Tag: pierdere

  • Cum arată actuala soţie a lui Florin Piersic – FOTO

    Florin Piersic, care numără 81 de primăveri, nu si-a pierdut nici acum din şarm. Îndragitul  actor nascut la Cluj a frânt numeroase inimi, a trait povesti de iubire picante, demne de scenariul unui film de la Hollywood. Pe lânga cele trei sotii, Tatiana Iekel (83 de ani), Anna Széles (73 de ani) si Anna Torok, cea cu care îsi împarte viata si acum, Piersic a avut numeroase idile, fiind recunoscut drept un mare crai.

    Actuala parteneră de viaţă, Anna Torok, pe care a cunoscut-o în 1986 într-un avion, i-a devenit soţie în 1993. Sunt împreuna si astazi…

    VEZI AICI GALERIA FOTO

  • Topul vânzărilor de carte din vară

    Pe a treia poziţie se află tot Jojo Moyes, cu volumul „După ce te-am pierdut”

    Irina Binder, cu„Insomnii”, a fost autoarea română preferată, clasându-se pe poziţia a patra în vânzările de peste vară. Tot în top 10 a mai intrat şi Andrei Ciobanu cu volumul său „Suge-o, Andrei!”.

    „Îmi pare rău, sunt aşteptată”, scrisă tot de autoarea franceză Agnes Martin-Lugand, dar şi „În ape adânci” a Paulei Hawkins, lecturi preferate de doamne, se situează şi ele în clasamentul celor mai apreciate zece titluri.

    Locul al nouălea este ocupat de volumul „Spovedania unui preot ateu”, scriere controversată semnată cu pseudonimul Ion Aion şi lansată pe piaţă în luna mai a acestui an.

    Clasamentul este completat de „Aviatorul”, ultimul roman al scriitorului rus Evgheni Vodolazkin, apărut recent pe rafturile cu carte din România.

  • Două dintre cele mai cunoscute bănci româneşti vor DISPĂREA

    Negocierile pentru achi­zi­ţia Bancpost şi Piraeus Bank au intrat în linie dreap­tă, în joc fiind două bănci care cumulat au cota de piaţă de 4,6% şi câteva milioane de clienţi. Ofertele financiare s-au depus pentru amândouă băncile, conform unor surse de pe piaţa bancară. Pentru Bancpost, numărul 9 din România cu o cotă de piaţă de 2,96% şi active de 11,6 miliarde lei (2,5 miliarde de euro) la finalul lui 2016, se luptă Banca Transilvania, fondul de investiţii american Varde şi fondul de investiţii J.C. Flowers.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • SCHIMBARE în clasamentul WTA | Pliskova, eliminată în sferturile US Open, şi pierde locul 1 WTA. Garbine Muguruza, LIDER mondial de luni/ Pe ce loc se află Simona Halep

    Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova (1 WTA) a fost eliminată, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la US Open, dotat cu premii în valoare totală de 20 de milioane de dolari şi, de luni, va pierde poziţia de lider mondial.

    Ce alte schimbări vor avea loc în clasamentul WTA şi pe ce poziţie cade Simona Halep

  • Cum 137 de litere au făcut ca această companie să piardă 5 miliarde de dolari într-o singură zi

    “Amazon face mai daune comercianţilor care plătesc taxe. State şi oraşe din SUA sunt afectate şi mulţi oameni îşi pierd slujbele”, a scris Trump. Declaraţia acestuia a făcut ca acţiunile companiei să se deprecieze cu 4,56 dolari, adică cu mai puţin de 0,5%, însemnând pierderi de 5 miliarde de dolari. Totuşi, asta este doar o zgârietură în valoarea companiei, nu mai puţin de 474 miliarde de dolari.

    Preşedintele acuză Amazon că nu-şi plăteşte taxele. Ironic, având în vedere că Trump a refuzat să-şi public declaraţiile fiscale în timpul campaniei prezidenţiale şi după ce a fost ales.

    La fel de ironic este şi faptul că ceea ce spune Trump nu este chiar adevărat, potrivit Fast Company, care spune că acum Amazon plăteşte impozite în fiecare stat în care operează. Ultimul raport arată că Amazon a plătit 177 milioane de dolari drept impozite în 2014, 273 milioane de dolari în 2015 şi 412 milioane de dolari în 2016. Cât despre impactul negativ al companiei asupra pieţii muncii, Amazon are peste 50.000 de posturi disponibile doar în SUA.

  • Condamnaţii îşi vor pierde averile acumulate în ultimii 5 ani anteriori sentinţei, conform unei directive UE transpusă în legislaţia românească

    ”Proiectul de lege are în vedere exclusiv transpunerea unor prevederi din două directive ale Uniunii Europene: Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, precum şi Directiva 2016/343/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

    Potrivit sursei citate, intervenţiile legislative cuprinse în proiect au în vedere instituţia confiscării extinse, contestarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale ori a confiscării extinse, reglementarea compunerii completului care va judeca contestaţiile prevăzute de art. 2501 alin.(1) şi respectiv art. 4252 din Codul de Procedură Penală împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia şi, respectiv, împotriva hotărârii prin care instanţa de apel dispune măsura de siguranţă a confiscării speciale ori a confiscării extinse direct în apel.

    ”Confiscarea extinsă poate fi aplicată atunci când pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de patru ani sau mai mare. O altă condiţionalitate este ca fapta la care a fost condamnată persoana să fie susceptibilă să îi procure un folos material şi dacă instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. În acest caz, convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei. În proiectul textului de lege, confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de cinci ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei”, precizează Executivul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum 137 de litere au făcut ca această companie să piardă 5 miliarde de dolari într-o singură zi

    “Amazon face mai daune comercianţilor care plătesc taxe. State şi oraşe din SUA sunt afectate şi mulţi oameni îşi pierd slujbele”, a scris Trump. Declaraţia acestuia a făcut ca acţiunile companiei să se deprecieze cu 4,56 dolari, adică cu mai puţin de 0,5%, însemnând pierderi de 5 miliarde de dolari. Totuşi, asta este doar o zgârietură în valoarea companiei, nu mai puţin de 474 miliarde de dolari.

    Preşedintele acuză Amazon că nu-şi plăteşte taxele. Ironic, având în vedere că Trump a refuzat să-şi public declaraţiile fiscale în timpul campaniei prezidenţiale şi după ce a fost ales.

    La fel de ironic este şi faptul că ceea ce spune Trump nu este chiar adevărat, potrivit Fast Company, care spune că acum Amazon plăteşte impozite în fiecare stat în care operează. Ultimul raport arată că Amazon a plătit 177 milioane de dolari drept impozite în 2014, 273 milioane de dolari în 2015 şi 412 milioane de dolari în 2016. Cât despre impactul negativ al companiei asupra pieţii muncii, Amazon are peste 50.000 de posturi disponibile doar în SUA.

  • Cum faci praf un Ferrari nou-nouţ în mai puţin de 60 de minute

    Şoferul tocmai plătise o notă de plată de 220.000 de euro;  accidentul a avut loc în Marea Britanie, în apropiere de South Yorkshire. Carosabilul era ud, iar şoferul a zburat pur şi simplu cu maşina de pe şosea.

    În mod miraculos, el a scăpat fără răni grave.

    Potrivit forţelor locale de ordine, maşina ar fi zburat 50 de metri prin aer, după care s-ar fi oprit într-un câmp; la câteva secunde după impact, maşina a luat foc.