Tag: organizare

  • Cum a prins Adrian Ghenie drum liber în lumea artei

    Deşi estimat la o sumă cuprinsă între 500.000 şi 770.000 de euro, „The Sunflowers in 1937“, un ulei pe pânză realizat de Adrian Ghenie în 2014, s-a vândut la o valoare de patru ori mai mare. Cei de la Quartz au notat că „pictorul român, intrând în faza de mijloc a carierei sale, continuă să stabilească la licitaţii preţuri de ordinul milioanelor“. Precedentul record al artistului român a fost înregistrat în iulie 2014, când lucrarea sa „The Fake Rothko“ a fost vândută cu 1,77 milioane de euro, tot la o licitaţie organizată de Sotheby’s, la Londra.

    Licitaţia de la Sotheby’s vine la scurt timp după ce Gerhard Richter, cel mai valoros artist din Europa, a denunţat preţurile excesive la care a ajuns piaţa tablourilor, numind acest fapt chiar un fel de „cult al personalităţii“. În cadrul unui interviu acordat publicaţiei Die Zeit, pictorul de 82 de ani a spus că preţurile exagerate plătite pentru operele sale la licitaţii stau dovadă pentru „cât de nebunesc s-a dezvoltat piaţa de artă“, fiind de părere că lucrările nu mai au nicio legătură cu eticheta ataşată. În martie 2015, tabloul său „Abstraktes Bild“ s-a vândut pentru 46,3 milioane de dolari, iar pictorul s-a arătat uimit de succesul operei sale din 1986: „Sunt şocat de preţuri, chiar dacă pentru mine acestea sunt veşti bune. Piaţa de artă a ajuns la nişte valori mult prea mari, iar pentru mine asta e la fel de greu de înţeles ca limba chineză sau ca legile fizicii“.

    Licitaţia din februarie de la Sotheby’s pare cumva să confirme cele declarate de Richter, valoarea tranzacţiilor fiind în scădere cu 44% faţă de anul trecut. „Vedeta“ licitaţiei ar fi trebuit să fie chiar un tablou abstract semnat de Richter, dar acesta a fost retras de la vânzare. Motivul ar fi fost, susţin cei de la Quartz, că dealerul s-a aşteptat la o sumă mult sub cerinţele sale. Surpriza a venit însă de la Adrian Ghenie, Sotheby’s reuşind să vândă tabloul său din 2014 unui colecţionar chinez la o sumă mult peste estimări. Cum a ajuns însă pictorul de 39 de ani să salveze o licitaţie atât de importantă?

    Adrian Ghenie nu ar fi reuşit niciodată să vândă în România un tablou cu aproape 4 milioane de euro; pictori români de renume nu s-au apropiat niciodată de astfel de sume. De altfel, înainte de Ghenie, recordul îl deţinea Nicolae Grigorescu cu a sa „Ţărăncuţă odihnindu-se”, tablou cumpărat în 2011 cu suma de 270.000 de euro. Occidentul pare însă să îi priască lui Ghenie, Berlinul reprezentând cea mai importantă comunitate de artişti din Europa şi, probabil, din întreaga lume.

    Adrian Ghenie s-a născut în 1977 în Baia Mare, a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi a locuit atât în ţară cât şi la Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană. El a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind principalul reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

    Tabloul său „Regele“ a fost vândut la o licitaţie din iunie 2013, de la Londra, cu 212.238 de euro. Totodată, tabloul „Dr. Mengele 2“ a fost vândut pentru 140.747 de euro la licitaţia de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de Sotheby’s, după cum informa la momentul respectiv casa de licitaţii Artmark.

    Adrian Ghenie a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

    Pictorul este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul „Georges Pompidou“. Printre fanii artistului s-ar număra, potrivit celor de la artnet.com, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

    În iunie 2014, casa de licitaţii Sotheby’s a vândut lucrarea lui Ghenie „The Fake Rothko“ cu suma de 1,778 milioane de euro. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic. În luna octombrie, Christie’s şi Sotheby’s au pus în vânzare şase lucrări, acoperind astfel toată perioada de creaţie a artistului român. Cele mai de success lucrări au fost „Blue Rain“, la licitaţia de la Christie’s, adjudecată pentru suma de 650.000 de euro, în vreme ce la Sotheby’s „Duchamp’s Funeral“ a fost adjudecat pentru suma de 1.285.300 de euro.

    În urma acestei licitaţii, The Independent, una dintre cele mai prestigioase publicaţii britanice, l-a elogiat pe artistul român. Articolul în cauză prezenta diverse momente din viaţa lui Ghenie, mai ales din perioada copilăriei, cum ar fi amintiri despre bunica sa care aducea animalele în casă în timpul iernii sau despre tatăl său.

    Adrian Ghenie este fără îndoială unul dintre cei mai talentaţi pictori români din generaţia sa, dar renumele l-a câştigat pe meleaguri străine. Pentru a vă putea ilustra mai bine acest aspect, am comparat pagina de Wikipedia în limba română a lui Adrian Ghenie cu cea în limba engleză. Descrierea pictorului numără 253 de cuvinte în limba română şi 1.038 de cuvinte în limba engleză. Acest lucru arată, deşi într-un mod destul de necizelat, că pictorul se bucură de mai multă recunoaştere peste hotare. Are legătură, desigur, şi cu mărimea pieţei de artă din România şi mai ales cu puterea de cumpărare a colecţionarilor.

  • Trei studenţi români au dezvoltat aplicaţia ce îmbunătăţeşte CV-ul oricui, inclusiv pe al lui Darth Vader sau Deadpool

    Trei studenţi români au dezvoltat o aplicaţie web care are ca scop îmbunătăţirea clasicei descrieri a carierei (résumé, un sumar al experienţei şi abilităţilor diferit faţă de un CV prin dimensiunea mai redusă, layout şi scopuri diferite).

    Iniţiatorii proiectului (denumit Novorésumé ) sunt Andrei-Iulian Kurtuy, Cristian Daniel Letai şi Stefan Polexe. Cei trei au participat în urmă cu doi ani la Microsoft Innovation Cup, concurs organizat de incubatorul DARE2mansion, Microsoft şi Copenhagen Business Academy. După primirea de feeedback pozitiv, cei trei au hotărât să dezvolte în continuare proiectul.

    Potrivit informaţiilor trimise de tinerii fondatori ai start-up-ului, Novorésumé reprezintă un nou mod prin care orice persoană îşi poate face un résumé pe baza unor modele prezentate pe website. Modelele sunt construite pe baza regulilor impuse de experţii în resurse umane şi, potrivit tinerilor, design-ul modern va câştiga atenţia angajatorului. În acelaşi timp, informaţiile prezentate sunt mai uşor de citit şi înţeles.

    Proiectul a fost dezvoltat în cea mai mare parte în decursul ultimelor şase luni într-unul din incubatoarele Copenhagen Business Academy. După rezultatele pozitive obţinute în urma testelor alpha, unde platforma a fost folosită de aproximativ 120 de studenţi internaţionali din cadrul Copenhagen Business Academy, echipa a decis să lanseze săptămâna aceasta versiunea beta.

    În scopul promovării, echipa Novorésumé şi-a imaginat cum ar arăta résumé-urile lui Darth Vader şi Deadpool, materiale care au ajuns virale pe pagini de socializare precum Facebook, 9GAG şi Visually.

     

          

  • Aproape 180 de studenţi pot face stagiul de practică la Orange anul acesta

    Orange România, cel mai mare operator de telefonie mobilă de pe plan local, organizează în perioada 4 aprilie – 4 mai ediţia de anul acesta a programului de practică prin intermediul căruia oferă 178 de locuri pentru studenţi şi masteranzi. Aceştia pot efectua stagiul de practică într-unul din departamentele de vânzări din cadrul magazinelor Orange din ţară, experienţa acumulată putând fi echivalată orelor de practică incluse în programa de învăţământ. 

  • 35 de locuri de muncă în Germania; unde se organizează concursul şi pentru ce meserii

    Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti dispune, prin intermediul Reţelei EURES, de 35 de posturi pentru muncitorii calificaţi în diverse meserii, care doresc să lucreze în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la Sibiu, în perioada 22 – 23 martie 2016.

    Compania Unique Personalservice GmbH oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii: sudor MIG – MAG, WIG (7 posturi), lucrător calificat în producţie – industria automobilelor (7 posturi), hamal (6 posturi), operator CNC (5 posturi), electrician (5 posturi), operator stivuitor (5 posturi).

    Pentru ocuparea posturilor vacante sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu, permis de conducere categoria B, precum şi cunoştinţe bune de limba german㠖 nivel B1.

    Salariul oferit este de 8,80 – 11,88 euro brut/oră, conform contractelor colective de muncă în respectivele domenii de activitate, la care se adaugă diferite bonusuri, iar durata contractelor de muncă este pe o perioadă nedeterminată. Se oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.

    Persoanele cu domiciliul în Bucureşti, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, strada Spătarul Preda nr. 12, sector 5, telefon 021/316.55.08, interior 233, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie.

    Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă); copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni); C.V model  Europass (cu fotografie)  în  limba germană (Lebenslauf); cazier judiciar în original din care să reiasa că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni); adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.
     

  • Viaţa unui dictator: în ţara unde Crăciunul era interzis el petrecea alături de Elizabeth Taylor sau Richard Burton – GALERIE FOTO

    După instalarea regimului comunist în fosta Iugoslavie, la finalul celui de-al doilea război mondial, mai multe sărbători au fost interzise, printre care şi Crăciunul. 
     
    Dar aceste reguli nu erau valabile pentru toată lumea: liderul iugoslav Josip Broz Tito este cunoscut pentru petrecerile cu fast pe care le organiza, bucurându-se de prezenţa unor nume mari ale vremii, precum Richard Burton sau Elizabeth Taylor.
     
    Foto: bigpicture.ru
     
    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO


    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

     

  • DESCOPERIRE ISTORICĂ: Oamenii de ştiinţă au detectat unde gravitaţionale

    “Am detectat unde gravitaţionale. Am făcut-o!” a spus David Reitze, directorul executiv al programului LIGO, la începutul conferinţei. Undele gravitaţionale înregistrate de observatorul LIDO au fost produse ca urmare a coliziunii dintre două găuri negre, iar fenomenul a fost captat pe 12 septembrie 2015. Efectul este exact cel prezis de Einstein în teoria sa.
     
    Informaţiile colectate reprezintă dovada că sistemele binare de găuri negre pot exista; fiecare gaură neagră avea un diametru de 150 km şi conţinea 30 de mase solare. 
     
    Cele două găuri negre s-ar fi aflat la 1,3 miliarde ani-lumină de Pământ, ceea ce înseamnă că respectiva coliziune s-a produs cu 1,3 miliarde de ani în urmă. Momentul impactului a durat, potrivit oamenilor de ştiinţă, 20 de milisecunde.
     
    “Urmează să vedem lucruri despre care nici măcar nu am ştiut că există”, a spus Reitze, adăugând că descoperirea este la fel de importantă ca aselenizarea din anii ’60.
     
    Cei de la LIGO au prezentat şi sunetul produs în urma impactului celor două găuri negre:
     
     
    Un experiment de amploare, denumit Advanced Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory (LIGO), utilizează detectoare din Hanford (Washington) şi Livingston (Louisiana) pentru a identifica undele gravitaţionale şi, potrivit unor zvonuri din lumea academică, acest lucru s-a întâmplat deja. În prezent, echipa de cercetători americani lucrează la studiul care priveşte semnalul detectat al unei unde gravitaţionale primordiale.
     
     
     

     

  • Tinerii care au deschis pe acoperişul unei foste fabrici din Bucureşti unul dintre cele mai populare locuri de ieşit în oraş

    Alexandra Mocanu a observat în urmă cu cinci ani câteva spaţii industriale vechi reconvertite într-o călătorie în Berlin, iar, la întoarcerea în Bucureşti, i-a spus asociatului său: „Hai să luăm şi noi un astfel de spaţiu“. Spaţiul a fost atelierul de filatură al fabricii Industria Bumbacului de pe Splaiul Independenţei. L-au numit „Atelierul de Producţie“, iar de un an se concentrează pe terasa Deschis Gastrobar de pe acoperişul fostei fabrici.

    În 2010, pe când era studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti, Alexandra Mocanu a început să organizeze expoziţii în spaţiul de circa 500 de metri pătraţi al atelierului de filatură al fabricii Industria Bumbacului, sub numele Atelierul de Producţie. Ideea găsirii unui spaţiu neconvenţial a venit în urma unei călătorii în Berlin, unde a observat că trendul spaţiilor reconvertite şi mai ales al celor industriale dedicate organizării evenimentelor devenise popular. „Îmi amintesc că atunci când am intrat prima oară în clădire am găsit multă humă şi mult praf, era un spaţiu devastat, nu se mai întâmpla nimic aici de când a încetat producţia“, povesteşte Mocanu.

    Treptat, evenimentele din zona artei au început să fie îmbinate cu evenimente de muzică electronică, iar după un an, ea şi partenerul său Mircea Răcaru s-au concentrat exclusiv pe evenimentele de muzică. „Pe atunci era singurul spaţiu ce putea să acomodeze 800-1.000 de persoane; nu mai exista coerenţă între tablourile de pe perete, lângă care se fuma în cadrul evenimentelor de muzică, spre exemplu, şi nici nu se justifica din punct de vedere financiar axarea pe galerii de artă.“ Au funcţionat astfel aproximativ patru ani, o parte din evenimentele găzduite de Atelierul de Producţie, mai ales din zona muzicii electronice, fiind organizate de ei, prin propria firmă, iar restul prin intermediul altor parteneri.

    Mircea Răcaru, absolvent de Ştiinţe Politice, dar pasionat de industria ospitalităţii, s-a alăturat echipei în 2012. A lucrat mai întâi ca barman şi a devenit ulterior partenerul de afaceri al Alexandrei. De aproximativ un an, au oprit activitatea Atelierului de Producţie şi s-au concentrat pe noul lor pariu, Deschis Gastrobar. După mai multe tentative eşuate de închiriere a unui spaţiu în centru, le-a venit ideea de a folosi spaţiul de pe acoperişul halei aflate lângă Atelierul de Producţie. Au lucrat vreme de şapte luni la proiect, din care construcţia efectivă a durat doar o lună şi jumătate. „A fost o experienţă nouă în toate sensurile, de la lucratul cu o echipă de arhitecţi până la partea birocratică de avizare şi de conturare a unui business plan coerent.“ Costurile necesare amenajării spaţiului s-au ridicat la 60.000 de euro şi, pentru realizarea a tot ceea ce şi-au propus, inclusiv mutarea unei părţi din activitatea gastrobarului în spaţiul Atelierului de Producţie, au nevoie de o investiţie la fel de semnificativă. „Mai avem nevoie de cam încă pe atât ca să terminăm aici şi să refacem şi jos. O să realizăm proiectul în mai multe faze“, spune Răcaru.

    Tinerii antreprenori spun că se axează pe un public format mai ales din „tineri pozitivi şi optimişti“. Terasa înregistrează zilnic un trafic mediu de 250 de persoane, iar, în cadrul evenimentelor organizate, acesta ajunge şi până la 700 de persoane. Un concept atipic pentru piaţa locală este organizarea de evenimente pe timp de zi duminica: „Nu se prea face nimic în Bucureşti duminica după ora 15, aşa că la noi a funcţionat foarte bine acest concept“, spune Mocanu. Tinerii şi-au propus ca până la toamnă să inaugureze noul proiect, ce presupune continuarea conceptului Deschis Gastrobar în interiorul Atelierului de Producţie, iar despre recuperarea investiţiei spun că s-a putea întâmpla în aproximativ trei ani, în condiţiile în care afacerea va continua în acelaşi ritm ca până acum.

     

     

  • Guvernul a decis: localele vor avea loc în 5 iunie

    Alegerile locale vor avea loc în data de 5 iunie, a decis Executivul, care a aprobat în şedinţa de miercuri 6 hotărâri de Guvern care vizează organizarea şi desfăşurarea acestui scrutin.

    Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

    “Azi adoptăm un pachet de hotărâri de guvern care pregătesc alegerile locale şi inclusiv stabilim data alegerilor locale. O să fie prezentă să prezinte aceste proiecte de hotărâri de guvern şi doamna preşedintă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP) pentru că sunt hotărâri de guvern pregătite de Autoritatea Electorală Permanentă”, le-a spus premierul membrilor Cabinetului, miercuri, la începutul şedinţei Executivului.

    Totodată, Dacian Cioloş a precizat că Guvernul şi AEP trebuie să lucreze împreună pentru pregătirea alegrilor care vor avea loc anul acesta. “De data aceasta, AEP are prin lege mult mai multe atribuţii în organizarea şi derularea alegerilor decât a avut în trecut”, a afirmat premierul.

  • Aroganta fara precedent pentru lupta secolului in box. 120 de seici, un yacht, un milion de dolari biletul de intrare

    Lumea boxului ar fi putut avea parte de o lupta fara precedent.

    Revansa dintre Tyson Fury si Wladimir Klitsckho putea fi organizata in cel mai exclusivista locatie cu putinta: pe un yacht plin cu seici miliardari.

    Cei mai bogati oameni ai lumii au vrut sa asiste pe un yacht de lux pentru a asista la lupta secolului, Fury vs. Wladimir Klitsckho, scrie Daily Mail.

    Fury a dezvaluit ca a primit propunerea ca lupta cu Wladimir Klitsckho sa se organizeze pe un yacht cu 120 de seici miliardari unde biletul de intrare va fi de un milion de dolari.

    Cititi mai multe pe www.sport.ro

  • Povestea tinerei de 27 de ani care a devenit stewardesă în Dubai: Muncesc pentru ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc

    Andra Conţiu, 27 de ani, a plecat din România în urmă cu patru ani, după ce a absolvit facultatea de alimentaţie şi turism la Braşov şi liceul la Topliţa. Spune că visa încă din facultate să devină stewardesă, aşa că a decis să se mute în Dubai, loc de unde vizitează acum întreaga lume.

    “Odată ce am ajuns în Dubai, oamenii din jurul meu au fost cei ce au crezut mai mult în visul meu, fără să ştie de el, şi m-au împins către realizarea lui”, povesteşte Andra, care lucrează ca însoţitor de bord în cadrul unei companii aeriene din Orientul Mijlociu.

    “Interviul de angajare a avut loc în Dubai, nu este uşor, te solicită, însă e important să transimiţi acea energie pozitivă. Desigur, emoţiile au fost prezente, poate pentru că ştii că cei cu care concurezi sunt toţi diferiţi, altă naţionalitate, altă experienţă, altă cultură.  Cred că am fost în jur de 30 de candidaţi în ziua în care am fost eu şi am rămas doar trei în final. Interviul se desfăşoară pe durata mai multor zile şi, desigur, organizarea este diferită faţă de cea din România. Ei practic fac o preselecţie online înainte de a te chema la interviu”, spune Andra Conţiu.

    Despre minusurile jobului de stewardesă, tânăra spune că cel mai tare îi lipseşte somnul, din cauza diferenţelor de fus orar. Există însă şi numeroase aspecte pozitive atunci când lucrezi pentru o companie aeriană: “Programul meu de muncă este clar diferit de oricare alt job, motiv pentru care rutina lipseşte din viaţa mea. Am multe zile libere, mai multe decât ţi se oferă în mod obişnuit, pe care fie le petrec în Dubai, fie pot pleca oriunde în lume pentru puţină relaxare”.

    Meseria de stewardesă este bine plătită, chiar şi pentru standardele înalte din Dubai: “Salariul unui însoţitor de bord diferă de la lună la lună, însă se poate ajunge la 2.000 de euro dacă ai zboruri bune, pentru că eşti plătit şi pentru orele de zbor, plus diurna din fiecare tură, ca să nu mai menţionez că ţi se oferă cazare şi toate facilităţile. Seniorii noştrii câştigă mai mult, nu pot spune cu exactitate cât, însă nimeni nu le plânge de milă”.

    Cum decurge însă o zi de lucru din viaţa unei stewardese? “Încep pregatirea pentru un zbor cu 4-5 ore înainte de decolare. Ca echipaj de bord, începem să ne pregătim de acasă cu bagaje, machiaj, coafură, ţinută, totul trebuie să fie perfect. Urmează drumul până la sediu, drum în care recitesc safe talk-ul, pentru a-mi reîmprospăta cunoştinţele. Trebuie să îţi faci check-in-ul cu minimum două ore înainte de zbor, iar punctualitatea e sfântă; pentru doar 30 de secunde întârziere rişti să nu mai fii primit la zbor. Echipajul se adună într-o sală de conferinţe, unde discutăm toate detaliile legate de zbor, ne cunoaştem între noi, pentru că la fiecare zbor oamenii sunt alţii şi bineinţeles trebuie să trecem de toate verificările: paşaport şi licenţa pentru avionul pe care zburăm să fie în regulă, vaccinurile să fie la zi, uniforma să fie imaculată, manichiura să fie făcută cu ojă roşie sau transparentă, părul strâns cum ne-au învăţat în timpul pregătirilor şi safe talk-ul. Safe talk-ul e cel ce produce emoţii mereu, se pune o întrebare legată fie de aviaţie, de cazuri medicale, de securitate, la care trebuie să ştii să răspunzi pentru a putea opera zborul respectiv. După ce ajungem la avion, mai sunt o serie de sarcini până la îmbarcarea pasagerilor, după care urmează munca noastră propriu-zisă din timpul unui zbor.”

    Andra Conţiu spune că îi lipsesc multe lucruri legate de ţară, însă viaţa din Orientul Mijlociu are beneficiile ei. “Am încetat să mai simt anumite lipsuri din momentul în care am început să zbor; familia şi prietenii sunt însă cei care îmi lipsesc în continuare. Viaţa din Dubai e cu totul alta, comparativ cu România. Automat, când esti lipsit de griji poţi să te bucuri de ceea ce este în jurul tău”. Tânăra este mulţumită de slujba ei şi de viaţa pe care o duce, însă ar dori să se întoarcă, cândva, în România: “Momentan nu e mai bine acasă. Muncesc, însă, ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc.”

    Sute de românce lucrează în prezent ca însoţitoare de bord pentru companii precum Emirates, Qatar Airlines sau FlyDubai. Transportatorii aerieni din Orientul Mijlociu desfăşoară anual recrutări de personal în statele europene, ca urmare a dezvoltării agresive pe piaţa aeriană mondială.