Tag: sef

  • Lecţiile economice din Game of Thrones – FMI din Westeros, relaxare cantitativă şi un ţăran şef la Goldman Sachs

    În lumea cărţilor „Cântec de gheaţă şi foc”, scrise de George R.R. Martin, şi a serialului HBO „Urzeala tronurilor„ bazat pe acestea, intriga nu este determinată doar de dragonii care scuipă flăcări, ci şi de monedele de aur care pun în mişcare economia. În timp ce povestea lui Martin despre Umblătorii Albi, lupi străvechi şi pitici poate părea depărtată de lumea obişnuită a finanţelor şi politicilor economice, mulţi au sesizat o serie de lecţii de economie pe care unele dintre personaje ar fi trebuit să le înveţe înaintea tentativelor de a acapara puterea.

    BANCA DE FIER – FMI DIN WESTEROS? „Banca de Fier va primi ceea ce i se cuvine” nu este o frază recunoscută la fel de uşor ca mottoul familiei Stark, „Iarna se apropie”, dar ar putea fi în final la fel de important. „În fantezie sau realitate, lupta tronurilor împiedică extinderea unor concepte economice sănătoase şi exclude politicile economice bune„, afirmă, pentru CNBC, Matt McCaffrey, academician la Universitatea din Illinois, care a scris despre economia din „Urzeala tronurilor„.

    Westeros este în cea mai mare parte o economie de tip feudal, care generează venituri reduse. În schimb, regatele au apelat la Oraşele Libere – fiecare dintre acestea cu câte o bancă prosperă şi comerţ dezvoltat cu mirodenii, stofe şi sclavi – pentru împrumuturi necesare finanţării campaniilor militare. Banca de Fier, din oraşul Braavos, pare a fi cea mai puternică. Aceasta este un exemplu de instituţie de credit „prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească„ din lumea reală. Astfel, dacă unul sau mai mulţi regi nu-şi plătesc datoriile, ar putea apărea probleme serioase.

    Tycho Nestoris, cel mai important reprezentant al Băncii, apare în Sezonul IV al serialului, mai devreme decât în carte, fiind interpretat de actorul britanic Mark Gatiss.Se poate spune că Cersei Lannister începe să piardă controlul asupra tronului nu atunci când încep să circule zvonuri despre cine este cu adevărat tatăl copiilor ei, ci atunci când începe să nu-şi mai plătească datoriile către Banca de Fier.

    Din nefericire pentru ea, tronul este în acest moment o investiţie cu risc ridicat, iar Banca de Fier îşi transferă rapid sprijinul către duşmanul acesteia, Stannis Baratheon. Situaţia ar putea fi asemănătoare cu modul cum FMI şi Banca Mondială acordă sprijin anumitor grupări în ţările în care intervin, notează CNBC.

    REZERVA FEDERALĂ FEUDALĂ. Lordul Baelish, alintat în serial Degeţel (Littlefinger), este responsabil de finanţe şi, aşa cum îl descrie cartea, are talentul ca din două monede să facă rapid o a treia. La fel ca Rezerva Federală (Fed), se pare că a derulat propria versiune de relaxare cantitativă, injectând în economie un număr mare de monede, însă într-un mod mai puţin sofisticat decât banca centrală a SUA, reducând cantitatea de material folosită pentru fiecare monedă, astfel încât să poată produce mai mulţi bani.

    În acelaşi timp, a pus în pericol situaţia economică a casei regale prin împrumuturi masive de la Banca de Fier şi creşterea taxelor.De asemenea, şi-a construit afaceri de succes apelând la împrumuturi din banii luaţi pe credit în numele casei regale.
     

  • Rezultatele macro bune îi determină pe analişti să modifice în sus prognoza PIB spre 3-3,5% creştere

     Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank şi preşedinte al Consiliului Fiscal, spune că are în vedere o îmbunătăţire a estimării pentru avansul PIB din 2014 la 3,5%. BCR, cea mai mare bancă după active, a modificat deja prognoza de creştere a PIB de la 2,3% la 3%, după cum spune Eugen Sinca, analistul-şef al băncii. Şi ING Bank se gândeşte să îmbunătăţească prognoza privind creşterea economică.

    Până acum analiştii locali anticipau pentru 2014 o încetinire a creşterii PIB. Media estimărilor economiştilor indica la începutul anului o creştere economică de 2,3%, economia urmând să fie susţinută în continuare de cererea externă şi de o revenire treptată a cererii interne.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Mozilla, forţat să demisioneze la doar câteva zile de la numirea în funcţie

    Eich, unul dintre oamenii cheie de la Mozilla, care a inventat limbajul de programare JavaScript şi a contribuit semnificativ la construirea companiei încă din 1998, a fost criticat ca urmare a unei donaţii de 1.000 de dolari, făcută în urmă cu 6 ani pentru a sprijini o iniţiativă din California împotriva cuplurilor gay.

    Informaţiile cu privire la donaţie au fost publicate pe Internet la scurt timp după ce Eich a fost numit în funcţia de CEO. Mai mulţi angajaţi Mozilla au solicitat, prin intermediul reţelei de socializare Twitter, demisia lui Eich.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Şeful Intel a câştigat anul trecut 9,6 milioane de dolari, în scădere cu 40% faţă de 2012

     Krzanich a câştigat anul trecut un salariu de bază de 887.500 dolari, bonusuri în acţiuni de 6,58 milioane de dolari şi stimulente de 1,87 milioane de dolari în alte forme decât acţiunile, a anunţat joi Intel transmite Bloomberg.

    El a devenit CEO al Intel în luna mai a anului trecut, după ce a ocupat anterior funcţia de director executiv de operaţiuni. Krzanich, care lucrează de 32 de ani la Intel, a primit în 2012 o compensaţie financiară totală de 15,9 milioane de dolari, din care 13,2 milioane de dolari bonusuri în acţiuni.

    Krzanich (53 de ani) încearcă să accelereze progresele Intel în zona gadget-urilor mobile, precum smartphone-uri şi tablete, dincolo de piaţa PC-urilor, pe care compania o domină cu o cotă de aproximativ 80%.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Dosarul Mehedinţi: Preşedintele CJ, şeful IPJ şi liderul PSD Orşova, ARESTAŢI preventiv

     Instanţa a admis astfel cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care i-au reţinut joi pe Adrian Duicu, Ştefan Ponea şi Constantin Popescu.

    Avocaţii celor trei au declarat recurs la decizia de arestare, contestaţia urmând să se judece la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

    Constantin Stefan Ponea, şeful IPJ Mehedinţi la data faptelor, este acuzat de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, iar omul de afaceri Constantin Popescu, de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Duicu i-a spus şefului IPJ Mehedinţi că are influenţă asupra unor membri ai Guvernului, MAI şi a şefului IGPR

     Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat joi, într-un comunicat de presă, că procurorii Secţiei de combaterea infracţiunilor de corupţie au început urmărirea penală în cazul lui Ioan Adrian Duiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

    În aceeaşi cauză este urmărit penal şi Constantin Stefan Ponea, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Mehedinţi, pentru trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Preşedintele Consiliului Judeţean, şeful IPJ Mehedinţi şi preşedintele PSD Orşova au fost REŢINUŢI pentru fapte de corupţie

     Constantin Popescu a părăsit sediul central al DNA joi dimineaţă, fiind încătuşat şi dus în arestul Poliţiei Capitalei. În cursul zilei de joi, el urmează să fie dus, alături de celelalte persoane reţinute în acest dosar, la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă.

    Constantin Popescu, preşedinte al filialei Orşova a PSD din anul 2011 şi cunoscut drept un apropiat al preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, deţine societatea Floricola, care asigură serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare în municipiul Orşova, printr-un contract de concesiune încheiat în 2006 pentru 25 de ani. De asemenea, firma asigură şi salubrizarea la Orşova, tot în baza unui contract de concesiune pentru 25 de ani.

    Surse din Consiliul Local Orşova au declarat corespondentului MEDIAFAX că acuzaţiile aduse liderului PSD Orşova în acest dosar sunt legate de o achiziţie de teren care se afla în domeniul public, în suprafaţă de peste 5.000 metri pătraţi, în zona Coramnic din Orşova. Astfel, Constantin Popescu ar fi cumpărat acest teren la un preţ de şapte euro metrul pătrat, în condiţiile în care preţul pieţei în zona respectivă ar fi fost de peste 40 de euro metrul pătrat. Tranzacţia a fost aprobată de Consiliul Local Orşova.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • PERCHEZIŢII la instituţii publice din Mehedinţi şi Dolj într-un dosar de corupţie. Percheziţii la locuinţa şefului IPJ Mehedinţi şi la Primăria Turnu Severin

     Procurorii DNA au descins, la ora transmiterii acestei ştiri, şi la sediul Primăriei Drobeta Turnu Severin, fiind vizaţi mai mulţi funcţionari suspectaţi de fapte de corupţie.

    Totodată, anchetatorii fac percheziţii şi la locuinţa din Orşova a preşedintelui CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, la casa părinţilor acestuia din comuna Topleţ, judeţul Caraş-Severin, precum şi la Hotelul Palace din Drobeta Turnu Severin, deţinut de familia lui Adrian Duicu.

    De asemenea, potrivit surselor citate, la ora transmiterii acestei ştiri au loc percheziţii şi la locuinţa din Orşova a şefului Poliţiei Judeţene mehedinţi, comisar-şef Ştefan Ponea, cunoscut drept un apropiat al preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, dar şi la sediul Primăriei Orşova.

    Contactat de corespondentul MEDIAFAX, primarul din Orşova, Ion Manea (PNL), a declarat că a el se află în concediu de odihnă până în 14 aprilie, dar că a fost informat despre percheziţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Siemens, mustrat de Merkel pentru vizita la Moscova

     Kaeser a mers săptămâna trecută la Moscova, unde a avut o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin.

    Mai mulţi oficiali ai guvernului german au criticat deplasarea şefului Siemens, situaţie care subliniază tensiunile generate la Berlin de criza din Ucraina, notează Bloomberg.

    În timp ce Statele Unite şi Uniunea Europeană încearcă să sancţioneze Rusia pentru intervenţia din Ucraina şi anexarea Peninsulei Crimeea, mulţi lideri din mediul de afaceri german îl consideră pe Putin un partener de afaceri.

    “Ca să fiu sincer, am găsit întreaga scenă un pic deplasată. Este adevărat că nu dorim sancţiuni economice, dar trebuie să îi arătăm preşedintelui rus că nu putem accepta o politică imperialistă”, a afirmat duminică, la un post de televiziune, ministrul german al Economiei şi Energiei, Sigmar Gabriel, vice-cancelar şi membru al partidului social-democrat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful ZTE şi Liviu Dragnea au discutat despre un centru de interconectare şi cloud computing

     “În viitorul joint-venture va fi prezent ZTE şi o firmă din România, de stat sau privată. Acest proiect, dacă se va concretiza, se va derula în viitorul parc tehnologic din România destinat firmelor chineze, unde ZTE a fost invitată să participe. La rândul său, vicepremierul Liviu Dragnea i-a propus şefului ZTE Corporation înfiinţarea în România a unui centru european de interconectare a reţelelor de telecomunicaţii, similar celui din Frankfurt, cel mai important din Europa, unde sunt conectaţi toţi operatorii de profil”, a afirmat şeful ZTE România, Lorian Vintilă, prezent la un eveniment de specialitate.

    El a precizat că propunerile discutate în China de preşedintele ZTE Corporation şi vicepremierul Liviu Dragnea pot fi puse în practică numai cu respectarea legislaţiei României.

    Prin cloud computing se înţelege o reţea de calcul de date bazata pe o infrastructură virtuală, invizibilă utilizatorului. Ea poate fi localizata oriunde pe glob, poate fi utilizată prin intermediul unui aplicaţii de acces la Internet (browser web) fără a instala nici un alt program.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro