BusinessMagazin

Tag: Birou

  • Percheziţii la ASE şi la locuinţa prodecanului Iuliu Şerbănescu, într-un dosar de corupţie

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Cătălin Olteanu, FM România: Am dat mail!

    CĂTĂLIN OLTEANU este director general al FM România

    Primesc nonstop mailuri, iar unele dintre ele extrem de lungi, cu o grămadă de detalii şi de informaţii. Trebuie să le tipăresc, pentru că nu le pot citi, mă pierd. Am tipărit recent un mesaj de opt pagini. Mi-am amintit că pe vremea studenţiei, când făceam culegere de text, scriam cam patru pagini pe oră, şi eram destul de rapid. Ca să mai şi gândeşti ce compui, să scrii o tonă de cuvinte îţi ia cel putin 2 ore pentru 8 pagini.

    Aceleaşi lucruri se pot reproduce verbal în maximum un sfert de oră. După care poate fi trimis un mesaj cu ideile principale, care ar lua mai puţin de scris, şi nu s-ar lungi la mai mult de o jumătate de pagină.

    Dar ce te faci cu celebra CYAP (cover your ass procedure)? Că dacă ai dat pe mail, ai scris tot ce aveai de scris, şi ai pus jumătate din organizaţie în CC, poţi oricând să spui: „Am dat mail!“. Că nu s-a rezolvat poate nicio problemă?  Ba din contră, unii din cei vizaţi au dat „reply to all“ şi au venit cu contraargumente – ca să dea şi ei mail, şi deja de la prima poveste sunt trei poveşti separate, încep să fie din ce în ce mai greu de urmărit, lista din CC se măreşte, pentru că problema trebuie escaladată la şefi. Iar nervii şi încrâncenarea cresc de la un mesaj la altul.

    Chiar şi cei care nu au nimic de a face cu povestea, dar se află în CC ca martori încep la un moment dat să se înfurie şi din cauza spamului ce le omoară inboxul, dar şi a disconfortului creat atunci când sunt băgaţi în treburi ce nu îi privesc, doar aşa, de nevoia unor martori. Evident că nu trebuie ratat nici zâmbetul superior al celui care câştigă lupta pe mail în faţa atâţior spectatori în CC, cum nu trebuie ignorată nici frustrarea combatanţilor când se mai trezeşte câte un şef şi le cere să înceteze cu spamul şi să dea telefon.

    Îmi amintesc de un fost şef care a încercat la un moment dat să stăvilească avalanşa de mesaje pe mail. Omul a declarat că o anumită vineri din lună va fi „no e-mail day“ şi că în ziua respectivă oamenii ar trebui să se sune şi să vorbească între ei în loc să-şi dea mail. A fost atât de categoric, încât a ameninţat cu datul afară pe cei care nu se supuneau ordinului.

    După stupoarea iniţială – cum naiba să lucrăm noi fără mail? – au apărut soluţiile alternative. Au început colegii mei să se plimbe dintr-un birou în altul cu discheta, pe care aveau mesajele de trimis. Alţii mai şmecheri au creat nişte foldere pe reţea unde îşi scriau în fişiere share.

    Dacă şeful cel mare a vrut să ne încurajeze să vorbim, ei bine, noi nu ne-am lăsat, am preferat să ne scriem. De ce? Pentru că nu avem încredere unii în alţii şi avem nevoie de un mesaj scris? Pentru că altfel nu îmi explic de ce oameni care stau cu biroul faţă în faţă îşi dau mail în loc să vorbească. Mai nou au apărut şi sistemele de chat interne. Că dacă tot vrem să ne scriem, să ne fie facilitată această nevoie. Pe mine personal mă omoară să aud „Dar ţi-am dat pe mail“ ca scuză. Mai ales când e o scuză pentru o treabă nefăcută, un exerciţiu care n-a fost dus la capăt. Ce mai contează ce ai scris în mesajul ăla dacă nu ai fost în stare să termini treaba? De ce nu ai sunat pe cineva? De ce nu m-ai sunat?

    Într-o altă organizaţie, în care poporul este extrem de împrăştiat geografic, o colegă de la financiar (dintr-un cap de lume) a trimis un mesaj – cerea un raport de la o altă colegă situată în alt cap de lume. A făcut o mică eroare însă, în loc să nimerească la colega care verifica facturile, a nimerit la cea care verifica altceva. Aceasta a răspuns înapoi, spunând că nu poate da raportul pentru că nu e partea ei de compentenţă. A venit mesajul înapoi cu întrebarea „dar cine?“, la care s-a răspuns politicos cu numele celei responsabile de treaba respectivă. Aparent o discuţie civilizată şi politicoasă – dar ştiţi că la mail nu se răspunde de obicei instantaneu… aşa că pentru raportul care se putea trimite în cinci minute s-a pierdut jum’ate de zi.

    Asta pentru că cineva nu a ridicat capul din calculator să spună celei de la masa vecină: „Colega, vezi că la financiar au nevoie de xyz, poţi să i-l trimiţi, te rog“ sau măcar să trimită mesajul mai departe către colega ei.
    Dar cine poate să o acuze de ceva? Că doar ea a dat pe mail! Şi dacă ai dat pe mail ai fundul acoperit, se poate demonstra oricând cu mesajul.

    Să nu mă credeţi un sfânt! Recunosc că mi-ar fi foarte greu uneori fără acele compuneri care îmi salvează fundul. Încerc doar să spun că mi-ar plăcea să nu fie nevoie de ele.

    Pe de altă parte, dacă vă amintiţi prima poveste, ce ne-am face fără mesajul scris atunci când nu pricepem nimic din ce ni se spune? Dar ce te faci când mesajul scris e la fel de inteligibil ca şi cel vorbit?

    Am primit odată un mesaj de la o colegă din Germania, care nu se prea descurca în engleză. L-am citit cam toţi din echipă încercând să ne dăm seama ce a vrut să spună. Am încercat şi varianta în care cineva a citit mesajul cu voce tare iar altcineva a ascultat încercând să-şi dea seama de sensul traducerii. Ei bine… rezolvarea a fost că în final am găsit pe cineva care vorbea germana şi care a sunat-o pe colega din Germania ca să pricepem ce doreşte. Am pierdut vreo două ore cu un mesaj care nici măcar nu ne era adresat…
     

  • România, printre cele mai puternice scăderi din UE ale preţurilor locuinţelor în primul trimestru

     Patru ţări au consemnat scăderi mai puternice ale indicelui preţurilor locuinţelor decât România. Astfel, preţurile din Croaţia au scăzut cu 9,7%, cele din Slovenia cu 6,6%, cele din Cipru cu 5,7%, iar cele din Italia cu 4,5%.

    Cele mai puternice creşteri anuale au fost înregistrate în Estonia, cu 17,5%, Letonia, cu 10,4%, şi Marea Britanie, cu 8%.

    Dintre cele 28 de state membre UE, 11 au raportat scăderi, 13 creşteri, iar patru nu au transmis date către Eurostat.

    În zona euro, preţurile au scăzut cu 0,3%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânzările Dacia în Germania au crescut în primele şase luni cu 9,5%, de patru ori mai rapid ca piaţa

     Cota de piaţă a Dacia în Germania se situează la 1,7% în perioada ianuarie-iunie, potrivit biroului de înmatriculări auto german.

    Dintre cele 33 de mărci analizate, 18 au consemnat creştere a vânzărilor, iar restul scădere.

    Jeep, cu un avans de 33%, la 4.041 maşini, a avut cea mai bună evoluţie, în timp ce Chevrolet, cu o scădere de 62,6%, la 4.999 maşini, a înregistrat cel mai mare declin.

    Vânzările mărcii Volkswagen, liderul pieţei germane, au scăzut cu 0,5%, la 323.474 unităţi, iar cele ale Renault, parte a grupului francez cu acelaşi nume, care deţine şi Dacia, au avansat tot cu 9,5%, la 53.574 maşini.

    În luna iunie, vânzările Dacia au crescut cu 8,7%, la 5.088 autoturisme, pe o piaţă în scădere cu 1,9%, la 277.614 maşini.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Publicis România are un nou director de creaţie

    Începând cu această lună, Publicis România are un nou director de creaţie, Jorg Riommi.

    “Experienţa internaţională şi cunoaşterea pieţei româneşti îi oferă lui Jorg o perspectivă unică şi valoroasă”, a declarat Alex Bădilă, managing director Publicis România.

    Jorg Carlo Niccolo Riommi a lucrat în ultimii 3 ani ca executive creative director la Saatchi Frankfurt (în ultimul an a coordonat şi biroul din Berlin), având peste 12 ani de experienţă în advertising în Europa şi America de Sud.

    La rândul său, Jorg Riommi a declarat: “ Intenţionez să intensific integrarea elementelor de PR, digital şi social media în tot ceea ce facem pentru campanii relevante”.
     

  • Motivul pentru care angajaţii Apple nu luau NICIODATĂ masa cu Steve Jobs: “Nimeni nu ocupa locurile de lângă el”

    CEO-ul Apple Steve Jobs a devenit cunoscut mai ales pentru exigenţele sale în materie de designul produsului şi dezvoltarea companiei. O mare parte din aceste standarde implicau convingerea angajaţilor să muncească din greu şi să fie pregătiţi în orice moment – valori pe care Jobs le lua foarte în serios, potrivit unui fost angajat citat de Business Insider.

    David Black a lucrat la Apple timp de aproape 12 ani înainte de a părăsi compania pentru a-şi înfiinţa propriul start up. Black a declarat că, deşi nu a interacţionat cu Jobs prea mult, s-a aflat în apropierea lui suficient de mult timp astfel încât să observe cum prezenţa lui influenţa angajaţii. Spre exemplu, când Jobs îşi lua prânzul pe o peluză din apropierea companiei, angajaţii îşi terminau pauza cu 15-20 minute înainte ca Jobs să intre în zonă.

    “Nimeni nu ocupa locurile de lângă el. Doar pentru că trebuia să fii pregătit pentru acel moment.”, a spus Black. Unul dintre primele lucruri pe care le înveţi la Apple este să fii pregătit să răspunzi la întrebarea “La ce lucrezi acum?”. Un exemplu în acest sens este dat de un reprezentant de vânzări care s-a întâmplat să fie în acelaşi lift cu Jobs la plecarea de la birou. Jobs l-a întrebat la ce lucreză în ziua respectivă, iar el a spus că a vândut software toată ziua. “Făcea lucruri de genul acesta pentru a vedea cum răspund oamenii. Cred că este o chestiune care ţine de putere”, a spus Black.

    Un intern care s-a aflat în aceeaşi situaţie, i-a spus lui Jobs că lucrează la QA (quality assurance) pentru un produs. Jobs l-a întrebat apoi „De ce cobori atunci? Ar trebui să urci pentru am lucra”. Internul s-a îngălbenit brusc, moment în care Jobs i-a spus că glumea.

    Un alt intern care s-a întâlnit cu Jobs în lift şi i-a spus despre proiectul la care lucru, Jobs i-a cerut să vadă proiectul chiar în acel moment, în lift. „Acesta este motivul pentru care nu voiau să împartă acelaşi spaţiu cu Steve. Erau nevoiţi să îndeplinească diverse sarcini pe loc”. 

     

  • Salariaţii cu normă întreagă din România au lucrat anul trecut cele mai multe ore din UE

    Salariaţii cu normă întreagă din România au lucrat anul trecut în medie 2.099 de ore, cel mai mult în rândul ţărilor din UE, în timp ce liber-profesioniştii români, cu 2.024 de ore, se numără printre europenii cu cea mai redusă activitate, potrivit institutului francez Coe-Rexecode.

    România şi Grecia (2.010 ore) sunt singurele două ţări din UE unde numărul de ore lucrate de angajaţii cu normă întreagă a depăşit anul trecut pragul de 2.000 de ore.

    Numărul de ore lucrate în România a scăzut de la 2.103 în anii 2011 şi 2012, arată datele institutului francez de studii economice Coe-Rexecode, obţinute de la Eurostat, biroul de statisitcă al UE.

    România şi Grecia sunt urmate de Ungaria, cu 1.969 de ore în medie pe an, Bulgaria şi Croaţia, cu câte 1.954 ore.

    Ţara cu cel mai redus număr de ore lucrate a fost anul trecut Franţa, cu 1.661 ore, urmată de Finlanda, cu 1.648 de ore şi Suedia, cu 1.685 de ore.

    Potrivit organizaţiei Eurofound, în România, Ungaria, Polonia şi Estonia au înregistrat anul trecut cel mai lung program de lucru agreat colectiv din UE, de 1.840 de ore.

    În ultimii 15 ani, numărul de ore lucrate în medie de un angajat cu normă întreagă din România a scăzut uşor, de la 2.104 ore în 1998 la 2.099 anul trecut. Maximul acestei perioade a fost înregistrat în 2003, când românii au lucrat în medie 2.171 ore.

    Cel mai mare declin din ultimii 15 ani al numărului de ore lucrate a fost înregistrat în Franţa, de 14,8%, urmată de Spania (9,8%), Germania (8,9%), Suedia (8,5%), Italia (7,6%) şi Marea Britanie (3,1%).

    Românii ocupă prima poziţie în UE şi după numărul de ore lucrate pe an de angajaţii part-time, cu 1.272 de ore în medie, urmaţi de unguri, cu 1.146 ore, polonezi, cu 1.074 ore, şi belgieni, cu 1.073 ore. În Bulgaria, angajaţii part-time au lucrat anul trecut în medie 938 de ore.

    Liber-profesioniştii din majoritatea ţărilor europene lucrează semnificative mai mult decât angajaţii cu normă întreagă, doar în România şi alte trei ţări numărul de ore înregistrate anul trecut de această categorie fiind sub cea a angajaţilor.

    Astfel, în România liber-profesioniştii au lucrat anul trecut în medie 2.024 de ore, potrivit Coe-Rexecode. Doar în Bulgaria, cu 1.744 ore, Estonia, cu 2.005 ore, şi Spania, cu 2.015 ore, liber-profesioniştii au avut o activitate mai redusă anul trecut.

    Belgia, cu 2.659 ore, Austria, cu 2.479 ore, şi Germania, cu 2.399 ore, sunt ţările în care persoanele din această categorie au lucrat cel mai mult anul trecut.

  • Antreprenorul care a pierdut o afacere de 600 de milioane de dolari după ce şi-a agresat sexual angajaţii

    La fel ca Steve Jobs pentru Apple sau Richard Branson pentru Virgin Atlantic, numele lui Dov Charney este sinonim cu brandul pe care l-a creat, American Apparel. Ce i-a determinat pe membrii boardului să îl concedieze?

    Dov Charney este CEO-ul şi fondatorul American Apparel, brand cunoscut pentru producţia, distribuţia şi lanţul de retail răspândit în toată lumea. Compania, cu sediul sediul central în Los Angeles, California are peste 11.000 de angajaţi şi a totalizat venituri de 633,94 milioane de dolari anul trecut.

    Charney a fost concediat recent din cauza unei “investigaţii în curs asupra comportamentului nepotrivit”, comportament despre natura căruia nimeni nu a făcut încă nicio dezvăluire, potrivit Mashable.com. Totuşi, Charney, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în repetate rânduri de hărţuire sexuală de către angajaţii lui pe parcursul anilor. La un moment dat, şapte femei l-au dat în judecată pentru acest comportament. “Am fost ţinta unor acuzaţii fără bază” – a declarat el atunci pentru CNBC. 
    Charney a fost de asemenea acuzat pentru că a încercat să îl sufoce pe unul dintre managerii magazinelor sale. Este cunoscut de asemenea şi pentru că venea uneori la birou în lenjerie.

    Povestea antreprenorială a lui Dov Charney a început când el avea 11 ani. Şi-a editat atunci propriul ziar pe care îl vindea cu 0,20 dolari/copie. Născut în Montreal, Canada, Charney a intrat în afacerile cu haine importând produse ale unor branduri precum Fruit of the Loom şi Hanes T-shirts pe care le vindea apoi prietenilor săi din Canada.“Cumpăram hainele din Statele Unite ale Americii, câteodată când erau reduceri la magazinele Kmart”, îşi aminteşte Charney într-un interviu acordat presei americane. Mai târziu, în perioada în care era student la Universitatea Tufts, a fondat afacerea American Apparel în urma unei investiţii de 10.000 de dolari, bani pe care i-a primit de la tatăl său, un arhitect urbanistic care a studiat la Harvard.

    În 1990, Charney s-a mutat în Carolina de Sud şi a început să îşi facă propriile tricouri şi să înveţe regulile jocului pe această piaţă. În 1996, a refuzat să acopere una dintre datoriile clienţilor săi şi, în consecinţă, firma sa a intrat în faliment. S-a mutat apoi în Los Angeles şi a început să construiască brandul American Apparel cunoscut astăzi în toată lumea.

    Într-un interviu din anul 2000, Charney explică cum a fost inspirat de Starbucks, companie care a mărit sumele pe care consumatorii erau dispuşi să le plătească pentru o cană de cafea. Şi-a marketat brandul în asemenea fel încât a ajuns să ceară pe tricourile sale dublu faţă de restul pieţei. “Ideea este că, la fel cum oamenii sunt dispuşi să plătească 3 sau 4 dolari pentru o cafea de la Starbucks, vor plăti dublu pentru tricoul potrivit.”, spune el. “Nu fiecare cafea trebuie să coste 0,5 dolari.”

    Advertisingul American Apparel reflectă comportamentul lui Charney. Spre exemplu, reclamele brandului au ca personaje principale femei care pozează topless, cu părul nepieptănat. Brandul a ajuns la popularitate maximă la începutul anilor 2000, perioadă în care se ajunsese să se creadă că va fi “următorul Gap”. Charney are 30 de zile pentru a se împotrivi deciziei de concedire luată de consiliul de directori ai companiei pe care a fondat-o.
     

  • Au deschis o afacere care livrează mâncare cu instrucţiuni de folosire pentru corporatişti

    „Pregăteşte ingredientele. Curăţă ceapa, tai-o în 4, iar apoi desfă învelişurile. Taie ardeiul în 2 bucăţi, scoate seminţele, taie-l în 4 felii şi apoi în 12 cuburi. Taie şi carnea marinată tot în 12“ – este una dintre instrucţiunile primite în reţeta pentru frigăruile de vită marinată din cutia cumpărată de la Cooku Bau.

    Afacerea, fondată de către Cristina Tohănean şi soţul ei, Cristian, se bazează pe pregătirea de cutii cu mâncare gata porţionată, alături de o reţetă şi de instrucţiunile necesare pentru a o muta din cutie pe farfurie. „Acum mai bine de un an, mă întorceam de la birou şi am auzit la radio o reclamă. Era vorba de un retailer care voia să pornească un nou brand în alimentaţie; s-a dovedit că era vorba de un cu totul alt produs care oricum nu s-a mai lansat, însă mie mi-a venit atunci ideea“, povesteşte tânărul antreprenor.

    Preţul unei cutii Cooku Bau este de 129 de lei şi conţine şase porţii, iar pentru ocazii speciale soţii Tohănean pregătesc şi cutii care pot ajunge la 190 de lei. Reţetele celor de la Cooku Bau sunt mai mult decât explicite. Ele conţin instrucţiuni ce pleacă de la încălzirea cuptorului şi timpul necesar până la a-ţi reaminti că ceapa trebuie spălată şi curăţată.

    Au investit în afacere aproape 30.000 de euro, dar sunt încrezători că îşi vor recupera banii într-o perioadă relativ scurtă. „Evident, nu suntem încă pe plus. Iniţial ne-am propus ca în opt luni să ajungem pe zero operaţional, acum termenul a scăzut la şase luni. Investiţia sperăm să o recuperăm într-un an şi jumătate, doi ani“, spune Cristian Tohănean. „Reacţiile au fost mai bune decât ne-am aşteptat şi au venit mai repede decat anticipasem noi. Numărul de clienţi este şi el mai mare decât am crezut că va fi“, completează soţia sa.

    Cristina Tohănean a lucrat în mai multe corporaţii, după care a deschis un birou de traduceri împreună cu o colegă din liceu. Soţul ei Cristian lucrează în telecom, tot într-o multinaţională. Faptul că au lucrat amândoi în multinaţionale i-a făcut să fie încrezători atunci când vine vorba de servicii pentru acest gen de clienţi.

    „Noi am fost corporatişti, ştim ce înseamnă. Ei au foarte puţin timp la dispoziţie şi nu au când să alerge pentru a cumpăra toate produsele proaspete. Oamenii aceştia muncesc foarte mult şi apoi se duc la magazin, unde iau ce le cade în mână, lasă foarte mulţi bani, pentru că au o slujbă care le permite asta. În cursul unei săptămâni sau două aruncă jumătate din lucrurile pe care le cumpără, pentru că nu apucă să facă nimic cu ele. Fie au timp dar nu ştiu ce să facă cu ele, fie nu au timp, pentru că pleacă la 8-9 seara de acolo şi se opresc în primul McDonald’s.“

  • Românul care şi-a făcut birou în mijlocul unui spa. Are saună, piscină şi jacuzzi la dispoziţie în fiecare zi

    La spa te simţi de milioane. Dar când conduci spa-ul şi acesta aduce milioane, te simţi şi mai bine.

    Conduce un centru spa de 3.000 de metri pătraţi şi merge o singură dată pe lună la masaj, deşi este prezent de duminică până vineri în biroul aflat la doar câţiva metri de spa‑ul pe care îl administrează.

    Dragoş Penca, 38 de ani, a acceptat să se ocupe în 2010 de deschiderea centrului Orhideea Spa din cadrul complexului rezidenţial Orhideea Gardens, dezvoltat de omul de afaceri Daniel Piţurlea. Investiţia în spa s-a ridicat la circa 3,5 milioane de euro. Decizia de a dezvolta centrul spa a venit la scurt timp după ce a vândut acţiunile pe care le deţinea la agenţia de turism online Paravion către fondul de investiţii spaniol GED.

    „Avem lunar 4.500-5.000 de clienţi la spa. Sunt două categorii de clienţi, cei care sunt membri, 850-900 de persoane, care plătesc o taxă de membru 350 de euro anual individual (la care se adaugă taxa de abonament – n. red.) şi 500 de euro pe familie (soţ, soţie, bonă, copii) şi cei care nu sunt membri. Cei mai mulţi sunt corporatişti“, spune Dragoş Penca. Profilul clientului de spa se referă la persoane cu vârstă cuprinsă între 35 şi 40 de ani, care au grijă de sănătatea lor, cu studii universitare şi postuniversitare, cu salarii între 600 şi 1.200 de euro în general. „Înainte de-a intra la terapii li se fac fişe de anamneză, pentru ca terapeutul să ştie ce afecţiuni au“, spune el.

    Anul trecut centrul spa Orhideea avut venituri de 800.000 de euro, iar în acest an se aşteaptă un milion de euro. „În cazul spa-urilor există creşterea organică pe care ţi-o dă vechimea pe piaţă şi creşterea adusă de reclama făcută de la om la om. Noi vom avea o creştere organică de 20% în acest an“, spune el, care coordonează o echipă de 40 de angajaţi. Deşi este prezent la birou de duminică până vineri, când spa-ul este deschis, Penca spune că beneficiază prea rar personal de serviciile spa-ului, în restul timpului asigurându-se că sunt fericiţi clienţii: „Serviciile de calitate nu se pot realiza decât dacă eşti prezent, nu poţi să delegi calitatea“.

    Aproape 70% din clienţii care intră în centrul spa vin pentru „tratamente relaxante“, după cum spune Dragoş Penca, vin să prevină, „în loc să se ducă la spital, care inhibă relaxarea“. Jumătate dintre clienţii care intră în centrul spa sunt turişti, cei mai mulţi dintre ei evrei sau francezi. „Dacă Bucureştiul ar avea zece spa-uri mari, s-ar umple de străini“, este de părere Penca. Avantajul Bucureştiului în faţa altor oraşe europene care au centre spa ar fi că încă sunt „costuri mici cu forţa de muncă“ – Penca dă exemplu un terapeut care face masaj şi al cărui salariu în Suedia, de exemplu, trece de 1.500 de euro, pe când în România acesta câştigă 2.000 de lei pe lună.

    Centrul Orhideea Spa este structurat pe trei niveluri, unul fiind destinat terapiilor spa, pentru care au fost amenajate o salină artificială, două săli pentru tratamente, zone de relaxare, un bar şi vestiare. Pe un alt nivel sunt piscine, un hamam turcesc, saună şi un bar, iar pe cel mai de jos nivel se află o sală de aerobic şi de kinetoterapie. Orhideea Spa este operat de Fundaţia pentru Sănătate Orhideea Spa. „Am ales să funcţionăm pe fundaţie din două motive: în primul rând pentru că pe o societate comercială este foarte greu să activezi în acest domeniu.

    Legislaţia în materie de sănătate prevede să ai un cod CAEN unic. Dacă în cadrul centrului vrei să faci un curs de înot, nu poţi. Fundaţia îţi dă posibilitatea să faci mai multe activităţi sub aceeaşi umbrelă, organizarea pe fundaţie este mult mai avantajoasă şi permisivă. La fel ca o societate comercială, plătim şi noi impozit pe profit, avem aceleaşi obligaţii faţă de stat, dar mai multe înlesniri ca fundaţie“, explică Penca. Anul trecut, Fundaţia pentru Sănătate Orhideea Spa a avut un excedent de 150.000 de euro din activitatea de spa, care subliniază că acesta se redistribuie pentru activităţile medicale.

    Dragoş Penca activează într-o piaţă a spa-urilor de 6 milioane de euro şi 140.000 de clienţi, piaţă care se află încă la început. Cele mai multe spa-uri se găsesc în hotelurile de cinci stele, dar sunt şi câteva centre spa independente. În România mai este mult loc de investiţii în astfel de centre, piaţa fiind la început. Printre antreprenorii care mai deţin centre spa se numără Liliana Paraipan. Compania ei operează centrele Eden Spa (unul în zona Primăverii, care se întinde pe o suprafaţă de circa 350 de metri pătraţi, o unitate în cadrul Grand Hotel Continental, hotelul de pe Calea Victoriei, şi unitatea din cadrul ansamblului rezidenţial Orhideea Gardens).

    În afara Bucureştiului, Eden Spa operează un centru de relaxare în cadrul hotelului Hilton din Sibiu. Familia Jianu (Ştefan Jianu, medic chirurg, alături de soţia sa medicul Dana Jianu) a investit într-un centru spa din Cornu, numit Bali Spa, deschis în vara anului 2007, după o investiţie de circa 1,5 milioane de euro. La nivel mondial, turismul de relaxare, unul dintre cele mai dinamice sectoare, generează 439 miliarde de dolari anual, potrivit unui studiu prezentat la Congresul Global al Turismului de Wellness din New Delhi.

    Penca a intrat în businessul de spa după ce a vândut în 2010 afacerea Paravion, o agenţie de turism online, pe care o conducea alături de doi parteneri.

    Vânzarea Paravion l-a făcut milionar în euro pe Dragoş Penca, care admite că „termenul de milionar este relativ, dat fiind că cea mai mare parte a banilor s-a dus pe achitarea unor credite mai vechi, care au propulsat afacerea, iar diferenţa de bani a reprezentat practic un beneficiu la nivelul unor salarii rezonabile pe care nu le luasem în cei şase ani de funcţionare“. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică.