Tag: anunt

  • Călin Popescu Tăriceanu se retrage din cursa pentru Cotroceni

    Potrivit surselor citate, liderul ALDE şi-a anunţat colegii de intenţia sa, iar un anunţ oficial va fi făcut în şedinţa de luni.

    În acest context, spun reprezentanţi ai partiduluui, ultimatumul dat PSD privind guvernarrea şi restructurarea guvernului este cu atât mai serios, deoarece nu mai există discuţii cu privire la faptul că ALDE încearcă un şantaj pentru a obţine susţinerea liderului formaţiunii la Cotroceni.

    Aceleaşi surse politice au mai spus, pentru MEDIAFAX, că cel mai probabil în şedinţa Biroului Politic Naţional de luni se va merge pe varianta unei alianţe cu Pro Romania.

    Totodată, cele două partide intenţionează să îl susţină pe Mircea Diaconu, fost europarlamentar, la prezidenţiale. De altfel, Mircea Diaconu a afirmat, într-un interviu la RFI,că a fost chemat la discuţii cu ALDE şi Pro România, în vederea susţinerii sale în cursa prezidenţială. Actorul şi-a anunţat duminică intenţia de a candida.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • China s-a săturat de războiul comercial cu Donald Trump: Beijingul anunţă că se impune escaladării conflictului şi cere consultări

    „Suntem dispuşi să rezolvăm problema prin consultări şi cooperare cu o atitudine calmă şi ne opunem escaladării războiului comercial”, a declarat Liu He.

    „Considerăm că escaladarea războiului comercial nu este benefică nici pentru China, nici pentru Statele Unite, nici pentru interesele oamenilor din lume”, a adăugat vicepreşedintele chinez.

    De asemenea, Liu He a menţionat că orice companie americană va fi primită în China şi va fi tratată bine.

    „Vom primi companii de oriunde din lume, inclusiv din Statele Unite, pentru a investi şi opera în China”, a adăugat vicepreşedintele chinez.

    Administraţia Chinei a anunţat, vineri, intenţia de a impune taxe vamale pentru produse importate din Statele Unite în valoare de 75 de miliarde de dolari, ca reacţie la decizii similare ale Administraţiei Donald Trump. Ministerul Comerţului de la Beijing a anunţat că vor fi introduse taxe vamale suplimentare de 5% sau 10% pentru 5.078 de produse fabricate în Statele Unite. Este vorba în principal de produse agricole, petrol, avioane uşoare şi automobile.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Reacţiile influencerilor ale căror afaceri sunt ameninţate de deciziile Instagram: „Suntem cu toţii un produs”

    La câteva săptămâni după ce reprezentanţii Instagram şi-au anunţat intenţiile de a ascunde like-urile utilizatorilor din anumite ţări, reacţiile unor influenceri din toată lumea nu au încetat să apară, după cum reiese dintr-un articol publicat de BBC. În fiecare zi, în jur de 95 de milioane de fotografii şi materiale video sunt încărcate pe Instagram; totodată, utilizatorii Instagram pot observa că acestea au în jur de 4,2 miliarde de like-uri.


    În iulie, Instagram a anunţat că va îndepărta posibilitatea ca numărul de like-uri ale utilizatorilor să fie vizualizate de către fanii lor în şase ţări, printre care Australia şi Noua Zeelandă, urmând o perioadă de test în care numărul like-urilor să fie ascunse şi în Canada. Astfel, în timp ce utilizatorii vor putea vedea numărul de like-uri ale conturilor lor, cei care îi urmăresc (followers) nu pot.


    Câţiva influenceri din Australia au criticat această decizie. Jem Wolfie, un influencer axat pe nutriţie şi fitness, care are 2,7 milioane de followers, s-a plâns la radioul naţional că Instagram a îndepărtat un instrument cheie pentru ea. Mikaela Testa, tot din Australia, s-a înregistrat plângând ca reacţie la mişcarea anunţată de Instagram. Ambele femei au fost bombardate de reacţii ale utilizatorilor de social media care le transmiteau să „îşi ia un job real”.

    Pentru ele însă – precum şi pentru alţii – Instagram chiar este un job real. Influencerul australian Kayla Itsines, axată tot pe fitness, a acumulat o avere importantă prin Instagram: cu 12 milioane de followers, are o avere evaluată la mai mult de 46 de milioane de dolari australieni anul trecut.

    De ce a decis Instagram să facă numărul de like-uri invizibil? Pentru a crea „un mediu cu mai puţine presiuni” şi pentru a îndepărta riscurile legate de sănătatea mintală a utilizatorilor, a declarat Adam Mosseri, şeful Instagram, într-o conferinţă organizată în California la începutul acestui an.
    Cyberbullying-ul se află pe un trend crescător, iar mulţi dintre influenceri urmăresc like-urile până la epuizare.

    La o lună de la anunţarea acestei decizii, mai mulţi influenceri au anunţat – cel puţin în mod public – că ei consideră mişcarea ca fiind binevenită. Max Doyle, managing director al unei agenţii de marketing cu baza în Sydney, spune că este prea devreme pentru a afla care sunt rezultatele acestui test, dar previzionează o „reducere a engagement-ului” dacă like-urile sunt invizibile fanilor.

    „Engagement-ul este ca o monedă digitală pentru influenceri. Acest lucru va însemna că marketerii (care vor lucra cu influencerii) vor trebui să fie mai pricepuţi în colaborările de acest tip.
    Zilele în care un influencer va poza pur şi simplu mestecând gumă şi spunând cât de mult îi place respiraţia proaspătă pe care o are au apus, spune el. Oamenii trebuie să devină mai creativi – poate să fotografieze guma respectivă într-o geantă, alături de alte obiecte esenţiale pentru activitatea zilnică. Joe Gagliese, cofondatorul unei agenţii globale de influenceri aflată în Canada, spune că pentru ei, îndepărtarea like-urilor este „mai mult un şoc asupra ego-ului lor decât asupra banilor câştigaţi”. Potrivit lui, au trecut ani buni de când agenţiile îi plăteau pe influenceri în funcţie de numărul de like-uri pe care le primeau postările lor, mai ales fiindcă sistemul era foarte uşor de corupt. Gagliese este şi el de părere că influencerii vor fi încurajaţi să promoveze într-un mod mai creativ produsele lor – poate pentru a genera un alt tip de engagement, care să includă poate mai multe comentarii ale utilizatorilor.


    Un purtător de cuvânt al Facebook (care deţine Instagram), a declarat pentru BBC că „Acest test te face să îţi păstrezi contul privat, astfel încât să te concentrezi mai puţin pe like-uri şi mai mult pe a-ţi spune povestea.”
    Carmen Huter, un influencer care face poze din locurile în care călătoreşte, consideră că schimbările nu vor avea un impact asupra veniturilor ei, dar valoarea contului său va fi măsurată diferit. Instagram, spune ea, nu are nicio obligaţie asupra utilizatorilor şi este o prostie să credem asta.
    „Lucrurile se schimbă şi să simţi că deţii Instagram este foarte periculos deoarece, de fapt, Instagram te deţine pe tine. Suntem cu toţii un produs. Chiar dacă facem bani sau nu din asta, suntem un produs pe care ei (proprietarii Instagram) îl monetizează zi de zi.”
     

  • Ryanair a anunţat cinci zboruri săptămânale noi din Bucureşti. Unde veţi putea ajunge cu preţuri care pornesc de la 13 euro

    Operatorul aerian low-cost Ryanair a anunţat lansarea unei noi rute din Bucureşti către Londra Southend, care va fi operată cu o frecvenţă de cinci zboruri săptămânale începând din noiembrie 2019, ca parte a programului extins pentru iarna 2019 din Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Ryanair îşi continuă astfel expansiunea în Europa Centrală şi de Est prin lansarea acestei noi rute care urmează anunţului recent privind intrarea pe piaţa din Georgia. Tariful mediu pentru zborurile cu Ryanair este de 37 de euro, potrivit reprezentanţilor companiei.
    Pentru a sărbători expansiunea continuă în România şi Europa Centrală şi de Est, Ryanair scoate la vânzare locuri promoţionale din Bucureşti de la doar 12,99 de euro pentru călătorii până la finalul lunii noiembrie 2019, şi care trebuie rezervate până duminică, 25 august.

    „Suntem încântaţi să ne continuăm expansiunea în România şi Europa Centrală şi de Est prin lansarea, în noiembrie, a unei noi rute din Bucureşti către Londra Southend, care va fi operată cu o frecvenţă de cinci zboruri săptămânale ca parte a programului extins pentru iarna 2019 din Bucureşti. Pentru a sărbători expansiunea continuă din România, scoatem la vânzare locuri promoţionale de la doar 12,99 de euro pentru călătorii până la finalul lunii noiembrie 2019, dar care trebuie rezervate până la miezul nopţii, duminică, 25 august.”, a spus într-un comunicat de presă  David O’Brien, Chief Commercial Officer, Ryanair.

  • Ce vor tinerii de la programele de internship

    64% dintre tineri consideră un program de trainee ca un pas intermediar spre un job entry level, iar 60% devin descurajaţi dacă descrierea anunţului nu conţine informaţii clare despre departamentul în care ar putea activa, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei Catalyst Solutions.

    ­­­­În anul l şi ll de facultate 78% din tineri preferă un program de internship, în timp ce perspectivele se schimbă pentru absolvenţii de facultate şi master care în proporţie de 75% aleg un job entry level full time.

    Care sunt aşteptările salariale? Studenţii şi absolvenţii cu studii economice au aşteptări de 1.500 de lei pentru un program de internship. Aşteptările cresc la 1.600 lei pentru cei cu background tehnic şi ajung la 1.800 lei pentru tinerii din domeniul IT&C.

    Catalyst Solutions este o companie românească de consultanţă în resurse umane, specializată în soluţii de recrutare şi employer branding.

    Catalyst Solutions a lansat studiul Internship & Trainee care şi-a propus înţelegerea nevoilor studenţilor şi absolvenţilor în ceea ce priveşte dezvoltarea carierei, a preferinţelor şi a aşteptărilor salariale pentru programele destinate acestora. Studiul a fost realizat în perioada 15 martie – 7 aprilie 2019 pe un eşantion de 1.400 de respondenţi din România care studiază preponderent în domeniile economic şi tehnic.

     

     

  • Intotero, după ce poliţia din Leipzig a cerut hotelurilor să anunţe când cazează români: Inacceptabil

    ”Am aflat cu surprindere şi îngrijorare că la Leipzig, în Germania, Poliţia le cere hotelierilor să anunţe dacă au cazaţi cetăţeni români.Este inacceptabil ca românii din Germania sau cei care calătoresc în Germania să fie supuşi unei asemenea forme de discriminare care ne pune pe toţi, ca popor, într-o lumină nefavorabilă şi nedreaptă”, transmite ministrul pentru Românii de Pretutindeni, într-un comunicat de presă postat pe site.

    Natalia Intotero precizează că în Germania trăiesc peste 850.000 de români şi persoane de origine română, reprezentând a cincea minoritate din această ţară.

    “Românii sunt bine integrati şi fac cinste României aducând, în acelaşi timp, plus valoare ţării-gazdă. Urmărim îndeaproape această situaţie îngrijorătoare, menţinând legătura cu MAE şi cu misiunea diplomatică a României la Berlin, unde domnul ambasador face deja demersuri pe lângă autorităţile din Leipzig. Situaţia este cunoscută şi de către doamna premier Viorica Dăncilă, care a cerut toate datele legate de acest caz, precum şi informări legate de evoluţiile ulterioare”, potrivit sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un pasager a încercat să pătrundă cu forţa în cabina de pilotaj a unui avion Wizz Air

    Poliţia din sud-estul Norvegiei a anunţat că a primit o notificare potrivit căreia un cetăţean islandez în vârstă de 60 ar fi încercat să intre în cabina avionului.

    Aeronava a fost forţată să se întoarcă în aer şi să aterizeze pe aeroportul Stavanger din sudul Norvegiei.

    Poliţia a anunţat pe Twitter că ”Avionul a aterizat. Un pasager de 60 de ani a fost reţinut. Nimeni nu a fost rănit. Încercăm să clarificăm ceea ce s-a întâmplat”.

    Bărbatul s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului, potrivit postului TV2.

    Sursa: Mediafax

  • O nouă zonă a Capitalei intră în lucrări înainte de începerea şcolii. Care sunt drumurile afectate

    Primăria Capitalei anunţă că vineri încep lucrările de modificare geometrică a arterelor perimetrale din Piaţa Unirii pentru a fi create benzi pentru transportul public şi pentru maşini. Durata de execuţie este de două luni.

    „Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, demarează vineri lucrările de Modificări geometrice ale arterelor perimetrale din Piaţa Unirii în scopul creşterii capacităţii de circulaţie generală şi creării de benzi dedicate transportului public de suprafaţă”, anunţă municipalitatea, printr-un comunicat de presă.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • DIICOT: Rămăşiţele din pădure aparţin altei fete decât Alexandra Măceşanu

    Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” a trimis către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) raportul de expertiză medico-legală antropologică pe fragmentele osoase care au fost găsite în liziera de pădure de lângă casa din Caracal a lui Gheorghe Dincă. Fragmentele osoase au fost găsite la indicaţia lui Gheorghe Dincă, care le-a spus anchetatorilor că acolo ar fi rămăşiţele Luizei Melencu.

    “Din analiza raportului preliminar de expertiză medico-legală antropologică rezultă că fragmentele osoase examinate provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani şi că sunt altele decât cele ce s-au individualizat anatomic printre resturile scheletale descoperite în urma percheziţiei domiciliare efectuate la data de 27.07.2019 la locuinţa inculpatului Dincă Gheorghe”, anunţă DIICOT, într-un comunicat de presă remis miercuri MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro