Prin intermediul internetului oamenii îşi expun viaţa pentru văzul tuturor. Aşa că nu este de neînţeles ca din ce în ce mai multe imagini cu copiii bogaţilor care-şi expun viaţa luxoasă apar pe Instagram.
Contul de Instagram @richkidslondon prezintă poze ale răsfăţaţilor alături de maşini scumpe, băuturi fine sau în locuri greu accesibile oamenilor de rând.
Ozana Giuşcă a ajuns la Londra ca să urmeze un MBA şi a rămas să lucreze în City. A renunţat la poziţia de manager de relaţii cu clienţii la Piraeus Bank şi, spune ea, dacă ar fi să aleagă din nou ar opta tot pentru capitala Angliei.
„E foarte uşor să cunoşti oameni noi, să dezvolţi relaţii, să vorbeşti business la un nivel înalt. Lucrurile se mişcă mai rapid decât în alte locuri, ai de-a face cu oameni care iau decizii şi, ce-mi place cel mai mult, se merge pe the benefit of the doubt, adică prezumţia că eşti nevinovat şi că ai interese bune şi oneste. Numai dacă greşeşti şi demonstrezi contrariul eşti mutat în altă categorie. Nu se pierde atât de mult timp cu suspiciuni şi nevoia să demonstrezi că eşti un om integru, ceea ce pentru mine este o mare uşurare.“
În 2004, Ozana Giuşcă a decis să pornească şi propria afacere şi s-a specializat în consultanţă în atragerea de fonduri europene pentru companii care investesc în România. În 11 ani a avut 100 de clienţi şi a implementat proiecte în valoare de 150 de milioane de euro.
„Înfiinţarea unei firme se realizează în zece minute. Atât mi-a luat mie la 2 noaptea când mi-am înfiinţat prima firmă în Londra. Totul se face pe internet şi este extrem de simplu.“
Aşa a început aventura antreprenorială a româncei, urmată de alte surprize plăcute. De 11 ani, Giuşcă îşi ţine singură contabilitatea într-un fişier Excel, unde introduce veniturile, cheltuielile şi mişcările de numerar de la bancă, de unde i se generează raportul de profit şi pierderi, balanţa şi cash-flow-ul, pe care le raportează o dată pe an la agenţia de administrare fiscală. Taxa pe valoare adăugată este singura raportare făcută trimestrial. Nu a făcut nici măcar un drum la Fisc pentru că fiecare antreprenor îşi depune bilanţurile online, printr-o operaţiune simplă, care durează câteva minute. A angajat un contabil doar pentru raportarea legată de salariaţi şi asta pentru că nu a vrut să instaleze un software pe care circa financiară îl oferea ca să gestioneze singură şi acest aspect.
„Ce se întâmplă în România mă enervează de fiecare dată când mă gândesc. Cum e posibil să am angajat la firmă un şofer al cărui rol principal să fie plimbatul de hârtii? Când în UK nu am niciun personal auxiliar! Cum e posibil să muncească o angajată câteva zile ca să facă documente contabile şi să mai plătim şi firmă de contabilitate când la Londra eu fac singură toate aceste lucruri în câteva minute? De ce să plătesc lunar taxe pentru salariaţi în două conturi? În UK se plăteşte suma într-un cont şi se descurcă autorităţile să le împartă. În UK, pentru orice act, document, nevoie, ori completez un formular online, ori dau un telefon, şi primesc răspunsul prin e-mail sau prin poştă. În România, poţi să trimiţi şoferul de 3-4 ori ca să rezolve probleme banale! Să nu mai zic că am virat şi bani statului român într-un cont afişat pe un site oficial care nu mai era valabil.“
Firma lui Giuşcă are un sediu şi în România, unde conduce o echipă de zece oameni responsabilă cu implementarea proiectelor. „Acasă, autorităţile vor să te prindă cu mâţa în sac, funcţionarii publici se simt frustraţi când trebuie să facă ce-va pentru privat, îi fac pe oameni să se simtă datori că şi-au rezolvat problemele. În Marea Britanie, autorităţile tratează cetăţenii şi firmele ca pe clienţi şi se străduiesc să facă sistemul cât mai prietenos, ca să fie cât mai uşor şi comod pentru firme. Autorităţile din UK îşi dau tot concursul să rezolve problema, să îl ajute pe om, iar în România îşi dau tot concursul sa îl prindă că a făcut ceva greşit“, compară antreprenoarea, care arată că auto-rităţile britanice susţin frecvent seminarii cu proprietarii de business în care aceştia înţeleg mecanismele prin care trebuie să procedeze şi au posibilitatea să pună orice întrebare şi să primească răspunsuri.
Viena este oraşul unde există cele mai bune condiţii de muncă şi de trai, în Bagdad se trăieşte cel mai rău, iar Londra Paris şi New York nu intră în top 35, potrivit unui studiu realizat de Mercer, informează The Guardian.
Bucureştiu se află pe locul 109, sub oraşe precum Budapesta, Tel Aviv, dar peste Sofia, Istanbul sau Belgrad.
Capitala Austriei este urmată în clasament de Zurich (Elveţia), Auckland (Noua Zeelanda), Munchen (Germania), Vancouver (Canada), Dusseldorf (Germania), Frankfurt (Germania), Geneva (Elveţia), Copenhaga (Danemarca) şi Sydney (Australia).
Parisul a coborât 10 locuri până pe 37, datorită vulnerabilităţii oraşului la atacuri teroriste, Londra ocupă locul 39, în special din cauza nivelului ridicat al poluări şi traficului, iar New York se clasează pe locul 44 din cauza nivelului ridicat de criminalitate.
Pe ultimele locuri în top se afla capitala statului Haiti, Port-au-Prince (221), capitala Republicii Centrafricane, Bangui (222) şi capitala Irakului, Bagdad (223).
Sosit în România cu prilejul anunţului lansării unei baze la Bucureşti, Michael O’Leary, CEO-ul Ryanair, a declarat că la finalul acestui an vor ajunge să transporte până la 1,5 milioane de pasageri. Astfel, compania îi va surclasa pe rivalii de la Blue Air, ce ocupă locul trei în topul operatorilor aerieni preferaţi de români, potrivit lui O’Leary. CEO-ul spune că Ryanair va continua să crească puternic, atât timp cât reprezentanţii aeroportului din Otopeni vor permite acest lucru.
Ryanair va avea trei aeronave cu baza la Bucureşti, acestea fiind rezultatul unei investiţii de 300 de milioane de euro. Compania va opera două rute noi către Atena şi Timişoara, şi mai multe zboruri către Bruxelles, Dublin şi Milano, ce vor aduce un trafic de până la 1,5 milioane de pasageri pe an.
În iarna lui 2016, compania va opera mai multe zboruri către Bruxelles (9 x săptămână), Milano M (zilnic) & Dublin (5 x săptămână), va avea 10 rute (inclusiv Bologna, Londra, Madrid, Milano B & Roma), 90 de zboruri săptămânale, 1,4 milioane de clienţi, în creştere cu 75%.
Cézar Ritz a fost un hotelier de origine elveţiană, cunoscut în domeniu şi drept ”hotelierul regilor şi regele hotelierilor„. El a pus bazele reţelei Ritz Carlton, care reuneşte azi 87 de hoteluri şi resorturi de lux în 29 de ţări şi teritorii, având peste 45.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de peste 3 miliarde de dolari. Compania, aşa cum funcţionează în prezent, a fost înfiinţată în 1983, când proprietarii anteriori au vândut brandul Ritz Carlton.
Cézar Ritz, născut în 1850 într-un sat elveţian, a fost al 13-lea copil al unei familii sărace de fermieri. La 13 ani a fost trimis la un colegiu iezuit unde vreme de doi ani nu a făcut dovada înclinaţiilor sale artistice, astfel încât a fost îndrumat spre un hotel, pentru a învăţa cât mai multe lucruri despre vinuri şi a deveni somelier. A fost însă concediat, astfel încât a hotărât să plece, în speranţa că va face avere la Paris; vreme de cinci ani a lucrat în domeniul hotelăriei, dobândind deopotrivă experienţă şi încredere în sine.
Cariera sa a evoluat rapid, fiind angajat al celor mai luxoase hoteluri din capitala franceză, în 1873 a preluat conducerea Grand Hotel din Nisa, iar ulterior a fost desemnat manager al hotelurilor din aceeaşi reţea din Lucerna şi Monaco. S-a remarcat prin atenţia deosebită pe care o acorda clienţilor importanţi, fiind un pionier al hotelăriei de lux, iar de numele lui este legată şi apariţia expresiei „Clientul nu greşeşte niciodată“. A instaurat un set de reguli, sumarizate prin: „observaţi totul fără să urmăriţi cu privirea; auziţi fără să ascultaţi, fiţi atenţi fără a fi servili, anticipaţi fără a face presupuneri. Dacă la o cină există plângeri legate de mâncare sau vin, îndepărtaţi imediat şi înlocuiţi acel lucru, fără a adresa nicio întrebare“.
În 1887, elveţianul a cumpărat Hotel de Provence din Cannes şi, în Baden-Baden, Restaurant de la Conversation şi hotelul Minerva. În parteneriat cu Auguste Escoffier a inaugurat un restaurant în Baden-Baden, în 1888, iar apoi celor doi li s-a propus să lucreze la hotelul Savoy din Londra; pentru această funcţie, Ritz a alcătuit ceea ce el însuşi numea „o mică armată de hotelieri pentru a cuceri Londra“. Sub conducerea sa, Savoy a cunoscut un succes imediat, iar hotelierul elveţian a cunoscut membri ai mai multor curţi regale europene, între care şi prinţul de Wales. În 1898, Ritz a fost concediat, fiind acuzat de fraudă; ulterior, mare parte din personalul angajat de el a plecat. Urmare a plecării elveţianului de la Savoy, o mare parte a clientelei a refuzat să mai aleagă acest hotel, declarând că îl vor urma pe eveţian.
Acesta a deschis, în 1899, un hotel în Newmarket; la acea vreme era un antreprenor extrem de ocupat, fiind responsabil de hoteluri din Roma, Frankfurt, Palermo, Monte Carlo, Cairo sau Johannesburg. Soţia sa spunea că „valiza lui nu e niciodată complet despachetată, el este mereu pe punct de plecare sau abia venit dintr-una din călătoriile sale“. În 1896 s-a asociat cu milionarul sud-african Alfred Beit, despre care se spunea la acea vreme că este cel mai bogat om din lume, iar cei doi au deschis la Paris ceea ce avea să devină celebrul Hotel Ritz din Piaţa Vendome, la inaugurarea căruia au participat figuri celebre ca Marcel Proust dar şi reprezentanţi ai nobilimii. Au urmat apoi alte inaugurări, de pildă la Londra (1906) sau Madrid (1910).
În 1907, Cézar Ritz a fost nevoit să se retragă din activitate, din pricina sănătăţii şubrede; în anii următori şi-a vândut participaţiile deţinute în mai multe hoteluri, iar în 1918 a murit la un sanatoriu.
Industria de gambling la nivel global în 2014 a ajuns la suma record de 423 de miliarde de dolari, potrivit Morgan Stanley, iar cazinourile au devenit, conform Bloomberg, a douăsprezeca cea mai mare industrie de pe glob. Companiile din industria jocurilor de noroc (peste 500 de expozanţi) şi-au dat întâlnire la ExCel London, o clădire uriaşă de 100.000 de metri pătraţi, unde şi-au prezentat ultimele inovaţii şi unde au fost vizitaţi de mii de oameni – peste 50.000 de vizitatori au văzut şi au testat noile produse.
Au fost prezenţi la târg producători de jocuri virtuale, de maşini (slots), companii care intermediază plăţi, operatori, dar şi autorităţile de reglementare. „O tendinţă foarte pregnantă la ICE 2016 a fost dezvoltarea şi inovaţia din domeniul jocurilor online şi cel al jocurilor de noroc virtuale, atât pe platforme de joc online, cât şi în zona sălilor tradiţionale – land based“, este de părere Anchidim Zagrean, vicepreşedinte Rombet, asociaţia românească a organizatorilor de jocuri de noroc. Singurul producător român prezent la Londra La ICE 2016 a fost Baum Games, care şi-a prezentat cel mai recent joc, Dracula VIII, aparatele de sloturi, jocul de Noroc cu Risc Limitat, dar şi website‑ul de jocuri şi pariuri online baumbet.ro.
Dezvoltarea Baum Games a fost încurajată de creşterea pieţei de profil din ultimii ani. Potrivit unui raport PwC România din 2014, industria jocurilor de noroc de tip slot machine şi a pariurilor în cotă fixă a generat în 2012 peste 700 milioane de euro şi a plătit 333 milioane de euro venituri bugetare din taxe şi impozite. Piaţa jocurilor de tip slotmachine în România era estimată la 400-500 milioane euro în 2012. Sălile dedicate (cele care au peste 15 aparate) generează 51% din venitul brut al pieţei, barurile şi alte locaţii mici (cu 3-5 aparate) 33%, iar agenţiile de pariuri generează 16% din venitul brut. Cele mai noi estimări plasează piaţa de gambling din România în jurul sumei de 1,2 miliarde de euro. „Clasamentul pe tipuri de jocuri ar arăta în felul următor: pe primul loc sloturile, cu cea mai mare pondere – de aproximativ 60% din piaţa totală a jocurilor, pe al doilea loc ar sta pariurile, cu circa 20% din piaţă, apoi jocurile de noroc online, loteria şi celelalte jocuri, care totalizează restul de 20% din piaţă“, afirmă Dan Ghiţă, preşedintele Rombet.
În România funcţionează circa 12.000 de săli de jocuri şi există 70.000 de aparate. Cea mai profitabilă companie de jocuri de noroc în 2014 a fost Max Bet SRL, cu o cifră de afaceri de 264,3 milioane de lei, la un profit de 75 de milioane de lei, urmată de Public Games SRL cu o cifră de afaceri de 185 milioane de lei şi Serious Bet SA, cu business de 130 de milioane de lei, potrivit datelor Ministerului de Finanţe. Anul trecut a adus modificări importante cadrului legislativ. A intrat în vigoare Ordonanţa 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative. Ordonanţa a adus modificări semnificative atât legislaţiei fiscale aplicabile jocurilor de noroc, cât şi legislaţiei specifice de reglementare a acestora. Începând din 2015, taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se calculează aplicând procentul corespunzător fiecărei categorii de jocuri de noroc asupra veniturilor realizate de organizator din exploatarea jocurilor de noroc, dar nu mai puţin de o sumă fixă, exprimată în euro.
Un aspect interesant este reglementarea pieţei de gambling online. Jocurile de noroc online au fost reglementate în România din 2010, însă cadrul legislativ aplicabil era unul foarte rigid şi neadaptat evoluţiilor pieţei. Acest lucru a condus la situaţia în care, la sfârşitul anului 2014, nu exista în România niciun operator licenţiat pentru desfăşurarea acestor jocuri, conform informaţiilor disponibile la acel moment. Modificările aduse ţintesc crearea unui cadru legislativ care să permită dezvoltarea sectorului jocurilor de noroc şi creşterea colectării din acest domeniu.
Organizatorii de jocuri de noroc la distanţă care au operat în România începând cu anul 2010 plătesc taxele de licenţă pentru perioada în care au operat şi taxa de autorizare în cuantum de 20% din veniturile obţinute. Acest lucru a condus la plecarea mai multor operatori de pariuri online importanţi din România, precum bwin, ladbrokers sau bet365 (deşi aici situaţia este puţin mai complicată, deoarece bet365 a plătit taxele, însă a fost interzis din cauza faptului că a funcţionat pe o perioadă când nu avea licenţă). Anchidim Zagrean, vicepreşedinte Rombet, este de părere că piaţa de jocuri de noroc din România se va consolida şi se va dezvolta în anul în curs.
„Urmează să se definitiveze pachetul legislativ, prin adoptarea reglementărilor secundare (normele de aplicare a legii) şi cele terţiare, ordine şi instrucţiuni ale organismului de autorizare şi control din domeniul jocurilor – ONJN“. „2016 va fi şi anul în care se va trece de la sistemul dreptului provizoriu de operare la acordarea primelor licenţe şi autorizaţii pentru operatorii de jocuri online, în baza noilor prevederi legale. Totodată, prin intrarea în vigoare a normelor metodologice, vom asista, pentru prima dată în România, şi la apariţia sloturilor cu risc limitat, aşa numitele AWP-uri, aparate ce vor putea fi exploatate în mici locaţii şi/sau spaţii comerciale“, adaugă Zăgrean.
Bursele internaţionale sunt într-o scădere accelerată, pierderile fiind de miliarde de euro pe toate pieţele din întreaga lume.
Indicele DAX al bursei germane are un minus de aproape 3%, indicele francez CAC pierde 3,58%, aproape de ora 12, iar indicele FTSE de la Londra are un minus de 2,58%.
Acţiunile Societe Generale, acţionarul majoritar de la BRD România, a ajuns victima speculatorilor, aşa cum Deutsche Bank a fost în primele zile ale săptămânii.
Acţiunile grupului francez au un minus de 13%, investitorii având îndoieli legate de profitul raportat.
La Bucureşti piaţa şi-a accelerat scăderea, iar acţiunile Petrom, cea mai valoroasă companie, au atins un nou minim ajungând la 0,2210 lei.
Nervii investitorilor rezistă din ce în ce mai puţin.
Manuel Costescu, corporate banker la JP Morgan, a fost numit de către premierul Dacian Cioloş în funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat.
Manuel Costescu, în vârstă de 40 de ani, este corporate banker la JP Morgan şi locuieşte în Londra, dar s-a născut la Sibiu. Anterior, a lucrat şi la McKinsey & Co, o firmă americană de consultanţă în management cu sediul în New York, dar şi la Brattle Group, o altă companie ce oferă consultanţă în economie şi finanţe.
El deţine un MBA obţinut la Sloan School of Management de la Massachusetts Institute of Technology, un master în dezvoltare internaţională de la Kennedy School of Government din cadrul Harvard şi o diplomă în economie de la Universitatea Brandeis din Massachusetts.
La 38 de ani, antreprenorul clujean Cătălin Chiş conduce grupul de firme Active Power Solutions, cu activităţi în domeniul tehnologiei. A ales în urmă cu 15 ani calea antreprenoriatului, o aventură care nu a fost deloc uşoară, şi a construit de la zero un grup de firme care are acum 300 de angajaţi, un birou la Londra şi o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro.
“În cel mai pesimist caz, creşterea cifrei de afaceri pentru anul în curs se plasează la 10-20%, în tandem cu angajarea a circa 30 de oameni. Varianta optimistă vizează să dublăm cifra de afaceri şi să creştem cu 25% numărul de angajaţi (încă 75 de persoane). Deocamdată suntem pe varianta pesimistă, am crescut cu circa 15% în prima parte a anului“, spune Cătălin Chiş, director executiv al Active Power Solutions. Grupul are acum circa 300 de angajaţi şi a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro, iar dezvoltarea grupului a avut o serie de momente cheie.
Absolvent al Facultăţii de Calculatoare de la Cluj (1999), Chiş a lucrat vreme de doi ani şi jumătate în trei firme, parcurgând mai multe poziţii şi funcţii, de la agent de vânzări la director tehnic, programator sau project manager. Ideea antreprenoriatului s-a înfiripat în 2000, la întoarcerea din SUA. Un bun prieten îi spusese că pleacă în Statele Unite peste două săptămâni şi s-a hotărât brusc să-l însoţească. În numai două săptămâni, înaintea plecării, în cadrul programului Work & Travel, a găsit o slujbă trimiţând câteva mailuri şi susţinând un interviu telefonic. „Nici bani de bilet nu aveam, am împrumutat. A fost o experienţă interesantă“, povesteşte el acum despre aventura în SUA, unde vreme de patru luni a trecut prin tot felul de joburi, de la muncă necalificată până la domeniul în care profesa deja în ţara natală.
Nu şi-a dorit însă să rămână acolo, deşi ocazia se ivise, iar la revenirea în ţară a vrut să se întoarcă la acelaşi loc de muncă de unde plecase. Un alt prieten primise pe parcursul celor patru luni cât Chiş fusese plecat o mărire de salariu de 20%, iar clujeanul voia să fie remunerat la fel, dar managerul i-a spus că nu are cum. A replicat atunci că în acele condiţii nu doreşte să rămână, pentru că valoarea sa ca angajat era aceeaşi, chiar dacă argumentul angajatorului fusese că suma se lega nu doar de valoare, ci şi de constanţa la locul de muncă. „În momentul re-spectiv nu am înţeles despre ce este vorba, şi când am ieşit din birou am spus că o să fac o firmă care să fie mai mare decât aceea“, îşi aminteşte antreprenorul. Şi aşa a şi fost.
„Am început firma fără să ştiu de unde să o apuc, ştiam doar cam ce vreau să fac, adică într-o formă sau alta acelaşi lucru care îl făceam şi ca angajat, să creez soft, să dezvolt soluţii pentru client, de la ERP şi CRM până la aplicaţii complexe în domeniul financiar.“ Fără să aibă bani, îi era clar că trebuie să găsească rapid un client, dar nu ştia legislaţie, aspecte financi-are sau contabile. În primele două-trei luni a stat acasă şi s-a jucat, încercând să se liniştească şi să găsească o variantă de acţiune, iar la un moment a venit un prieten care i-a spus că are un client cu o imprimantă stricată, căreia nu reuşea să-i dea de cap.
„Am mers şi am stat două sau trei zile până am înţeles ce nu funcţiona, dar nu ştiam cu cine am de-a face, cine e cli-entul respectiv, care s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari firme de arhitectură din Transilvania şi care a devenit primul cli-ent.“ Arhitecţii au fost plăcut surprinşi, dat fiind că imprimanta era scumpă, costa în jur de 50.000 de euro, şi nici măcar firma care le-o vânduse nu reuşise să o repare. „Cei doi asociaţi ai firmei au fost aşa entuziasmaţi încât mi-au propus să rămân“, povesteşte Chiş despre începuturile sale ca antreprenor. A început să le configureze calculatoarele, să lucreze la reţea, să facă mici aplicaţii de soft. „Emoţionant a fost momentul în care mi-au spus: «Cătălin, cred că e momentul să facturezi»“. Lucra deja de două luni, timp în care nu luase niciun ban, şi îşi aminteşte că nu avea nici măcar bani de transport, motiv pentru care mergea pe jos 4-5 km; „stăteam până dimineaţa cu unul dintre ei, alt workaholic, şi dimineaţa la 5 mergeam pe jos acasă, că nu aveam 3, 5 sau 7 lei să iau taxiul“. Surprins a fost şi pentru că i-au întors factura, spunându-i să dubleze suma, de la 5.000 de lei la 10.000 de lei pentru două luni. „Mi s-a părut foarte mult. De acolo am început totul.“
Şi al doilea client are o poveste. Primea deja bani constant de la firma de arhitectură „şi am început să prind încredere în mine, că ceea ce fac e bine şi munca mea e apreciată“. Într-o zi, negocia cumpărarea unui calculator şi lângă el era un domn care voia să cumpere mai multe calculatoare, pentru o reţea. L-a auzit ce vorbeşte şi, încredinţat fiind că poate să lucreze pentru el, l-a aşteptat afară, i-a dat o carte de vizită şi i-a spus: „Cred că te pot ajuta“. Mai făcuse în facultate proiecte similare, „iar pentru el am făcut o reţea de calculatoare într-un internet cafe din oraşul natal“; au urmat apoi şi alte spaţii, iar antrepre-norul a găsit mai uşor clienţi şi proiecte.
În martie 2001, la câteva luni de la începerea colaborării cu firma de arhitectură, a angajat primul om, iar cifra de afaceri din primul an a fost cam 1,7 milioane de lei. „Un an mai târziu depăşea deja 3 milioane de lei. E relativ simplu să creşti când ai o bază mică“, argumentează antreprenorul, al cărui grup de firme a avut anul trecut o cifră de afaceri de circa 12 ori mai mare decât în primul an de activitate.
Lordul Lucan, un personaj extrem de controversat în Marea Britanie, a dispărut fără urmă la scurt timp după ce dădada ce îngrijea cei trei copii ai săi a fost ucisă. Sandra Rivett a fost găsită fără suflare la casa aristocratului din centrul Londrei, iar Lucan a fost privit ca principal suspect.
Acesta a dispărut însă, iar în 1999 a fost declarat mort de către un complet de judecată. Au apărut însă apoi declaraţii ale mai multor persoane care susţineau că l-au văzut pe Lucan în diverse părţi ale lumii, precum Australia, Irlanda, Africa de Sud sau Noua Zeelandă. Un martor a declarat chiar că Lordul Lucan trăia ca un hipiot în mijlocul unei jungle din India.
George Bingham, singurul fiu al lui Lucan, a depus o cerere pentru a i se emite certificatul de deces al tatălui său, astfel încât să poată prelua, prin moştenire, titlul de Lord.
În aceste condiţii, Înalta Curte din Londra a răspuns astăzi pozitiv cererii lui Bingam. “Sunt extrem de mulţumit de această decizie”, a spus el reporterilor. “E o soluţie ce trebuia dată cu mult timp în urmă.”