Tag: altitudine

  • Singurul sat din lume aflat într-o peşteră. Cum e viaţa locuitorilor – GALERIE FOTO

    Despre satul Zhongdong din provincia Guizhou, China se crede că este singura localitate locuită aflată într-o peşteră din lume.

    Satul se află la într-o peşteră din munte la o altitudine de 1800 de metri, iar accesul se face după o drumeţie de o oră pe un drum anevoios. În sat trăiesc în jur de 100 de oameni şi singura şcoală a fost închisă în 2011 de către guvernul chinez. Guvernul le-a făcut oamenilor case în valea de lângă peşteră, dar oamenii nu vor să plece. “Ne-am gândit să plecăm, dar nu dorim. Aici e casa noastră”, a declarat un locuitor în 2007 pentru un reporter Reuters. Şcoala a fost închisă în 2011 deoarece “China nu este o societate a oamenilor cavernelor”. Acum copiii merg acum la cursuri în altă localitate, dar se întorc în weekend pentru a fi alături de familii.

    Potrivit aceluiaşi reportaj Reuters, locuitorii au curent electric, iar patru case au chiar şi televizoare.
     
  • Noul Paradis Românesc. Staţiunea din munţi cu plaje artificiale la 900 de metri altitudine

     Acum, Colibiţa poate fi declarată doar staţiune turistică de interes local

    Situată la o altitudine de 900 de metri, localitatea Colibiţa este poarta de intrare în Munţii Călimani. Din 1923, Colibiţa a funcţionat ca staţiune balneo-climaterică până în 1975, însă apoi construcţiile s-au degradat. În 1980, întreaga aşezare, inclusiv staţiunea, au dispărut cu totul, aici fiind amenajat un lac de acumulare, iar satul a fost strămutat.

    Totuşi, numărul mare de turişti şi frumuseţea zonei au determinat autorităţile să se implice pentru reatestarea staţiunii Colibiţa, conform actualelor legi. Acum, Colibiţa poate fi declarată doar staţiune turistică de interes local, doarece nu îndeplineşte cerinţele unei staţiuni de interes naţional. Până în urmă cu zece ani, la Colibiţa erau doar vreo 50 de case ale localnicilor strămutaţi., însă în ultimii zece ani zona s-a dezvoltat şi au fost construite aproximativ 400 de case de vacanţă, vile şi pensiuni. Acum, turismul este în plină ascensiune, fiind amenajat pe malul lacului un complex turistic privat, unde o noapte de cazare costă circa 70 de lei, în timp ce un bungalow de lux cu vedere la lac costă circa 450 de lei.

    Numărul locurilor de cazare este însă foarte mic faţă de cerere, deoarece, potrivit autorităţilor, tot mai mulţi turişti ar dori să petreacă la munte câteva zile de relaxare. Zona oferă numeroase posibilităţi de destindere pentru iubitorii muntelui: excursii, drumeţii (Tăul Zânelor, izvorul de apa minerală Borcut, trasee montane – traseu marcat de 3,5 ore până în Vf. Bistricioru, Castel Dracula situat în Pasul Tihuta – 1100 metri alitudine), ciclism montan, caiac, alpinism, pescuit, plimbări cu sania, dar şi plimbări cu barca pe lac.

    Proprietăţile curative ale aerului din zonă au fost confirmate într-un studiu

    Poveştile celor care s-au vindecat de tuberculoză datorită proprietăţilor curative ale aerului din zonă au fost confirmate printr-un studiu comandat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, care a vrut să vadă dacă aerul de la Colibiţa este într-adevăr special.

    “În urma studiului de aer a rezultat că valoarea concentraţiei maxime de ozon măsurată în Colibiţa este de 90 micrograme/m3. Valoarea medie în România este de 72,6 micrograme/m3. Peste 120 micrograme/m3 aerul nu mai este respirabil. O concentraţie asemănătoare de ozon în aer şi un aer la fel de pur se mai găseşte în Soveja (Vrancea). Aceste cote sunt similare cu cele din Alpi”, afirmă preşedintele Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

    Sursa Foto:Peter Lengyel

  • Cele mai izolate locuri de pe Pământ – GALERIE FOTO

    Există locuri în care este extrem de dificil să poţi ajunge. Unele dintre ele se află la capătul Pământului, în timp ce altele se găsesc în locuri în care simpla intenţie de a ajunge este sinonimă cu aventură extremă.

    Mai jos vă prezentăm o listă a unor astfel de destinaţii extreme.

    1. La Rinconada, Peru 

    La Rinconada este oraşul situat la cea mai mare altitudine din lume, 5.200 metri deasupra nivelui mării. Oraşelul este situat pe un gheţar permanent şi poate fi atins doar cu o maşină rezistentă de teren, pe un traseu foarte dificil. Majoritatea locuitorilor lucrează în mina de aur din apropiere.

    2.  Statia McMurdo, Antartica

    O aşezare de la capătul lumii, şi asta pentru că nu există o altă localitate la care se ajunge mai dificil decât staţia de cercetare McMurdo din Antarctica. Casa a 1.200 de oameni de ştiinţă şi muncitori, McMurdo a devenit un veritabil oraşel odată cu ridicarea unui mic aeroport şi dotarea staţiei cu 3 avioane.

    3.Peninsula Cape York

    Peninsula Cape York, din nordul Australiei, este unul dintre cele mai primitive şi mai nedezvoltate locuri de pe Terra. Populaţia de aproximativ 18.000 de oameni este formată, aproape complet, din aborigeni, singurul mod în care se poate ajunge la ei fiind un veritabil safari cu o maşina de teren sau cu elicopterul. În plus, drumul catre Cape Yok este închis, pe durata sezonului ploios.

    4.  Ittoqqortoormiit, Groenlanda

    Ittoqqortoormiit este o localitate în care pescuitul şi, ocazional, vânătoarea balenelor, focilor şi a urşilor polari reprezintă ocupaţiile principale ale celor aproximativ 500 de persoane care locuiesc aici. 

    5. Motuo, China

    Considerata ultima zona din China unde nu există străzi sau drumuri, Motuo este o regiune tibetană încă neatinsă de lumea modernă. Nu mai putin de 10% dintre toate plantele din China se regasesc, în stare salbatică, în acest loc. Autorităţile chineze au investit zeci de milioane de dolari în construirea unor strazi către Motuo dar toate proiectele au fost abandonate din cauza  solului instabil.

    6. Tristan da Cunha

    Tristan da Cunha, micul arhipelag situat in sudul Oceanului Atlantic, poate fi considerat  cel mai izolat loc de pe Terra. 2,816 de kilometri îl desparte de Africa de Sud, cel mai apropiat punct, şi 3.360 de kiloemtri de coasta Americii de Sud.Tristan da Cunha are o populaţie totală de 271 de locuitori, cei mai mulţi dintre ei fiind descendenţi ai marinarilor britanici care au rămas pe insule în anii 1800. Astăzi, ei supravieţuiesc din pescuit şi o agricultură rudimentară. Relieful a facut imposibilă construcţia unui aeroport, singura legătură a oamenilor de aici cu restul lumii fiind o navă britanică ce lega Tristan da Cunha de Africa de Sud. Cum aceasta a fost scoasă din uz, unica modalitate de a pleca sau o sosi în acest mărunt arhipelag o reprezintă vasele de pescuit oceanic.

  • Cele mai frumoase sate din ţara noastră – GALERIE FOTO

    1 . Şirnea e un sat parcă ieşit din romanele lui J.R.R. Tolkien. E un sătuc din Braşov, amplasat la poalele Munţilor Piatra Craiului, la o altitudine de aproape 1.400 m. În 1960 Şirnea a fost declarat primul sat turistic din România, iar în prezent acolo se întâmplă o mulţime de evenimente interesante precum Focul lui Sumedru (ocrotitorul recoltelor şi oierilor), care are loc în fiecare an în 25 octombrie. Atunci copiii din sat se îmbracă în portul popular specific locului, fac un foc mare şi dansează în jurul lui. Cei mai curajoşi dintre ei sar prin foc sau sar peste focul lui Sumedru, cum spun sătenii.

    2 . Pleşa. Puţină lume ştie că în Bucovina, foarte aproape de Gura Humorului, se găseşte un sat foarte frumos, locuit exclusiv de polonezi. Limba română nu se aude decât de sărbători şi e folosită doar atunci când vin musafiri români.

    3. Ciocăneşti e alt sat de poveste. Îl găseşti pe valea Bistriţei, pe drumul ce leagă Moldova de Maramureş, nu departe de Vatra Dornei. Pe pancarta de la intrare o să citeşti „sat muzeu”, pentru că e unul dintre puţinele sate româneşti care a reuşit, în ciuda trecerii timpului, să-şi păstreze armonia arhitecturală într-o lume obsedată de termopane, artificii pompoase, finisaje moderne şi grilaje de inox.

    4 .Viscri e o localitate cu 1.000 de oameni care a ajuns cunoscută în toată lumea după ce prinţul Charles şi-a cumpărat o casă acolo. Judecând după fotografii, nici nu e greu să-ţi imaginezi de ce s-a îndrăgostit moştenitorul coroanei britanice de meleagurile Braşovului.

    Ce trebuie să ştii despre Viscri, în caz că alegi să-l vizitezi? În primul rând trebuie să ştii că adăposteşte una dintre cele mai spectaculoase şi mai vechi biserici fortificate săseşti, care a şi fost înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO. De asemenea, oamenii de aici au iniţiat un proiect foarte interesant, „Şosete din lână naturală din Viscri“. Potrivit Adevărul, şosetele croşetate din vechi pulovere de lână de către femeile din sat erau schimbate la început pe alimente, însă în timp trocul s-a trasformat într-un adevărat proiect: femeile din sat tricotează anual aproximativ 10.000 de şosete, mănuşi, căciuli, pulovere şi papuci din pâslă care sunt trimise la un depozit din Naumburg, Germania, de unde se vând apoi în toată ţara.

    5. Botiza. În inima Maramureşului, pe Valea Izei, te aşteaptă un ţinut de poveste, locuit de oameni ce sfidează timpul neostenind niciodată Botiza a fost atestată documentar în 1373 sub denumirea de Batizha şi, pe lângă frumuseţea locurilor care te va încânta cu siguranţă, aici poţi vizita şi mănăstirea Botiza sau izvorul cu ape minerale Borcut. Odată ajuns aici, mai poţi vedea şi Bârsana, alt sătuc de care maramureşenii sunt mândri şi care e la fel de pitoresc ca Botiza.

  • Staţiunea din România cu plaje artificiale şi sporturi nautice la 900 de metri altitudine: „E mai plăcut ca-n Austria”

    Caniculă, disconfort termic… Vrei să fugi de aglomeraţia din oraş şi de betoanele încinse? Ce zici de un loc în care poţi găsi mare şi munte în acelaşi loc? Şi nu, nu vorbim despre Croaţia sau Turcia, ci chiar despre o staţiune din România. 

    Mai ştiţi povestea cu „Munţii noştri aur poartă”?! Se pare că, mai nou, munţii noştri au şi… plaje. Mare şi munte în acelaşi loc, varianta ideală pentru o destinaţie de vacanţă pe care turiştii o aleg în număr tot mai mare.

    Un astfel de loc există în România, situat la 900 de metri altitudine, unde turiştii pot sta la plajă pe şezlong, sau fac o baie în apă răcoroasă, în timp ce admiră crestele munţilor.

    “Îţi găseşti liniştea”, a declarat un turist pentru stirileprotv.ro. “Mie îmi place mai mult aici decât la mare. După două săptămâni vii încărcat negativ de la mare. Vin aici 2 zile şi îmi încarc bateriile”.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • O navă americană a fost şicanată de avioane de luptă ruseşti – VIDEO

    Distrugătorul purtător de rachete USS Donald Cook a avut o întâlnire ostilă cu un avion rusesc în Marea Baltică, informează site-ul Americas Navy.

    Pe 11 aprilie Donald Cook efectua antrenamente cu un elicopter miliatar aliat când două avioane ruseşti SU-24 au făcut numeroase treceri la altitudine mică pe lângă ambarcaţiune. Una dintre treceri a avut loc în timp ce elicopterul aliat era alimentat pe puntea navei şi a fost considerată de periculoasă de către comandantul navei. Ca o măsură de siguranţă, operaţiunile de zbor au fost suspendate până când avioanel ruseşti au părăsit zona.

    A doua zi, 12 aprilie, nava a avut o altă întâlnire cu forţele ruseşti. De data aceasta, un elicopter KA-27 Helix a realizat mai multe treceri joase în jurul navei. Şi aceste acţiuni au fost considerate nesigure şi neprofesioniste de către comandatul navei. 40 de minute mai târziu, alte două avioane ruseşti au trecut pe lângă Donald Cook. Avioanele de luptă ruseşti au simulat o acţiune de atac şi nu au răspuns la alertele navei.

    “Ne îngrijorează astfel de manevre. Aceste acţiuni au potenţialul de a escalada în mod inutil tensiunile dintre cele două ţări”, au declarat oficiali americani.

  • Lacul din România care îşi schimbă culoarea în funcţie de anotimp – GALERIE FOTO

    Lacul Albastru, monument al naturii este situat la poalele Munţilor Gutâi, în apropierea vârfului Mogoşa (565 metri altitudine). Potrivit laculalbastru.ro Lacul Albastru – Baia Sprie – Maramures este unicat in Europa datorita felului in care s-a format si datorita unei proprietati pe care acesta o are si anume ca-si schimba culoarea in functie de anotimp (pozitia soarelui, temperatura apei).

    Primavara lacul are culoarea albastru deschis si albastru inchis, vara are culoarea verde inchis si uneori cu reflexe de smarald , iar toamna acesta devine verde inchis si uneori maro. Inca nimeni nu a dat o explicatie stiintifica exacta pentru aceste schimbari de aceea cei care sunteti pasionati de asa ceva sunteti bineveniti sa studiati acest caz.

    Zona a fost declarată arie protejată, prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000, şi ocupă o suprafaţă de 0,50 hectare. Lacul Albastru înseamnă de fapt o întindere de apă de formă eliptică, cu o adâncime a apei de până la 4 metri.