Tag: taxe

  • FPTR: Hotelierii de pe Litoral încep să-şi mute afacerile în Bulgaria datorită fiscalităţii mai mici

     “Procedeul este următorul: eu, ca patron român de hotel, îmi deschid o firmă de management hotelier în Bulgaria şi acolo angajez personalul, tot români. În România taxele pe angajat sunt de 86%, iar în Bulgaria de doar 43%. În plus, TVA şi impozitul pe profit sunt mai mici în Bulgaria. Cu firma de management astfel înfiinţată îmi operez hotelul cu costuri la jumătate”, a explicat reprezentantul Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

    El a spus că anul trecut au încercat experimentul câţiva hotelieri de pe litoral, iar în acest an s-au mai înscris în Bulgaria câteva zeci de firme de acest fel.

    Răducan estimează că fenomenul va lua amploare în următoarea perioadă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premierul Spaniei promite reduceri de taxe şi stimularea angajărilor

     “Am schimbat direcţia, an trecut de la contracţie la creştere economică, de la declin la recuperare şi de la pericol la speranţă”, a spus Rajoy, citat de Financial Times.

    Guvernul de la Madrid anticipează că economia Spaniei va avansa cu 1% în acest an şi cu 1,5% în 2015, îmbunătăţind uşor estimările anterioare.

    Rajoy a recunoscut că rata şomajului, de 26%, este inacceptabil de ridicată şi a spus că crearea de locuri de muncă este principalul obiectiv al guvernului său pentru restul mandatului.

    Cea mai importantă măsură pe care guvernul vrea să o aplice este reducerea contribuţiilor de asigurări sociale la o sumă fixă de 100 de euro pe lună, pentru fiecare loc de muncă permanent nou creat, în primii doi ani de contract. Măsura urmează să fie aprobată în şedinţa de guvern de vineri şi va permite reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu până la 75%.

    În perspectiva alegerilor generale din 2015, Rajoy a arătat că reformele viitoare în domeniul fiscal vor conţine măsuri de reducere a poverii fisc

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Clienţii BCR pot plăti taxele şi impozitele către primării prin internet banking

     “Această perioadă a anului este una dintre cele mai aglomerate perioade la ghişeele administraţiilor locale, unde clienţii vor să îşi plătească taxele şi impozitele pentru a beneficia de reducerea de 10% în condiţiile în care achită impozitul până la data de 31 martie. (…) Ţinând cont că oferim posibilitatea plăţii impozitelor aferente tuturor primăriilor, clienţii BCR pot plăti şi pentru clădiri şi terenuri din mediul rural aflate în proprietatea lor sau a familiei, evitând astfel drumurile necesare în acest scop, economisind semnificativ timp şi bani”, a declarat într-un comunicat Cătălin Ionescu, şeful departamentului E-channels din cadrul BCR.

    Clienţii pot plăti atât în numele lor, cât şi în numele altor membri ai familiei, în acest caz fiind necesar să introducă CNP-ul persoanei respective.

    Prin aplicaţia de internet banking, aceştia mai pot plăti orice tip de impozit şi taxă către bugetele locale (orice primărie din România din mediul urban sau rural), bugetul de stat, cel al asigurărilor sociale de stat, al asigurărilor pentru şomaj şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pas spre eliminarea secretului bancar: Statele G-20 vor noi reguli globale în domeniul taxelor

     Acordul, încheiat duminică la Sydney, reprezintă un pas spre eliminarea secretului bancar aşa cum este cunoscut în prezent, a declarat Pascal Saint-Amans, directorul centrului de politică fiscală şi administrare fiscală din cadrul OCDE, potrivit Bloomberg.

    Miniştrii Finanţelor şi şefii băncilor centrale din statele G-20, cele mai mari economii dezvoltate şi emergente ale lumii, s-au întâlnit în acest weekend la Sydney.

    Deciziile privind tehnologiile necesare şi regulamentul detaliat al noului sistem de cooperare între autorităţile fiscale vor fi luate la summit-ul G-20 din septembrie, a precizat reprezentantul OCDE.

    Noul standard va presupune schimbul automat al informaţiilor colectate de către autorităţile fiscale de la instituţiile financiare din fiecare ţară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Banca Mondială: România are cea mai ridicată rată a contribuţiilor sociale din regiune şi cel mai scăzut grad de colectare

    Rata totală a contribuţiilor sociale – pentru pensie, şomaj şi sănătate – variază în economiile aflate în tranziţie din Europa Centrală şi de Est de la 3% în Armenia la 55% în România, cu niveluri de aproximativ 30% în Rusia, 31% în Bulgaria, 40% în Polonia, 44% în Ungaria, 45% în Cehia sau 49% în Slovenia, reiese dintr-un raport publicat vineri de instituţia financiară internaţională.

    “Ratele ridicate ale contribuţiilor ar putea induce reacţii în oferta de muncă, inclusiv ascensiunea muncii la negru, ceea ce poate afecta negativ veniturile”, se spune în raport.

    Totodată, în timp ce România are cea mai ridicată rată din regiune, veniturile colectate la buget din aceste contribuţii reprezintă numai 9% din PIB, cu un punct procentual peste media regiunii, faţă de 11% în Polonia, aproximativ 12% în Ungaria şi Slovenia şi 15% în Cehia.

    “Randamentul veniturilor scade atunci când ratele contribuţiilor depăşesc un anumit nivel”, notează Banca Mondială.

    România are una dintre cele mai dezvoltate economii subterane din UE, reprezentând aproximativ 30% din PIB.

    Datele au fost înregistrate la nivelul anului 2011.

  • Şoferii pot să cumpere poliţa RCA direct de pe telefon

    Aplicaţia, care se poate instala gratuit, permite accesul la mai multe oferte RCA şi achiziţionarea celei potrivite prin intermediul cardului bancar, fără a avea taxe sau comisioane suplimentare. Sistemul este realizat în parteneriat cu Safety Broker.

    Şoferii completează mai multe câmpuri, precum datele autovehiculului şi datele de contact, iar acestea sunt păstrate în memoria aplicaţiei, facilitând procesul în cazul unor achiziţii viitoare.

    Aplicaţia permite şi achiziţionarea de roviniete, prin card bancar sau SMS, şi funcţionează pe dispozitive mobile cu sisteme iOS sau Android.

  • Acordul germano-elveţian privind secretul bancar este “mort”. Germanii cer sancţionarea evaziunii

     “Cazurile recente de evaziune fiscală au generat în rândul germanilor percepţia că evaziunea fiscală reprezintă fraudă, şi nu este ceva banal. O revenire la acordul germano-elveţian, amânat în repetate rânduri, nu mai este în cărţi”, a afirmat Ingrid Arndt-Brauer, parlamentar al Social Democraţilor, parteneri în coaliţia care susţine guvernul condus de Angela Merkel. Arndt-Brauer este preşedintele Comisiei pentru Finanţe din camera inferioară a Parlamentului.

    Acordul se referă la reţinerea taxelor aferente veniturilor nedeclarate plasate de germani în conturi din Elveţia. Practica ar fi asigurat recuperare taxelor de către statul păgubit şi protejarea identităţii clienţilor băncilor elveţiene, garantând astfel că legea secretului bancar nu va fi încălcată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La masă cu şefii Google şi Facebook, Hollande încearcă să aducă în Franţa o parte din Silicon Valley

     În prima vizită a unui preşedinte francez la San Francisco din ultimii 30 de ani, Hollande se va întâlni cu Sheryl Sandberg, directorul executiv de operaţiuni al Facebook, Eric Schmidt, preşedintele executiv al Google, şi Jack Dorsey, cofondator şi preşedinte al Twitter.

    În timpul celor şapte ore pe care le va petrece la San Francisco în ultima zi a vizitei oficiale în SUA, liderul francez va încerca să găsească un echilibru între nevoia de a atrage investitori în Franţa şi ambiţia de a descuraja practicile de evitare a plăţii taxelor.

    “Sunt probleme de discutat, precum optimizarea plăţii taxelor şi dreptul la intimitate. Pe de altă parte, va miza pe entuziasm, viteză şi promisiunea de plus-valoare, care speră că vor fi contagioase”, comentează pentru Bloomberg un antreprenor francez.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii au plătit anul trecut taxe şi impozite cu cardul de 133 milioane lei, în creştere cu 36%

     Clienţii care şi-au achitat taxele şi impozitele cu cardul au realizat peste 372.000 de plăţi electronice, în urcare cu 31% comparativ cu 2012, iar valoarea medie a unei taxe, de 358 de lei, s-a apreciat cu 4%.

    La sfârşitul anului trecut, plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul direct la POS la sediile administraţiilor fiscale era acceptată de 176 de primării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro