Tag: piata

  • Apple vrea să înceapă producţia unei noi versiuni a iPhone

     Startul producţiei în intervalul aprilie-iunie ar face posibilă lansarea următoarei versiuni iPhone în această vară.

    În acelaşi timp, Apple continuă să lucreze împreună cu fabricile partenere din Asia la un iPhone mai ieftin, care ar putea fi introdus pe piaţă începând din a doua jumătate a anului, au afirmat sursele WSJ.

    Pregătirile pentru lansarea celor două dispozitive evidenţiază noile presiuni asupra companiei pe piaţa smartphone. Apple a menţinut mult timp preţuri ridicate pentru iPhone, însă cererea pentru produse mai ieftine este în creştere puternică. Intrarea pe piaţă a mai multor companii şi ascensiunea Samsung au transformat smartphone-ul într-un produs destinat consumului larg, cu presiune pe marje şi distribuţia profitului între tot mai multe modele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fără străini bursa locală face 1 mil. euro pe zi

    Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,25% (indicele BET-C) într-o piaţă unde foarte puţini investitori au fost prezenţi la tranzacţionare şi lichiditatea a atins cel mai redus nivel din ultimele două luni, în condiţiile în care bursele europene au fost închise în continuare cu prilejul Paştelui catolic.

    „În condiţiile în care pieţele euro­pene au fost închise datorită sărbătoririi Paştelui catolic, titlurile de la BVB au avut evoluţii fără noimă, variaţiile preţurilor datorându-se mai mult necesităţii executării unor ordine mai mari. Mai exact, faptul că acţiunile s-au confruntat cu o lipsă acută de lichiditate, ordinele din piaţă au găsit cu greu contraparte. În aceste condiţii, evoluţia per total a pieţei a fost fără niciun sens, preţurile tuturor acţiunilor au variat pe tot parcursul zilei în funcţie de presiunea exercitată punctual într-un moment al zilei. Chiar dacă închiderea a fost într-un ton mai optimist faţă de restul şedinţei, nu cred că putem lua în considerare ziua de astăzi în anticiparea evoluţiei săptă­mâ­nale“, a declarat Mihai Mureşian, directorul de tranzacţionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest.

    La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, şi indicele BET-NG, al acţiu­nilor companiilor din sectorul energetic, erau în stagnare. Indicele BET-FI a avansat cu 0,9%. BET-FI include acţiu­nile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP). Investitorii au realizat tranzacţii cu acţiuni de doar 5,4 mil. lei (1,2 mil. euro), valoare cu 30% mai mică decât rulajul şedinţei anterioare, de 7,7 mil. lei (1,7 mil. euro).

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Scumpirile din energie inflamează şi în februarie preţurile industriale, care cresc anual cu 5,4%

     În februarie 2013, comparativ cu ianuarie 2013, preţurile producţiei industriale din România au crescut cu 0,3%. Pe piaţa internă, cât şi pe piaţa externă, preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,3%, pootrivit Institutului Naţional de Statistică.

    Faţă de ianuarie, preţurile producţiei industriale au crescut la grupa produselor energetice (+1,6%). Pentru celelalte mari grupe industriale s-au înregistrat scăderi de preţuri; cele mai importante fiind cele ale preţurilor din industria bunurilor de capital (-0,3%), urmate de cele din industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-0,2%), industria bunurilor de uz curent (-0,2%) şi industria bunurilor intermediare (-0,1%).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liderul lactatelor din Turcia a preluat fabrica Tnuva

    Preşedintele consiliului de administraţie al Sutaş, Muharrem Yilmaz spune despre noua investiţie. ”România este o ţară importantă în Balcani prin economia sa aflată în dezvoltare, apartenenţa la Uniunea Europeană şi prin piţa sa de 22 de milioane de consumatori.

    În momentul în care operaţiunile noastre din România vor porni, ţintim să acoperim cât mai bine piaţa Europei Centrale şi de Est.”
    Yilmaz a mai spus că Sutaş va coopera cu universităţi, instituţii, producători de lactate, alţi actori din industrie şi guvern pentru a creşte calitatea şi capacitatea de producţie de lactate din România.

    Oficialul a mai declarat că Sutaş intenţionează să investească în ferme, o fabrică de nutreţuri, precum şi facilităţi de reciclare şi energie regenerabilă.Sutaş a avut în 2012 o cifră de afaceri de 650 de milioane de euro şi peste 4000 de angajaţi.Iraelienii de la Tnuva, care făcuseră un parteneriat cu francezii care deţin marca de lactate Yoplait, au irosit bani mulţi în România. În urmă cu opt ani, israelienii făceau un pariu imens cu piaţa locală, investind dintr-un foc nu mai puţin de 55 de milioane de euro.


    Cine a alungat Burger King, Dunkin’ Donuts, Kiabi, Yoplait sau Esprit din România


    Planurile la acea vreme erau mari iar reprezentantul Yoplait declara pentru Business Magazin, chiar înainte de a pune efectiv produsele pe rafturi, că “în numai câţiva ani vom ajunge lideri de piaţă”. În ciuda faptului că piaţa era şi în acel moment puternic concurenţială, Bertrand Cateaux, reprezentantul Yoplait, aducea drept argument calitatea produselor.

    Anii au trecut, iar povestea nu a avut deloc un final fericit în ciuda investiţiilor masive făcute în promovarea, amplasarea pe spaţii mari de raft şi în ferma de vaci de la Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu. La finalul lui 2011 israelienii au abandonat lupta şi au depus o cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Ilfov.

    Finanţarea investiţiei Tnuva din România a fost realizată şi cu ajutorul băncilor, pe listă aflându-se BRD Group Société Générale, Banca Românească, membră a grupului National Bank of Greece, şi National Bank of Greece, care la sfârşitul lui 2006 au deschis o linie de credit de 25,3 milioane de euro pentru producătorul de lactate. Fabrica n-a găsit cumpărători, deşi a fost scoasă anul trecut la mezat cu un preţ de 12,3 milioane de euro, la a doua strigare. Iar vacile din ferma de la Adunaţii Copăceni au fost vândute cu un discount de 80%, deşi iniţial fuseseră evaluate la 2 milioane de euro.

  • România deţine cel mai mare număr de membri ai magazinului online Fashion Days

    “Ne bucurăm că în România avem deja peste 1,000,000 de membri, număr ce este în continuă creştere. Practic, din cele 10 ţări în care activăm, România reprezintă 25% din numărul membrilor Fashion Days. Asta nu poate decât să ne bucure şi să ne arate că românii au înclinaţie pentru modă pe de o parte dar şi că obiceiurile de consum în materie de shopping se schimbă pe zi ce trece.” a declarat Cristina Popa, Country Manager, Fashion Days Romania.

    În primele luni ale acestui an, compania Fashion Days a mai deschis două noi birouri de buying la Milano şi Berlin pentru a acoperi mai bine dorintele membrilor săi. Acestea se adaugă birourilor deja existente la Bucureşti şi Dusseldorf.
    Potrivit datelor furnizate de companie, proporţia femeilor care cumpără de pe site-ul fashiondays.ro este semnificativ mai mare comparativ cu cel al bărbaţilor.

    “Din datele pe care le avem în prezent pentru România, femeile reprezintă 73% dintre cumpărătorii Fashion Days, în timp ce 27% sunt bărbaţi. De asemenea, tot femeile sunt cele care cumpără atât pentru ele cât şi pentru bărbaţi. “ a mai declarat Cristina Popa, Country Manager, Fashion Days Romania.

    Fondat în 2009 de către antreprenori elveţieni, Fashion Days s-a extins rapid în România, Cehia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Polonia şi odată cu începutul acestui an: în Estonia, Letonia şi Lituania, planificând în continuare extinderea către noi pieţe cu potenţial.

  • 13.200 de premii în promoţia Grant’s

    Prezent în peste 180 de ţări, Grant’s Family Reserve este unul dintre cele mai premiate blended scotch whisky din lume si are la baza reteta originala pe care insusi William Grant si-a pus semnatura in 1898. Timp de 5 generatii, reteta este neschimbata; gustul este usor fructat si vanilat, aroma unica – specifica regiunii Speyside din Scotia.

    Promotia Grant’s “Tu ce lasi mostenire generatiei viitoare?” se deruleaza in principalele retele de hypermarket si supermarket din toata tara. Regulamentul promotiei se gaseste online si la punctele de Info clienti in toate magazinele participante.

    In Romania, Grant’s Family Reserve face parte din portofoliul Alexandrion Grup (www.alexandrion.ro). Infiintat in 1994, Alexandrion Grup are astazi o prezenta activa la nivel local si international, cu doua unitati de productie in Romania.
    Portofoliul Alexandrion Grup include toate categoriile de produse de pe piata bauturilor alcoolice: whisky, brandy,vodka, gin, lichioruri, digestive, vermut, grappa, sambuca, tequila.

  • Cât aur există în lume?

    Warren Buffett, unul dintre cei mai bogaţi investitori este de părere că totalul cantităţii de aur de pe suprafaţa pământulu ar putea încăpea într-un cub cu dimensiunea laturii de doar 20 de metri. Dar cum am putea calcula cu siguranţă această valoare?

    O cifră folosită deseori de investitori vine de la Thomos Reuters GFMS care publică anual studii referitoare la piaţa aurului. Ultima valoare furnizată de aceştia spune că ar fi vorba despre 171.300 de tone existente în întreaga lume, iar un cub de 20,7 metri ar fi suficient pentru a încadra această valoare.

    Ar ajune la 9.8 metri deasupra suprafeţei pământuli dacă ar acoperi terenul de tenis de la Wimbledon.Dar valoarea furnizată de GFMS a fost contestată: alţi specialişti sunt de părere că ar exista circa 2,5 milioane de tone de aur în lume, de 16 ori mai mult decât estimarea GFMS. Asta ar duce la un cub cu diametrul de 50 de metri şi un turn de 143 metri peste terenul central de la Wimbledon.

    De ce sunt estimările atât de diferite ?
    Unul dintre motive ar fi că aurul a fost ascuns în mine perioade lungi de timp, de peste 6.000 de ani, potrivit istoricului specialist în aur Timothy Green.Primele monede din aur au fost fabricate în jurul anului 550 î.HR sub regale Croesus din Lidia, o provincie din Turcia de astăzi şi a devenit metodă de plată acceotat de negustori şi de soldaţii mercenari din jurul Mediteranei. Până în 1492, anul în care Columb a navigat spre America, peste 12.780 de tone de aur ar fi fost extrase, potrivit GFMS .

    Investitorul James Turk, fondatorul Gold Money, site prin care se care tranzacţionează online aur şi argint, crede că din cauza metodele miniere de extracţie primitive valoarea totală a aurului ar fi fost supraestimată. Aproximarea lui referitoare la valoarea aurului mondial este de 155.244 tone, o valoare aparent mică dar echivalentă cu circa 950 de miliarde de dolari.

    Există totuşi o serie de comentarii care spun că aceste valori sunt mult prea scăzute : “Doar în mormântul lui Tutankhamon ar fi existat 1.500 de tone de aur. Imaginaţi-vă că a mai existat aur şi în alte morminte care a fost furat înainte de a fi înregistrat”, a declarat Jan Skoyles, specialist în investiţii în aur la The Real Asset Company.

    De asemenea, China nu oferă date concrete referitoare la extracţiile de aur de pe suprafaţa ţării, iar în Columbia, de exemplu, se fac multe extracţii miniere de aur ilegale.

    Aceste valori sunt speculative, singura certitudine fiind că nu vom rămâne fără aur în curând. Un studiu american spune că 52.000 de tone de aur se află încă în pământ şi este pe punctul de a fi extras descoperit.

  • Cionga: Restructurarea unei companii cum este Bursa de Valori nu se poate face “heirupist”. Cu sau fără mine, probleme rămân

     “Respect decizia Consiliului Bursei şi sunt gata să asigur tranziţia conform contractului. Nu am primit încă nici o explicaţie clară cu privire la obiectivele majore pe care timp de şase luni nu le-aş fi îndeplinit. Ceea ce pot să spun, însă, este că restructurarea unei companii cum este Bursa de Valori nu se poate face heirupist. Vorbim aici nu doar de viitorul unei companii ci şi de viaţa unor oameni, angajaţi ai acesteia. Cine îşi imaginează, mai ales în contextul economic actual, că se poate juca cu asta sărind etapele unei analize serioase dovedeşte că nu este un leader şi manager responsabil”, a declarat Cionga.

    BVB a anunţat vineri că directorul general a fost revocat din funcţie, confirmând astfel informaţiile furnizate de MEDIAFAX. Potrivit unui comunicat al bursei, administratorii companiei apreciază că restructurarea operatorului pieţei de capital nu a înregistrat un progres suficient de rapid.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce pornesc electricele doar împinse de la spate

    La începutul secolului trecut aproape două treimi din puţinele automobile care circulau pe atunci erau electrice. Explicaţia este simplă, motorul electric este mai simplu şi mult mai eficient decât unul diesel sau pe benzină. Dacă eficienţa celui mai performant motor pe benzină nu trece de 40%, unul electric ajunge la 70-80%, ceea ce înseamnă că energia este folosită mult mai bine. Pe de altă parte, în timp ce benzina este stocată într-un rezervor banal, energia electrică are nevoie de baterii cât mai performante, eficiente şi uşoare pentru a nu afecta prea mult performanţele dinamice. Pentru că bateriile de la începutul secolului trecut erau mult prea grele şi ineficiente, motorul pe benzină s-a dezvoltat mai repede.

    Datorită noilor tehnologii şi a bateriilor performante, automobilele electrice au luat din nou avânt, cu atât mai mult cu cât şi majoritatea ţărilor europene oferă bonusuri la achiziţia acestora. Cel mai bun exemplu este Norvegia, unde trei procente din vânzările de maşini sunt reprezentate de automobile electrice, acestea fiind susţinute nu doar prin prime acordate de stat, ci şi din suprataxarea automobilelor normale.

    În timp ce în Vest deja se vând sute sau chiar mii de maşini electrice anual, până acum în România cel mai bun an pentru electrice a fost 2011, când, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), s-au vândut cinci maşini electrice, din care patru Mitsubishi iMiEV şi un Citroën C-Zero, în timp ce anul trecut a fost vândut oficial doar un singur iMiEV. Aceasta în condiţiile în care firmele nu pot beneficia de ajutor de stat pentru achiziţie; preţul maşinii, de 36.000 de euro cu TVA, este comparabil cu cel al unui SUV compact premium, în timp ce vehiculul arată şi se simte ca unul low-cost.

    Vânzările de maşini electrice vor accelera în acest an la ordinul de câteva zeci de unităţi, pentru ca în următorii ani cifrele să ajungă la ordinul sutelor şi chiar miilor, pe măsură ce şi piaţa locală îşi va reveni.Numărul automobilelor electrice disponibile oficial pe piaţa locală va creşte în acest an cu cel puţin trei noi modele, printre care utilitara Renault Kangoo Z.E., care deja poate fi comandată, precum şi ZOE, model realizat pe o platformă similară cu cea a lui Clio IV şi care, cel mai probabil, va veni până la sfârşitul acestui an.

    “Cu un singur model, cu Kangoo ZE putem avea vânzări, într-un an, de ordinul zecilor de unităţi la început. Din momentul în care vom dezvolta şi pe piaţa locală o gamă şi va fi lansat şi ZOE, vom putea vorbi de sute de unităţi”, apreciază Mihai Bordeanu, directorul de marketing al Renault.

    Utilitara Kangoo ZE are un preţ de pornire de aproape 21.100 de euro cu TVA, iar la centrul Renault al concesionarului Serus, cel mai mare dealer al companiei franceze, a fost deschis un centru pentru maşini electrice.Diferenţa dintre iMiEV şi ZOE sau Kangoo constă în faptul că Renault nu vinde bateria maşinii, ci o închiriază cu circa 78-80 de euro pe lună, strategie adoptată pentru a reduce cât mai mult preţul de achiziţie.

    “Pentru Kangoo ZE deja s-au interesat mai multe firme de transport şi curierat, care doresc să achiziţioneze un astfel de automobil şi testează deja maşina. Sunt atât firme româneşti, dar şi străine interesate de a avea automobile electrice în portofoliu. Putem spune că în următoarele săptămâni urmează să vedem primele maşini înmatriculate”, a spus Bordeanu.

    Al doilea model electric aşteptat spre sfârşitul anului sau în 2014 este smart fortwo electric drive, care spre deosebire de modelele Renault va fi disponibil la achiziţie atât cu baterie inclusă, cât şi cu posibilitatea de a o închiria.

  • În 2013, sunt fonduri de 572 mil. euro pentru „Prima Casă”,

    A doua ediţie a Conferinţei Naţionale a Brokerilor Imobiliari, desfăşurată pe 27 martie 2013, a făcut public raportul complet al studiului ”Piaţa brokerilor imobiliari 2012”. Conferinţa organizată de Asociaţia Brokerilor Imobiliari (ABI) a fost şi locul de întâlnire a reprezentanţilor F.N.G.C.I.M.M., I.N.S. şi A.N.C.P.I. care au prezentat o statistică la zi a datelor pe care le deţin.

    Anul 2012 a fost unul al contrastelor pentru brokerii imobiliari: clienţii au încheiat mai multe tranzacţii prin intermediul unui broker, dar au fost şi luni în care agenţii nu au încasat niciun comision. Dacă 36% dintre brokeri au reuşit să încheie tranzacţii cu 1-2 din 10 clienţi cu care au efectuat vizionări, în decurs de numai un an, s-a dublat aproape ponderea brokerilor care au reuşit să încheie tranzacţii cu jumătate dintre prospecţii avuţi, de la 5% la 9%.

    Anul trecut a adus totuşi o scădere a veniturilor minime înregistrate de brokerii imobiliari. Pentru aproape un sfert dintre aceştia, în 2012, au fost luni în care nu au înregistrat niciun venit, iar puţin peste 30% au raportat câştiguri minime de 500 euro, faţă de 46% în 2011. În ce priveşte venitul mediu lunar, 75% dintre brokeri câştigă sume începând cu 750 euro, dar s-a redus de la 30% la 19% ponderea celor cu venituri de cel puţin 1.500 euro.

    Conform datelor obţinute în urma studiului ”Piaţa Brokerilor Imobiliari”, peste jumătate dintre brokerii imobiliari (54%) nu au întâmpinat probleme cu primirea comisionului din partea clientului, mai puţin de 1 din 10 clienţi evitând plata serviciilor de consultanţă imobiliară.

    În cadrul aceleiaşi conferinţe, Mihai Gheorghe, director al Direcţiei de Statistică a Preţurilor din cadrul I.N.S., a anunţat faptul că în primele două trimestre ale anului 2012, preţurile au fost în creştere faţă de trimestrul patru din 2011, dar în general s-a menţinut un trend descrescător pe tot anul trecut. La apartamentele, din Bucureşti s-a înregistrat o reducere de 6% a preţurilor din 2011 în 2012.

    În ceea ce priveşte numărul tranzacţiilor imobiliare, anul 2012 a fost unul în care s-a atins nivelul anului 2007, considerat până la momentul actual anul-record ca volum al tranzacţiilor.
    Nicolae Iancu, director al Direcţiei de Publicitate Imobiliară din A.N.C.P.I. a anunţat pentru 2012 peste 705.000 de tranzacţii, iar în primele două luni ale acestui an au fost deja tranzacţionate aproape 120.000 de locuinţe.

    Asociaţia Brokerilor Imobiliari este o organizaţie autonomă, cu caracter non-guvernamental şi nepatrimonial.În numai trei ani de la lansare, asociaţia numără peste 350 de membri activi.