Tag: IT&C

  • Asesoft: Preluarea distributiei Flamingo nu a necesitat notificarea Consiliului Concurentei

    “Noi consideram ca operatiunea prin care Asesoft Distribution a
    preluat o parte din activitatea de distributie a Flamingo
    International a respectat legea si nu a necesitat o notificare
    catre Consiliului Concurentei”, sustine Razvan Ziemba, directorul
    executiv al distribuitorului de produse IT&C, aducand in plus
    argumentul ca la momentul finalizarii discutiilor de preluare, in
    luna martie a anului trecut, au fost facute publice detalii cu
    privire la transferul contractelor de distributie dintre cele doua
    companii.

    Acum, Asesoft colaboreaza in derularea analizei Consiliului
    Concurentei pentru a demonstra neincalcarea legii pe parcursul
    procesului de consolidare a afacerii, punand la dispozitia
    inspectorilor de concurenta toate informatiile necesare.

    “Avem in plan sa continuam acest proces de consolidare si
    dezvoltare pe piata locala, in incercarea de a face fata
    competitiei cu celelalte grupuri IT regionale si europene.
    Cooperarea cu Consiliul Concurentei este astfel o prioritate”, a
    mai spus Ziemba.

  • Consiliul Concurentei banuieste Asesoft de incalcarea legii

    CC a declansat din oficiu o investigatie privind posibila
    incalcare a Legii Concurentei de catre Asesoft Distribution atunci
    cand a preluat controlul asupra afacerii de distributie indirecta a
    Flamingo International, constand in anumite relatii comerciale si
    activitati de service in garantie. |n acest sens, inspectorii au
    realizat un control inopinat la sediul Asesoft Distribution.

    “Nerespectarea obligatiei de a nu implementa o concentrare
    economica inainte de autorizarea acesteia de catre Consiliul
    Concurentei reprezinta o incalcare grava a regulilor privind
    controlul fuziunilor si achizitiilor. De aceea, Consiliul
    Concurentei va utiliza toate instrumentele disponibile pentru a se
    asigura ca agentii economici respecta aceste reguli”, a declarat
    domnul Bogdan M. Chiritoiu, presedintele Consiliului
    Concurentei.

    Conform prevederilor Legii Concurentei este interzisa punerea in
    practica a unei operatiuni de concentrare economica pana la
    emiterea unei decizii de catre Consiliul Concurentei.

  • Cea mai mare camera foto digitala din lume

    Astfel, prin intermediul camerei, in care s-au investit peste 35
    de milioane de dolari si care va fi atasata unui telescop din
    Chile, pe parcursul a cinci ani, vor fi realizate fotografii
    detaliate cu ajutorul carora oamenii de stiinta vor putea structura
    hartile a peste 300 de milioane de galaxii si vor putea determina
    marimea cosmosului, obtinand in acest timp si informatii despre
    energia neagra, potrivit Fermilab.

  • Dilemele IT-istului: Ne plimbam intre retele? Mai urmeaza falimente in comertul cu electrocasnice si IT?

    “Este de asteptat sa asistam pe parcursul acestui an la o
    redimensionare a pietei telecom, situatia economica fiind esentiala
    pentru modul in care va evolua industria”, este de parere Liliana
    Solomon, directorul executiv al Vodafone Romania. Mai optimist pare
    sa fie Dinu Malacopol, directorul general al Digital Cable Systems
    (DCS), care mizeaza pe o stagnare sau o crestere de cel mult 5%,
    dar efectele diminuarii consumului se vor resimti si in acest an,
    operatorii de telefonie fiind amenintati in continuare de o scadere
    a veniturilor, chiar daca probabil mai mica decat nivelul cumulat
    de 20% inregistrat in 2009. Companiile si-au adaptat serviciile,
    cea mai vizibila schimbare fiind restructurarea portofoliului in
    jurul ofertelor cu cat mai multe minute incluse. “Dar competitia in
    domeniul telecom va continua sa fie la fel de stransa ca si pana
    acum, mai ales ca piata este deja matura”, crede Dorin Odiatiu,
    directorul de marketing al Orange Romania. Cu atat mai mult cu cat
    prioritatea Cosmote pentru acest an este integrarea operationala a
    Zapp si lansarea serviciilor 3G.

    Ne plimbam intre retele?

    Lansata la sfarsitul lui 2008, portabilitatea numerelor de
    telefon, prin care consumatorii au posibilitatea sa schimbe
    furnizorul de servicii de comunicatii fara a schimba numarul de
    telefon, a avut rezultate destul de mici pana acum si, chiar daca
    vor exista cresteri, numerele portate in alte retele nu vor depasi
    cateva sute de mii. In primul an de la lansare, numai aproximativ
    157.000 de utilizatori si-au portat numarul de telefon, adica mai
    putin de 1% dintr-un total de peste 28 de milioane. “Unul dintre
    obiectivele pentru acest an este reducerea tarifului si termenul de
    portare a unui numar de telefon in alta retea”, spune Catalin
    Marinescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Administrare
    si Reglementare in Comunicatii – strategie care va facilita
    transferul numerelor de telefon dintr-o retea in alta.

  • Vanzarile PlayStation3 au crescut cu 76% de sarbatori

    Titlurile noilor jocuri disponibile pentru consola precum
    Uncharted 2: Among Thieves al Sony, Assassin’s Creed II al Ubisoft,
    Call of Duty: Modern Warfare 2 al Infinity Ward, de la Activision
    şi Final Fantasy XIII al Square Enix Co., Ltd. au contribuit
    semnificativ la vanzari. De asemenea, o alta componenta importanta
    care a atras utilizatorii catre PS3 sunt capabilitatile multimedia
    ale consolei de jocuri, printe care functia de player Blu-ray, si
    continutul bogat disponibil pentru descarcare de pe PlayStation
    Network.

    Si anul acesta, numarul de titluri de jocuri valabile pentru
    consola PS3 se va extinde. Astfel, ne vom putea juca God of War 3,
    Gran Turismo™ 5, Mag, Heavy Rain şi ModNation Racers. In plus,
    utilizatorii consolei vor putea beneficia si de 3D, prin jocuri si
    filme stereoscopice.

  • Huawei va investi 500 de milioane de dolari in dezvolatrea unui centru de creare a echipamentului telecom din India

    Pentru realizarea acestui lucru, compania a incheiat un
    parteneriat cu un producator local de echipamente telecom ITI Ltd,a
    mai adaugat Max Yang.” Parteneriatul cu Iti este una din metodele
    pe care o avem pentru a produce echipament in India”, a precizat
    Yang.

  • Google obtine 250 de euro profit pentru fiecare telefon Nexus One vandut

    Cea mai scumpa componenta a telefonului este chipul Snapdragon,
    care costa aproximativ 30,50 dolari, scrie Bloomberg.

    Mai multe amanunte pe
    www.zf.ro

  • Las Vegas: Cele mai tari gadget-uri noi (GALERIE FOTO)

    Printre cele mai interesante gadget-uri lansate se gasesc primul
    tablet PC de la Microsoft, televizoare 3D, smartphone-uri, cel mai
    mare laptop cu ecran OLED din lume si un MP3 player care te ajuta
    sa te lasi de fumat.


  • Sony a lansat o serie noua de camere foto digitale in cadrul CES

    Cele 11 noi camere digitale beneficiaza de aplicatia incorporata
    portabila Picture Motion Browser,de slot pentru cardurile de
    memorie Memory Stick PRO Duo si SD/SDHC (disponibile separat), gama
    de accesorii oficiale, de baterii reincarcabile InfoLITHIUM si vor
    fi disponibile in Romania incepand cu finalul lunii ianuarie
    2010.