Tag: serviciu

  • Povestea lui Reed Hastings, cofondator şi CEO al Netflix

    Reed Hastings s-a născut în Boston, Massachusetts în 1960 şi trăieşte în San Francisco. După liceu, el s-a înrolat în Marina americană, iar apoi a intrat în corpurile de păstrare a păcii (Peace Corps). După ce a predat timp de doi ani matematică într-un sat din Swaziland, Hastings s-a întors în 1985 în Statele Unite. El a urmat cursurile Universităţii Stanford, obţinând o diplomă în inginerie.

    Primul job al lui Hastings a fost la Adaptive Technology, unde a dezvoltat mai multe programe de software. „Am lucrat pentru Audrey MacLean în 1990, atunci când era CEO al Adaptive. De la ea am învăţat cât de importantă e concentrarea. Am învăţat că e de preferat să faci un lucru bine, decât să faci mai multe doar ca să le termini“, povesteşte Hastings.

    În 1991, Hastings a fondat prima sa companie, Pure Software, de asemenea specializată în producerea de software. Dezvoltarea rapidă a companiei s-a dovedit  fi o provocare pentru tânărul antreprenor, care nu avea niciun fel de experienţă managerială. Studiile sale de inginer nu îl pregătiseră pentru postul de CEO, aşa că a cerut consiliului de administraţie să pună pe altcineva în locul său. „Am încercat să mă dau singur afară – de două ori“, povesteşte Hastings. „Îmi pierdeam toată încrederea în mine.“ Consiliul de administraţie a refuzat, astfel încât Hastings a fost nevoit să înveţe cum să conducă compania.

    În 1997, Hastings a vândut Pure Software şi a fondat, alături de Marc Randolph, Netflix. Compania avea ca domeniu de activitate închirierea filmelor prin poştă pentru clienţi din Statele Unite. „Ideea pentru Netflix mi-a venit atunci când am uitat să returnez o casetă la centrul de închirieri“, povesteşte omul de afaceri. „Datoram deja 40 de dolari celor de acolo, şi mi-am dat seama că există o metodă mai bună de a închiria filme. Era mult mai simplu să lucrezi pe bază de abonament, aşa cum face de exemplu o sală de forţă.“ De-a lungul timpului, Netflix a adunat o colecţie de peste 100.000 de filme şi un număr de aproape 44 de milioane de clienţi.

    După experienţa avută în cadrul Pure Software, Reed Hastings se temea de o creştere prea rapidă a Netflix. Public, scopul său era să dezvolte o companie în domeniul divertismentului. În privat, el dorea să crească o companie fără a-şi pierde spiritul antreprenorial.

    Pe măsură ce compania a crescut, managementul a început să fie remarcat pentru soluţiile inovative precum oferirea unor salarii mult peste medie sau oferirea unor bonusuri reprezentând acţiuni în cadrul companiei. Un aspect interesant este de asemenea pachetul de beneficii oferit angajaţilor cu performanţe medii sau sub medie. „Oferim compensaţii mari pentru că nu vrem ca managerii să se simtă vinovaţi atunci când trebuie să renunţe la angajaţi care nu fac faţă cerinţelor“, a declarat Hastings. Compania a devenit cunoscută şi pentru faptul că a eliminat concediile pentru angajaţi, permiţându-le acestora să îşi facă programul după cum vor.

    Reed Hastings este căsătorit şi are doi copii, iar averea sa este estimată la peste un miliard de dolari.

  • O afacere devenită virală pe internet s-a închis temporar pentru că nu poate face faţă cererii

    Un startup australian numit sendyourenemiesglitter.com a devenit viral pe internet după ce a lansat un serviciu inedit: pentru 8 dolari, compania trimite unei persoane un plic umplut cu sclipici. Compania dă asigurări că după ce “victima” deschide plicul va urma o lungă sesiune de curăţenie.

    Vestea despre site-ul australian a început să se răspândească pe 13 ianuarie, în urma unei menţiuni pe Twitter. A urmat Reddit, unde o postare în care este menţionată compania a ajuns să aibă peste 1.100 de comentarii şi 4.000 de voturi pozitive, şi apoi numeroase alte site-uri, precum Facebook şi Google+.

    În zilele ce au urmat cererea a fost atât de mare încât serverul companiei a cedat, afişând mesajul “indisponibil temporar”. “Este incredibil cât de fascinaţi sunteţi de ideea de a expedia sclipici”, notează un anunţ al companiei.

    Serviciul pare să fie de succes, după cum arată câteva testimoniale: “I-am trimis un plic soţului meu, l-a deschis înainte de serviciu şi s-a umplut de sclipici. Bineînţeles că a trebuit să se schimbe şi a întârziat”, povesteşte o clientă.

  • Un angajat al guvernului indian a fost concediat după ce a lipsit 24 de ani de la serviciu

    AK Verma, un inginer executiv care lucra în cadrul departamentului Lucrărilor Publice Centrale din India, nu a mai ajuns la locul său de muncă din decembrie 1990, potrivit The Telegraph.

    Legea indiană face dificil pentru reprezentanţii instituţiilor de acolo să concedieze angajaţi fără motive care să implice abaterile penale.Totuşi, chiar şi în condiţiile în care locurile de muncă în cadrul instituţiilor statului sunt considerate a fi pe viaţă, A.K. Verma  a fost în cele din urmă concediat.

    “A solicitat prelungiri repetate ale concediului fără să fie sancţionat şi a ignorat cerinţele de a se întoarce la locul de muncă”, au declarat reprezentanţii guvernului indian.

    Chiar şi după ce a fost găsit vinovat în cadrul unei anchete referitoare la “absenţa voită de la datorie” în 1992, a fost nevoie de încă 22 ani şi de intervenţia unui ministru pentru a fi concediat. Legislaţia muncii din India este, potrivit Băncii Mondiale, cea mai restrictivă din lume şi face aproape imposibilă demiterea angajaţilor fără abateri penale.

    Primul-ministru Narendra Modi a introdus chiar şi un sistem de scanare a amprentelor pentru birocraţii din New Delhi, cu scopul monitorizării frecvenţei cu care ei vin la locul de muncă. Astfel, prezenţa lor poate fi verificată chiar şi de publicul larg pe site-ul www.attendance.gov.in.

  • Anul grevelor în aviaţia europeană. Furtuna angajaţilor nemulţumiţi a scos la iveală puterea sindicatelor

    Piloţii şi însoţitorii de bord solicită creşteri salariale şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. În luna septembrie, mai multe curse ale companiei, interne şi externe, au fost anulate, iar ministrul transporturilor, Ioan Rus, solicita conducerii şi sindicatelor să înceapă negocierile şi să găsească rapid soluţii pentru ca activitatea operatorului aerian să revină la normal. Surse din rândul piloţilor declarau pentru Mediafax că protestul piloţilor a fost declanşat nemulţumirile privind salariile şi noul contract colectiv de muncă – înregistrat fără să se ţină cont de revendicările lor -, dar şi pe fondul unora privind managementul companiei.

    Potrivit surselor, conducerea companiei Tarom s-ar fi folosit de sindicatul majoritar şi de alte două sindicate mai mici pentru a putea înregistra la ITM noul contract colectiv de muncă, fără a lua în calcul cerinţele piloţilor. Sindicatul personalului navigant anunţa în octombrie că îşi rezervă dreptul la noi acţiuni sindicale, dacă revendicările nu vor fi soluţionate. În decembrie, sindicatul personalului tehnic al TAROM, din care fac parte 700 din cei 2.100 de angajaţi ai companiei aeriene, a solicitat din nou majorări salariale şi a depus preaviz de conflict de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Compania a avut în acest an venituri din servicii de transport aerian mai mari cu 5%, a transportat 1,7 milioane pasageri, în creştere cu 3%.

    Tot pe piaţa locală, Wizz Air a concediat în 2014 circa 20 de angajaţi, după ce o parte din personalul angajat de compania low-cost în România a înfiinţat un sindicat reprezentativ în relaţia cu şefii de la Budapesta. Compania informa că reducerile de personal se leagă de decizia de a muta o aeronavă de la baza operaţională din Bucureşti, pe fondul scăderii cererii, şi nu sunt cauzate de vreo iniţiativă a angajaţilor.

    Grevele au ţinut la sol şi aeronavele Air France, 60% dintre piloţii companiei intrând în grevă în luna septembrie, după ce au decis să se opună condiţiilor de dezvoltare a unei filiale low-cost a grupului. Cele trei sindicate intraseră de mai multe săptămâni în conflict cu conducerea, iar CEO-ul Air France, Frédéric Gagey, estima de la „10 până la 15 milioane“ de euro pe zi costul acestei greve. Air France renunţa o săptămână mai târziu la proiectul său de expansiune în Europa a companiei aeriene low-cost Transavia. Conflictul a provocat în luna septembrie o scădere cu 15,9% a traficului de pasageri şi cu 17,7% a traficului de mărfuri. Grupul Air France KLM a raportat şi o rată a rezervărilor pentru lunile următoare mai redusă decât de obicei, iar impactul grevei asupra încasărilor ar urma să fie de „ordinul a 500 de milioane de euro“, potrivit grupului franco-olandez.

    Nemţii de la Lufthansa au început grevele încă din luna martie, când compania anula 3.800 de zboruri din cele 4.300, timp de trei zile, din cauza unui protest al piloţilor, tot pe fondul unor negocieri salariale. Sindicatul cerea pensionarea piloţilor la vârsta de 55 de ani şi o creştere salarială de 10%, în timp ce Lufthansa propunea pensionarea piloţilor la vârsta de 60 de ani şi o creştere salarială de 5,2%. Deşi greva piloţilor a paralizat traficul aerian din Germania şi Europa de Vest, protestul a fost susţinut de majoritatea germanilor, potrivit unui sondaj efectuat pentru postul de televiziune ARD. Greva a continuat în august la divizia low-cost Germanwings şi apoi în ultimele patru luni ale anului la Lufthansa, iar sute de mii de pasageri au fost afectaţi.

    Pierderile cauzate de protestele angajaţilor din industrie au fost importante, însă o veste bună a venit pe finalul anului de la scăderea preţului petrolului cu 40%, determinând şi ieftinirea combustibililor necesari aeronavelor.

  • Cele mai importante momente din tehnologie în 2014

    1. În ianuarie, Google a achiziţionat Nest Labs pentru 3,2 miliarde de dolari.

    2. Facebook a cumpărat, în februarie, serviciul de mesagerie WhatsApp. Tranzacţia a fost evaluată la 19 miliarde de dolari.

    3. O altă investiţie a Facebook a fost în Oculus VR, o companie care dezvoltă dispozitive de realitate virtuală. Pentru pachetul majoritar, Zuckerberg a plătit 2 miliarde de dolari.

    4. Steve Ballmer a renunţat la postul de CEO al Microsoft în februarie, după 14 ani la conducerea companiei. În locul său a fost numit Satya Nadella, fostul şef al Bing.

    5. King Digital, compania care a produs Candy Crush Saga, s-a listat pe bursa de la New York în Martie. După prima zi de tranzacţionare acţiunile au scăzut cu aproape 16%, devenind astfel cea mai slabă lansare pe bursă a anului.

    6. Tot în Martie, Newsweek dezvăluie că fondatorul Bitcoin este Satoshi Nakamoto, de 64 de ani, din California.

    7. La sfârşitul lunii mai, Apple anunţă preluarea companiei Beats Electronics (Beats by Dre) pentru 3 miliarde de dolari.

    8. În iunie, aplicaţia de mesagerie cu un singur cuvânt Yo ajunge de la 600.000 la un milion de utilizatori în doar o săptămână.

    9. De-a lungul verii, peste 17 milioane de utilizatori ai Facebook au urcat clipuri din seria ALS Ice Bucket Challenge, inclusiv figuri cunoscute precum Bill Gates, Elon Musk, Larry Page sau Sergey Brin.

    10. În septembrie, Apple prezintă iPhone 6, iPhone 6 Plus, Apple Watch şi sistemul Apple Pay.

    11. Alibaba s-a listat pe bursă pe 19 septembrie. Oferta publică iniţială de 150 de miliarde de dolari a fost cea mai mare din istoria bursei de la New York, transformându-l pe Jack Ma în cel mai bogat om din China, cu o avere estimată la 25 de miliarde de dolari.

    12. În luna decembrie, Sony Pictures Entertainment a fost ţinta unor atacuri cibernetice repetate. Grupul de hackeri numit Gardienii Păcii a furat de pe serverele companiei mii de documente şi patru filme, dintre care trei nelansate.

  • Cele mai inovatoare companii din România: Carrefour România a introdus staţiile inteligente de colectare selectivă a deşeurilor

    Elementul de noutate:

    Echipamentul a fost introdus şi testat pentru prima dată în România în 2013, la Buzău; elementul de noutate constă în capacitatea de colectare în acelaşi loc a peste zece tipuri de deşeuri.


    Efectele inovaţiei:

    Carrefour împarte efectele acestei acţiuni în trei grupe separate. Pe de o parte, la nivelul comunităţii, SIGUREC este un serviciu modern, simplu şi la îndemână de preluare a deşeurilor. Pe de altă parte, există un impact clar la nivelul mediului, pentru că echipamentele deturnează deşeurile reciclabile de la groapa de gunoi spre reciclator; în plus, creează şi promovează un comportament responsabil. În al treilea rând, există un impact la nivel economic, deoarece deşeurile sunt reintroduse în circuitul economic şi valorizate.


    Descriere:

    SIGUREC Prime este prima infrastructură inteligentă de colectare separată a  deşeurilor, introdusă pe piaţa locală de Carrefour Romania, în parteneriat cu Green Group. Staţia integrează cea mai nouă soluţie de preluare a zece tipuri de deşeuri, fie echipamente electrice şi electronice, fie ambalaje, deşeuri PET, doze de aluminiu, butelii de sticlă, butelii PE, PP, Tetra Pack, sacoşe/folii ambalaj PE, PP, hârtie şi cartoane. Echipamentul, complet automatizat, este destinat amplasării în parcarea sau vecinătatea marilor unităţi de retail.

    Pentru a încuraja reciclarea, în funcţie de tipul şi cantitatea deşeurilor predate, aparatul oferă drept recompensă vouchere de reducere ce pot fi utilizate la cumpărături în reţeaua de hipermarketuri Carrefour. De pildă, pentru un PET clienţii primesc 5 bani, pentru o doză de aluminiu
    3 lei, 1,5 bani pentru 1 kg de carton sau până la 80 de lei pentru un frigider, în funcţie de greutate.

    Prima staţie SIGUREC a fost inaugurată la Buzău, anul trecut, iar în acest moment mai funcţionează încă zece, dintre care trei în Bucureşti şi câte una la Braşov, Sibiu, Oradea, Drobeta Turnu-Severin, Iaşi, Suceava şi Piteşti. Până la finalul anului ar urma să fie instalate alte 15 echipamente, dintre care cinci în Bucureşti.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Serviciul Google News se închide în Spania. Google trebuie să dea bani companiilor media dacă mai vrea să preia conţinut

    “În mod trist, ca o consecinţă a unei noi legi spaniole, va trebui să închidem în curând Google News în Spania”, a declarat Richard Gingras, directorul Google News, într-un mesaj publicat pe unul dintre blogurile oficiale ale grupului american, transmite Mediafax.

    “Această nouă legislaţie obligă fiecare publicaţie spaniolă să fie plătită de servicii precum Google News, atunci când aceste servicii publică chiar şi pasaje foarte mici. Întrucât Google News nu câştigă bani (pentru că nu publicăm reclame pe site), această nouă abordare pur şi simplu nu este sustenabilă”, a adăugat el.

    Grupul american a decis în consecinţă să îşi închidă serviciul înainte de intrarea în vigoare a acestor noi dispoziţii, în luna ianuarie.

    Măsura se înscrie în cadrul unei noi legi privind proprietatea intelectuală adoptată la sfârşitul lunii octombrie de Parlamentul spaniol.

    Închiderea serviciului Google News în Spania nu reprezintă o surpriză, în contextul în care Google anunţase deja că va proceda astfel, încă din timpul discutării noii proceduri legislative.

    Grupul american anunţase în acea perioadă că site-urile sale ajută editorii de presă să îşi crească audienţa. Google a reafirmat acest argument şi miercuri.

    Google este criticat de editorii de presă din mai multe ţări europene, care îl acuză că abuzează de poziţia sa dominantă şi îi cer să plătească pentru a putea să le folosească conţinuturile.

  • Cele mai inovatoare companii din România: Whiteland a lansat o platformă online în care clienţii pot verifica oricând situaţia financiară a colaborării

    Elementul de noutate:

    Este o inovaţie pe care o folosesc îndeosebi producătorii sau prestatorii de servicii, însă, din cunoştinţele companiei, niciun distribuitor din FMCG nu deţinea, la momentul înfiinţării serviciului, în primăvara anului 2012, un astfel de serviciu oferit direct clienţilor.


    Efectele inovaţiei:

    Prin preluarea continuă a apelurilor clienţilor, dar şi prin comunicarea acestui avantaj atât prin intermediul echipei de vânzări cât şi direct către clienţi, compania a putut reacţiona rapid şi eficient, în contextul în care viteza de răspuns şi calitatea acestuia fac diferenţa între companii. Clienţii au înţeles utilitatea acestor servicii şi le folosesc de câte ori este nevoie. În primul an de funcţionare au fost 172 apeluri, iar acum, după doi  ani şi şapte luni de funcţionare, 600 apeluri.


    Descriere:

    Serviciile au fost lansate în primăvara anului 2012:  3 aprilie 2012 Whiteland Info Center şi 29 mai 2012 Whiteland Info Cont.

    Serviciul de call center este externalizat către o firmă specializată, în timp ce platforma online este gestionată de compania de IT a grupului, Advance Software Solutions. Iniţial s-au înregistrat costuri pe partea de call center (serviciu externalizat), partea de online fiind realizată in-house. În primul an de funcţionare (aprilie-decembrie 2012), costurile pentru serviciul de call center au fost de 2.600 euro, fără TVA, reducându-se în anii următori prin amortizarea costurilor.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Programul Fill&Go de la Rompetrol a adus companiei peste 21.000 de clienţi şi a dus la dublarea numărului de benzinării

    Inovaţia constă în interconectarea acestor două componente. În segmentul de distribuţie, inovaţia adusă de Fill&Go este reprezentată de rezervoarele de incintă Fill&Go şi de staţiile relocabile Expres.

    Elementul de noutate:

    În vederea extinderii eficiente a reţelei de carburanţi, compania a dezvoltat staţiile mobile Expres, un produs care să acopere zonele rurale, şi ulterior a dezvoltat Fill&Go Fixed Unit, rezervoare amplasate în incinta companiilor care deţin flote auto. În contextul dezvoltării reţelei, Fill&Go a apărut ca o platformă IT şi ca o inovaţie în domeniul de management al alimentărilor cu carburant (Fill&Go Personal), cât şi al flotelor deţinute de companii (Fill&Go Business).


    Efectele inovaţiei:

    Fill&Go a fidelizat 21.000 de clienţi persoane fizice şi a atras sute de clienţi noi din zona de business, fapt care a condus la creşterea numărului de staţii de alimentare de la 400 la 800 şi a avut un impact semnificativ în creşterea cifrei de afaceri a companiei de la 1,2 miliarde de euro în 2008 la 1,9 miliarde de euro în 2013.


    Descriere:

    Componentele şi amploarea Fill&GO îl fac unic pe piaţa din România.

    Fill&Go Personal: a fost lansat în 2006, fiind primul serviciu din România care permite persoanelor fizice plata carburanţilor direct la pompă. În orice staţie Rompetrol, consumatorul alimentează cantitatea dorită, iar la sfârşitul lunii poate achita contravaloarea produselor, cardul funcţionând astfel ca un card de credit, fără dobândă, cu plata o dată pe lună. 

    Fill&Go Business: în categoria produselor pentru managementul flotelor auto intră Fill&Go Card, Fill&Go Ring şi Fill&Go Fixed Unit, iar în categoria serviciilor pentru flote – Fill&Go Fleet management – compania a dezvoltat programe IT care ajută la monitorizarea cantităţilor de combustibil alimentat, a traseului maşinilor şi a evidenţei serviciilor de mentenanţă: Fill&Go Fuel Control,  Fill & Go Vehicle Control, Fill&Go Service Control.

    Fill&Go Card: este un card de companie securizat cu cod PIN care permite achiziţionarea pe credit a carburanţilor şi a produselor din staţiile Rompetrol. Cardul este prevăzut cu un cip care permite înregistrarea informatizată a datelor tranzacţiilor. Înregistrările informatice sunt transmise şi prelucrate la serverul central rezultând rapoarte, grafice şi analize care facilitează controlul asupra alimentării flotei cu carburanţi. Cardul are inscripţionat numele companiei, numărul maşinii sau numele şoferului.

    Fill&Go Ring: este o soluţie care permite controlul complet al flotei prin identificarea automată a autovehiculelor care alimentează în staţiile Rompetrol. Această identificare este posibilă datorită unui dispozitiv montat pe autovehicul. Acest dispozitiv este format din două elemente: unitatea de identificare autovehiculului (UIA) – care înregistrează datele de identificare ale maşinii, dar şi kilometrii parcurşi, orele de funcţionare ale motorului şi alte evenimente dintre două alimentări – şi inelul emiţător-receptor montat în jurul orificiului de alimentare al rezervorului, care este conectat cu un cablu la UIA.  Cel mai util aspect al Fill&Go Ring este neimplicarea factorului uman în procesul autorizării alimentării şi al declarării datelor de la bordul autovehiculului, rezultând astfel o acurateţe de 100% a informaţiilor pe baza cărora se efectuează rapoarte, grafice şi analize de eficienţă a flotei comerciale.

    Fill&Go Fixed Unit 9 mc şi 20 mc: sunt rezervoare amplasate în incinta companiilor. Fill&Go Fixed Unit foloseşte componentele de bază ale serviciului Fill&Go Fuel Control – Fill&Go Ring şi aplicaţia Fill&Go Fuel Control.
    Fill&Go Fuel Control: instrument eficient de control al consumului de carburant. Componenta tehnică – culegerea de date necesare componentei informatice prin: card Fill&Go Business; Fill&Go EasyRing; Fill&Go Ring. Componenta informatică – aplicaţia online Fill&Go Fuel Control – culege informaţii precum: kilometri parcurşi, ore funcţionare motor, cantitate alimentată; efectuează transferul informaţiilor în baza de date Rompetrol; generează online rapoarte şi analize de consum mediu; accesul la aplicaţia Fill&Go Fuel Control se face prin intermediul site-ului www.fillandgo.ro, fiecare client având alocate un nume de utilizator şi o parolă.

    Fill&Go Vehicle Control: reprezintă un serviciu de monitorizare complexă a fiecărui autovehicul şi conducător auto, cu ajutorul tehnologiei GPS. Sistemul conţine două elemente: unitatea GPS, care determină poziţia autovehiculului şi transmiterea acesteia; aplicaţia online, care primeşte, centralizează şi procesează informaţiile obţinute.

    Fill&Go Service Control: ţine evidenţa, într-o singură aplicaţie, a tuturor activităţilor de mentenanţă a flotei.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Pariul Vodafone România pentru a ajunge numărul unu pe piaţa locală: VoLTE

    VoLTE este o inovaţie de reţea care redefineşte serviciile de voce, folosind tehnologia 4G, iar Call+ asigură mai multă interactivitate şi productivitate apelurilor de voce, prin intermediul VoLTE. Call+ este un serviciu Vodafone bazat pe tehnologia VoLTE.  Anterior, vocea şi datele erau două servicii separate pentru că atunci când un utilizator intra pe internet folosea reţeaua 4G, dar imediat ce dădea sau primea un telefon experienţa se schimba pentru că telefonul trecea automat înapoi la reţeaua 3G şi brusc întreaga experienţă scădea la nivelul 3G.

    Elementul de noutate:

    Vodafone este primul operator din România şi printre primii operatori din Europa care lansează tehnologia VoLTE şi demonstrează capabilităţile Call+.


    Efectele inovaţiei:

    Call+ este un serviciu Vodafone bazat pe tehnologia VoLTE, ce permite apelantului să adauge mai multă informaţie pe ecranul persoanei apelate, cum ar fi prioritatea apelului, subiectul discuţiei şi o imagine. Când apelul este în curs, interlocutorii pot partaja conţinut multimedia, ce va fi afişat pe ambele ecrane ale celor două terminale, precum şi să treacă fără întreruperi din apel de voce în convorbire video şi înapoi. Spre deosebire de reţelele tradiţionale celulare, care au canale diferite pentru serviciile de voce şi cele de date, VoLTE foloseşte reţelele de date 4G pentru a transmite traficul de voce.


    Descriere:

    Din 5 noiembrie 2014, Vodafone Romania a lansat VoLTE, o inovaţie în domeniul apelurilor de voce, furnizată prin dezvoltări importante ale reţelei. De asemenea, Vodafone a testat şi Call+, un serviciu care va fi implementat la începutul anului 2015. Promisiunea Vodafone România s-a extins, astfel, cu un nou element, VoLTE, care redefineşte modul cum utilizatorii experimentează apelurile.

    Dezvoltările tehnologice ale Vodafone România permit să inoveze în continuare în domeniul serviciilor de voce şi să evolueze de la apelurile tradiţionale la voce HD şi acum, prin intermediul VoLTE, la revoluţionarul Call+. Noul serviciu le permite utilizatorilor să comute fără întreruperi între apelurile de voce şi video în cadrul aceleiaşi conversaţii şi să partajeze fişiere multimedia, pentru o experienţă interactivă.

    Terminalele compatibile cu Call+ din portofoliul Vodafone România sunt Samsung Galaxy S5, Sony Xperia Z2 şi Huawei Ascent P7. Prin programul Spring, Vodafone investeşte în România, adiţional, 55 de milioane de euro în doi ani, în dezvoltările de reţea şi reţeaua de magazine.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.