Tag: manageri

  • Tineri manageri de top 2016: Maria Bogodai, director adjunct departament produse de pasiv Alpha Bank România

    39 DE ANI   /   DIRECTOR ADJUNCT, DEPARTAMENT PRODUSE DE PASIV   /   ALPHA BANK ROMANIA

    Maria Bogodai are o experienţă de 12 ani în domeniul bancar. A început în prima linie, ca ofiţer de cont într-o unitate Alpha Bank, urmând să fie recrutată în sediul central al băncii pe poziţia de product manager în departamentul de credite ipotecare, zonă în care a activat timp de 8 ani şi unde a avansat în poziţia de manager al departamentului. În toată această perioadă a parcurs pas cu pas treptele experienţei unui manager complet.

    Din a doua parte a anului 2013 a preluat managementul departamentului produse de pasiv, al cărui rol principal este asigurarea unui proces simplu, rapid şi prietenos de intrare în relaţie cu clienţii persoane fizice, identificând soluţii inteligente de atragere de fonduri pentru creşterea bazei de clienţi şi menţinerea acestora pe o perioadă cât mai lungă. A absolvit în anul 2004 Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Universităţii Româno-Americane, iar în prezent urmează un MBA la University of Sheffield.

    „Am început să lucrez la Alpha Bank încă din facultate, având şansa de a lucra în mai multe departamente ale băncii, începând din front office, arie care a constituit şi baza dezvoltării mele, învăţându-mă să apreciez cât de importantă este interacţiunea cu clientul. Cea mai mare parte din carieră mi-am desfăşurat-o contribuind la creşterea portofoliu de credite ipotecare al Alpha Bank, încercând să duc mai departe ceea ce fusese început în 2001 prin lansarea primului produs de credit ipotecar pe piaţa din România.  În tot ceea ce fac mă implic activ. Tratez orice interacţiune cu colegii ca şi când aceştia ar fi clienţi ai băncii. În toate acţiunile întreprinse îmi pun şi pălăria de client, să văd dacă lucrurile se văd bine şi din aceasta perspectivă. Iubesc ceea ce fac şi cred că această este ingredientul secret pentru orice reuşită, să lucrezi cu pasiune şi cu responsabilitatea lucrului bine făcut“, spune Maria Bogodai.
     

  • Tineri manageri de top 2016: Mihaela Chifiac, director corporate & investment banking BRD Société Génerale

    40 DE ANI   /   DIRECTOR, CORPORATE & INVESTMENT BANKING   /   BRD SOCIÉTÉ GÉNERALE

    Cariera Mihaelei Chifiac se leagă în cel mai direct mod de BRD Société Génerale, unde a venit să lucreze, ca analist financiar, imediat după absolvirea ASE, în toamna anului 1998. După numai doi ani a devenit şef al biroului de analiză financiară, ulterior trecând la Divizia Clientelă Corporate, unde a fost consilier, apoi şef de serviciu şi în cele din urmă, din 2007, director al diviziei. Din această poziţie a fost responsabilă cu relaţia cu instituţiile financiare internaţionale – Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiţii, International Finance Corporation şi alţii, a stabilit şi implementat strategia comercială pentru clienţii mari şi a negociat ofertele băncii cu clienţii.

    Din mai 2010 este director corporate & investment banking, unde administrează relaţiile băncii cu marile companii din retail, farmaceutice şi industria alimentară. A absolvit Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Pieţe de Capital din ASE, iar între 2004 şi 2006 a urmat un Executive MBA la INDE (Institutul Naţional de Dezvoltare Economică, instituţie înfiinţată de ASE în colaborare cu Conservatoire National des Arts et Métiers Paris). Este căsătorită şi are un copil.

  • Tineri manageri de top 2016: Ana Tripşa, Chief Risk Officer NN Asigurări de viaţă

    39 DE ANI   /   CHIEF RISK OFFICER   /   NN ASIGURĂRI DE VIAŢĂ

    PRIME BRUTE SUBSCRISE 2015: 629 milioane de lei

    PRIME BRUTE SUBSCRISE 2014: 614 milioane de lei

    De la începutul anului trecut, Ana Tripşa este responsabilă de coordonarea departamentului de risc din cadrul NN Asigurări de Viaţă, care reuneşte 21 de specialişti în risc. „Din poziţia de chief risk officer, rolul meu este să construiesc şi să implementez un cadru stabil de gestionare a riscului în tot ceea ce facem, în linie cu politicile şi principiile globale de business ale grupului din care NN Asigurări de Viaţă face parte.“

    Absolventă a Facultăţii de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, ca şefă de promoţie, Ana Tripşa are şi un master în tehnici actuariale de la Institute of Actuaries din Marea Britanie. Şi-a început carierea în domeniul asigurărilor în 2001, ca specialist în actuariat, iar parcursul profesional a reprezentat o evoluţie către roluri de management în acest segment şi, în final, extinderea responsabilităţilor către tot ce înseamnă administrarea riscurilor în cadrul unei companii de asigurări de viaţă. 

    „Actuariatul şi managementul riscului în general sunt domenii fascinante pentru cei pasionaţi de cifre, cu responsabilităţile şi provocările aferente.“ Zona de risc, dă chiar ea exemplu, are impact atât în operaţiunile companiei de asigurări, cât şi la nivelul raportărilor financiare, astfel că oamenii care lucrează în acest domeniu trebuie să fie permanent extrem de atenţi pentru a evita posibile erori umane. Mai mult, administrarea riscurilor presupune o balanţă relativ complexă între nevoia de dezvoltare şi cea de siguranţă, astfel că specialiştii din departamentul de risc trebuie să menţină mereu echilibrul între curaj şi prudenţă. „În ceea ce mă priveşte, pot spune în acest context că am avut multe momente dificile, însă cel mai important este că am acţionat mereu cu încredere şi responsabilitate pentru a le depăşi, având întotdeauna în vedere cele mai bune rezultate.“

    Ana Tipşa se declară foarte interesată de felul în care tehnologia şi evoluţia acesteia vor transforma modelul de business al companiilor de asigurări. „Prin urmare, în zece ani sper să mă ocup tot de administrarea riscurilor în asigurări, însă într-un mod care va integra tot mai mult tehnologia şi care va da activităţii mele o dimensiune cu totul diferită faţă de cea de astăzi.“
     

  • Tineri Manageri de top 2016: Alina Drăgan, vicepreşedinte executiv resurse umane Unicredit

    37 DE ANI   /   VICEPREŞEDINTE EXECUTIV RESURSE UMANE, MEMBRU ÎN BOARD   /   UNICREDIT

    Alina Drăgan s-a născut în Constanţa şi este licenţiată a Facultăţii de Psihologie din Bucureşti. Deţine o diplomă de master în psihologie cognitiv-comportamentală obţinută în cadrul acestei instituţii. Este totodată membru al asociaţiei Române de Psihologie şi al HR Club România. „Divizia condusă de mine este parte din business, împreună cu colegii noştri încercăm să construim mediul potrivit pentru a reuşi ceea ce ne propunem, personal şi profesional. Consider că rezultatele se văd undeva pe termen lung, şi aici mă refer la echilibrul care există în organizaţie şi focusul nostru continuu asupra oamenilor, clienţi şi colegi“, spune Alina Drăgan.

    Cu o experienţă de peste 10 ani în domeniul resurselor umane, a coordonat înainte depratamentul de resurse umane al UniCredit Bank în calitate de director executiv, după ce anterior ocupase diferite poziţii manageriale în această arie de activitate. Din august 2010 este vicepreşedinte executiv responsabil de divizia resurse umane. „Cred că cel mai dificil este să schimbi lucuri şi să construieşti ceva nou schimbând obişnuinţele şi rutina oamenilor, în sensul că nu ştii cum va fi percepută schimbarea, care sunt reacţiile şi dacă vei reuşi să ai rezultate. Încerc mereu să îmbunătăţesc felul în care lucrez cu oamenii din echipa mea şi din organizaţie, să ofer cât mai mult din ceea ce ştiu, să împing limitele. Îi stimulez să facă lucruri la care nu s-ar fi gândit şi să iasă din zona de confort.“

  • Tineri manageri de top 2016: Lucian Mâţu, director executiv direcţia produse şi segmente micro BCR

    36 DE ANI   /  DIRECTOR EXECUTIV  DIRECŢIA PRODUSE ŞI SEGMENTE MICRO   /   BCR

    Lucian Mâţu lucrează în sistemul bancar de peste 15 ani, iar în acest moment este director executiv la Direcţia Produse şi Segmente Micro întreprinderi în BCR. Dacă ar trebui sa aleagă un singur cuvânt care să îl definească, acela ar fi mobilitatea.

    Experienţa acumulată în zona de coporate şi retail precum şi funcţiile deţinute în front office, dar şi în head office i-au oferit posibilitatea să descopere activitatea bancară din perspective diferite şi să aibă o imagine completă asupra tuturor fluxurilor şi activităţilor zilnice. „Întotdeauna când mă gândesc la performanţă inevitabil fac o paralelă cu performanţa unui sportiv campion. Sunt de părere că în sport victoriile şi medaliile sunt scorul unei competiţii şi nu competiţia în sine. Provocarea majoră este antrenamentul şi tot ce se întâmplă până în momentul competiţiei. De aceea şi la locul de muncă, şi în sport efortul, rigurozitatea, rutinele, ritmul, sacrificiul, pasiunea, bucuria, dorinţa, dedicarea sunt elementele care definesc performanţa“, spune Lucian Mâţu.
     

  • Tineri manageri de top 2016: Marian Ion, CEO ING Services România

    40 DE ANI   /   CEO ING SERVICES ROMANIA

    Marian Ion conduce de trei ani ING Services, divizie strategică a băncii, care oferă servicii de dezvoltare software companiilor din grupul ING. Divizia dezvoltă software bancar atât pentru România, cât şi pentru mai multe ţări europene şi va angaja 500 de ingineri IT până în 2019. Anterior, a condus echipa IT dedicată diviziilor Wholesale şi Mid Corporate Banking, fiind responsabil cu dezvoltarea şi implementarea strategiei IT a instituţiei.

    A absolvit în 2000 Facultatea de Automatică şi calculatoare din cadrul Politehnicii bucureştene şi are un EMBA ASEBUSS/Kennesaw State University. Imediat după absolvire a lucrat în învăţământ, iar la ING a venit în 2001, cu responsabilităţi în zona de risc IT.

    Crede că inovaţia asigură progresul şi de aceea caută şi încurajează inovaţia, încorporând repede soluţii şi metode de lucru noi. „Oamenii fac întotdeauna diferenţa. Investiţia continuă în oameni, atât personal cât şi profesional, este cea mai bună investiţie pe care o poţi face. Motivaţia şi rezultatele vin când faci lucrurile cu pasiune. Oportunităţile vor apărea întotdeauna dacă le cauţi. Gândeşte mereu pe termen lung“, spune Marian Ion.

  • Tineri manageri de top 2016: Marius Dorner, head of corporate bank Citi România

    38 DE ANI   /   HEAD OF CORPORATE BANK   /  CITI ROMANIA

    PROFIT 2014: 281 milioane lei

    Marius Dorner gestionează activitatea Citi în zona de corporate şi investment banking, care se referă la companiile mari cu capital privat românesc, şi coordonează o echipă de cinci persoane, relationship manageri şi analişti. Aceştia lucrează cu echipele interne specializate pe fiecare tip de produs, precum trezoreria sau departamentul de gestiune a lichidităţilor şi finanţări comerciale, cu experţii din divizia de corporate şi investment banking de la Londra, dar şi cu departamentele de risc sau juridic.

    Ultimii ani au fost foarte activi pentru divizia de corporate banking a Citi, spune Marius Dorner, argumentând că pe lângă gestionarea relaţiei şi a colaborării cu clienţi strategici ai băncii, departamentul pe care îl coordonează s-a ocupat de tranzacţii importante de finanţare şi a făcut parte din consorţiile mandatate de Ministerul Finanţelor Publice care au intermediat zece emisiuni de obligaţiuni pe pieţele internaţionale, din 2012 şi până în prezent, precum şi din consorţiul care a intermediat listarea Electrica în 2014. Veniturile diviziei de corporate banking a Citi Romania au crescut în ultimii ani; în 2015 plusul a fost de peste 10% comparativ cu anul precedent, excluzând tranzacţiile de natură episodică.

    Absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu specializare în bănci şi burse de valori, Marius Dorner şi-a construit aproape întregul parcurs profesional în cadrul Citi, unde are 15 ani de activitate. A pornit, în 2000, ca marketing assistant în departamentul dedicat produselor şi serviciilor pentru instituţii financiare, apoi a ocupat poziţia de relationship manager pentru clienţii din sectorul public, iar în 2004 a fost promovat ca manager corporate finance şi investment banking. În 2008 a fost numit în funcţia actuală, iar în 2011, pentru şase luni, a lucrat în cadrul Citi Germania, la Frankfurt, pentru a coordona relaţia cu clienţii corporativi globali cu prezenţă în Germania; a gestionat, povesteşte el, tranzacţii complexe precum credite sindicalizate sau soluţii regionale de management al lichidităţilor.

    Privind în urmă, nu identifică un moment punctual ca fiind cel mai dificil, însă o provocare permanentă „este să echilibrez ritmul accelerat al activităţii profesionale cu viaţa de familie. La acest capitol cred că succesul nu se măsoară în cât timp petreci efectiv la job sau acasă, ci mai degrabă în cât eşti de prezent mental şi sufleteşte, mai mult decât fizic, în fiecare dintre cele două ipostaze. Cred că este o problemă comună pentru mulţi dintre noi în ziua de azi“.

    Pentru Marius Dorner cea mai mare reuşită este întotdeauna prezentul. „Mă inspir din succesele precedente, însă evit să mă raportez la proiecte din trecut.“ Pe termen lung se vede „progresând, evoluând în continuare, investind aceeaşi pasiune în ceea ce voi face, indiferent de proiectele în care voi fi implicat“.
     

  • Tineri manageri de top 2016: Călin Matei, director general adjunct Groupama Asigurări

    39 DE ANI   /   DIRECTOR GENERAL ADJUNCT   /   GROUPAMA ASIGURĂRI

    CIFRĂ DE AFACERI ÎN 2015:  805 milioane de lei

    CIFRA DE AFACERI ÎN  2014: 711 milioane de lei

    PROFIT ÎN 2015: 23 milioane de lei

    PROFIT ÎN 2014: 13,5 milioane de lei

    Călin Matei a acumulat o experienţă de 17 ani în industria asigurărilor, optând pentru acest domeniu încă din 1999, când piaţa asigurărilor se afla la început în România, şi este director general adjunct al Groupama Asigurări din 2011. Compania pe care o conduce a consemnat anul trecut o creştere cu 14% faţă de 2014 a liniei asigurărilor nonviaţă (759 milioane lei) şi o îmbunătăţire cu 14% a rezultatului tehnic net după comisionare. Totodată, în 2015, asigurările agricole au crescut cu 41%, Groupama Asigurări fiind lider pe această linie de business.

    Asigurările de sănătate şi accidente au ajuns la 15 milioane lei, înregistrând o creştere de 44% ca urmare a dezvoltării progresive a portofoliului de clienţi (până la 50.000 de persoane asigurate), potrivit directorului general adjunct al companiei. Compania şi-a consolidat şi statutul de asigurător cu cel mai mic număr de reclamaţii la ASF din top 5 companii de asigurări compozite. Călin Matei coordonează în prezent o echipă formată din 94 de persoane care fac parte din următoarele structuri: divizia Tehnic Non Viaţă, departamentul Subscriere Asigurări Agricole, direcţia Tarifare şi Dezvoltare Produse, divizia Tehnic Viaţă, departamentul Asigurări de Sănătate şi direcţia Parteneriate Strategice Bancassurance.

    Directorul general adjunct al Groupama Asigurări şi-a început cariera în asigurări imediat  după absolvirea Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Matematică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice. Călin Matei spune că şi-a făcut „ucenicia“ la Garanti Asigurări, ocupând apoi poziţii de management la ABC Asigurări Reasigurări şi la DELTA Asigurări S.A. În perioada noiembrie 2004 – iunie 2006 a urmat cursuri de actuariat la Universitatea Corvinus din Budapesta. După achiziţia din 2008 a OTP Asigurări, unde ocupa poziţia de director general adjunct şi era totodată membru al directoratului OTP Fond de Pensii SA, a fost cooptat şi în comitetul de fuziune al Groupama Asigurări, fiind direct responsabil de coordonarea integrării diviziilor Viaţă şi Bancassurance.

    Acesta a fost unul dintre cele mai mari provocări din cariera sa, pe care o priveşte  drept o oportunitate pe care nu mulţi au ocazia să o trăiască într-o carieră. „Cele mai importante momente sunt însă legate de oameni, mai ales aceia care îţi oferă încrederea lor în momente care ajung mai apoi să fie determinante pentru dezvoltarea şi respectiv cariera ta“, spune Matei.  Descrie intrarea pe profit a companiei, în 2014, după cinci ani de la intrarea pe piaţa din România, drept cea mai mare reuşită şi un efort susţinut al întregii echipe Groupama Asigurări. „Totodată, dacă ar fi să aleg o reuşită, cea mai mare, aceasta este echipa mea. Pe lângă rezultatele pe care le obţii, calitatea oamenilor care te înconjoară şi a relaţiei pe care o construieşti cu ei este măsura succesului.“
     

  • Tineri manageri de top 2016: Bogdan Roşu, director executiv Next Capital Group

    39 DE ANI   /   DIRECTOR EXECUTIV   /  NEXT CAPITAL GROUP

    VENITURI TOTALEALE COMPANIEI 2015: 15 milioane de lei
    PROFIT 2015: 3,3 milioane de lei

    Ca director executiv, Bogdan Roşu este responsabil cu supravegherea operaţiunilor zilnice, atragerea de capital şi relaţiile cu acţionarii şi partenerii strategici, dezvoltarea şi execuţia strategiei şi bugetului companiilor. În cadrul Next Capital Group, care are 255 de angajaţi, principalele companii sunt IFN Next Capital Finance SA şi Optima Solutions Services SRL. „Creşterea medie anuală din ultimii 5 ani a veniturilor pe grup a fost de 30% de la an la an.“

    Licenţiat în Finanţe, Asigurări şi Burse de Valori, la ASE, promoţia 2001, Bogdan Roşu a absolvit cursurile de Executive Management ale Universităţii Stanford (California) în 2010; este încă student la ACCA şi spune că nu a abandonat „dorinţa de dezvoltare academică, însă în acest moment am şi alte priorităţi în plan personal“.  Şi-a început cariera în vânzări, în industria auto, şi spune că „adevărata şcoală şi fundaţie pentru mine a fost Connex (acum Vodafone), unde m-am angajat chiar de la lansare, în aprilie 1997“.

    La 25 de ani era cel mai tânăr manager din companie, având în subordine aproape 70 de oameni, iar la 28 de ani era cel mai tânăr director, coordonând patru departamente şi aproape 180 de angajati. La 30 de ani a devenit director executiv al primului IFN specializat în factoring din România, autorizat de BNR în 2006; din 2010 este şi membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Române de Factoring. În 2006 a luat o decizie radicală: „Am hotărât să ies din confortul unui post bineplătit în multinaţională şi să încep viaţa în zona de antreprenoriat (Next Capital), alături de alţi doi membri fondatori şi acţionari. A fost şi o oportunitate de piaţă, dar şi o ambiţie personală să reuşesc într-un mediu total diferit de cel cu care eram obişnuit în ultimii ani şi consider că mi-a reuşit“. Cea mai dificilă perioadă din carieră a fost anul 2009, când s-au prăbuşit unele sectoare ale economiei, iar incidenţele la plată şi insolvenţele companiilor – în special de tip IMM – au explodat; „a fost nevoie de un efort uriaş pentru a închide expunerile cu pierderi minime.

    A fost un an în care s-a abandonat orice plan de creştere, iar focusul a fost pe recuperarea capitalului şi menţinerea în piaţă“. Despre aşteptările pe termen lung, Bogdan Roşu spune că este greu de spus cum vor evolua sectorul financiar- bancar sau cel al serviciilor BPO, „în care sunt acum implicat, sau cum va evolua piaţa muncii în contextul în care globalizarea dă semne de încetinire şi vulnerabilitate. Indiferent de domeniul în care voi activa, cred că acesta trebuie să fie dinamic, să aibă o notă importantă de inovaţie şi tehnologie şi să îmi acorde şansa interacţiunii cu clientul“.
     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 19 decembrie 2016

    COVER STORY: Digitalii din BCR

    Serviciile digitale ale băncilor, considerate iniţial alternative pentru sucursala tradiţională, au devenit în prezent o prioritate pentru instituţiile financiare din toată lumea. Care este abordarea celei mai puternice bănci din România din punctul de vedere al activelor în ce priveşte digitalizarea şi cine sunt Imanuela Negrişan, Alina Ţopană, Gabriela Văduva, Cristian Mustaţă, Mihai Sandu şi Irina Mihailescu (de la stânga la dreapta) – şase dintre tinerii care gândesc strategia băncii în spaţiul virtual?


    RETROSPECTIVĂ: Un an dinamic, cu profit şi active record pentru bănci


    OPINIE: Să privim cerul când stelele cad…


    RETROSPECTIVĂ: Cele mai interesante lansări auto


    RETROSPECTIVĂ: Cele mai spectaculoase lansări în cinematografie


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.