Tag: interzicere

  • Unui tânăr francez obez i-a fost interzis accesul în avion, pe pachebot şi în trenurile Eurostar

     Kevin Chenais, în vârstă de 22 de ani, care cântăreşte 230 de kilograme, a ajuns marţi dimineaţa la Londra împreună cu părinţii, de la New York, la bordul unui avion aparţinând companiei Virgin Atlantic.

    Tânărul era blocat împreună cu părinţii în Statele Unite de la sfârşitul lui octombrie, din cauza refuzului companiei British Airways de a-l transporta, din motive de “securitate”.

    Suferind de o dereglare hormonală, el este tratat de mai mulţi ani de Mayo Clinic, cu sediul principal la Rochester (Minnesota, nord). El se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile cu motor şi are nevoie aproape în mod permanent de oxigen şi să fie supravegheat medical.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Propunere legislativă de interzicere a explorării prin fracturare hidraulică, RESPINSĂ de Senat

     Proiectul, iniţiat de deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru, dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, propune ca pe teritoriul României şi pe platforma teritorială a Mării Negre să fie interzisă utilizarea fracturării sau fisurării hidraulice pentru explorarea hidrocarburilor gazoase sau lichide.

    Potrivit textului acestei iniţiative, fapta de a utiliza fracturarea sau fisurarea hidraulică ar urma să constituie infracţiune şi să fie pedepsită cu închisoare de la trei la cinci ani sau amendă de la 1.000.000 la 2.000.000 de lei pentru persoanele juridice sau de la 25.000 la 50.000 de lei pentru persoane fizice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procurorii cer o nouă interdicţie de a părăsi ţara pentru Sorin Alexandrescu

     Prezent în sala de judecată, avocatul lui Alexandrescu, Gheorghiţă Mateuţ, a cerut respingerea solicitării venite din partea procurorilor.

    Mateuţ a explicat că măsura nu a fost prelungită în cursul urmăririi penale, iar în momentul de faţă clientului său nu i-au fost aduse noi învinuiri.

    “Este necesar că existe şi temeiul acestei cereri, să fie identificat, în persoana inculpatului, un comportament negativ. Inculpatul a prezentat constant un comportament pozitiv, având în vedere şi faptul că s-a prezentat la primul termen de judecată”, a spus Mateuţ, în faţa instanţei.

    Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare pe cererea procurorilor şi a stabilit, pe de altă parte, un nou termen al procesului, în 3 decembrie, astfel încât toţi inculpaţii să aibă timp să-şi angajeze un apărător.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SUA: Pasagerii avioanelor vor putea folosi electronicele la decolare şi aterizare, fără apeluri şi Internet

     Astfel, pasagerii vor putea asculta muzică, citi şi se vor putea juca pe electronicele personale în timpul decolării şi aterizării, activităţi care nu necesită accesarea reţelelor mobile.

    Navigarea pe internet este disponibilă însă în timpul zborului, prin reţelele WiFi instalate pe aeronave, activate de obicei la altitudini de peste 3.000 de metri.

    Noile reguli vor intra în vigoare înainte de finalul acestui an, după ce companiile de transport aerian vor stabili dacă avioanele din dotare pot tolera interferenţele, potrivit New York Times.

    Agenţia guvernamentală, care abordează de obicei în mod conservator chestiuni de siguranţă în timpul zborului, a trecut neaşteptat de rapid la schimbarea reglementărilor privind electronicele personale, după ce o comisie specială şi-a dat avizul cu aproximativ o lună în urmă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Produse contrafăcute vândute pe internet: Gucci a obţinut despăgubiri de 144,2 milioane de dolari

     Într-o hotărâre din 16 octombrie, judecătorul William P. Dimitrouleas de la Tribunalul Federal din Florida a interzis site-urilor încriminate orice “fabricare, import, promovare, distribuţie, vânzare şi ofertă de vânzare” a contrafacerilor care imită produsele celebrei case de modă italiene. Judecătorul a interzis acelor site-uri să folosească marca şi “orice logo care vizează lăudarea frauduloasă a serviciilor şi produselor lor” şi orice “imitaţie” a mărcii şi le-a ordonat să plătească casei Gucci despăgubiri totale de 144,2 milioane de dolari.

    Judecătorul a ordonat, de asemenea, transferul imediat în proprietatea Gucci US a numelor de domeniu încriminate sau suspendarea lor definitivă. Hotărârea sa se aplică pentru toate acele site-uri. Cele mai multe dintre ele nu mai funcţionau joi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Locuitorii din zona Damasc pot să mănânce carne de câine, pisică şi măgar, pentru a nu mai suferi de foamete: “Este un strigăt de ajutor adresat întregii lumi”

     Clericii musulmani au făcut acest anunţ într-o înregistrare video. Fatwa a fost emisă în contextul unor informaţii potrivit cărora locuitori din suburbia Muadhamiya, aflată sub controlul rebelilor, suferă de foamete. Agenţii umanitare au îndemnat Guvernul să permită livrarea unor ajutoare umanitare în zonă, în care sunt blocate numeroase persoane. Sute de civili, unii transportaţi pe tărgi, au putut să părăsească Muadhamiya în weekend, în urma unei încetări temporare a focului, relatează BBC News online.

    Într-un mesaj care coincide cu sărbătoarea musulmană de Eid al-Aidha – pe timp de pace o perioadă de festivităţi şi petreceri – lideri religioşi le-au permis locuitorilor rămaşi în regiunea agricolă Ghouta din jurul Damascului să consume carne de animale considerată improprie consumului uman de către islam.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PREMIUL NOBEL PENTRU PACE va fi atribuit Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, afirmă televiziunea norvegiană

     “Potrivit informaţiilor NRK, Premiul Nobel pentru Pace 2013 revine Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) susţinute de ONU”, scrie fără alte precizări postul, pe site, cu mai puţin de o oră înaintea anunţului oficial.

    Necunoscută marelui public, OIAC, cu sediul la Haga, a fost fondată în 1997 pentru a pune în aplicare Convenţia privind interzicerea armelor chimice, semnate pe 13 ianuarie 1993.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Egiptul a retras mişcarea Fraţii Musulmani de pe lista ONG-urilor autorizate

     Justiţia egipteană a interzis, la 23 septembrie, “activităţile” mişcării Fraţii Musulmani şi a ordonat confiscarea bunurilor influentei confrerii din care provine Mohamed Morsi, fostul preşedinte islamist destituit de armată la începutul lui iulie.

    Această interdicţie se aplică confreriei – care nu există din punct de vedere juridic -, dar şi Asociaţiei Fraţilor Musulmani, un ONG înfiinţat în perioada preşedinţiei lui Morsi şi acuzată că este utilizată ca faţadă de membrii mişcării.

    Primul preşedinte ales democratic în Egipt, Morsi a fost destituit la 3 iulie, în urma unor manifestaţii la care au participat milioabe de persoane care au cerut plecarea sa de la putere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ban Ki-moon recomandă ca ONU şi Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice să trimită o misiune de 100 de persoane în Siria

     Va fi vorba despre “prima misiune comună din istoria celor două organizaţii”, iar baza operaţională a acesteia va avea sediul la Damasc, în timp ce baza din spate va avea sediul în Cipru, a adăugat Ban Ki-moon într-un raport transmis Consiliului de Securitate al ONU, după care AFP a obţinut o copie.

    Această misiune va fi condusă de un “coordonator civil special”, care va avea rangul de secretar general adjunct.

    O echipă mică, formată din 20 de experţi ai ONU şi OIAC, se află deja în Siria, începând de la 1 octombrie, începând distrugerea arsenalului chimic sirian.

    Armele chimice pe care misiunea urmează să le elimine – aproximativ 1.000 de tone – “sunt periculoase de manevrat, de transportat şi de distrus”, continuă secretarul general al ONU. “Cele două priorităţi ale mele vor fi eliminarea programului sirian de înarmare chimică şi asigurarea securităţii personalului misiunii comune, care s-a oferit voluntar să ducă la bun sfârşit această sarcină esenţială, dar periculoasă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro