Tag: aer conditionat

  • Deputaţii se plâng că nu au aer condiţionat: “Ne facem datoria, dar să o facem în condiţii optime”

    ”Avem o problemă destul de mare şi cred că sunt în asentimentul tuturor colegilor. Nu funcţionează instalaţia de aer condiţionat”, a spus Florin Pâslaru de la microfonul Camerei Deputaţilor.

    El a cerut soluţionarea acestei ”probleme”.

    ”Noi venim la serviciu, ne facem datoria, dar vrem să o facem în condiţii optime”, a adăugat liderul deputaţilor social-democraţi.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a cerut imediat rezolvarea problemei.

    ”Invit secretariatul general… Dle. Panciu, vă rog remediaţi, luaţi legătura cu partea tehnică să remediem această problemă”, a spus şi Iordache.

  • Nu prea ai chef de muncă? De vină ar putea fi aerul condiţionat din birou

    Afară este caniculă, iar singurul mod în care putem combate căldura este prin scăderea temperaturii din interior cu ajutorul unui aparat de aer condiţionat. Din ce în ce mai multe locuinţe sunt dotate cu astfel de aparate şi aproape toate clădirile de birouri vin echipate astfel.

    Anagajaţii se pot bucura de aerul răcoros, dar temperatura prea scăzută ar putea avea un efect neaşteptat: scăderea productivităţii,  relatează Bloomberg.

    În 2010 Alan Hedge, director al laboratorului “Human Factors and Ergonomics Laboratory” din cadrul Universităţii Cornell, a realizat un experiement pentru a vedea efectul aerului condiţionat asupra productivităţii angajaţiilor. El a găsit că cei care lucrau în birouri unde temperatura erau până la 20 de grade Celsius nu au fost la fel de productivi ca cei care stătea într-un mediu mai cald şi făceau mai multe greşeli. Mai mult, se pare că cei care lucrau în birouri cu temperatura medie de 25 au produs de două ori mai multe materiale decât cei aflaţi în birouri cu temperatura de 20 de grade. Totuşi nici prea cald nu este bine, deoarece atunci când temperatura ajungea aproape de 29-30 de grade, nivelul de productivitate scădea din nou.

    “Când oamenilor le este frig le vine greu să se concentreze pe muncă. Îşi freacă mâinile, se plimbă prin birou pentru a se încălzi. Frigul îi distrage de la muncă”, spune Hedge.

    În Statele Unite temperatura medie din birouri se situează undeva între 20-23 de grade Celsius, temperatura stabilită încă din anii 60 pentru ca purtatul unui costum să fie confortabil, potrivit unui studiu publicat în 2015 în Nature Climate Change. Pe lângă consumul mare de energie pe care-l presupune, această situaţie le afectează pe femei care se încălzesc mai greu decât bărbaţii.

    Pentru a creşte confortabilitatea şi productivitatea Hedge sugerează ca oamenii să-şi acopere zonele cele mai sensibile la frig precum ceafa, gleznele sau picoarele (dacă poartă sandale). 

  • Nu prea ai chef de muncă? De vină ar putea fi aerul condiţionat din birou

    Afară este caniculă, iar singurul mod în care putem combate căldura este prin scăderea temperaturii din interior cu ajutorul unui aparat de aer condiţionat. Din ce în ce mai multe locuinţe sunt dotate cu astfel de aparate şi aproape toate clădirile de birouri vin echipate astfel.

    Anagajaţii se pot bucura de aerul răcoros, dar temperatura prea scăzută ar putea avea un efect neaşteptat: scăderea productivităţii,  relatează Bloomberg.

    În 2010 Alan Hedge, director al laboratorului “Human Factors and Ergonomics Laboratory” din cadrul Universităţii Cornell, a realizat un experiement pentru a vedea efectul aerului condiţionat asupra productivităţii angajaţiilor. El a găsit că cei care lucrau în birouri unde temperatura erau până la 20 de grade Celsius nu au fost la fel de productivi ca cei care stătea într-un mediu mai cald şi făceau mai multe greşeli. Mai mult, se pare că cei care lucrau în birouri cu temperatura medie de 25 au produs de două ori mai multe materiale decât cei aflaţi în birouri cu temperatura de 20 de grade. Totuşi nici prea cald nu este bine, deoarece atunci când temperatura ajungea aproape de 29-30 de grade, nivelul de productivitate scădea din nou.

    “Când oamenilor le este frig le vine greu să se concentreze pe muncă. Îşi freacă mâinile, se plimbă prin birou pentru a se încălzi. Frigul îi distrage de la muncă”, spune Hedge.

    În Statele Unite temperatura medie din birouri se situează undeva între 20-23 de grade Celsius, temperatura stabilită încă din anii 60 pentru ca purtatul unui costum să fie confortabil, potrivit unui studiu publicat în 2015 în Nature Climate Change. Pe lângă consumul mare de energie pe care-l presupune, această situaţie le afectează pe femei care se încălzesc mai greu decât bărbaţii.

    Pentru a creşte confortabilitatea şi productivitatea Hedge sugerează ca oamenii să-şi acopere zonele cele mai sensibile la frig precum ceafa, gleznele sau picoarele (dacă poartă sandale). 

  • Cioloş a dat afară patru miniştri; şi-a trimis şeful de cabinet la Comunicaţii

    Ministrul Comunicaţiilor-Marius Bostan, Educaţiei-Adrian Curaj şi ministrul delegat al Departamentului Românilor de Pretutindeni-Dan Stoenescu au fost demişi, a anunţat premierul Dacian Cioloş, iar ministrul Transporturilor, Dan Costescu, aflat pe lista neagră, a demisionat.

    Demisia vine ca urmare a declaraţiilor sale controversate legate de faptul că ”trenul este un lux”.

    “Recomandăm românilor să aleagă mijlocul de transport care li se potriveşte cel mai bine. Este normal să fie mai mare biletul de tren, în toate ţările civilizate este la fel. Trenul este un lux şi oamenii plătesc mai mult că să îl aibă. Suntem o ţară săracă şi trebuie să păstrăm limitele, dar va spun că sunt trenuri care sunt foarte bine puse la punct. Încercaţi trenurile spre mare şi o să aveţi o mare surpriză. Celelalte trenuri nu au obligaţia să aibă aer condiţionat. Sunt trenuri de lung parcurs, mediu parcurs şi scurt parcurs. Fiecare operator feroviar, dacă vrea să atragă clienţi, va oferi aer condiţionat”, a afirmat ministrul la Realitatea Tv.

  • A fost inventat aerul condiţionat care nu foloseşte electricitate

    În Bangladesh, peste 70% din populaţie trăieşte în locuinţe provizorii, datorită ameninţărilor continue ale inundaţiilor. Cea mai mare parte a barăcilor nu sunt conectate la o reţea de electricitate, astfel că pe timpul verii, oamenii suferă cumplit de cald.

    O companie a venit, însă, cu o soluţie extrem de eficientă a unui aer condiţionat care nu foloseşte electricitate, sistem uşor de făcut şi de utilizat de foarte mulţi oameni din diverse părţi ale lumii.

    Vezi aici în ce constă aerul condiţionat care nu foloseşte electricitate

  • Cum este mai bine să te răcoreşti: pornind aerul condiţionat sau deschizând geamul?

    În acest context climatizarea este una dintre cele mai importante opţiuni ale unei maşini. Totuşi, mai există şi persoane care, din diverse motive, preferă să deschidă geamul, considerând că această metodă este mai bună atunci când vine vorba de crearea unui climat confortabil în interiorul autoturismului.

    Ciprian Gurban, inginer la o societate germană de automotive, explică care metodă este mai eficientă din punct de vedere al consumului.

    Cum e mai bine să te răcoreşti vara la volan: deschizi geamul sau porneşti aerul condiţionat?

  • Air Trade Centre România devine SIG Air Handling România

    Prezentă de 13 ani pe piaţa din România, compania are 20 de angajaţi, iar în 2015 a avut o cifră de afaceri de 15 milioane de lei. Veniturile au fost aproximativ constante în ultimii cinci ani, după un vârf în anii 2008 – 2009, când ajungeau la circa 22 de milioane de lei.

    Grupul european Air Trade Centre, înfiinţat în 1994 în Olanda, a devenit în 2008 parte din SIG Plc, companie listată la Bursa din Londra şi unul dintre liderii pieţei europene de echipamente specializate pentru construcţii, cu un volum de vânzări de circa 3 miliarde de euro. Până acum, filiala din România şi-a continuat activitatea pe piaţa HVAC sub denumirea Air Trade Centre România.

    SIG Air Handling se află între primele zece companii pe piaţa europeană de specialitate, realizează vânzări de 270 de milioane de euro şi deserveşte circa 50.000 de clienţi, afirmă Lex Hemels, Managing Director, SIG Air Handling International. În prezent, compania are 90 de filiale în zece ţări şi spaţii de depozitare cu o suprafaţă totală de 70.000 de metri pătraţi.

    Pentru a sublinia caracterul european al companiei, Air Trade Centre România a decis să-şi schimbe denumirea începând din aprilie 2016 şi să îşi continue activitatea şi dezvoltarea sub denumirea SIG Air Handling România.

    „În următorii cinci ani, ne propunem să ajungem la afaceri de 40 de milioane de lei, prin creştere organică şi achiziţii”, afirmă Marius Leucuţia, Director General SIG Air Handling România.

    Începand din 2016, compania îşi propune să asigure creşterea prin concentrarea pe cinci direcţii principale: orientare către proiecte mari si mijlocii şi oferirea de soluţii de ventilaţie şi aer condiţionat eficiente; orientarea către instalatorii mici si medii care au nevoie să găsească toate elementele într-un singur loc; dezvoltarea e-commerce; activitate de service pe termen lung şi piese de schimb pentru echipamentele comercializate; specializarea în echipamente de protecţie la incendiu.

    În martie 2016, SIG Air Handling Romania a deschis în Bucureşti primul “one stop shop”, care dispune de un stoc de 10.000 de articole HVAC, afirmă Olimpia Iordan, Director Comercial SIG Air Handling Romania. Acesta permite comanda şi facturarea într-un singur punct, asigură consiliere tehnică iniţială şi prmite optimizarea livrărilor. În perioada următoare, compania intenţionează să deschidă astfel de puncte şi în alte oraşe, dar şi să dezvolte soluţii de comerţ electronic.

    SIG Air Handling distribuie pe piaţa din România grile şi anemostate, dispozitive pentru reglarea debitului de aer, tubulatură de ventilaţie, componente şi accesorii pentru tubulatură, echipamente pentru protecţie la foc şi desfumare, izolaţii pentru tubulatură, filtre, ventilatoare şi recuperatoare de căldură, sisteme de tratare a aerului, sisteme de aer conditionat.

    Air Trade Centre International a fost înfiinţată în 1994 în Olanda, iar filiala din România a devenit operaţională în 1993. Compania are filiale în Belgia, Bulgaria, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Polonia, România, Spania, Ungaria, Arabia Saudită şi Turcia şi dispune de distribuitori în Brazilia şi Irlanda. SIG Plc (Sheffield Insulation Group) este un distribuitor britanic de produse specializate pentru construcţii, înfiinţat în 1957 şi listat la Bursa din Londra din 1989. Cu un volum de vânzări de circa 3 miliarde de euro, compania furnizează pe piaţa europeană produse specializate pentru construcţii şi pieţe conexe. Compania operează în 15 ţări, are aproximativ 700 de filiale şi 10.000 de angajaţi.

     

  • Vrei un loc de muncă? Sunt 2036 vacante în 12 state europene. Vezi ce meserii se caută

    Angajatorii din spaţiul economic european oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 2036 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

    Spania – 801 locuri de muncă: 800 muncitori necalificaţi în agricultură, 1 maseur;

    Portugalia – 400 locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi în agricultură;

    Marea Britanie– 330 locuri de muncă: 60 îngrijitori persoane, 60 asistenţi medicali, 30 constructori structuri metalice-sudură în oţel

    Republica Ceh㠖 182 locuri de muncă: 50 lucrători în producţie (asamblarea aparatelor de aer condiţionat), 50 operatori, 50 şoferi transport marfă internaţional etc;

    Suedia – 127 locuri de muncă:20 femei de serviciu, 15 vopsitori auto,10 medici generalişti, 10 dezvoltatori software, 10 tinichigii auto;

    Germania – 127 locuri de muncă: 50 asistenţi medicali generalişti, 20 operatori maşini şi centrale, 15 şoferi de TIR, 10 agenţi de securitate;

    Ungaria- 50 locuri de muncă pentru operatori la asamblarea panourilor electrice;

    Finlanda– 10 locuri de muncă pentru personal în curăţenie;

    Belgia- 3 locuri de muncă: 2 directori audit în servicii financiare, 1 proiectant construcţii metalice;

    Polonia- 3 locuri de muncă pentru lăcătuşi-sudori;

    Norvegia- 2 locuri de muncă pentru doctoranzi inginerie biomedicală;

    Irlanda- 1 loc de muncă pentru tehnician dentar.

    Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele precum şi informaţii suplimentare cu privire la angajatori, domeniu de activitate, condiţii de ocupare a posturilor, condiţiile de muncă şi salarizare accesând portalul EURES naţional, www.eures.anofm.ro.

    Pentru informaţii suplimentare, solicitanţii de loc de muncă se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES îi poate îndruma

  • De ce nu au aer condiţionat autobuzele din Bucureşti

    Când Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a cumpărat în 2006 şi 2008 un număr de 1.000 de autobuze Mercedes pentru care a plătit 200 de milioane de euro a decis ca doar jumătate dintre acestea să fie dotate din fabricaţie cu instalaţie de aer condiţionat.

    RATB spune că dacă s-ar fi cumpărat toate autobuzele cu aer condiţionat, costurile ar fi fost mai mari, şi că, oricum, aceas­tă cheltuială ar fi fost nejustificată.

    Citiţi mai mult aici.

  • Unde fugim de caniculă în Bucureşti

    Acestea sunt amplasate în urmatoarele zone:

    1. Piaţa Victoriei
    2. Piaţa Romană – rond ASE
    3. Piaţa Romană – metrou
    4. Piaţa Universităţii – Spital Colţea
    5. Piaţa Universităţii – Arhitectură
    6. Piaţa Unirii (magazin Unirea)
    7. Piaţa Unirii (Regina Maria)
    8. Piaţa Unirii (Piaţa 11 Iunie)
    9. Piaţa Roma
    10. Piaţa C.A. Rosetti
    11. Piaţa Moghioroş
    12. Piaţa Iancului – metrou
    13. Piaţa Crângaşi
    14. Dristor – metrou
    15. Parcul Herăstrău
    16. Parcul Carol
    17. Piaţa Muncii
    18. În faţa magazinului Bucur Obor
    19. Parcul Cişmigiu
    20. Gara de Nord
     
    Şi Direcţia de Asistenţă Socială (DGASMB) are amenajat un  punct de prim ajutor unde bucureştenii pot beneficia de apă şi aer condiţionat – în intervalul orar 08.00 – 16.30, la sediul DGASMB din str. Foişorului nr. 56-58, sector 3.

    DGASMB atrage atenţia că în urma expunerii prelungite la razele solare, mai ales în zilele de caniculă, pot apărea durerile de cap, ameţelile, contracţiile musculare, greaţa, apatia şi congestia feţei. Toate acestea sunt semne ale insolaţiei.

    Sfaturi de la DGASMB pe timp de caniculă:

    Pentru sugari şi copiii mici


    • Realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă şi curenţi de aer;
    • În perioada caniculară nu trebuie modificat regimul alimentar al copilului prin introducerea de alimente noi;
    • Este necesară o hidratare corespunzătoare, iar în cazul sugarilor mama trebuie să alăpteze de câte ori este nevoie;
    • Copilul trebuie îmbrăcat lejer, cu haine din textile vegetale;
    • Copiii nu trebuie să iasă din casă în timpul zilelor caniculare;
    • Copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructe proaspete ;
    • Micuţii trebuie ţinuţi cu scutece şi hăinuţe mereu curate şi trebuie îmbăiaţi cel puţin o dată pe zi;
    • Preşcolarilor li se pot face duşuri cu apă la temperatura camerei.

    Pentru copiii aflaţi în tabere

    • Trebuie să se asigure condiţii corespunzătoare de cazare;
    • Alimentele trebuie să respecte normele de igienă şi să fie proaspete;
    • Copiii trebuie să bea 2 litri de lichide pe zi pentru o bună hidratare;
    • Locul de joacă trebuie amplasat la umbră iar scăldatul trebuie să se facă sub supravegherea însoţitorului.

    Pentru vârstnici

    • Este necesar ca organismul să fie bine hidratat prin consumul a doi litri de apă pe zi. Se pot consuma, de asemenea, şi ceaiuri slab îndulcite, sucuri naturale sau sucuri de fructe preparate în casă;
    • Alimentaţia trebuie să fie compusă preponderent din fructe şi legume proaspete;
    • Nu este indicat să se consume alcool sau cafea pe timp de caniculă;
    • Trebuie să se evite circulaţia la orele de vârf când temperatura atinge cote maxime;
    • Persoanele cu afecţiuni cronice trebuie să îşi respecte tratamentul medicamentos, iar persoanele cu boli cardiace, hepatice, renale, pulmonare, de hipertensiune sau de circulaţie trebuie să se prezinte la medic pentru ca medicaţia să le fie adaptată la condiţiile de caniculă;
    • Este indicat să se menţină o bună igienă corporală: 3-4 duşuri pe zi.