BusinessMagazin

Tag: piata

  • Criza economică duce la creşterea pieţei drogurilor

    Potrivit informaţiilor furnizate de Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie, noile substanţe psihoactive reprezintă o problemă din ce în mai serioasă. În total, în 2011 au fost notificate oficial pentru prima dată 49 de noi substanţe psihoactive, prin intermediul sistemului UE de avertizare timpurie.

    Acesta este cel mai mare număr de substanţe semnalat vreodată în cursul unui singur an, faţă de 41 de substanţe semnalate în 2010 şi 24 în 2009. Iar datele preliminare pentru 2012 nu arată niciun semn de diminuare a acestei cifre, fiind deja detectate peste 50 de astfel de substanţe.

    În timp ce consumul de “droguri tradiţionale”, cum ar fi cocaina, heroina şi ecstasy este în general stabil, noile droguri aprovizionează piaţa drogurilor ilegale, întrucât comercianţii profită de substanţele chimice nereglementate la nivel internaţional. Aceste droguri sunt tot mai frecvent disponibile pe internet şi s-au răspândit rapid în multe state membre, care se confruntă cu dificultăţi în a preveni vânzarea lor.

    În ultimii doi ani, în fiecare săptămână a apărut câte o nouă substanţă. Statele membre nu pot opri răspândirea drogurilor numai prin propriile forţe: rezultatul măsurilor adoptate la nivel naţional ar fi doar acela de a-i obliga pe infractori să transfere producţia de droguri în ţările vecine sau să îşi reorienteze rutele de trafic.

    Amploarea pieţei europene a canabisului, drogul cel mai utilizat de europeni, este estimată între 7 şi 10 miliarde de euro în 2010. Consumatorii intensivi reprezintă un mic procent din consumatorii de canabis (între 5 % şi 25 %, în funcţie de ţară), fiind însă responsabili pentru cea mai mare parte (între 55 % şi 77 %) din cantitatea totală de canabis consumată anual.

    Studiul confirmă, de asemenea, că aplicarea unor legi împotriva producţiei şi distribuţiei de canabis determină o creştere spectaculoasă a preţului acestui drog. Acest lucru se explică prin faptul că producătorii şi traficanţii au nevoie de o compensaţie pentru riscurile de a fi arestaţi, deţinuţi, de a li se sechestra bunurile şi de a suporta vătămări grave, precum şi pentru costurile asociate necesităţii de a opera sub acoperire.

     

  • George Clooney de România – cum arată viaţa unui navetist cu avionul

    ADRIAN IONESCU FACE PARTE DINTR-UN CLUB SELECT DE TINERI MANAGERI ROMÂNI AFLAŢI ÎNTR-O POZIŢIE DE TOP ÎN CADRUL UNEI MULTINAŢIONALE CU OPERAŢIUNI GLOBALE. Pentru el fotoliul de la Barilla este şi primul cu responsabilităţi regionale, după ce anterior a fost în România “mâna” din spatele brandurilor Fa ale germanilor de la Henkel sau cel care avea în sertar 50 de branduri ale retailerului de piese auto Augsburg. Aventura lui Adrian Ionescu în lumea marketingului corporate a început în urmă cu opt ani, atunci când era student în ultimul an la ASE Bucureşti. Atunci a intrat în piaţă în cadrul Amphitrion, un organizator de evenimente. “Am fost atunci cei care l-au adus pe Edvin Marton la Bucureşti, celebrul artist care cântă la o vioară de 4 milioane de dolari.”

    A RĂMAS APROAPE PATRU ANI ÎN POZIŢIA DE MARKETING AND SALES MANAGER AL ORGANIZATORULUI DE EVENIMENTE PENTRU CA ÎN 2007 SĂ AJUNGĂ ÎN CURTEA HENKEL, companie care i-a dat pe mână un portofoliu de cinci branduri de produse cosmetice şi de îngrijire, printre care şi Fa. În această perioadă Adrian Ionescu a văzut pentru prima dată cum este să fii navetist cu avionul. În anii de la Henkel a zburat la sfârşit de săptămână către Timişoara, acolo unde studia pentru a-şi pune pe cartea de vizită titlul de doctor în economie cu o temă despre inovaţie în business.

    “Am plecat la Timişoara după un fost profesor de la ASE. Munceam şi zburam la sfârşit de săptămână ca să fac lucrarea. A fost o cercetare pe 1.000 de companii.” Cu timpul împărţit între lucrarea de doctorat şi marketingul de la Henkel, Ionescu a reuşit totuşi să promoveze treptat în organigramă, iar trei ani mai târziu avea pe masă propunerea unei prime şanse la o experienţă internaţională de business: relocarea în biroul din Viena. A refuzat şi a decis să facă un pas în lateral, explică acum Adrian Ionescu. În căutarea unei noi motivaţii, a schimbat compania şi a ajuns să conducă o echipă de cinci oameni din biroul de marketing al retailerului de piese auto Augsburg. El spune că pe radarul său de oportunităţi nu era industria alimentară, dar oferta venită din partea producătorului italian de paste Barilla nu a putut fi ignorată. “Nu doream neapărat să îmi schimb poziţia, dar a venit această ofertă prin intermediul unei firme de recrutare.

    M-am potrivit pe ce căutau ei, adică un manager cu profil antreprenorial, care se potriveşte în pieţele unde tipologiile de consum sunt mai greu de anticipat.”Ionescu mai spune că astfel de pieţe sunt România, Cehia, Ungaria sau Slovenia, economii unde acum este responsabil de marketingul Barilla, un business de 4,5 miliarde de euro la nivel mondial.”Aceste pieţe sunt unele cu particularităţi, iar managerul de aici trebuie să ştie foarte bine piaţa.” Unul dintre motivele pentru care Adrian Ionescu a ajuns în organigrama Barilla este şi acela că România este un punct strategic pentru companie în Europa de Est, având în vedere că piaţa locală este şi cea mai mare din regiune pentru producătorul de paste. Aici ei au vândut anul trecut de 5 milioane de euro, mai bine de două treimi din business fiind acoperit de vânzările de paste, iar restul de sosuri şi de alte specialităţi de panificaţie.

    NU TOATE ACESTEA, italienii adoptă în această regiune o politică a paşilor mărunţi, astfel că Adrian Ionescu are de gestionat în România un business care reprezintă 10-12% dintr-o piaţă a pastelor făinoase de aproximativ 50 milioane de euro. Deşi în urmă cu un an, atunci când Barilla şi-a deschis biroul de la Bucureşti, Adrian Ionescu nu ştia mare lucru despre marketingul din industria de morărit şi panficaţie, el spune că a recuperat rapid terenul.
    Pe piaţa locală, marketingul italienilor de la Barilla, companie prezentă pe rafturile magazinelor din România doar prin importuri, concurează direct cu businessuri care şi-au construit mărci cu rezonanţă neaoşă, cu toate că în unele cazuri în spatele acestor companii stă tot capitalul străin. Astfel, produsele italienilor stau pe aceleaşi rafturi cu cele ale Pambac Bacău, Băneasa Bucureşti sau Pangram Reşiţa. “În România avem patru branduri, iar eu sunt responsabil de tot mixul de marketing, produs, preţ, distribuţie şi încerc să identific şi oportunităţi.”

    MISIUNEA LUI ADRIAN IONESCU ÎN ROMÂNIA ESTE UNA “INGRATĂ” PENTRU CĂ INDUSTRIA DE PANIFICAŢIE ESTE UNA DINTRE CELE MAI “NEGRE” DIN ECONOMIE, iar la nivel local micii producători fac legea. Totuşi, grosul evaziunii se face pe segmentul pâinii, iar piaţa pastelor este mai ferită de impactul vânzărilor la negru. “90-95% din vânzările noastre vin din retailul modern. Impactul evaziunii fiscale l-am simţit mai ales pe partea de hoteluri şi restaurante”, explică Ionescu.
    După patru poziţii în departamente de marketing ale unor companii diferite în ultimii opt ani, Adrian Ionescu spune că nu îşi face momentan planuri de plecare de la Barilla, un job în care strategia şi marketingul se împart cu drumurile către Praga, Budapesta sau Ljubljana.

  • REPORTAJ – Ofertă de 8 Martie la Piaţa de Flori: Preţuri pentru toate buzunarele, marfă fără bon fiscal. Cum arată Piaţa de Flori de Ziua Femeii

     În Piaţa de Flori din Bucureşti nu ai loc să arunci un boboc de trandafir. Oameni grăbiţi ce zăbovesc câteva secunde în faţa fiecărei tarabe repetă obsesiv aceeaşi întrebare: “Cât e firul de lalea? Dar de trandafir?”. După primele zece tarabe realizezi că preţul este aproape identic la toate tarabele care înconjoară piaţa.

    Dacă vrei să cumperi trandafiri, poţi lua 25 cu 175 de lei sau şapte lei un fir. O orhidee cu tulpină costă 45 de lei şi de la cinci bucăţi în sus se vinde cu 40 de lei un fir, în timp ce orhideele cu o singură floare în cutie de carton costă 30 de lei într-un pachet cu zece cutii cu orhidee. Lalelele sunt doi lei firul în pachete de 25 de bucăţi sau de 50 de fire.

    Irişii costă 1,5 lei în pachete de 50 de fire, iar pentru un singur fir florăresele cer trei -patru lei şi chiar cinci lei în unele locuri. Un pachet de 20 de garoafe se vinde cu 35 de lei.

    Cititi mai multe pe www.medifax.ro

  • O nouă alertă alimentară: LAPTE cu aflatoxină, RETRAS de pe piaţă. Substanţa are efect cancerigen

     “Au început controalele în România. Pe măsură ce facem aceste controale descoperim noi şi noi lucruri. Sunt câteva situaţii de alertă, ultima vizează zona de lapte. S-a identificat lapte care este importat din Ungaria care conţine aflatoxină. S-a identificat şi un procesator din România cu lapte cu aflatoxină”, a spus Constantin.

    El a adăugat că nu există niciun pericol, pentru că laptele contaminat a fost retras de pe piaţă.

    Ministrul a afirmat că aflatoxina are un efect cancerigen, motiv pentru care ministerul Agriculturii a declanşat o alertă în acest sens.

    “Acest efect (al aflatoxinei – n.r.), din câte înţeleg, se manifestă la consum ceva mai mare şi pentru o perioadă îndelungată, ceea ce nu este cazul. Am descoperit şi imediat am retras produsele de pe piaţă”, a menţionat Constantin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ING Bank a avut cel mai bun an financiar de când a venit pe piaţă

    ING Bank a încheiat 2012 cu un profit brut record de 232 mil. lei (52 mil. euro), în creştere cu 44% faţă de rezultatul din 2011, şi a înregistrat o majorare a activelor de 15%, până la 16,35 mld. lei (3,7 mld. euro), avansând pe locul 7 în topul băncilor. „Este un rezultat excelent în raport cu pierderea din sistem şi totodată cel mai bun profit pe care l-a avut vreodată ING. O asemenea performanţă solidă dovedeşte că stra­tegia este corectă şi foarte bine executată, iar anul acesta putem livra şi mai multă creştere decât în 2012, având toate ingredientele pentru o creştere inteligentă“, comentează Michal Szczurek, CEO al ING Bank România. „Creştere inteligentă nu în­seam­nă creştere lentă“, a ţinut să precizeze bancherul polonez care a preluat în toamna trecută conducerea băncii olandeze. După ce în 2012 costul riscului a înregistrat un salt de 60%, până la 165 mil. lei, Szczurek estimează pentru 2013 un nivel mult mai scăzut.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Preţul artei la români

    Românul este jenat să intre într-un spaţiu cultural expoziţional„, spune designerul Alexandru Ghilduş,  profesor în cadrul  Facultăţii de Arte a Universităţii din Bucureşti şi fondator al casei de licitaţie Goldart, mai cunoscut pentru monumentul „Glorie Eternă Eroilor şi Revoluţiei Române din Decembrie 1989„, aflat în apropierea Muzeului Naţional de Artă al României. În atelierul lui Ghilduş de pe strada Puţul cu Plopi sunt aduse lucrări de la un târg internaţional organizat la Frankfurt, unde au fost recent expuse: „Ai grijă, că alea nu sunt picioarele, este vârful„ – le spune el mai în glumă, mai în serios celor care ajută la transport – dar „vezi că am şi o sticlă cu vin acolo primită cadou, să nu mi-o aşezi invers„.

    Designerul a definit atitudinea de jenă a românului în faţa artei în urma unui experiment pe care l-a făcut la o expoziţie în tinereţe. A observat atunci că oamenii care intrau în galerie, în momentul în care aveau privirea atrasă de un obiect, se uitau imediat în spate, în căutarea de confirmări: „Nu suntem pregătiţi să dialogăm la acest nivel. Poate ne pricepem în momentul ăsta la sandale, la rochii, la pantaloni, dar la artă nu„.

    Piaţa românească a ajuns la o valoare de circa 25 de milioane de euro, în care sunt incluse atât vânzările din licitaţiile publice, de aproximativ 14,6 milioane de euro, cât şi cele private, organizate de galeriile de artă sau de cunoscători din domeniu. Valoarea este mică, dacă ne gândim că un singur tablou al lui Picasso sau al lui Andy Warhol depăşesc 100 de milioane de euro. Ghilduş pune acestă diferenţă pe seama distanţei dintre momentul zero al pieţei de artă autohtone faţă de cea occidentală: creaţiile străine au beneficiat de o prezenţă pe piaţă în sistemul licitaţiilor începând cu anii 1800, în România acestea au apărut abia în 1990. De unde şi diferenţa observată de artist: „Dacă la noi vorbim de un preţ mediu de 100.000 de euro pentru o lucrare, depăşit ocazional, în Ungaria media este de un milion de euro, iar în Occident de milioane de euro„.

    Casa de licitaţii Goldart, condusă de soţia artistului, Luminiţa Ghilduş, dar la organizarea căreia  participă toţi membrii familiei – fiul, designer, şi fiica, studentă la istorie universală a artei, a vândut anul trecut de aproximativ 1,5 milioane de euro. Valoarea este în creştere cu circa 100.000 de euro faţă de anul precedent şi înseamnă o sporire a numărului de lucrări vândute la mai mult de 800. Ghilduş a intrat pe piaţa de artă în 1996, printr-o galerie particulară, iar casa de licitaţie a fost deschisă în 2002. De atunci şi până în prezent, a observat că există „un interes 100% pentru arta veche şi 0% pentru cea contemporană„.

    Oamenii preferă acum artişti precum Grigorescu, Tonitza, Pallady sau Pătraşcu, pictori care fac parte dintr-o perioadă prosperă economic şi cultural: „Cumpărătorii veneau direct în atelierele artiştilor, erau oameni cu bani, formaţi datorită călătoriilor în străinătate şi care ştiau ce înseamnă investiţia în artă„. Ghilduş spune că în anii ‘30 preţurile nu erau foarte mari, România era apropiată ca imagine Germaniei şi Franţei, iar tinerii studiau în străinătate şi cumpărau lucrări de artă şi de acolo, dar şi din ţară.

    Era o societate „a liberei circulaţii şi a liberei gândiri, situaţii oferite în primul rând de nivelul economic de dezvoltare la care România ajunsese„. Dacă în 1938 puteam să ne comparăm cu ceilalţi europeni, „acum trecem printr-o perioadă frumoasă pentru artă începută în 2002-2004, dar care este redusă comparativ cu restul lumii„. Publicul pieţei de artă este alcătuit, potrivit designerului, din oameni care sunt iubitori de artă şi investesc „când pot şi cât pot„, purtători de mesaje pentru o  a doua categorie, oamenii cu bani care au înţeles ce înseamnă arta de la ei sau de la casele de licitaţii, dar şi investitori, majoritatea deveniţi colecţionari. În timp ce iubitorii de frumos îşi permit să cheltuiască până la 5.000 de euro pentru un obiect de artă, investitorii ajung uneori la recorduri de sute de mii de euro. În topul vânzărilor Goldart se află Ştefan Luchian, cu 100.000 de euro pentru un tablou, Nicolae Tonitza, cu 46.000 de euro, Nicolae Vermont, cu 32.000 de euro sau Gheorge Petraşcu, cu 30.000 de euro.

    Numărul investitorilor în artă a crescut în 2008, odată cu prăbuşirea altor pieţe: „Când investiţiile în terenuri şi în imobiliare au scăzut,  arta a început să ocupe un loc important în viziunea investiţională a celui cu bani„. Poate fi asemănată cu o bursă, dar în cazul pieţei de artă, „brokerii pot fi negustorii, intermediarii, casele de licitaţie, galeriile, prietenii. Credibilitatea lor nu se bazează doar pe isteţime financiară, dar şi pe calitatea artistică a celui care povăţuieşte„.

  • Bătrâneanu, ANISP: Netcity a devenit un monopol care împinge furnizorii de internet pe marginea prăpastiei şi împiedică intrarea altora noi pe piaţă

    Rezultatul practicilor descrise de Bărtâneanu drept dezastruoase şi abuzive ale Netcity Telecom afectează deja concurenţa, lucru care pentru consumatori se va traduce în tarife mai mari de acces la internet, potrivit oficialului ANISP.

    “La început, tariful de acces al unui operator la reţeaua Netcity, operată de Netcity Telecom, se ridica la 85 de euro/kilometru pe lună. Ulterior, prin impunerea mai multor taxe abuzive precum cea de branşament, de racord, de supraveghere sau de intervenţii, s-a ajuns la un tarif de 185 de euro/kilometru”, a explicat Bătrâneanu.

    Acest tarif asigură practic operatorilor de servicii de internet închirierea tubetei de canalizaţie prin care trec cablurile, dar în calcul trebuie luate şi alte costuri care, potrivit ANISP, dincolo de faptul că sunt abuzive şi halucinante, sunt aplicate diferenţiat furnizorilor. De pildă, în cazul operatorilor mari, cum ar fi RCS&RDS sau UPC România, Netcity Telecom aplică un tarif de racord pentru fiecare client de 7,5 euro, în condiţiile în care taxele standard sunt de 10 euro dacă racordul se face pe o distanţă mai mică de 20 de metri sau 20 de euro pentru distanţe între 20 şi 40 de metri.

    “Netcity Telecom nu este echidistant şi transparent. Operatorul reţelei metropolitane favorizează unii operatori, iar pe alţii, prin tarifele mari practicate, îi falimentează. După 10 ani de la liberalizarea pieţei telecomunicaţiilor, asistăm la instalarea unui monopol în Capitală”, a spus Mihai Bătrîneanu.

    Şeful ANISP a mai spus că, prin libralizarea pieţei telecom, România a devenit una dintre ţările cu cele mai joase tarife la serviciile de telecomunicaţii, iar calitatea şi viteza de acces la Internet este superioară multor ţări dezvoltate din Europa. “Aşa se întâmplă în Romania când un domeniu ajunge în top, trebuie să apară cineva să demoleze”, a afirmat şeful ANISP. Operatorii de internet nu au însă alternativă, fapt care a dus la decimarea reţelelor de cartier puternic afectate de aceste politici practicate de Netcity şi chiar la falimentul a trei dintre ele, în mare parte din acest motiv.

    ANISP a sesizat aceste nereguli la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). “Din păcate, ANCOM, care, potrivit Legii 154/2012 are obligaţia să intervină în astfel de situaţii, ne-a trimis la Consiliul Concurenţei. ANISP a cerut autorităţii de reglementare din domeniu să prezinte tarifele pe care Netcity Telecom le aplică altor operatori, dar am fost refuzaţi. În urmă cu 10 zile, opt membri ai asociaţiei au deschis un litigiu la ANCOM. Potrivit legislaţiei, ANCOM este obligată să realizeze o analiză tehnico-economică a proiectului Netcity pentru a-i da avizul de conformitate”, a spus preşedintele ANISP.

    Cei opt operatori, parte din totalul de 38 de membri ai ANISP, sunt GTS Telecom România, Ines Grup, Mediasat, Allnet, Digicom Systems, Asociaţia Interlan Internet Exchange (care reprezintă interesele reţelelor de cartier), Prime Telecom şi Idilis.

    “În cazul în care decizia ANCOM nu va respecta legea şi ne vom considera nedreptăţi, ne vom adresa justiţiei şi Consiliului Concurenţei. De asemenea, în luna aprilie ne vom întâlni cu Neelie Kroes, vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisarul european pentru Agenda Digitală, căreia îi vom prezenta situaţia Netcity”, a mai spus şeful Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor.

    Din calculele ANISP, Netcity Telecom ar trebui să practice un tarif de acces la reţeaua metropolitană de cel mult 30 de euro/kilometru pe lună, nu 185 de euro cât este acum. “Cu acest tarif mai mult decât acceptabil, Netcity Telecom, care în urmă cu două luni a devenit şi furnizor de servicii telecom, îşi va recupera banii investiţi în acest proiect în cel mult zece ani şi, până la finalul contractului de concesiune, încheiat pe 49 de ani, va obţine un profit mai mult decât rezonabil”, a spus reprezentantul asociaţiei.

    El a arătat majorarea tarifelor de acces la reţeaua Netcity va avea ca efect creşterea preţurilor pentru utilizatorii finali. “De asemenea, competiţia este afectată grav, pe de o parte din cauza monopolului, care a impus taxe abuzive, iar pe de alta parte din cauza politicilor comerciale aplicate diferenţiat operatorilor”, a spus Bătrîneanu.

    În replică, ANCOM spune că, încă dinaintea apariţiei Legii 154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii, autoritatea a urmărit cu “maximă atenţie” evoluţiile legate de implementarea proiectelor de acest gen şi a transmis Primăriei Capitalei, în februarie 2009, un set de observaţii şi comentarii cu privire la unele măsuri de implementare a proiectului.

    “Conform Legii 154/2012, ANCOM îi revine atribuţia de a acorda avizul conform proiectelor de instalare de infrastructură realizate cu participarea/sprijinul autorităţilor administraţiei publice, cum este şi Netcity. ANCOM a primit în data de 29 noiembrie 2012 din partea Primăriei Capitalei o cerere de emitere a avizului conform pentru condiţiile tehnice şi economice în care se realizează accesul la infrastructura Netcity al furnizorilor de reţele de comunicaţii. La solicitarea ANCOM, în data de 15 ianuarie 2013, Primăria a completat cererea iniţială cu o serie de documente esenţiale”, se arată într-un răspuns al biroului de relaţii publice al ANCOM pentru Mediafax.

    De asemenea, se mai spune în răspuns, ANCOM a primit, în data de 18 februarie, o solicitare din partea ANISP prin care asociaţia a solicitat intervenţia autorităţii în sensul reglementării anumitor aspecte ale relaţiilor contractuale dintre Netcity Telecom şi ceilalţi furnizori de reţele de comunicaţii.

    “În acest moment, ANCOM analizează cu responsabilitate, ca întotdeauna, solicitările, documentele depuse de părţi şi prevederile legale aplicabile, urmând a identifica soluţiile legale adecvate în cel mai scurt timp posibil. (…) Oricând însă, de la semnarea contractelor cu Netcity, ANISP ar fi putut sesiza Consiliul Concurenţei dacă a considerat comportamentul Netcity ca fiind abuziv pentru că singura autoritate care poate interveni pentru a sancţiona posibile abuzuri de poziţie dominantă de piaţă este Consiliul Concurenţei”, se mai spune în răspuns.

    Contractul pentru realizarea reţelei NetCity a fost semnat în iunie 2008, pe o perioadă de 49 de ani, între Primăria Bucureşti şi UTI Systems, alături de Netcity Telecom, obiectul fiind realizarea infrastructurii pentru telecomunicaţii din surse private. Lucrările au fost estimate la peste 200 milioane euro şi ar fi trebuit să se încheie în 2012. În decembrie 2008 Primăria Capitalei anunţa finalizarea primului tronson, de 12 kilometri, din reţeaua Netcity, în zona Unirii. Acţionarii Netcity Telecom sunt eUTI Netcity Investement BV (Olanda) – 99,99% şi UTI Grup – 0,01%, controlată de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu. În 2011, afacerile societăţii s-au triplat, la 13,8 milioane de lei, iar pierderile au crescut de la 0,7 milioane de lei la 3,12 milioane de lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.

  • Cele mai “fierbinţi” gadgeturi ale momentului (GALERIE FOTO)

    Stick-N-Find, spre exemplu, este un sistem prin care să nu mai rătăciţi niciodată obiecte prin locuinţă. În linii mari, pe orice obiect folosit în viaţa de zi cu zi poate fi lipit un mic emiţător Bluetooth, aşa încât atunci când aveţi nevoie de respectivul obiect să vă conectaţi la o aplicaţie pe telefonul mobil inteligent şi să nu faceţi altceva decât să vă plimbaţi prin casă până când telefonul indică prin semnale luminoase şi sonore că vă apropiaţi de obiectul căutat.

    Ideea neobişnuită, dar cu siguranţă utilă, a fost propusă pe un site care oferă antreprenorilor acces la finanţare similar bine-cunoscutului Kickstarter. Antreprenorii din spatele Stick-N-Find sperau să strângă 70.000 de dolari, însă au atras finanţare de aproape un milion de dolari (mai precis 931.970 de dolari). Iar Stick-N-Find este numai unul dintre exemplele de gadgeturi fierbinţi ale acestui an.

  • Reacţii în lanţ

    S-au întâmplat câteva lucruri interesante în ultimul timp şi mi se pare că există o oarecare conexiune între ele. În primul rând, Microsoft a lansat Surface Pro. Apoi Dell s-a “privatizat” (adică a ieşit de pe bursă). În fine, HP a lansat Pavilion 14 Chromebook. Să le luăm pe rând.

    Toate lumea pare de acord că Surface este un instrument grozav, o veritabilă capodoperă inginerească. Problema este că varianta RT (care merge pe procesoare ARM) nu prea s-a vândut. Microsoft nu a dat date, IDG estimează vreo 900.000 de bucăţi vândute, dar comentatorii de la InfoWorld nu sunt convinşi şi chiar avansează ipoteza că ar fi vorba de mai puţin de 500.000.

    Explicaţia este că au fost multe retururi şi de fapt a fost o mare confuzie între cumpărători, care au aflat cu dezamăgire că Windows RT nu rulează programe Windows standard, oferta de aplicaţii este subţire, iar cea de conţinut (muzică, filme, jocuri, e-books) trebuie căutată pe la alţii. Acum toate speranţele se îndreaptă către Surface Pro, care este mult mai puternic şi merge cu “adevăratul” Windows 8 şi poate rula aplicaţii Windows standard. Cronicile sunt entuziaste, aşa că rămâne de văzut cum vor fi vânzările.

    Problema o reprezintă poziţionarea pe piaţă, iar aici Microsoft s-a bâlbâit. Comentatorii au dat o mână de ajutor: Surface RT este o tabletă care poate fi eventual folosită şi ca laptop, iar varianta Pro este mai întâi laptop. Ambele variante încearcă să împace capra cu varza şi pericolul este ca cei interesaţi de tablete să caute tablete “pure”, iar cei ce vor un laptop să caute un ultrabook.

    Înţelepciunea populară spune că o tabletă nu este un înlocuitor de PC (sunt complementare), iar tabletele sunt în principal utilizate pentru consum media (deci trebuie să fie simple). Se pare că cei de la Microsoft s-au prins mai târziu de asta, aşa că abia acum au făcut o înţelegere cu Barnes & Noble, cumpărând cu 300 de milioane de dolari 17,6% din divizia de material digital şi educaţional.

    Asta ar însemna mai mult conţinut pentru partea de tabletă, dar şi o concurenţă cu tabletele Nook, care au de partea lor preţul. Microsoft a intrat şi într-un alt bucluc: s-a pus rău cu producătorii de PC-uri, care nu văd cu ochi buni un Microsoft care produce hardware şi cu care practic nu au cum să concureze. Google a fost oarecum în aceeaşi postură când a cumpărat Motorola, însă a gestionat corect problema pe principiul “don’t be evil” şi a evitat conflictul, însă Microsoft are o altă reputaţie în business.

    Aşa că oamenii lui Ballmer încearcă să rezolve (măcar parţial) problema tot cu bani, profitând de poziţia destul de delicată a companiei Dell, pe care a sprijinit-o cu 2 miliarde de dolari la re-privatizare. Din această poziţie va putea să exercite o influenţă majoră asupra gamei de produse şi se poate bănui uşor în ce direcţie. Însă apropierea de Dell va supăra şi mai tare pe ceilalţi mari producători de PC-uri, care se văd confruntaţi de câţiva ani cu o scădere sensibilă a pieţei, în strânsă legătură cu expansiunea dispozitivelor mobile.

    Cel mai afectat de “alianţa” dintre Dell şi Microsoft este desigur HP şi este posibil ca lansarea gamei Pavilion 14 Chromebook să fie o bună cale de a-şi diversifica oferta, evitând o dependenţă mult prea mare faţă de Microsoft – de altfel oficialii HP vorbesc limpede despre “multi-OS”, aşa că e de aşteptat să meargă şi pe sisteme Linux, ocupând astfel nişa pe care aproape sigur Dell o va abandona.

    Însă odată cu restructurarea serviciilor Google, cu îmbogăţirea rezervei de aplicaţii pentru Chrome şi cu cei 100 GB de stocare în cloud oferiţi, Chromebook devine o alternativă extrem de atractivă, mai cu seamă pentru cei axaţi pe Android în zona mobilă. Este cert că lansarea Surface Pro a tulburat apele, pentru că dacă (şi numai dacă) se va dovedi un succes, va fi un “game changer”. Mai întâi pentru că va demonstra valabilitatea modelului hibrid, iar apoi pentru că va proba că există cerere pentru tablete “profesionale”. Este cert însă că Steve Ballmer a făcut un pariu imens pe combinaţia Surface – Windows 8. Miza nu este doar poziţia sa la Microsoft, ci viitorul întregii companii din Redmond. La limită, chiar supravieţuirea.

  • Bursa propune aplicarea unui tarif fix de 3.500 lei

    Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) cere aprobarea acţionarilor pentru schimbarea comisioanelor percepute brokerilor la tranzacţiile intermediate, prin introducerea unui tarif fix lunar de 3.500 lei şi scad comisioanele variabile din valoarea tranzacţiilor, informează Mediafax. “Condiţionat de aprobarea introducerii comisionului fix de tranzacţionare, Consiliul Bursei, conform competenţelor atribuite, se angajează să aprobe reducerea comisionului variabil de tranzacţionare actual cu până la 20% pentru acţiuni, respectiv cu până la 10% pentru produse structurate. Nivelurile de reducere vor putea fi determinate şi ajustate de Consiliul Bursei urmând a fi stabilite în corelaţie cu evoluţia pieţei”, potrivit notei de fundamentare care urmează să fie prezentată acţionarilor în AGA din 13 martie. Comisionul fix lunar va contribui la creşterea componentei fixe de tarifare percepute de BVB, astfel încât să fie creată o bază cu un anumit grad de predictibilitate la veniturilor BVB, din prisma veniturilor fixe, care permit Bursei să îşi asigure o ţintă de finanţare sigură şi stabilă, potrivit reprezentanţilor BVB.

    Mai multe pe zf.ro