“Nu voi căuta nicio altă funcţie politică după ce mandatul meu se va încheia”, a declarat cancelarul german, Angela Merkel, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la începutul săptămânii trecute la Berlin, care a ajuns să stârnească ecouri în cele mai importante publicaţii ale lumii. Merkel a precizat în cadrul acesteia că nu va mai candida la preşedinţia formaţiunii Uniunea Creştin-Democrată, în contextul în care alegerile interne pentru un nou lider urmează să aibă loc pe 8 decembrie.
Anunţul cancelarului german vine în condiţiile în care prezicerea demisiei politice a Angelei Markel devenise aproape „un sport naţional” în Germania, potrivit BBC. Aceeaşi sursă spune că anunţul „liderului cu cicatrici de război marchează formal ceea ce ar putea fi începutul sfârşitului”, în contextul în care ea a spus mereu că poate fi cancelar cât timp îşi păstrează rolul de lider al partidului. Dorinţa pe care şi-a exprimat-o acum, de a renunţa la conducerea CDU, ar avea rolul de a reduce criticile din interiorul partidului pe care îl conduce şi recâştigarea votanţilor care l-au părăsit CDU în favoarea unor partide precum AfD (Alternative für Deutschland – Alternativa pentru Germania; extrema dreaptă) sau cel al Verzilor.
„În calitate de cancelar şi lider al CDU, sunt responsabilă din punct de vedere politic pentru tot, atât pentru succese, cât şi pentru eşecuri. Când oamenii ne spun ce cred despre modul în care a fost format guvernul şi despre modul în care ne-am desfăşurat activitatea în primele şapte luni în acest parlament, acesta este un semnal clar că lucrurile nu pot continua aşa cum sunt. A venit timpul să deschidem un nou capitol”, a mai declarat cancelarul german. Ea a precizat şi că nu îşi va alege succesorul la conducerea partidului şi că va accepta „orice decizie democratică” luată de partid.
Merkel a confirmat astfel ideea care începuse să se vehiculeze înaintea anunţului său, subliniind că s-a gândit dinaintea vacanţei de vară să nu mai candideze la conducerea CDU.
„Prin această decizie, mă distanţez de convingerea că funcţia de lider al partidului şi cea de cancelar trebuie să fie deţinute de aceeaşi persoană“, a explicat Angela Merkel, precizând că i-a informat despre aceste decizii pe Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU, filiala bavareză a CDU), precum şi pe Andrea Nahles, preşedintele Partidului Social-Democrat (SPD, centru-stânga), partener de guvernare.
Decizia cancelarului german vine în contextul în care efectele criticilor dure din ultimii ani asupra politicilor flexibile în materie de imigraţie îşi fac din ce în ce mai simţite efectele. Criticii susţin că situaţia a generat seria de rezultate slabe pentru partidul Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta) în alegerile regionale desfăşurate recent. Partidul CDU a scăzut cu 11 procente, până la 27%, la alegerile desfăşurate în landul german Hesse, iar acesta este cel mai slab rezultat înregistrat de partid încă din 1966. SPD, aflat în coaliţie cu CDU, a scăzut cu un procent similar, până la 19,8%. Principalii beneficiari au fost Verzii.
Anunţul cancelarului german marchează apusul carierei politice a celui mai puternic lider politic european, primul cancelar german femeie, cancelarul german cu cel mai lung mandat şi încheierea unei ere politice în Europa.
Jurnaliştii de la Financial Times au enumerat câteva dintre reperele din cariera politică de 18 ani a cancelarului german. Ea a devenit prima femeie şi prima persoană care aparţine religiei catolicei aflată la conducerea partidului Uniunea Creştin Democrată (CDU), condus anterior de Helmut Kohl, la data de 10 aprilie 2000. În contextul în care Kohl fusese implicat în 1999 într-un scandal legat de finanţarea partidului, Merkel, chiar dacă a fost protejata lui – numită de el «mein Mädchen» (fata mea) – a publicat o scrisoare deschisă în care l-a criticat, crescându-şi astfel popularitatea în rândul alegătorilor.
În 2005, a devenit primul cancelar german femeie. CDU şi partidul-frate bavarez al acestuia, Uniunea Creştin-Socială, au format o coaliţie de guvernare împreună cu Partidul Social Democrat. Patru ani mai târziu, în 2009, l-a întâlnit pe preşedintele american Barack Obama în Washington. Cei doi au dezvoltat o relaţie apropiată în perioada în care Obama şi-a derulat campania electorală la Berlin, înainte de alegerile prezidenţiale ale Statelor Unite din 2008; în 2011, Obama i-a oferit lui Merkel Medalia Prezidenţială a Libertăţii, una dintre cele mai importante recunoaşteri acordate civililor de Statele Unite.
Pe 27 septembrie 2009, Angela Merkel a fost realeasă cancelar şi a format de data aceasta o coaliţie de guvernare cu Partidul Democrat Liberal (FDP). Cel de-al doilea mandat al său a fost însă umbrit de criza financiară şi de măsurile de austeritate din zona UE.
În 2010, guvernele din zona euro, conduse de Angela Merkel şi de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, au aprobat primul plan de bailout al Greciei, un pachet de împrumuturi de urgenţă pentru a preveni defaultul ţării. În 2013, eforturile de austeritate conduse de Angela Merkel şi Sarkozy au culminat – în contextul în care s-a instalat „regula bugetului”, care obligă guvernele naţionale să observe un echilibru bugetar. Pe 22 septembrie 2013, Merkel câştigă totuşi cel de al treilea mandat în calitate de cancelar al Germaniei după ce a direcţionat CDU spre cele mai bune rezultate ale sale în mai mult de 20 de ani. În 2014, devine cel mai longeviv în funcţia de şef de guvern din UE.
În 2015, a făcut o vizită în Rusia cu scopul comemorării celui de al doilea război mondial, în contextul conflictului din Ucraina. Ea a folosit ocazia pentru a critica anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea, care a deteriorat relaţiile Moscovei cu Europa. Cancelarul german are un rol cheie în negocierea acordului de încheiere a luptelor între Rusia, Ucraina şi forţele separatiste din Donbass. Totuşi, înţelegerea nu a reuşit să oprească ostilităţile din estul Ucrainei.
În 2015, pe fondul unui număr fără precedent de migranţi care ajung în Europa – majoritatea fugind de războiul din Siria – guvernul lui Merkel anunţă politica uşilor deschise pentru refugiaţi: toţi sirienii care caută azil pot să rămână în Germania, indiferent de ţara prin care au pătruns în aceasta. În lunile ce urmează, susţinerea publică a leadershipului lui Merkel scade, iar criticile politicilor sale migraţioniste cresc. Mai mult de 800.000 de persoane au solicitat azil în Germania în acel an.
Horst Seehofer, şeful partidului conservator bavarez CSU, descrie politica de refugiaţi a cancelarului german drept o „greşeală”. Presa internaţională nu credea însă acelaşi lucru: pe 9 decembrie a fost numită Personalitatea Anului de revista Time.
În martie 2017, Merkel a făcut prima vizită în Statele Unite după alegerea lui Donald Trump ca preşedinte. Ea şi preşedintele american au avut o relaţie tensionată, în contextul discuţiilor despre obligaţiile de cheltuieli de apărare ale NATO, surplusul contului curent al Germaniei, precum şi relaţia din domeniul energiei cu Rusia.
După ce a încercat să construiască o alianţă cu Verzii şi cu Partidul Liber Democrat (FDP) fără succes, Merkel a optat pentru o altă coaliţie cu SPD. După mai multe luni de negocieri şi paralizie politică, votanţii SPD vor să reînnoiască o coaliţie guvernamentală cu creştin-democraţii lui Merkel. În următoarea săptămână este împuternicită în funcţia de cancelar pentru a patra oară.
Partidul ei suferea însă deja din cauza celor mai slabe rezultate la voturi din 1949 şi până atunci, în contextul în care un număr semnificativ de votanţi se mutau înspre alternativa antiimigraţie a dreptei extreme.
În iunie 2018, blocul conservator german porneşte un conflict deschis pe tema azilului politic: lupta se dă între Merkel şi Seehofer, în prezent ministrul de interne al ţării, care vrea să întărească regimul de azil politic al Germaniei şi să permită poliţiei să refuze refugiaţii la graniţă în situaţia în care au fost înregistraţi în altă ţară din UE.
În iulie 2018, Merkel şi Seehofer au ajuns la o înţelegere; aceasta încheie criza care a împins guvernul de doar trei luni al Germaniei în pragul prăbuşirii, ameninţând să distrugă alianţa de aproape 70 de ani dintre CDU şi CSU.
Angela Merkel a anunţat pe 29 octombrie că va renunţa la rolul de lider al CDU după 19 ani în care s-a aflat la conducerea acestuia, prevestind încheierea unei ere politice a uneia dintre cele mai puternice naţiuni din Europa. A spus de asemenea că nu îşi doreşte un alt mandat de cancelar în 2021 şi nu va mai căuta un alt rol politic.
Analiştii citaţi de presa internaţională spun că urmează vremuri grele, în care va domni incertitudinea.
Wirtschaftswunder (miracolul economic) generat de Angela Merkel în cei 13 ani în care a condus ţara se vede cel mai bine, potrivit observaţiilor jurnaliştilor de la Bloomberg, în piaţa muncii: noi locuri de muncă sunt create în fiecare lună, iar rata şomajului a ajuns la cel mai redus nivel de după reunirea Germaniei. Disciplina bugetară şi aversiunea faţă de datorii – parte din psihicul germanilor – au devenit aproape o obsesie a acestora în criza din zona euro. Ţara a început să conducă prin exemplu – marcând surplusuri bugetare şi reducând datoriile.
Un alt reper al erei Merkel a fost orientarea către energia verde – cancelarul a decis să se îndepărteze de resursele de energie nucleară după dezastrul japonez de la Fukushima, din 2011. Schimbarea a ridicat totuşi preţul energiei. Chiar dacă ţara rămâne unul dintre cei mai mari producători mondiali, trebuie să facă faţă competiţiei chinezeşti, avansului maşinilor electrice şi economiei digitale. O populaţie care îmbătrâneşte se adaugă riscurilor, iar criticii au stârnit şi o problemă din ce în ce mai pregnantă pe piaţa imobiliară: locuinţele sunt puţine şi s-au scumpit – una din concluziile unei întâlniri organizate recent la Berlin este că ţara are nevoie de 1,5 milioane de apartamente noi în următorii patru ani.
Potrivit BBC, alegerea evidentă la conducerea partidului după Merkel ar fi Annegret Kramp-Karrenbauer, în prezent secretarul partidului. Dacă noul şef va fi Annegret Kramp-Karrenbauer, moştenitorul ideologic al cancelarului, este posibil ca Merkel să poată rămâne la conducerea guvernului până în 2021. Dacă nu, „vine sfârşitul“, a avertizat Kramp-Karrenbauer. Alte variante ar fi ca la conducerea partidului să vină Jens Spahn, ministrul sănătăţii, un critic al politicilor migraţioniste ale cancelarului, care şi-a anunţat candidatura, precum şi Friederich Merz, un fost lider al grupului parlamenter CDU-CSU şi un vechi rival al Angelei Merkel.