răspândirea. Să nu uităm că avem măsuri importante de carantinare zonală pe 14 zile, cu posibilitatea de prelungire, am ajuns la un număr semnificativ de localităţi. Tendinţa este de creştere, nu mai este de platou, nici de scădere”.

    Măsurile îşi produc efectele în minim 14 zile, a precizat Arafat, atrăgând atenţia că nu trebuie să uităm de tulpină nouă, care se răspândeşte mai repede şi începe să fie predominantă.

    Întrebat dacă exclude, în următoarele două săptămâni, 10.000 de infectări pe zi, secretarul de stat din MAI a răspuns: „Nu pot exclude nimic, nu sunt clarvăzător. Ajungem la 7.000 – 8.000 … e posibil ca această creştere să continue, dar măsurile sunt menite să încetinească această creştere”.

    În ce priveşte Paştele, Arafat a precizat că speră ca românii să nu se întoarcă la situaţia de anul trecut: „Sperăm că nu. Nu mă pronunţ aici, o parte din atacuri au fost foarte tendenţioase. Nu doreşte nimeni să limiteze drepturile la activitatea religioasă. Clar este că e devreme de spus care va fi situaţia, noi sperăm să fie controlabilă. Încă mai este de aşteptat”.

    Arafat a vorbit şi despre oportunitatea aşa-zisului paşaport de vaccinare: „Trebuie evitată discriminarea. Dar sunt deja ţări care au zis că dacă vii şi eşti vaccinat sau ai avut boala şi ai anticorpi înseamnă că nu mai intri în carantină, sunt ţări care vor să facă asta”.

     

     

     

     

     

     

  • Ce spune Raed Arafat despre un lockdown total

    Referitor la interdicţia ieşirii din case după ora 22.00, Raed Arafat a sppus, vineri seară, la Digi24, că au fost discutate mai multe variante, iar deciziile nu le ia o singură persoană şi se supun votului.

    „Am analizat ce s-a întâmplat în alte ţări, veţi vedea pe partea de ore că au variat, unii la 21, Franţa la 18, la noi era la 23.00 şi acum a coborât ora. Aceasta duce şi la limitarae unor activităţi, dacă la 22 trebuie să fii acasă trebuie să pleci la 21, poate că nu îţi mai programezi întâlniri, vizite. Totuşi, este un impact pe alte activităţi care sunt toate riscante. Nu s-a dorit să mergem prea jos, orice măsură poate fi adaptată. Ce ştim sigur este că nu dorim să se facă un lockdown total. În rest, măsurile se adaptează şi zonal, şi după incidenţa, şi naţional dacă se agravează situaţia”, a declarat şeful DSU.

    În ce priveşte vacanţele interne şi plafonarea gradului de ocupare a hotelurilor, Raed Arafat a expplicat că s-a redus reducerea aglomeraţiei şi a contactului: „Când vezi că sunt zone frecventate prea des, hotelurile dacă sunt maxim ocupate şansa de răspândire e mai mare. Să rămânem cu 70% grad de ocupare, chiar reducem aglomeraţia. E un pas, alte ţări au interzis complet cazarea în staţiuni. Sunt ţări care permit schiul, dar nu şi cazarea. Nu am luat o măsură radicală, măsurile noastre au fost mai puţin radicale, dar nerespectarea regulilor duce la impunerea unor măsuri mai stricte”.

    Raed Arafat a evitat să spună cum va fi vara pe litoral, spunând că este mult prea devreme să se pronunţe: „S-ar putea să vedem să avem multe persoane vaccinate şi răspândirea să fie mai limitată. Dacă situaţia va fi dramatică, poate că vor fi limitări”.