Tag: analiza

  • Motivul cererii CNATDCU de retragere a titlului de doctor al lui Dumbravă: Teza are texte necitate

    „Teza „Restrângerea drepturilor omului în contextul luptei împotriva terorismului sub impactul accelerării procesului globalizării” elaborată şi susţinutî în 2012 de domnul Dumitru Dumbravă la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” include texte copiate din alţi autori fără ca acestea să fie citate conform normelor academice şi fără a indica sursa. Acest lucru denotă faptul că autorul şi-a însuşit cu intenţie ideile autorilor iniţiali fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale”, menţionează prof. univ. dr. Gheorghe Popescu, în raportul privind lucrarea lui Dumbravă.

    Raportul a fost întocmit de mai mulţi membri ai Comisiei de Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică desemnate pentru a analiza lucrarea lui Dumitru Dumbravă, la solicitarea Consiliului General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU).
     
    „În raport cu sesizarea, am constatat texte similare care se regăsesc în teză fără nicio citare, cele de la paginile 32-35 sunt preluate din Revista română de studii de intelligence nr. 6/2011, pp 172-173, (632 cuvinte), iar cele de la paginile 102-104, 123-124 sunt preluate din internet, articolul Trăim în epoca ciber-războaielor / www.descopera.ro, http://ccorbos0.blogspot.com/2011 (660, respectiv 496 cuvinte)”, menţionează prof. univ. dr. Dănuţ Turcu, şi el membru al comisie.
     
    La rândul său, prof. univ.dr. Sorin Pînzaru menţionează: „Am evaluat teza de doctorat şi am analizat documentele prezentate pe platforma naţională, concluzionând că există preluări integrale sau parţiale din textul sursă fără citarea acestuia şi fără menţionarea autorului”.
     
  • Analiza de risc şi cum calculează ANAF gradul de risc: Ce ştie Fiscul despre voi şi ce poate atrage atenţia controlului fiscal asupra companiilor

    Fiscul decide demararea unei inspecţii fiscale generale sau parţiale pe baza analizei de risc, iar această inspecţie se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicare legislaţiei fiscale.

    Contribuabilii sunt aleşi în funcţie de nivelul riscului pe care îl prezintă, stabilit în urma analizei de risc, a explicat Cristina Ştefan, Asociat în cadrul firmei de consulltanţă fiscală Servicii Premium TAX  şi ex–manager coordonator al inspecţiei fiscale de stat pe raza Bucureştiului şi a judeţului Ilfov, în cadrul unei conferinţe de luna trecută.

    .În cadrul evenimentului organizat de Ziarul Financiar împreună cu Servicii Premium TAX, consultantul Cristina Ştefan a explicat că analiza de risc porneşte de la comportamentul fiscal al contribuabilului – urmărit în funcţie de respectarea termenului de depunere al declaraţiilor fiscale, respectarea termenului de plată şi respectarea modului de întocmire a declaraţiilor fiscale prin corelarea informaţiilor cu alte declaraţii.
     
    Veniturile şi cheltuielile raporatate în Declaraţia  101”Declaraţie privind impozitul pe profit” şi cele raportate în bilanţ, Formularul 20- “Contul de profit şi pierderi” este doar una dintre corelaţiile pe care le poate urmări Fiscul, precum şi cheltuielile cu spoinsorizările efectuate declarate în Declaraţia  101”Declaraţie privind impozitul pe profit” pot fi correlate cu cele raportate în declaraţia 107 “Declaraţie informativă privind beneficiarii sponsorizărilor/mecenatului/burselor private “.
     
  • Prof. Phillip C. Nell, WU Executive Academy, Viena: „Capcana simplificării – Modul în care neglijarea factorului de incertitudine în interpretarea datelor poate conduce la greşeli costisitoare”

    Domeniul HR a început să recupereze rapid teren, astfel încât în prezent există un număr mare de aplicaţii de prelucrare a datelor, iar firmele experimentează din ce în ce mai mult cu recruiteri roboţi (prin mesageria Facebook) sau cu scanarea „automatizată” a profilurilor de candidaţi. Cu toate acestea, am constatat adesea că mulţi dintre oamenii de HR au anumite lacune în ceea ce priveşte principiile de bază ale cercetării cantitative. Una dintre acestea priveşte modul în care se gestionează factorul de incertitudine a datelor colectate, în acest domeniu al resurselor umane. De pildă, managerii operează deseori cu date obţinute de la un anumit eşantion şi nu de la populaţie în întregul ei, dar le tratează ca şi cum ar fi reprezentative pentru toată populaţia. A trece cu vederea acest detaliu poate să conducă la decizii eronate şi la greşeli costisitoare.

    Incertitudinea eşantioanelor:

    De obicei, managerii departamentelor de HR sunt interesaţi să aibă date despre întreaga lor organizaţie, despre toate echipele de proiect ale firmei, despre angajaţi, expaţi etc. Totuşi, oricât am vrea să obţinem toate aceste date, colectarea lor poate fi extrem de costisitoare, atât ca bani, cât şi ca timp. Aşadar, pentru a evita acest lucru, managerilor de HR le este cerută adesea colectarea datelor doar de la un subgrup din cadrul acestor grupuri (ceea ce reprezintă un eşantion). Eşantionarea înseamnă să nu te foloseşti de toată informaţia pe care o ai la dispoziţie.

    Abordarea dominantă este realizarea unei analize statistice pe baza datelor disponibile de la un eşantion şi utilizarea rezultatelor ca estimări aplicabile întregii populaţii. De exemplu, să presupunem că o firmă are 300 de expaţi şi a colectat date de la un eşantion de 100 dintre aceştia. Anul acesta, nivelul mediu de satisfacţie al celor 100 de angajaţi cu privire la cursurile de pregătire pentru expaţi ale firmei este de 3,8, pe o scară valorică de la 1 până la 5 (5 însemnând „foarte satisfăcut”, 1 însemnând „foarte nesatisfăcut”). În ultimii doi ani, când firma a verificat acelaşi lucru şi a colectat date de la toţi expaţii, scorul mediu de satisfacţie a fost de 4,2 în ambii ani. Managerul de HR ar putea concluziona că trebuie să schimbe structura cursurilor, deoarece statisticile sunt negative.

    Aşa arată schema reprezentativă:  

    Dar este această interpretare corectă?

    Problema acestei concluzii este că se bazează pe premisa că scorul obţinut pe eşantionul de 100 de persoane este acelaşi lucru cu scorul obţinut pe întregul grup, lucru care este incorect. Dacă datele erau colectate de la un subgrup diferit, scorul mediu de satisfacţie ar fi putut fi 3,5, 4,0 sau chiar 4,5, din simplul motiv că managerul de HR a ales, din pură întâmplare, expaţi mai mult sau mai puţin mulţumiţi în eşantionul vizat. Prin urmare, avem un indicator al modului în care toţi cei 300 de expaţi evaluează cursul de pregătire, dar este un rezultat bazat pe un eşantion (care ne spune că scorul mediu de satisfacţie este 3,8 anul acesta). Aşadar, există un anumit nivel de incertitudine în legătură cu acest rezultat; ar putea la fel de bine să fie unul diferit. Dacă managerii nu iau în calcul factorul de incertitudine, s-ar putea ca aceştia să suprainterpreteze sau să subinterpreteze rezultatele.

    Spre exemplu, să presupunem că în realitate toţi cei 300 de manageri au un nivel de satisfacţie de 4,2, în timp ce eşantionul de 100 de persoane ne spune că scorul este de 3,8, din cauza prezenţei unor indivizi nemulţumiţi în cadrul eşantionului. Putem trage concluzia că aceste cursuri sunt încă bune. Dar dacă toţi managerii ar avea un nivel mediu de satisfacţie de 3,6 (iar eşantionul nostru ar arăta încă scorul de 3,8), atunci ar trebui să ne îngrijorăm că ceva este în neregulă cu programul de pregătire. Aşadar, dacă managerii presupun pur şi simplu că o statistică de tipul unui scor mediu al unui eşantion este acelaşi lucru cu scorul pentru populaţia totală, ar putea să greşească. Aceste erori pot duce la subinterpretarea datelor (managerul nu ar trebui să schimbe structura cursului deoarece nu există dovezi în ceea ce priveşte nemulţumirea faţă de acesta) sau la supraintepretarea datelor (managerul ar trebui să schimbe structura cursului, dar nu o face) – ambele decizii constituind greşeli care consumă atât bani, cât şi timp.

    Soluţia:

    În statistică, rezultatele obţinute în urma colectării datelor pe un eşantion au denumirea de „estimare punctuală”. O estimare punctuală propriu-zisă este un punct bun de plecare atunci când ne gândim la întreaga populaţie, dar acest procedeu nu oferă nicio siguranţă şi în ceea ce priveşte acurateţea datelor, deoarece nu ia în considerare factorul de incertitudine. Vestea bună este următoarea: dacă eşantionarea s-a făcut în mod aleatoriu, statisticile ne pot oferi un indiciu cu privire la rata de eroare a analizei, ca urmare a provenienţei datelor de la un eşantion mai mic decât numărul total al populaţiei. Nu vom şti niciodată 100% sigur care este valoarea corectă pentru întreaga populaţie (nivelul corect de satisfacţie al întregului grup) până când nu vom colecta date de la toate persoanele. Totuşi, putem aborda problema folosind intervalele de încredere.

    Intervalele de încredere se mai numesc şi „estimări prin intervale de încredere”. Contrar estimării punctuale, o estimare prin interval de încredere oferă o gamă întreagă de estimări potenţiale ale populaţiei, care pot fi adevărate. Pentru exemplul nostru de mai sus, în loc să presupunem că scorul de 3,8 se aplică şi pentru subgrup, şi pentru grup, ar trebui să calculăm intervalul de încredere şi să ne bazăm concluzia pe ideea că putem fi 95% siguri că nivelul mediu de satisfacţie al întregului grup se află undeva între 3,6 şi 4,0.

    Ideea în legătură cu intervalul de încredere este că rezultatele obţinute în acest fel de pe urma datelor colectate pot fi foarte diferite: ne-am mutat de la o simplă estimare punctuală (3,8) la o estimare prin interval de încredere (este foarte probabil ca nivelul mediu de satisfacţie al expaţilor să se afle undeva între 3,6 şi 4,0), prin urmare, s-ar putea să luăm o decizie diferită. În acest caz, diferenţa dintre 4,2 şi 4,0 nu este atât de mare încât să fie necesară restructurarea cursului. 

    Aşadar, dacă luăm în considerare mai degrabă eşantionarea aleatorie şi estimarea prin intervale de încredere în locul estimării punctuale, admitem faptul că datele estimative despre populaţie sunt, la un anumit nivel, incerte şi astfel suntem mai bine pregătiţi în a evita deciziile nefavorabile, generatoare de costuri.

  • Cinci greşeli pe care dacă le faci în CV eşti refuzat din start

    Bock recunoaşte că a analizat mai mult de 20,000 de CV-uri şi că în unele zile la Google primea peste 50,000 de CV-uri într-o săptămână. 

    “Unele sunt extraordinare, majoritatea sunt ok, iar multe sunt dezastre”, recunoaşte Bock.

    Principalele greşeli pe care Bock le semnalizează sunt:

    1. Typos. Un studiu din 2013 a găsit faptul că 58% din CV-uri au typos, greşeri de scriere ce nu sunt foarte grave, dar dau o impresie proastă despre candidat. Aceste greşeli sunt fatale, spune Bock, pentru că angajatorii văd în asta o lipsă de atenţie la detalii. Citeşte-ţi CV-ul înainte de a-l preda sau pune pe altcineva să ţi-l citească atent.

    2. Lungimea. Dacă eşti la început de carieră s-ar putea să nu ai o problemă cu asta, dar odată ce ai lucrat câţiva ani în mai multe locuri trebuie să fii atent să nu scrii prea mult pentru că plictiseşti angajatorul. O regulă ar fi, spune Bock,  10 ani de muncă pentru o pagină de CV. Trebuie să sintetizezi, să prioritizezi şi să fii concis.

    3. Formatarea. Dacă nu aplici pentru un job de designer atunci ar trebui să te concentrezi să creezi un CV curat şi eligibil scris cu un font de cel putin 10, margine stânga, dreapta, spaţiu între propoziţii şi coloane etc.

    4. Informaţii confidenţiale. Nu trebuie să divulgi informaţii confidenţiale în CV pentru că nimeni nu ar vrea să angajeze pe cineva care ar putea spune ce nu trebuie. Noi am găsit că între 5% şi 10% dintre CV-uri dezvăluie informaţii confidenţiale.

    5. Minciuni. Nu ar trebui niciodată să minţi în CV, fie că e vorba de studii sau ce abilităţi ai. Oricine e interesat poate verifica aceste informaţii – despre studiile tale, comportamentul la fostul loc de muncă, iar abilităţile, pe care nu le ai, îţi vor fi testate la noul job. Chiar şi aşa, poate ai minţit şi ai fost angajat, apoi peste 15 ani ai fost promovat pe o poziţie importantă şi se descoperă în CV-ul tău o minciună. Ce se întâmplă? Eşti concediat.

     

  • ANALIZĂ: Companiile trebuie să aplice măsuri fiscale şi vamale în cazul unui Brexit dur

    O importanţă majoră trebuie acordată livrărilor de bunuri în lanţ la export, atunci când intervin societăţi care acţionează drept cumpărători-revânzători, pentru care scutirea de TVA poate fi pusă sub semnul întrebării. Mai mult, prevederile vamale pe baza cărora se stabileşte persoana care acţionează drept exportator pot influenţa scutirea de TVA, aşa cum este aplicată la acest moment de autorităţile fiscale din România.
     
    În ceea ce priveşte achiziţia bunurilor din Regatul Unit, pe lângă formalităţile de vămuire, trebuie avute în vedere costurile suplimentare generate de taxele vamale datorate la import. În lipsa unui acord, se va aplica nivelul standard al taxelor vamale stabilit de UE pentru importul bunurilor. Totuşi, pentru TVA datorată în vamă pentru importul de bunuri provenite din UK pentru care formalităţile vamale de punere în liberă circulaţie sunt efectuate în România, importatorii vor putea aplica în continuare un tratament favorabil similar cu cel al achiziţiilor intracomunitare de bunuri, dacă sunt operatori economici autorizaţi (“AEO”).
     
    După negocieri pentru încheirea unui Acord privind ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, încă fără rezultate clare, autorităţile fiscale din Regatul Unit au început o campanie de informare a societăţilor înregistrate în scopuri de TVA în UK, care sunt implicate în livrări sau achiziţii de bunuri cu UE.
     
  • Raportul PwC Global Economy Watch previzionează o încetinire a creşterii economice globale în 2019

    PwC se aşteaptă ca perioada de creştere  economică accelerată  înregistrată de majoritatea economiilor mari, începând cu finalul lui 2016 şi până la începutul lui 2018 să se fi încheiat. În Statele Unite este de aşteptat ca efectul pozitiv al stimulului fiscal să se estompeze treptat, dobânzile mai mari vor atenua cheltuielile de consum, iar un dolar puternic va continua să afecteze negativ exporturile americane. PwC estimează o scădere moderată  a creşterii economice din Statele Unite de la 2,8% în 2018 până la aproximativ 2,3% în 2019.

    Şi în China nivelul de creşterii economice va suferi o scădere comparativ cu 2018. Deşi guvernul va încerca să se asigure ca scăderea este una uşoară, impactul războiului comercial cu Statele Unite ale Americii şi nevoia de a controla nivelul datoriilor vor crea premisele unei decelerări modeste a creşterii economice în 2019.

    Se aşteaptă ca în ţările cu o economie dezvoltată piaţa muncii să rămână în continuare sub presiune, rata şomajului va continua să scadă, chiar dacă ritmul creării de noi locuri de muncă va încetini. Acest fapt va duce la o creştere a salariilor, dar cauzează probleme pentru companiile care caută să angajeze specialişti pentru a suplini deficitul de talente. Potrivit raportului, în 2019 rata şomajului va înregistra în continuare o scădere în Statele Unite şi Germania, unde rata de creare a noilor locuri de muncă este în continuare ridicată.

    Marea Britanie va coborî în clasamentul celor mai mari economii ale lumii, India şi Franţa fiind cele două ţări care o vor surclasa. În aceste condiţii, Marea Britanie va coborî de pe locul cinci până pe şapte. De-a lungul timpului Marea Britanie şi Franţa au schimbat în mod frecvent între ele poziţionarea în acest clasament, în principal datorită nivelurilor similare ale dezvoltării dar şi unui număr relativ egal al populaţiei. În ceea ce priveşte India, ascensiunea ei pare să fie permanentă. Previziunile PwC aşteaptă o creştere reală a PIB-ului Marii Britanii de aproximativ 1,6%, de 1,7% pentru Franţa şi de 7,6% pentru India în acest an.
     

  • Turiştii care aleg să muncească în vacanţă

    Pe aceştia din urmă mizează o organizaţie italiană, Messors, care pune turiştii dornici de voluntariat la restaurat opere de artă, scrie Washington Post.

    Înfiinţată de un specialist în conservarea obiectelor de patrimoniu, Toni Creanza, şi soţia sa, Messors organizează sejururi în zona Apulia, turiştii participând la cursuri de istoria artei, iconografie şi analiză tehnică a lucrărilor ce au nevoie de restaurare, în special biserici rupestre din zonă, după care trec la partea practică, sub îndrumarea instructorilor. 

  • Consiliul Concurenţei face o analiză legată de evoluţia nivelului ROBOR, după apariţia OUG 114 în decembrie 2018

    Consiliul Concurenţei efectuează o analiză legată de evoluţia nivelului ROBOR din ultima perioadă, după apariţia, în decembrie 2018, a OUG 114/2018, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse oficiale din instituţie.
     
    Evoluţia ROBOR este analizată în contextul disputelor din spaţiul public, spun sursele citate.
     
    Senatorul ALDE Daniel Zamfir a anunţat că îi va chema, pe 29 ianuarie, la audieri în Comisia economică a Senatului pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi pe Marius Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei pentru a da explicaţii despre calcularea indicelui ROBOR. Zamfir a vorbit despre un raport al unei investigaţii începute 2008 şi încheiate în 2011, care nu a fost finalizat cu nicio rezoluţie.
     
    Consiliul Concurenţei a precizat recent că investigaţia privind comportamentul băncilor, din perioada octombrie – noiembrie 2008, pe fondul disfuncţionalităţilor înregistrate de piaţa monetară (apogeul crizei financiare internaţionale) a fost finalizată în 2013, cu respectarea procedurilor legale. În cadrul investigaţiei nu au fost descoperite dovezi privind o posibilă înţelegere între bănci.
     
    OUG 114 introduce o taxă pe activele bancare care este aplicată băncillor a căror ROBOR mediu trimestrial depăşeşte pragul de referinţă de 2%.
     
  • Engie încearcă să scoată Gazprom din afacerea de distribuţie şi furnizare a gazelor Wirom. Concurenţa analizează

    Potrivit informaţiilor de pe site-ul Wirom Gas, firma este un joint-venture făcut în 1994, principalii acţionari fiind ruşii de la Gazprom (51%) şi Engie (49%).

    „Având ca obiect iniţial de activitate furnizarea gazelor naturale, ne-am extins domeniul de activitate în 2004, când ne-am relansat pe piaţă şi ca distribuitor“, se arată pe site-ul Wirom Gas. Tot aici se mai precizează că firma este opera­tor de distribuţie a gazelor în oraşele Alexandria, Corabia, Giurgiu, Olteniţa şi Turnu Măgurele.