BusinessMagazin

Tag: probleme

  • Demis Hassabis, omul care a învăţat un calculator cum să învingă un mare maestru Go

    Emoţia este ceva ce-l deosebeşte pe maestrul Lee Sedol de adversarul său, AlphaGo, un program dezvoltat de Google, care prin cele patru victorii contra coreeanului a intrat în istoria omenirii aşa cum a făcut-o şi Deep Blue, al IBM, cu meciurile contra marelui şahist Garri Kasparov. AlphaGo probabil nu realizează, deocamdată, ce a făcut, însă creatorul său, Demis Hassabis, este copleşit de emoţie.

    Go este un joc mult mai complex decât şahul şi cere mai multă intuiţie şi strategie, cel puţin de la oameni. Lee Sedol este considerat cel mai bun jucător de Go din ultimul deceniu. Un singur jucător a câştigat mai multe titluri internaţionale decât el, iar Hassabis îl plasează pe locul cinci la nivel mondial. El şi echipa sa l-au ales pe coreean pentru că au vrut ca meciurile să rămână în istorie, scrie revista Wired. Intuiţia sa i-a adus succes. Victoriile lui AlphaGo arată cât de departe a ajuns inteligenţa artificială. Sedol a câştigat un singur meci din cinci.

    „Este ceva ce ţine de predare şi învăţare. Un joc nu oferă, pentru o maşină, suficiente date pentru a învăţa, iar pregătirea cere foarte mult timp“, a explicat Hassabis după unul dintre meciuri. După prima etapă, Sedol a recunoscut că a fost „şocat“ de cât de bine a jucat AlphaGo.

    „Nu credeam că va juca atât de perfect“, a spus el.

    Una din tehnicile de învăţare ale lui AlphaGo a reinventat deja unele  servicii online ale Google şi altor companii mari de internet, ajutând printre altele la identificarea imaginilor, la recunoaşterea comenzilor vocale, la îmbunătăţirea rezultatelor căutărilor. O altă tehnică de învăţare este folosită la roboţii experimentali ai Google şi în cercetările universităţilor de renume.

    AlphaGo este ghidat de o tehnologie care-i permite să înveţe şi să acţioneze singur şi să se perfecţioneze pe măsură ce acţionează. Hassabis şi echipa sa au dezvoltat programul utilizând ceea ce ei numesc reţele neuronale profunde, reţele vaste de hardware şi software care imită reţelele de neuroni din creierul uman. AlphaGo a fost învăţat să joace prin scrierea a mii şi mii de mutări umane din jocul de Go în aceste reţele. Apoi, folosind o tehnică numită „reinforcement learning“ – modul în care animalele învaţă, prin intermediul sistemului de recompensă pentru creier pe bază de dopamină –, echipa lui Hassabis l-a pus pe AlphaGo să joace singur, din nou şi din nou. Astfel, programul a învăţat să urmărească mutările care aduc nu cele mai multe puncte, ci probabilitatea cea mai mare de victorie. Aceasta înseamnă anticipare şi strategie.

    AlphaGo învaţă singur, fără ajutorul vreunei baze de date, şi cu fiecare joc poate învăţa să fie mai bun. Astfel ajunge să facă mutări surprinzătoare, şi perfecte, cum a fost a 19-a mutare din cea de-a doua confruntare cu maestrul Lee Sedol.

    Mutări perfecte în cariera sa a făcut până acum şi Hassabis, un tânăr de 39 de ani cu mamă chinezoaică şi tată cipriot. El visează de mult la aceste victorii, dar nu se va opri aici. Ambiţia sa depăşeşte tabla de Go: vrea să găsească soluţia inteligenţei artificiale şi apoi „să rezolve cu ea orice problemă“.

    „Mulţi oameni prognozau că va lua cel puţin un deceniu, aşa că suntem încântaţi că am depăşit acest punct“, spune el pentru Financial Times.

    Hassabis este de mic un as al şahului, un programator desăvârşit, designer de jocuri video şi, desigur, expert în neurologie.

    La vârsta de patru ani a început să joace şah, la cinci ani concura la nivel naţional şi nu după mult timp la nivel internaţional. La 13 ani era deja recunoscut ca maestru şahist şi jucător la Olimpiada Sporturilor Minţii, unde juca mai multe meciuri în acelaşi timp. Hassabis a câştigat de cinci ori întrecerile pentru elită din aeastă competiţie, un record mondial. Organizatorii l-au descris ca fiind „probabil cel mai bun jucător din istorie“. Legendarul Tim Berners-Lee, inventatorul internetului, l-a descris şi el ca fiind „una dintre cele mai deştepte fiinţe de pe planetă“.

    „Una dintre cele mai deştepte fiinţe de pe planetă“ este fan înfocat al lui Liverpool şi nu se fereşte să recunoască faptul că îi plac toate sporturile. Ca spectator.

    „Mă plictisesc repede, iar lumea este atât de interesantă. Sunt atât de multe lucruri frumoase de făcut. Dacă aş fi fost un sportiv, aş fi vrut să fiu decatlet“, spune Hassabis.

    Tânărul mai are o soră, pianistă şi compozitoare, şi un frate, care studiază literatura creativă. Tehnologia nu a avut o prezenţă remarcabilă în familia lor. Unul din părinţi a deţinut ceva timp un magazin de jucării.

    „Sunt cu siguranţă oaia neagră extraterestră a familiei“, glumeşte el, amintindu-şi cum şi-a cheltuit banii câştigaţi în competiţii pe computerele copilăriei lui, deloc ieftine. Pe unul din acestea l-a desfăcut şi astfel şi-a dat seama cum este programat.

    „Părinţii mei sunt tehnofobi chiar. Nu le plac computerele, sunt chiar boemi. Fraţii mei au luat-o şi ei pe calea artei. La niciunul dintre ei n-a prins matematica sau fizica. Este ciudat, da. Nu-mi dau seama cum am ajuns aşa.“

    Cu acest bagaj informaţional Hassabis a creat compania britanică DeepMind în 2010 alături de prietenul său din copilărie Mustafa Suleyman şi de Shane Legg, cu care a fost coleg de facultate. Dezvoltatorul de inteligenţă artificială a fost cumpărat de Google în 2014 pentru 400 de milioane de lire sterline.

    „Ceea ce este şi mai neobişnuit la Denis este că oameni atât de înzestraţi ca el pot fi dificil de abordat. Însă el este deschis, generos şi modest. Nu este deloc arogant“, povesteşte Hermann Hauser, informatician şi antreprenor.

    Hassabis a făcut cunoştinţă cu inteligenţa artificială la facultate, la Cambridge, unde profesorii săi insistau cu promovarea unei inteligenţe „înguste“, în care programatorii ataşau „etichete“ informaţiilor pentru ca un computer să le poată folosi. Modelul nu l-a mulţumit pe Hassabis, care a vrut să creeze un sistem „general“ de inteligenţă artificială care utilizează informaţii luate din mediul înconjurător pentru a lua decizii şi face predicţii independent.

    Sistemele neuronale ale lui DeepMind fac greşeli, dar în timp învaţă şi devin mai bune. Programele pot juca diferite jocuri şi pot rezolva diferite sarcini. Inteligenţa este generală, aşa cum este cea a omului, nu specifică.

    Lui Hassabis îi plac jocurile în care triumfă spontaneitatea umană. A câştigat turnee de poker şi spune că îl încântă astfel de provocări deoarece jucătorii pot pierde chiar dacă au jucat perfect.

    Îi place Diplomacy, un joc dificil cu reguli laxe, în care jucătorii trebuie să negocieze înţelegeri, să construiască alianţe şi să şi trădeze pentru a ajunge să domine lumea.

    Go este „Sfântul Graal“ pentru inteligenţa artificială. „Ştiu să joc suficient de bine pentru a-i aprecia frumuseţea, însă aici nu sunt puternic. Nu am jucat cu AlphaGo deoarece programul mi-a dovedit încă de la început că este mai bun decât mine“, a explicat Hassabis.

    Inteligenţa artificială a mai fost testată în jocuri. În 1997 supercomputerul Deep Blue l-a înfrânt pe Kasparov, campionul mondial la şah de atunci. Într-unul dintre meciuri maestrul chiar s-a simţit agasat de agresivitatea cu care juca computerul. Prin Deep Blue, programatorii au construit un sistem care încerca să analizeze fiecare deznodământ posibil al fiecărei mutări posibile. Însă Go este un joc cu mult, mult mai complex decât şahul. Toate configuraţiile posibile, o bază imensă de date, ar copleşi orice supercomputer, oricât de puternic ar fi el. De aceea pentru o victorie cu un jucător uman era nevoie de tehnologii revoluţionare. Iar AlphaGo le are. Deep Blue poate să bată un maestru şahist, dar n-ar face faţă unui copil de trei ani la aranjatul unor figuri geometrice.

    Se poate face o ironie pe seama succesului programului. „Una din curiozităţile progresului fenomenal pe care-l facem cu inteligenţa artificială este că avem un nou campion mondial la Go, dar nu avem un computer care poate muta, fizic, piesele pe tabla de joc“, remarcă Hauser.

    Hassabis dă mai multă importanţă creierului electronic decât mâinii. El încearcă să construiască „o maşină universală care poate învăţa“, un singur set de algoritmi flexibili, adaptabili, care pot învăţa aşa cum fac sistemele biologice: să înveţe de la zero să facă ceva folosind nimic altceva decât informaţie brută, după cum observă The Guardian.

    În viziunea lui Hassabis despre viitor, maşinării superinteligente vor lucra în tandem cu experţi umani pentru a rezolva toate problemele lumii. „Cancerul, schimbările climatice, genomul, macroeconomia, sistemele financiare, fizica: multe dintre sistemele pe care am vrea să le putem controla devin prea complexe“, spune Hassabis.

    „Există un aşa exces de informaţie că devine dificil chiar şi pentru cel mai deştept om să se descurce în timpul vieţii sale. Cum putem cerne acest potop informaţional pentru a găsi ce este cu adevărat relevant? O perspectivă din care poate fi privită inteligenţa artificială generală este ca proces care va transforma automat informaţia nestructurată în cunoştinţe care pot fi folosite. Ceea ce facem poate fi soluţia supremă pentru orice problemă.“

    S-ar prea putea ca această soluţie supremă să fie la o depărtare de decenii de noi, însă se apropie. În februarie 2015, revista de ştiinţă Nature prezenta pe copertă „invadatori spaţiali“ alături de dezvăluirea că „un program care învaţă singur“ a atins „în jocurile video performanţe demne de un om“. În revistă, un material al DeepMind descrie primul program funcţional de învăţare generală în care agentul artificial, un algoritm denumit Deep-Q Network, implementat într-un procesor grafic, a învăţat să proceseze informaţiile primite de pe un ecran, să înţeleagă ce sunt acestea şi să acţioneze astfel încât rezultatul să fie cel dorit – în acest caz să devină supraom în jocuri clasice Atari precum Invadatorii Spaţiali, Box şi Pong. A fost ceva monumental pentru lumea ştiinţifică. Câteva luni mai târziu, inteligenţa artificială creată de DeepMind avea să-l înfrângă pe maestrul Lee Sedol, învăţând totul despre un joc vechi de două milenii şi jumătate, în care victoria este adusă mai degrabă de intuiţia jucătorilor decât de forţa brută de calcul a posibilităţilor.

    Următorul nivel ar fi, de exemplu, integrarea unei funcţii de memorie şi apoi progres până vor fi puse toate bazele inteligenţei artificiale. „Este esenţial să combinăm toate aceste domenii diferite deoarece suntem interesaţi de algoritmi care pot folosi ce au învăţat dintr-un domeniu într‑un domeniu cu totul nou“, spune Hassabis.

  • Ce veţi face când veţi goni pe autostradă, dar nu veţi conduce maşina?

    „Astăzi nu există maşină autonomă, deoarece este în afara legii. Întâi trebuie să definim condusul autonom. Dacă vorbim de maşina care îşi asumă responsabilitatea pentru condus, acest lucru nu există astăzi.“, spune Thierry viadieu

    Thierry Viadieu este executivul care are misiunea de a transpune în realitate planurile Renault cu privire la maşinile autonome. La Salonul Auto de la Geneva, Viadieu a anunţat revoluţia ce va veni în următorii trei-patru ani pe segmentul automobilelor accesibile; în prezent există sisteme semiautonome, însă acestea echipează automobile de peste 50.000 – 60.000 de euro şi se dovedesc mult prea scumpe pentru cei care au 20.000 – 30.000 de euro pentru un automobil nou.

    Miza industriei auto în momentul de faţă o reprezintă reducerea spre zero a incidentelor rutiere, iar constructori auto precum Volvo au anunţat deja că până în 2020 nicio persoană nu va mai muri şi nu va mai fi grav rănită într-un automobil fabricat de compania suedeză. Mai mult, compania a anunţat de curând că, pentru viitoarele maşini autonome, în cazul unui accident ce ar avea loc din cauza sistemelor, îşi va asuma vinovăţia.

    Dincolo de strategia de marketing stă o armată de furnizori de componente care livrează sistemele necesare pentru ca următoarea generaţie de maşini să poată rula fără intervenţia celui de la volan. BMW şi Mercedes-Benz au trecut deja de la vorbe la fapte, iar limuzinele de lux Seria 7 şi S-Klasse dispun de sisteme ce permit maşinii să vireze, să accelereze şi să frâneze singură în traficul de pe autostradă, iar acum vine rândul Renault şi Nissan să dovedească ceea ce pot. Unul dintre cei mai mari furnizori de componente electronice pentru automobile din lume, Continental, lucrează în România încă din 2013 la sistemele necesare viitoarelor maşini autonome.

    „Lucrăm la sistemele autonome şi avem mai mulţi furnizori – Continental, Bosch. Aceştia demonstrează acum ce pot livra, dar sistemele, cum sunt camerele video, trebuiesc integrate, iar aceasta depinda de infrastructura electronică a maşinii. Există un buffer între ce pot oferi furnizorii şi există pe automobil. Lucrăm strâns cu aceşti furnizori. Avem deja camere şi radare instalate în maşină, dar lucrurile se pot schimba în timp, motiv pentru care lucrăm cu mai mulţi furnizori“, a spus Thierry Viadieu.

    Condusul autonom este dezvoltat de Renault alături de Nissan. Sunt discuţii tehnice şi cu Daimler, încă nu există un parteneriat în acest sens. 

    Rezultatul muncii Renault de acum, va fi vizibil pe stradă abia spre sfârşitul acestui deceniu, în condiţiile în care toate maşinile care sunt acum pe piaţă, au fost proiectate începând cu 2012. „Acum discutăm şi de preţuri, iar preţul unui Talisman şi al unui S-Klasse diferă, sunt pe segmente diferite de piaţă. Există soluţii tehnice, dar ideea e să poţi vinde maşina la un preţ rezonabil. Este greu de spus ce poate însemna acum acest preţ rezonabil. Astăzi nu există maşină autonomă, deoarece este în afara legii. Întâi trebuie să definim condusul autonom. Dacă vorbim de maşina care îşi asumă responsabilitatea pentru condus, acest lucru nu există astăzi. În viziunea noastră avem două probleme – unele sunt de nivel tehnic şi altele necesită reviziuirea convenţiei de la Viena pentru ca acestea să devină legale. În anumite condiţii şi state sunt legale, dar nu peste tot. Viitorul se apropie“, a subliniat executivul francez.

     

  • Topul motivelor care provoacă stres la locul de muncă

     Indiferent cât de inteligenţi suntem noi ca oameni, nu suntem suficient de evoluaţi pentru a putea face diferenţa între problemele fizice, legate de viaţă şi problemele emoţionale. Astfel, corpul nostru răspunde stresului prin instalarea unor simptome precum durerile de cap, tensiunile la nivelul muşchilor, probleme cu stomacul, pierderea poftei de mâncare, dificultăţi de concentrare, insomnii, iritabilitate şi îmbătrânire prematură.

    Astfel, pentru a evita problemele cauzate de stresul acumulat la locul de muncă ar trebui să ţinem seama de aceste 16 lucruri care ne aduc această stare la locul de muncă, propuse de cosmopolitan.com.

    1. Faptul că nu ai încredere în tine este una dintre cauzele pentru care apare stresul la locul de muncă. Dacă nu ai încredere că poţi rezolva cerinţele postului tău, atunci vei sfârşi printr-o stare de anxietate care te va îmbolnăvi treptat.

    2. Dacă trebuie să „dai raportul” în fiecare zi unui superior, atunci ai un motiv în plus pentru care te stresezi la locul de muncă.

    3. Consideri că munca ta este în zadar? Atunci când nu crezi că ceea ce faci aduce vreun beneficiu companiei pentru care lucrezi, atunci nu vei avea nicio bucurie la locul de muncă. Încearcă să vezi potenţialul tău şi ajutorul pe care ceea ce faci îl aduce companiei.

    4. Faptul că nu-ţi aduci aminte care a fost ultima ta performanţă şi când te-a lăudat şeful tău sau el chiar nu o face, atunci iată un motiv în plus să fii stresat. Trebuie să îţi propui să munceşti din greu şi să îi impresionezi pe superiori. Uneori nu succesul este important, ci doar faptul că primeşti undă verde pentru o idee pe care o propui îţi poate aduce mulţumirea şi încrederea în forţele proprii.

    5. Dacă nu te odihneşti aşa cum trebuie, ajungi la serviciu obosit şi nu te poţi concentra, astfel că oboseala şi stresul se influenţează reciproc.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Reaşezarea Uniqa

    De când am plecat din Austria, am fost chemat mereu pentru situaţii dificile, pare să fie o abilitate specială a mea“, glumeşte la un moment dat în timpul interviului Franz Weiler, executivul austriac aflat de anul trecut la cârma grupului Uniqa Asigurări. Compania pe care o conduce a înregistrat anul trecut o valoare a primelor brute subscrise de 363 de milioane de lei, plasându-se pe locul zece în topul asigurătorilor generali de pe piaţa locală, ce formează o piaţă de 7 miliarde de lei, potrivit celor mai recente informaţii publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

    Potrivit aceleiaşi surse, piaţa asigurărilor din România a urcat anul trecut cu 8,2%, până la 8,75 miliarde de lei, aceasta fiind prima creştere înregistrată după nouă ani de scăderi. Totuşi, faptul că o pondere de peste 47,5% din totalul asigurărilor generale a fost deţinută de asigurările auto obligatorii nu aduce perspective favorabile asigurătorilor, care blamează această linie de asigurare din cauza pierderilor generate de aceasta. Situaţia de pe piaţă s-a reflectat de-a lungul timpului în rezultatele companiei austriece care, din 2009, a func-ţionat numai doi ani pe profit, astfel că pierderile agregate din această perioadă au fost de 200 milioane de lei.

    Austriecii au adus constant bani la capital, iar în raportul din 2013 scriau că piaţa românească este singura dintre cele pe care operează de a cărei performanţă sunt nemulţumiţi. „Nu sunt din Viena, de unde vin majoritatea austriecilor, ci din Salzburg, unde mi-am început şi cariera, într-o companie din acest oraş“, povesteşte Weiler despre începuturile carierei sale în industria asigurărilor, în anii’ 80. A trecut ulterior la o companie mai mare, care deţinea o treime din piaţă, concentrată pe asigurările de viaţă, apoi, în urma unei fuziuni în care compania a devenit membră a Uniqa, a început să lucreze în cadrul acestui grup. După ce Uniqa s-a lansat la nivel internaţional, s-a oferit voluntar pentru o misiune în Croaţia, unde se afla o „entitate cu probleme“, la depăşirea cărora spune că a ajutat. După Croaţia, a devenit CEO al filialei din Serbia, în Belgrad.

    Grupul achiziţionase acolo o companie la dezvoltarea căreia a lucrat timp de opt ani, până la sosirea în România, pe 29 mai 2014, dată pe care şi-o aminteşte cu precizie. Dezvoltarea companiei din Serbia – într-o piaţă a asigurărilor de 5-600 de milioane de euro şi circa opt milioane de locuitori – a urmat un parcurs în care a trecut de la a fi un jucător mic şi nesustenabil în piaţa de asigurări generale până la o poziţie în top cinci competitori pentru produsele de retail de bază. A fost printre cele mai mari provocări ale carierei sale, spune Weiler, care consideră că operarea unei companii într-un mod care să nu depindă de o singură persoană ar trebui să fie targetul oricărui CEO. În România, unde a lucrat mai întâi ca vicepreşedinte responsabil cu vânzările, şi-a propus acelaşi lucru, la un nivel diferit, ţinând cont de dimensiunile pieţei. Franz Weiler vrea să construiască şi aici un sistem de management distribuit, nu al unui CEO care să fie „cel mai deştept dintre toţi“, care să permită construirea unei imagini impecabile pentru companie. „Trebuie ca experţii să conducă afacerea cu un nivel ridicat de expertiză şi de etică, de standarde morale, axat pe clienţi, dar ţintind totuşi obiectivul final al companiei, profitul. Obiectivul investitorilor noştri este să generăm profit, dar contează foarte mult şi cum facem asta, nu vrem să generăm profit cu orice preţ, ci să avem anumite standarde.“

    În acest context, Weiler a impus anul trecut o strategie clară pentru companie. „Vrem să ştim ce se va întâmpla peste cinci-zece ani, care este direcţia în care mergem şi am setat câteva reguli. Am luat decizii referitoare la cum să ne distribuim produsele, pe care produse am vrea să le distribuim, la ce preţ şi la ce nivel al serviciilor, iar pe clienţi trebuie să îi câştigăm prin încrederea în calitate, nu vom fi niciodată cei mai ieftini de pe piaţă pentru că vrem să oferim valoare în schimbul banilor“, descrie CEO-ul Uniqa Asigurări strategia pe care o derulează de anul trecut.

    Concret, compania şi-a propus o nouă politică de subscriere pe piaţa locală care constă în reducerea semnificativă a expunerii pe clasele auto şi mai mult business pe proprietăţi, sănătate şi viaţă. Această decizie s-a reflectat în cifrele companiei, care a înregistrat anul trecut venituri de circa 360 de milioane de lei, în scădere faţă de anul anterior, când compania a subscris prime de 412 milioane de lei.

    „În cele din urmă, am înregistrat un mic profit de circa 2 milioane de lei, susţinut de o construcţie favorabilă de reasigurare. Aşteptăm să fim din nou pe profit anul acesta, dar câteodată nu poţi să prezici cererile de soluţionare de daune, dacă acestea nu vor fi catastrofale, ar trebui să încheiem anul cu un rezultat pozitiv.“ În ce priveşte compania de asigurări de viaţă, Weiler spune că aceasta a adus în cele din urmă volumele de prime brute subscrise propuse, mai ales datorită colaborării bune cu banca. Anul acesta se vor concentra pe livrarea de produse noi şi servicii mai bune pentru clienţi şi crede că, dacă anul trecut au avut un rezultat negativ, în 2016 vor deveni profitabili şi cu această companie.

  • La 18 ani fugise de acasă, trăia în ghetou şi avea probleme cu poliţia. Astăzi conduce un imperiu de 20 de milioane de dolari

    Tom Ferry trăia în suburbiile Californiei, având o gaură de glonţ în geam, părul vopsit violet şi un apetit crescut pentru violenţă. La 18 ani avea probleme cu rudele, cunoscuţii şi cu autorităţile; drumul în viaţă părea să-i fi fost aşternut.

    Au trecut 12 ani de atunci, iar Tom Ferry conduce astăzi una dintre cele mai mari companii de consultanţă în imobiliare din Statele Unite. Compania sa, Tom Ferry – Your Coach, îi învaţă pe agenţii imobiliari cum să facă milioane prin stăpânirea tehnicilor de vânzare şi marketing. “Un agent decent vinde între 5 şi 30 de case pe an”, spune Ferry. “Agenţii pregătiţi de noi vând peste 100.”

    Compania sa a înregistrat creşteri de peste 50% ale cifrei de afaceri în ultimii trei ani, iar Ferry a fost numit cel mai bun trainer de vânzări în imobiliare pentru al treilea an consecutiv.

    Cum a reuşit însă să se transforme dintr-un adolescent tulburat într-un om de afaceri de succes?

    Când avea 18 ani şi se afla într-o situaţie extrem de proastă, Ferry şi-a dat seama că trebuie să acţioneze pentru a avea o şansă în viaţă. Spre nococul lui, avea modelul perfect la câteva case distanţă: un om de succes care avea un Rolls Royce, un Porsche şi un S-Class şi conducea un business de succes. Partea proastă: era exact omul de la care fugise, tatăl său.

    “Unii oameni au fost crescuţi de oameni pasionaţi de şcoală sau de sport. Eu am fost crescut de un om care a ajuns cel mai bun vânzător al lui Earl Nightingale”, povesteşte Ferry. Nightingale, o personalitate în lumea media, pornise o compania care vindea materiale motivaţionale. Tatăl lui Ferry învăţase arta vânzării chiar de la Nightingale, punând apoi bazele propriei sale afaceri de succes în domeniul imobiliar.

    Ferry a decis să lucreze pentru tatăl său, aşa că într-o zi s-a dus şi i-a spus acestuia că vrea să îi conducă, într-o bună zi, compania. Răspunsul a fost unul rece: “Atunci când o să fii serios în legătură cu viaţa ta şi dispuşi să munceşti, vino să vorbeşti cu mine.”

    La scurt timp după, tatăl său l-a angajat totuşi pe o poziţie de jos în compania sa, dându-i sarcina de a sorta corespondenţa. Tânărul a învăţat totul despre logistică şi a aflat tot felul de informaţii despre piaţa imobiliară. Şi-a propus să ajungă la conducerea companiei în 5 ani; i-a luat însă 9, dar pe parcurs a ajuns să stăpânească toate tehnicile folosite de agenţii de vânzări.

    După trei ani petrecuţi la cârma companiei construită de tatăl său, Ferry a decis că e timpul să pornească propriul său business: o companie ce oferă cursuri agenţilor de vânzări. În 2015, veniturile companiei sale au fost de 20 de milioane de dolari, iar estimările pentru 2016 arată o dublare a veniturilor.

     

  • Cronică de film: Hail,Caesar!

    De-a lungul carierei lor de 30 de ani, fraţii Coen au făcut diferite tipuri de filme: comedii generoase, drame, thrillere, musicaluri, westernuri palpitante şi numeroase parodii. În Hail, Caesar!, fraţii Coen realizează toate acele tipuri de film simultan.

    Deşi povestea nu iese neapărat în evidenţă – un star de cinema este răpit în mijlocul unei producţii majore – modul în care fraţii Coen prezintă Hollywoodul aduce multe momente savuroase. În Hail, Caesar! cei doi realizatori îmbină numeroase stiluri cinematografice pentru a crea atmosfera specifică anilor ’50.

    Mannix este cel care poate rezolva orice la Hollywood, lucrează nonstop pentru a menţine starurile mulţumite nu se descurcă prea bine în cazul unei situaţii de criză. Una dintre problemele sale este Baird Whitlock (George Clooney), un playboy nesigur care dispare de pe platoul de filmare înainte de a tuna ultima scenă a unui film numit Hail, Caesar!. Whitlock este alcoolic, aşa că o dispariţie bruscă nu este neapărat o cauză de îngrijorare, cel puţin până când Mannix primeşte un bilet de răscumpărare de la un grup misterios care cere 100.000 de dolari pentru eliberarea actorului.

    Fraţii Coen se bucură de un succes uriaş la Hollywod, iar dintre filmele lor merită amintite Fargo, Inside Llewyn Davis sau No Country For Old Men. În distribuţia lui Hail îi regăsim pe George Clooney (Michael Clayton, Gravity, Up in the Air), Ralph Fiennes (Grand Budapest Hotel, The English Patient, Schindler’s List), Josh Brolin (Wall Street, W., The Goonies), Channing Tatum (21 Jump Street, White House Down, Magic Mike XXL), Scarlett Johansson (Her, Don John, The Avengers) şi Jonah Hill (Moneyball, Wolf of Wall Street, Get Him to the Greek).
    Fraţii Coen au mai abordat acest tip de scenariu şi înainte, în Arizona sau The Big Lebowski. Ei revin la subiect chiar în condiţiile în care criticii au reacţionat mai bine la dramele semnate de ei; cu toate acestea, dincolo de momentele amuzante din film, Hail, Caesar! tratează şi probleme mai serioase, precum faptul că teama se află în natura omului.

    Desfăşurarea acţiunii este rapidă şi presărată cu momente absurde, în stilul fraţilor Coen, precum spaghete transformate într-un lasou, şi multe replici amuzante. Naraţiunea semnată de Michael Gambon, mai mult un soi de autoironie, anunţă publicul că niciun element din film nu trebuie luat prea în serios.

  • Un fotomodel brazilian, căsătorită cu un român, a stat în Aeroportul Henri Coandă 3 zile pentru că a avut probleme cu actele

     Eloisa Bîrleanu este un fotomodel din Brazilia căsătorită cu un român. Timp de trei zile şi trei nopţi aceasta a stat în zona de tranzit a Poliţiei de Frontieră pentru că îi expirase perioada legală de şedere în România.

    “A stat în România ca turist şi legea spune că ai voie să stai 90 de zile fără viză în decurs de 180 de zile. Ea a depăşit acest termen şi după o săptămână s-a întors din nou în România. Colegii mei nu au mai putut s-o lase să intre în ţară. Putea să îşi cumpere bilet de avion şi să plece, însă a ales să stea în aeroport trei zile”, a declarat Fabian Bădilă, reprezentant al Poliţiei de Frontieră.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antreprenorul care a făcut avere vânzând căruţe ţigăneşti – GALERIE FOTO

    Nu sunt chiar căruţe ţigăneşti, ci mai degrabă un fel de rulote potrivite stilului clasic de viaţă nomadă, reinterpretate şi pictate cu culori intense. Acestea sunt produse de “Greg’s Gypsy Bowtop Caravans”, o companie din Bristol care îi aparţine unui ins pe nume Greg; afacerea a început după ce antreprenorul a construit o primă variantă de rulotă, care a stârnit un interes considerabil.

    De atunci, antreprenorul a realizat mai multe variante – ‘Bowtops’, ‘Gypsy Wagons’, ‘Whoopie Wagons’, ‘Towbows’, ‘Romany Caravans’ sau ‘Vardo’.

    Varianta de bază a unei astfel de rulote costă 15.000 de lire sterline, care nu include mobilierul şi pictura.

    O rulotă este construită în circa cinci luni şiu este fabricată din lemn, impermeabilizată şi izolată termic. Are 15 metri, dar construcţia este uşoară şi poate fi transportată pe două roţi fără probleme de echilibru.

  • Romanii au talent 2016: O tanara cu probleme de vedere i-a emotionat pana la lacrimi pe cei 4 jurati – VIDEO

    Romanii au talent, cel mai tare show din istoria televiziunii, a adus divertismentul la cel mai inalt nivel. Au fost insa si momente memorabile si pline de emotie.

    Profund impresionat de o tanara cu deficiente de vedere, Florin Calinescu a luat cea mai importanta decizie a sezonului si a trimis-o in semifinala.

    Show-ul exploziv a starnit in sufletele juratilor fel de fel de emotii: de la ras, la plans si de la agonie, la extaz. De departe, cel mai miscator moment al serii a fost cantecul Elenei Badut – o tanara de 28 de ani, cu deficiente de vedere. Florin Calinescu a trimis-o direct in semifinala, dupa ce a apasat butonul de aur.

    Andi Moisescu: “Unul din cele mai frumoase momente din intreaga ei existenta…”

     

    Cititi mai multe pe www.stirileprotv.ro

  • Cronică de film: The Revenant

    În primul rând, rolul lui Leonardo DiCaprio constă, în mare parte a filmului, într‑un soi interpretare ultrarealistă a condiţiilor vitrege în care personajul lui s-a nimerit să se afle. Explic: personajul principal, pe numele său Hugh Glass, este o călăuză în serviciul unor vânători. În urma unei serii nefericite de evenimente, el se trezeşte (mai mult mort decât viu) abandonat în mijlocul unei păduri. De aici, regizorul Alejandro G. Ińárritu prezintă cu o doză inutilă de realism traumele prin care trece Glass pentru a se întoarce la civilizaţie. 

    Nu spun că DiCaprio nu este un actor bun, dar acesta nu este nici pe departe cel mai bun rol al său. Dar, aşa cum ne-a obişnuit de-a lungul anilor, Academia Americană de Film nu premiază cel mai bun rol al unui actor, ci rolul pe care s-a nimerit să-l jocare respectivul atunci când acesta trebuia să ridice un premiu.

    Foarte bun în film este Tom Hardy, talentatul actor britanic care revine astfel în atenţia criticilor. Este, cu siguranţă, unul dintre cele mai bune roluri ale sale. Iar 2015 stă ca o dovadă a evoluţiei sale profesionale: filmele cu cele mai multe nominalizări la premiile Oscar, The Revenant şi Mad Max, l-au inclus în distribuţie.

    Revin: The Revenant („cel care se întoarce din morţi“ – în traducere liberă) are 12 nominalizări la Oscar, printre care cel mai bun film, cel mai bun actor în rol principal, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună regie, cel mai bun montaj de film, cele mai bune costume, cel mai bun machiaj, cel mai bun montaj de sunet şi cele mai bune efecte vizuale. Cred sincer că premiul pentru machiaj ar fi mai mult decât suficient.

    Ińárritu are însă meritele sale: imaginile prezentate sunt spectaculoase, iar modul în care The Revenant a fost filmat este una din principalele calităţi ale filmului. Fără a grăbi acţiunea, regizorul reuşeşte să dea senzaţia trecerii timpului prin cadre largi, inserate strategic în mai multe momente. Nu m-ar mira ca el să câştige premiul pentru regie, deşi sunt de părere că George Miller sau Ridley Scott ar fi mult mai îndreptăţiţi.

    The Revenant este regizat de Alejandro G. Ińárritu, cunoscut publicului larg pentru Birdman (or the Unexpected Virtue of Ignorance), Biutiful sau 21 Grams. În rolurile principale îi regăsim pe Leonardo DiCaprio (Titanic, Shutter Island, The Departed, The Aviator), Tom Hardy (Mad Max: Fury Road, Locke, Legend, Inception) şi Will Poulter (The Maze Runner, We’re the Millers, Chronicles of Narnia), iar scenariul este semnat de Mark L. Smith şi acelaşi Ińárritu.

    The Revenant este un film decent, pe alocuri captivant, dar care nu justifică avalanşa de premii şi nominalizări primite în ultima perioadă.