BusinessMagazin

Tag: societate

  • Doar 43% dintre romani iau micul dejun zilnic

    “Pentru a avea o alimentatie echilibrata zilnic, niciodata nu
    trebuie sa renuntam la micul dejun, deoarece acesta asigura 20-25%
    din necesarul energetic recomandat”, spune profesor doctor Gabriela
    Radulian, medic primar diabet, nutritie si boli metabolice in
    cadrul Institutului National de Diabet “Prof. dr. N. Paulescu”.

    Un sfert dintre romani iau micul dejun mai rar de o data pe
    saptamana, iar acestia sunt in mod special tinerii cu varste
    cuprinse intre 19 si 24 de ani. “Energia furnizata la micul dejun
    asigura suportul necesar activitatii fizice, dar si randamentul
    intelectual, mai ales in prima parte a zilei”, mai spune Gabriela
    Radulian.

    Trei sferturi dintre participantii la studiu au declarat ca
    mananca dimineata cel putin o data pe saptamana si au descris micul
    dejun ideal ca avand in componenta sa lapte, fructe si legume, dar
    si alte produse lactate si cereale.

    Cu toate acestea, obiceiurile de a manca sunt usor diferite fata
    de micul dejun anterior mentionat. O treime dintre romani
    (majoritatea barbati) prefera un mic dejun “consistent”, cu produse
    din carne, oua si branza. Restul (sase din zece respondenti la
    studiu) aleg un mic dejun mai usor si variat, incluzand iaurt,
    lapte si cereale, sandvisuri, oua sau branza. Doar 16% dintre
    romani (in special adolescenti si tineri pana in 24 de ani) aleg o
    gustare rapida la micul dejun – constand in produse de patiserie
    sarate sau dulci, cereale sau sandvisuri.

    Asadar, chiar daca oamenii aleg un mic dejun consistent si
    variat, sunt constienti ca laptele si fructele sunt mai
    sanatoase.

  • Cat de periculoasa este mancarea fast-food?

    De la inceputul anului, Guvernul a supus dezbaterii publice
    proiectul introducerii unei taxe pe viciu, care se referea si la
    produsele de tip fast-food. Daca aceasta ar intra in vigoare,
    influenta asupra comportamentului de consum va fi cat se poate de
    nesemnificativa, sustin specialistii chestionati de BUSINESS
    Magazin.

    “Taxa pe acest tip de produse nu are rolul de a educa, pentru
    ca, in lipsa unor demersuri puternice de educare, orice masura
    punitiva nu poate da efectele scontate”, sustine profesorul
    Gheorghe Mencinicopschi, directorul stiintific al Institutului de
    Cercetari Alimentare (ICA). Mencinicopschi aminteste de exemplul
    legii referitoare la alimentele care pot fi comercializate in
    incinta scolilor. In acel caz, interdictia de vanzare a produselor
    fast-food nu s-a corelat cu niciun fel de educatie a parintilor si
    a copiilor in privinta alimentatiei, asa incat acestia trec strada
    si isi cumpara in continuare tot gustari “nesanatoase”. “Parintii
    trebuie sa fie exemple, urmand ca, prin cunostintele lor si prin
    exemplul lor personal sa ii instruiasca pe copii. In aceeasi
    postura de educatori trebuie sa se regaseasca si gradinitele,
    scolile, universitatile si mass-media”, sustine profesorul.

    Intarind spusele sefului ICA, nutritionistul Marius Preda
    considera ca introducerea taxei pe fast-food are in vedere numai
    aducerea unor venituri suplimentare la bugetul sanatatii si nu
    reflecta nicidecum o grija brusca fata de starea de sanatate a
    oamenilor. “Pentru ca fast-food-ul a intrat deja in viata multora,
    o eventuala crestere a preturilor ca efect al taxei nu va reusi sa
    limiteze preferinta consumatorilor pentru acest gen de produse”,
    spune Preda.

  • Cum a aratat revelionul in jurul lumii – GALERIE FOTO

    La New York, mulţimea a înfruntat ploaia şi ninsoarea pentru a
    privi, la miezul nopţii, coborârea celebrei sfere de cristal din
    Times Square, simbolizând trecerea în noul an.

    Festivităţile au fost marcate însă de măsuri de securitate
    drastice, la şase zile după ce un tânăr nigerian a încercat să
    arunce în aer un avion al unei companii americane care zbura pe
    ruta Amsterdam – Detroit, şi au fost supravegheate de poliţişti în
    civil şi în uniformă, camere video şi echipe de depistare a
    posibilelor riscuri biologice sau radioactive.

    Aflati mai multe despre cum a aratat revelionul pe strazile din
    Paris, Moscova sau Syndey pe
    www.mediafax.ro

    Sursa fotografii – Mediafaxfoto

  • Dusmanul presei

    Ce vreau sa spun: cand cineva trebuie sa intervina pentru a
    apara libertatea presei inseamna ca societatea, si alaturi de ea o
    buna parte din presa, este deja bolnava. In democratiile definite
    drept “robuste” nu e nevoie ca cineva sa apere libertatea presei,
    intrucat nimanui nu-i trece prin cap s-o ingradeasca. Aceasta este
    prima ratiune a scepticismului meu, din care deriva o concluzie.
    Problema italienilor nu este Silvio Berlusconi.

    Istoria (vreau sa spun de la Catilina incoace)(1) a fost plina de
    oameni aventurosi, nu lipsiti de carisma, cu un simt slab al
    Statului, dar unul extrem de ascutit pentru propriile interese,
    care au dorit sa instaureze o putere personala, escaladand
    parlamente, magistraturi si constitutii, distribuind favoruri
    propriilor oameni de curte si (din cand in cand) propriilor
    curtezane, identificand placerea proprie cu interesul comunitatii.
    Si nu intotdeauna acesti oameni au cucerit puterea la care aspirau,
    deoarece societatea nu le-a permis acest lucru.

    Daca societatea le-a permis, de ce sa te superi pe acesti oameni si
    nu pe societatea care i-a lasat sa-si faca mendrele? Nu voi uita
    niciodata o istorie pe care o povestea mama mea, care pe cand avea
    20 de ani isi gasise o slujba buna ca secretara si dactilografa la
    un politician liberal – si accentuez, liberal. In ziua de dupa
    venirea lui Mussolini la putere acest om a spus: “Dar in fond,
    avand in vedere situatia in care se afla Italia, poate acest om va
    gasi modalitatea de a face putina ordine”. Iata, nu a fost energia
    lui Mussolini (ocazie si pretext) ceea ce a permis instaurarea
    fascismului, ci indulgenta si relaxarea acelui onorabil liberal
    (reprezentant exemplar al unei tari aflate in criza).

    Este prin urmare inutil sa te superi pe Berlusconi care, cum s-ar
    spune, isi face meseria. Majoritatea italienilor, care a acceptat
    conflictul de interese, care accepta patrulele cetatenesti, care
    accepta legea Alfano, si care acum ar fi acceptat destul de
    linistita – daca presedintele Republicii n-ar fi ridicat o
    spranceana -, botnita pusa (deocamdata doar experimental) presei.
    Aceeasi natiune ar accepta fara nicio ezitare, ba dimpotriva, cu o
    anumita complicitate malitioasa, faptul ca Berlusconi frecventeaza
    starlete, daca acum nu s-ar interpune Biserica, tulburand
    constiinta publica printr-o cenzura prudenta – ce va fi insa
    intr-un timp destul de scurt inlaturata intrucat italienii, in
    general buni crestini, merg dintotdeauna la curve chiar daca
    preotul spune ca n-ar trebui.

    Si-atunci de ce sa dedicam acestor alarme un numar al ‘L’espresso’
    , daca stim ca acesta va ajunge la cel deja convins de aceste
    riscuri ale democratiei, dar nu va fi citit de cel dispus sa le se
    accepte numai sa nu fie lipsit de portia de Big Brother -, cel care
    despre multe intamplari politicosexuale stie in fond foarte putin
    intrucat o mass-media in mare parte controlata nici nu pomeneste de
    asa ceva? Chiar, de ce s-o faci? Motivul este unul foarte simplu.
    In 1931, fascismul le-a impus profesorilor universitari, in numar
    de 1.200 la acea vreme, sa depuna un juramant de fidelitate fata de
    regim. Doar 12 (1 %) au refuzat s-o faca si au fost dati
    afara.

    Unii spun ca au fost 14, ceea ce confirma cat de neobservat a
    trecut fenomenul la acea epoca, lasand doar amintiri vagi. Multi
    altii, care vor ajunge apoi personaje eminente ale antifascismului
    postbelic, sfatuiti chiar de Palmiro Togliatti(2) sau de Benedetto
    Croce(3), au depus juramantul pentru a putea continua sa-si
    raspandeasca invataturile. Probabil ca cei 1.188 care au ramas
    aveau dreptatea lor, din diferite motive si toate onorabile. Insa
    cei 12 care au spus “nu” au salvat onoarea Universitatii si in
    definitiv onoarea tarii. Iata de ce trebuie din cand in cand sa
    spui “nu” chiar daca, dintr-un punct de vedere pesimist, se stie ca
    nu va servi la nimic. Cel putin ca sa poti spune intr-o zi ca ai
    spus-o.

  • Si irlandezii fug de criza in America

    Niall a venit in Statele Unite in 1996, ca zugrav si lucrator in
    constructii. Ca multi dintre compatriotii lui irlandezi, s-a intors
    destul de repede acasa, in epoca Tigrului Celtic – boom-ul economic
    care a transformat tara lui dintr-una cu multe probleme intr-o
    poveste de succes a Europei si i-a permis lui Niall sa-si
    infiinteze la Dublin o firma de constructii. Dar acum Niall, care
    are 34 de ani, sta in fata unei beri, in mijlocul zilei, intr-un
    pub din cartierul Bronx din New York.

    E somer si spera sa gaseasca orice de munca. “As face orice”, spune
    el. Se pare ca irlandezii vin din nou in America. Niall, care a
    cerut sa nu-i fie publicat numele de familie, intrucat avea de gand
    sa se angajeze fara acte legale, face parte dintr-un val proaspat
    de imigranti care in ultimele luni au parasit Irlanda lovita de
    depresiune economica. Ei au venit in SUA ca sa caute de munca, la
    fel ca generatiile de irlandezi dinaintea lor si, in unele cazuri,
    la fel ca ei insisi in tinerete. Multi au ajuns in Bronx si in
    Queens, cartiere care au devenit populare in randul irlandezilor
    veniti cu ultimul mare val, in anii ’80 si ’90, inainte ca
    prosperitatea Irlandei sa sece acest flux si sa-i intoarca pe unii
    inapoi acasa.

    “Nu mai puteam sa stau fara sa fac nimic”, spune Niall, la doar
    noua zile dupa ce a coborat din avionul care l-a adus de la Dublin.
    In ciuda somajului in crestere in Statele Unite, el si alti
    nou-veniti spun ca piata muncii pare roz comparativ cu
    perspectivele inguste din Irlanda, unde somajul a ajuns la aproape
    12%. “Inca mai ai impresia ca daca te straduiesti suficient, vei
    gasi ceva”, continua el. E imposibil de stiut dimensiunea celei mai
    recente migratii irlandeze, pentru ca multi dintre imigranti, ca si
    Niall, vin cu vize turistice si au de gand sa ramana si sa
    munceasca aici ilegal. Dar proprietarii de afaceri
    irlandezo-americani, oficialii sindicatelor din constructii din New
    York si angajatii ONG-urilor care sprijina imigrantii irlandezi
    sustin ca au observat o crestere brusca a numarului de noi
    aplicatii pentru locuri de munca si pentru diverse forme de
    asistenta sociala.



    Proprietarii de locuinte din cartierele preponderent irlandeze spun
    ca solicitarile de inchirieri au explodat in acest an, iar
    pub-urile si restaurantele irlandeze par mai ocupate decat erau in
    urma cu doar cateva luni. Din postura lui de fondator al
    saptamanalului “Vocea irlandeza” de la New York, Niall O’Dowd a
    avut o viziune destul de clara asupra a ceea ce el numeste
    “suisurile si coborasurile” tarii lui in ultimele decenii. El vede
    recenta crestere reflectata foarte bine in performantele ziarului,
    care in ultimele luni a inceput sa se termine la standuri cu o zi
    mai devreme decat in mod normal – probabil, estimeaza el, pentru ca
    noii-veniti cauta anunturi cu locuri de munca si apartamente de
    inchiriat. “Este o componenta intrinseca a spiritului irlandez sa
    pleci la un moment dat, cand vremurile sunt dificile”, spune
    O’Dowd. “E ca o acceptare a esecului intr-un fel unic
    irlandezilor.” Pentru unii, diaspora pare mai curand o intoarcere
    acasa.

    Stransele legaturi dintre cartierele irlandeze ale New Yorkului fac
    tranzitia mai putin dificila, spun cativa imigranti de data
    recenta. “M-am simtit foarte bine sa ma intorc in sanul comunitatii
    irlandeze”, spune Conor, 27 de ani, care a ajuns la New York in
    urma cu cateva saptamani, dupa ce nu a gasit nimic de munca in
    Australia, unde multi dintre irlandezi someri au migrat in ultimele
    luni. Nici el nu a dorit ca numele sa ii fie publicat, ca sa nu fie
    depistat de autoritatile de imigratie. Cu patru ani in urma, Conor
    a lucrat in New York cu o viza temporara de munca oferita
    absolventilor de facultate. De aceasta data a venit cu o viza
    turistica si, prin legaturile pe care si le-a facut jucand fotbal,
    a gasit rapid un loc de munca in constructii si un apartament in
    Yonkers, o suburbie a New Yorkului si una dintre cele cateva
    enclave irlandeze din zona. Conversatiile de pe trotuarele din
    cartierul lui au accente specifice din toate regiunile Irlandei.
    Magazinele cu marchize verzi vand cadouri si obiecte de artizanat,
    cafea irlandeza si mancare specifica irlandeza.

  • Amorul de birou

    Cu toate ca in Vest relatiile la birou nu sunt privite tocmai cu ochi buni, angajatii companiilor de outsourcing din India considera locul de munca numai bun pentru a testa potentialul unei relatii pe termen lung. Multi tineri prefera sa caute un partener in randul colegilor de serviciu, in loc sa-si lase parintii sa se ocupe de problema, tendinta pe care nici angajatorii nu o descurajeaza, conform unui studiu al Indian School of Business, o prestigioasa institutie care ofera cursuri pentru MBA. ISB se foloseste in studiul sau de rezultatele unui sondaj de opinie intreprins de catre Monsterindia.com, filiala indiana a site-ului de recrutare Monster Worldwide, conform caruia cincizeci si opt la suta dintre cei 12.191 de respondenti au recunoscut ca fie au avut o relatie la birou, fie sunt deschisi la aceasta posibilitate.
     
    Multe companii, se arata in studiul ISB, coordonat de catre doi studenti ai institutiei, Anshumita Sen si Naina Bhattacharya, incurajeaza aplecarea angajatilor spre relatii sentimentale cu colegii, respectiv colegele de serviciu, considerand-o benefica si pentru afacerile lor, deoarece astfel angajatii sunt mai productivi si mai fericiti. Unele companii incurajeaza si includerea sotului sau sotiei pe lista de recomandari pentru recrutare facute departamentului de resurse umane de catre angajati. Una dintre cele mai mari companii de outsourcing din domeniul software din India, Wipro, are chiar un site matrimonial, pe care doritorii isi pot cauta perechea.
     
    Multe dintre ele insa accepta soti si sotii sau relatii sentimentale intre colegi numai daca acestia se afla la acelasi nivel ierarhic. Aceasta corespunde si mentalitatii, impartasite de multi tineri indieni, ca traditia trebuie respectata si apartenenta de casta ar trebui sa ramana un criteriu pentru alegerea perechii.

  • In pat cu dusmanii

    Cartea “1940-1945 – Années érotiques” a autorului Patrick Buisson trateaza un subiect evitat dupa incheierea ultimului razboi, si anume ceea ce scriitorul numeste “colaborarea la orizontala” cu fortele de ocupatie naziste. Lucrarea contrazice ideea, incetatenita ulterior, ca viata sub nazisti ar fi insemnat doar rezistenta, greutati si suferinte. Conform lui Buisson, perioada cat Franta a fost ocupata de nazisti a fost una de inflorire a bordelurilor. Unele dintre aceste bordeluri erau rezervate exclusiv ofiterilor, care prin galanteria lor si-au castigat admiratoare intr-o tara in care locuitorii nu erau prea amabili cu prostituatele.
     
    Scriitorul arata ca, departe de a fi impinse in patul invadatorilor de greutatile economice, asa cum sustine istoria oficiala, mii de frantuzoaice s-au indragostit de militari germani si au avut chiar copii cu acestia, al caror numar a fost estimat la 200.000. Membrele elitelor artistice si literare, precum si aristocratele s-au dovedit foarte receptive la puterea de seductie a inamicului, din epoca ramanand povesti despre aventuri ale unor personalitati precum creatoarea de moda Coco Chanel, cantareata Mistinguett sau actrita Arletty, ultima justificandu-si relatia cu un neamt prin explicatia ca inima sa este franceza, dar trupul ii este international.
     
    Vazand cum se comporta elitele, multe dintre femeile obisnuite au ajuns sa le urmeze exemplul, fara a se mai simti vinovate pentru atractia fata de reprezentantii fortelor de ocupatie. O parte dintre aceste femei au devenit prostituate de ocazie – numai in Paris activau circa 100.000, lucru de inteles, daca se tine seama ca o femeie care-si vindea farmecele putea castiga pana la de trei ori mai mult decat suma platita de stat catre sotiile prizonierilor de razboi francezi.

  • Un dejun cu delicatese

     

    Deschiderile au loc pe o piata pe care delicatese ca icrele de Manciuria sau trufele au inceput sa fie temeiul unor afaceri coerente in 2005, cand se lansa Delicateria Traiteur, printr-o investitie de 100.000 de euro a companiei Gusto-Elysée Receptions. Magazinul, dezvoltat dupa un concept importat din Franta, vindea in premiera produse ca somon afumat, terina de somon, caprioara, fazan sau vinuri selectionate. Delicateria imparte acum piata cu alti jucatori cu experienta precum Le Manoir, French Bakery, Croissant de Paris sau Leonidas. In total insa, brandurile care vand gastronomie de lux cu greu trec de zece si se adreseaza unui segment destul de restrans, maxim 10% din populatie.
     
    Delicatesele par a fi totusi rezistente la criza, avand in vedere deschiderile de magazine din ultimele luni. Brandul francez de brutarie si patiserie Paul, cu un istoric de peste 120 de ani, a intrat in Romania la finalul lui 2008 cu doua magazine (Dorobanti si Baneasa Shopping City). Zilnic, aproximativ 1.000 de clienti trec pragul brutariilor pentru croissant, pain au chocolat, macaron sau bagheta frantuzeasca. Pentru 2009, reprezentantii din Romania ai brandului estimeaza o cifra de afaceri de 2 milioane de euro. La inceputul anului in curs s-a deschis si Gourmandise Traiteur din zona Rosetti, care vinde mirodenii, piept de gasca afumat, foie gras d’oie, mousse de foie de canard, prosciutto San Daniele, kefir, vinuri sau ciocolata. In contextul in care se adreseaza unui segment de populatie care nu pare sa fie afectat de criza, magazinele de delicatese au dezvoltat si zona de restaurante, o strategie menita sa atraga si mai mult clien­tii spre aceste produse. Chocolat, care si-a castigat pozitia pe piata datorita produselor de cofetarie si specialitatilor din paine, s-a extins anul acesta cu doua astfel de localuri in Capitala. “Noi am gandit trei module Chocolat – 40 de metri patrati la Dorobanti, 100 de metri patrati la Mosilor si spatiul initial, de 200 de metri patrati de pe Calea Victoriei. In functie de rezultatele fiecaruia dintre ele urmeaza sa definitivam strategia de dezvoltare”, spune Tudor Constantinescu, proprietarul si administratorul Chocolat Créateur de Gout, care a alocat un buget de investitii de 250.000 de euro pentru 2009.
     
    Chocolat intra pe piata in martie 2006, cu magazinul de pe Calea Victoriei. Proprietarul, care la 15 ani a plecat din Romania, s-a specializat in Belgia, unde a absolvit un institut gastronomic. “Micile secrete le-am invatat de la cei mai importanti maestri cofetari, precum Wittamer, Marcolini sau Herman Van Dender. Este foarte dificil sa obtii un stagiu acolo, exista liste de asteptare, pentru ca nu accepta pe oricine.” Daca pasiunea pentru gastronomie a dezvoltat-o in Belgia, spiritul de business l-a capatat in Statele Unite, unde timp de patru ani a fost consultant gastronomic pentru lanturi hoteliere sau operatori de vase de croaziera (Marriott sau Royal Caribbean).
     
    “Proiectul Chocolat l-am crescut pe parcursul calatoriilor mele, pentru ca am vazut multe astfel de locuri in toata lumea. Mi-am dorit un concept nou cu o identitate puternica”, afirma Constantinescu. Rezultatul a fost un salon-cofetarie decorat cu materiale naturale (lemn) care aminteste de bucatariile belgiene. “Am vrut sa ma intorc la natura care ne-a inspirat in tot ceea ce am facut. Nu mi-am dorit sa punem foarte mult accent pe decor, mai degraba mi-am propus ca interiorul sa puna in valoare prajiturile si meniul.” Desi meniul de la Chocolat include si feluri principale, Constantinescu spune ca prajiturile sunt atractia locului. “Am avut in vedere mentalitatea romanilor si am adaptat retetele. Nivelul gastronomic din Franta sau Belgia a evoluat foarte mult, iar combinatiile de gusturi sunt neobisnuite pentru un om normal. Astfel incat am inceput cu o gama clasica, iar abia din toamna vom introduce si retete mai deosebite, ca de exemplu ciocolata cu piper.” Ingredientele provin in general din Belgia sau Franta, iar din Romania, Constantinescu spune ca lucreaza numai cu materii prime bio. La capitolul bestseller mentioneaza prajitura Forêt Noire (un mousse de ciocolata neagra in combinatie cu zmeura, frisca si un blat de ciocolata, totul invelit in ciocolata clasica), bezeaua traditionala, fursecurile sau pralinele.
     
    Constantinescu spune ca are in plan construirea unei unitati de productie de 1.500 de metri patrati care sa sustina dezvoltarea, iar anul viitor ar vrea sa deschida doua noi localuri, pe Decebal si in Piata Amzei, dar totul depinde de evolutia pietei.
     
    “Strategia cea mai importanta de iesire din criza este sa mentii sau sa cresti daca se poate calitatea, mai ales ca in aceste conditii ai la dispozitie mai multi profesionisti de recrutat de pe piata. Si bineinteles, sa mentii preturile”, spune Constantinescu, estimand o crestere de 100% a cifrei de afaceri in 2009 datorita noilor restaurante. “Am observat ca exista o diferenta de trafic, in functie de perioada din zi. Pe Calea Victoriei este mai gol in timpul zilei din cauza locurilor de parcare si vanzarea este mai consistenta in intervalul 18-24. In celelalte localuri este invers”, comenteaza proprietarul Chocolat.
     
    Cel mai vechi jucator de pe piata de delicatese, Delicateria Traiteur, a deschis la randul sau un restaurant la jumatatea anului 2007, in cadrul magazinului din zona Dorobanti, pe o suprafata de 50 de metri patrati. “Ideea a pornit de la clienti, care ar fi vrut un loc unde sa zaboveasca. La origine, conceptul este de wine bar, un loc unde se pot bea vinuri la pahar, iar produsele din magazin sunt disponibile si la bar”, spune Iustina Diaconu, director executiv al Delicateria Traiteur.

     

  • Jocuri de societate

    Una dintre nisele de piata care profita de criza financiara (cel putin pentru moment) pare sa fie cea a jocurilor de societate. Aflate multa vreme in umbra jocurilor pe calculator, in ultima perioada jocurile de societate au inceput sa castige teren. Retailerii anunta cresteri de peste 200%, iar pasionatii sunt tot mai multi.
     
    Cristina Manole, general manager la compania de resurse umane Exceed Consulting, spune ca in ultima perioada a redescoperit jocurile de societate: “Joc scrabble cu sotul si socrii mei. Totul decurge dupa un adevarat ritual: incepem cu floricele si juice, apoi stabilim echipele. Pe parcurs se isca tot felul de <conflicte>, pentru ca inventam diverse cuvinte, juram ca ele exista in DEX doar cu scopul de a lua punctajul si a nu pierde randul. Se intampla sa ne sunam prieteni doar pentru a verifica existenta cuvantului <inventat>”.
     
    Rodica Segarceanu, legal & tax partner la compania de consultanta Deloitte, se declara adepta jocurilor de societate clasice. Segarceanu spune ca isi petrece weekendurile pe Valea Doftanei alaturi de prieteni si, pe langa discutiile “intre generatii”, adesea joaca bridge. “Bridge-ul l-am invatat in tinerete, la renumitele ceaiuri de pe vremuri, ocazie cu care eu si grupul meu de prieteni am inceput sa jucam bridge. Din pacate, astazi nu multi tineri il stiu, dar e un joc chiar interesant.”
     
    Declaratiile comerciantilor confirma ca sunt tot mai multi cei care au redescoperit jocurile de societate. “Vanzarea jocurilor de societate a urmat o tendinta de crestere in 2008 comparativ cu 2007, inregistrand o crestere de 65%. Din totalul vanzarilor de jocuri in lantul de retail Diverta, jocurile de societate reprezinta aproximativ 20%”, sustine Flaviu Pastor, communication manager al Diverta.
     
    Numarul celor atrasi de jocurile de societate creste exponential, pentru ca, pe termen lung, fiecare joc vandut aduce cel putin doi cumparatori noi. “Desi este achizitionat de o singura persoana, piata se extinde continuu datorita faptului ca participantii la joc devin la randul lor cumparatori potentiali”, sustine Tánczos András, director general al distribuitorului de jocuri Lineart, care detine si site-ul www.cutia.ro, retailer online de jocuri. Directorul Lineart spune ca, fata de 2007, anul trecut cresterea a fost de 500%. “Trebuie luat insa in considerare faptul ca am inceput aceasta afacere la mijlocul anului 2007 si am inceput sa devenim cunoscuti printre fanii jocurilor de societate abia pe la sfarsitul acelui an”, explica managerul.
     
    Unul dintre factorii care contribuie la dezvoltarea apetitului pentru socializarea, de exemplu, in fata unei table de “Monopoly” este situatia economica; dupa cum au prezis specialistii in tendinte, oamenii incep sa caute metode de socializare mai putin costisitoare, in interiorul casei. “Jocurile de societate au fost dintotdeauna o metoda de relaxare si de exersare mentala. Acum cu atat mai mult, cand stresul cotidian este omniprezent, jocurile de societate sunt o alternativa de deconectare alaturi de prieteni. Componenta de socializare are un rol foarte important si, chiar daca in paralel jocurile video sunt foarte populare, piata jocurilor de societate este in expansiune”, spune Pastor de la Diverta.
     
    Cristina Manole confirma: “Pe langa placerea de a ma juca, bucuria, rasul, detasarea fata de viata agitata de zi cu zi, jocul m-a ajutat sa imi imbunatatesc relatia cu ceilalti participanti. Radem, glumim unul pe seama celuilalt, facem aliante in functie de partenerul de echipa”.
     
    Retailerii sustin insa ca perspectiva crizei economice are si un revers negativ pentru piata jocurilor. “Am auzit multe glume care sustineau ca jocurile de societate profita de criza. Da, probabil ca oamenii se vor distra mai mult daca vor avea mai mult timp liber, deci si jocurile de societate vor avea de castigat. Dar dupa parerea mea, in ceea ce priveste vanzarile, aceasta este intr-adevar doar o gluma, chiar o gluma proasta”, comenteaza Tánczos András. Aceste jocuri nu pot fi considerate foarte ieftine, spune el, astfel incat, in vreme de criza, “oamenii raman la posibilitatile de distractie obisnuite, cum ar fi televizorul si calculatorul, nu investesc in noi modalitati de distractie”. Pretul unui joc de societate variaza intre 40 si 300 de lei.
     
    Intr-un top al celor mai bine vandute jocuri de societate, comerciantii asaza jocurile de strategie pe primul loc. “<Colonistii din Catan> si <Carcassonne> au avut pana acum cel mai mare succes. In afara de acestea, sunt la mare cautare jocurile de rol, in care jucatorii intra intr-o lume a fanteziei si se lupta unul cu celalalt, intrand in pielea unor personaje cu puteri supranaturale”, spune directorul Lineart. In topul Diverta conduc “Monopoly”, “Twister” si 150 de jocuri de la Noriel.

  • Isarescu, personalitatea anului 2008

     Anul acesta, debutul crizei financiare intr-o perioada in care autoritatile au fost ocupate exclusiv de campania electorala a facut ca singura institutie care a ramas sa abordeze criza si sa incerce sa-i limiteze efectele sa fie Banca Nationala, condusa de guvernatorul Mugur Isarescu.

    Pentru unii e un finantist cu viziune ingusta, care a gatuit creditarea, a nedreptatit bancile si duce o lupta fara sorti de izbanda cu speculatorii ce vor sa doboare moneda romaneasca. Pentru altii este eroul zilei, salvatorul leului si aparatorul economiei, cel ce ar fi trebuit sa ajunga prim-ministru sau ministru de finante in noul guvern. Criza financiara l-a transformat aproape peste noapte pe Mugur Isarescu, cel care de 18 ani conduce banca centrala, dintr-un personaj relativ discret in cea mai comentata figura publica, in stare sa starneasca reactii vehemente pro si contra mai mult chiar decat politicienii din partide.
     
    Nu avem in vedere insa, daca vorbim de “personalitatea anului”, doar actiunile BNR din ultimele luni, de contracarare a speculatiilor din piata valutara. Intr-un an confiscat integral de alegeri, in care programele electorale nu aveau cum sa includa scenarii economice pesimiste sau masuri care ar fi indepartat electoratul, opiniile guvernatorului au inceput sa aiba o alta greutate in ochii publicului. Isarescu si-a asumat cu buna stiinta o sarcina care nu ii apartinea, cea a Executivului, explicand ca pentru orice guvern este mai greu sa recunoasca o problema sau sa promoveze masuri de corectie intr-un an electoral. “Stiu din experienta de premier ca pe cat de usor este sa dai sfaturi, pe atat de greu este sa le puna cineva in practica”, comenta Isarescu in septembrie, amintind de propria sa experienta din anul 2000, cand a ocupat pentru scurta vreme functia de prim-ministru. Iar Banca Nationala si-a asumat in acest an pe de o parte rolul de a atrage atentia tot mai insistent asupra dezechilibrelor din economie, pe de alta parte de a se folosi de politica monetara, unica parghie pe care o are la dispozitie, in raport cu un program fiscal tot mai generos al guvernului.
     
    Nu este pentru prima data cand Isarescu isi intra intr-un astfel de rol. “Politica monetara lasata singura, fara sprijin din partea celorlalte politici economice (fiscale, bugetare si de venituri) poate sa faca uneori mai mult rau decat bine”, spunea Mugur Isarescu, intr-un interviu acordat agentiei Mediafax acum mai bine de zece ani. Emil Constantinescu, presedintele Romaniei in perioada 1996-2000, rememoreaza pentru BUSINESS Magazin ca la instalarea sa in functie, guvernatorul BNR i-a prezentat “nu doar un raport, ci cu un pachet de masuri necesare pentru a scoate Romania din criza: propuneri legislative specifice, propuneri privind activitatea Guvernului, cooperarea cu BNR”. Acest set de masuri a stat, ulterior, la baza reformelor initiate in mandatul de presedinte al lui Constantinescu. Doar ca lucrurile n-au mers dupa plan. In acelasi interviu pentru Mediafax, Isarescu afirma: “S-a facut un program in care s-a spus asa: asta este politica monetara, tu trebuie sa faci pasul asta inainte. Celelalte politici trebuia sa urmeze politica monetara. Politica monetara a ramas in fata, iar celelalte nu au mai facut pasul inainte, ci inapoi. Atunci s-a produs ruptura. Politica monetara, ca sa dea rezultate, trebuia sa fie sprijinita si corelata permanent cu celelalte politici”.
     
    Iar modelul de colaborare intre BNR si Executiv in care banca centrala ramane pana la urma singura ori are dificultati in a-si apara independenta fata de deciziile acestuia s-a repetat, intr-un fel sau in altul, si in guvernarile ulterioare. Anul acesta, cel mai semnificativ episod a fost legat de reactia iritata a ministrului finantelor, Varujan Vosganian, nemultumit de avertismentele repetate ale sefului BNR in privinta structurii de cheltuieli publice si a deficitului bugetar. In ultimele luni, intr-adevar, situatia s-a deteriorat si mai mult, pe masura ce promisiunile electorale au ingreunat si mai tare bugetul, sumele colectate la bugetul de stat au scazut in luna noiembrie si deficitul bugetului de stat s-a adancit, amenintand sa depaseasca 3% din PIB.
     
    Acum, banca centrala si guvernatorul cu care imaginea ei se confunda, dupa o “convietuire” de 18 ani, au ramas sa conduca economia, cel putin pana la intrarea in functiune a noului guvern, spune economistul-sef al unei banci din top cinci – “asa cum, de altfel, au fost mereu un pilon de stabilitate intr-o economie guvernata de cicluri electorale”. Iar noul guvern Boc a anuntat deja ca va forma o comisie, impreuna cu experti de la BNR, pentru a pune la punct programul economic de guvernare pentru 2009.
     
    Mai mult, asa cum s-a intamplat aproape in fiecare ciclu electoral din istoria recenta, numele guvernatorului a fost vehiculat de multi ca fiind “in carti” pentru sefia noului Cabinet sau chiar a unui eventual guvern de tehnocrati. Cu experienta nu foarte fericita a pozitiei de premier acceptate in 2000, la insistentele fostului presedinte Emil Constantinescu, Mugur Isarescu a declarat in repetate randuri ca nu mai este interesat de aceasta functie, dand de inteles ca prefera sa-si pastreze doar parghiile de politica monetara. La sfarsitul anului 2000, Isarescu s-a intors la banca centrala si de atunci a preferat sa se tina departe de scena politica.
     
    In schimb, sau poate tocmai de aceea, Isarescu a castigat pe parcursul mandatelor la BNR un capital de incredere urias atat pe plan intern, cat si in relatia cu omologii sai straini si cu organismele financiare internationale. Aceasta este, de altfel, una dintre explicatiile longevitatii neegalate de niciun alt sef de banca centrala din regiune si cu atat mai putin de vreo figura publica din tara. Chiar daca a fost vizat de mai multe ori pentru a fi inlocuit (mai ales pe criterii politice), Isarescu a rezistat totusi de-a lungul a trei guvernari diferite (Emil Constantinescu, Ion Iliescu, Traian Basescu) si putini sunt acum cei ce cred ca anul viitor – cand i se incheie actualul mandat – ar putea fi inlocuit. “Este adevarat, a evoluat mult dupa 1990, a crescut odata cu tara”, comenteaza Sebastian Vladescu, fost ministru de finante si fost student al lui Isarescu in anii ‘80, la ASE si apoi la Institutul de Economie Mondiala, care apreciaza ca guvernatorul BNR “a avut o prestatie excelenta in toata aceasta perioada”.