BusinessMagazin

Tag: incercare

  • Educaţie artistică la Kabul

    Deşi clădirile Kabulului mai poartă încă urmele ororilor războiului, o artistă locală încearcă să le înfrumuseţeze cu picturile ei murale. Artista, pe numele său Shamsia Hassani, lucrează însă pe ascuns, scrie LA Times, realizând, cu vopsea la spray, picturi cu tentă feministă, având în general cincispreze sau douăzeci de minute să termine până să fie nevoită să fugă.

    Shamsia Hassani susţine că prin acţiunile sale încearcă să aducă o pată de culoare în oraş şi să-i familiarizeze pe locuitorii acestuia cu arta contemporană, iar în picturile ei predomină femeile îmbrăcate tradiţional ce ţin în mână instrumente muzicale în poziţii care arată că scopul lor nu e de a-i distra pe alţii, ci o formă de exprimare a lor.

  • Familia Simpson a prezis candidatura lui Donald Trump acum 16 ani – VIDEO

    Un episod al serialului Familia Simpson care a rulat acum 16 ani, pe 19 martie 2000, îl prezintă pe Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite, încercând să găsească soluţii pentru a reface economia americană.

    În respectivul episod, Bart Simpson îşi vede viitorul şi află că sora sa, Lisa, va ajunge la rândul ei preşedinte. Ea organizează o şedinţă în Biroul Oval pentru a încerca să repare ceea ce predecesorul ei, Donald Trump, a stricat.

    Lăsând gluma la o parte, creatorii serialului avertizează că subiectul ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru cetăţenii Statelor Unite. Ideea cu Trump preşedinte a venit atunci când scenariştii încercau să creeze o lume în care totul ar merge cât se poate de prost, a explicat Dan Greaney celor de la The Hollywood Reporter.

  • De zece ori Stairway to heaven

    În patru decenii de la lansare, cântecul Stairway to Heaven al celor de la Led Zepplein a adus în jur de 600 de milioane de dolari şi a rulat, neîntrerupt, mai bine de 45 de ani la radiourile din întreaga lume. Aş pune în balanţă cu aceste numere un grafic pe care l-am văzut recent şi care arată că în 2015, pentru prima dată în istoria muzicii comerciale, vânzările de muzică veche le-au depăşit pe cele de muzică nouă. În numere e cam aşa: în 2005 muzica veche valora în Statele Unite în jur de 225 de milioane de dolari, iar muzica momentului 400 de milioane de dolari.

    Într-un deceniu, tendinţa muzicii vechi a fost de scădere spre 123 de milioane de dolari, scădere nu la fel de abruptă ca în cazul muzicii noi, ajunsă acum la 118 milioane dolari. Explicaţia mea este faptul că muzica s-a transformat dintr-o afacere „de suflet“ într-o afacere pur şi simplu, dominată de interese pe termen scurt şi mai puţin de calitatea produsului în sine (este aceasta şi explicaţia pentru nesfârşita cohortă de eroi mascaţi care bântuie industria filmului, în detrimentul producţiei originale, creative, „de suflet“). Poate din cauza crizei, poate din alte cauze, lumea pare să uite din ce în ce mai des că oamenii nu se raportează numai la bani, ci şi la suflet.

    Iar descoperirea tinerilor de care am scris nu face decât să mă bucure; şi mai îmbucurător este faptul că proiectele selectate, zece la număr, au fost alese dintr-un pachet mai mare de proiecte, bazate pe ideea că tinerii se dovedesc ceva mai puţin preocupaţi de latura financiară a ideilor lor şi mai mult de impactul, de binele pe care îl fac societăţii şi oamenilor. Poate că această abordare vine pe cărările trasate de mişcarea Occupy, pe ideile lui Stiglitz sau ale lui Thomas Piketty, îngrijoraţi de inegalitatea în creştere din lume, sau poate şi pe abordarea mai degajată a tinerei generaţii, care se dovedeşte, conform statisticilor, mai puţin preocupată de lux, case şi maşini şi mai mult de voluntariat, de proiecte sociale, ba chiar de propria mobilitate, de impactul pe care îl au asupra lumii. Şi nu-i confundaţi pe tinerii de care vorbesc eu cu cei de bani gata, care ţin rubrici tabloide în viaţă.

    Mă gândesc că lui Page şi lui Plant, când au scris Stairway to Heaven, le-a păsat mai mult de ascultători şi de spectatori şi de modul în care aceştia vor rezona cu muzica şi mai puţin de banii pe care i-ar putea aduce cântecul. Poate că lumea întreagă ar trebui să adopte această regulă. Cineva căruia îi pasă îşi va face bine, în primul rând, treaba, va găsi soluţii inedite, va căuta rezolvări. Iar faptul că tinerilor le pasă, într-o Românie care este pe locul 1 în Europa la analfabetism şi corupţie, cu cea mai redusă speranţă de viaţă şi cel mai mare număr de decese în rândul copiilor, îmi oferă speranţa că lucrurile s-ar putea îndrepta.

    Ilustrez cu imaginile puţin neliniştitoare ale pictorului canadian Paul Fenniak.

  • 8 femei care au schimbat istoria lumii şi vieţile oamenilor prin ştiinţă. Printre ele, o româncă

    Trebuie să recunoaştem că, de-a lungul istoriei, puţine femei au reuşit să se impună într-o lume organizată prin excelenţă de către bărbaţi.

    Dificultatea cu care reprezentantele sexului frumos au încercat să remarce a fost şi mare în cadrul unor domenii precum sunt cele ştiinţifice.

    Cu toate acestea, au existat (şi încă mai există) femei care şi-au adus o contribuţie importantă la crearea lumii în care trăim astăzi cu toţii. Printre cele mai importante figuri feminine din lumea ştiinţifică s-au remarcat personalităţi precum: Rosalind Franklin, Lise Meitner, Frances Kelsey, dar şi românca Ana Aslan.

    Noi vă propunem să aflaţi poveştile a opt dintre cele mai cunoscute cercetătoare pe care le-a dat până acum omenirea:

    Hedy Lamarr (Hedwig Keisler, 1914-2000)

    Puţină lume ştie că actriţa de origine austriacă a fost inventatoarea unui dispozitiv care a precedat sistemele de comunicaţie wirelles, folosite astăzi pe smartphone-uri, tablete sau GPS. Prototipul funcţiona cu ajutorul undelor radio şi folosea salturile de frecvenţă pentru a bloca interceptarea informaţiilor transmise.

    Cititi continuarea pe www.descopera.ro

  • Oficial canadian: “Testele nucleare efectuate de ruşi nu trebuie să îngrijoreze”

    “Orice ţară cu armanent trebuie să îl testeze ocazional, aşa că ceea ce vrea să facă Rusia nu este o mare surpriză”, a spus Generalul în rezervă Ken Pennie, fost comandant al forţelor aeriene din Canada, citat de rcinet.ca. “Aceste lucruri se vor mai întâmpla, nu trebuie să le dăm o atenţie specială.”

    Cu toate acestea, Pennie are dubii referitoare la raportul rusesc potrivit căruia 16 rachete vor fi trase simultan – ceva ce nu s-a mai încercat de 25 de ani. Informaţiile provin de la ziarul rusesc Izvestia, care anunţă că două submarine de tip Borey sunt implicate în exerciţiu, dar specificând faptul că rafala de 16 rachetă va fi trasă de pe un singur submarin.

    Anunţul despre exerciţiul rusesc vine la doar o săptămână după ce serviciile secrete din Norvegia au publicat un raport anual ce subliniază ideea că Vestul se va confrunta, în 2016, cu mişcari greu de anticipat ale Rusiei.

  • Oficial canadian: “Testele nucleare efectuate de ruşi nu trebuie să îngrijoreze”

    “Orice ţară cu armanent trebuie să îl testeze ocazional, aşa că ceea ce vrea să facă Rusia nu este o mare surpriză”, a spus Generalul în rezervă Ken Pennie, fost comandant al forţelor aeriene din Canada, citat de rcinet.ca. “Aceste lucruri se vor mai întâmpla, nu trebuie să le dăm o atenţie specială.”

    Cu toate acestea, Pennie are dubii referitoare la raportul rusesc potrivit căruia 16 rachete vor fi trase simultan – ceva ce nu s-a mai încercat de 25 de ani. Informaţiile provin de la ziarul rusesc Izvestia, care anunţă că două submarine de tip Borey sunt implicate în exerciţiu, dar specificând faptul că rafala de 16 rachetă va fi trasă de pe un singur submarin.

    Anunţul despre exerciţiul rusesc vine la doar o săptămână după ce serviciile secrete din Norvegia au publicat un raport anual ce subliniază ideea că Vestul se va confrunta, în 2016, cu mişcari greu de anticipat ale Rusiei.

  • OPINIE Antoneta Galeş: Oamenii au nevoie să vadă care este contribuţia lor pe lumea aceasta

    Cu toate acestea, ne dăm cu toţii seama că diferenţa o fac acele companii care realizează că prestează sau produc pentru oameni, cu ajutorul oamenilor din organizaţie. Am trecut prin timpuri în care oamenii care munceau au fost, pe rând: obiecte sau sclavi, mijloace sau unelte, ajungând o resursă sau un capital important. Cred că am ajuns la momentul la care ne dăm seama că lucrăm, pur şi simplu, cu oameni şi ne asumăm acest lucru.

    Indiferent de cetăţenie sau naţionalitate, individul este astfel construit încât să fie interesat de rezultatul muncii sale. Şi medicul este bucuros după ce a salvat un pacient, la fel ca şi asistenta sau infirmiera care i-a dus bolnavului un pahar cu apă. Contribuţia fiecăruia dintre noi este o mică parte dintr-un rezultat pentru care muncim. Oamenii sunt programaţi să fie interesaţi de rezultatele la care contribuie şi de modul în care se conectează cu cei împreună cu care lucrează. Dacă ţinem cont de aceste două aspecte, vom reuşi să avem organizaţii mai productive şi în care oamenii să fie mai angajaţi. Raportul Deloitte pe 2015 situează pe primul loc ca importanţă angajamentul şi cultura, urmate de leadership, în rândul subiectelor esenţiale în cadrul organizaţiilor.

    Sunt studii care dezvăluie diferenţe culturale între popoare. Chiar dacă ele există, e de preferat să ne orientăm mai degrabă pe ceea ce ne este comun nouă, oamenilor, şi nu pe ceea ce ne diferenţiază pe noi, românii. Se vorbeşte foarte mult despre faptul că cei 50 de ani de comunism au distrus cultura muncii. Personal, cred că e mai grav de atât. Toate glumele ”populare” despre cum ar trebui evitată muncă nu au fost create doar din 1945 încoace. Pe de altă parte, şi noi, românii, ştim să muncim, putem munci şi vrem să muncim. Vom reuşi doar dacă vom şti să facem diferenţa între cei care vor şi cei care nu şi îi vom răsplăti corect pe cei dintâi. 

    Modul în care realizăm noi înşine cât suntem de valoroşi şi ni se confirmă – care sunt lucrurile bune pe care le facem şi ce mai avem de corectat – ne poate face să investim încredere în compania în care lucrăm. Capitolul încredere încă este ”în lucru” în România. Avem tendinţa de a avea încredere doar după ce l-am pus la încercare pe cel dinaintea noastră şi a demonstrat că merită şi nu invers. Ne este teamă să avem încredere până la proba contrarie. Cel din faţa noastră e un potenţial delincvent până când reuşeşte să ne demonstreze altceva. Dacă e să vorbim despre diferenţe culturale, poate că aceasta e una dintre cele mai mari provocări: să pornim cu încredere, pentru că altfel este contraproductiv, pentru că relaţiile de muncă sunt relaţii de colaborare (a lucra împreună).  Faptul că cei care pleacă din ţară fac treabă bună acolo unde se duc ar putea avea legătură şi cu încrederea: intră în sisteme unde ea este acordată a priori, drept pentru care oamenii se simt mai bine trataţi şi se apropie mai uşor unii de alţii.  Plus că sistemul de reguli este mai clar şi consecinţele abaterii de la acesta nu sunt atât de ”negociabile” ca la noi.

    O altă mare provocare este respectul. Suntem tentaţi să avem foarte puţin respect faţă de noi înşine sau faţă de compatrioţii noştri, dar stăm foarte bine la pretenţii. Mai întâi să facă ceilalţi şi abia apoi noi înşine. Ar fi mult mai simplu şi mai eficient dacă am porni de la principiul foarte simplu: ”tratează-i pe ceilalţi aşa cum vrei tu să fii tratat”.

    În ceea ce priveşte remuneraţia, este esenţial ca angajaţii să se considere plătiţi echitabil. Ideea de echitate continuă principiul de respect. Comparaţia se face cu slujbe similare din piaţă sau cu unele asemănătoare din sectorul de activitate. Reprezintă baza construirii unei relaţii de încredere. În cazul în care un angajat percepe o nedreptate, e cam greu ca acela să poată ajunge să se simtă cu adevărat angajat în activitatea pe care o desfăşoară, el nefiind nici măcar satisfăcut.  Organizaţiile sindicale au avut parte – atât pe drept cât şi pe nedrept – de multă reclamă negativă. O piaţă a muncii ajunsă la maturitate înţelege atât rolul cât şi contribuţia pe care o pot avea sindicatele la relaţii productive de muncă.  Atât angajatorii, cât şi sindicatele au aceleaşi obiective pe termen lung: oameni care se simt bine, care muncesc bine şi care sunt corect răsplătiţi în organizaţie. Avem un procent de sindicalizare de 64% în companie şi ne mândrim cu discuţii aprinse şi productive.

    Oamenii au nevoie să vadă care este contribuţia lor pe lumea aceasta. Sunt convinsă că sunt extrem de puţini cei care nu ar face absolut nimic şi cărora nu le-ar păsa de absolut nimic, dacă ar avea bani încât nu ar trebui să mai muncească nicio zi.

  • Cel mai căutat nazist din lume a câştigat o bătălie legală importantă

    Au trecut 20 de ani de când Helmut Oberlander şi-a pierdut cetăţenia canadiană şi autorităţile încearcă să-l trimită acasă, informează Business Insider.

    Evacuarea lui Oberlander, în vârstă de 92 de ani, a fost amânată din nou după ce acesta a obţinut o nouă victorie legală.

    Moştenitorii părintelui nazismului sunt miliardari şi în zilele noastre – GALERIE FOTO

    Oberlander a făcut parte din temuta echipă 10a, cunoscută ca şi Ek 10a, o trupă a morţi ce opera în spatele liniilor germane ucigând evrei şi alţi civili. Funcţia lui Oberlander era de translator şi strângea mâncare şi le curăţa ghetele colegilor săi. Germanul de origine ucrainiană s-a alăturat echipei Ek 10a când avea 17 ani, iar acesta a declarat că a fost obligat să facă asta, iar dezertarea era pedpsitpă cu moartea.

    Cine sunt cei 15 nazişti care au ucis milioane de oameni fără să păţească nimic (GALERIE FOTO)

    Apărarea lui Helmut Oberlander constă în faptul că a fost obligat să fie un membru al Ek 10a, împotriva voinţei sale.  Când s-a aflat de trecutul acestuia, guvernul canadian i-a revocat cetăţenia canadiană şi a declarat că Obelander este un criminal de război.

    Cu toate acestea, în 2000, o instanţă a constatat că “recrutarea de non-germani în armata germană nu exista şi mai mult ca sigur, Oberlander, în calitate de cetăţean ucrainean, a fost obligat să lupte de partea germaniei şi nu s-a alăturat Ek 10a în mod voluntar”.

    A salvat 669 de copii din mâinile naziştilor şi nu a spus nimănui. Soţia a aflat după 40 de ani – FOTO, VIDEO

    Guvernul nu l-a acuzat pe Helmut Oberlander de crimă, dar nici curţile nu l-au absolvit de vină.

  • Cine face legea pe piaţa de modă din România şi cu ce vin “newcomerii”

    „Ai auzit de Boggi?“ mă întreba acum câteva luni un executiv din industria luxului. „O să vină şi în România şi cred că va schimba piaţa locală a modei masculine, aşa cum a făcut Zara pe segmentul feminin. Boggi este acum brandul de modă bărbătească care are o evoluţie la fel de fulminantă în Europa cum a avut Zara acum câţiva ani“, a adăugat el.

    Boggi a apărut în Italia acum mai bine de 75 de ani, însă numele lui nu spune multe în afară ţării-mamă. Expansiunea a fost prudentă, adică 134 de magazine în circa 25 de ţări. Aventura însă abia acum începe, iar România devine un nou punct pe harta mărcii care a găsit o nişă pentru costumul bărbătesc. „Se poziţionează între lux şi mass market şi are preţuri ce încep de la 450 de euro. Media este însă pe la 650 de euro“, spune Sachin Arora, cel care con-duce businessul local şi este totodată şi unul dintre acţionarii gru-pului Peeraj, cel mai puternic grup de francize de modă din România. După CCC, Swarovski, Pimkie şi Armani Jeans, Boggi este cel mai nou nume din portofoliul grupului. Primul magazin Boggi va fi deschis în Băneasa Shopping City, unul dintre cele mai performante centre comerciale din România, poziţionat în zona de nord a Capitalei, o zonă unde locuiesc persoanele cu venituri peste medie. Aceştia sunt de altfel clienţii ţintă ai Boggi dar şi ai altor nume, precum Michael Kors, Armani Jeans sau Max & Co, toate mărci care şi-au găsit „casa“ în mallul controlat de antreprenorii Gabriel Popoviciu şi Radu Dimofte.

    Decizia Peeraj de a aduce un brand destinat exclusiv bărbaţilor vine în contextul în care piaţa locală de modă se dezvoltă, iar bărbaţii încep să cheltuiască mai mult pe haine. De altfel, şi liderii H&M şi Zara au deschis în ultimii ani magazine destinate bărbaţilor. Bărbaţii din România cheltuie anual pe haine circa 2,8-3 miliarde de lei (650-670 milioane de euro), principalii jucători de pe piaţa de modă masculină fiind H&M, Zara şi C&A, potrivit datelor oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor. Pe segmentul pe care se poziţionează însă Boggi numărul competitorilor este mic, cei mai mulţi jucători alegând fie segmentul mass market, fie lux. Totuşi, există loc pentru toată lumea, cred jucătorii din piaţă.

    „Românii sunt pa-sionaţi de modă şi, spre deosebire de cehi şi de po-lo-nezi sunt mai dispuşi să chel-tuiască bani pe haine“, spunea recent Ralf Wein, care conduce ope-ra-ţiunile H&M în Europa Centrală şi de Est. Cifrele H&M în România o dovedesc, astfel că la nici cinci ani de la intrarea pe piaţă suedezii au ajuns la vânzări de aproape 200 de milioane de euro cu o reţea de circa 40 de magazine. H&M a intrat în România în primăvara lui 2011 după mai mulţi ani de tatonări. De altfel, retailerul a fost ultimul nume mare intrat în contextul în care Inditex, proprietarul Zara, a venit în 2004 în franciză şi trei ani mai târziu şi-au făcut intrarea direct. La momentul venirii H&M pe piaţă erau deja activi şi C&A şi New Yorker. Potrivit calculelor Ziarului Financiar, încă de la început România s-a numărat printre pieţele cu cele mai bune rezultate, în regiune fiind campioană, cu vânzări medii per magazin cu 50% mai mari decât în Cehia spre exemplu. Deşi salariul mediu în România este de doar 400 de euro net, de două ori mai mic decât în Polonia sau în Cehia vânzările magazinelor H&M sunt mai mari, susţinute de apetitul pentru modă al consumatorilor locali.

    Comportamentul de consum al românilor şi rezultatele brandului fanion i-au convins pe suedezi să aducă pe piaţa locală şi un al doilea nume. Puţini sunt cei care ştiu că H&M are şi alte branduri surori mai puţin cunoscute, însă sub umbrela Hennes & Mauritz se găsesc mai multe nume precum COS, Monki, Weekday, Cheap Monday, & Other Stories şi H&M Home.

     

  • Puştiul care la 16 ani a reuşit ceea ce mii de cercetători au încercat, ani de-a rândul

    La 16 ani, Adriel Summathipala a reuşit ceea ce mii de cercetători au încercat, ani de-a rândul, să realizeze: un metodă de diagnostic pentru posibile boli de inimă.

    Adriel Summathipala a ajuns în situaţia de a cerceta bolile de inimă după ce a a aflat că bunicul său a murit în urma unui infarct şi că există mari şanse ca problemele sale să se transmită pe cale genetică. Deşi bunicul său a murit înainte ca Summathipala să se nască, povestirile despre acesta l-au determinat pe tânăr să urmeze un regim de viaţă sănătos şi echilibrat.

    S-a simţit însă frustrat de faptul că nu avea cum să monitorizeze eficacitatea acestui regim, dat fiind faptul că testele din ziua de azi sunt destul de scumpe şi necesită prezenţa într-un laborator.

    Astfel, Adriel Summathipala a decis să construiască un test pentru bolile de inimă ieftin, rapid şi mai ales portabil. În loc să măsoare colesterolul, testul său urmăreşte evoluţia lipoproteinelor cu densitate scăzută, un element corelat cu apariţia bolilor cardiace.

    După doi ani de încercări, tânărul a reuşit să dezvolte acest aparat folosind structura unei imprimante, reprogramând senzorii de hârtie astfel încât aceştia să poată citi nivelul enzimelor de pe un carton special.

    Proiectul său i-a adus un loc pe lista finaliştilor Google 20 Global Science Fair, evenimentul al cărui câştigător va fi anunţat în luna septembrie. Marele premiu oferit de Google constă într-o vacanţă de o săptămână pe Insula Galapagos şi un cec pentru studii în valoare de 50.000 de dolari.