BusinessMagazin

Tag: abuzuri

  • Cum a devenit un băieţel de 12 ani erou medaliat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

    Calvin Graham făcea parte dintr-o familie mare, el fiind cel mai mic dintre cei 7 fraţi. Din cauza tatălui abuziv, el împreună cu unul dintre fraţii mai mari au fugit de acasă. Cei doi s-au întreţinut vânzând ziare şi livrând telegrame în weekend, potrivit Business Insider.

    Avea 11 ani când a decis să se înroleze în Marină, dar avea o problemă. Era minor. Ca să pară mai învârstă, Graham a început să se bărbierească şi şi-a modificat vocea, să pară mai adâncă, iar la înrolare a îmbrăcat hainele fratelelui său. “Aveam aproape 1,60cm şi 56 de kg”, a povestit el. Un prieten i-a falsificat semnătura mamei lui Graham, semnătură prin care-şi dădea acordul ca el să fie înrolat. I-a spus mamei lui că se duce în vizită la rude, în schimb el s-a dus la biroul de înrolare. A trecut de inspecţia iniţială, dar dentistul avea să-şi dea seama că nu are 17 ani. “Dentistul îmi tot zicea că am 12 ani, dar eu o ţineam pe a mea şi îi ziceam că am 17 ani. Într-un final, a spus că nu are timp de mine şi m-a lăsat în pace”, a spus Calvin Graham.

    Pe 15 august 1942 a fost înrolat în marina Statelor Unite. Avea 12 ani, 4 luni şi 12 zile, astfel devenind cel mai tânăr membru al armatei Statelor Unite din timpul celui De-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, Calvin Graham a fost şi cel mai tânăr erou decorat.

    A fost repartizat navei USS South Dakota şi a fost desemnat să se ocupe de încărcarea tunului de 40mm. Nava a participat la bătălia de la Guadalcanal, unde a fost lovită de 47 de ori de tunurile japonezilor. Una dintre explozii l-a aruncat pe Calvin pe scări, cazătură în urma căreia a fost rănit şrapnel şi şi-a pierdut dinţii din faţă. În ciuda rănilor şi arsurilor suferite, băiatul de 12 ani nu s-a ascuns, ci a ajutat răniţii. “Le-am dat ţigări şi am vorbit cu ei toată noaptea. Am îmbătrânit mult în noaptea aia”, a mărturist el.

    Pentru curajul dovedit a primit “Bronze Star”, medalie acordată membrilor forţelor armate ale Statelor Unite pentru serviciul meritoriu într-o zonă de luptă dar şi “Purple Heart”, medalie acordată membrilor forţelor armate ale Statelor Unite care au fost răniţi în timpul războiului.

    Un an mai târziu, mama sa a aflat unde era şi a informat marina în legătura cu vârsta lui reală. În loc să fie eliberat din servicul militar, Graham a fost închis timp de aproape trei luni. A fost eliberat după ce sora lui a ameninţat că o să povestească presei ce s-a întâmplat.  Calvin Graham a fost eliberat însă medaliile i-au fost retras

    La 13 ani Calvin Graham era un “baby vet”, un băiat care nu-şi găsea locul la şcoală şi a ales viaţa de adult, din nou. S-a angajat ca sudor pe un şantier naval, s-a căsătorit şi un an mai târziu avea şi un copil. La 17 ani a divorţat apoi s-a înrolat în armată. Trei ani mai târziu a căzut de pe un dig şi şi-a rupt spatele. Din pricina accidentului a fost nevoit să vândă reviste tot restul vieţii.

    În 1978, preşedintele Jimmy Carter i-a înapoiat medaliile câştigate, cu excepţia Purple Heart, şi a primit şi o sumă de bani din partea guvernului american.


    Zece ani mai târziu, povestea lui a fost subiectul unui film “Too Young the Hero”.

    Calvin Graham a murit în 1992 din cauza unei boli de inimă.

  • Substanţa economică, abuzurile fiscului şi banii contribuabililor

    Ne-am decis să scriem acest articol având în vedere tot mai desele stări conflictuale pe care le-am constatat, în ultimul timp – din postura de consultant fiscal –, între contribuabili şi organele de inspecţie fiscală. Sursa celor mai multe dintre aceste divergenţe porneşte de la aplicarea neunitară în practică a deja celebrului art. 11 din codul fiscal, articol care – şi în opinia noastră – oferă organelor fiscale „o marjă de interpretabilitate” extrem de largă şi imprecis definită.

    Avem în vedere, desigur, posibilitatea conferită organelor de inspecţie fiscală cu privire la reconsiderarea conţinutului economic şi al substanţei economice ale unor tranzacţii, şi – pe cale de consecinţă directă – posibilitatea de a reconsidera şi de a ajusta veniturile şi cheltuielile contribuabililor şi, implicit, evidenţele contabile şi fiscale ale acestora, intervenindu-se astfel, efectiv, asupra bazelor de impunere declarate de către aceştia.

    Nu negăm acest drept al organelor de inspecţie fiscală; dimpotrivă, îl apreciem ca fiind unul legitim şi – la nivel de principiu – chiar justificat. Problema care se ridică este că această recalificare juridică şi fiscală a operaţiunilor economice derulate de contribuabili se realizează pe baza unor texte de lege insuficient structurate şi reglementate; şi, poate tocmai din acest motiv, pot reprezenta punctul de plecare al unor aprecieri pur subiective şi, implicit, al unor decizii arbitrare şi discreţionare (ca să nu le numim direct abuzive). 

    Noile reglementări ale legislaţiei fiscale – aprobate deja prin Legea nr. 187 / 2015 şi preluate ca atare şi în forma Codului fiscal aflat în prezent la promulgare – apreciem că nu vin să clarifice această problemă. Chiar „aria de acţiune” conferită organelor fiscale – din păcate, în detrimentul contribuabililor – poate fi şi mai generoasă.

    Deşi este de salutat eliminarea din cuprinsul art. 11 alin. (12) Cod fiscal a posibilităţii de a anula exercitarea dreptului de deducere fiscală de către un contribubil – pe motivul că respectivul contribuabil „ştia sau ar fi trebuit să ştie” de implicarea unui furnizor de al său într-un mecanism de fraudare a obligaţiilor fiscale – rămâne totuşi posibilitatea recalificării juridice şi fiscale a unor operaţiuni (şi chiar a unor activităţi!) ale contribuabilului în baza unor practici identificate de organele fiscale ca fiind „abuzive”. Şi asta în condiţiile în care noţiunea în sine de „practică abuzivă” nu este definită conceptual ca atare în curprinsul art. 7 Cod fiscal şi nici nu sunt stabilite criterii efective în baza cărora să se poată aprecia dacă o tranzacţie sau activitate poate fi calificată ca practică abuzivă.

    De asemenea, deşi în forma actuală a art. 11 cod fiscal, textul de lege impune acum în sarcina echipei de inspecţie fiscală obligaţia de a motiva decizia de reîncadrare fiscală a unei tranzacţii, apreciem această obligaţie ca având un caracter mai mult formal, atât timp cât textul de lege nu reglementează, în continuare, noţiunea în sine de tranzacţie fără scop economic sau atât timp cât nu s-a transpus vreo responsabilitate în sarcina organelor de inspecţie fiscală, în situaţia în care reîncadrarea tranzacţiei respective conduce la emiterea unei decizii de impunere desfiinţate ulterior de instanţele de judecată competente.

    În aceste condiţii, apreciem ca fiind absolut necesară – mai ales în etapa actuală, a unor conflicte evidente între fisc şi contribuabili – reluarea acestei teme şi introducerea (în cuprinsul viitoarelor norme metodologice ce urmează a fi date în aplicarea legislaţiei fiscale) a unor criterii clare şi explicite, în sensul calificării fiscale a unor tranzacţii / activităţi ca fiind fără substanţă şi conţinut economic sau supuse unor practici abuzive. Totul, evident, în urma unei dezbateri publice în adevăratul sens al cuvântului şi nu doar de formă, pentru a putea astfel identifica aspectele tehnice cele mai în măsură să diminueze actualele volatilităţi, inadvertenţe şi asimetrii normative şi să conducă la stabilirea unor criterii coerente şi explicite, a căror aplicare efectivă să nu genereze o practică neunitară, de la un caz la altul, privind clasificarea anumitor tranzacţii ca fiind artificiale sau fără substanţă economică.

    În ceea ce ne priveşte, apreciem că noua legislaţie fiscală trebuie să insiste nu pe definirea a ceea ce nu reprezintă o tranzacţie cu substanţă econmică, ci să reglementeze pe fond noţiunea în sine a substanţei economice a unei tranzacţii. Credem că şi necesitatea definirii noţiunii de „comportament fiscal inadecvat” al unui contribuabil este de maximă actualitate, cu atât mai mult cu cât aceasta este tot mai des invocată în rapoartele de inspecţie fiscală, fără a fi însă acoperită de prezentul areal normativ. 

    În caz contrar, degeaba vom avea „pe hârtie” un cod fiscal cu o fiscalitate competitivă, deoarece aceasta ar avea doar un caracter aparent, în condiţiile în care contribuabilii se vor afla permanent sub posibila incidenţă a unor acţiuni abuzive ale organelor fiscale, cu scopul de a se stabili – cu ocazia inspecţiilor fiscale – debite suplimentare de plată în sarcina contribuabililor respectivi.

  • Opinii Dragoş Pătroi şi Adrian Benţa: Substanţa economică, abuzurile fiscului şi banii contribuabililor

    DRAGOŞ PĂTROI este consultant fiscal şi cadru universitar asociat la ASE Bucureşti.

    ADRIAN BENŢA este consultan fiscal.

    Avem în vedere, desigur, posibilitatea conferită organelor de inspecţie fiscală cu privire la reconsiderarea conţinutului economic şi al substanţei economice ale unor tranzacţii, şi – pe cale de consecinţă directă – posibilitatea de a reconsidera şi de a ajusta veniturile şi cheltuielile contribuabililor şi, implicit, evidenţele contabile şi fiscale ale acestora, intervenindu-se astfel, efectiv, asupra bazelor de impunere declarate de către aceştia.

    Nu negăm acest drept al organelor de inspecţie fiscală; dimpotrivă, îl apreciem ca fiind unul legitim şi – la nivel de principiu – chiar justificat. Problema care se ridică este că această recalificare juridică şi fiscală a operaţiunilor economice derulate de contribuabili se realizează pe baza unor texte de lege insuficient structurate şi reglementate; şi, poate tocmai din acest motiv, pot reprezenta punctul de plecare al unor aprecieri pur subiective şi, implicit, al unor decizii arbitrare şi discreţionare (ca să nu le numim direct abuzive). 

    Noile reglementări ale legislaţiei fiscale – aprobate deja prin Legea nr. 187 / 2015 şi preluate ca atare şi în forma Codului fiscal aflat în prezent la promulgare – apreciem că nu vin să clarifice această problemă. Chiar „aria de acţiune” conferită organelor fiscale – din păcate, în detrimentul contribuabililor – poate fi şi mai generoasă.

    Deşi este de salutat eliminarea din cuprinsul art. 11 alin. (12) Cod fiscal a posibilităţii de a anula exercitarea dreptului de deducere fiscală de către un contribubil – pe motivul că respectivul contribuabil „ştia sau ar fi trebuit să ştie” de implicarea unui furnizor de al său într-un mecanism de fraudare a obligaţiilor fiscale – rămâne totuşi posibilitatea recalificării juridice şi fiscale a unor operaţiuni (şi chiar a unor activităţi!) ale contribuabilului în baza unor practici identificate de organele fiscale ca fiind „abuzive”. Şi asta în condiţiile în care noţiunea în sine de „practică abuzivă” nu este definită conceptual ca atare în curprinsul art. 7 Cod fiscal şi nici nu sunt stabilite criterii efective în baza cărora să se poată aprecia dacă o tranzacţie sau activitate poate fi calificată ca practică abuzivă.

    De asemenea, deşi în forma actuală a art. 11 cod fiscal, textul de lege impune acum în sarcina echipei de inspecţie fiscală obligaţia de a motiva decizia de reîncadrare fiscală a unei tranzacţii, apreciem această obligaţie ca având un caracter mai mult formal, atât timp cât textul de lege nu reglementează, în continuare, noţiunea în sine de tranzacţie fără scop economic sau atât timp cât nu s-a transpus vreo responsabilitate în sarcina organelor de inspecţie fiscală, în situaţia în care reîncadrarea tranzacţiei respective conduce la emiterea unei decizii de impunere desfiinţate ulterior de instanţele de judecată competente.

    În aceste condiţii, apreciem ca fiind absolut necesară – mai ales în etapa actuală, a unor conflicte evidente între fisc şi contribuabili – reluarea acestei teme şi introducerea (în cuprinsul viitoarelor norme metodologice ce urmează a fi date în aplicarea legislaţiei fiscale) a unor criterii clare şi explicite, în sensul calificării fiscale a unor tranzacţii / activităţi ca fiind fără substanţă şi conţinut economic sau supuse unor practici abuzive.

    Totul, evident, în urma unei dezbateri publice în adevăratul sens al cuvântului şi nu doar de formă, pentru a putea astfel identifica aspectele tehnice cele mai în măsură să diminueze actualele volatilităţi, inadvertenţe şi asimetrii normative şi să conducă la stabilirea unor criterii coerente şi explicite, a căror aplicare efectivă să nu genereze o practică neunitară, de la un caz la altul, privind clasificarea anumitor tranzacţii ca fiind artificiale sau fără substanţă economică.

    În ceea ce ne priveşte, apreciem că noua legislaţie fiscală trebuie să insiste nu pe definirea a ceea ce nu reprezintă o tranzacţie cu substanţă econmică, ci să reglementeze pe fond noţiunea în sine a substanţei economice a unei tranzacţii. Credem că şi necesitatea definirii noţiunii de „comportament fiscal inadecvat” al unui contribuabil este de maximă actualitate, cu atât mai mult cu cât aceasta este tot mai des invocată în rapoartele de inspecţie fiscală, fără a fi însă acoperită de prezentul areal normativ. 

    În caz contrar, degeaba vom avea „pe hârtie” un cod fiscal cu o fiscalitate competitivă, deoarece aceasta ar avea doar un caracter aparent, în condiţiile în care contribuabilii se vor afla permanent sub posibila incidenţă a unor acţiuni abuzive ale organelor fiscale, cu scopul de a se stabili – cu ocazia inspecţiilor fiscale – debite suplimentare de plată în sarcina contribuabililor respectivi.

  • Wizz Air a fost amendată pentru concedierea abuzivă a angajaţilor

    Operatorul aerian low-cost Wizz Air a fost sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu o amendă contravenţională în valoare de 25.000 de lei. CNCD a dat astfel câştig de cauză sindicatului Aerolimit Professional, reprezentat de Mircea Constantin, concediat pe false motive disciplinare, după cum se arată într-un comunicat trimis de reprezentanţii sindicatului.

    La sfârşitul anului trecut, la puţin timp după notificarea companiei Wizz Air cu privire la existenţa Sindicatului Aerolimit Professional (sindicatul ce reprezintă personalul navigant al companiei Wizz Air Ungaria), liderul acestuia, Mircea Constantin, a fost concediat disciplinar, la putin timp urmându-i 19 membri ai Sindicatului, ale căror posturi au fost restructurate de pe o zi pe alta. Procesul acestora va avea loc la data de 15 Iulie la Tribunalul Ilfov.

    CNCD a hotărât că manifestarea dezacordului faţă de înfiinţarea sindicatului reprezintă discriminare, desfacerea contractelor de muncă ale persoanelor asociate cu sindicatul format reprezintă de asemenea discriminare şi, după cum scrie în comunicatul transmis de companie -”Discriminarea a avut ca scop stoparea mişcării sindicale, ceea ce este o faptă extrem de gravă”, scrie în hotărâre. În consecinţă, CNCD aplică o amendă contravenţională totală în valoare de 25.000 de lei pentru Wizz Air Hungary KFT.

    Reprezentanţii companiei au confirmat pentru Business Magazin faptul că Wizz Air a fost notificată cu privire la o decizie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării din România şi au declarat că aceasta va fi consultată în detaliu. ”Wizz Air va face apel în instanţele din România deoarece Wizz Air consideră că acestea vor clarifica faptul că Wizz Air a respectat legea. În acest interval, Wizz Air nu va face nici un comentariu referitor la caz în sine, considerând că este o procedură în desfăşurare. Wizz Air a respectat şi continuă să respecte toate legile şi reglementările privind piaţa muncii din ţările în care operează, inclusiv din România”, au adăugat reprezentanţii companiei. 

    Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est şi operează o flotă de 62 de aeronave Airbus A320 de la 22 baze, pe 380 de rute care asigură legătura între 112 destinaţii din 38 de ţări. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ şi este inclusă în calculul indicilor FTSE 250 şi FTSE All-Shares.

     

     

     

     

  • AP: DGASPC ar trebui să instituie plasamentul în regim de urgenţă pentru copiii aflaţi în pericol

    Avocatul Poporului (AP) a întocmit Raportul special privind problemele identificate în legislaţia specifică plasamentului în regim de urgenţă al minorilor în cazul abuzului, neglijării, exploatării şi a oricărei forme de violenţă.

    Documentul, publicat pe site-ul instituţiei, arată faptul că, potrivit direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC), un copil aflat în pericol trebuie să rămână în acelaşi mediu până la emiterea unei ordonanţe preşedinţiale.

    Potrivit aceleiaşi surse, emiterea ordonanţei preşedinţiale cu celeritate nu este posibilă din cauza volumului mare de dosare de pe rolul instanţelor judecătoreşti, procedura de soluţionare a ordonanţei preşedinţiale fiind, din păcate, o procedură de durată, adică o lună – două, faţă de termenul legal de 48 de ore.

    În acest context, unele direcţii au apreciat, la solicitarea instituţiei Avocatul Poporului, că este imperios necesară modificarea legislaţiei în sensul de a se institui obligaţia organelor poliţieneşti să însoţească şi să sprijine lucrătorii sociali în executarea dispoziţiei de plasament de urgenţă, iar atribuţiile/responsabilităţile acestora să fie precizate în textul legii.

    De asemenea, unele direcţii au solicitat ca punerea în aplicare a unei dispoziţii privind plasamentul în regim de urgenţă să urmeze, atunci când există opoziţie din partea adulţilor, condiţiile Codului de procedură penală, prin intervenţia procurorului şi a poliţiei, şi nu prin executor judecătoresc.

    Totodată, s-a solicitat să se aibă în vedere şi posibilitatea de a se reglementa părăsirea mediului familial de către agresor, şi nu de victime (minori, mamă) aşa cum se întâmplă în cele mai multe cazuri.

    “Considerăm că nu este oportun şi firesc ca victimele să fie nevoite să-şi caute un spaţiu de locuit, în timp ce agresorul (presupus sau cert), rămâne în locuinţa comună. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu a propus, de lege ferenda, ca în cazul unor situaţii în care au fost identificaţi indici reali de abuz, violenţă domestică, până la finalizarea cercetărilor privind stabilirea vinovăţiei persoanei care manifestă un astfel de comportament, aceasta să fie obligată să părăsească locuinţa comună.”, se arată în raportul citat.

    Iniţiatorii docuemntului subliniază că imposibilitatea punerii în aplicare imediată a Dispoziţiei privind plasamentul în regim de urgenţă poate avea efecte extrem de grave în ceea ce priveşte integritatea fizică şi emoţională a copilului.

    Astfel, dacă măsura plasamentului în regim de urgenţă nu poate fi luată imediat, apar mai multe probleme, frecvent întâlnite în cursul instrumentării acestor cazuri.

    Practic, există riscul ca starea minorului victimă a violenţei să se agraveze considerabil în timpul cât este întârziată pronunţarea şi emiterea efectivă a ordonanţei preşedinţiale, iar în unele situaţii de abuz deosebit de grav se poate evidenţia riscul de deces, mai ales dacă este vorba despre un copil de vârstă foarte mică).

    Avocatul Poporului notează şi riscul ca părinţii/părintele abuzator să părăsească domiciliul/reşedinţa obişnuită împreună cu copilul victimă a violenţei.

    “Pe lângă întârzierile ce intervin în pronunţarea hotărârii judecătoreşti şi emiterea actului doveditor corespunzător, acest risc este amplificat şi de modul în care hotărârea este comunicată, respectiv urmând aceeaşi procedură ca şi în cazul acţiunilor obişnuite (întrucât ordonanţa preşedinţială nu este dată în aceeaşi zi, conform art. 64 alin. (5) din Legea nr. 272/2004 (…)”, se arată în raport.

    Iniţiatorii documentului mai precizează că lipsa unor proceduri specifice acestui tip de acţiuni la instanţele de judecată generează întârzieri suplimentare nejustificate în aplicarea ordonanţelor preşedinţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă, iar intervalul de timp de la sesizarea instanţei cu emiterea ordonanţei preşedinţiale şi până la punerea ei în executare în condiţiile Codului de procedură civilă este mult prea lung.

    “În aceste intervale de timp, copilul poate fi suspus abuzului, violenţei, viaţa fiindu-i pusă în pericol grav, în anumite cazuri, reprezentanţii direcţiilor neputând înlătura situaţia de risc prin luarea copilului din mediul respectiv. Astfel, chiar şi în cazul în care există o bună colaborare cu instanţa de judecată, este necesară o anumită perioadă de timp pentru a urma procedurile impuse de Codul de procedură civilă în vederea punerii în executare a ordonanţei preşedinţiale de plasament în regim de urgenţă prin intermediul unui executor judecătoresc, fapt care determină riscuri suplimentare pentru copil”, se arată în raport.

    Avocatul Poporului consideră că în cazul copiilor ar putea fi aplicată regula care funcţionează deja în cazul persoanelor cu probleme de sănătate mintală.

    Astfel, în caz de urgenţă, medicul psihiatru, după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei aduse şi după aprecierea oportunităţii internării nevoluntare, dispune internarea nevoluntară a pacientului şi informează despre aceasta, de îndată, persoana respectivă, reprezentantul legal sau convenţional ori, după caz, autoritatea tutelară. Judecarea se face în regim de urgenţă, în camera de consiliu, iar instanţa hotărăşte, după caz, confirmarea sau încetarea internării medicale nevoluntare.

    “O astfel de procedură aplicată în cazul copiilor aflaţi în pericol iminent, în situaţii de abuz deosebit de grav, când integritatea fizică şi viaţa le sunt puse n pericol, ar reduce cu mult timpul de intervenţie pentru luarea măsurii de protecţie atât de necesară. O reglementare similară ar da posibilitatea reprezentanţilor DGASPC de a proceda la efectuarea de urgenţă a verificărilor şi luarea deciziilor care se impun cu privire la situaţia copilului aflat în pericol. Totodată, instanţa este cea care, în final, decide confirmarea sau încetarea măsurii dispuse, astfel că dispoziţia directorului DGASPC este supusă controlului judecătoresc. Printr-o astfel de reglementare ar putea să se procedeze la scoaterea imediată a minorului din mediul în care viaţa sa, integritatea fizică îi sunt puse în pericol”, menţionază specialiştii.

    Astfel, AP propune identificarea unei soluţii legislative care să se aplice strict în cazuri grave, în situaţii de abuz deosebit de grav, când minorul este în pericol iminent, când integritatea fizică şi viaţa îi sunt puse în pericol, prin introducerea unei proceduri speciale şi de urgenţă, alta decât emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, care să permită reprezentanţilor direcţiilor efectuarea de urgenţă a verificărilor şi luarea deciziilor care se impun referitor la situaţia copilului, cu asigurarea sprijinului efectiv şi prompt al organelor de poliţie.

    “Dacă dispoziţia directorului DGASPC ar avea forţă executorie, ar permite scoaterea minorilor din mediul în care viaţa lor este pusă în pericol, până la soluţionarea cauzei de către instanţa judecătorească, instanţă care poate verifica legalitatea măsurii adoptate şi poate dispune menţinerea acestei dispoziţii sau revocarea măsurii dispuse prin dispoziţia directorului DGASPC”, se arată în raportul citat.

  • Antreprenoarea care învaţă angajaţii să se pună în valoare şi să îşi construiască o imagine în spaţiul public

    După 15 de ani de carieră şi un proces pentru concediere abuzivă la plecarea din corporaţie, Amalia Sterescu spune că nu mai vrea să lucreze în multinaţionale şi se dedică antreprenoriatului. Vrea să-i înveţe pe angajaţi să se pună în valoare şi să îşi construiască o imagine în spaţiul public.

    “Oportunităţile nu zboară ca norii pe cer. Ele sunt direct legate de oameni.“ Cuvintele antreprenorului american Richard Stromback susţin tema unui articol din Harvard Business Review, unde autorul pleda pentru faptul că 99% din timpul alocat socializării la evenimente este, în realitate, o pierdere de vreme. Asta spune şi Amalia Sterescu, fost vicepreşedinte al Oracle şi angajat al companiei în perioada 2005-2013, după ce anterior a lucrat la Connex timp de şapte ani.

    „După atâta timp se simte nevoia unei schimbări. E adevărat că multinaţionala îţi oferă un mediu interesant din multe puncte de vedere. Ai oportunităţi de a te dezvolta, de a călători şi de a gestiona businessuri în alte culturi, de a învăţa de la lideri formaţi în alte şcoli şi poţi să înveţi într-un ritm susţinut.“ Fireşte, urmează un „dar“. În cazul Amaliei Sterescu, „dar“-ul se leagă de faptul că a demonstrat tot ce avea de arătat promovând până în poziţia de vicepreşedinte, dincolo de care nu putea trece, spune ea, fără un paşaport american, britanic sau elveţian. „Am ales să ies din acest mediu pentru că am atins o limită. La un moment dat concentrasem în Bucureşti un business de un miliard de dolari şi apoi am replicat acelaşi model şi în India şi China cu o echipă românească de manageri, ajungând să reînnoim contracte în valoare de 2 miliarde de dolari.“

    A ştiut cu doi ani îna-inte de momentul plecării că trebuie să iasă din corporaţie – „s-a copt în mine“ – şi, după o perioadă în care a fondat o asociaţie destinată promovării companiilor cu activitate în outsourcing, industrie unde activează şi soţul ei, Vlad Sterescu, a decis să pornească o şcoală de oratorie. „Călătorind prin ţară pentru a discuta cu antreprenori şi manageri despre outsourc-ing, am remarcat că, de regulă, calitatea speakerilor este destul de slabă, iar formatul evenimentelor nu permite business networking. Oamenii vin la eveniment, stau în bisericuţe şi nu ies din zona de confort ca să cunoască alţi oameni. A schimba 100 de cărţi de vizită nu înseamnă networking.“

    Amalia Sterescu atrage atenţia asupra nevoii unor dialoguri concrete între participanţii la evenimente în pauzele dintre sesiuni, axate pe nevoile de business ale fiecăruia şi pe felul cum se pot ajuta reciproc. A văzut antreprenori cu experienţă dornici să vorbească despre businessul lor, dar incapabili să-şi controleze emoţiile, fără un discurs pregătit în prealabil şi care se bazează pe spontaneitate şi neglijează conţinutul. „Venind din corporaţie, unde am avut foarte multe prezentări sobre, mi s-a părut că aveam un stil ultra-corporate şi m-am instruit în afară în public speaking ca să fiu eu mai bună.“

    După peste 30 de conferinţe la care a vorbit despre leadership şi succesiune în management în România în faţa studenţilor, managerilor şi antreprenorilor, i s-a cerut din partea unor participanţi să ţină cursuri de public speaking. Astăzi, Sterescu lucrează mai ales cu senior manageri şi proprietari de afaceri şi îi instruieşte să susţină discursuri, să gestioneze relaţia cu organizatorii de evenimente, să facă mai mult în timpul petrecut pe scenă şi să se folosească ulterior în carieră de prestaţia lor. A mizat pe faptul că, dincolo de executivii de top blocaţi în speech-urile departamentelor de PR din multinaţionale, există o piaţă neacoperită. „Mulţi nu recunosc că au o slăbiciune şi, când trec printr-o experienţă neplăcută, realizează că au nevoie. Am avut situaţii în care un antreprenor român care aniversa zece ani de activitate s-a blocat în timpul unui discurs de faţă cu toată firma. Altora le este frică să apară în public sau vorbesc prea tehnic. Antreprenorii sunt de obicei portavocea firmei şi ei ies mereu în faţă pentru că se identifică cu firma.“ .

  • Dobânzile penalizatoare, refinanţările repetate, istoricul negativ iertat şi procedurile abuzive de recuperare – principalele probleme ale creditelor pe termen scurt

    În piaţa creditelor de valoare mică pe termen scurt, unul dintre motoarele importante ale profitului constă în aplicarea unor dobânzi penalizatoare pentru cei care întârzie plata ratelor. „În politica noastră nu intră refinanţarea împrumuturilor neperformante. În piaţă însă, clienţii care trec de data scadentă plătesc o dobândă suplimentară, iar practica unor jucători este să ofere alternativa refinanţării împrumutului respectiv, aceasta fiind o decizie de business, nu o practică ilegală. Poate fi însă discutabil să faci asta. Dacă o persoană nu poate să plătească 1.000 de lei, de ce ar putea plăti 1.700? Noi nu penalizăm clienţii dacă întârzie şi nici nu refinanţăm“, spune Vlad Şandru, directorul de marketing al Provident. Fireşte, decizia de business a Provident îi afectează pe clienţii bun-platnici, care suportă în costul DAE şi întârzierile celor incorecţi: „Luăm în calcul la împărţirea creditelor o variantă full-option în care clientul îşi asumă eventuale probleme de rambursare şi una în care cei care se angajează că plătesc corect au costuri mai mici.

    Din experienţa noastră, oamenii nu plătesc pentru că nu pot să plătească, nu pentru că nu vor. Dacă ei ar şti că datoria creşte dacă nu plătesc la timp nu s-ar genera nicio schimbare de comportament în modul în care plătesc“. În cazul Provident, 31% dintre clienţi au întârziat cel puţin o rată săptămânală, iar 13% din numărul total de clienţi au raportat întârzieri mai mari de 30 de zile. Cei care nu acceptă reeşalonarea dato-riei intră sub incidenţa unui departament intern de recuperare creanţe – „iniţial prin scrisori trimise prin poştă, apoi urmează procedura mai hard în care îi spunem ca acela e momentul în care trebuie să decidă dacă vrea să plătească orice sumă lunar; cei mai mulţi acceptă, dar dacă există o lipsă de dialog putem apela la un executor judecătoresc pentru a pune popriri sau a executa bunurile deţinute, un lucru la care am apelat foarte rar.“

    Antreprenorul Ionuţ Stan, proprietar al Viva Credit, spune că, după aplicarea dobânzilor penalizatoare, cei care întârzie restituirea creditului dar plătesc la scadenţă măcar dobânda îşi pot refinanţa împrumutul şi să-l prelungească până la următorul salariu. „Îi acordăm o a doua şansă, dar dacă nu plăteşte nici dobânda nu mai acordăm un nou credit, ci încercăm să ajungem la o înţelegere cu el. Niciodată în compania noastră nu am luat de la client mai mult decât dublul sumei pe care a împrumutat-o, indiferent de întârziere.“ Stan atrage atenţia că limitarea dobânzilor penalizatoare la dublul sumei împrumutate ar trebui impusă de către autorităţi ca regulă de bază pe piaţă, dat fiind că există companii care operează după un model de business construit pe dobânzi penalizatoare de 3, 5 sau 10% pe ziua de întârziere. Adică firme neinteresate să colecteze sumele la timp, ci dim-potrivă. „Nu am comunicat foarte transparent până acum tocmai ca să nu determinăm clienţii să nu mai plătească când ştiu că restuie maximum dublul sumei împrumutate indiferent de cât întârzie.“

    O altă faţetă a acestei discuţii este că adeseori comportamentul rău-platnic este iertat de unele IFN-uri tocmai pentru a evita concurenţa băncilor. De exemplu, până anul trecut, Provident nu a folosit Biroul de Credit, locul unde se colectează istoricul legat de comportamentul de rambursare a clienţilor, pentru a trimite date sau interoga informaţii privitoare la aceştia, deşi compania activează pe piaţă de aproape un deceniu. „Credeam clientul pe cuvânt şi ne bazam pe vizita iniţială la domiciliu, care este mai puternică decât orice sistem de scor-ing din lume. De săptămâna trecută, am început interogarea clientului în Biroul de Credit“, explică Vlad Şandru de la Provident. Decizia de business a companiei de a nu verifica până acum potenţialii clienţi a adus un porto-foliu de 300.000 de clienţi în România.

    „Bariera mare pe care a trebuit să o depăşim şi inovaţia pe care am adus-o pe piaţa românească a 
fost creditul exclusiv online. E o limitare pe care 
ne-am asumat-o de la început, deşi online-ul e la fel de scump“, spune antreprenorul Ionuţ Stan, proprietarul Viva Credit. Aşadar, în cazul Viva Credit, clientul nu are niciun con-tact fizic cu angajaţii companiei, ci trimite documentele necesare prin e-mail şi este apoi sunat. Deşi verifică mereu comportamentul clientului, Ionuţ Stan spune că firma acceptă şi clienţi cu istoric negativ şi ţine cont doar de trecutul apropiat – „dacă a avut o restanţă acum doi ani pentru un credit imobiliar nu e la fel de relevantă precum comportamentul din ultimele şase luni. Nu putem spune că dacă figurează cu o restanţă nu e un client OK. Ne uităm însă la ultimele luni să vedem dacă nu cumva încearcă să-şi prelungească agonia cu noul împrumut. Băncile însă se uită la un istoric mai lung“.

    Abuzuri pot apărea şi în felul în momentul încercării de recuperare a restanţelor. Ionuţ Stan spune că a pref-erat să păstreze intern departamentul de recuperare creanţe şi să nu vândă unor firme specializate creditele neperformante, tocmai ca să evite eventuale încălcări ale regulilor. În atenţia ANPC au ajuns de-a lungul tim-pului numeroase plângeri referitoare la practici imorale ale industriei. Recuperatorii lipesc anunţuri în scara blocului cu persoanele datornice, răspândesc informaţii în rândul vecinilor şi prietenilor apropiaţi şi sună în repe-tate rânduri angajatorii pentru a intra în posesia datoriilor. „Deşi eu mă străduiam să am rezultate bune la muncă, m-au dat afară pentru că tot timpul mă sunau la serviciu. Mi s-a spus că ar fi bine să ne despărţim“, spunea recent Marius Gheorghe, una dintre victimele practicilor din industrie, citat de agenţia de presă Mediafax. Presa a relatat şi cazuri de ameninţări adresate clienţilor de către angajaţi aflaţi sub presiunea recuperării creditelor sau cazuri de clienţi daţi dispăruţi de către rude pentru câteva zile, practici sesizate cu precădere în ultimul an.

  • Amnesty cere Kievului să pună capăt abuzurilor comise de batalioanele de voluntari

    “Autorităţile ucrainene nu trebuie să reproducă actele ilegale şi abuzurile care au prevalat în regiunile controlate anterior de separatişti”, a declarat într-un comunicat secretarul general al asociaţiei, Salil Shetty, după o întâlnire la Kiev cu premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk.

    Acest apel se sprijină pe concluziile cercetătorilor organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului privind un număr tot mai mare de abuzuri în regiunea Lugansk, un fief al rebeliunii proruse, comise de batalionul voluntarilor “Aidar”.

    “Aidar” este unul dintre batalioanele formate în cursul conflictului dintre armată şi separatişi şi care au fost mai mult sau mai puţin integrate în structurile de securitate naţională pentru a lupta împotriva insurgenţilor, aminteşte Amnesty, care acuză aceşti voluntari de furt şi extorsiune, răpiri, detenţii arbitrare, chiar posibile execuţii.

    “Dacă (Guvernul) nu reuşeşte să pună capăt acestor abuzuri, atunci tensiunile riscă să crească în estul Ucrainei şi să spulbere intenţiile afişate de noile autorităţi ucrainene de a apăra şi consolida legea”, a avertizat Shetty, la trei luni după preluarea puterii de către preşedintele pro-european, Petro Poroşenko.

    Organizaţia a cerut Kievului ca toate batalioanele de voluntari, inclusiv “Aidar” să fie plasate sub o comandă şi un control efective şi să aducă în faţa justiţiei responsabilii.

    În urma întrevederii lor, premierul a “confirmat principiul egalităţii înaintea legii pentru toţi autorii crimelor”, potrivit unei declaraţii postate pe site-ul Guvernului.

    Această întâlnire are loc după publicarea, duminică, a unui raport al Amnesty care acuză de crime de război separatiştii proruşi, dar şi miliţiile ucrainene. Shetty urmează să meargă la Moscova.

  • Băncile din UE trebuie să evite monedele virtuale, până la introducerea de reguli

     Agenţia a cerut UE să dezvolte sisteme de siguranţă pentru platformele de tranzacţionare şi să înfiinţeze organisme care să supravegheze toate monedele virtuale pentru a oferi siguranţă că acestea nu sunt manipulate, transmite Bloomberg.

    Între timp, băncile ar trebui să se abţină de la cumpăra, păstra sau vinde astfel de monede.

    Monedele virtuale au intrat în atenţia autorităţilor de reglementare şi procurorilor la nivel global. Mt. Gox, la un moment cea mai mare platformă de tranzacţionare pentru bitcoini, a declarat falimentul în acest an, în contextul suspiciunilor că ar fi pierdut 850.000 de bitcoini. De asemenea, banca centrală a Chinei a interzis anul trecut instituţiilor financiare să deruleze tranzacţii cu monede virtuale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MESAJUL lui Negriţoiu către asigurători: E o piaţă abuzivă, cu jucători slabi. Nu mai încercaţi cu presiuni

     “Trebuie mai multă etică şi mai mult respect reciproc. Vin dintr-o piaţă care a trecut prin probleme similare. Nu se poate, e un război (…) Limbajul este aproape inacceptabil, poate de ambele părţi. Este o piaţă de procesomani. Uniunea, şi dumneavoastră, uitaţi-vă în propria casă, uitaţi-vă la standarde, uitaţi-vă la profesionalism, uitaţi-vă la valori. Nu se poate ca unul sancţionat într-o piaţă, cu o anumită reputaţie pe o piaţă europeană, să vină să îmi ceară mie să îi pun la dispoziţie corespondenţă cu autoritatea acelei ţări. Unde este respectul pentru autoritate? Va invit la dialog”, a spus preşedintele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, la seminarul organizat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înfiinţare.

    El a continuat criticile, menţionând că piaţa asigurărilor are probleme de fond, cu distorsiuni structurale, “o piaţă abuzivă, cu jucători slabi”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro