BusinessMagazin

Tag: acoperire

  • S-a deschis cel mai mare parc tematic acoperit din lume. Vezi um arată atracţia de un miliard de dolari din mijlocul deşertului- GALERIE FOTO, VIDEO

    Warner Bros World e cel mai nou, şi totodată cel mai mare parc tematic acoperit din lume, deschis în Yas Island, o destinaţie de vacanţă din Abu Dhabi.

    Parcul se întinde pe o suprafaţă de 1,65 de milioane de metri pătraţi şi este construit în deşert, în interiorul unei clădiri imense. Warner Bros World este structurat în şase zone tematice, cu personaje centrale din desenele animate, precum Bugs Bunny, Tom şi Jerry, Batman sau Scooby-Doo. Investiţia în noua atracţie s-a ridicat la peste un miliard de dolari.

  • Bogaţia uriaşă pe care nu o băgăm în seamă: Una dintre cele mai preţioase resurse naturale ale României. Nu este aur, petrol sau gaze. Avem 60% din rezerva totală din Europa

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat?

    Aroganţă fără limite: “37 de milioane de lire reprezintă prea puţin pentru stilul de viaţă cu care m-a obişnuit” – GALERIE FOTO

     

    O tânără de 23 de ani din Moscova a ajuns “spaima şoferilor”: conduce maşini de sute de mii de euro şi arde teancuri de bani pe aragaz – GALERIE FOTO

     

    Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale. Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă – GALERIE FOTO

     

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • De ce vor unii să iasă din tipare?

    „Mă decolorez de patru ori pe an, mă vopsesc o dată sau de două ori pe an cu vopsea permanentă şi de până la zece ori cu vopsea semipermanentă iarna. În anotimpul rece este nevoie de dublă decolorare ca să pot obţine păr alb sau argintiu, îmi place cum se asortează cu zăpada şi cerul înnorat”, spune Carol Turculeţ, absolvent al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

    El povesteşte că s-a vopsit pentru prima dată înainte de a participa la prima ediţie a evenimentului East European Comic Con, când avea
    15 ani.

    „Prima dată m-am vopsit înainte să particip la prima ediţie a evenimentul East European Comic Con, în primăvara lui 2013, când aveam 15 ani. Personajul în care voiam să mă costumez avea părul portocaliu, dar eu nu obişnuiam să mă decolorez pe atunci şi m-am făcut vişiniu. Ulterior nu m-am mai vopsit până la începutul primului an de facultate, când m-am făcut brunet şi de atunci alternez culorile constant”, spune Carol Turculeţ.

    Specialiştii spun că unul dintre motivele pentru care bărbaţii se vopsesc este pentru a se conforma la un anumit grup, spre exemplu cel al hipsterilor.

    „Motivul psihologic pentru care bărbaţii se vopsesc este nevoia de noutate şi dinamism, de poziţie şi atitudine freestyle. De asemenea, poate fi şi nevoia de apartenenţă la un anumit stil, precum cel renumit al hipsterilor”, spune Alin Sebastian Godeanu, psiholog clinician specialist şi lector la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Bucureşti.

    Carol Turculeţ spune că nu s-a vopsit niciodată la salon, el apelează la serviciile unui hairstylist doar pentru a se tunde şi se vopseşte acasă sau la prieteni, iar „în momentul vopsirii, oriunde aş fi, am grijă să am la mine strictul necesar: oxidant, vopsea, elastice şi clame mici deoarece am părul scurt, mănuşi şi pensule, dar şi suplimente precum balsam, mască de păr sau un borcan de ulei esenţial, în cazul în care simt părul uscat după vopsire”.

    El recurge la vopsitul permanent şi la decolorat de aproximativ şase ori pe an şi foloseşte vopseaua semi-permanentă de cel puţin zece ori pe an, mai des în sezonul rece. „Nu costă mult nici vopsirea propriu-zisă şi nici decolorantul. Înainte devenea costisitor când, fără experienţă fiind, îmi ardeam părul şi trebuia să achiziţionez măşti de păr, care costau 20 de lei pe doză şi era nevoie de trei doze pe săptămână, sau uleiul esenţial, pe care îl aplicam zilnic, şi nici acela nu era ieftin.”

    Ulterior a învăţat să se vopsească/decoloreze singur şi, astfel, pudra decolorantă şi oxidantul ajung să îl coste între 10 şi 20 de lei, „iar cea mai scumpă vopsea pe care am achiziţionat-o este cea ametist, pe care o am acum în păr, care a costat 25 de lei tubul. Nu consider că, în prezent, este un obicei costisitor”.

