Tag: Siria

  • Europa aruncă o mănuşă surprinzătoare Israelului

     Interdicţia înseamnă că statele şi firmele europene nu vor mai putea, de la anul, să transfere fonduri, să acorde credite, burse, granturi sau premii instituţiilor cu activitate în teritoriile ocupate.

    “Israelul nu va accepta dictatele europene asupra graniţelor sale. Nu vom ceda niciunei solicitări care vizează graniţele; astfel de chestiuni nu pot fi rezolvate decât prin negocieri directe între părţile implicate”, a declarat premierul Benjamin Netanyahu, citat de agenţiile de presă internaţionale, afirmând că nu va permite ca sutele de mii de israelieni din teritoriile ocupate să fie afectaţi.

    Ministrul economiei şi comerţului, Naftali Bennett, a calificat decizia UE drept “terorism financiar” care ar putea provoca pierderi de miliarde de euro Israelului. Presa israeliană a amintit că UE este cel mai mare partener comercial al Israelului, cu un volum al comerţului de 29,4 mld. euro în 2011, iar peste o treime din importurile israeliene provin din UE.

    Miniştrii de externe ai UE au decis, de asemenea, ca toate acordurile cu Israelul să excludă din obiectul lor teritoriile ocupate în 1967. Deciziile UE intervin după ce în ianuarie, ONU a cerut, fără succes, Israelului să înceteze expansiunea coloniilor evreieşti în teritorii şi să-şi retragă coloniştii, afirmând că aceste practici încalcă dreptul internaţional. De asemenea, Bruxellesul este nemulţumit pentru că extinderea coloniilor din teritoriile ocupate a însemnat, în unele cazuri, distrugerea unor aşezări sau proiecte de infrastructură palestiniene finanţate chiar cu fonduri europene acordate în scop umanitar.

    Benjamin Netanyahu a îndemnat UE să se ocupe de probleme mult mai presante din regiune, “ca războiul civil din Siria şi înarmarea nucleară a Iranului”. Cu câteva zile înainte, premierul israelian ceruse Occidentului să stopeze programul nuclear al Iranului, de la care comunitatea internaţională n-ar trebui să se lase distrasă de crizele din Siria şi Egipt, şi declarase că este gata de acţiune militară contra Iranului, despre care Netanyahu susţine că este foarte aproape de momentul când va obţine arma nucleară, moment estimat de el pentru jumătatea acestui an.

  • MAE: evitaţi călătoriile în Egipt, Libia, Liban, Siria, Mali; prudenţă la călătoriile în Turcia şi Pakistan

    De asemenea, MAE informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Turcia cu privire la menţinerea stării tensionate şi a continuării protestelor pe teritoriul acestui stat. MAE recomandă evitarea zonelor centrale ale oraşelor Istanbul, Ankara, Izmir, Adana, Mersin şi Eşkişehir.

    Având în vedere că atât la Istanbul, cât şi la Ankara persistă perspectiva unor manifestaţii de protest, ca şi a celor de susţinere a guvernului, se menţine recomandarea ca zonele întrunirilor publice sau a celor afectate de manifestaţii să fie, în orice împrejurări, evitate. Cetăţenii sunt îndemnaţi să manifeste  prudenţă sporită, să evite deplasarea pe timpul nopţii, aglomeraţiile, precum şi implicarea în manifestaţii de orice tip si să se informeze din timp cu privire la starea de securitate înainte de a călători pe teritoriul acestui stat.

    SIRIA

    Sâmbătă, 29 iunie a fost realizată o nouă acţiune de repatriere, la cerere, a unui grup de 16 cetăţeni români din Siria, pe ruta Damasc – Beirut. Reprezentanţii Ambasadelor României la Beirut şi Damasc au întocmit documentele de călătorie necesare, au îndeplinit procedurile de ieşire din Siria pentru toate persoanele repatriate, au sprijinit logistic prin închirierea unui autocar care a facilitat transportul până la aeroportul Rafic Hariri din Beirut şi au însoţit grupul la aeroportul internaţional din Beirut. De la începutul conflictelor din Siria, Ambasada României la Damasc a repatriat prin proceduri proprii 311 de cetăţeni români.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se mai află în această ţară să o parăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale. Forţele înarmate ale opoziţiei sunt concentrate în zone aglomerate şi dens populate. În acţiunea de reprimare, forţele guvernamentale utilizează inclusiv armament greu şi aviaţie militară. Pe fondul deteriorării accelerate a situaţiei, pe linie de securitate, există temeri legate de posibilitatea declanşării unor violenţe extreme, de amploare mai mare decât cele care au avut loc la Homs, Hama şi Alep.

    Conform deciziei Consiliului UE din iulie 2012 privind trecerea companiei de stat Syrian Airlines pe lista de sancţiuni a UE, singurele rute de evacuare ale cetăţenilor români din Siria sunt cele terestre, spre statele vecine, în primul rând spre Liban, apoi spre Iordania şi Turcia. Cetăţenii români sunt avertizaţi că există în continuare riscul ca autostrăzi importante (Tartous-Latakia, Latakia-Alep, Homs-Alep şi Damasc-Iordania) să fie temporar închise. Legăturile de comunicaţie în Siria pot suferi unele întreruperi sau limitări. Există, de asemenea, riscul de producere de atacuri teroriste în locuri publice. Cetăţenilor români care se află încă pe teritoriul acestui stat le este recomandat să evite în totalitate deplasările în localităţile Alep, Daraa, Deir Ezzour, Hama, Homs, Idleb şi  Damasc.

    Cetăţenii români prezenţi pe teritoriul Siriei sunt sfătuiţi să contacteze Ambasada României la Damasc pentru a-şi înregistra prezenţa şi transmite propriile coordonate, precum şi pe cele ale rudelor lor, astfel încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să poată beneficia, la cerere, de asistenţa statului român. În cadrul Departamentului Consular funcţionează o linie telefonică Ă40.21.319.21.37 la care cetăţenii români afectaţi de actuala situaţie din Siria pot suna 24/24, pentru asistenţă şi informaţii consulare. De asemenea, Departamentul Consular răspunde solicitărilor de informaţii transmise prin Internet, la adresa de mail: drco@mae.ro .

    LIBIA

    Având în vedere menţinerea stării de insecuritate din Libia, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cu fermitate cetăţenilor români, ca în perioada imediat următoare să evite deplasările în această ţară. Punctele terestre de frontieră pot fi închise fără un anunţ în prealabil. Pe rutele terestre dinspre Tunisia şi Egipt către Tripoli, respectiv Benghazi, se pot întâlni numeroase puncte de control şi, sporadic, acţiuni de protest ce pot degenera în conflict. Cetăţenii români care se află sau au sosit pe teritoriul Libiei sunt sfătuiţi să evite călătoriile în afara capitalei şi a marilor oraşe şi să se informeze atunci când trebuie să se deplaseze cu mijloace auto între localităţi.

    Trebuie evitate în totalitate deplasările în localitatea Benghazi, deoarece există riscuri de atentate teroriste, iar dacă vă aflaţi deja în această localitate, este indicat să părăsiţi imediat oraşul, din cauza riscurilor iminente de securitate. De asemenea, MAE recomandă evitarea zonelor cu risc sporit, îndeosebi oraşele Sirte şi Beni Walid, zona de sud (Sebha, Ghat, Ubari, Ghadames), munţii Nafusa (Zintan, Nalut), centrul şi sudul Cirenaicii (Jalu, Kufra).

    Există o alertă teroristă generală, având în vedere situaţia de securitate precară din ţară şi capacitatea încă redusă de acţiune a instituţiilor de ordine publică. Ca urmare a războiului civil, trebuie avut în vedere că marea majoritate a populaţiei posedă arme iar numărul infracţiunilor a crescut în ultima perioadă pe întreg teritoriul Libiei. Au existat numeroase incidente provocate de folosirea armelor în public, fie ca urmare a unor certuri stradale, fie în contextul celebrării unor evenimente religioase/politice.

    Pentru cetăţenii români care doresc să lucreze în această ţară, este ferm recomandat ca la sosirea în Libia să contacteze misiunea diplomatică a României prin (telefon/e-mail), pentru a se înregistra în baza de date. Totodată, MAE recomandăm evitarea deplasării în Libia pentru cei care nu au încheiat un contract de muncă legal şi dacă nu deţineţi viză de muncă. Există pericolul ca pe fondul extinderii conflictului din Mali şi a incursiunilor grupărilor teroriste în regiune, bazele companiilor străine din industria petrolieră libiană să devină ţinte pentru atacuri (în special cele din sudul Libiei). Din acest punct de vedere, este necesară o analiză atentă a riscurilor/beneficiilor ce derivă din realizarea unei astfel de deplasări.

    Cetăţenii români sunt sfătuiţi cu insistenţă să îşi încheie o asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă. Cei care se află deja pe teritoriul Libiei sau au în intenţie de a se deplasa pe acest teritoriu, sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Tripoli (00-218-21-3612912 şi 3615295, e-mail: tripoli@mae.ro) şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă. Cetăţenii români care au nevoie de asistenţă consulară se pot adresa şi Direcţiei Relaţii Consulare a MAE. De asemenea, în caz de necesitate, cetăţenii români pot solicita sprijin la reprezentanţele diplomatice şi consulare ale statelor membre UE care funcţionează în Libia.

    LIBAN

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să manifeste prudenţă în timpul călătoriilor în Liban, date fiind potenţialele surse de risc şi insecuritate existente pe plan intern şi regional. Este recomandată evitarea deplasărilor în următoarele zone:
    -suburbia de sud a capitalei Beirut.
    -sudul Libanului în mod special în zona de operaţii a UNIFIL ( la sud de râul Litani) şi în zonele din apropierea liniei de demarcaţie cu Israel,  
    -pe teritoriul Văii Bekaa, în special în apropierea frontierei cu Siria, unde pot fi confruntări între armata siriană şi forţele militare ale opozţiei sirine, precum şi la frontiera cu Israel. De asemenea, creşterea numărului de refugiaţi sirieni în această regiune a determinat o creştere a infracţionalităţii (furturi de bunuri şi furturi auto, violuri, răpiri şi sechestrări de persoane în scopul obţinerii de venituri),
    -nordul Libanului: districtele Tripoli şi Akkar din Guvernoratul Nord (al-Shamal), precum şi regiunea Ersal, în proximitatea frontierei de nord cu Siria, ca urmare a conflictelor armate din Siria,
    -Saida, ca urmare a deselor confruntări dintre comunităţile sunite şi siite din regiune,
    -în apropierea şi în interiorul tuturor taberelor de refugiaţi palestinieni de pe teritoriul Libanului, ca urmare a creşterii demografice a acestora datorate evacuării palestinienilor din taberele din Siria.

    Cetăţenii români sunt sfătuiţi să ţină cont de riscul producerii unor probleme de ordine publică, existând precedentul unor confruntări între diferite grupuri în suburbia de sud şi în vestul Beirutului, precum şi în cartierele Bab el Tabbaneh şi Jabal Mohsen din Tripoli. De asemenea, creşterea numărului de refugiaţi sirieni şi palestinieni a determinat o sporire semnificativă a nivelului de infracţionalitate. Problemele economice şi sociale cu care se confruntă Libanul au determinat organizarea mai multor manifestaţii de protest ale populaţiei, cele mai semnificative înregistrându-se în Beirut, Tripoli, Tyr şi Saida. De asemenea, în Beirut şi Saida au fost blocate unele drumuri/segmente de drum, însă forţele de securitate au reuşit să menţină sub control şi să tempereze grupurile turbulente.

    Cetăţenii români care se deplasează în Liban sau care se află deja pe teritoriul acestui stat sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României în Liban (00-961-5-924.848 şi 5-924.849, e-mail: romembey@inco.com.lb) şi să se înregistreze în evidenţa misiunii diplomatice din Beirut, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă. Românii sunt sfătuiţi cu insistenţă să încheie o asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă şi să nu folosească paşapoartele temporare (valabile 1 an), deoarece mai mulţi cetăţeni români au întâmpinat probleme cu autorităţile de frontieră la prezentarea acestui tip de document de călătorie.

    MALI

    Având în vedere prezenţa grupărilor jihadiste în nordul Mali, precum şi situaţia de război care a impus decretarea stării de necesitate şi convocarea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU în ianuarie pentru avizarea desfăşurării unei forţe internaţionale în zonă, situaţia  internă în Mali s-a degradat intens şi a devenit periculoasă. Grupările islamist-teroriste controlează partea de nord a ţării, aplică legea islamică şi se dedau la acte de violenţă, distrugeri de monumente istorice şi răpiri de persoane.

    MAE recomandă cetăţenilor români să evite călătoriile în Mali, iar celor aflaţi deja în această ţară să părăsească teritoriul acesteia, dacă prezenţa lor în Mali nu este imperios necesară. Cetăţenii români sunt sfătuiţi cu insistenţă să încheie o asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă. Malaria şi holera reprezintă probleme de sănătate importante în Mali. Focare de meningită pot să apară de la sfârşitul lunii februarie până la mijlocul lunii aprilie. Cetăţenii români sunt îndemnaţi să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile pentru a obţine informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate.

    PAKISTAN

    Ca urmare a stării de insecuritate din Pakistan, pe fondul atentatelor şi atacurilor teroriste soldate cu numeroase victime, MAE recomandă cetăţenilor români să evite călătoriile în scopuri turistice/ alpinism în zonele muntoase (Gilgit – Baltistan, Azad Jammu şi Kashmir) din nordul acestei ţări.

    Cetăţenii români care sunt nevoiţi să se deplaseze în Pakistan sunt sfătuiţi a lua în considerare următoarele recomandări:
    -intrarea în Pakistan să se facă numai prin punctele de frontieră din aeroporturile din Islamabad, Karachi şi Lahore;
    -să contacteze imediat misiunea diplomatică a României şi să se informeze asupra situaţiei de securitate din zona în care se deplasează;
    -să evite deplasările în provinciile Balochistan şi Khyber Pakhtunkhwa, Gilgit – Baltistan, Azad Jammu şi Kashmir, precum şi în Zonele Tribale Administrate Federal (FATA), care implică un grad foarte ridicat de risc la adresa cetăţenilor străini (răpiri, atacuri teroriste);
    -în cazul unor deplasări în scopuri turistice/alpinism, în zonele muntoase din nordul Pakistanului, să obţină în prealabil toate aprobările necesare şi să se afle în permanentă coordonare cu reprezentanţii forţelor de ordine (având în vedere atacul terorist din 22.06.2013, asupra unei tabere din Nanga Parbat, soldat cu uciderea a 10 alpinişti străini);
    -să îşi înregistreze prezenţa la autorităţile locale indiferent de zona în care se deplasează, în caz contrar riscând să fie arestaţi de poliţie;
    -să fie extrem de prudenţi pe toată durata prezenţei lor în această ţară.

    MAE recomandă cu insistenţă cetăţenilor români să îşi încheie asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă şi să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile pentru a obţine informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate. Cetăţenii români care doresc să călătorească în Pakistan sau care se află deja pe teritoriul acestui stat  sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Islamabad (tel. 0092-51-843-6601 şi 51-843-6602, e-mail: amb.rom.isb@gmail.com) şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 24-30 iunie

    25.06
    Concert Steve Vai (Arenele Romane, Bucureşti)

    25.06
    Concert Orquesta Buena Vista Social Club (Sala Palatului, Bucureşti)

    26.06
    Comisia Europeană lansează un nou cadru de acţiune pentru investitorii în proiecte pe termen lung

    27.06
    DG ECFIN prezintă indicatorii climatului de afaceri pentru zona euro pentru luna iunie

    27.06-19.07
    Expoziţie “Rădăcini brâncoveneşti” (Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti)

    27-28.06
    Lucrările Consiliului European (Bruxelles), care ar putea decide privind începerea procesului de aderare a Serbiei la UE

    28.06
    INSSE prezintă tendinţele în evoluţia activităţii economice pentru lunile iunie-august

    30.06
    Concert Diana Krall (Sala Palatului, Bucureşti)

    7.06-29.09
    Expoziţia “Lucian Bernhard – publicitate şi design la începutul secolului XX” (MNAR Bucureşti)

  • Criza din Siria va domina prima zi a summitului G8

     Washingtonul şi Moscova, care intenţionează să organizeze o conferinţă de pace pe tema Siriei, au intensificat tonul în ultimele zile. În contextul în care statele occidentale vor să le ofere arme insurgenţilor sirieni, Vladimir Putin a avut o atitudine foarte ofensivă.

    “Cred că toată lumea va fi de acord cu faptul că nu trebuie susţinuţi oameni care nu doar că îşi omoară inamicii, ci şi le mănâncă organele în faţa camerelor de luat vederi”, a spus Putin, referindu-se la o înregistrare video în care un insurgent sirian eviscera un militar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Barack Obama a sosit în Irlanda de Nord. Preşedintele SUA va discuta cu Vladimir Putin despre Siria

    Air Force One a aterizat imediat după ora locală 8.35 (10.35, ora României) pe Aeroportul Belfast International, potrivit unui jurnalist AFP care se afla la bordul avionului prezidenţial. Obama a ieşit din avion împreună cu Michelle şi cele două fiice, după care au pornit cu un elicopter spre Aeroportul Belfast City, în apropiere de centrul oraşului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AFP: Arsenalul chimic al regimului sirian, un subiect învăluit în mister

     Franţa a acuzat marţi regimul lui Bashar al-Assad că a utilizat cel puţin o dată gaz sarin în Siria, subliniind că “toate opţiunile sunt pe masă”, inclusiv o acţiune militară, iar Washingtonul a solicitat probe suplimentare.

    Marea Britanie a anunţat miercuri că deţine probe “fiziologice” privind utilizarea gazului sarin în Siria, “foarte probabil” de către regimul lui Bashar al-Assad.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oficial: Londra deţine “probe fiziologice” privind utilizarea gazului sarin în Siria

     “Potrivit estimărilor noastre, utilizarea de arme chimice în Siria este foarte probabil o faptă (comisă) de regimul” de la Damasc, a continuat el, adăugând că Marea Britanie nu deţine “în prezent probe privind utilizarea de către opoziţia” siriană a unor arme chimice.

    “Există o cantitate în creştere de informaţii, limitate dar convingătoare, care dovedesc că regimul a utilizat – şi continuă să utilizeze – arme chimice, şi anume gaz sarin”, a mai spus purtătorulde cuvânt.

    “Utilizarea de armament chimic este o crimă de război”, a subliniat el, amintind că Londra îi cere preşedintelui Bashar al-Assad să permită “anchetatorilor ONU un acces imediat şi fără restricţii” pe teritoriul sirian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Siria: Armata deţine controlul “total” asupra fiefului rebel de la Qousseir. Rebelii confirmă pierderea oraşului

     În urma unei ofensive de aproximativ trei săptămâni, “armata a restabilit securitatea în întregul oraş Qousseir”, a anunţat agenţia oficială Sana.

    “Armata arabă siriană deţine controlul total asupra regiunii Qousseir, în provincia Homs, după ce a ucis un mare număr de terorişti (rebeli, potrivit terminologiei regimului) şi a capturat alţii”, a anunţat şi postul oficial Al-Ikhbariya.

    “Oraşul Qousseir a fost golit integral de persoane înarmate (rebeli) în urma avansării armatei”, a anunţat, de asemenea, Al Manar, postul de televiziune al Hezbollah, care are un corespondent la faţa locului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Putin: Orice tentativă de intervenţie militară străină în Siria este sortită eşecului

    “Subliniez din nou că orice tentativă de a influenţa situaţia din Siria prin forţă, printr-o ingerinţă militară, este sortită eşecului şi va antrena consecinţe umanitare grave”, a declarat Putin, în cadrul unei conferinţe de presă, la Ekaterinburg (1.500 de kilometri est de Moscova).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro