Tag: adolescenti

  • Creatorul jocului BALENA ALBASTRA a fost condamnat. Vezi caţi ani de închisoare a primit

    Philipp Budeikin, în vârstă de 22 de ani, cunoscut sub numele de  Philipp Lis (Fox), a fost condamnat de un tribunal din Siberiapentru administrarea jocului care a declanşat mai multe sinucideri macabre în rândul adolescenţilor vulnerabili. Opinia publică a fost şocată de pedeapsa uşoară primită de acesta într-un proces cu uşile închise  Anterior, Budeikin a fost cercetat pentru presupuse legături cu 16 sinucideri din diferite regiuni ale Rusiei şi s-a constatat că era creierul din spatele fenomenului. 

    Acuzatul a recunoscut provocarea a 17 decese, cazuri care nu erau incluse în procesul său. Mai mult, Budeikin a declarat că victimele jocului său nu erau mai mult decât „deşeuri biologice”, care erau „fericiţi să moară” şi că „a curăţat societatea”. Ulterior, poliţia a afirmat că în jur de 20 de sinucideri din Rusia au legături cu respectivul caz, dar politicienii şi mass-media au sugerat că cifra se ridică la sute de tentative de suicid. Budeikin nu va fi supus unui regim sever de închisoare şi îşi va executa sentinţa în echivalentul rus al unei închisori deschise.

    Balena albastră este un joc originar din Rusia, jucat prin mai multe platforme social media,.Jucătorilor le este dat un maestru care îi controlează timp de 50 de zile şi în fiecare zi li se dă o sarcină de completat. În cea de-a 50-a zi, maeştrii din spatele jocului îi instruiesc pe tineri să se sinucidă. Din păcate, unii tineri din diferite ţări s-au sinucis. La începutul acestui an, părinţii din Marea Britanie au fost avertizaţi despre Balena Albastră, după ce o şcoală din Basildon a discutat cu poliţia despre acest fenoment. Panica generală s-a instalat abia după moartea a doi adolescenţi din Rusia, în februarie.

  • Cum reuşeşte acest tânăr să câştige până la 1.500 de dolari pe noapte, doar luând cina în faţa camerei web

    Acest fenomen social este larg răspândit la nivel local, fiind cunoscut ca „Mukbang” – o combinaţie între „a mânca” şi „a difuza” în limba coreeană. Telespectatorii îl privesc pe adolescentul BJ Patoo, dar şi pe alţii, în timp ce mănâncă, şi conversează  prin intermediul serviciului live streaming Afreeca TV, majoritatea abonaţilor fiind adolescenţi sau tineri. Aceştia îi pot face cadou stele virtuale celui care difuzează Mukbang, cu o valoare de 10 cenţi fiecare, care pot fi schimbate în bani.

    În 2013, cel mai bun BJ al Afreeca TV a câştigat suma de 250.000 de dolari. Majoritatea consideră că popularitatea fenomenului se datorează numărului mare de sud-coreeni care locuiesc singuri, în timp ce alţii consideră că e o metodă de a-ţi potoli pofta fără să mănânci. 

  • Confesiunile unui angajat McDonald’s traumatizat. 30 de plicuri de ketchup pentru o plăcintă sau burgeri cu 50 de extra porţii de murături

    Într-o conversaţie pe Reddit, alături de alţi utilizatori, Sarah a povestit cum i s-au oferit în mai multe rânduri droguri pentru mâncare, dar a detaliat şi cele mai ciudate comenzi pe care le-a primit în timpul nopţii.

    Unele dintre acestea ies în evidenţă: 30 de plicuri de ketchup pentru o plăcintă de mere sau burgeri cu 50 de extra porţii de murături, mai notează cei de la Daily Mail.

    În Australia există 948 de restaurante McDonald’s şi multe dintre acestea funcţionează în regim non-stop. În ultimii ani, compania a derulat o campanie agresivă de extindere.

    McDonald’s România, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de restaurante, cu afaceri de circa 100 mil. euro şi cu aproape 70 de unităţi de tip fast-food, şi-a schimbat acţionarul la jumătatea lunii ianuarie. Astfel, gigantul american McDonald’s a vândut operaţiunile locale către un francizat din Malta, potrivit datelor ZF.

    Transferul către o structură de tip parteneriat pentru dezvoltare reflectă strategia generală de redresare a brandului condusă de preşedintele şi CEO-ul Steve Easterbrook, care include obiectivul pe termen lung de a opera 95% din restaurante în sistem de franciză la nivel global. Începând cu 22 ianuarie 2016, Premier Capital a preluat ca proprietate şi operaţiuni toate cele 67 de restaurante McDonald’s din România şi cele 19 cafenele McCafé şi va asigura capitalul necesar pentru a finanţa dezvoltarea McDonald’s în România.

  • O idee de afacere surprinzător de simplă.Doi adolescenţi de 14 ani din SUA au găsit o soluţie ingenioasă la o problemă foarte stresantă pentru toate mamele

    Doi adolescenţi de 14 ani din SUA au găsit o soluţie ingenioasă la o problemă foarte stresantă pentru toate mamele, scrie Daily Mail

    Sam Nassif şi Oliver Greenwald din Denver au născocit un fel de farfurie de napolitană care se pune în jurul conului astfel încât îngheţata când se topeşte nu se va mai scurge pe mână sau pe haine. Potrivit cotidianului britanic, celor doi le-a venit ideea pentru această invenţie când aveau 10 ani. “Într-o zi am trecut pe lângă un magazin ce vindea îngheţată şi am văzut doi copii cu îngeţată curgându-le pe mâini şi pe haine, iar mama lor stătea lângă ei cu şerveţelul în mână. Ne-am gândit că ar trebui să facem ceva în privinţa asta”, au declarat cei doi.

    Au vorbit cu un producător pentru realizarea unui model 3D al lui Drip Drop şi potrivit lor au testat peste 100 de ingredinte până au găsit combinaţia câştigătoare.

    Au ieşit pe locul doi la un concurst de inveţii în 2011, iar anul trecut au impresionat juriul de la emisiunea de pitching de idei de afaceri, Shark Tank. Mai mult, cei doi au obţinut o finanţare de la Barbara Corcoran în valoare de 50,000 de dolari pentru 33% din afacere. 

  • Blestemul loteriei. Ce s-a întâmplat cu această familie după ce a câştigat milioane la loto

    Gareth şi Catherine Bull au devenit milionari peste noapte după ce au câştigat în 2012 peste 40 de milioane streline la loto. Însă, ulterior, Gareth s-a mutat din casa familiei, în timp ce Catherine continuă să locuiască acolo cu cei doi fii adolescenţi.

    Bărbatul în vârstă de 45 de ani locuieşte acum într-o cabană cu trei dormitoare, aflată la peste o milă distanţă. „Căsătoria era consumată de ceva timp. Sincer, nu erau foarte bine nici când au câştigat, dar au crezut că acest câştig îi poate ajuta. Dar blestemul loteriei pare să îi fi afectat şi pe ei”, declara o cunoştinţă.

    Familia Bull reprezintă, însă, doar unul dintre cazurile care au trecut prin această situaţie. Un alt exemplu sunt Les şi Samantha Scadding, care au câştigat 45,5 milioane de lire în 2009 şi au divorţat în 2013, dar şi Adrian şi Gillian Bayford, care au câştigat 148 milioane lire sterline în 2012, şi s-au despărţit doar un an mai târziu. Jason şi Victoria Jones erau căsătoriţi de mai puţin de o lună, când au câştigat 2,3 milioane de lire în 2004. Perechea a divorţat anul trecut, în august, după ce doamna Jones a întâlnit un om de afaceri de o sută de ori mai bogat decât soţul ei.

    Un alt exemplu al „blestemului loteriei” este Jane Park, cea mai tânără câştigătoare, care la 17 ani a câştigat 1 milion de lire sterline. Câţiva ani mai târziu aceasta a dat în judecată loteria, motivând că „viaţa sa era de 10 ori mai bună” înainte de a fi câştigat.

  • Povestea uneia dintre cele mai periculoase bande de stradă din lume. Suma fabuloasă pe care o câştiga anual

    Grupul a fost înfiinţat în anii 1980 în Los Angeles, format din imigranţii refugiaţi care au fugit de războiul civil din El Salvador. Alţi membri au venit din Honduras, Guatemala şi Mexic. „MS” înseamnă „Mara Salvatrucha”, o alăturare a cuvintelor „Mara” , care înseamnă „bandă”, „Salva”, de la „Salvador” şi „trucha”, care se traduce aproximativ ca „băieţii deştepţi ai străzii”. 13 reprezintă poziţia lui M în alfabet. MS-13 şi-a câştigat „reputaţia” datorită violenţelor extreme şi crimelor comise, iar potrivit FBI grupul s-a extins în 46 de state.

    În 2012, MS-13 a fost desemnat drept o „organizaţie criminală transnaţională”, plasat alături de carteluri internaţionale mult mai mari, cum ar fi grupul mexican Zetas, Yakuza din Japonia sau  Camorra din Italia.  Grupul îşi recrutează oamenii din rândul adolescenţilor săraci, pe care îi supune unor probe crunte de iniţiere.

    Mai exact, aceştia sunt subiecţii unor bătăi violente pentru a face parte din grup şi, ulterior, trebuie să facă ei înşişi o crimă în numele grupului pentru a fi considerat membru valoros. Se spune că a abandona M13 este şi mai grav, mai exact cei care vor să plece sunt ucişi.

    O evaluare a FBI din 2008 arăta că MS-13 are între 6.000 şi 10.000 de membri doar în SUA, iar înafara graniţelor ţării numărul acestora este şi mai mare. Venitul anual al grupului este de aproximativ 31 de milioane de dolari,  potrivit informaţiilor poliţiei, bani obţinuţi,  în special, din din droguri şi jafuri. 

  • ATAC TERORIST pe Manchester Arena la un concert al Arianei Grande. Bilantul provizoriu este CUTREMURĂTOR. LIVE UPDATE

    Cel puţin 19 oameni au murit şi 59 au fost răniţi în urma unor explozii care au avut loc la finalul unui concert susţinut de Ariana Grande pe Manchester Arena. Autorităţile iau în calcul un atac terorist. Manchester Arena este cea mai mare sală de concerte din Europa. Marea majoritate a celor prezenţi la concert erau copii şi adolescenţi. 

    VEZI AICI momentul EXPLOZIEI şi panica ce a urmat. Mărturii CUTREMURĂTOARE ale supravieţuitorilor. LIVE UPDATE