    Cristi Pascu, unul dintre cei mai apreciaţi hairstylişti din România, priveşte la polul opus şi spune că mulţi bărbaţi se vopsesc pentru a acoperi firele albe de păr; pentru asta plătesc 200 – 250 de lei, iar vopsirea se repetă o dată la trei săptămâni.

    „Bărbaţii îşi doresc şi ei să arate mai bine. Unul dintre motivele pentru care se vopsesc este să-şi acopere părul alb, ceea ce este valabil mai ales în cazul celor care îşi câştigă existenţa prin imagine, precum cântăreţi, oameni de televiziune, oameni de presă sau cei care intră în contact cu publicul”, spune Cristi Pascu.

    El adaugă că vârsta este relativă, deoarece la bărbaţi părul alb începe să apară încă de la vârsta de 18 ani. „Am văzut băieţi care la 20 de ani aveau părul grizonat. Asta poate fi cool la început, dar la un moment dat te vopseşti, pentru că nu vrei ca la 30 de ani să arăţi de 50.”
    În acelaşi timp, Sebastian Godeanu spune că băieţii încep să se vopsească încă de la vârsta de 16 – 17 ani.

    Avantajul pe care îl aduce schimbarea culorii de păr la bărbaţi este cel legat de sentimentul de bunăstare, de aceea mulţi recurg la schimbarea culorii de păr pentru a fi în acord cu propria personalitate, adaugă Sebastian Godeanu, făcând referire la cei care abordează culorile vii, câteodată combinate.

    Dar cum cultura noastră nu se apropie atât de mult de cea asiatică, unde cei mai mulţi bărbaţi sunt vopsiţi în culori stridente, majoritatea bărbaţilor din România se vopsesc pentru a acoperi firele albe şi astfel nu există o culoare care să fie la modă sau care să fie preferată de bărbaţi, spune Cristi Pascu. „Nu există o culoare căutată de bărbaţi, pentru că ei îşi vopsesc părul din necesitate şi încearcă să aibă o culoare cât mai apropiată de culoarea lor naturală. E bine că în prezent vopselele sunt destul de avansate din punct de vedere tehnologic şi astfel poţi obţine un aspect perfect natural.”

    Stilistul adaugă că pentru bărbaţi moda este relativă, deoarece „suntem mai conservatori” şi atunci moda poate fi o tendinţă care ţine de statutul social şi de vârstă. „Poate fi ceva la modă pentru cei care sunt la nivel de business şi poate fi altceva la modă pentru cei care ies cu skateboardul în parc.”

    Însă, deşi bărbaţii care se vopsesc nu sunt prea bine văzuţi în România şi această schimbare este asociată cu imaturitatea, psihologul Sebastian Godeanu spune că femeile sunt atrase de bărbaţii care îndrăznesc să îşi asume aceste schimbări, mai ales într-o lume tradiţionalistă.

    „Am observat că femeile sunt atrase de bărbaţii vopsiţi, pentru că îndrăznesc să-şi asume personalitatea într-o lume tradiţionalistă, cum este a noastră. Chiar dacă multe femei asociază vopsitul părului cu imaturitatea, este apreciată iniţiativa”, adaugă Sebastian Godeanu.

  • Houtouwan, satul-fantomă din China care a devenit atracţie turistică – VIDEO

    Cândva, Houtouwan adăpostea peste 2000 de familii. Totuşi, datorită poziţiei insulei şi a distanţei mari faţă de alte localităţi, aprovizionarea cu alimente era dificilă, iar educaţia copiilor avea de suferit.
    La începutul anilor ’90, locuitorii au început să plece, şi până în 1994, satul a fost aproape complet abandonat. De-a lungul anilor, vegetaţia luxuriantă a acoperit clădirile.
    Datorită aspectului micii aşezări, insula a devenit o populară atracţie turistică. Fotografiile aeriene au fost realizate de fotojurnalistul Johannes Eisele.

  • „Vreau să bei acel pahar, să-ţi rupi chiloţii şi să dansezi pe masă“. Cum s-a transformat un eveniment caritabil într-un scandal internaţional

    Publicul a fost şocat să afle la ce abuzuri sunt expuse tinerele care au servit băuturi la un eveniment de caritate la care a participat „lumea bună“ a societăţii.

    Evenimentul de strângere de fonduri pentru caritate al The Presidents Club Charitable Trust este adresat doar bărbaţilor din domeniul afacerilor, politicienilor şi oamenilor din media, sport sau modă. Investigaţia realizată de FT arată că tinerele hostese au fost hărţuite, altele pipăite şi unora li s-au cerut favoruri sexuale. |n 2018. |n contextul mişcării #metoo, prin intermediul căreia numeroase femei şi-au făcut curaj, au ieşit în faţă şi au dezvăluit că au fost abuzate, iar mai mulţi bărbaţi, cu statut însemnat în societate şi în lumea filmului, au fost arătaţi cu degetul pentru faptele lor ruşinoase.

    Madison Marriage, jurnalistă la Financial Times, a auzit de la o prietenă, care lucra ca hostesă, de cât de dificil poate fi să lucrezi pentru un eveniment al The Presidents Club Charitable Trust. Ea s-a hotărât să afle despre ce este vorba şi a pretins că este o astfel de chelneriţă la eveniment, dezvăluind hărţuirile la care erau supuse femeile.

    Se ştiu puţine lucruri despre această organizaţie, care până acum a fost extrem de secretoasă. Instituţia a fost descrisă ca fiind o organizaţie caritabilă care a apărut în mijlocul anilor 1980 cu puţin timp înainte de boomul financiar din Londra. Clubul s-a dezvoltat în anii prosperi care au urmat, atrăgând unele dintre cele mai apreciate figuri din politică, afaceri şi lumea celebrităţilor. Grupul a câştigat notorietate pentru petrecerile sale la care aveau acces doar bărbaţi; iar aceştia făceau donaţii serioase în urma unor licitaţii spectaculoase.
    David Meller, Harvey Soning şi Bruce Ritchie sunt trecuţi drept administratori ai clubului.

    |n fiecare an, timp de 33 de ani, Presidents Club Charitable Trust a organizat un eveniment de strângere de fonduri la hotelul Dorchester din Londra. Evenimentul cu pricina are un scop lăudabil, acela de strângere de fonduri cu premii prestigioase oferite la licitaţie. |n decursul celor trei decenii s-au strâns peste 20 de milioane de lire sterline pentru caritate.

    Cei prezenţi anul acesta la eveniment, la fel ca şi în trecut, fac parte din lumea de afaceri a Marii Britanii, din domeniul financiar, al modei şi politicului, ”oameni respectaţi“, după cum era scris pe site-ul fundaţiei. La eveniment nu aveau voie femeile, dar au fost angajate 130 de ”hostese“ pentru a avea grijă de nevoile a 360 de bărbaţi. Femeile erau încurajate să bea alături de bărbaţi la eveniment şi chiar mai mult la şi la ”after party-urile“ discrete.

    Suspiciunile în jurul evenimentului au apărut încă de la aplicaţia pentru jobul de hostesă, pentru care doar fetele ”înalte, slabe şi frumoase“ puteau aplica. |n timp ce ţinuta obligatorie a evenimentului a fost catalogat drept black tie, chelneriţele trebuia să poarte ”pantofi negri sexy“, ”lenjerie intimă neagră şi rochii scurte negre şi o curea neagră lată care seamănă cu un corset“.

    Imediat cum au ajuns la hotel, hostesele au fost nevoite să semneze un contract non-disclosure fără a le da şansa să citească ce scrie sau să poată lua o copie acasă.

    Agenţia care făcea angajările pentru eveniment nu a menţionat nimic de pipăit, ci doar ”că trebuie să suporţi bărbaţii enervanţi“. Ce trebuie să facă fetele? ”Să binedispună mixul de oameni de afaceri, politicieni, oligarhi, magnaţi, producători de film, finanţatori şi directori şi să aducă băuturi atunci când este nevoie“.

    ”Mai mulţi bărbaţi ţineau mâna hosteselor în timp ce aşteptau antreurile cu somon şi paharele cu whiskey şi vodcă“, îşi aduce aminte Marriage.

    |n timp ce dansatoarele burlesque dansau pe scenă, ”un bărbat de aproape 70 de ani a întrebat o fată de 19 ani dacă este prostituată“. O altă tânără a declarat pentru FT că bărbaţii au pipăit-o pe fund, pe burtă şi pe picioare, iar o alta a mărturisit că un alt invitat a sărit pur şi simplu să o sărute. Altul a invitat-o în camera lui.

    Potrivit altor fete, evenimente similare au avut loc la multe mese de-a lungul nopţii. Hostesele au declarat că bărbaţii au pus în mod repetat mâinile pe sub fustele lor şi chiar un bărbat şi-a expus părţile intime.

    De asemenea, fetele erau încurajate să participe la astfel de întâmplări şi ”la toaletă era implementat un sistem de monitorizare prin care femeile care stăteau prea mult la baie erau chemate înapoi în sală şi escortate de un bodyguard“.

    Nici Marriage nu a fost ocolită de un astfel de comportament şi a declarat pentru Washington Post că şi ea a fost pipăită şi a primit propuneri indecente. ”M-am simţit foarte tristă şi supărată după ce am văzut că încă se întâmplă aşa ceva într-o astfel de împrejurare în 2018.“
    Evenimentul se încheia oficial pe la ora 11 pm, dar fetelor li s-a spus că este nevoie să stea până la 2 am. Mai mult, unora li s-a spus că pe final pot să bea ce vor şi că se pot duce să stea cu bărbaţii pe care-i consideră cei mai atrăgători.

    After party-ul s-a ţinut într-o cameră mai mică a hotelului Dorchester unde bărbaţii dansau şi beau alături de hostese. ”Vreau să bei acel pahar, să-ţi rupi chiloţii şi să dansezi pe masă“, a spus un bărbat prinzând-o pe o tânără de talie. |n mijlocul încăperii Jimmy Lahoud, 67 de ani, om de afaceri libanez, dansa cu entuziasm cu trei tinere îmbrăcate în rochii roşi, conform dezvăluirilor jurnalistei de la FT.

    Hostesele, majoritatea cu vârste între 19 şi 23 de ani, au fost plătite cu 211 dolari. Multe dintre ele sunt dansatoare, modele, actriţe care caută o sursă de venit în plus, povesteşte jurnalista. Marriage a declarat că multe femei au fost alarmate de ceea ce se întâmplă, altele au declarat că le place ceea ce fac, ”mai ales dacă faci asta alături de prietene. E mai uşor să faci asta alături de prieteni decât singură“.
    Unele dintre femei erau entuziasmate că le-au fost oferite slujbe, altora le-au fost oferite bacşişuri mari pe care s-au simţit obligate să le refuze. Marriage îşi aduce aminte că o femeie nu-şi putea aplica rimelul pe gene din cauză că, spunea ea, ”sunt ameţită rău de la shoturile de tequila!“.

    Dezvăluirile au stârnit un scandal în lumea britanică. Liderul adjunct al Partidului Liberal Democrat, Jo Swinson, a declarat că articolul îi întoarce stomacul pe dus. ”Peste 300 de bărbaţi bogaţi au fost perfect fericiţi să participe la un astfel de eveniment care ne demonstrează cultura putredă şi sexistă care încă există în comunitatea oamenilor de afaceri.“

    Şi nu a fost singura poziţie din partea politicului: ”|mi imaginez că fundaţiile de caritate care beneficiază de acest eveniment vor fi îngrozite de ceea ce se întâmplă acolo“, a declarat şi Anna Soubry, reprezentantă a Partidului Conservator.

    După articolul publicat de ziarul financiar britanic, două spitale de copii care au primit donaţii de la Trust au anunţat că sunt şocate să audă aşa ceva şi că o să returneze banii.

    La câteva ore a picat şi primul cap: David Meller, preşedintele evenimentului, care a anuţat că nu o să mai fie directorul nonexecutiv al Departamentului de Educaţie al Marii Britanii. Până seara, fundaţia Presidents Club a anunţat că se va închide şi că va distribui ce fonduri au rămas către oamenii de care au nevoie.

    Theresa May s-a declarat şocată că astfel de lucruri se mai pot întânpla în prezent şi a anunţat că va avea loc o investigaţie. |ntre timp, donatorii, cei prezenţi la eveniment şi organizatorii încearcă să se distanţeze de ceea ce s-a întâmplat. La doar o zi de la publicarea informaţiilor scandaloase, organizaţia care ţinea acest eveniment s-a desfiinţat.

    |n urma licitaţiei, în cadrul căreia s-au vândut diferite maşini, prânzuri cu politicieni şi cu vedete, s-ar fi strâns în jur de 2 milioane de lire sterline. Un prânz cu Boris Johnson şi un ceai alături de guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, au fost printre cele mai licitate.
    Printre cei care au participat anul acesta se numără nume importante din lumea afacerilor din Marea Britanie precum Tim Steiner, CEO-ul supermarketului online Ocado, sau Philip Green, şeful Arcadia Group, companie de retail ce include Topman, Evans sau Outfit. De asemenea, nume importante din lumea financiară au participat la eveniment.

    Comedianul David Walliams a fost gazda evenimentului şi pentru asta are de suferit după ce mai multe lanţuri de magazine de cărţi au anunţat că vor renunţa la cartea pentru copii scrisă de el, potrivit Daily Mail. |n trecut alte nume importante au participat, precum fostul magnat al Formulei 1 Bernie Ecclestone, Michael Sherwood, fost vicepreşedinte al Goldman Sachs, sau vedeta TV Vernon Kay.

  • Ministerul Sănătăţii lansează procedura de achiziţie pentru o mie de incubatoare

    Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că achiziţia de incubatoare va acoperi necesarul existent în maternităţile din ţară.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Houtouwan, satul-fantomă din China care a devenit atracţie turistică – VIDEO

    Cândva, Houtouwan adăpostea peste 2000 de familii. Totuşi, datorită poziţiei insulei şi a distanţei mari faţă de alte localităţi, aprovizionarea cu alimente era dificilă, iar educaţia copiilor avea de suferit.
    La începutul anilor ’90, locuitorii au început să plece, şi până în 1994, satul a fost aproape complet abandonat. De-a lungul anilor, vegetaţia luxuriantă a acoperit clădirile.
    Datorită aspectului micii aşezări, insula a devenit o populară atracţie turistică. Fotografiile aeriene au fost realizate de fotojurnalistul Johannes Eisele.

  • Braşovul are cele mai multe locuinţe care au asigurări obligatorii împotriva dezastrelor

    „Nivelul de acoperire prin asigurare a crescut cu aproximativ 10% comparativ cu finalul anului 2017. În acest moment, din cele 121.652 locuinţe din Braşov, 60.800 sunt asigurate prin poliţa obligatorie PAD”, arată comunicatul.

    Această creştere „nu ar fi fost însă posibilă fără implicarea autorităţilor locale”, menţionează PAID.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Telekom Romania a lansat o soluţie de backup în cloud pentru computere şi servere

    Soluţia Telekom Cloud Backup a fost creată pe baza tehnologiei Veeam Cloud Connect şi acoperă o gamă largă de scenarii de backup pentru companii, fiind destinată protejării atât a staţiilor de lucru (PC, laptop), cât şi a serverelor cu sisteme de operare Linux sau Windows. Datele companiilor sunt salvate automat pe o platformă de backup implementată în centrele de date performante şi sigure ale Telekom Romania, aflate pe teritoriul României, unde fiecare client are alocat un spaţiu dedicat.

    Disponibilă pe baza unui abonament lunar pentru spaţiul de stocare şi pentru licenţele software Veeam, soluţia nu necesită investiţii în infrastructură IT suplimentară. Instalarea şi configurarea durează câteva minute, iar backup-urile se fac automat, conform unui calendar stabilit de fiecare utilizator în parte, fără a fi nevoie de operaţiuni suplimentare pentru salvarea informaţiilor.

    Soluţia Telekom Cloud Backup reduce semnificativ efortul de implementare şi management al unei soluţii de backup din partea clientului, respectând cerinţele strategiei 3-2-1-0 de protecţie a datelor, potrivit căreia, cea mai eficientă metodă de asigurare a datelor presupune existenţa a 3 copii, pe 2 sisteme diferite dintre care 1 să se afle la distanţă, într-o altă locaţie geografică, pentru a asigura 0 erori.

    Clienţii soluţiei Telekom Cloud Backup beneficiază de securitate deplină a datelor – la sursa, în timpul transferului şi la destinaţie, datorită tehnologiilor avansate de criptare şi a conexiunilor SSL. Activarea soluţiei se face imediat după semnarea contractului de achiziţie, clienţii beneficiind totodată de suport tehnic specializat oferit de tehnicienii Telekom Romania.

    Soluţia Telekom Cloud Backup se adresează atât clienţilor care folosesc deja tehnologie de backup Veeam pentru infrastructura IT proprie, cât şi celor care nu folosesc această tehnologie. Conectarea soluţiei Telekom Cloud Backup cu aplicaţia Veeam Backup & Replication sau agentul de backup instalate pe echipamentele clienţilor se efectuează automat.

  • Guvernul face un cadou românilor: Credite garantate de stat, cu dobândă zero. Care sunt condiţiile

    „Beneficiarii pot fi persoane de 16-26 de ani sau de 26-55 de ani şi sunt eligibili dacă urmează o formă de învăţământ. Tinerii de 16-26 de ani pot primi credite de 40.000 de lei plus un bonus de 20.000 de lei, iar persoanele de 26-55 de ani pot primi 35.000 de lei plus un bonus de 20.000 de lei”, a explicat Viorel Ştefan într-un briefing de presă.

     
    „Dobânda este zero din perspectiva beneficiarului, pentru că toate dobânzile şi comisioanele bancare aferente acestor credite sunt suportate de stat, prin Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor”, a mai spus oficialul. Iar „garanţia este acoperită de stat în proporţie de 80%, prin Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM, urmând ca diferenţa să fie asigurată de beneficiar sau de un codebitor”.